HOTĂRÂRE nr. 9 din 5 februarie 2025privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaților
În vigoare
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 32 alin. (1) lit. r) și ale art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
Paragraf
având în vedere Memorandumul intern nr. 65, aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaților în ședința din 29 ianuarie 2025, și avizul favorabil al Biroului permanent,
Paragraf
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Alineatul (1)
Numărul de posturi alocat compartimentelor din serviciile Camerei Deputaților se reduce cu 240.
Alineatul (2)
Numărul preconizat de posturi care se reduce din fiecare compartiment este prevăzut în anexa nr. 1.
Alineatul (3)
Numărul de posturi alocat fiecărei comisii parlamentare este prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 2
Alineatul (1)
La data adoptării prezentei hotărâri se desființează următoarele posturi:
litera A)
posturile alocate la cabinetele președinților comisiilor permanente;
litera B)
câte un post de la Cancelaria președintelui și de la fiecare cabinet de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Alineatul (2)
În termen de 5 zile de la adoptarea prezentei hotărâri, președintele Camerei Deputaților va nominaliza postul cu încadrare pe durată determinată care se reduce la Cancelaria președintelui.
Alineatul (3)
În termen de 5 zile de la adoptarea prezentei hotărâri, fiecare vicepreședinte al Camerei Deputaților va nominaliza postul cu încadrare pe durată determinată care se reduce din structura cabinetului său de vicepreședinte.
Articolul 3
Alineatul (1)
Domnul Cătălin Mihalache se eliberează din funcția de secretar general adjunct la data de 1 martie 2025.
Alineatul (2)
După eliberarea din funcție, Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, se va modifica în mod corespunzător.
Alineatul (3)
După data de 1 martie 2025, atribuțiile domnului Cătălin Mihalache vor fi preluate de ceilalți secretari generali adjuncți, prin decizie a Biroului permanent, la propunerea secretarului general.
Articolul 4
Paragraf
La data adoptării prezentei hotărâri se desființează următoarele posturi:
litera A)
posturile alocate compartimentului Secretar general adjunct 3, înființat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 10/2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 42/2018 privind aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale serviciilor Camerei Deputaților;
litera B)
posturile de execuție ocupate de persoanele încadrate pe durată nedeterminată, care continuă activitatea după împlinirea vârstei de pensie, în temeiul art. 78 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera C)
posturile de execuție ocupate de persoanele încadrate pe durată nedeterminată care beneficiază de pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară;
litera D)
posturile vacante de execuție de la compartimentele prevăzute înanexa nr. 1.
Articolul 5
Paragraf
În termen de maximum 35 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri încetează raporturile de serviciu ale personalului încadrat pe durată nedeterminată în funcții de conducere care beneficiază de pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară.
Articolul 6
Paragraf
În aplicarea prevederilor art. 2, 4 și 5, la eliberarea din funcție, respectiv la încetarea contractelor individuale de muncă, după caz, se vor aplica prevederile legale privind încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 7
Paragraf
În termen de maximum 10 zile de la data adoptării prezentei hotărâri, persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare vor solicita acordarea pensiei în temeiul Legii nr. 7/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau al Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, după caz.
Articolul 8
Paragraf
Personalul care, la data adoptării prezentei hotărâri, are raportul de serviciu suspendat la cerere, pentru interese personale, reia activitatea cu aceeași dată.
Articolul 9
Alineatul (1)
După aplicarea prevederilor art. 2-7, în termen de 45 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, se va raporta numărul de posturi disponibile la numărul personalului din compartimentele prevăzute în anexa nr. 1.
Alineatul (2)
În situația în care numărul de posturi disponibile este mai mic decât numărul de personal, salariații respectivi vor fi supuși unei evaluări profesionale.
Alineatul (3)
Procedura de evaluare profesională a personalului se aprobă de Camera Deputaților la propunerea Biroului permanent.
Alineatul (4)
În funcție de rezultatele evaluării profesionale, salariații vor fi reîncadrați pe posturile disponibile până la concurența numărului de posturi rămase după reducere.
Alineatul (5)
În aplicarea alin. (2)-(4) se va ține cont ca numărul total al posturilor reduse să fie cel prevăzut la art. 1 alin. (1).
Articolul 10
Paragraf
După ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, Biroul permanent al Camerei Deputaților va supune aprobării plenului Camerei Deputaților structura organizatorică și statul de funcții ale serviciilor Camerei Deputaților.
Articolul 11
Paragraf
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 5 februarie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Semnături
Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
VASILE-DANIEL SUCIU
Paragraf
București, 5 februarie 2025.
Paragraf
Nr. 9.
Anexa nr. 1 NR
Anexa nr. 2 NR
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 11 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
