AcasăDocument

NORME TEHNICE din 21 aprilie 2009

privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului

În vigoare
Emitent:MINISTERUL MEDIULUI
Publicat:20.03.2022
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.

Notă

Paragraf
Aprobate prin ORDINUL nr. 464 din 21 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 12 mai 2009.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Paragraf
Prezentele norme tehnice sunt elaborate în conformitate cu Recomandarea Parlamentului și Consiliului European din 4 aprilie 2001 - Recomandarea 2001/331/CE privind criteriile minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre și cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.265/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Paragraf
Garda Națională de Mediu, denumită în continuare GNM, are atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului.

Capitolul II DEFINIȚII

Articolul 3

Paragraf
În înțelesul prezentelor norme tehnice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
punctul 1)
accident major – producerea unei emisii importante de substanță, a unui incendiu sau a unei explozii, care rezultă dintr-un proces necontrolat în cursul exploatării oricărui amplasament, care intră sub incidența obligațiilor Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare, și care conduce la apariția imediată sau întârziată a unor pericole grave asupra sănătății oamenilor și/sau asupra mediului, în interiorul sau în exteriorul amplasamentului, și în care sunt implicate una sau mai multe substanțe periculoase;
punctul 2)
acte de reglementare – aviz de mediu, acord de mediu, decizia etapei de încadrare, aviz de gospodărire a apelor, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație/notificare de gospodărire a apelor, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic;
punctul 3)
autoritate competentă pentru protecția mediului - autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau agențiile județene pentru protecția mediului, Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», Administrația Națională Apele Române” sau structurile subordonate acesteia, precum și Garda Națională de Mediu și structurile subordonate acesteia;
punctul 4)
autoritate competentă de control și inspecție în domeniul protecției mediului - Garda Națională de Mediu – Comisariatul General și structurile subordonate acesteia;
punctul 5)
avarie/incident – eveniment care nu generează consecințe majore asupra sănătății populației și/sau asupra mediului, dar care are potențial să producă un accident major; eveniment care afectează funcționarea/desfășurarea normală a unei instalații/activități care cauzează emisii necontrolate de poluanți în mediu;
punctul 6)
cea mai bună opțiune profesională - decizia de cea mai înaltă calitate, luată de comisar în urma analizării tuturor informațiilor disponibile și relevante pentru un anumit subiect;
punctul 7)
cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai eficient și avansat înregistrat în dezvoltarea unei activități și a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor specifice de a constitui referința pentru stabilirea valorilor- limită de emisie și a altor condiții de autorizare, în scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce, în ansamblu, emisiile și impactul asupra mediului în întregul său;
litera A)
cele mai bune tehnici disponibile, denumite în continuare BAT - stadiul de dezvoltare cel mai eficient și avansat înregistrat în dezvoltarea unei activități și a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor specifice de a constitui referința pentru stabilirea valorilor-limită de emisie și a altor condiții de autorizare, în scopul prevenirii poluării, iar, în cazul în care nu este posibil, pentru a reduce, în ansamblu, emisiile și impactul asupra mediului în întregul său:
litera B)
tehnicile - se referă la tehnologia utilizată și la modul în care instalația este proiectată, construită, întreținută, exploatată, precum și la scoaterea din funcțiune a acesteia și, după caz, remedierea amplasamentului;
litera C)
tehnici disponibile - acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiții economice și tehnice viabile, luându-se în considerare costurile și beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu realizate ori utilizate la nivel național, cu condiția ca acestea să fie accesibile operatorului în condiții acceptabile;
litera D)
cele mai bune tehnici - cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecție a mediului în întregul său;
punctul 8)
controlul inopinat - constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal ca urmare a unei sesizări sau altor informații cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației de mediu, fără anunțarea în prealabil a operatorului economic;
punctul 9)
controlul încrucișat - constă în verificarea documentelor și activităților operatorului economic, cu posibilitatea extinderii controlului la o terță/terțe persoană/e (operator economic) cu care operatorul economic inițial controlat desfășoară activități economice, cu corelarea datelor obținute de către comisari; controlul încrucișat poate fi și inopinat;
punctul 10)
criterii minime pentru inspecțiile de mediu - cele prevăzute în Recomandarea Parlamentului și Consiliului European din 4 aprilie 2001 cu privire la criteriile minime pentru inspecțiile de mediu în cadrul statelor membre (2001/331/CE);
punctul 11)
fond general de timp (FGT) – suma orelor lucrătoare dintr-un an, calculate pentru toți comisarii, din care se scad orele aferente zilelor de concediu de odihnă și a sărbătorilor legale;
punctul 12)
inspecție de mediu - control, verificare, cercetare la fața locului a legalității activității desfășurate, a îndeplinirii anumitor dispoziții ori norme legale;
punctul 13)
investigația de mediu – constă în analiza unui tip de activități desfășurate de unul sau mai mulți operatori economici, pe o perioadă de minim 6 luni, cu scopul de a descoperi, de a identifica aspecte și obligații de mediu, asociate activităților trecute și prezente, care au condus sau ar fi putut conduce la încalcări ale legislație de mediu;
punctul 14)
monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea și intervenția în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoașterii stării de calitate și a semnificației ecologice a acestora, a evoluției și implicațiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se impun;
punctul 15)
nota de constatare - act tehnico juridic elaborat de către comisari în urma unei inspecții neplanificate, în care sunt consemnate toate informațiile relevante obținute ca urmare a controlului, constatarea contravențiilor, inclusiv măsurile ce se impun a fi realizate, în cazul constatării unor neconformități;
punctul 16)
obiective controlate - toate unitățile industriale, economice și sociale a căror activitate are impact asupra factorilor de mediu și care se supun procedurii de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform normelor legale în vigoare;
punctul 17)
performanța de mediu - rezultatele cuantificabile ale acțiunilor unor titulari de obiective controlate, de identificare și rezolvare a problemelor proprii de mediu, în vederea atingerii obiectivelor și responsabilităților în domeniul protecției mediului, stabilite de autoritatea centrală pentru protecția mediului și de organul central de specialitate pentru control și inspecție privind protecția mediului;
punctul 18)
plan anual general de activități – document elaborat de Garda Națională de Mediu – Comisariatul General, pe baza planurilor anuale de activități ale structurilor teritoriale, care cuprinde sinteza activităților propuse a se desfășura pe perioada unui an;
punctul 19)
plan de inspecții – document elaborat de structurile teritoriale ale Gărzii Naționale de Mediu, care cuprinde lista obiectivelor controlate, planificate conform evaluării de risc, pe baza căreia se stabilește frecvența și tipul inspecțiilor;
punctul 20)
poluare accidentală – orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale factorilor de mediu, produsă prin accident, avarie sau alta cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijențe ori calamități naturale;
punctul 21)
raport de inspecție - act tehnico juridic elaborat de către comisarii de mediu, obligatoriu în cazul controalelor planificate, în care sunt consemnate toate informațiile relevante obținute ca urmare a controlului, constatarea contravențiilor, inclusiv măsurile ce se impun a fi realizate, în cazul constatării unor neconformări;
punctul 22)
registrul obiectivelor controlate - lista tuturor obiectivelor controlate clasificate conform analizei de risc, existente pe teritoriul de competență al GNM și al structurilor acesteia;
punctul 23)
sistem de management de mediu - componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activitățile de planificare, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu;
punctul 24)
titular al obiectivului controlat - persoană fizică sau juridică care deține cu orice titlu obiectivul controlat;

Capitolul III PREVEDERI GENERALE

Articolul 4

Paragraf
Inspecția de mediu este exercitată de comisarii din structurile GNM și este obligatorie pentru obiectivele cu impact asupra mediului pentru verificarea conformării la normele legale de mediu, în vigoare, și constă în:
litera A)
control anunțat,
litera B)
control inopinat;
litera C)
control încrucișat.

Articolul 5

Alineatul (1)
Inspecția de mediu se realizează atât în perioada de execuție și punere în funcțiune a unui obiectiv, cât și pe întreaga durată de funcționare a acestuia.
Alineatul (2)
Pentru obiectivele care au desfășurat activități generatoare de impact asupra mediului, activitatea de inspecție este obligatorie și în perioada ulterioară închiderii acestor obiective, în vederea urmăririi realizării de către titulari sau lichidatori judiciari a obligațiilor ce le revin privind refacerea calității mediului în zona de impact a activității respective.

Articolul 6

Paragraf
Activitatea de inspecție se realizează cu periodicitate și fond de timp diferite de la un obiectiv la altul, periodicitate rezultată din evaluarea impactului produs asupra mediului și a performanțelor de mediu ale obiectivului.

Articolul 7

Paragraf
Inspecția de mediu se realizează potrivit unei planificări care acoperă întreg teritoriul pe care acționează GNM.

Capitolul IV DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 8

Alineatul (1)
Inspecțiile de mediu se realizează pentru surse și activități terestre fluviale și marine pentru asigurarea cotrolului poluării mediului marin și terestru.
Alineatul (2)
Inspecțiile de mediu la obiectivele existente se desfășoară după cum urmează:
litera A)
la obiectivele în funcțiune care nu dețin autorizație/autorizație integrată de mediu, inspecția se desfășoară pentru impunerea autorizării din punct de vedere al protecției mediului și pentru aplicarea prevederilor legale privind interzicerea desfășurării activității până la obținerea autorizației/autorizației integrate de mediu;
litera B)
la obiectivele în funcțiune care dețin autorizație/autorizație integrată de mediu, inspecția se desfășoară pe întreaga durată de funcționare a obiectivului;
litera C)
la obiectivele în funcțiune autorizate cu program de conformare/plan de acțiuni, inspecția se desfășoară în vederea urmăririi realizării măsurilor stabilite la termenele prevăzute în acest program/plan;
litera D)
la încetarea activităților generatoare de impact asupra mediului, inspecția se desfășoară în vederea urmăririi realizării măsurilor impuse de catre autoritatea competentă de protecția mediului;
litera E)
la obiectivele în funcțiune care nu necesită acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, inspecția se desfășoară pentru verificarea conformării la normele legale de mediu în vigoare.

