AcasăLegislațieLEGE nr. 423 din 18 iulie 2001

LEGE nr. 423 din 18 iulie 2001pentru sprijinirea sectorului de pescuit la Marea Neagra

Abrogat
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:18.07.2001
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

litera
(1) Se scuteşte de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, calculate la valoarea la poarta rafinariei, motorina destinată activităţilor de pescuit comercial la Marea Neagra, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
litera
(2) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se acordă condiţionat, în funcţie de cantitatea de peste livrata pe piaţa.
litera
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor elabora şi vor aproba prin ordin comun normele metodologice prin care se stabileşte procedura potrivit căreia se acordă scutirile prevăzute la alin. (1).
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI
Paragraf
DEPUTAŢILOR
Paragraf
VALER DORNEANU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
ALEXANDRU ATHANASIU

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 1 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031