AcasăDocument
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016
privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. (C.N.A.I.R.) este administratorul autostrăzilor și drumurilor naționale pe bază de contract de concesiune încheiat în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, având drepturile, obligațiile și răspunderile ce îi revin în această calitate, potrivit reglementărilor interne și actelor juridice internaționale la care România este parte.
Paragraf
În vederea asigurării cadrului legal, precum și a condițiilor necesare realizării obligațiilor C.N.A.I.R., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pentru desfășurarea activităților de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor,
Paragraf
întrucât principalele obiective ale Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A. (C.N.I.R.) pentru perioada următoare sunt reprezentate de dezvoltarea rețelei de autostrăzi, construirea unei rețele de drumuri expres, realizarea de centuri și variante ocolitoare pentru orașele mari, conexiunea municipiilor reședință de județ și a localităților urbane limitrofe la autostrăzi și drumuri expres, dar și de a asigura implementarea proiectelor de infrastructură de transport transeuropene pe care le gestionează în prezent, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare,
Paragraf
având în vedere că proiectele de infrastructură de transport sunt investiții publice de importanță strategică pentru România, care asigură conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor,
Paragraf
deoarece întârzierea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare, estimate la aproximativ 6,8 miliarde euro, context care impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,
Paragraf
având în vedere drepturile, obligațiile și responsabilitățile care îi revin Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" - S.A. (CFR - S.A.) în calitate de administrator al infrastructurii feroviare primite în concesiune de la statul român prin Ministerul Transporturilor în calitate de titular al dreptului de administrare, specificul activității CFR - S.A. din care rezultă sursele de realizare a veniturilor proprii și necesitatea utilizării acestora pe destinații, sursele de finanțare alocate de la bugetul de stat pentru întreținerea și reparația curentă a infrastructurii feroviare și necesitatea utilizării acestora pe destinații, sursele de finanțare a reparațiilor capitale (reînnoiri), a reabilitărilor, a modernizărilor și a dezvoltărilor infrastructurii feroviare,
Paragraf
ținând seama de reglementările legale în vigoare, interne și internaționale, și de necesitatea asigurării cadrului legal și a condițiilor necesare realizării obiectivelor și obligațiilor CFR - S.A.,
Paragraf
întrucât întârzierea realizării intervențiilor la infrastructura feroviară transeuropeană are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare, estimate la aproximativ 3,1 miliarde euro pentru sectorul feroviar, context care impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,
Paragraf
ținând cont că executarea silită a sumelor datorate conform titlurilor executorii, prin înființarea de popriri pe veniturile proprii ale CFR - S.A., determină blocarea activității acesteia, cu consecințe grave asupra activității de întreținere și reparație a căii ferate și de implementare a proiectelor de investiții, se impune necesitatea instituirii unor reglementări care să permită reîntregirea de la bugetul de stat a plăților efectuate din venituri proprii ale CFR - S.A. Această situație are un caracter extraordinar, întrucât determină măsuri pentru evitarea de întârzieri și blocaje în procesul de implementare a proiectelor de infrastructură de interes strategic pentru România.
Paragraf
Deoarece sursele de finanțare alocate în anul 2016 pentru investițiile în infrastructura de metrou sunt insuficiente în raport cu necesarul, fapt ce conduce implicit la întârzierea termenului de finalizare a lucrărilor la obiectivele de investiții "Magistrala IV - Metrou" cu termen de punere în funcțiune în trimestrul IV al anului 2016, Magistrala V Metrou, etapa I-A Drumul Taberei-Universitate, cu termen de punere în funcțiune în anul 2017, precum și întârzieri majore în demararea achiziției serviciilor de consultanță exproprieri și începere lucrări de structură stații și tunele, cu consecințe directe în respectarea termenului de punere în funcțiune a magistralei "Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni", programat pentru anul 2021.
Paragraf
Finanțarea insuficientă față de necesarul real în derularea normală a contractelor conduce implicit la întârzierea lucrărilor contractate pentru realizarea acestor obiective, prelungirea disconfortului cetățenilor creat de existența șantierelor, imposibilitatea decongestionării traficului auto și reducerea nivelului de poluare aferent, precum și imposibilitatea utilizării eficiente a fondurilor externe nerambursabile, alocate obiectivelor de investiții ale METROREX - S.A., în cadrul financiar 2014-2020 (prin nerespectarea termenelor asumate pentru finalizarea lucrărilor).
Paragraf
Întrucât mecanismul actual de deschidere a creditelor bugetare generează întârzieri în asigurarea plăților către executanții de lucrări datorită sistemului greoi de asigurare cu resurse din bugetul de stat, aspect care conduce de cele mai multe ori la plata unor penalități/majorări de întârziere cu impact negativ asupra bugetului de stat, iar în acest context se impune schimbarea mecanismului de deschidere a creditelor bugetare prin trecerea la deschideri de credite bugetare pe bază de estimări, pentru ca, ulterior, creditele bugetare să fie justificate pe bază de documente justificative prin grija beneficiarului,
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se referă la proiecte de infrastructură de transport care se află în implementare pentru care sezonul de execuție lucrări a început în cursul lunii mai 2016, ceea ce conferă regim de urgență măsurilor care urmează a fi adoptate, iar în lipsa acestor măsuri s-ar produce o serie de consecințe imediate dintre care amintim:
litera a)
penalizări și majorări de întârziere pentru bugetul de stat ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale încheiate cu executanții de lucrări;
litera b)
blocaje și întârzieri în implementarea proiectelor de infrastructură cu consecințe imediate asupra nerespectării graficelor de execuție lucrări;
litera c)
pierderea unor sume de bani din bugetul UE alocate pentru sectorul de transport estimate pentru anul 2016 la suma de 1,0 miliarde euro,
Paragraf
întrucât Misiunea de audit a Curții de Conturi desfășurată la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier - ISCTR a constatat imposibilitatea punerii în aplicare, în forma actuală, a Legii nr. 352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin care s-a stabilit schimbarea statutului personalului cu atribuții de control și s-a recomandat "efectuarea demersurilor necesare, oficiale și formalizate pentru inițierea, susținerea și aprobarea unui act normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 352/2015 și eliminarea disfuncționalităților prezentate, fie pentru declanșarea procedurilor legale de abrogare a legii", iar acest fapt nu mai poate fi materializat până la data intrării în vigoare a legii (1 ianuarie 2017),
Paragraf
având în vedere că elementele sus-menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
CAPITOL
Capitolul I Transportul pe căile ferate române
ART
Articolul i
Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 1, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (9)
Activitățile de transport feroviar public sau în interes propriu sunt realizate de către operatori de transport feroviar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
punctul 2.
La articolul 1 alineatul (10), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera b)
administratorul infrastructurii - compania națională rezultată din reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, în conformitate cu prevederile titlului II, care are ca obiect principal de activitate dezvoltarea, administrarea și întreținerea infrastructurii feroviare, inclusiv managementul traficului, monitorizarea și comanda semnalizării;(la 14-11-2019,
Litera b) din Punctul 2. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
punctul 3.
La articolul 1 alineatul (10), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
litera b^1)
gestionar de infrastructură feroviară - orice persoană juridică sau grup de persoane juridice care au ca obiect de activitate întreținerea și exploatarea infrastructurii feroviare neinteroperabile închiriate de la administratorul infrastructurii feroviare, în condițiile legii. Pe perioada închirierii infrastructurii feroviare neinteroperabile administratorul infrastructurii feroviare exercită drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru infrastructura feroviară închiriată;
punctul 4.
La articolul 1 alineatul (10), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera f)
transport feroviar de călători - servicii de transport de călători care sunt prestate de operatorii feroviari de călători care dețin licență de transport și operează pe infrastructura feroviară, în condițiile legii;(la 14-11-2019,
Litera f) din Punctul 4. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
punctul 5.
La articolul 1 alineatul (10), după litera f) se introduc zece noi litere, literele g)-p), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
litera g)
transport feroviar de marfă - servicii de transport de marfă care sunt prestate de operatorii feroviari de marfă, care dețin licență de transport și operează pe infrastructura feroviară, în condițiile legii;
litera h)
transport public de călători - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera i)
transport public de marfă - serviciile de transport de marfă care sunt de interes economic general și care sunt prestate către clienți în mod nediscriminatoriu și continuu;
litera j)
drept exclusiv - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera k)
obligație de serviciu public - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera l)
contract de servicii publice - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera m)
compensație de serviciu public - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera n)
operator de serviciu public - are înțelesul prevăzut la art. 2 lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007;
litera o)
serviciu public de interes național - serviciu public de transport feroviar de călători prestat la nivelul rețelei naționale de cale ferată sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor;
litera p)
transport intermodal de marfă - serviciile de transport de marfă în care activitatea specifică transportului se realizează prin intermediul a cel puțin două moduri de transport, utilizând aceeași unitate de încărcare pe tot parcursul expediției de marfă.
punctul 6.
Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 2
Paragraf
Pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar public sau în interes propriu pot obține licență operatorii economici care îndeplinesc condițiile prevăzute în legislația națională în vigoare.
punctul 7.
Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 3
Paragraf
Licența pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar prevăzute la art. 1 se acordă de către organismul desemnat în acest scop conform legislației în vigoare.
punctul 8.
Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 5
Alineatul (1)
Transportul feroviar de călători are caracter de transport public de călători. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și alte autorități competente acționează în domeniul transportului public de călători pe calea ferată pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună și au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acțiunea forțelor pieței. În acest scop, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin autoritatea competentă din subordine, încheie, în condițiile legii, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligațiile de serviciu public de interes național în vederea furnizării de servicii de transport adecvate.
Alineatul (2)
Până la termenul stabilit prin art. 8 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, în limita bugetului aprobat prevăzut la alin. (7), contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1) se atribuie conform prevederilor art. 5 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. Până la acest termen, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin autoritatea competentă din subordine, stabilește și aplică măsuri privind creșterea eficienței economice și a calității serviciilor publice de transport feroviar de călători, inclusiv prin asigurarea cadrului de creștere a competiției pe această piață.
Alineatul (3)
Prin contractele de servicii publice, prevăzute la alin. (1), se stabilesc condițiile în care Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin autoritatea competentă din subordine, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și/sau acordă drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public.
Alineatul (4)
Compensația de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007. În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, compensația de serviciu public acordată în cazul contractelor de serviciu public atribuite conform alin. (2) nu poate depăși o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor, pozitive sau negative, ale conformării cu obligația de serviciu public asupra costurilor și veniturilor operatorului de serviciu public.
Alineatul (5)
Efectul financiar net prevăzut la alin. (4) se calculează conform următorului mecanism:
Paragraf
Efectul financiar net = costurile suportate minus efecte financiare pozitive minus sumele încasate din tarife sau orice alte venituri plus profit de maximum 3%, în care semnificația termenilor este următoarea:
litera a)
costurile suportate = costurile suportate în legătură cu o obligație de serviciu public sau cu un set de obligații de serviciu public conținute într-un contract de servicii publice prevăzut la alin. (1) și/sau într-o normă generală;
litera b)
efecte financiare pozitive = efectele financiare generate în cadrul rețelei exploatate în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză, dacă acestea există;
litera c)
sumele încasate din tarife sau orice alte venituri = sumele încasate din tarife sau orice alte venituri generate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în cauză;
litera d)
profitul de maximum 3% este calculat la costurile suportate.
Alineatul (6)
După aprobarea în conformitate cu prevederile art. 39 a contractelor prevăzute la alin. (1), modificarea în cursul anului a parametrilor pe baza cărora s-a stabilit compensația de serviciu public în conformitate cu prevederile alin. (4) nu conduce la majorarea și suportarea din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, a unor compensații de serviciu public suplimentare față de cele prevăzute prin contractele de servicii publice.
Alineatul (7)
Sumele aferente compensației de serviciu public prevăzute la alin. (4) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate cu această destinație, potrivit legii.
Alineatul (8)
Sumele prevăzute la alin. (7) se asigură în mod nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport feroviar care au contracte de servicii publice legal încheiate.
Alineatul (9)
În cazul în care un operator de transport feroviar realizează atât servicii compensate care fac obiectul unor obligații de serviciu public de transport feroviar, cât și alte activități, conturile aferente serviciilor publice sus-menționate trebuie separate astfel încât să îndeplinească condițiile prevăzute la pct. 5 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.
Alineatul (10)
Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin decizie a președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară, cu avizul Consiliului Concurenței.
