AcasăDocument
Paragraf
În temeiul art. 33 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 802/1999, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
ART
Articolul 1
litera
(1) Se aprobă formularele de avize de garanţie în baza cărora se efectuează înregistrările în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, al căror conţinut este prevăzut în anexele nr. 1-9 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
litera
(2) Formularele prevăzute în anexa nr. 9 vor putea fi utilizate ca model pentru înscrierea avizelor de garanţie referitoare la creanţele bugetare.
ART
Articolul 2
litera
(1) Formularul de aviz de garanţie pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar şi semnat de către solicitant; formularul de aviz de garanţie poate fi completat şi prin utilizarea unor programe informatice şi semnat de solicitantul înscrierii.
litera
(2) Solicitanţii vor certifica prin semnătură orice ştersături, adăugări ori modificări ce apar pe formularul de aviz de garanţie.
litera
(3) Solicitantul înregistrării în arhivă are obligaţia de a completa toate rubricile formularului de aviz de garanţie, iar cele care nu sunt aplicabile în speţă, precum şi spaţiile goale vor fi barate cu linii.
litera
(4) În cazul în care unele rubrici ale formularului nu sunt suficiente ca număr pentru înscrierea tuturor informaţiilor, rubricile existente în cadrul formularului se vor multiplica prin utilizarea unor programe informatice adecvate. Operatorii de arhivă au obligaţia de a asigura acest serviciu persoanelor interesate, contra cost sau cu titlu gratuit, potrivit propriilor strategii comerciale.
ART
Articolul 3
Paragraf
În vederea utilizării sistemului de transfer electronic de date, în condiţiile legii, Autoritatea de Supraveghere va publică pe site-ul arhivei o listă referitoare la tipul documentelor transmise şi formatele electronice ale formularelor de avize de garanţie.
ART
Articolul 4
Paragraf
Un exemplar al formularului va fi înapoiat solicitantului după efectuarea înscrierii în arhivă, pe suport hârtie, vizat de operator sau de agent, ori, după caz, în formă electronică, semnat cu semnătura electronică extinsă a operatorului sau agentului, cu menţionarea numărului şi datei înregistrării formularului, precum şi a numărului de identificare a înscrierii.
ART
Articolul 5
Paragraf
Direcţia publicitate mobiliară, imobiliară şi notari publici va lua măsurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART
Articolul 6
litera
(1) Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
litera
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin formularele cuprinse în anexele nr. 1-4 la Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 802/1999, se înlocuiesc cu cele prevăzute în anexele nr. 1-9 la prezentul ordin.
Paragraf
p. Ministrul justiţiei,
Paragraf
Rodica Constantinovici,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 13 mai 2004.
Paragraf
Nr. 1.290/C.
ANX
Anexa 1
Paragraf
FORMULAR DE
Paragraf
AVIZ DE GARANTIE INIŢIAL*)
Paragraf
OPERATOR _________________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT ____________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) ......................
Paragraf
Data ..... ora ...... minutul ..... secunda ...... inscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în _____ str._______ nr. ______ bloc ______ scara _____ etaj ____ ap. _____ judeţ/sector________ act identitate _____ seria nr. ______ eliberat de ____ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe)
Paragraf
creditor [] debitor []
Paragraf
reprezentant al creditorului [] reprezentant al debitorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular de aviz de garanţie iniţial şi solicit înregistrarea lui:
Paragraf 1
Bifaţi una dintre căsuţe şi completaţi, dacă este cazul, cu datele corespunzătoare:
Paragraf
Înscriere iniţiala []
Paragraf
Înscrierea intenţiei de constituire a garanţiei []
Paragraf
Transformarea intenţiei de constituire a garanţiei în aviz de garanţie iniţial []. Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul de identificare (ID-ul) a avizului de garanţie prin care s-a făcut publică intenţia de constituire a garanţiei:
Paragraf 2
Destinaţia înscrierii
Paragraf
Creditor garantat/debitor [] Locatar/Locator (finanţator) [] Consignatar/Consignant [] Vânzător/Cumpărător [] Obligaţii agricole [] Înscriere făcuta în legătură cu o operaţiune privind finanţele publice [] Alte înscrieri []
Paragraf 3
Numele/denumirea creditorului
Paragraf
Creditorul persoană juridică
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul creditorilor persoane juridice ce vor fi înscrişi: ......
Paragraf 3
a) Denumirea persoanei juridice**)
Paragraf
Tipul persoanei juridice***)
NTA
Notă
NTA
Notă
NTA
Notă
Paragraf
Sediul: str. _______ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. ___ ap. ___ judeţ/sector _______ cod postal _______ ţara ________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există
Paragraf
[] nu există
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ______
Paragraf
Creditorul persoană fizica
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a precisa numărul creditorilor persoane fizice ce vor ti înscrişi: ........
Paragraf 3
b) Numele persoanei fizice ___________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) __________ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______
Paragraf
Adresa:localitatea ________ str _____ nr. ___ bloc ___ sc. ___ et. ___ ap. ____ judeţ/sector _____ cod postal ______ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 4
Numele/denumirea debitorului.