Articolul 9

Alineatul (1)
Investigațiile sunt necesare pentru verificarea unor date și informații cu privire la eventuale încălcări ale legislației de mediu, obținute de reprezentanții GNM din orice surse, inclusiv ca urmare a unor inspecții.
Alineatul (2)
Investigațiile pot fi efectuate pe teren sau prin analiza înscrisurilor la sediul operatorului economic sau al GNM. Comisarii pot solicita operatorului economic/împuternicitului ori persoanei vizate și/sau altor entități, în scris/poștă electronică/fax, informații și documente relevante investigației.

Articolul 10

Alineatul (1)
Structurile teritoriale ale GNM elaborează registrele obiectivelor controlate de pe teritoriul de competență.
Alineatul (2)
Registrele obiectivelor controlate, elaborate separat atât pentru domeniul controlul poluării cât și pentru domeniul controlul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate, se actualizează anual.
Alineatul (3)
La nivel național se instituie Registrul național al obiectivelor controlate, ca bază de date gestionată și reactualizată periodic de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, denumit în continuare CG al GNM, pe baza registrelor județene ale obiectivelor controlate.
Alineatul (4)
La înscrierea în registre a obiectivelor controlate, se consemnează clasa de risc rezultată în urma evaluării de risc, după caz.
Alineatul (5)
Modelul și conținutul Registrului județean/național al obiectivelor controlate este prevăzut în anexa nr.1 la prezentele norme.
Alineatul (6)
Clasificarea obiectivelor controlate conform prevederilor de mai sus se poate modifica ținându-se cont de schimbările survenite în specificul activității obiectivelor controlate și de modificările legislative în domeniul protecției mediului.

Capitolul V PLANIFICAREA ACTIVITĂȚII

Articolul 11

Paragraf
Activitățile GNM sunt planificate pentru un an și se concretizează într-un plan anual de activități, model prevăzut în anexa nr.2, structurat după cum urmează:
litera A)
analiza diagnostic a activității;
litera B)
obiective specifice propuse;
litera C)
plan de acțiuni;
litera D)
registrul obiectivelor controlate, actualizat;
litera E)
planuri de inspecții pentru:
-
obiectivele controlate cu activități care intră sub incidența Legii nr.278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare;
-
obiectivele controlate cu activități care intră sub incidența Regulamentului Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri, cu modificările și completările ulterioare;
-
obiectivele controlate cu activități care intră sub incidența Regulamentului Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene nr. 995/2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu modificările ulterioare;
-
obiectivele controlate cu activități care intră sub incidența Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare, elaborate în comun cu autoritățile din cadrul secretariatelor de risc;
-
obiectivele controlate cu activități specifice domeniului biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență nr.43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2009, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență nr. 44/2007 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2008, ale Hotărârii Guvernului nr. 497/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.946/2003 din 15 iulie 2003 privind mișcarea transfrontieră a organismelor modificate genetic;
-
obiectivele controlate cu activități care intră sub incidența legislației specifice de deșeuri și a pachetului privind economia circulară;
litera F)
justificarea resurselor umane, materiale și financiare necesare;
litera G)
centralizatorul activităților de inspecție, prevăzut înanexa nr.3, completat la coloana „Propus”.

Articolul 12

Alineatul (1)
Elaborarea Planului anual de activități, se realizează de către structurile teritoriale ale GNM, după modelul prevăzut în anexa nr.2 la prezentele norme și sunt transmise spre aprobare către CG al GNM, cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a anului în curs pentru anul următor, spre verificare și aprobare.
Alineatul (2)
Direcțiile tehnice din cadrul CG al GNM își planifică activitatea de inspecție conform procedurii specifice, aprobate prin Decizie a Comisarului General.
Alineatul (3)
CG al GNM transmite structurilor teritoriale planurile anuale de activități aprobate, până cel târziu la data de 20 decembrie a anului în curs pentru anul următor.
Alineatul (4)
CG al GNM elaborează Planul anual general de activități și îl propune spre aprobare autorității centrale pentru protecția mediului.
Alineatul (5)
Planul anual de activități se elaborează cu respectarea următoarelor principii:
litera A)
implementarea și monitorizarea obiectivelor stabilite prin strategiile naționale, regionale, locale, precum și prin planurile de acțiuni naționale, regionale, locale în domeniul protecției mediului;
litera B)
respectarea cerințelor legale din domeniul protecției mediului;
litera C)
evaluarea generală a problemelor majore de protecția mediului existente pe teritoriul controlat, o apreciere generală a gradului de conformare a obiectivelor controlate cu cerințele legislației în domeniu în zona de competență și o apreciere generală a modului de îndeplinire a cerințelor legislației de mediu de către obiectivele controlate;
litera D)
evaluarea de risc a obiectivelor din Registrul național al obiectivelor controlate;
litera E)
utilizarea datelor și informațiilor rezultate din activitățile de inspecție anterioare;
litera F)
identificarea de obiective noi care pot fi incluse în planurile de inspecție viitoare.

Articolul 13

Paragraf
La elaborarea Planurilor de inspecție se efectuează o evaluare de risc a obiectivelor controlate, luând în considerare impactul asupra mediului a emisiilor de poluanți rezultați din activitățile acestora, informațiile disponibile în legătură cu amplasamentele și obiectivele controlate, existente în raportările titularilor de obiectiv către diverse autorități și/sau în acte de control încheiate de alte autorități, datele de monitoring al calității elementelor de mediu, informațiile din rapoartele privind evaluarea impactului asupra mediului, studiile de evaluarea riscului, datele referitoare la sistemul de management și audit de mediu, datele referitoare la cele mai bune tehnici disponibile, rapoartele de inspecție anterioare, etc.

Articolul 14

Paragraf
Planurile de inspecții îndeplinesc următoarele condiții minime:
litera A)
să acopere întreg teritoriul controlat;
litera B)
să conțină toate obiectivele controlate;
litera C)
să acopere fondul general de timp;
litera D)
să conțină programarea inspecțiilor planificate, precizându-se numărul și frecvența acestora;
litera E)
să cuprindă fondul de timp global necesar pentru inspecțiile de mediu neplanificate.

Articolul 15

Alineatul (1)
Planurile de inspecții se elaborează conform unor proceduri specifice, aprobate prin Decizie a Comisarului General și cuprind:
litera A)
evaluarea de risc pe baza căreia se stabilește frecvența și tipul inspecțiilor;
litera B)
lista obiectivelor controlate la care se planifică inspecții de mediu prevăzută înanexa nr.4la prezentele norme.
Alineatul (2)
La obiectivele care intră sub incidența Legii nr.278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr.59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare, precum și la Parcurile Naționale se efectuează obligatoriu o inspecție pe an.
Alineatul (3)
În situația în care, în urma inspecției anuale, s-a constatat nerespectarea autorizației integrate de mediu, se efectuează o inspecție suplimentară, în termen de 6 luni.

Capitolul VI TIPURI DE INSPECȚII

Articolul 16

Paragraf
Inspecția de mediu este o activitate care cuprinde:
litera A)
verificarea conformării obiectivelor cu cerințele legislației de protecția mediului și prevederile din legislația specifică produselor chimice;
litera B)
verificarea conformării obiectivelor cu prevederile din actele de reglementare;
litera C)
constatarea faptelor ce conduc la degradarea factorilor de mediu, la obiectivele care pot determina inspecții viitoare, inclusiv la emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare, sau aplicarea de sancțiuni, după caz;
litera D)
constatarea unei amenințări iminente, cu producerea unui prejudiciu asupra mediului sau a unui prejudiciu deja produs, precum și pentru identificarea operatorului economic responsabil.

Articolul 17

Alineatul (1)
Inspecțiile de mediu planificate pot fi:
litera A)
inspectii la obiectivele care intră sub incidențaLegii nr.278/2013privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr.59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare, pentru verificarea gradului de conformare al acestora la legislația de protecția mediului și la actele de reglementare deținute;
litera B)
inspecții tematice pentru verificarea gradului de conformare al obiectivelor cu legislația dintr-un anumit sector al protecției mediului sau al produselor chimice, care se desfășoară după o metodologie și pe o perioadă de timp prestabilite, conform planului de inspecții.Acestea reprezintă obligațiile de control și raportare anuală ale GNM, impuse conform actelor normative europene și naționale .
Alineatul (2)
Inspecții de mediu neplanificate pot fi:
litera A)
inspecții pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare;
litera B)
inspecții în urma autosesizării GNM - în scopul verificării și stopării neconformităților constatate și aplicarea sancțiunilor contravenționale, după caz;
litera C)
inspecții pentru soluționarea sesizărilor/petițiilor, realizate la toate tipurile de obiective și/sau activități, pentru verificarea problemelor semnalate și impunerea de măsuri pentru stoparea acțiunilor care au condus la neconformități cu cerințele legale;
litera D)
inspecții pentru investigarea unor incidente sau accidente care au avut un impact semnificativ asupra mediului - inspecții realizate la toate tipurile de obiective în cazul producerii unor avarii, incidente, poluări accidentale sau accidente majore;
litera E)
inspecții dispuse de CG al GNM sau autoritatea centrală pentru protecția mediului - inspecții care se desfășoară după o metodologie și pe o perioadă de timp prestabilite;
litera F)
inspecții la obiective noi - inspecții rezultate în urma identificării unor obiective cu impact asupra mediului ce nu sunt înregistrate în registrul obiectivelor controlate și care presupune verificarea gradului de conformare cu legislația în domeniul protecției mediului și includerea în Registrul obiectivelor controlate;
litera G)
inspecții pentru verificarea realizării măsurilor impuse – inspecții efectuate pentru verificarea, la termenele scadente, a măsurilor stabilite la controalele anterioare, precum și pentru respectarea dispoziției de suspendare/anulare a actelor de reglementare;
litera H)
inspecții cu alte autorități – inspecții comune realizate ca urmare a solicitării GNM sau a altor autorități;
litera I)
inspecții pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activității.
Alineatul (3)
Inspecțiile de mediu neplanificate prin care se investighează avarii, incidente, poluări accidentale sau accidente majore urmăresc următoarele aspecte:
litera A)
clarificarea cauzelor evenimentului și a impactului produs asupra mediului, a responsabilităților privind producerea evenimentului, a consecințelor și, după caz, transmiterea concluziilor altor autorități, în vederea aplicării unor sancțiuni;
litera B)
impunerea de măsuri de remediere titularilor obiectivelor sau activităților în cauză, în scopul limitării/eliminării impactului asupra mediului;
litera C)
impunerea de măsuri pentru prevenirea unor accidente sau incidente viitoare cu impact negativ asupra mediului;
litera D)
aplicarea, după caz, de sancțiuni contravenționale;
litera E)
verificarea măsurilor luate de titularul obiectivului sau a activității, pentru limitarea impactului și remediere.
Alineatul (4)
În cazul producerii unor poluări accidentale, structurile teritoriale ale GNM transmit imediat CG al GNM Fișa de caracterizare elaborată, conform modelului prevăzut în anexa nr.5 la prezentele norme, iar in cazurile cu efect transfrontalier se va ține seama și de procedurile stabilite la nivel național.
Alineatul (5)
În cazul accidentelor majore, structurile teritoriale ale GNM informează imediat CG al GNM și va transmite datele preliminare referitoare la accident, conform prevederilor Capitolului I din raportul de informare prevăzut în anexa nr.6 la prezentele norme.
Alineatul (6)
După finalizarea investigării accidentului, împreună cu autoritățile competente, după caz, structurile teritoriale ale GNM transmite CG al GNM, raportul de informare completat, conform prevederilor Capitolului I și Capitolului II din anexa nr.6 la prezentele norme.

Articolul 18

Alineatul (1)
În baza unei decizii a Comisarului General, comisarii din cadrul direcțiilor tehnice din cadrul CG al GNM pot efectua control suplimentar inopinat, la obiectivele economico-sociale, ce desfășoară activități în raza teritoriala a structurilor teritoriale ale GNM, cu scopul de a asigura un mod de control unitar.
Alineatul (2)
Echipa prevăzută la alin.(1) va întocmi un Raport de Control care va fi prezentat Comisarului General, spre informare.

Capitolul VII ETAPELE INSPECȚIEI DE MEDIU

Articolul 19

Paragraf
Pregătirea inspecției este etapa obligatorie în activitatea de inspecție, necesară pentru asigurarea eficienței inspecției și pentru atingerea scopului acesteia, care cuprinde elaborarea programului inspecției și analiza informațiilor deținute despre obiectivul care urmează a fi inspectat, ceea ce presupune documentarea asupra problematicii inspecției, analiza dosarului de obiectiv, actualizat după fiecare inspecție, analiza legislației de protecția mediului în vigoare, aplicabilă în cazul inspecției respective, consultarea literaturii de specialitate, consultarea bazei electronice de date a GNM.

Articolul 20

Alineatul (1)
Dosarul de obiectiv cuprinde, în copie, următoarele:
litera A)
actele de inspecție întocmite anterior;
litera B)
actele de reglementare emise pentru obiectivul controlat;
litera C)
procesele verbale de constatare și sancționare, după caz;
litera D)
buletine de analiză a calității factorilor de mediu, raportările către autoritatea de reglementare;
litera E)
rezultatele auditului de deșeuri, programul de prevenire și reducere a cantitaților de deșeuri generate din activitatea proprie sau, după caz, de la orice fel de produs fabricat, măsurile care respectă un anumit design al produselor și măsurile de reducere a periculozității deșeurilor, lista deșeurilor, evidența gestiunii deșeurilor, registrul transportului de deșeuri, formularele de încărcare / descărcare deșeuri nepericuloase, formular pentru aprobarea transporturilor deșeurilor periculoase, formular de expediție/transport deșeuri periculoase, declararea substanțelor chimice la ITM, rapoartele de monitorizare a SMID-urilor, planul de închiriere și monitorizare postînchiriere a depozitelor de deșeuri, notificări import/export deșeuri, după caz;
litera F)
planul de încadrare în zonă (amplasarea obiectivului) și planul de situație;
litera G)
alte documente relevante privind obiectivul.
Alineatul (2)
Documentele din dosarul de obiectiv trebuie să fie păstrate pentru o perioadă de minim 10 ani.

Articolul 21

Paragraf
Programul inspecției de mediu conține:
litera A)
aspectele ce vor fi verificate, enumerarea documentelor ce au fost analizate și cele ce urmează a fi solicitate și analizate în cadrul inspecției, specificul controlului (anunțat, inopinat și/sau încrucișat), problemele reclamate în cazul sesizărilor;
litera B)
componența echipei de comisari și a sarcinilor acestora;
litera C)
fondul de timp alocat realizării inspecției, în cazul controalelor planificate;
litera D)
resursele necesare, mijloacele auto, aparatura de analiză, aparat foto, video, etc;
litera E)
nominalizarea, când este cazul, a altor autorități care participă la control.

Articolul 22

Alineatul (1)
Programul inspecției este elaborat și însușit de echipa de control și va fi supus spre aprobare conducătorului structurii teritoriale respective.
Alineatul (2)
În cazul participării la acțiune și a altor autorități, colaborarea, schimbul de informații și alte aspecte care țin de participarea mai multor autorități se vor desfășura potrivit competențelor legale și protocoalelor/parteneriatelor de colaborare.

Articolul 23

Alineatul (1)
Formularele de inspecție sunt instrumente utile asigurării unui control operativ și eficient din punctul de vedere al cantității și calității informațiilor obținute.
Alineatul (2)
În activitatea de inspecție se utilizează următoarele categorii de formulare de inspecție:
litera A)
Raport de inspecție, al cărui conținut este prezentat înanexa nr.7la prezentele norme;
litera B)
Raport de inspecție SEVESO, prezentat înanexa nr.8la prezentele norme;
litera C)
Nota de constatare, al cărei model este prezentat înanexa nr.9la prezentele norme;
litera D)
Proces-verbal de constatare și sancționare al contravenției;
litera E)
Proces verbal de confiscare, model aprobat prin procedura internă;
litera F)
Proces verbal de prelevare, model aprobat prin procedura internă;
litera G)
Invitația, în cazul în care reprezentanții legali ai titularului activității nu sunt prezenți în momentul efectuării controlului, model aprobat prin procedura internă.
Alineatul (3)
În cazul comunicării procesului verbal de constatare și sancționare al contravenției, prin afișare la sediul/domiciliul contravenientului, se va utiliza Procesul verbal de afișare, prezentat în anexa nr.10 la prezentele norme.

Articolul 24

Alineatul (1)
Anunțarea inspecției de mediu la titularul obiectivului controlat este obligatorie în cazul inspecțiilor planificate și este etapa care presupune informarea titularului cu privire la programul inspecției și a personalului angajat al acestuia, solicitat de comisar să participe la ședințele de deschidere/închidere și în perioada derulării inspecției. Rolul acestei acțiuni este de a facilita obținerea informațiilor necesare, de a conștientiza persoanele cu diferite responsabilități din cadrul obiectivului controlat și de a crește operativitatea activității de control.
Alineatul (2)
Anunțarea inspecției de mediu se va realiza în scris, în cazul controalelor anunțate, printr-o notificare al cărui model se aprobă prin procedură internă, semnată de conducătorul structurii teritoriale a GNM, ce va fi comunicată cu cel puțin 48 ore înainte de data și ora programate pentru ședința de deschidere. Transmiterea notificării se face prin poștă, fax sau e- mail.
Alineatul (3)
În cazul în care titularul obiectivului controlat nu dispune de un laborator propriu pentru automonitorizare, prin notificarea menționată la alin.(2) se poate solicita, după caz, și participarea unui laborator de analize acreditat, contractat de operatorul economic, în vederea măsurării concentrațiilor de poluanți emiși în mediu și, în particular, în zona de influență a obiectivului controlat.

Articolul 25

Alineatul (1)
Inspecția în teren este etapa obligatorie în activitatea de inspecție de mediu.
Alineatul (2)
Inspecția în teren se realizează prin următoarele activități:
litera A)
vizita amplasamentului, incintelor, dotărilor și instalațiilor deținute de obiectivul controlat și a zonelor de protecție, după caz;
litera B)
verificarea gradului de conformare a obiectivelor cu legislația specifică și actele de reglementare existente;
litera C)
urmărirea realizării monitorizării factorilor de mediu conform metodelor standardizate de prelevare și măsurare a concentrațiilor de poluanți;
litera D)
verificarea modului de exploatare și întreținere a instalațiilor din dotare;
litera E)
verificarea rezultatelor automonitorizării calității factorilor de mediu în raport cu prevederile legale;
litera F)
verificarea acreditărilor, precum și a recunoașterii metrologice a echipamentului utilizat pentru monitorizarea calității factorilor de mediu;
litera G)
verificarea existenței și implementării planurilor de prevenire și intervenție în cazul producerii unor avarii, incidente, poluări accidentale și/sau accidente majore;
litera E)
testarea planului de urgență internă/externă, împreună cu alte autorități, după caz;
litera F)
alte activități stabilite prin norme interne.

Articolul 26

Paragraf
Activitățile specifice care se desfășoară pe parcursul inspecției în teren sunt:
litera A)
ședința de deschidere - activitate obligatorie în etapa de inspecție pe teren, necesară pentru informarea titularului obiectivului sau a reprezentantului acestuia asupra tipului de inspecție care urmează să se realizeze și a programului acesteia. În cadrul acestei etape vor fi vizate Ordinele de serviciu, Ordinele de deplasare și va fi completat Registrul unic de control;
litera B)
controlul propriu-zis - cuprinde verificarea amplasamentului și a dotărilor obiectivului controlat, a activităților desfășurate în incinta acestuia, intervievarea persoanelor cu responsabilități, controlul documentelor relevante și constatarea neconformităților cu prevederile legale;
litera C)
întocmirea actelor de inspecție și control - etapa în care se definitivează controlul. Actele de inspecție vor conține constatările și concluziile comisarilor de mediu, potrivit responsabilităților stabilite prin programul de inspecție, precum și măsurile ce urmează a fi luate pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu de către titularul obiectivului controlat. La actul de inspecție se pot anexa și alte documente relevante, cum ar fi buletine de analiză ale calității factorilor de mediu, contracte de prestări servicii, formulare pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase, etc.;
litera D)
ședința de închidere - acțiune obligatorie pentru creșterea eficienței inspecției de mediu, prin care se informează titularul obiectivului și/sau reprezentanții desemnați de acesta, asupra constatărilor inspecției și măsurilor stabilite în urma controlului, inclusiv aplicarea de sancțiuni și prezentarea actelor de inspecție și control întocmite în vederea însușirii acestora, sub semnătură, de reprezentanții legali ai obiectivului controlat. Actul de control se semnează pe fiecare pagină de echipa de comisari și reprezentanții legali ai obiectivului.

Articolul 27

Paragraf
În cazul în care din motive obiective, pe perioada efectuării controlului, este modificată componența echipei de comisari, noua echipă formată întocmește actul de control, finalizează inspecția, adăugându-se în Registrul Unic de Control (RUC) și numele noilor comisari din echipa de control.

Articolul 28

Paragraf
Finalizarea inspecției de mediu este etapa finală, ulterioară inspecției în teren, care presupune o activitate la sediul comisariatului GNM, desfășurată de comisari, care urmărește:
litera A)
prezentarea conducătorului ierarhic, în vederea avizării, a actului de control, împreună cu procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și sesizarea/plângerea penală, după caz. Avizarea actului de control urmărește: încadrarea corectă în prevederile legale a abaterilor și deficiențelor constatate; stabilirea persoanelor răspunzatoare de încălcarea prevederilor legale; legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse pentru înlăturarea deficiențelor/abaterilor constatate,întocmirea sesizării organelor de cercetare penală în legătura cu constatările efectuate,după caz;
litera B)
informarea Comisarului General al GNM, în cazul sesizării organelor de cercetare penală sau pentru solicitarea de asistență juridică în litigii generate la aplicarea unor sancțiuni titularilor obiectivelor, potrivit procedurii stabilite de CG al GNM;
litera C)
înregistrarea raportului de inspecție/notei de constatare în Registrul rapoartelor pentru inspecții planificate/neplanificate și includerea copiilor actelor de inspecție, ale buletinelor de analiză și a altor documente care au fost anexate acestuia în dosarul obiectivului controlat;
litera D)
înregistrarea rapoartelor de inspecție/notelor de constatare în Registrul rapoartelor pentru inspecții planificate/neplanificate se face în ordinea cronologică a întocmirii acestora. Numărul raportului de inspecție/notei de constatare reprezintă numărul de ordine din registrul corespunzător tipului de inspecție efectuat. Modelul registrelor rapoartelor pentru inspecții planificate/neplanificate este prevăzut înanexa nr.11la prezentele norme;
litera E)
înregistrarea actului de control în baza electronică de date a GNM în termen de 48 ore de la finalizarea controlului;
litera F)
dosarul de obiectiv actualizat, va fi gestionat și în format electronic, în sensul că documentele din dosar vor fi scanate.

Articolul 29

Paragraf
Informațiile la care poate avea acces publicul sunt următoarele:
litera A)
date referitoare la capacitatea instituțională și la resursele GNM;
litera B)
detalii despre atribuțiile GNM și despre performanțele obținute de aceasta în urma activităților desfășurate conform planurilor de activități;
litera C)
date generale privind inspecțiile realizate, numărul de vizite în teren, numărul de obiective controlate existente pe tipuri de clasificare, estimarea duratei inspecțiilor în funcție de durata inspecțiilor anterioare la tipurile respective de obiective, măsurile impuse în actele de control întocmite de către comisari;
litera D)
date generale privind modul de conformare al obiectivelor cu legislația din domeniul protecției mediului și din legislația specifică substanțelor și produselor chimice.
litera E)
un rezumat al acțiunilor și numărul acestora, desfășurate în urma unor sesizări întemeiate în domeniu sau pentru investigarea unor evenimente care au condus la neconformități cu legislația de protecție a mediului;
litera F)
o evaluare a eficienței activităților de inspecție realizate și a îndeplinirii planurilor anuale de activități.

Articolul 30

Paragraf
Documentele la care are acces publicul, persoane fizice sau juridice, asociații/organizații, indiferent de forma de constituire, mass-media sunt:
litera A)
Registrul național al obiectivelor controlate rezultat ca urmare a cumulării registrelor județene ale obiectivelor controlate, la sediul CG al GNM;
litera B)
Planul anual de activitate al structurilor teritoriale ale GNM;
litera C)
Registrele rapoartelor de inspecție/notelor de constatare, la sediile structurilor teritoriale/CG al GNM.

Articolul 31

Paragraf
Nu se pun la dispoziția publicului acele date care ar putea afecta:
litera A)
relațiile internaționale, siguranța națională sau securitatea publică;
litera B)
cursul justiției, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecată dreaptă sau dreptul unei autorități publice de a conduce o anchetă de natură civilă sau penală;
litera C)
confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale, atunci când aceasta este prevăzută de lege în scopul protejării unui interes economic legitim. În acest context, vor fi făcute publice numai informațiile privind emisiile cu impact semnificativ asupra mediului;
litera D)
drepturile de autor;
litera E)
protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Capitolul VIII CRITERII DE ALOCARE A RESURSELOR PENTRU ACTIVITATEA DE INSPECȚIE

Articolul 32

Alineatul (1)
În cadrul structurilor teritoriale ale GNM, alocarea resurselor disponibile se face de către conducătorul comisariatului.
Alineatul (2)
Se iau în considerare numărul personalului existent, numărul de ore alocat activității de inspecție și al celorlalte activități, potrivit prevederilor legale privind organizarea și funcționarea GNM.
Alineatul (3)
Se iau în considerare toate aspectele privind, nivelul de pregătire/ specializare/calificare al comisarilor de mediu din cadrul structurilor teritoriale ale GNM.

Alineatul (4)

litera (A)
Fondul de timp necesar activității structurilor teritoriale ale GNM pentru realizarea planului de inspecție stă la baza stabilirii fondului de timp pentru fiecare comisar de mediu, respectiv 80% inspecții, 20% alte activități.
litera (B)
Fondul de timp necesar activității CG al GNM pentru realizarea planului de inspecție stă la baza stabilirii fondului de timp pentru fiecare comisar de mediu și este aprobat prin procedura internă.
Alineatul (5)
Repartizarea obiectivelor planificate comisarilor se efectuează de către conducătorii structurilor teritoriale/directorii direcțiilor de specialitate din cadrul CG al GNM, la începutul fiecărui an, dar nu mai târziu de 31 ianuarie, după cum urmează:
litera A)
obiectivele care, în urma evaluării, prezintă risc ridicat se repartizează pe echipe de comisari pentru o perioadă de maxim 2 ani;
litera B)
celelalte obiective se repartizează trimestrial pe echipe de comisari, cu mențiunea că și componența echipelor va fi schimbată.
Alineatul (6)
Prin excepție, obiectivele care intră sub incidența Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, cu completările ulterioare, sunt repartizate unui responsabil de obiectiv, acesta putând să fie menținut pe o perioadă mai mare de timp, cu posibilitatea ca celălalt comisar din echipă să poată fi înlocuit, conform alin. (5).
Alineatul (7)
Efectuarea inspecțiilor se face numai în echipă de minimum 2 comisari. Stabilirea responsabilităților se face de către conducătorul structurii teritoriale, în faza de pregătire a inspecției. Prin excepție, la inspecțiile care se desfășoară împreună cu alte autorități, poate participa un singur comisar.
Alineatul (8)
La acțiunile de control cu grad sporit de periculozitate, echipele de control pot fi însoțite de membrii ai subunităților specializate de intervenție rapidă, aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Alineatul (9)
Comisarii debutanți din cadrul structurilor teritoriale ale GNM nu vor avea repartizate obiective din Planul de inspecție, urmând a participa numai la inspecții în echipe de comisari, până la obținerea definitivatului.
Alineatul (10)
Inspecțiile tematice, precum și orice altă solicitare dispusă de CG al GNM, vor fi efectuate cu prioritate, cu respectarea termenelor menționate și a tuturor cerințelor.

Capitolul IX RAPORTAREA ACTIVITĂȚII DE INSPECȚIE

Articolul 33

Alineatul (1)
Raportarea activității de inspecție desfășurate de structurile teritoriale ale GNM se face către CG al GNM obligatoriu anual, precum și ori de câte ori se solicită.
Alineatul (2)
Raportarea anuală cuprinde:
litera A)
raportul activității de inspecție și control;
litera B)
centralizatorul activităților de inspecție, completat la toate rubricile;
litera C)
evaluarea planului anual de activități, prezentat înanexa nr.12;
litera D)
descrierea unor acțiuni eficiente de inspecție care au condus la îmbunătățirea semnificativă a calității factorilor de mediu, opțional;
litera E)
propuneri de acțiuni necesare pentru îmbunătățirea activității de inspecție, de exemplu: instruiri ale personalului în domeniul activității de inspecție, elaborarea de ghiduri, manuale și altele asemenea.
Alineatul (3)
Raportul anual privind rezultatele activității de inspecție desfășurate de structurile teritoriale ale GNM se transmite către CG al GNM pentru evaluare până la data de 15 ianuarie a anului următor.
Alineatul (4)
Raportarea periodică a activității de inspecție și control desfășurată de structurile teritoriale și CG al GNM va fi aprobată prin dispoziție scrisă a Comisarului General.
Alineatul (5)
CG al Gărzii Naționale de Mediu elaborează sinteze ale activității de inspecție și control desfășurată și le raportează către autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu periodicitate stabilită și ori de câte ori se solicită.

Articolul 34

Paragraf
CG al GNM întocmește anual un raport al activităților desfășurate.

Capitolul X VALORIFICAREA ACTELOR ÎNCHEIATE ÎN URMA ACȚIUNILOR DE INSPECȚIE ȘI CONTROL

Articolul 35

Alineatul (1)
Comisarul care a aplicat sancțiunea trebuie să se informeze cu privire la achitarea amenzii contravenționale aplicate și în cazul în care, la nivelul comisariatului din care face parte, a fost înregistrată o plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit.
Alineatul (2)
Dacă amenda nu a fost achitată în termenul legal și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost contestat la instanțele competente, comisarul va transmite procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale sau unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
Alineatul (3)
Termenul de transmitere a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției spre executare silită este de cel mult 45 zile de la data comunicării acestuia către contravenient.

Articolul 36

Paragraf
Comisarul va solicita, prin actul de control, persoanelor fizice și juridice controlate să raporteze la termenul scadent măsurile impuse și modul de realizare.

Articolul 37

Paragraf
Propunerile de notificare în vederea suspendării acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, ca urmare a constatării nerespectării acestora, se vor transmite la autoritatea emitentă în termen de cel mult 15 zile de la constatarea faptei.

Articolul 38

Alineatul (1)
La constatarea unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală în domeniul protecției mediului, consemnate în actele de control, se sesizează organele de urmărire penală cu privire la faptele constatate.
Alineatul (2)
Împreună cu actul de sesizare se trimit organelor de urmărire penală: actul de control încheiat potrivit prevederilor legale, documentele ridicate în condițiile legii și alte înscrisuri care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal.
Alineatul (3)
Echipa de control răspunde solidar de modul de realizare al inspecțiilor și de întocmire a documentelor de control.

Capitolul XI DISPOZIȚII FINALE

Articolul 39

Paragraf
Prezentele norme tehnice stabilesc cadrul instituțional, tehnic și metodologic de desfășurare a inspecției de mediu, în scopul eficientizării acțiunii de control și realizării acesteia în mod unitar la toate obiectivele industriale, economice și sociale din România.

Articolul 40

Paragraf
Anexele nr.1-12 fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa nr. 1 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
(*) Se va completa tipul instalației/activității conform Directivelor europene (IED-IPPC, IED-LCP, depozit deșeuri conform etc).
Paragraf
(**) Clasa de risc rezultată în urma evaluării riscului în funcție de criteriile de impact și performanță.
Paragraf
Se va completa cifra 1 în coloana corespunzătoare clasei de risc.
Paragraf
Profilul de activitate se va menționa explicit.
Paragraf
La coloana "Stadiul Reglementării" se va completa cu cifra 1 în coloana corespunzătoare stadiului de reglementare în care se află obiectivul respectiv, ținându-se seama de următoarele simboluri:
-
Ai - autorizat integrat;
-
A - autorizat;
-
S - în curs de reglementare;
-
N - neautorizat
Paragraf
La coloana "PLAN MANAGEMENT" se va completa cu cifra 1 în coloana corespunzătoare stadiului în care se află planul de management al ariei protejate, ținându-se seama de următoarele simboluri:
-
Ap - aprobat
-
Sa - în curs de aprobare;
-
Ns - nu a solicitat aprobarea.

Anexa nr. 2 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
punctul I.
Analiza diagnostic
punctul 1.
Analiza activității anterioare
Paragraf
Acest capitol se referă la:
-
identificarea și prezentarea deficiențelor (problemelor) din perioada anterioară.
-
identificarea și prezentarea unor informații privind tendințele viitoare de dezvoltare socio-economică a zonei de competență și impactul acestora asupra activității comisariatului.
punctul 2.
Agenda instituției
-
Prioritizarea problemelor identificate la capitolul anterior
-
Identificarea și prioritizarea soluțiilor
punctul II.
Obiective
Paragraf
Transpunerea priorităților din agenda instituției în obiective SMART (Specifice, Măsurabile, Abordabile - pot fi atinse, Realiste, Timp - încadrate în timp).
punctul III.
Plan de acțiuni
punctul 1.
Se stabilesc acțiunile și măsurile necesare atingerii obiectivelor. Acțiunile se stabilesc pentru fiecare obiectiv în parte și constau în:
-
Acțiuni pregătitoare;
-
Acțiuni de implementare (efective);
-
Acțiuni de monitorizare (periodic) - se verifică eficiența acțiunilor de implementare și se introduce acțiuni corective, după caz;
-
Acțiuni de evaluare (la finalizarea acțiunilor stabilite pentru atingerea unui obiectiv) - de verificare a îndeplinirii obiectivului.
punctul 2.
Se stabilesc indicatorii de rezultat pentru îndeplinirea obiectivelor și indicatorii de performanță pentru îndeplinirea obiectivelor.
punctul 3.
Se stabilesc resursele umane și materiale necesare îndeplinirii obiectivelor.
punctul 4.
Se stabilesc termenele de realizare a acțiunilor. Termenele trebuie să fie clare și realiste, în sensul că trebuie atinse cu resursele existente.
punctul 5.
Se nominalizează responsabilul/ii pentru îndeplinirea acțiunii respective.

Model Plan Acțiuni

punctul IV.
Plan de inspecții
Paragraf
Conținutul este cel stabilit la art. 14.
punctul V.
Buget
Paragraf
Bugetul necesar derulării activităților se fundamentează pe baza acțiunilor cuprinse în plan.

Anexa nr. 3 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Comisariatul .............
Paragraf
(*) - Controlul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate
Paragraf
(**) - Controlul poluării
Paragraf
(***) - inspecții planificate tematice pentru verificarea gradului de conformare al obiectivelor cu legislația dintr-un anumit sector al protecției mediului sau al produselor chimice (inclusiv a celor care nu necesita acte de reglementare d.p.d.v. al protecției mediului), care se desfășoară după o metodologie și pe o perioadă de timp prestabilite.

Anexa nr. 4 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
ÎN DOMENIUL CONTROLUL POLUĂRII/ÎN DOMENIUL CONTROLUL BIODIVERSITĂȚII, BIOSECURITĂȚII ȘI ARIILOR PROTEJATE (după caz)

Anexa nr. 5 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Garda Națională de Mediu
Paragraf
Comisariatul .............
Paragraf
Nr. înregistrare:

Anexa nr. 6 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului

Capitolul I DESCRIEREA ACCIDENTULUI

punctul 1.
DESCRIEREA ACCIDENTULUI
Paragraf
Informații privind locul, data și ora producerii accidentului major, denumirea și tipul unității și informații privind autoritatea raportoare
punctul 1.1.
Data/ora producerii accidentului major
Paragraf
Data începerii: .........
Paragraf
Ora începerii: ..........
Paragraf
Data finalizării: .......
Paragraf
Ora finalizării: ........
punctul 1.2.
Denumirea accidentului
Paragraf
O propoziție simplă prin care se explică ce s-a întâmplat sau motivul pentru care se raportează accidentul
punctul 1.3.
Autoritatea raportoare (confidențial)
Paragraf
Denumire și adresă:
punctul 1.4.
Autoritatea raportoare (confidențial)
Paragraf
Denumire: ...............
Paragraf
Telefon: ...............
Paragraf
Fax: ...............
Paragraf
Email: ...............
punctul 1.5.
Tipul accidentului
Paragraf
Bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile:
Paragraf
[] Accident major
Paragraf
[] Cvasi-accident
Paragraf
[] Alte accidente
punctul 1.6.
Temeiul juridic al raportului
Paragraf
Bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile:
Paragraf
[] Directiva UE Seveso I
Paragraf
[] Directiva UE Seveso II + III
Paragraf
[] OCDE
Paragraf
[] CEE-ONU
Paragraf
[] Directiva UE Seveso III și OCDE
Paragraf
[] Directiva UE Seveso III + CEE-ONU
punctul 1.7.
Statutul Seveso
Paragraf
Bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile:
Paragraf
[] Articolul 7 (notificare) și articolul 8 (MAPP)
Paragraf
[] Articolul 10 (Raportul privind securitatea)
Paragraf
[] necunoscut/nu se aplică
punctul 1.8.
Activitate industrială
Paragraf
Informații privind activitatea industrială a unității, selectate dintr-o listă stabilită în prealabil în baza de date.
punctul 1.9.
Informații despre unitate (confidențial)
Paragraf
Denumire: .............
Paragraf
Adresă: ...............
punctul 1.10.
Motivele raportului
Paragraf
Bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile:
Paragraf
[] Substanțe implicate: peste 5% din cantitatea prevăzută în coloana 3 din anexa I
Paragraf
[] Vătămarea persoanelor: = un deces, = 6 persoane rănite care necesită spitalizare etc.
Paragraf
[] Efecte nocive imediate asupra mediului (în conformitate cu anexa VI)
Paragraf
[] Daune asupra proprietății: la amplasament > 2M EUR, în afara amplasamentului > 0,5M EUR
Paragraf
[] Daune transfrontaliere: accidente transfrontaliere
Paragraf
[] Relevant pentru experiența acumulată
punctul 1.11.
Țări vecine afectate
Paragraf
Denumirile țărilor vecine afectate, dacă este cazul, selectate dintr-o listă stabilită în prealabil în baza de date.

Capitolul II RAPORT PRIVIND ACCIDENTUL

punctul 1.
DESCRIEREA ACCIDENTULUI
Paragraf
O descriere clară și detaliată a accidentului, indicând tipul de accident, de exemplu deversare, incendiu, explozie etc., precum și ilustrarea circumstanțelor care au condus la acesta, inclusiv informații generale, cum ar fi momentul zilei, condițiile climatice etc., precum și orice alte informații relevante. De asemenea, este necesar să se comunice informații referitoare la ceea ce făceau oamenii (operațiunile desfășurate) și la locul în care se aflau aceștia în momentul accidentului.
punctul 1.1.
Descriere (text liber)
punctul 1.2.
Accidente care implică
Paragraf
Bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile:
Paragraf
[] Efecte în lanț
Paragraf
[] Incidente Natech
Paragraf
[] Efecte transfrontaliere
Paragraf
[] Contractori
punctul 1.3.
Accidentul a implicat o deversare?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 1.3.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea1.4)
punctul 1.3.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de deversare, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] emisie de gaze/vapori/ceață etc. în aer
Paragraf
[] deversare de fluide pe sol
Paragraf
[] deversare de fluide în apă
Paragraf
[] deversare de solide în aer
Paragraf
[] deversare de solide pe sol
Paragraf
[] deversare de solide în apă
Paragraf
[] necunoscut/inaplicabil
punctul 1.4.
Accidentul a implicat un incendiu?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 1.4.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 1.5)
punctul 1.4.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de incendiu, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] incendiu de mari proporții (conflagration) (un incendiu general)
Paragraf
[] incendiu tip baltă (pool fire) (acumulare de lichid care arde, limitată sau nelimitată)
Paragraf
[] jet de flăcări (jet flame) (jet de lichid care arde, izbucnind dintr-un orificiu)
Paragraf
[] incendiu spontan (flash fire) (nor incandescent de vapori, front de flăcări subsonic)
Paragraf
[] minge de foc (fireball) [masă care arde și se ridică în aer, adesea după o explozie datorată expansiunii vaporilor unui lichid care fierbe (BLEVE)]
Paragraf
[] necunoscut/nu se aplică
punctul 1.5.
Accidentul a implicat o explozie?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 1.5.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 1.6)
punctul 1.5.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de explozie, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] explozie cu presiune (ruptura sistemului de presiune)
Paragraf
[] BLEVE (explozie datorată expansiunii vaporilor unui lichid care fierbe)
Paragraf
[] explozie cu fază de tranziție rapidă (schimbarea rapidă a stării)
Paragraf
[] explozie cu reacție foarte mare (de obicei exotermică)
Paragraf
[] explozie de praf
Paragraf
[] descompunere explozivă (de material instabil)
Paragraf
[] VCE (vapour cloud explosion - explozia unui nor de vapori; front de undă supersonică)
Paragraf
[] necunoscut/nu se aplică
punctul 1.6.
Accidentul a afectat un mod de transport?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 1.6.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 1.7)
punctul 1.6.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind modul de transport afectat, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] rutier
Paragraf
[] feroviar
Paragraf
[] pe apă (mare, râu etc.)
Paragraf
[] aerian
punctul 1.7.
Alt tip de accident, care nu a fost menționat mai sus; detalii. (text liber)
punctul 2.
DESCRIEREA AMPLASAMENTULUI ȘI A INSTALAȚIEI
Paragraf
Informații privind zona în care s-a produs accidentul.
punctul 2.1.
Descrierea amplasamentului
Paragraf
O descriere generală a activităților industriale care se desfășoară la amplasament
punctul 2.2.
Descrierea instalației/a unității
Paragraf
Informații cu caracter mai specific privind instalația respectivă, inclusiv unele detalii despre sistemul (sistemele) sau componenta(componentele) acesteia
punctul 2.3.
Accidentul a afectat instalațiile de depozitare?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 2.3.1 și 2.3.2)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 2.4)
punctul 2.3.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de depozitare, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] asociată distribuției (depozitare în afara amplasamentului fabricii)
Paragraf
[] asociată procesului (stocare, etc.; la amplasamentul fabricii)
punctul 2.3.2.
Tipul de echipament
Paragraf
Informații privind tipul de echipament defectat (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] container; fără presiune (buncăr, rezervor, tambur, sac etc.)
Paragraf
[] container; sub presiune (glonț, sferă, cilindru etc.)
Paragraf
[] container; la o temperatură diferită de cea din mediul înconjurător (congelat sau încălzit)
Paragraf
[] amplasare liberă (grămadă liberă, stivă etc.; dacă este ambalat sau în cilindri, . . .)
Paragraf
[] altele
punctul 2.4.
Accidentul a afectat procesele de transformare?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 2.4.1 și 2.4.2)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 2.5)
punctul 2.4.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de proces, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] reacție chimică discontinuă
Paragraf
[] reacție chimică continuă
Paragraf
[] acționare electrochimică
Paragraf
[] acțiuni fizice (amestec, topire cu cristalizare etc.)
Paragraf
[] generare de energie (ardere de combustibil, etc.)
Paragraf
[] tratare/utilizare pentru tratare (miros neplăcut, conservare etc.)
Paragraf
[] activități de eliminare (incinerare, îngropare etc.)
Paragraf
[] schimbător de căldură (cazan, frigider, bobină de încălzire etc.)
Paragraf
[] altele
punctul 2.4.2.
Tipul de echipament
Paragraf
Informații privind tipul de echipament defectat (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] vas de reacție; fără presiune
Paragraf
[] vas de reacție; sub presiune
Paragraf
[] altele
punctul 2.5.
Accidentul a implicat un transfer?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 2.5.1 și 2.5.2)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 2.6)
punctul 2.5.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de transfer, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] activități de încărcare/descărcare (interfețe de transfer)
Paragraf
[] transfer mecanic (conveioare, etc.)
Paragraf
[] transfer prin conductă/sistem de conducte
Paragraf
[] transport auto
Paragraf
[] altele
punctul 2.5.2.
Tipul de echipament
Paragraf
Informații privind tipul de echipament defectat (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] supape/controale/dispozitive de monitorizare/robinete de golire
Paragraf
[] sisteme generale de conducte/flanșe
Paragraf
[] sursă de energie (motor, compresor etc.)
Paragraf
[] alte echipamente/aparatură/vehicule de transfer
Paragraf
[] altele
punctul 2.6.
Accidentul a afectat transportul?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 2.6.1 și 2.6.2)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 2.7)
punctul 2.6.1.
Incidente majore/evenimente inițiatoare
Paragraf
Informații privind tipul de transport, făcând deosebire între incidentele majore și evenimentele inițiatoare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] ambalare (încărcare în saci, umplerea cilindrilor, umplerea tamburului etc.)
Paragraf
[] altele
punctul 2.6.2.
Tipul de echipament
Paragraf
Informații privind tipul de echipament defectat (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] mașini/echipamente (pompă, filtru, separator de coloane, malaxor etc.)
Paragraf
[] sursă de energie (motor, compresor etc.)
Paragraf
[] altele
punctul 2.7.
Alt tip de echipament care nu a fost menționat mai sus; detalii. (text liber)
punctul 3.
SUBSTANȚE IMPLICATE
Paragraf
O descriere a substanțelor implicate în accident care fie sunt deja notificate, fie trebuie notificate pentru unitate, în temeiul art. 6, și clasificate în conformitate cu anexa nr. I la directivă. În afară de denumire, de numărul CAS și de estimările privind cantitățile celor mai importante substanțe periculoase implicate (sau potențial implicate), este necesar să se includă orice informații relevante privind caracteristicile acestora, de exemplu dacă sunt sub formă de lichid, pudră etc., și dacă reprezintă "materii prime", "intermediare la amplasament", "produse finisate normale" sau "produse posibil neobișnuite".
punctul 3.1.
Descriere
Paragraf
Informații privind substanțele implicate și caracteristicile acestora.
punctul 3.2.
Clasificarea substanțelor
Paragraf
Identificarea clasificării substanței (substanțelor) selectate dintr-o listă stabilită în prealabil în baza de date, în temeiul anexei I partea 2 din directivă.
punctul 3.3.
Numărul CAS
punctul 3.4.
Cantitatea direct implicată (tone)
punctul 3.5.
Cantitatea potențial implicată (tone)
punctul 4.
CAUZELE ACCIDENTULUI
Paragraf
O descriere detaliată a tipului de eroare (umană, tehnică etc.), a subtipului de eroare, a intervenției, a funcționării defectuoase etc., precum și o indicație a gradului de certitudine în ceea ce privește identificarea cauzelor (analiză preliminară, analiza cauzei principale etc.). De asemenea, este necesar să se facă o distincție clară între cauzele imediate și cele secundare ale unui accident.
punctul 4.1.
Descriere (text liber)
punctul 4.2.
Accidentul a fost cauzat de nefuncționarea instalației sau a echipamentului?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 4.2.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 4.3)
punctul 4.2.1.
Factor determinant
Paragraf
Informații privind tipul de instalație sau de echipament implicat (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] nefuncționarea echipamentului - rezervor/container/recipient
Paragraf
[] nefuncționarea/funcționarea defectuoasă a componentelor/mașinilor
Paragraf
[] pierderea controlului asupra procesului
Paragraf
[] coroziune/oboseală
Paragraf
[] nefuncționarea dispozitivului de instrumentare/control/monitorizare
Paragraf
[] reacție instabilă
Paragraf
[] tranziție de fază/reacție neașteptată
Paragraf
[] blocaj
Paragraf
[] acumulare electrostatică
Paragraf
[] altele
punctul 4.3.
Accidentul a fost cauzat de o eroare umană?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 4.3.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 4.4)
punctul 4.3.1.
Factor determinant
Paragraf
Informații privind tipul de eroare umană (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] eroare a operatorului
Paragraf
[] starea de sănătate a operatorului (inclusiv boli, intoxicație, deces etc.)
Paragraf
[] nesupunere intenționată/neîndeplinirea sarcinilor
Paragraf
[] intervenție rău intenționată
Paragraf
[] altele
punctul 4.4.
Accidentul a fost cauzat de un eșec în organizare?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 4.4.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 4.5)
punctul 4.4.1.
Factor determinant
Paragraf
Informații privind tipul de eșec în organizare (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] organizare administrativă inadecvată
Paragraf
[] probleme de atitudine managerială
Paragraf
[] proceduri organizate
Paragraf
[] formare profesională/instruire
Paragraf
[] supraveghere
Paragraf
[] angajări
Paragraf
[] analiza procesului
Paragraf
[] proiectarea instalației/echipamentului/sistemului
Paragraf
[] dificultăți de utilizare (a unui aparat, sistem etc.)
Paragraf
[] fabricare/construcție
Paragraf
[] instalare
Paragraf
[] izolarea echipamentului/a sistemului
Paragraf
[] întreținere/reparare
Paragraf
[] testare/inspectare/înregistrare
Paragraf
[] altele
punctul 4.5.
Accidentul a fost cauzat de factori externi/defectări externe?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunea 4.5.1)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 4.6)
punctul 4.5.1.
Factor determinant
Paragraf
Informații privind tipul de factori externi/defectări externe (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] organizare administrativă inadecvată
Paragraf
[] atitudine managerială
Paragraf
[] evenimente naturale (vreme, temperatură, cutremur etc.)
Paragraf
[] efect de domino provocat de alt accident
Paragraf
[] accident în timpul transportului
Paragraf
[] lovire cu un obiect
Paragraf
[] defectarea utilităților (curent electric, gaz, apă, abur, aer etc.)
Paragraf
[] deficiență în ceea ce privește paza/securitatea unității
punctul 4.6.
Alte cauze care nu au fost menționate mai sus; detalii. (text liber)
punctul 5.
CONSECINȚE
Paragraf
O descriere detaliată a consecințelor accidentului care să includă cât mai multe informații (un număr de X persoane rănite, Y% din flora locală distrusă, Z km de râu poluați etc.). Este necesar să se facă o deosebire clară între efectele asupra amplasamentului și cele din afara amplasamentului.
punctul 5.1.
Descriere (text liber)
punctul 5.2.
Accidentul a avut ca rezultat rănirea persoanelor?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 5.2.1, 5.2.2 și 5.2.3)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 5.3)
punctul 5.2.1.
La amplasament/în afara amplasamentului
Paragraf
Informații privind locul producerii efectelor (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabilă):
Paragraf
[] La amplasament
Paragraf
[] În afara amplasamentului
punctul 5.2.2.
Persoane
Paragraf
Informații privind tipul de daune suferite de persoane, (bifați opțiunea aplicabilă):
Paragraf
[] Expunere la riscuri
Paragraf
[] Decese
Paragraf
[] Răniri
Paragraf
[] Altele
punctul 5.2.3.
Cantitate/efect pentru fiecare daună selectată (text liber)
punctul 5.3.
Accidentul a avut ca rezultat daune asupra mediului?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 5.3.1, 5.3.2 și 5.3.3)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 5.4)
punctul 5.3.1.
La amplasament/în afara amplasamentului
Paragraf
Informații privind locul producerii efectelor (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] La amplasament
Paragraf
[] În afara amplasamentului
punctul 5.3.2.
Impactul asupra mediului
Paragraf
Informații privind tipul de impact asupra mediului (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] în interior: dezvoltare urbană
Paragraf
[] în interior: dezvoltare rurală
Paragraf
[] în interior: parc/teren comun
Paragraf
[] în interior: câmpie/pășune/pajiște
Paragraf
[] în interior: teren arabil/culturi/vii/livezi
Paragraf
[] în interior: pădure; predominant sau total plantată
Paragraf
[] în interior: pădure; predominant sau total naturală
Paragraf
[] în interior: vegetație de câmp/bărăgan/munte
Paragraf
[] în interior: mlaștină/stufăriș
Paragraf
[] în apă dulce: rezervor cu apă dulce
Paragraf
[] în apă dulce: iaz/lac
Paragraf
[] în apă dulce: apă curgătoare/afluent
Paragraf
[] apă dulce: râu
Paragraf
[] la mal: mlaștină sărată/terenuri noroioase
Paragraf
[] la mal: nisip/dune/depresiunile dintre dune
Paragraf
[] la mal: plajă cu pietriș
Paragraf
[] la mal: mal stâncos
Paragraf
[] în larg: lagună sărată
Paragraf
[] în larg: estuar
Paragraf
[] în larg: mare/fundul mării
Paragraf
[] altele
punctul 5.3.3.
Cantitate/efect pentru fiecare tip de impact selectat (text liber)
punctul 5.4.
Accidentul a avut ca rezultat pierderi materiale sau deteriorarea instalației?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, completați secțiunile 5.4.1, 5.4.2 și 5.4.3)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 5.5)
punctul 5.4.1.
La amplasament/în afara amplasamentului
Paragraf
Informații privind locul producerii efectelor (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] La amplasament (pierderi suferite de unitate)
Paragraf
[] În afara amplasamentului (costuri sociale)
punctul 5.4.2.
Impactul financiar
Paragraf
Informații privind tipul de impact financiar (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] pierderi materiale
Paragraf
[] costuri de intervenție, de curățare, de restaurare
Paragraf
[] altele
punctul 5.4.3.
Cantitate/efect pentru fiecare tip de impact financiar selectat (text liber)
punctul 5.5.
Accidentul a avut ca rezultat distrugeri la nivelul comunității?
Paragraf
[] Da (în caz afirmativ, se completează secțiunile 5.5.1, 5.5.2 și 5.5.3)
Paragraf
[] Nu (treceți la secțiunea 6)
punctul 5.5.1.
La amplasament/în afara amplasamentului
Paragraf
Informații privind locul producerii efectelor (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] La amplasament
Paragraf
[] În afara amplasamentului
punctul 5.5.2.
Distrugeri
Paragraf
Informații privind tipul de amplasamente afectate (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] reședințe, hoteluri din apropiere
Paragraf
[] fabrici, birouri, magazine mici din apropiere
Paragraf
[] școli, spitale, instituții
Paragraf
[] alte locuri publice
Paragraf
[] utilități (gaz, apă, curent electric etc.)
Paragraf
[] infrastructură (telecomunicații, drumuri, căi ferate, căi navigabile, transport aerian etc.)
Paragraf
[] altele
punctul 5.5.3.
Cantitate/efect pentru fiecare tip de amplasament selectat (text liber)
punctul 6.
MĂSURI DE URGENȚĂ
Paragraf
O descriere a măsurilor de intervenție luate în urma accidentului cu referire la următoarele aspecte: sistemele de la amplasament, servicii externe, adăpostire, evacuare, contaminare, reabilitare și altele. Se vor include detalii privind nivelul, durata, tipul exact de măsuri întreprinse sau avute în vedere, precum și eficacitatea acestora. Se va face o deosebire clară între măsurile aplicate la amplasament și cele aplicate în afara amplasamentului. După caz, se vor furniza în special următoarele informații: numărul și tipul de salvatori implicați și modul în care aceștia au făcut față situației; detalii privind orice fel de monitorizare privind sănătatea sau mediul sau orice fel de restaurare/curățenie specială necesară/realizată. Orice sisteme de siguranță existente în instalație și care nu au împiedicat producerea accidentului se vor descrie în secțiunea 4 (Cauzele accidentului).
punctul 6.1.
Descriere (text liber)
punctul 6.2.1.
Măsuri de urgență
Paragraf
Informații privind tipul de măsuri (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] Sisteme la amplasament
Paragraf
[] Servicii externe în afara amplasamentului
Paragraf
[] Adăpostire
Paragraf
[] Evacuare
Paragraf
[] Altele
punctul 6.2.2.
Cantitate/efect pentru fiecare măsură de urgență selectată (text liber)
punctul 6.3.1.
Măsuri corective
Paragraf
Informații privind tipul de măsuri (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] Decontaminare
Paragraf
[] Restaurare
Paragraf
[] Altele
punctul 6.3.2.
Cantitate/efect pentru fiecare măsură colectivă selectată (text liber)
punctul 7.
EXPERIENȚA ACUMULATĂ
Paragraf
O descriere experienței acumulate din punct de vedere practic, organizatoric sau de alt fel, cu privire la prevenirea accidentului sau la reducerea consecințelor. Este necesară furnizarea de informații detaliate referitoare la natura exactă a experienței acumulate, precum și la modul în care a fost pusă în aplicare sau la posibilitatea de a o pune în aplicare în viitor.
punctul 7.1.
Tipul de experiență acumulată
Paragraf
Informații privind tipul de experiență (bifați opțiunea/opțiunile aplicabilă/aplicabile):
Paragraf
[] cauze - instalație/echipamente
Paragraf
[] cauze - de natură umană
Paragraf
[] cauze - de organizare
Paragraf
[] cauze - externe
Paragraf
[] măsuri de urgență
Paragraf
[] altele
punctul 7.2.
Descriere (text liber)
punctul 8.
SECȚIUNEA ANEXE
Paragraf
Această secțiune este rezervată anexării de documente: rapoarte, imagini/fotografii, hărți etc., în scopul furnizării unor informații suplimentare care vor putea fi publicate și care ar ajuta la explicarea accidentului.
Paragraf
Se anexează fișierele, inclusiv denumirea, mărimea și descrierea acestora.
punctul 8.1.
Descrierea fișierelor (text liber)
punctul 9.
SECȚIUNE CONFIDENȚIALĂ
Paragraf
Această secțiune este rezervată rapoartelor confidențiale și altor informații care nu vor fi publicate, în conformitate cu art. 20 din Directiva Seveso II (privind informațiile confidențiale) și cu Directiva nr. 2003/4/CE privind accesul publicului la informațiile despre mediu.
Paragraf
Se anexează fișierele, inclusiv denumirea, mărimea și descrierea acestora.
punctul 9.1.
Descriere (text liber)
punctul 9.2.
Descrierea fișierelor (text liber)
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
În cazul unui poluări/incident/accident, pe un amplasament Seveso, informarea primară a Secretariatului Seveso și a autorităților, conform Ordinului MMP nr. 2579/09.07.2012 privind fluxul informațional, va fi efectuată pe acest formular - Cap. I - Descrierea accidentului. Ulterior, după obținerea datelor suplimentare, informarea se va face conform procedurii.

Anexa nr. 7 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Programul de inspecție:
punctul 1)
Operatorul economic inspectat
punctul 2)
Obiectivele inspecției (probleme ce urmează a fi verificate)
punctul 3)
Documente
-
analizate la sediul comisariatului județean
-
necesar a fi analizate la obiectivul controlat
punctul 4)
Comisari
punctul 5)
Resurse necesare (fond de timp, mijloace de transport, aparatură de analiză etc.)
punctul 6)
Colaborări necesare
punctul 7)
Informațiile utile pentru analiza obiectivului controlat
Paragraf
Verificat,
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Pentru fiecare dintre comisarii participanți la control se vor identifica numărul și data ordinului de serviciu și de deplasare.
Paragraf
Perioada inspecției include toate etapele procedurii de inspecție.

Secţiunea A DATE DE IDENTIFICARE A INSPECȚIEI

Secţiunea B DATE DESPRE UNITATEA INSPECTATĂ

Paragraf
*) Se completează atunci când nici reprezentantul oficial, nici responsabilul cu protecția mediului al unității nu au fost contactați.

Secţiunea C ASPECTE/ACTIVITĂȚI/ZONE CONTROLATE PE PARCURSUL INSPECȚIEI

Secţiunea D SUMARUL CONSTATĂRILOR INSPECȚIEI

Secţiunea E ANALIZA REALIZĂRII MĂSURILOR STABILITE ANTERIOR

Secţiunea F SANCȚIUNI (PRINCIPALE/COMPLEMENTARE) ÎN TIMPUL INSPECȚIEI

Secţiunea G MĂSURI STABILITE

Secţiunea H NOTA ACORDATĂ OBIECTIVULUI

Paragraf
Față de cele constatate, titularul activității declară: ..........
Paragraf
Prezentul raport de inspecție a fost încheiat la .......... în .......... exemplare, din care .......... exemplar(e) pentru autoritatea de control și .......... exemplar(e) pentru titularul activității inspectate.
Paragraf
În timpul controlului nu/au fost distruse sau avariate bunuri, documente sau alte valori.

INSTRUCȚIUNI DE COMPLETARE A FORMULARULUI

Secțiunea A- DATE DE IDENTIFICARE ALE INSPECȚIEI

punctul 1.
Data inspecției:
Paragraf
Se completează data (zi, luna, an) la care a început inspecția în teren.
punctul 2.
Durata inspecției:
Paragraf
Se completează numărul de ore afectat tuturor etapelor inspecției (pregătirea, inspecția în teren și faza finală), inclusiv timpul necesar deplasării la obiectivul controlat.
punctul 3.
Tipul inspecției:
Paragraf
Se folosește unul din codurile de mai jos pentru a descrie inspecția:
Paragraf
● Inspecție planificată:
Paragraf
o P - A/B/C/D
Paragraf
o P-T - Inspecții tematice
Paragraf
● Inspecții neplanificate:
Paragraf
o N-C - Inspecții pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare:
Paragraf
o N-AS - Inspecții în urma autosesizării Gărzii Naționale de Mediu:
Paragraf
o N-S - Inspecții pentru rezolvarea unor reclamații:
Paragraf
o N-PA - Inspecții pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului:
Paragraf
o N-CG/ACPM - Inspecții dispuse de CG/ACPM:
Paragraf
o N-R - Inspecții pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare:
Paragraf
o N-VM - inspecții pentru verificarea realizării măsurilor impuse
Paragraf
o N-A - Inspecții cu alte autorități:
Paragraf
o N-ON - Pentru identificarea de obiective noi:
punctul 4.
Tipul obiectivului inspectat:
Paragraf
Se va completa unul din codurile:
Paragraf
● A - clasa de risc A
Paragraf
● B - clasa de risc B
Paragraf
● C - clasa de risc C
Paragraf
● D - clasa de risc D
Paragraf
Celelalte puncte ale secțiunii sunt explicite.

Secțiunea B- DATE DESPRE UNITATEA INSPECTATĂ

Paragraf
Această secțiune este explicativă, cu excepția rubricii "Alte date despre instalație" care poate include alte informații generale noi care nu se găsesc în dosarul de obiectiv.

Secțiunea C- ASPECTE/ACTIVITĂȚI/ZONE CONTROLATE PE PARCURSUL INSPECȚIEI

Paragraf
Se marchează numai aspectele/activitățile/zonele vizitate sau despre care s-au cules informații pe parcursul inspecției.

Secțiunea D- SUMARUL CONSTATĂRILOR INSPECȚIEI

Paragraf
Se face un scurt sumar al constatărilor inspecției. Acesta va trebui să conțină deficiențele observate, formulate cât mai clar și mai concis. Se poate face referire la eventuale documente anexate raportului de inspecție, respectiv buletine de analiză, schițe privind amplasamentul/tehnologiile instalațiilor, sau alte documente/aspecte relevante
Paragraf
Se pot include sau anexa și constatări referitoare la capacitatea și modul de funcționare a unității la data controlului.

E Secțiunea E- ANALIZA REALIZĂRII MĂSURILOR STABILITE ANTERIOR

Paragraf
Se completează constatările referitoare la stadiul realizării măsurilor stabilite la controlul anterior.

F Secțiunea F- SANCȚIUNI ÎN TIMPUL INSPECȚIEI

Paragraf
Se listează sancțiunile aplicate pe parcursul inspecției. Se anexează copie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

G Secțiunea G- MĂSURI STABILITE

Paragraf
Pentru fiecare deficiență înscrisă la secțiunea D se formulează măsura dispusă pentru remedierea situației, termenul de realizare și responsabilitatea.

H Secțiunea H- NOTA ACORDATĂ OBIECTIVULUI

Paragraf
Se acordă o nota de la 1 la 10, pentru criteriile de impact și performanță, de către comisarul de obiectiv, utilizându-se informațiile colectate pe parcursul inspecțiilor.
punctul 1.
Operator economic inspectat: ..........
punctul 2.
Cine a prelevat ..........
punctul 3.
Probe prelevate ..........
punctul 4.
Locul prelevării.
punctul 5.
Aparatura (serie număr) folosită pentru înregistrare
punctul 6.
Număr de înregistrări
punctul 7.
Enumerarea locațiilor ..........
Paragraf
Nu au fost făcute obiecțiuni cu privire la natura și modul de efectuare a controlului. În timpul controlului nu au fost distruse sau avariate bunuri, documente sau alte valori. Raportul de inspecție conține un număr de .......... pagini anexate.

Anexa nr. 8 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Nr. *) .......... / ..........
Paragraf
*) Nr. fiecărei autorități - Se înregistrează de către fiecare autoritate, după control (în cazul GNM, în Registrul rapoartelor pentru inspecții planificate). Inspecțiile neplanificate Seveso vor utiliza același formular
Paragraf
Nr. de înregistrare la unitatea controlată: .......... / ..........
Paragraf
Nr. din Registrul unic de control: ..........
Paragraf
Documentele luate în considerare:
Paragraf
Sumarul constatărilor inspecției:
Paragraf
Analiza măsurilor stabilite anterior (RI sau NC nr. .......... / ..........):
Paragraf
Măsura 1. Termen: .......... Stadiul realizării: ..........
Paragraf
Măsura 2. Termen: .......... Stadiul realizării: ..........
Paragraf
Sancțiuni aplicate:
Paragraf
Măsuri stabilite și termene de realizare:
punctul 1.
.....................
Paragraf
Termen: .......... Răspunde: ..........
punctul 2.
.....................
Paragraf
Termen: .......... Răspunde: ..........
Paragraf
Cu privire la modul în care au fost remediate deficiențele constatate vor fi informate în scris autoritățile competente până la data de .......... .
Paragraf
Însușirea măsurilor stabilite:
Paragraf
Semnăturile autorităților competente participante la control:
Paragraf
Numele și prenumele, semnătura ..........
Paragraf
Numele și prenumele, semnătura ..........
Paragraf
Prezentul raport de inspecție a fost încheiat în .......... exemplare, din care un exemplar pentru Garda Națională de Mediu - Comisariatul .........., un exemplar pentru Agenția pentru Protecția Mediului .........., un exemplar pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență ".........." al județului ........... și un exemplar pentru titularul activității inspectate.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Pentru efectuarea inspecțiilor Seveso se va consulta de către toate autoritățile și Ordinul nr. 89 din 18 iunie 2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență executate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate.

Anexa nr. 9 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Nr. R.U.C ..........
Paragraf
Nr. Înregistrare la unitatea controlată ..........
Paragraf
Încheiată astăzi, ziua ..... luna ....... anul ......
Paragraf
Subsemnații, .........., din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul ..........., în calitate de comisari, împuterniciți cu legitimațiile speciale de control nr. .......... din anul .........., eliberate de Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, în temeiul .......... nr. .......... pentru organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu și a ...........,
Paragraf
în urma controlului efectuat în data de .......... la .......... din localitatea .........., str. .......... nr. ....., sector/județ .........., aparținând de .........., cu sediul în localitatea .........., str. .......... nr. ......., bl. ...., sc. ....., ap. ...., sector/județ .........., înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului din .......... sub nr. J ......./......., cod unic de înregistrare ..........., telefon ..........,
Paragraf
în prezența domnului(doamnei) .........., act de identitate: seria ...... nr. .........., CNP ..........., în calitate de .........., am constatat următoarele: .............. (*) ..................
Paragraf
Notă - (*) probele recoltate/mijloace de înregistrare se vor trece ca și sumar al constatărilor.
Paragraf
Măsuri stabilite: ..............................
Paragraf
Sancțiuni ......................................
Paragraf
Obiecțiuni .....................................
Paragraf
În timpul controlului nu/au fost distruse sau avariate bunuri, documente sau alte valori .......................
Paragraf
Prezenta Notă de constatare, conține .......... pagini și a fost încheiată în .......... exemplare, la .........., din care .......... exemplar/e pentru .......... și .......... exemplar/e pentru ..........

Anexa nr. 10 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Modelul procesului verbal de afișare, la domiciliul sau sediul contravenientului, a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției:
Paragraf
Subsemnații .............. în calitate de comisari ai G.N.M. ......... identificați cu legitimațiile nr. .......... eliberate de G.N.M. ........., din anul ....., în prezența d-lui/d-nei ........... în calitate de martor, identificat/ă cu BI/CI seria ..... nr. ..... CNP .........., am procedat la afișarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, seria ........ nr. ........., încheiat pentru persoana juridică (Domnul/Doamna) .......... la sediul/domiciliul situat în localitatea ............. str. ........... nr. ... bl. ..... sc. .... ap. .... sector/județ ........... Operațiunea de afișare se face conform prevederilor O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare art. 27. Afișarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției săvârșită în domeniul protecției mediului este susținută și prin fotografia/iile realizată/e cu aparatul de fotografiat din dotarea G.N.M. marca..........., seria...........

Anexa nr. 11 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului
Paragraf
Conținutul Registrelor pentru rapoarte de inspecție, note de constatare, procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, separat atât pentru domeniul controlul poluării cât și pentru domeniul controlul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate

Anexa nr. 12 NR

Paragraf
la Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031