EN
AcasăDocument

LEGE nr. 406 din 10 iulie 2001

privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:11.10.2021
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.
Alineatul (2)
Persoana care exercită funcția de șef al statului român beneficiază de prevederile prezentei legi de la data încetării mandatului.
Alineatul (3)
Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.
ART

Articolul 2

Paragraf
Persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:
litera a)
folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință;(la 07-08-2017, Litera a) din Articolul 2 a fost modificată dePunctul 1 al ARTICOLULUI UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 4 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 07 august 2017)
litera b)
o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu;
litera c)
paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
litera d)
folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință.(la 07-08-2017, Articolul 2 a fost completat dePunctul 2 al ARTICOLULUI UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 4 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 07 august 2017)
litera e)
efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.(la 26-01-2018, Articolul 2 a fost completat deArticolul 4 din LEGEA nr. 38 din 19 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 23 ianuarie 2018)
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Drepturile prevăzute la art. 2 lit. b) se acordă și în cazul în care persoana indreptatita beneficiază și de alte drepturi salariale ori venituri realizate din activități profesionale, în condițiile legii, sau cu titlu de pensie.
Alineatul (2)
Modalitățile concrete privind exercitarea drepturilor prevăzute la art. 2 lit. a) și c) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Persoanele beneficiare de prevederile prezentei legi își pierd drepturile acordate în cazul săvârșirii unei infracțiuni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
Alineatul (2)
Locuinta de protocol acordată potrivit art. 2 lit. a) nu poate fi reședința pe care titularul a avut-o ca Președinte al României în funcție.
Alineatul (3)
Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită, potrivit art. 2 lit. a), numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.
ART

Articolul 5

Paragraf
Cheltuielile necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei legi se suportă de ordonatorii principali de credite, după caz, iar sumele cu această destinație sunt alocate anual prin legea bugetului de stat, potrivit instrucțiunilor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
SMN

Semnături

Paragraf
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Paragraf
VALER DORNEANU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
SMN

Semnături

Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE VACAROIU

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031