Paragraf
Debitorul persoană juridică
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice ce vor fi înscrişi: ......
Paragraf 4
a) Denumirea persoanei juridice
Paragraf
Tipul persoanei juridice .....................................
Paragraf
Sediul: str. _______ nr. _____ bloc ____ sc. ____ et. ____ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există _____________ [] nu există
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ___
Paragraf
Debitorul persoana fizica
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf 4
b) Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate)_______ prenumele tatălui _________ prenumele mamei _________
Paragraf
Adresa: localitatea _________ str. ______ nr. ____ bloc ___ scara ____ et. __ ap. ____ judet/sector ______ cod poştal ______ ţara_______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 5
Acest aviz de garanţie priveşte următorul bun în garanţie (bifaţi una sau mai multe din căsuţele de mai jos):
litera a)
[] Autovehicule.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: .....
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Model _______ an fabricaţie ______ număr saşiu ______ seria motorului ______ descriere suplimentară _________________
litera b)
Bunuri mobile în garanţie, ataşate unor bunuri imobile care cad sub incidenţa Titlului VI dinLegea nr. 99/1999.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ataşate unor bunuri imobile ce vor fi înscrise: .....
Paragraf
Bifaţi una sau mai multe din căsuţele de mai jos:
Paragraf
[] Bunul mobil în garanţie este accesoriu unui bun imobil care cade sub incidenţa Titlului VI al Legii nr. 99/1999
Paragraf
[] Pădure ce urmează a fi defrişată
Paragraf
[] Minerale ce urmează a fi extrase
Paragraf
Spatiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea atât a bunurilor mobile afectate garanţiei, cât şi a bunurilor imobile cărora le sunt ataşate.
Paragraf
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere şi numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Descriere bun: ..............................................
Paragraf
Datele de identificare a proprietarului bunurilor imobile cărora le sunt ataşate bunurile mobile, dacă debitorul nu este proprietarul acestora. Dacă debitorul este coproprietar al bunului imobil, bifaţi căsuţa alăturata [] şi înscrieţi datele de identificare a celorlalţi coproprietari.
Paragraf
Denumirea persoanei juridice __________________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice
Paragraf
Sediul: str. ______ nr. _____ bloc ___ sc. __ etaj __ ap. __ judeţ/sector ______ cod poştal ________ ţara __________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există
Paragraf
[] nu există
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ______
Paragraf
Numele persoanei fizice ____________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) _______ prenumele tatălui ______ prenumele mamei __________
Paragraf
Adresa: localitatea ________ str. ______ nr. ___ bloc ___ sc.___ etaj ____ ap. _____ judet/sector _____ cod poştal ______ ţara ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
litera c)
[] Alte bunuri.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise: ...
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru descrierea bunului afectat garanţiei.
Paragraf
Descriere bun: ..............................................
Paragraf 6
Numele/denumirea creditorului/debitorului care solicită înscrierea acestui aviz.
Paragraf 6
a) Denumirea persoanei juridice _____________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice
Paragraf
Sediul: str. ______ nr. ____ bloc ___ sc. ___ et. __ ap. __ judet/sector ______ cod postal ____ tara ______
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există _____
Paragraf
[] nu există
Paragraf
Codul unic de înregîstrare/codul de identificare fiscală ______
Paragraf 6
b) Numele persoanei fizice ___________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ________ prenumele tatălui ________ prenumele mamei __________
Paragraf
Adresa: localitatea _________ str. ________ nr. ___ bloc ____ scara ___ et. ___ ap. ____ judeţ/sector _______ cod poştal ______ ţara _______ cod numeric personal|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Data ......... Semnătura .........
ANX
Anexa 2
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE GARANŢIE MODIFICATOR
Paragraf
OPERATOR ______________________________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT ____________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .......................
Paragraf
Data ....... ora ..... minutul .......... secunda ........... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul__________domiciliat în ______ str. _____ nr. ___ bloc ____scara ____ etaj ____ ap. _________ judet/sector________ act identitate ______ seria _____ nr. ____ eliberat de ______ la dala de ________cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| în calitate de (bifaţi una dintre posibilităţi):
Paragraf
creditor []
Paragraf
reprezentant al creditorului []
Paragraf
creditor nou (în cazul în care prin avizul modificator se înlocuieşte, altfel decât prin cesiune a creanţei, un creditor/toţi creditorii din avizul de garanţie iniţial, potrivit art. 28^2 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000, cu modificările şi completările ulterioare*) (vezi de asemenea explicaţiile de la sfârşitul formularului) []
Paragraf
reprezentant al noului creditor []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular de aviz de garanţie modificator, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos şi solicit înregistrarea lui:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie **)
NTA
Notă
NTA
Notă
Paragraf 1
ACEASTĂ MODIFICARE PRIVEŞTE:
Paragraf
Bifaţi una din căsuţele de mai jos (se vor bifa doua căsuţe numai în cazul în care formularul prevede expres această posibilitate) şi completaţi cu datele corespunzătoare.
