AcasăDocument
DECIZIA nr. 887 din 15 decembrie 2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) , art. 25 alin. (1) , art. 38 alin. (1) , alin. (2) lit. a) , alin. (3) lit. a) , alin. (4) și (6) , precum și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 14, art. 25, art. 38 alin. (6) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Claudiu Ștefan Țăndăreanu, Marian-Sorin Grigore și de Ileana Ignat în Dosarul nr. 4.567/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.260D/2019.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.339D/2019, nr. 1.695D/2019, nr. 1.717D/2019, nr. 1.726D/2019 și nr. 1.987D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22, ale art. 25 și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.987/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Gabriel Adrian Costache în Dosarul nr. 664/42/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anișoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panțuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuș și Florentina Zanfir în Dosarul nr. 37.711/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Florentina Cristina Bucur, Ionuț-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică și Marian Pârcălabu în Dosarul nr. 297/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Liliana Maria Ștefănuț în Dosarul nr. 696/112/2018 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
punctul 4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 5.
Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.339D/2019, nr. 1.695D/2019, nr. 1.717D/2019, 1.726D/2019 și nr. 1.987D/2019 la Dosarul nr. 1.260D/2019, care a fost primul înregistrat.
punctul 6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și arată că prevederile de lege criticate dau expresie opțiunii legiuitorului de a stabili reguli de salarizare pentru diferitele categorii de personal plătit din fonduri publice. De asemenea, prevederile de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate pentru a fi aplicate, sens în care invocă Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
punctul 7.
Prin Încheierea din 6 februarie 2019, îndreptată prin Încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.567/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 14 , art. 25, art. 38 alin. (6) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Claudiu Ștefan Țăndăreanu, Marian-Sorin Grigore și de Ileana Ignat într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
punctul 8.
Prin Sentința civilă nr. 678 din 22 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.987/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22, ale art. 25 și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Daniel Cătălin Buzea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
punctul 9.
Prin Încheierea din 21 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 664/42/2018, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Gabriel Adrian Costache într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii privind salarizarea.
punctul 10.
Prin Sentința civilă nr. 4.110 din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 37.711/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anișoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panțuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuș și Florentina Zanfir într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.
punctul 11.
Prin Încheierea din 10 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 297/3/2019, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Florentina Cristina Bucur, Ionuț-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică și Marian Pârcălabu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.
punctul 12.
Prin Decizia civilă nr 688/2019 din 17 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 696/112/2018, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Liliana Maria Ștefănuț într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.
punctul 13.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, categoria specialiștilor IT și a informaticienilor șefi din cadrul instanțelor și parchetelor a suferit o reducere salarială drastică, în urma unei omisiuni legislative vădite de a reîncadra acești bugetari printre cei amintiți în cuprinsul art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum aceștia apăreau în reglementările anterioare. Această omisiune a generat, în fapt, o diminuare a veniturilor cu procente care ating și 50% din venitul anterior, iar, în plus, acestora le este cenzurată chiar și posibilitatea de a obține eventuale majorări salariale cel puțin până în anul 2022, în virtutea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În același timp, prevederile legale criticate încalcă o serie de principii de rang constituțional și din perspectiva neacordării sporurilor în cuantum de 45%, astfel cum se menționează în art. 24 coroborat cu anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, prin noua lege a salarizării - Legea-cadru nr. 153/2017 - se face o diferență de tratament din punct de vedere salarial între specialiștii IT și informaticienii șefi din cadrul instanțelor și parchetelor și ceilalți specialiști din cadrul acestor instituții. În același timp, normele legale contestate sub aspectul constituționalității încalcă principiul egalității și prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiștilor IT și informaticienilor șefi, cu un nivel de salarizare egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă diferă esențial. De asemenea, se susține încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție și a principiului securității juridice, având în vedere din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 sau din textul legal adoptat nu rezultă care este rațiunea excluderii specialiștilor IT și a informaticienilor șefi din grila de salarizare specifică specialiștilor, iar din modalitatea de redactare a dispozițiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecințele aplicării legii, în situația specialiștilor IT și a informaticienilor-șefi. Mai mult decât atât, trebuie observat că aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru atrage nu doar o neacordare a majorărilor salariale, ci chiar o diminuare gravă a salariului de bază. Din această perspectivă, textul este neclar întrucât, deși, la o primă vedere, s-ar putea înțelege că tot sistemul bugetar ar beneficia de majorări salariale succesive, în mod concret, specialiștilor IT și informaticienilor-șefi li se vor aplica grile de salarizare inferioare nivelului actual aflat în plată. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 41 și 53 din Constituție, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 și se arată că reducerea salarială reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la salariu, care nu respectă exigențele art. 53 din Constituție.
punctul 14.
