AcasăLegislațieORDONANȚĂ nr. 7 din 31 ianuarie 2025

ORDONANȚĂ nr. 7 din 31 ianuarie 2025pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:31.01.2025
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VI.2 din Legea nr. 332/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul I

Paragraf
Articolul 6^2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 6^2

Alineatul (1)
Prin excepție de la prevederile art. 6^1, prin ordin comun al ministrului sănătății și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale se înființează Registrul unic de evidență al unităților sanitare, precum și al cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, unităților medico-sociale și cabinetelor de terapii complementare, denumit în continuare RUEUS.
Alineatul (2)
În RUEUS vor fi înregistrate și codificate toate unitățile sanitare, cabinetele pentru servicii publice conexe actului medical, unitățile medico-sociale și cabinetele de terapii complementare, cu excepția celor din structura ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, prin intermediul unei aplicații informatice dezvoltată și administrată din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Alineatul (3)
Codificarea reprezintă atribuirea unui număr unic național fiecărei unități prevăzute la alin. (2), înregistrate în RUEUS, care va fi generat automat din aplicația dezvoltată și administrată din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Alineatul (4)
Datele, informațiile și procedurile operaționale necesare înființării, utilizării și funcționării RUEUS se aprobă prin ordinul comun prevăzut la alin. (1).
Alineatul (5)
Prelucrarea datelor cu caracter personal în RUEUS se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.
Alineatul (6)
Ministerul Sănătății și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au calitatea de operatori ai aplicației RUEUS.
Alineatul (7)
Pot avea acces la datele din RUEUS și pot prelucra aceste date persoanele desemnate de instituțiile prevăzute la alin. (6).
Alineatul (8)
Schimbul de date între RUEUS și sistemele informatice ale unităților prevăzute la alin. (3) se va realiza securizat, în conformitate cu cerințele tehnice ale Serviciului de Telecomunicații Speciale, stabilite prin ordinul comun prevăzut la alin. (1).
Alineatul (9)
Cabinetele medicale care aparțin instituțiilor și ministerelor cu rețea sanitară proprie se înregistrează în Registrul unic al cabinetelor medicale înființat la nivelul direcțiilor medicale și structurilor similare din compunerea acestora.

Articolul II

Paragraf
Articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 23 octombrie 2020, aprobată prin Legea nr. 126/2021, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul V

Alineatul (1)
În vederea raportării și supravegherii evoluției bolilor transmisibile, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă o nouă aplicație care va prelua toate datele înregistrate în aplicația informatică «Corona-forms» și aplicația informatică pentru Registrul Unic de Boli Transmisibile, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 657/2022 privind aprobarea conținutului și a metodologiei de colectare și raportare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile în Registrul unic de boli transmisibile, denumită în continuare Registrul Unic de Boli Transmisibile Electronic, i-RUBT.
Alineatul (2)
Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de persoană împuternicită de Institutul Național de Sănătate Publică, prelucrează datele cu caracter personal colectate în aplicația informatică i-RUBT cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, respectiv Regulamentul general privind protecția datelor, precum și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, cu modificările ulterioare.
Alineatul (3)
Datele cu caracter personal colectate și prelucrate în aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale conform prevederilor alin. (1) sunt date privind identificarea persoanei: nume, prenume, CNP, seria și numărul actului de identitate sau, după caz, numărul pașaportului sau numărul cardului EU/CE, vârstă, data nașterii, sex, adresa de domiciliu sau reședință, numărul de telefon, adresa de e-mail și date privind starea de sănătate: diagnostic sau stare patologică, istoric testări și boli transmisibile, istoric vaccinări.
Alineatul (4)
Datele cu caracter personal prevăzute la alin. (3) se păstrează pe toată perioada de viață a persoanei vizate și nu pot fi șterse. La 180 de zile de la decesul persoanei vizate, datele cu caracter personal privind identificarea acesteia se anonimizează prin mijloace automatizate, în mod ireversibil, iar datele privind starea de sănătate ale acesteia se păstrează în vederea utilizării strict în scop științific sau statistic.
Alineatul (5)
Metodologia de raportare, colectare și prelucrare a datelor prevăzute la alin. (3), condițiile și limitele de acces la datele cu caracter personal, măsurile și garanțiile privind securitatea și confidențialitatea datelor și informațiilor din aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale conform prevederilor alin. (1), precum și modul de îndeplinire a măsurilor necesare în vederea informării persoanelor vizate asupra operațiunilor de prelucrare și modul de exercitare a drepturilor persoanelor vizate, în concordanță cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679, se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Alineatul (6)
Cererile referitoare la datele din aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale conform prevederilor alin. (1), precum și cererile formulate pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate, prevăzute la art. 13-22 din Regulamentul (UE) 2016/679, în raport cu prelucrările de date cu caracter personal realizate în condițiile prevăzute de prezentul articol, se adresează și se soluționează de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Alineatul (7)
În vederea implementării și utilizării funcționalităților aplicației dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale conform prevederilor alin. (1), Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică transmit, primesc, interoghează și validează seturile de date prevăzute la alin. (6) în sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice care dețin sau administrează, după caz, seturile de date respective, în condițiile prevăzute printr-un acord de colaborare încheiată între Ministerul Sănătății, Serviciul de Telecomunicații Speciale și entitatea care deține seturile de date necesare.
Alineatul (8)
Au calitatea de operatori ai aplicației dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale conform prevederilor alin. (1):
litera A)
Ministerul Sănătății;
litera B)
Institutul Național de Sănătate Publică;
litera C)
direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și structurile de specialitate din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie;
litera D)
toți furnizorii de servicii medicale din sistemul public și privat, inclusiv laboratoarele, furnizorii aparținând altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie și din unitățile de asistență socială, indiferent de forma de organizare juridică, care au obligația raportării datelor în aplicația RUBT, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 657/2022.
Alineatul (9)
Pentru ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, datele sunt colectate, prelucrate, validate sau modificate de către structurile de specialitate din cadrul acestora, cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (10)
Aplicația i-RUBT se dezvoltă de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Articolul III

Paragraf
La articolul 12 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (2^1)
Pentru secțiile sau compartimentele clinice definite la art. 170 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este necesară obținerea avizului prevăzut la alin. (2).

Articolul IV

Paragraf
În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Serviciul de Telecomunicații Speciale are obligația de a dezvolta i-RUBT, prevăzută la art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, aprobată prin Legea nr. 126/2021, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ION-MARCEL CIOLACU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
Marian Neacșu
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
Paragraf
Tánczos Barna
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Alexandru Rafila
Paragraf
Ministrul educației și cercetării,
Paragraf
Daniel-Ovidiu David
Paragraf
București, 31 ianuarie 2025.
Paragraf
Nr. 7.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 6 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031