Paragraf
I. [] Schimbarea numelui/denumirii şi/sau schimbarea adresei/sediului unuia sau mai multor debitori
Paragraf
Identificaţi debitorul/debitorii la care se raportează modificarea prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii lor, astfel cum figurează în arhivă:
Paragraf
Folosiţi spaţiile de mai jos pentru descrierea modificării:
Paragraf
Noul nume al persoanei fizice _________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Noua denumire a persoanei juridice ____________ tipul persoanei juridice ________ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există _________ codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală _______
Paragraf
Noua adresă/noul sediu: strada _____ nr. ___ bloc ___ sc. ___ et. ___ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal ______ ţara _______
Paragraf 2
[] Schimbarea numelui/denumirii şi/sau schimbarea adresei/sediului unui creditor
Paragraf
Identificaţi creditorul la care se raportează modificarea prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii sale, astfel cum figurează în arhivă:
Paragraf
Noul nume al persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate)_______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Noua denumire a persoanei juridice _______ tipul persoanei juridice _____ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ________ codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală
Paragraf
Noua adresă/noul sediu: strada ____ nr. ____ bloc ___ sc. __ et. ___ ap.___ judeţ/sector ___________ cod poştal _____ tara _____
Paragraf 3
[] Înlocuirea unui creditor (altfel decât printr-o cesiune de creanţă)
Paragraf
Identificaţi creditorul care urmează să fie înlocuit prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii sale:
Paragraf
Înscrieţi numele/denumirea şi celelalte date de identificare a noului creditor:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscrişi: ...
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ________ tipul persoanei juridice _______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există _______ codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ______ sediul: strada ______ nr. _____ bloc ____ sc. ____ et. ____ ap. _____ judeţ/sector _____ cod poştal ______ tara _____
Paragraf
Folosiţi spaţiul alaturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscrişi: .........
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) _____ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _____ domiciliul: strada nr. ____ bloc ___ sc. ___ et. ____ ap. ____ judeţ/sector _____ cod poştal ____ ţara _____ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 4
[] Înlocuirea tuturor creditorilor (altfel decât printr-o cesiune de creanţă)
Paragraf
Înscrieţi numele/denumirea şi celelalte date de identificare a noului creditor:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscrişi: ..........
Paragraf
Denumirea persoanei juridice _______ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ______ fiscală ____ sediul: strada ______ nr. ___ bloc ___ sc.___ et. ___ ap. ___ judeţ/sector ____ cod poştal _____ ţara _______
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscrişi: ........
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) _____ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _____ domiciliul: strada nr. ____ bloc ___ sc. ___ et. ____ ap. ____ judeţ/sector _____ cod poştal ____ ţara _____ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 5
[] Radierea unuia sau mai multor debitori
Paragraf
Identificaţi debitorul care urmează să fie radiat prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii sale:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice radiaţi: ........
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ____ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare al persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice radiaţi: ........
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Precizaţi dacă operaţiunea de radiere a unui debitor este însoţită de degrevarea bunurilor aduse în garanţie de chiar debitorul radiat: DA [] NU []
Paragraf
În caz afirmativ, folosiţi spaţiile de mai jos pentru a identifica bunurile ce vor fi degrevate. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie.
Paragraf 6
[] Radierea unui creditor
Paragraf
Folosiţi spatiile de mai jos pentru a menţiona datele complete de identificare a creditorului radiat:
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ____ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare al persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 7
[] Menţionarea numelui/denumirii noului debitor, în cazul existentei unei transmisiuni a patrimoniul vechiului debitor
Paragraf
Identificaţi debitorul la care se raportează modificarea prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii sale:
Paragraf
Folosiţi spaţiile de mai jos pentru a menţiona datele de identificare a noului debitor:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane juridice înscrişi: .........................
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ____ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Folosiri spaţiul alaturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane fizice înscrişi: ..........
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 8
[] Rectificarea greşelilor materiale survenite privind datele de identificare a debitorului sau descrierea bunului afectat garanţiei
litera a)
Identificaţi debitorul la care se raportează modificarea prin menţionarea numelui şi prenumelui/denumirii sale
Paragraf
Spaţiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
Paragraf
În loc de .................. se va înscrie ...................
litera b)
Identificaţi bunul în garanţie la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie
Paragraf
Spaţiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
Paragraf
În loc de .............. se va înscrie .......................
Paragraf 9
[] Rectificarea greşelilor materiale survenite privind datele de identificare a unui creditor
Paragraf
În loc de .............. se va înscrie .......................
Paragraf 10
[] Modificarea/completarea descrierii bunului în garanţie
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanţie la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie
Paragraf
Spaţiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
Paragraf 11
[] Adăugarea unui creditor celor deja existenţi
Paragraf
Folosiţi spatiile de mai jos pentru a menţiona datele de identificare a noului creditor:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscrişi: ........
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ____ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscrişi: ...
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 12
[] Adăugarea unui debitor subscriitor
Paragraf
Folosiţi spaţiile de mai jos pentru a menţiona datele de identificare a noului debitor:
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane juridice înscrişi: ...
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ____ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane fizice înscrişi: ...