Referitor la dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susține că aceste norme nu respectă cerințele constituționale de previzibilitate și claritate ale legii, deoarece în cazul indemnizației pentru titlul științific de doctor nu se poate stabili cu certitudine care este data aplicării legii.
punctul 15.
Referitor la dispozițiile art. 25 și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se arată că, în ceea ce privește familia ocupațională „Justiție“, în anexa nr. V la legea-cadru se prevăd sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind, de fapt, o normă juridică specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare. Or, în ceea ce privește specialiștii IT și, până la urmă, tot personalul din familia ocupațională „Justiție“ există texte speciale cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, în cadrul anexei nr. V, care derogă de la norma generală și care plafonează cuantumul brut la nivelul de 30%.
punctul 16.
Dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 16 din Constituție, întrucât toate sporurile, majorările și adaosurile au o justificare dată de condițiile sau felul muncii, iar o limitare/plafonare a acestora în cazul unor salariați creează o situație de discriminare, munca acestora desfășurându-se în aceleași condiții precum ale celor cărora diferitele sporuri li se acordă. De asemenea, se susține încălcarea art. 44 din Constituție și a principiului protecției așteptărilor legitime, întrucât dreptul la acordarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare este un drept câștigat, în condițiile în care pârâta a dispus deja acordarea acestuia, în procentul stabilit în lege, începând cu decembrie 2018.
punctul 17.
Referitor la dispozițiile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susține că acestea nu sunt clare și creează o discriminare a angajaților care au salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare mai mari decât salariile stabilite potrivit legii pentru anul 2022, care vor beneficia de această majorare de 25%, față de angajații care au salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare mai mici decât salariile stabilite potrivit legii pentru anul 2022, care nu vor beneficia de această majorare de 25%, încălcându-se astfel art. 16 din Constituție. Se invocă, de asemenea, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normelor criticate în raport cu alte dispoziții din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost dezlegate prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
punctul 18.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.260D/2019, consideră că exprimarea opiniei instanței judecătorești este obligatorie față de dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de față, pe fondul expunerii detaliate de către părți a argumentelor favorabile și defavorabile excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească se limitează la justificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale în raport cu art. 29 din Legea nr. 47/1992.
punctul 19.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.339D/2019, opinează în sensul conformității textelor de lege criticate cu prevederile constituționale invocate, reținând că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006), „diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții“.
punctul 20.
Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Reține că plafonarea sporurilor, a compensațiilor, a adaosurilor, a primelor, a premiilor și a indemnizațiilor până la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție, a soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz, depinde de fiecare ordonator de credite, care poate stabili un cuantum de 30%, 29%, 28%, 27% etc., întrucât legea nu obligă chiar la procentul de 30%, din moment ce folosește expresia „nu poate depăși 30%“. Astfel, pot exista situații în care specialiști IT să beneficieze de sporuri în cuantum de 30% din salariile de bază sau de 25% din salariile de bază, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 41 din Constituție, întrucât atribuțiile specialiștilor IT din instanțe sunt aceleași indiferent de instanța unde lucrează (sunt prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015). Instanța judecătorească mai reține că aceste dispoziții legale pot conduce la un mod diferit de stabilire a sporurilor atât între ordonatori de credite diferiți (în funcție de numărul de personal și valoarea de 30% din salariile de bază), cât și în cadrul aceluiași ordonator de credite (având în vedere evoluția în timp a personalului din subordine, aceste sporuri putând varia de la un an la altul). Or, reglementarea în acest mod a acordării sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor nu este justificată de un interes legitim public, nefiind vorba de un criteriu obiectiv (30% din suma salariilor de bază pe ordonator de credite).
punctul 21.
Instanța judecătorească mai reține, potrivit expunerii de motive la legea-cadru, publicată pe site-ul Camerei Deputaților, că acest act normativ a fost adoptat pentru a înlătura inegalitățile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că autoritățile și instituțiile publice centrale și locale sunt chemate în judecată într-un număr semnificativ de procese aflate pe rolul instanței, efectele Deciziei Curții Constituționale 794 din 15 decembrie 2016 și efectele multitudinii de solicitări din partea reprezentanților instituțiilor și ai autorităților publice, a organizațiilor sindicale, precum și din partea societății civile. Tot în expunerea de motive s-a menționat că prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2022, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, fiind stabilit că, începând cu anul 2013, salariile de bază se vor stabili prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la acea dată. În ceea ce privește cuantumul sporurilor, al majorărilor indemnizațiilor, compensațiilor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege, s-a stabilit că acestea se determină utilizând salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare stabilite conform celor de mai sus. Or, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, rezultă că angajatul are dreptul la salariu pentru munca prestată, iar diminuarea salariului reprezintă o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Analizând condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, pentru că restrângerea menționată să poată fi justificată, instanța judecătorească reține că aceasta rezultă din lege, dar nu se circumscrie motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, din expunerea de motive nerezultând nicio justificarea a acestei restrângeri, dimpotrivă Legea-cadru nr. 153/2017 fiind adoptată pentru a înlătura inechitățile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 284/2010.
punctul 22.
Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale. Instanța judecătorească reține că, în ceea ce privește criticile aduse textului de lege în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma dreptului la o lege clară și previzibilă, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de salarizare, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. De asemenea, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În ceea ce privește criticile aduse textului de lege în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu. Art. 16 alin. (2) din Constituție statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Așadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale. Cu privire la discriminare, instanța judecătorească arată că nu există nicio probă la dosar că ar fi existat vreo discriminare împotriva reclamanților, în baza vreunui motiv. Totodată, reclamanții au beneficiat de principiul contradictorialității procesului, astfel că au putut să își prezinte mijloacele de probă și să își expună în mod liber mijloacele de apărare, care au fost examinate corespunzător de către instanță.
punctul 23.
Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât statul se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul politicii salariale, sens în care invocă aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Reține că în conceptul de „drepturi câștigate“ pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, iar, prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile constituționale și internaționale privitoare la protecția dreptului de proprietate. Nici încălcarea dreptului constituțional la muncă nu se poate reține, întrucât a plafona cuantumul drepturilor salariale la un anumit nivel apreciat ca fiind maxim de către legiuitor nu implică vreo interdicție sau limitare a dreptului reclamantei de a desfășura o activitate lucrativă. Cu privire la acest aspect, invocă jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 575 din 4 mai 2011), care statuează că modificarea de către autoritatea legiuitoare a salariului nu aduce atingere dreptului la muncă, arătându-se, totodată, că, referitor la salariul care urmează a fi plătit în viitor, este dreptul autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
punctul 24.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 25.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.695D/2019, consideră că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale. Reține că la elaborarea actelor normative care privesc categoria socioprofesională a specialiștilor IT din sistemul judiciar, și nu numai, trebuie să se țină cont de necesitatea de a atrage și încuraja contribuția profesională a acestora, având în vedere rolul principal al acestora în coordonarea procesului de informatizare a instanțelor și parchetelor, pe care, în prezent, se pune un accent deosebit. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.195 din 13 decembrie 2007. Astfel, prin diminuarea salariilor în plată ale specialiștilor IT din sistemul judiciar se poate aduce atingere actului de înfăptuire a justiției. Prin diminuarea veniturilor specialiștilor IT din sistemul judiciar se poate determina tulburarea bunei funcționări a instituțiilor și autorităților, prin riscul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2016 (obiectivul strategic B.3 „Consolidarea capacității administrative a Ministerului Justiției și instituțiilor din subordinea și din coordonarea sa“ B.3.34 „Identificarea de soluții pentru crearea unui sistem de salarizare unitar și atractiv pentru specialiștii IT din cadrul MJ, al instituțiilor în coordonarea și subordonarea acestuia, al instanțelor și parchetelor, al ÎCCJ și PÎCCJ“). În raport cu acestea, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 nu corespund intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare și îngreunează înțelegerea principiilor avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale, cum este și cea a specialiștilor IT din sistemul judiciar. De asemenea, invocând aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, Avocatul Poporului susține și încălcarea principiului egalității în drepturi și a celui privind egalitatea de tratament pentru muncă egală - „salariu egal pentru munca egală“, prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
punctul 26.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului în Dosarul nr. 1.695D/2019, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 27.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 28.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, astfel cum rezultă din analiza criticilor de neconstituționalitate, prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum și prevederile art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.
punctul 29.
Dispozițiile legale criticate se referă la indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor [art. 14 alin. (1)]; limitarea cuantumului sporurilor [art. 25 alin. (1)]; aplicarea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017 [art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) și art. 39 alin. (5)]; salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea [art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. 5 la legea-cadru] și la salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. 5 la legea-cadru].
punctul 30.
În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind trăsăturile statului român și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) referitor la obligația statului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 6 pct. 1 și ale art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății, Protocolul nr. 12 adițional la Convenție și art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită.
punctul 31.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și prevederile art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (6) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 11 noiembrie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, sau Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020).
punctul 32.
Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, inclusiv pentru specialiștii IT [art. 17 alin. (2)], respectiv pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)].
punctul 33.
Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice, și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată. De asemenea, includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, fără a încălca dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi.
punctul 34.
Curtea Constituțională a mai statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.
punctul 35.
Totodată, Curtea a reținut că acceptarea susținerilor autorilor excepției ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare și că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate constata prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate.
punctul 36.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 41 și ale art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunțate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare.
punctul 37.
Referitor la compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale criticate, Curtea, în acord cu jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.
punctul 38.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea, în acord cu jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, sau Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020) reține că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
punctul 39.
Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.
punctul 40.
Referitor la invocarea dispozițiilor art. 41 din Constituție, Curtea Constituțională a reiterat că Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele.
punctul 41.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată), Curtea Constituțională a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.
punctul 42.
Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.
punctul 43.
În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018. Curtea a precizat că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare.
punctul 44.
Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 11 noiembrie 2020) Curtea a reținut, în esență, că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor. Potrivit aceluiași text de lege, coroborat cu dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează a se acorda de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de aceasta, respectiv își desfășoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care dețin titlul de doctor, indiferent de data obținerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, și diferă față de cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor acordat potrivit legislației anterioare.
punctul 45.
Curtea a mai reținut că indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională. Așa fiind, Curtea a apreciat că modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție. Curtea a mai reținut că prevederile legale referitoare la indemnizația pentru titlu științific de doctor sunt formulate cu suficientă claritate și precizie pentru a fi aplicate destinatarilor normei începând cu intrarea în vigoare a legii și, în consecință, a constatat că dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție nu sunt încălcate.
punctul 46.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.
punctul 47.
Distinct de aceste considerente, referitor la critica de neconstituționalitate formulată cu privire la art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin prisma încălcării art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție, Curtea reiterează că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. O lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
punctul 48.
Plecând de la aceste considerente de principiu, Curtea constată că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, dispozițiile de lege criticate reglementează cu claritate aplicarea tranzitorie a legii salarizării, respectând astfel exigențele constituționale cuprinse în dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
punctul 49.
Totodată, stabilirea aplicării în timp a regulilor privind salarizarea diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice reprezintă expresia opțiunii legiuitorului, situată în marja sa de apreciere în materie, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție.
punctul 50.
Curtea observă, de asemenea, că aspectele învederate de autorii excepției de neconstituționalitate cu privire la interpretarea și aplicarea legii, astfel cum sunt formulate, reprezintă chestiuni care excedează controlului de constituționalitate, fiind de resortul instanței judecătorești.
punctul 51.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Ștefan Țăndăreanu, Marian-Sorin Grigore și de Ileana Ignat în Dosarul nr. 4.567/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 3.987/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Gabriel Adrian Costache în Dosarul nr. 664/42/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Carmen-Mihaela Anca, Elena Antică, Lavinia Corina Cîrnaru, Elena Liliana Costiuc, Marian Cătălin Ditoiu, Elena-Luiza Dragomir, Tatiana Ezeanu, Lavinia Gabriela Emanoil, Mariana Cristina Gorgovan, Anișoara Ivan, Carmen-Ileana Lupu, Emilia Florentina Nagy, Alexandra Lidia Oprea, Alice Olteanu-Crăciunescu, Adriana Paraschivoiu, Viorica Panțuru, Alina Gabriela Păun, Mariana Pătru, Beatrice Roberta Popa, Valentina Paulica Râcu, Maria Mihaela Vasile, Maria Văetuș și Florentina Zanfir în Dosarul nr. 37.711/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Florentina Cristina Bucur, Ionuț-Marian Lupoaică, Mariana Buzdugă-Oancea, Carmen Bănică și Marian Pârcălabu în Dosarul nr. 297/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Liliana Maria Ștefănuț în Dosarul nr. 696/112/2018 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6), precum și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Simina Popescu-Marin
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit