AcasăLegislațieORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 123 din 14 septembrie 2022

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 123 din 14 septembrie 2022privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:14.09.2022
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Având în vedere Avizul motivat adresat României de către Comisia Europeană, la data de 15 iulie 2022, în cauza 2020/2.358, în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, referitor la neconformitatea legislației naționale privind prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului cu art. 1 pct. 15 din Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE,
Paragraf
ținând cont de faptul că, potrivit avizului motivat, România nu a transpus în mod corect art. 30 din Directiva (UE) 2015/849, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Directiva (UE) 2018/843, exceptând de la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat,
Paragraf
luând în considerare faptul că România are la dispoziție un termen de două luni de la primirea avizului motivat pentru a adopta măsurile necesare pentru a se conforma acestuia,
Paragraf
având în vedere că neconformarea în termenul stabilit de Comisia Europeană poate conduce la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât transpunerea directivelor reprezintă o obligație esențială a statelor membre, iar potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene un stat membru nu poate invoca nicio situație internă pentru a justifica neîndeplinirea obligațiilor sau nerespectarea termenelor prevăzute de normele Uniunii Europene,
Paragraf
se impune modificarea cadrului legal în regim de urgență, fiind o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Paragraf
Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 19 alineatul (5), litera a) va avea următorul cuprins:

Citat

litera A)
într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului;
punctul 2.
La articolul 56, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 56

Alineatul (1)
Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Articolul II

Paragraf
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Articolul III

Paragraf
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Adrian Câciu
Paragraf
Președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor,
Paragraf
Adrian Cucu
Paragraf
Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Bogdan Lucian Aurescu
Paragraf
București, 14 septembrie 2022.
Paragraf
Nr. 123.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031