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Precizaţi dacă operaţiunea de adăugare a unui debitor este însoţită de aducerea de către acesta a unor bunuri în garanţie:
Paragraf
DA [] NU []
Paragraf
În caz afirmativ, folosiţi rubricile de la punctul III pentru a menţiona bunurile aduse în garanţie de noul debitor.
Paragraf 13
[] Înlocuirea, totală ori parţială, a bunurilor afectate garanţiei, dacă debitorul şi creditorul rămân acelaşi
litera a)
Înlocuire totală a bunurilor afectate garanţiei []
Paragraf
Folosiţi rubricile de la punctul III pentru a menţiona noile bunuri aduse în garanţie de debitor.
litera b)
Înlocuirea parţială a bunurilor afectate garanţiei []
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a identifica bunurile în garanţie ce vor fi înlocuite. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie.
Paragraf
Folosiţi de asemenea rubricile de la punctul III pentru a menţiona noile bunuri aduse în garanţie de debitor.
Paragraf 11
ALTE MENŢIUNI, PREVĂZUTE ÎN MOD OBLIGATORIU DE LEGE
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a înscrie aceste menţiuni:
Paragraf
III DESCRIERE BUNURI
litera a)
[] Autovehicule.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: ...
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare
Paragraf
Model _____ an fabricaţie_______ număr saşiu ___ seria motorului ________ descriere suplimentară ______
litera b)
Bunuri mobile în garanţie, atasate unor bunuri imobile care cad sub incidenţa Titlului VI dinLegea nr. 99/1999.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile atâsate unor bunuri imobile ce vor fi înscrise: ...
Paragraf
Bifaţi una sau mai multe din căsuţele de mai jos:
Paragraf
[] Bunul mobil în garanţie este accesoriu unui bun imobil care cade sub incidenţa Titlului VI al Legii nr. 99/1999
Paragraf
[] Pădure ce urmează a fi defrişată
Paragraf
[] Minerale ce urmează a fi extrase
Paragraf
Spatiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea atât a bunurilor mobile afectate garanţiei, cât şi a bunurilor imobile cărora le sunt ataşate.
Paragraf
Bunurile imobile vor fi individualizare prin adresă, descriere şi numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliara.
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Descriere bun: ................................................
Paragraf
Datele de identificare a proprietarului bunurilor imobile cărora le sunt ataşate bunurile mobile, dacă debitorul nu este proprietarul acestora. Dată debitorul este coproprietar al bunului imobiliar, bifaţi căsuţa alăturată [] şi înscrieţi datele de identificare a celorlalţi coproprietari.
Paragraf
Denumirea persoanei juridice _________________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice _____________________________________
Paragraf
Sediul: str. __________ nr. _______ bloc ____ sc. ___ etaj ___ ap, ___ judet/sector ______ cod poştal ____ tara __________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ________________ [] nu există
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ______
Paragraf
Numele persoanei fizice _______ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) _______ prenumele tatălui _____ prenumele mame _________
Paragraf
Adresa: localitatea ______ str. _________ nr. ____ bloc ____ scara ___ etaj ____ap. _____ judeţ/sector _____ cod poştal _____ tara _____ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
litera c)
[] Alte bunuri.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alaturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise: ......
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru descrierea bunului afectat garanţiei.
Paragraf
Descriere bun: ................................................
Paragraf
IV. Precizaţi dacă pentru actualizarea informaţiei cuprinse în avizul de garanţie la care se raportează modificarea este necesară şi o modificare a descrierii bunului în garanţie, corespunzător datelor înscrise de solicitant în prezentul formular:
Paragraf
DA [] NU []
Paragraf
În caz afirmativ, bifaţi punctul 10, completând cu datele corespunzătoare.
Paragraf
V. IDENTIFICAREA CREDITORULUI/NOULUI CREDITOR CARE A SOLICITAT EFECTUAREA ÎNSCRIERII
Paragraf
Bifaţi una din posibilităţi;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de toţi creditorii cu statut activ;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de unul din creditorii cu statut activ;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de noul creditor, în condiţiile art. 28^2 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000.
Paragraf
Semnătura _____________ Data ___________
ANX
Anexa 3
Paragraf
FORMULAR DE
Paragraf
AVIZ DE CESIUNE A CREANTEI*)
Paragraf
OPERATOR ___________________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _______________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): __________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .......................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ............. secunda .......... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc ____ sc. _____ et. ___ ap. ____ judet/sector______ act identitate_____ seria _____ nr. ______ eliberat de _______ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe)
Paragraf
cedent [] reprezentant al cedentului []
Paragraf
cesionar [] reprezentant al cesionarului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular de aviz de cesiune a creanţei, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos şi solicit înregistrarea lui:
Paragraf
Nr. de identificare a avidului de garanţie **)
NTA
Notă
NTA
Notă
Paragraf 1
Prezentul aviz de cesiune a creanţei garantate cu bunurile înscrise în arhiva vizează (bifaţi una din cele două posibilităţi):
Paragraf
[] înlocuirea tuturor creditarilor cu statut activ;
Paragraf
[] Înlocuirea unuia din creditorii cu statut activ; folosiţi spaţiile de mai jos pentru a menţiona datele complete de identificare a creditorului cedent:
Paragraf
Denumirea persoanei juridice ______ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 2
Numele/denumirea noului creditor (cesionarului):
Paragraf
Creditorul persoană juridică
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf 2
a) Denumirea persoanei juridice _______ tipul persoanei juridice ______ numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ______ codul unic de înregistrare/codul de identificare ________ fiscala ____ sediul: strada ____ nr. _____ bloc ___ sc. __ et. __ ap. ___ judeţ/sector _____ cod poştal _____ ţara __________
Paragraf
Creditorul persoană fizica
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice ce vor fi înscrişi; ...