Alineatul (11)
Prevederile alin. (1), (3), (4) și (8) se aplică de către Ministerul Transporturilor până la preluarea acestor atribuții de către Autoritatea de Reformă Feroviară, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
punctul 9.
După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 5^1
Alineatul (1)
În cazul prestării de servicii de transport de marfă, operatorii de serviciu pot beneficia de măsuri de sprijin, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat.
Alineatul (2)
În cazul prestării de servicii de transport intermodal de marfă, operatorii de servicii pot beneficia de subvenții, în baza unor scheme de ajutor de stat aprobate conform legii.
Alineatul (3)
În cazul efectuării de servicii de transport public de marfă sau călători pe calea ferată pentru anumite categorii de persoane fizice sau juridice care beneficiază, din dispoziția autorităților publice competente, de reduceri ale tarifelor de transport, prin actul care a prevăzut acordarea acestor reduceri se vor asigura compensații corespunzătoare operatorului de transport, până la nivelul tarifului aprobat.
punctul 10.
La articolul 7 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera a)
elaborează strategiile de dezvoltare a infrastructurii feroviare și strategiile de dezvoltare a activităților de transport feroviar, astfel încât să asigure creșterea competitivității transportului feroviar pe piața transporturilor de persoane și bunuri;
punctul 11.
La articolul 7 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
litera b^1)
asigură alocarea fondurilor publice necesare pentru implementarea programelor prevăzute la lit. b);(la 14-11-2019,
Litera b^1) din Punctul 11. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
punctul 12.
La articolul 7 alineatul (2), literele c)-f), k) și n) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera c)
asigură, în condiții identice, tuturor operatorilor feroviari acces egal și nediscriminatoriu pe infrastructura feroviară publică, conform reglementărilor interne, legislației Uniunii Europene, precum și acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte;
litera d)
asigură beneficiarilor de transport feroviar dreptul de a apela la un operator de transport liber ales;
litera e)
sprijină dezvoltarea și funcționarea transportului feroviar public, în vederea susținerii mobilității persoanelor și a bunurilor prin intermediul unui sistem național de servicii publice de transport cu nivel ridicat de performanță, calitate și eficiență economică;
litera f)
asigură condițiile unui mediu concurențial echitabil în transportul feroviar, precum și condițiile unui mediu concurențial echitabil între modurile de transport;(la 14-11-2019,
Litera f) din Punctul 12. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
litera k)
elaborează politici de dezvoltare echilibrată a transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport;
litera n)
avizează cadrul de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare publice prevăzut în contractul de activitate al companiei naționale care administrează infrastructura feroviară, încheiat cu Ministerul Transporturilor;
punctul 13.
La articolul 10, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (3)
Închirierea unor părți ale infrastructurii feroviare neinteroperabile se face prin licitație publică, conform prevederilor legale.
Alineatul (4)
Veniturile obținute din închirierea unor părți ale infrastructurii feroviare neinteroperabile se încasează de către compania națională care administrează infrastructura feroviară în scopul folosirii acestora exclusiv pentru executarea de lucrări de întreținere, reparații curente, reparații capitale/reînnoire, reabilitare și modernizare la infrastructura feroviară publică interoperabilă.
punctul 14.
Articolul 11^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 11^1
Alineatul (1)
Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze către filiala sa S.C. Electrificare C.F.R. - S.A., cu acordul Ministerului Transporturilor, instalațiile de tracțiune electrică și de electroalimentare cu echipamentele aferente, aparținând infrastructurii feroviare publice, pentru asigurarea funcționării infrastructurii feroviare în scopul realizării transportului feroviar public.
Alineatul (2)
Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze către filiala sa S.C. Electrificare C.F.R. - S.A., cu acordul Ministerului Transporturilor, bunuri proprietate privată necesare organizării și desfășurării procesului de transport feroviar, aferente instalațiilor de tracțiune electrică și de electroalimentare, cu echipamentele aferente.
Alineatul (3)
Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze către S.C. Telecomunicații C.F.R. - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, cu acordul Ministerului Transporturilor, rețeaua de telecomunicații C.F.R., cu excepția rețelei GSM-R, cu echipamentele aferente, parte a infrastructurii feroviare publice, în vederea administrării acesteia.
Alineatul (4)
Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze către S.C. Telecomunicații C.F.R. - S.A., cu acordul Ministerului Transporturilor, bunuri proprietate privată necesare organizării și desfășurării procesului de transport feroviar, aferente rețelei de telecomunicații C.F.R., cu echipamentele aferente.
Alineatul (5)
Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze bunuri imobile sau părți din acestea, proprietate publică a statului, către persoane fizice sau juridice înregistrate în România, prin licitație publică, în condițiile legii, cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Alineatul (6)
Pentru aplicarea prevederilor prezentului articol și a prevederilor art. 29 alin. (3^2), condițiile de închiriere se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, la propunerea companiei naționale care administrează infrastructura feroviară.
punctul 15.
La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 18
Alineatul (1)
Accesul și circulația pe infrastructura feroviară publică sunt permise dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
litera a)
operatorul de transport feroviar deține o licență în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
litera b)
operatorul de transport feroviar deține un certificat de siguranță în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
litera c)
există un contract de acces pe infrastructura feroviară, încheiat între operatorul de transport feroviar și administratorul/ gestionarul infrastructurii feroviare, în condițiile legii.
punctul 16.
La articolul 22, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (2)
Veniturile proprii ale companiei naționale care administrează infrastructura feroviară se constituie din:
litera a)
veniturile obținute din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare, în lei și în valută;
litera b)
veniturile obținute din activitatea de închiriere a secțiilor neinteroperabile;
litera c)
veniturile obținute din alte activități de închiriere a activelor;
litera d)
veniturile obținute din activități conexe activității de transport feroviar;
litera e)
veniturile obținute din activități de valorificare a activelor;
litera f)
veniturile obținute din exploatarea, inclusiv prin închiriere către persoane fizice și juridice, a bunurilor proprietate publică a statului concesionate companiei în baza contractului de concesionare încheiat, în numele statului, cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor;(la 14-11-2019,
Litera f) din Alineatul (2) , Punctul 16. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
litera g)
veniturile obținute din executarea garanțiilor de participare la licitații, a garanțiilor aferente sumelor reținute, a altor garanții constituite conform contractelor de lucrări de investiții finanțate din bugetul statului sau din fonduri externe nerambursabile, precum și veniturile obținute din penalitățile și dobânzile contractuale pentru întârzieri în executarea contractelor de investiții finanțate din bugetul statului sau din fonduri externe nerambursabile, cu condiția utilizării acestora pentru proiectele de infrastructură de transport în cadrul cărora au fost încheiate respectivele contracte;(la 14-11-2019,
Litera g) din Alineatul (2) , Punctul 16. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
litera h)
venituri financiare și extraordinare, după caz, în sensul definit prin legislația națională în vigoare, în principalLegea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014pentru aprobareaReglementărilor contabileprivind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare.(la 14-11-2019,
Litera h) din Alineatul (2) , Punctul 16. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
punctul 17.
La articolul 22, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (3)
Veniturile obținute potrivit prevederilor alin. (2) lit. f), ale art. 11^1 și ale art. 29 alin. (3^2) se încasează de compania națională care administrează infrastructura feroviară și se utilizează pentru lucrări și servicii de întreținere și reparație curentă a bunurilor proprietate publică a statului primite prin concesionare, pentru lucrări și servicii de reparații capitale/reînnoire, reabilitare și modernizare la infrastructura feroviară publică, pentru lucrări de intabulare a terenurilor proprietate publică a statului primite prin concesionare și pentru acoperirea unor cheltuieli de administrare și funcționare a infrastructurii feroviare publice.
Alineatul (4)
Veniturile obținute potrivit alin. (2) lit. g) se utilizează, cu prioritate, pentru lucrări, indiferent de natura acestora, necesare continuării și finalizării obiectivelor proiectelor pentru atingerea cărora au fost încheiate respectivele contracte, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor suplimentare care pot apărea în vederea atingerii obiectivelor proiectelor, cu respectarea legislației în vigoare.
Alineatul (5)
Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor alocă anual companiei naționale care administrează infrastructura feroviară fonduri de la bugetul de stat care reprezintă diferența dintre costurile totale pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice și veniturile proprii ale companiei.
Alineatul (6)
Abrogat.
punctul 18.
La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 23
Alineatul (1)
Operatorii de transport feroviar care efectuează transporturi publice ori în interes propriu, de marfă și/sau de călători, folosind capacitățile infrastructurii feroviare, plătesc un tarif de utilizare a acesteia, calculat conform cadrului de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare, prevăzut în contractul de activitate al companiei naționale care administrează infrastructura, încheiat cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor potrivit prevederilor art. 37 și 39.
punctul 19.
La articolul 23, alineatul (2) se abrogă.
punctul 20.
Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 24
Paragraf
Promovarea proiectelor pentru construcții de tronsoane noi de cale ferată, pentru modernizarea și/sau dezvoltarea unor tronsoane existente, precum și pentru magistralele destinate circulației cu viteze mari se face de către Ministerul Transporturilor, la propunerea fundamentată a companiei naționale care administrează infrastructura feroviară, după consultarea operatorilor de transport feroviar.
punctul 21.
La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 25
Alineatul (1)
Cheltuielile pentru reparații curente, investiții, reparații capitale/reînnoiri, modernizări, reabilitări, consolidări ale infrastructurii feroviare publice sunt finanțate de la bugetul de stat, din fondurile externe nerambursabile și din veniturile obținute potrivit art. 22 alin. (2) lit. b).
punctul 22.
După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 25^1
Alineatul (1)
Din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, se alocă anual, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, sume necesare pentru:
litera a)
întreținerea, exploatarea și reparația curentă a infrastructurii feroviare;
litera b)
reparația capitală/reînnoirea, reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare;
litera c)
dotarea cu echipamente și utilaje necesare lucrărilor de construcție, reparație și întreținere a infrastructurii feroviare;
litera d)
alte cheltuieli de investiții.
Alineatul (2)
Din sumele alocate de la bugetul de stat pentru întreținerea și reparația curentă a infrastructurii feroviare, compania națională care administrează infrastructura feroviară poate deconta:
litera a)
lucrările și serviciile realizate în regie proprie, cu respectarea prevederilor legale, prin intermediul sucursalelor, potrivit reglementărilor și normelor specifice activității de întreținere, exploatare și funcționare a infrastructurii feroviare;
litera b)
materialele necesare realizării lucrărilor și serviciilor potrivit lit. a), achiziționate cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
litera c)
lucrările și serviciile realizate prin intermediul societăților afiliate pe baza contractelor încheiate cu acestea cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
litera d)
lucrările și serviciile realizate prin intermediul societăților terțe pe baza contractelor încheiate cu acestea cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Alineatul (3)
De la bugetul de stat se alocă sumele necesare:
litera a)
plății hotărârilor definitive emise de instanțele judecătorești, de instanțele arbitrale sau de oricare dintre instituțiile abilitate și a cheltuielilor conexe procedurilor de judecată pentru proiectele de investiții în infrastructura feroviară publică finanțate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri externe rambursabile sau nerambursabile;
litera b)
reîntregirii veniturilor proprii, prin acoperirea cheltuielilor efectuate din veniturile proprii ca urmare a executărilor silite în baza hotărârilor definitive emise de instanțele judecătorești, de instanțele arbitrale sau de oricare dintre instituțiile abilitate pentru proiectele de investiții în infrastructura feroviară publică finanțate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri externe rambursabile sau nerambursabile, în limita prevederilor bugetare anuale;
litera c)
finalizării procedurilor de expropriere pentru investițiile finanțate din fonduri nerambursabile.
Alineatul (4)
Fondurile externe nerambursabile ale companiei naționale care administrează infrastructura feroviară se utilizează, dar fără a se limita la aceste destinații, pentru proiectarea, asistența tehnică, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii feroviare, pentru dotarea cu echipamente și utilaje necesare lucrărilor de construcție în cadrul unui contract de reabilitare pe fonduri europene și pentru alte cheltuieli de investiții, în conformitate cu prevederile contractelor/memorandumurilor de finanțare încheiate potrivit legii.
Alineatul (5)
Creditele interne și externe contractate de compania națională care administrează infrastructura feroviară se utilizează pentru proiectarea, exploatarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și construcția infrastructurii feroviare și pentru alte cheltuieli de investiții. Elementele contractului de creditare încheiat de companie în nume propriu referitoare la valoarea creditului, destinația acestuia, dobânzile și garanțiile creditului se aprobă prin memorandum de către Guvern. Aceste credite interne și/sau externe pot fi garantate cu bunurile care fac parte din proprietatea companiei și nu pot depăși 30% din valoarea acestor bunuri.
Alineatul (6)
Sumele alocate de la bugetul de stat conform prevederilor alin. (3) se transferă în conturile proprii ale companiei naționale care administrează infrastructura feroviară deschise la bănci comerciale autorizate în condițiile legii și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a companiei.
punctul 23.
Abrogat.
punctul 24.
La articolul 29, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (2^1)
În scopul prevenirii evenimentelor de cale ferată determinate de căderea de masă lemnoasă - copaci, arboret etc. peste elemente ale căii ferate, administratorul infrastructurii feroviare execută lucrări de toaletare/tăiere/defrișare și înlăturare a potențialelor pericole identificate în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare, cu respectarea reglementărilor specifice în domeniul silvic.
Alineatul (2^2)
În cazul căderilor accidentale de material lemnos peste elemente ale căii ferate, administratorul infrastructurii feroviare execută imediat lucrări de toaletare/tăiere/defrișare și înlăturare a potențialelor pericole identificate în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare, în vederea restabilirii condițiilor de circulație normală pe calea ferată, masa lemnoasă rezultată urmând a fi exploatată conform reglementărilor specifice în domeniul silvic.
Alineatul (2^3)
Ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier național pentru intervenții cu caracter urgent în scopul remedierii unor deranjamente sau avarii la liniile de cale ferată se aprobă de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2)-(4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare.
punctul 24^1.
La articolul 29, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (3^1)
În zona de siguranță a infrastructurii feroviare este interzisă executarea oricăror construcții sau instalații neferoviare supraterane, cu excepția proiectelor de interes public în domeniul infrastructurilor de transport și a altor proiecte pentru care s-a emis aviz favorabil de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Alineatul (3^2)
În zona de siguranță a infrastructurii feroviare este interzisă închirierea terenurilor, proprietate publică a statului, în vederea executării unor construcții sau instalații neferoviare supraterane. Prin excepție, cu avizul companiei naționale care administrează infrastructura feroviară, se pot închiria astfel de terenuri, în condițiile specificate la art. 11^1 alin. (6), în vederea amplasării de construcții provizorii sau pentru executarea proiectelor prevăzute la alin. (3^1).
Alineatul (3^3)
Pentru aplicarea prevederilor alin. (3^2) cu privire la executarea unor proiecte de interes public în domeniul infrastructurilor de transport ale autorităților publice locale, prin derogare de la prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, se pot închiria autorităților publice locale, la solicitarea acestora, fără licitație, terenuri aflate în proprietatea publică a statului din zona de siguranță a infrastructurii feroviare.
punctul 25.
La articolul 29, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (4)
Zona de protecție a infrastructurii feroviare publice cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a maximum 100 m de la axa căii ferate, precum și terenurile destinate sau care servesc, sub orice formă, la asigurarea funcționării acesteia. Pentru zonele de protecție a infrastructurii feroviare publice noi, administratorul infrastructurii feroviare va notifica eventualii proprietari de terenuri afectate.
punctul 25^1.
La articolul 29, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (5)
În zona de protecție a infrastructurii feroviare publice pot fi executate lucrări, cu aprobarea administratorului infrastructurii feroviare.
punctul 26.
La articolul 30, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera a)
amplasarea oricăror construcții, fie și cu caracter temporar, fără aprobarea administratorului infrastructurii feroviare, cu respectarea regimului juridic al zonei de protecție, respectiv de siguranță, după caz;
punctul 27.
La articolul 30, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
litera a^1)
depozitarea de materiale sau înființarea de plantații care împiedică vizibilitatea liniei și a semnalelor feroviare;
punctul 28.
La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 33
Alineatul (1)
Traversarea căii ferate de către alte căi de comunicații sau de către Sistemul național de transport al petrolului - gaze naturale/țiței, proprietate publică a statului, se realizează și se menține în conformitate cu reglementările emise de către Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de celelalte ministere implicate și de către organele administrației publice locale, după caz, cu suportarea de către beneficiarul căii de comunicație/ Sistemul național de transport al petrolului a oricăror daune produse la infrastructura feroviară.
punctul 29.
La articolul 37, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (2)
Contractul prevăzut la alin. (1) respectă cel puțin principiile și parametrii de bază prevăzuți în legislația națională în vigoare, inclusiv Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european. Contractul cuprinde și următoarele elemente:
punctul 30.
La articolul 37 alineatul (2), literele a), b) și e)-g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera a)
indicatori de calitate privind funcționarea infrastructurii feroviare, cu impact asupra calității serviciilor de transport feroviar de călători și marfă;
litera b)
obiective precise cu efect cuantificat în nivelul veniturilor și cheltuielilor care privesc performanța economică a companiei care administrează infrastructura feroviară;
litera e)
cadrul de tarifare a infrastructurii feroviare publice;
litera f)
lista completă a denumirii tarifelor ce pot fi percepute de administratorul infrastructurii de la operatorii de transport pentru activitățile conexe activității de transport feroviar;(la 14-11-2019,
Litera f) din Punctul 30. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
litera g)
capacitățile de infrastructură care trebuie asigurate de administratorul infrastructurii pentru a permite îndeplinirea obligațiilor de serviciu public definite de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin autoritatea competentă din subordine.(la 14-11-2019,
Litera g) din Punctul 30. , Articolul I , Capitolul I a fost modificată dePunctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 205 din 8 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2019)
punctul 31.
La articolul 38, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 38
Alineatul (1)
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, contractele de servicii publice prevăzute la art. 5 se încheie între Ministerul Transporturilor, pentru și în numele statului, și operatorii de transport feroviar care efectuează transport public de călători pe calea ferată și se conformează obligațiilor de serviciu public.
Alineatul (2)
Contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1) trebuie întocmite/redactate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.
Alineatul (3)
Prin contractele de servicii publice prevăzute la alin. (1), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor solicită operatorilor de servicii publice să respecte condițiile de performanță și calitate care sunt cuprinse în caietele de sarcini și/sau în contractele de servicii publice.
punctul 32.
La articolul 38, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (3^1)
Elementele principale ale contractelor de servicii prevăzute la alin. (1) se reglementează prin decizie a președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară, prevăzută la art. 5 alin. (10), asigurând conformitatea cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.
punctul 33.
La articolul 38, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (4)
Operatorii de transport feroviar de călători care au încheiat un contract de servicii publice în baza prevederilor prezentului articol primesc lunar, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, sumele corespunzătoare compensației de serviciu public, conform prevederilor din contractele de servicii publice, în condițiile stabilite prin decizia președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară prevăzută la art. 5 alin. (10) și în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.
Alineatul (5)
Activele implicate în furnizarea serviciilor de transport ce fac obiectul contractului de servicii publice prevăzut la alin. (1) pot aparține operatorului de transport feroviar sau pot fi puse la dispoziția sa, conform prevederilor legale în vigoare.
punctul 34.
La articolul 38, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (6)
Prevederile alin. (1)-(5) se aplică de către Ministerul Transporturilor până la preluarea acestor atribuții de către Autoritatea de Reformă Feroviară, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
punctul 35.
La articolul 39, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 39
Alineatul (1)
Contractul prevăzut la art. 37 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.
punctul 35^1.
La articolul 39, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (1^1)
Contractele de servicii publice prevăzute la art. 38 se aprobă de către Guvern și se modifică și/sau actualizează anual, prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după aprobarea bugetului de stat și, după caz, ca urmare a rectificărilor bugetare. Stabilirea duratei acestor contracte se face cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.
punctul 36.
La articolul 39, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (3)
Abrogat.
punctul 37.
Articolul 40 se abrogă.
punctul 38.
La articolul 53, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera f)
să introducă sau să retragă servicii de transport, servicii din stațiile de călători sau de mărfuri, cu respectarea condițiilor contractului de activitate, respectiv a contractului de servicii publice prevăzute la art. 37 și 38, și cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
punctul 39.
La articolul 56, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (1^1)
În condițiile alin. (1) va fi asimilat și personalul necesar Autorității pentru Reformă Feroviară.
ART
Articolul ii
Paragraf
Compensația acordată operatorilor de transport feroviar de călători pentru serviciile prestate în anul 2015 se recunoaște drept cheltuială în situațiile financiare ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
CAPITOL
Capitolul II Proiecte de interes public din domeniul infrastructurii de transport. Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră
ART
Articolul iii
Paragraf
Prin derogare de la prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, se pot închiria, cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în calitate de ordonator principal de credite, la propunerea administratorului de infrastructură rutieră, fără licitație, autorităților publice locale, la solicitarea acestora, terenuri aflate în proprietatea publică a statului din zona de siguranță și/sau zona de protecție rutieră, pentru realizarea unor proiecte de interes public din domeniul infrastructurii de transport, fără a se afecta siguranța circulației transporturilor.
ART
Articolul iv
Paragraf
După articolul 12^8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 12^9, cu următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 12^9
Alineatul (1)
Prin excepție de la prevederile art. 12, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aprobă alocarea sumei de 234.000 mii lei Ministerului Transporturilor pentru finanțarea în anul 2016 a proiectelor de investiții: Magistrala IV - Metrou cu suma de 64.000 mii lei, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni cu suma de 130.000 mii lei și Magistrala V Metrou, Etapa I-A Drumul Taberei - Universitate, cu suma de 40.000 mii lei.
Alineatul (2)
Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se respectă procedura prevăzută la art. 15 alin. (2)-(5).
Alineatul (3)
Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1).
CAPITOL
Capitolul III Gestionarea financiară a proiectelor de infrastructură de transport cu finanțare din fonduri europene
ART
Articolul v
Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
-
La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (2)
În bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor se cuprind, cu respectarea prevederilor art. 11 și a prevederilor legislației naționale și a legislației Uniunii Europene privind ajutorul de stat, creditele de angajament și creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor de investiții de infrastructură de transport, ai căror beneficiari identificați în ghidurile solicitantului sunt unitățile care funcționează sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
punctul 1.
La articolul 11, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (8^1)
În bugetele ordonatorilor de credite din care asigură finanțarea proiectelor beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (2) și (3) se pot introduce obiective de investiții în continuare pentru care sursa de finanțare a fost asigurată din bugetul de stat sau din fonduri externe rambursabile, numai după obținerea acordului Autorității de management a Programului operațional Infrastructura mare, dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
litera a)
beneficiarul proiectului are calitatea de potențial beneficiar în cadrul Programului Infrastructura mare;
litera b)
proiectul se încadrează în obiectivele Programului operațional Infrastructura mare și îndeplinește cerințele tehnico-economice pentru a fi finanțat din fonduri europene și se încadrează în valoarea totală la nivel de program pentru sectorul transport, cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1);
litera c)
proiectul este prevăzut în documentele strategice naționale din transport aprobate conform legii;
litera d)
obiectivele de investiții în continuare au proceduri de achiziție legale în curs sau au contracte de achiziție publică legal încheiate ori, după caz, au proceduri/contracte de achiziție publică pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice.
punctul 2.
Abrogat.
punctul 3.
După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 12^1
Alineatul (1)
În cazul proiectelor de infrastructură de transport cuprinse la titlu de clasificație bugetară a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020, cuprinse în buget în baza avizului de principiu al autorității de management, dar ale căror contracte de finanțare nu au fost încheiate cu autoritatea de management, beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (2) aflați sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în calitate de ordonator de credite întocmesc note justificative pentru plata cheltuielilor care se efectuează înainte de data semnării contractelor de finanțare.
Alineatul (2)
Notele justificative prevăzute la alin. (1) conțin informații privind necesitatea plății pentru implementarea proiectului și sunt aprobate de ordonatorul principal de credite cu avizul organismului intermediar pentru transport pentru existența fondurilor în buget conform avizului de principiu al autorității de management.
Alineatul (3)
Prin ordin al ordonatorului principal de credite cu rol de organism intermediar pentru sectorul de transport se aprobă depunerea de cereri de rambursare pentru proiecte majore din domeniul transport, după stabilirea admisibilității sau a altei forme de confirmare a depunerii proiectului cu toate documentele necesare, de către Comisia Europeană, proiecte care respectă criteriile aprobate de comitetul de monitorizare pentru Programul operațional Infrastructură mare, în vederea includerii pe declarații de cheltuieli transmise către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile regulamentelor Uniunii Europene.
Alineatul (4)
Cheltuielile realizate în cadrul proiectelor majore din domeniul transport, pentru care s-a stabilit admisibilitatea de către Comisia Europeană, dar pentru care nu s-a emis o decizie a Comisiei Europene în conformitate cu prevederile regulamentelor Uniunii Europene, sunt considerate eligibile dacă îndeplinesc următoarele condiții specifice:
litera a)
a fost emis ordinul de aprobare a depunerii cererilor de rambursare de către beneficiari/contractul de finanțare cu clauză rezolutorie în conformitate cu prevederile alin. (1);
litera b)
sunt în conformitate cu prevederile cererii de finanțare pentru care a fost stabilită admisibilitatea de către Comisia Europeană.
Alineatul (5)
Cheltuielile efectuate și plătite în cazul proiectelor prevăzute la alin. (1) se consideră cheltuieli definitive ale bugetului de stat, în condițiile în care cererile de finanțare sunt respinse de către Comisia Europeană. Finalizarea proiectelor se va realiza în conformitate cu baza legală națională de finanțare și cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație.
ART
Articolul vi
Alineatul (1)
Creditele bugetare prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor, aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă postaderare pentru perioada de programare bugetară a UE 2014-2020, vor fi deschise de ordonatorul principal de credite pe baza estimărilor lunare de cheltuieli prezentate de beneficiari.
Alineatul (2)
Metodologia de deschidere și justificare lunară a creditelor bugetare deschise potrivit alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART
Articolul vii
Alineatul (1)
În sensul prezentului articol, prin lucrări executate în regie proprie se înțelege acele categorii de lucrări care sunt executate de administratorul infrastructurii de transport cu respectarea normelor tehnice și de calitate în vigoare, prin utilizarea de forță de muncă, echipamente și utilaje deținute sub orice formă de către companie, prin utilizarea de materiale achiziționate conform legii, care conduc la costuri sub nivelul celor existente pe piață, pe baza unei analize de rentabilitate, care au ca finalitate recepția și punerea în funcțiune a unui proiect de investiții de infrastructură de transport.
Alineatul (2)
Pentru lucrările în regie proprie prevăzute la alin. (1) executate, conform legii, de către administratorii de infrastructură rutieră și feroviară se alocă de la bugetul de stat credite bugetare Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în cadrul titlului 58 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020» aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă postaderare pentru perioadele de programare bugetară 2014-2020 pentru următoarele categorii de cheltuieli eligibile din fonduri europene:
litera a)
achiziția de stocuri de materiale specifice pentru executarea lucrărilor;
litera b)
cheltuieli cu resursa umană utilizată în executarea lucrărilor;
litera c)
achiziționarea de echipamente și utilaje cu sursa de finanțare din fonduri structurale, precum și cheltuielile cu amortizarea utilajelor utilizate pentru executarea lucrărilor;
litera d)
alte categorii de cheltuieli eligibile.
Alineatul (3)
Categoriile de cheltuieli menționate la alin. (2) sunt eligibile pentru decontare din fonduri structurale.
Alineatul (4)
Modalitatea de decontare din fonduri europene pentru lucrările executate în regie proprie se stabilește prin ordin comun al ministrului transporturilor și al ministrului fondurilor europene, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Alineatul (5)
Obiectivele de investiții executate în regie proprie se introduc la finanțare din bugetul de stat numai după obținerea avizului Autorității de management și în limita creditelor bugetare și de angajament aprobate conform legii, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
litera a)
beneficiarul proiectului are calitatea de potențial beneficiar în cadrul Programului Infrastructura mare;
litera b)
proiectul se încadrează în obiectivele Programului Infrastructura mare și îndeplinește cerințele tehnico-economice pentru a fi finanțat din fonduri europene și se încadrează în valoarea totală la nivel de program, cu respectarea prevederilorart. 12 alin. (1)dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare;
litera c)
proiectul este prevăzut în documentele strategice naționale din transport aprobate conform legii.
ART
Articolul viii
Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană de transport, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 18 martie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul VII alineatul (1), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT
Citat
litera a)
a fost încheiat/este în derulare/a fost finalizat un contract de execuție lucrări/prestări servicii legal încheiat;
litera c)
executanții de lucrări și/sau prestatorii de servicii acceptă, prin act adițional la contractele în vigoare, renunțarea la plata accesoriilor aferente disputelor, precum și la plata accesoriilor care fac parte din disputele contractuale astfel cum acestea au fost stabilite prin comisiile de adjudecare a disputelor;
punctul 2.
La articolul XI, alineatul (2) se abrogă.
punctul 3.
Abrogat.
punctul 4.
La articolul XII, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (6)
Beneficiarii achită avansul prevăzut la alin. (1) și (2) numai după constituirea garanției de returnare a avansului de către executanții de lucrări/prestatorii de servicii/furnizorii de bunuri care au această obligație și numai dacă sunt asigurate condițiile pentru începerea îndeplinirii obligațiilor rezultate din contract. Garanția de returnare a avansului trebuie să acopere valoarea avansului acordat, inclusiv valoarea dobânzilor, penalităților și a altor asemenea accesorii prevăzute în contract, cât și eventualele prejudicii ce ar putea fi aduse prin imobilizarea fondurilor publice, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ce derivă din acordarea avansului, în limita unui procent maxim de 30% din valoarea avansului acordat. Limita garanției de returnare a avansului se stabilește prin contractul de achiziție publică legal încheiat.
CAPITOL
Capitolul IV
Paragraf
Mecanisme pentru gestionarea infrastructurii de transport
ART
Articolul ix
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul x
Alineatul (1)
Sumele stabilite prin titluri executorii de către instanțele de judecată prin sentințe definitive în sarcina Ministerului Transporturilor și achitate în prealabil de către operatorii economici cu capital de stat de sub autoritatea acestui minister se pot asigura de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Transporturilor, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Alineatul (2)
Sumele rambursate operatorilor economici cu capital de stat de sub autoritatea Ministerului Transporturilor potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale acestora.
Alineatul (3)
De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita creditelor bugetare aprobate prin legile bugetare, pot fi asigurate sume pentru majorarea capitalului social al operatorilor economici cu capital integral de stat de sub autoritate, cu respectarea legislației privind ajutorul de stat și a Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Abrogat.
ART
Articolul xi
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul xii
Paragraf
Abrogat.
CAPITOL
Capitolul V Contracte de performanță. Măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport
ART
Articolul xiii
Alineatul (1)
Între Ministerul Transporturilor și companiile din domeniul transportului rutier aflate sub autoritatea sa se încheie contracte de performanță, începând din anul 2019, în baza cărora se stabilesc drepturile și obligațiile reciproce ale părților, drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea aplicațiilor de finanțare din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport finanțate din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea și tratarea cererilor de rambursare, precum și indicatorii de rezultat care se fundamentează pe relația directă dintre modul de utilizare a fondurilor nerambursabile și rezultatele obținute din utilizarea acestora.
Alineatul (2)
Contractele de performanță vor cuprinde în mod obligatoriu, fără a se limita la acestea, următoarele:
litera a)
denumirea părților contractante;
litera b)
obiectul contractelor de performanță;
litera c)
durata contractelor de performanță;
litera d)
drepturile și obligațiile părților privind încheierea contractelor de finanțare;
litera e)
drepturile și obligațiile părților privind monitorizarea implementării proiectelor, inclusiv sistemul de raportare;
litera f)
drepturile și obligațiile părților privind depunerea cererilor de rambursare;
litera g)
drepturile și obligațiile rezultate din întreținerea/ mentenanța infrastructurii de transport;
litera h)
indicatorii de rezultat/performanță care se referă la rezultatul direct dintre modul de utilizare a fondurilor structurale și rezultatele obținute;
litera i)
alte drepturi și obligații ale beneficiarilor de fonduri structurale.
ART
Articolul xiv
Paragraf
Modelul contractelor de performanță prevăzute la art. XIII alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART
Articolul xiv
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul xv
Alineatul (1)
Pentru realizarea unor obiective de investiții în domeniul infrastructurii de transport care privesc variantele ocolitoare ale localităților urbane sau conexiunea localităților urbane la autostrăzi, drumuri expres și/sau drumuri naționale, administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, cu aprobarea consiliului de administrație, poate încheia protocoale de colaborare cu autoritățile administrației publice locale și/sau cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local, cu aprobarea consiliilor locale/consiliilor județene/structurilor de conducere ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în vederea realizării studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice de execuție și/sau a documentațiilor tehnice necesare pentru emiterea autorizațiilor de construire, prevăzute de lege, dar și pentru a asigura monitorizarea implementării proiectelor de infrastructură de transport.
Alineatul (2)
Contractarea documentațiilor tehnico-economice prevăzute la alin. (1) se face potrivit prevederilor legale în vigoare.
Alineatul (3)
Protocoalele de colaborare prevăzute la alin. (1) sunt documente justificative pentru înregistrarea în evidențele contabile ale autorităților administrației publice locale/asociațiilor de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local a categoriilor de cheltuieli generate de elaborarea documentațiilor tehnico-economice.
Alineatul (4)
Documentațiile tehnico-economice se predau administratorului/dezvoltatorului de infrastructură rutieră numai după obținerea avizului comisiei tehnico-economice din cadrul acestuia. La obținerea avizului autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a răspunde observațiilor formulate de administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, astfel încât documentațiile tehnico-economice să fie completate la standardele prevăzute de normativele tehnice în vigoare.
Alineatul (5)
Autoritatea Rutieră Română are obligația de a încheia contracte pentru realizarea auditului de siguranță rutieră cu autoritățile administrației publice locale sau, după caz, cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local.
Alineatul (6)
Predarea/primirea documentațiilor tehnico-economice are loc pe bază de protocol încheiat între autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local și administratorul/dezvoltatorul infrastructurii de transport, care va cuprinde:
litera a)
date referitoare la prestatorul de servicii;
litera b)
valoarea contractelor încheiate;
litera c)
valoarea plăților efectuate;
litera d)
procesele-verbale de recepție;
litera e)
alte documente și informații pe care părțile le consideră necesare.
Alineatul (7)
Protocolul de predare-primire încheiat conform alin. (6) are valoare de document justificativ pentru administratorul/ dezvoltatorul infrastructurii pentru înregistrarea în evidențele contabile a contravalorii documentațiilor tehnico-economice elaborate.
Alineatul (8)
Administratorul/Dezvoltatorul infrastructurii rutiere se poate subroga în drepturile și obligațiile ce decurg din contractele încheiate legal de către autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară pe bază de act adițional, prin voința părților, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Alineatul (9)
Responsabilitatea pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice rămâne aceeași cu cea prevăzută de lege pentru proiectanți/consultanți, după caz, pe durata implementării proiectelor de infrastructură de transport pentru care s-a încheiat protocol de colaborare potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Alineatul (10)
Pe baza protocoalelor de colaborare menționate la alin. (1) pentru monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport rutier, autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară la nivel local pot emite rapoarte de monitorizare pe care le comunică periodic administratorului/dezvoltatorului de infrastructură rutieră.
ART
Articolul xvi
Paragraf
După alineatul (15^3) al articolului 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (15^4), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (15^4)
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă de proiectare în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială se realizează de Ministerul Transporturilor, precum și de verificatorii de proiecte atestați în condițiile legii, pentru fiecare cerință esențială de calitate în construcții, cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare afectate de modificări. Convocarea reprezentanților instituțiilor avizatoare se face de către Ministerul Transporturilor. Minuta ședinței împreună cu toate documentele solicitate de lege stau la baza emiterii autorizației de construire.
CAPITOL
Capitolul VI Prorogarea unor termene
ART
Articolul xvii
Paragraf
Termenul prevăzut de art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 30 decembrie 2015, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018.
CAPITOL
Capitolul VII Dispoziții tranzitorii
ART
Articolul xviii
Paragraf
Abrogat.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor,
Paragraf
Petru Sorin Bușe
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și
Paragraf
administrației publice,
Paragraf
Vasile Dîncu
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și
Paragraf
relațiilor cu mediul de afaceri,
Paragraf
Costin Grigore Borc
Paragraf
p. Ministrul fondurilor europene,
Paragraf
Radu Mihaiu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și
Paragraf
persoanelor vârstnice,
Paragraf
Dragoș-Nicolae Pîslaru
Paragraf
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Paragraf
Erika Stanciu,
Paragraf
p. Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Marius Cristian Bădescu,
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Anca Dana Dragu
Paragraf
Ministrul apărării naționale,
Paragraf
Mihnea Ioan Motoc
Paragraf
Ministrul energiei,
Paragraf
Victor Vlad Grigorescu
Paragraf
București, 16 noiembrie 2016.
Paragraf
Nr. 83.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit