AcasăLegislațieLEGE nr. 19 din 14 martie 2025

LEGE nr. 19 din 14 martie 2025pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat:14.03.2025
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Paragraf
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 285, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (3^1)
Se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.
punctul 2.
La articolul 285, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (4)
În situațiile prevăzute la alin. (1), (2), alin. (3) lit. a) și b) și alin. (3^1), pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.

Articolul II

Paragraf
În cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, termenul de 7 zile prevăzut la art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul III

Paragraf
Structurile Ministerului Afacerilor Interne care pun în executare ordinul de dare în urmărire potrivit art. 522 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenelor prevăzute de art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și de art. II din prezenta lege, sesizează organele de urmărire penală competente să efectueze urmărirea penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
ALFRED-ROBERT SIMONIS
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
București, 14 martie 2025.
Paragraf
Nr. 19.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031