Paragraf 2
b) Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______ domiciliul: strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector ___ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 3
Identificarea părţii care a solicitat efectuarea înscrierii.
Paragraf
Bifaţi una din posibilităţi:
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de toţi creditorii cu statut activ;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de unul din creditorii cu statut activ;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de cesionar, în condiţiile art. 28^2 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000.
Paragraf 4
Alte menţiuni, prevăzute în mod obligatoriu de lege,
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a înscrie aceste menţiuni:
Paragraf
Semnătura _____________ Data ________________
ANX
Anexa 4
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE EXTINDERE A GARANTIEI ASUPRA ALTOR BUNURI
Paragraf
OPERATOR ___________________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _____________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere):
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): ________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) ...........................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ..... secunda .... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc _____ sc. _____ et. ___ ap. ______ judet/sector________ act identitate _____ seria _____ nr. ______ eliberat de _________ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe)
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe)
Paragraf
creditor [] debitor []
Paragraf
reprezentant al creditorului [] reprezentant al debitorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular de aviz de expediere a garantiei asupra altor bunuri, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos şi solicit înregistrarea lui:
Paragraf
Numărul de identificare a avidului de garanţie *)
NTA
Notă
Paragraf 1
Acest aviz de garanţie priveşte următorul bun în garanţie (bifaţi una sau mai multe căsuţe);
litera a)
[] Autovehicule.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: ...
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul sau a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Model _______ an fabricaţie ______ număr saşiu _______ scria motorului ______ descriere suplimentară ____________
litera b)
Bunuri mobile în garanţie, ataşate unor bunuri imobile care cad sub incidenţa Titlului VI dinLegea nr. 99/1999.
Paragraf
- bunuri accesorii unor bunurilor imobile care cad sub incidenţa Titlului VI din Legea nr. 99/1999 []
Paragraf
- pădure care urmează a fi defrişată []
Paragraf
- minerale care urmează a fi extrase []
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ataşate unor bunuri imobile ce vor fi înscrise: ....
Paragraf
Spatiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea atât a bunurilor mobile afectate garanţiei, cât şi a bunurilor imobile cărora le sunt ataşate.
Paragraf
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere şi numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Descriere bun: ...............................................
Paragraf
Datele de identificare a proprietarului bunurilor imobile cărora le sunt ataşate bunurile mobile, dacă debitorul nu este proprietarul acestora. Dacă debitorul este coproprietar al bunului imobil, bifaţi căsuţa alăturată [] şi înscrieţi datele de identificare a celorlalţi coproprietari.
Paragraf
Denumirea persoanei juridice __________________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice ______________________________________
Paragraf
Sediul: str. ____ nr. ____ bloc ____ sc. ____ etaj ____ ap, ____ judeţ/sector ________ cod postal ____ tara _______
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există __________ [] nu există
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală
Paragraf
Numele persoanei fizice ________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ______ prenumele tatălui ________ prenumele mamei _______
Paragraf
Adresa: localitatea _________ strada nr. ___ bloc ___ sc. ___ et.____ ap. ____ judeţ/sector _____ cod poştal ____ ţara _______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
litera c)
[] Alte bunuri.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise; ........
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru descrierea bunului afectat garanţiei.
Paragraf
Descriere bun; ...............................................
Paragraf 2
Solicitarea de înscriere a avizului de extindere a garanţiei a fost adresată de (bifaţi una din posibilităţi);
Paragraf
[] toţi creditorii cu statut activ
Paragraf
[] toţi debitorii cu statut activ
Paragraf
Semnătura ____________ Data _____________
ANX
Anexa 5
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE REDUCERE A GARANŢIEI
Paragraf
LA O PARTE DIN BUNURILE AFECTATE ACESTEIA
Paragraf
PRIN AVIZUL DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR _______________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): ____________________________________
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere); __________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere;
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .....................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ..... secunda .... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc _____ sc. _____ et. ___ ap. ______ judet/sector_______ act identitate _____ seria ____ nr. ______ eliberat de ________ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe)
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe):
Paragraf
creditor []
Paragraf
reprezentant al creditorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular de aviz de reducere a garanţiei la o parte din bunurile afectate acesteia, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos şi solicit înregistrarea lui:
Paragraf
Numărul de identificare a avizului de garanţie*)
NTA
Notă
Paragraf 1
Acest aviz de garanţie priveşte următorul bun în garanţie (fiecare bun va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie):
litera a)
[] Autovehicule.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule degrevate: ...
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru descrierea bunului degrevat.
Paragraf
Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul sau a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Model ____ an fabricaţie ______ număr saşiu _____ seria motorului _____ descriere suplimentara ___________
litera b)
Bunuri mobile în garanţie, ataşate unor bunuri imobile, care cad sub incidenţa Titlului VI dinLegea nr. 99/1999.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ataşate unor bunuri imobile degrevate: ...
Paragraf
Bifaţi una sau mai multe din posibilităţi:
Paragraf
- bunuri mobile accesorii unor bunurilor imobile, care cad sub incidenţa Titlului VI din Legea nr. 99/1999 []
Paragraf
- pădure care urmează a fi defrişată []
Paragraf
- minerale care urmează a fi extrase []
Paragraf
Spatiile de mai jos se vor folosi pentru identificarea bunurilor degrevate.
Paragraf
Fiecare bun afectat garanţiei va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul sau a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Descriere bun degrevat: ......................................
litera c)
[] Alte bunuri.
Paragraf
Folosiţi spaţiu] alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile degrevate:...
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru descrierea bunului degrevat. Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menţionarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
Descriere bun degrevat: .....................................
Paragraf
Semnătura _________ Data _________
ANX
Anexa 6
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE NULITATE A AVIZULUI DE GARANŢIE
Paragraf
INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR _______________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): ____________________________________
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere); __________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere;
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .....................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ..... secunda .... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc _____ sc. _____ et. ___ ap. ______ judet/sector_________ act identitate _____ seria _____ nr. _____ eliberat de ________ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe):
Paragraf
creditor []
Paragraf
reprezentant al creditorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular şi solicit anularea*) avizului de garanţie iniţial identificat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificarea avizului de garanţie**)
NTA
Notă
NTA
Notă
Paragraf
Semnătura _________ Data _________
ANX
Anexa 7
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE STINGERE A AVIZULUI DE GARANŢIE
Paragraf
INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR _______________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): ____________________________________
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere); __________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere;
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .....................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ..... secunda .... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc _____ sc. _____ et. ___ ap. ______ judet/sector_________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe):
Paragraf
creditor []
Paragraf
reprezentant al creditorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular şi solicit stingerea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie*)
NTA
Notă
Paragraf
Semnătura _________ Data _________
ANX
Anexa 8
Paragraf
FORMULAR DE AVIZ DE PRELUNGIRE A AVIZULUI DE GARANŢIE
Paragraf
INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR _______________
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT _________________
Paragraf
Nr. de înregistrare a formularului (se completează numai de către biroul de înscriere): ____________________________________
Paragraf
Data primirii formularului (se completează numai de către biroul de înscriere); __________________________________________
Paragraf
Se completează numai de către biroul de înscriere;
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) .....................
Paragraf
Data .... ora .... minutul ..... secunda .... înscrierii
Paragraf
Subsemnatul ______ domiciliat în ______ str. _____ nr. ____ bloc _____ sc. _____ et. ___ ap. ______ judet/sector________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data de ______ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| în calitate de (bifaţi una dintre posibilitati):
Paragraf
în calitate de (bifaţi una dintre căsuţe):
Paragraf
creditor []
Paragraf
reprezentant al creditorului []
Paragraf
completez şi subscriu prezentul formular şi solicit prelungirea efectelor avizului de garanţie iniţial, identificat mai jos pentru o perioadă (bifaţi una din cele două căsuţe):
Paragraf
[] de 5 ani
Paragraf
[] mai mică de 5 ani. Folosiţi spaţiile alăturate pentru a preciza durata noului termen de valabilitate a înscrierii
Paragraf
Nr. de identificarea avizului de garanţie*)
NTA
Notă
Paragraf 1
Identificarea părţii care a solicitat efectuarea înscrierii.
Paragraf
Bifaţi una din posibilităţi şi completaţi cu datele corespunzătoare:
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului de prelungire a fost adresată de toţi creditorii cu statut activ;
Paragraf
[] Solicitarea de înscriere a avizului de prelungire a fost adresată de unul/unii din creditorii cu statut activ. Folosiţi spaţiile alăturate pentru a menţiona datele de identificare a acestuia/acestora
Paragraf
Denumirea persoanei juridice __________________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice ______________________________________
Paragraf
Sediul: str. ____ nr. ____ bloc ___ sc. ___ et. ___ ap. ___ judeţ/sector _______ cod poştal _______ ţara ________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă exista _____
Paragraf
[] nu exista
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ______
Paragraf
Numele persoanei fizice _________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) _______ prenumele tatălui __________ prenumele mamei _________
Paragraf
Adresa: localitatea ______ str. ______ nr. __ bloc __ sc. __ et. __ ap. ____ judeţ/sector ______ cod poştal_____ ţara______ Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Semnătura ________ Data_________
ANX
Anexa 9
Paragraf
Formulare-model pentru înscrierea avizelor de
Paragraf
garanţie referitoare la creanţele bugetare
Paragraf
A. FORMULAR DE AVIZ DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent Data Şef administraţie/
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____ Data ___ Şef administraţie adjunct
Paragraf
Semnătura
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular de aviz de garanţie iniţial:
Paragraf 1
Felul înscrierii:
Paragraf
Înscriere iniţială
Paragraf 2
Destinaţia înscrierii:
Paragraf
Înscriere făcuta în legătură cu o operaţiune privind finanţele publice
Paragraf 3
Creditorul persoană juridică
Paragraf
Denumirea persoanei juridice
Paragraf
Tipul persoanei juridice ___________________________________
Paragraf
Sediul: str. ____ nr. ____ bloc ___ sc. ___ et. ___ ap. ___ judeţ/sector ___ cod poştal ______ tara _______
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ________
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală
Paragraf 4
Debitorul persoana juridică
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf
Denumirea persoanei juridice
Paragraf
Tipul persoanei juridice ____________________________________________
Paragraf
Sediul: str. _______ nr. __ bloc __ sc. __ et. __ ap. ___ judet/sector
Paragraf
cod poştal __________ ţara ___________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice _______________
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscala
Paragraf 5
Debitorul persoană fizică
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice ce vor fi înscrişi: ....
Paragraf
Numele persoanei fizice _________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ___________ prenumele tatălui _______ prenumele mamei _________
Paragraf
Adresa: Localitatea str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________
Paragraf
Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf 6
Descrierea bunului în garanţie
Paragraf
Observaţie: Se recomandă ca descrierea bunului în garanţie să se facă cel puţin prin precizarea naturii creanţei bugetare, a codului acesteia, sumei datorate de debitor, a numărului titlului executoriu şi a emitentului acestuia.
Paragraf
Se înscriu în arhivă un număr de (precizaţi numărul)______ creante bugetare.
Paragraf
Fiecare creanţă va fi individualizata prin menţionarea în dreptul sau a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
CREANŢA A BUGETULUI DE STAT ÎN SUMĂ DE ...... LEI, ÎNREGISTRATĂ LA DATA DE ................., REPREZENTÂND: ......., COD ........, PENTRU CARE S-AU EMIS TITLURILE EXECUTORII (NUMĂR ŞI DATA) ............ .
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
Paragraf
B. FORMULAR DE AVIZ DE GARANŢIE MODIFICATOR
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent Data Şef administraţie/
Paragraf
Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular modificator, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial, identificat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie*) - vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului
Paragraf 1
MODIFICARE PRIVIND PĂRŢILE AVIZULUI DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
Aceasta modificare priveşte (bifaţi una din cele trei căsuţe şi, dacă este cazul, completaţi spaţiile de mai jos cu datele de identificare a debitorului la care se raportează modificarea):
Paragraf
[] CREDITORUL
Paragraf
[] DEBITORUL PERSOANĂ JURIDICĂ
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ___________
Paragraf
[] DEBITORUL PERSOANĂ FIZICĂ
Paragraf
Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
De asemenea, bifaţi una din căsuţele de mai jos şi completaţi cu datele corespunzătoare:
Paragraf
[] Schimbarea adresei/sediului şi/sau schimbarea numelui/denumirii
Paragraf
Folosiţi spatiile de mai jos pentru a menţiona noile date de identificare:
Paragraf
Noua adresa/sediul: localitatea _______ str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________
Paragraf
Noua denumire a persoanei juridice _________ tipul persoanei juridice _________ numărul do identificare a persoanei juridice, dacă există _________ codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscala
Paragraf
Noul nume al persoanei fizice _______ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de _____ la data de _____
Paragraf
[] Menţionarea numelui/denumirii noului debitor, în cazul existenţei unei transmisiuni a patrimoniului vechiului debitor
Paragraf
Folosiţi spaţiile de mai jos pentru a menţiona datele de identificare a noului debitor.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf
Numele persoanei fizice _________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ____ prenumele tatălui ____ prenumele mamei ____ localitatea ____ str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________ tara __________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf
Denumirea persoanei juridice _________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice
Paragraf
Sediul: str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________ tara __________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ____ [] nu exista
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală __________________
Paragraf
[] Rectificarea greşelilor materiale survenite în avizul de garanţie iniţial privind datele de identificare a părţilor
Paragraf
În loc de ........................, se va înscrie .........................
Paragraf 2
MODIFICĂRI ALE BUNULUI ÎN GARANŢIE
Paragraf
Bifaţi una din căsuţele de mai jos:
Paragraf
[] Modificarea/completarea descrierii bunului în garanţie
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanţie la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie.
Paragraf
Spaţiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
Paragraf
[] Rectificarea greşelilor materiale survenite în avizul de garanţie, privitor la descrierea bunului în garanţie
Paragraf
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanţie la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de garanţie.
Paragraf
Spaţiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
Paragraf
În loc de .............................. se va înscrie ................
Paragraf 3
ALTE MODIFICĂRI
Paragraf
[] Adăugarea unui debitor subscriitor
Paragraf
Folosiţi spaţiile de mai jos pentru a menţiona datele de identificare a noului debitor.
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice ce vor fi înscrişi; ....
Paragraf
Numele persoanei fizice _________ prenumele complet (aşa cum figurează în actele de identitate) ___________ prenumele tatălui _______ prenumele mamei _________ adresa: localitatea _______ str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________ tara __________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice ce vor fi înscrişi: ...
Paragraf
Denumirea persoanei juridice __________________________
Paragraf
Tipul persoanei juridice ________________________________
Paragraf
Sediul: str. ____ nr. ____ bloc __ sc. __ et. __ ap. __ jud./sector ____ cod poştal __________ tara __________
Paragraf
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă exista ____ [] nu exista
Paragraf
Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală _______________
Paragraf
Data __________ Semnătura ___________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Paragraf
C FORMULAR DE AVIZ DE EXTINDERE A GARANŢIEI ASUPRA ALTOR BUNURI
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent _______ Şef administraţie/
Paragraf
Data ________ Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura _______
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular de aviz de extindere a garanţiei asupra altor bunuri, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos:
Paragraf
Numărul de identificare a avizului de garanţie*) (vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului) ______________________
Paragraf
Acest aviz de garanţie priveşte următorul bun în garanţie:
Paragraf
Se înscriu în arhiva un număr de (precizaţi numărul) _________ creanţe bugetare.
Paragraf
Fiecare creanţă va fi individualizata prin menţionarea în dreptul sau a cifrei arabe corespunzătoare.
Paragraf
CREANŢA A BUGETULUI DE STAT ÎN SUMĂ DE ...... LEI, ÎNREGISTRATĂ LA DATA DE ................., REPREZENTÂND: ......., COD ........, PENTRU CARE S-AU EMIS TITLURILE EXECUTORII (NUMĂR ŞI DATA) ............ .
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Paragraf
D. FORMULAR DE AVIZ DE REDUCERE A GARANŢIEI
Paragraf
LA O PARTE DIN BUNURILE AFECTATE ACESTEIA
Paragraf
PRIN AVIZUL DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent ______ Şef administraţie/
Paragraf
Data ________ Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular de aviz de reducere a garantiei, vizând modificarea avizului de garanţie iniţial identificat mai jos:
Paragraf
Numărul de identificare a avizului de garanţie*) (vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului) ______________________
Paragraf
Acest aviz de garanţie priveşte următorul bun în garanţie (fiecare bun va putea fi individualizat suplimentar şi prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul sau, în cadrul avizului de garanţie):
Paragraf
Folosiţi spaţiul alăturat pentru a preciza numărul creanţelor bugetare ce au fost recuperate: ...
Paragraf
CREANŢĂ A BUGETULUI DE STAT ÎN SUMĂ DE ...... LEI, ÎNREGISTRATĂ LA DATA DE ................., REPREZENTÂND: ......., COD ........, PENTRU CARE S-AU EMIS TITLURILE EXECUTORII (NUMĂR ŞI DATA) ............ .
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Paragraf
E. FORMULAR DE AVIZ DE PRELUNGIRE A AVIZULUI DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent Data Şef administraţie/
Paragraf
Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura ________
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Solicit prelungirea efectelor avizului de garanţie iniţial cu numărul de identificare menţionat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie*) - vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului _________________
Paragraf
Efectele avizului de garanţie, identificat mai sus, sunt prelungite pentru încă:
Paragraf
Precizaţi noua durata de valabilitate a înscrierii ................
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Paragraf
F. FORMULAR DE AVIZ DE NULITATE A AVIZULUI DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent ________ Şef administraţie/
Paragraf
Data __________ Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular de aviz de anulare a avizului de garanţie iniţial menţionat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie*)- vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului ________________
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Paragraf
G. FORMULAR DE AVIZ DE STINGERE A AVIZULUI DE GARANŢIE INIŢIAL
Paragraf
OPERATOR: _______________ APROBAT,
Paragraf
AGENT ÎMPUTERNICIT: ______________ Director executiv adjunct/
Paragraf
Nr. înregistrare emitent ________ Şef administraţie/
Paragraf
Data __________ Şef administraţie adjunct
Paragraf
Data ___________
Paragraf
Semnătura ____________
Paragraf
Nr. înregistrare operator/agent ____
Paragraf
Data ________
Paragraf
Se completeaza numai de către biroul de înscriere:
Paragraf
Nr. identificare aviz de garanţie (ID) __________________________________
Paragraf
Data _______ ora ____ minutul ___ secunda ___înscrierii
Paragraf
Subsemnatul _________ act identitate _____ seria ____ nr. ____ eliberat de ________ la data ________ cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
Completez şi subscriu prezentul formular de aviz de stingere a avizului de garanţie iniţial menţionat mai jos:
Paragraf
Nr. de identificare a avizului de garanţie*)- vezi explicaţiile de la sfârşitul formularului ________________
Paragraf
Data _________ Semnătura __________
Paragraf
Verificat:
Paragraf
Şef serviciu,
Paragraf
Numele şi prenumele __________
Paragraf
Data ________________
Paragraf
Semnătura ___________
Paragraf
Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informaţiei:
Paragraf
Nume şi prenume complet _________
Paragraf
Data
Paragraf
Semnătura __________
NTA
Notă
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit