AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 12 aprilie 2021

de aplicare a Legii nr. 150/2020 privind protecția animalelor destinate exportului în țări terțe și pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor

În vigoare
Emitent:AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Publicat:27.04.2021
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.

Notă

Paragraf
Aprobate prin ORDINUL nr. 60 din 12 aprilie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 447 din 27 aprilie 2021.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Alineatul (1)
Prezentele norme metodologice reglementează măsurile necesare în vederea asigurării condițiilor de bunăstare și protecție a animalelor în cazul exporturilor de animale vii în țări terțe.
Alineatul (2)
Prezentele norme metodologice se aplică transporturilor de animale cu următoarele tipuri de mijloace de transport:
litera A)
rutier;
litera B)
naval;
litera C)
aerian.

Articolul 2

Paragraf
În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și sintagmele de mai jos au următoarele semnificații:
litera A)
control documentar - un control așa cum este definit la art. 3 pct. 41 din Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor;
litera B)
control fizic - un control efectuat conform definiției de la art. 3 pct. 43 din Regulamentul (UE) 625/2017;
litera C)
călătorie - întreaga operațiune de transport, de la locul de plecare la locul de destinație, inclusiv descărcarea, cazarea și încărcarea în anumite puncte intermediare ale călătoriei;
litera D)
călătorie de scurtă durată - transportul animalelor vii, în scopuri comerciale, într-o călătorie de până la 8 ore, începând cu momentul în care este încărcat primul animal și până la descărcarea ultimului animal;
litera E)
călătorie de lungă durată - o călătorie care depășește 8 ore, începând cu momentul în care este mutat primul animal din lot;
litera F)
certificat de avizare a competențelor - certificatul emis de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru medicii veterinari care asigură servicii sanitar-veterinare la bordul navelor maritime de transport animale vii;
litera G)
punct de control - locuri în care animalele se odihnesc timp de cel puțin 12 ore sau mai mult, în conformitate cu pct. 1.5 sau pct. 1.7 lit. (b) din capitolul V al anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului;
litera H)
navă roll-on-roll-off - o navă maritimă care dispune de facilitățile necesare pentru îmbarcarea și debarcarea mijloacelor de transport rutier sau feroviar;
litera I)
post de inspecție la frontieră - posturile de inspecție aprobate pentru controlul la export al animalelor vii, conformOrdinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 30/2004pentru aprobarea listei posturilor de inspecție la frontieră în care sunt organizate controale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, a punctelor de intrare, a punctelor de ieșire, a punctelor de intrare desemnate, a punctelor de import desemnate, precum și a programului de lucru al acestora, cu modificările și completările ulterioare;
litera J)
punct de ieșire - un post de inspecție la frontieră sau orice alt loc desemnat de către un stat membru prin care animalele care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului părăsesc teritoriul vamal al Uniunii;
litera K)
centru de colectare - locații precum exploatații, centre de colectare și piețe, în care ecvideele domestice sau animalele domestice din speciile bovină, ovină, caprină sau porcină care provin din diverse exploatații sunt grupate în vederea constituirii loturilor;
litera L)
mijloc de transport - vehicule rutiere sau feroviare, nave sau aeronave utilizate pentru transportul de animale;
litera M)
sistem de navigație - infrastructuri prin satelit care furnizează servicii de cronometrare și poziționare globale, continue, corecte și garantate sau orice tehnologie care furnizează servicii considerate echivalente în sensul Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului;
litera N)
certificare oficială - procedura prin care autoritățile competente atestă conformitatea cu una sau mai multe dintre cerințele prevăzute în certificatele sanitar-veterinare agreate bilateral cu țările terțe;
litera O)
certificat centralizator - o formalitate de simplificare a procedurii administrative; conține animalele provenite de la același exportator, din aceeași categorie de producție, pentru care s-au efectuat aceleași tratamente, vaccinări și testări de laborator; în cazul în care lotul pentru export conține animale din categorii diferite de producție sau pentru care s-au efectuat tratamente, vaccinări sau testări de laborator diferite, se vor completa certificate pe fiecare categorie, după caz.

Capitolul II DISPOZIȚII APLICABILE TRANSPORTURILOR RUTIERE

Articolul 3

Paragraf
În conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005, pot desfășura operațiuni de transport animale vii în vederea exportului numai transportatorii care sunt autorizați sanitar-veterinar într-un stat membru al Uniunii Europene.

Articolul 4

Paragraf
În funcție de durata călătoriei, responsabilitatea privind protecția animalelor pe durata călătoriei intră în sarcina:
litera A)
reprezentantului centrului de colectare animale vii/exploatației de origine, în cazul călătoriilor de scurtă durată;
litera B)
organizatorului călătoriei, în cazul călătoriilor de lungă durată.

Articolul 5

Paragraf
În cazul călătoriilor de scurtă durată, reprezentantul centrului de colectare animale vii/exploatației de origine are obligația de a completa și de a transmite către autoritatea competentă de la locul de plecare formularul prevăzut în anexa nr. 1, în termen de 30 de zile de la finalizarea călătoriei.

Articolul 6

Alineatul (1)
În cazul călătoriilor de lungă durată, înainte ca animalele să fie încărcate de la locul de origine în mijloacele de transport rutier, organizatorul are următoarele obligații:
litera A)
întocmirea secțiunii 1 a jurnalului de călătorie, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005;
litera B)
transmiterea către autoritatea competentă de la locul de plecare, cu 48 de ore înainte de încărcarea animalelor de la locul de origine, a secțiunii 1 a jurnalului de călătorie, cu toate rubricile completate, cu excepția pct. 5.3;
litera C)
transmiterea de fotocopii după dovada achitării serviciilor pentru descărcarea, cazarea în vederea odihnei, furajării și adăpării animalelor transportate, precum și asistența veterinară acordată în diferite locații de pe teritoriul țărilor terțe sau în puncte de control, în cazul în care acestea există, atunci când durata călătoriei depășește limitele prevăzute la pct. 1.4 din cap. V al anexei I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005;
litera D)
transmiterea de fotografii, precum și coordonatele GIS ale locației sau punctului de control utilizat pentru descărcarea, cazarea în vederea odihnei, furajarea și adăparea animalelor transportate, precum și asistența veterinară acordată în diferite locații de pe teritoriul țărilor terțe sau în puncte de control;
litera E)
întocmirea unui plan de urgență pentru călătoria de lungă durată planificată, care trebuie să conțină planuri de remediere a situațiilor care ar putea afecta bunăstarea animalelor, potrivit modelului prevăzut înanexa nr. 2.
Alineatul (2)
La finalul călătoriei rutiere de lungă durată, organizatorul transmite autorității competente de la locul de plecare datele stocate de sistemul de navigație, înregistrările privind temperatura și o declarație conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

Articolul 7

Paragraf
Autoritatea competentă de la locul de plecare autorizează călătoria de lungă durată numai după ce se asigură că toate prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2005 și ale prezentelor norme sunt respectate, prin verificarea următoarelor:
litera A)
datele înscrise în secțiunea 1 a jurnalului de călătorie;
litera B)
mijlocul de transport și densitatea animalelor în mijlocul de transport, ținând cont de specia, categoria și starea fiziologică a animalelor, în funcție de temperatura prognozată pe perioada călătoriei;
litera C)
asigurarea unor cantități adecvate de apă, furaje și așternut, ținând cont de durata călătoriei;
litera D)
asigurarea creșterii cu 15% a suprafeței alocate pe cap de animal, în condiții de temperatură ridicată.

Articolul 8

Alineatul (1)
Jurnalul de călătorie se întocmește în 3 exemplare: un exemplar rămâne la centrul de colectare animale vii/exploatația de origine, un exemplar rămâne la medicul veterinar oficial din punctul de ieșire/punctul de inspecție la frontieră de pe teritoriul Uniunii Europene, iar un exemplar bilingv, în română și engleză, însoțește transportul de animale vii până la destinația finală din țara terță, unde este completată secțiunea 4 a acestuia, de către cei 2 conducători/ însoțitori de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii.
Alineatul (2)
Prin grija organizatorului, o copie a exemplarului care a ajuns la destinația finală din țara terță se transmite autorității competente de la locul de plecare, în termen de 30 de zile de la finalizarea călătoriei, împreună cu declarația prevăzută la art. 6 alin. (2).

Capitolul III DISPOZIȚII APLICABILE TRANSPORTURILOR NAVALE

Articolul 9

Paragraf
Transportul rutier al animalelor pe teritoriul național, de la centrul de colectare/exploatația de origine până la portul de îmbarcare, se face cu respectarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005 și ale cap. I din prezentele norme metodologice.

Articolul 10

Paragraf
Responsabilitatea privind protecția animalelor, pe durata transportului, intră în sarcina:
litera A)
organizatorului călătoriei, pe durata transportului rutier, atât pe teritoriul național, cât și pe teritoriul țării terțe, de la debarcarea în port și până la destinația finală;
litera B)
comandantului navei de transport animale vii, pe durata transportului naval.

Articolul 11

Paragraf
Organizatorul călătoriei are următoarele obligații:
litera A)
completează și transmite la autoritatea competentă de la locul de plecare o declarație, conform modelului prevăzut înanexa nr. 4;
litera B)
asigură servicii de asistență medicală veterinară la bordul navei de transport animale vii, pe toată durata călătoriei, în cazul călătoriilor maritime care depășesc 10 zile, efectuate în perioadele în care temperatura exterioară la îmbarcare este de 35 grade Celsius;
litera C)
transmite către autoritatea competentă de la punctul de ieșire copia certificatului de avizare a competențelor medicului veterinar care va însoți transportul de animale.

Articolul 12

Paragraf
Serviciile prevăzute la art. 11 lit. b) sunt asigurate de personal medical veterinar care poate fi angajat de importator, exportator, organizator sau transportator.

Articolul 13

Alineatul (1)
Pentru a asigura servicii sanitar-veterinare la bordul navelor maritime de transport animale vii, medicii veterinari trebuie să dețină un certificat de avizare a competențelor.
Alineatul (2)
Certificatul prevăzut la alin. (1), al cărui model este prevăzut la anexa nr. 5, se emite de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii, în urma susținerii unui examen care constă într-un test tip grilă, în limba română sau limba engleză, în situația în care solicitantul nu este cetățean român.
Alineatul (3)
Certificatul prevăzut la alin. (1) are valabilitate 3 ani.
Alineatul (4)
Testul prevăzut la alin. (2) conține 30 de întrebări, acordându-se câte 1 punct fiecărui răspuns corect, iar punctajul minim pentru promovarea testului este de 22 de puncte; acesta se susține online pe site-ul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii, bibliografia fiind reprezentată de următoarele acte normative:
litera A)
Regulamentul (CE) nr. 1/2005;
litera B)
Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 75/2005pentru aprobareaNormei sanitare veterinare privind protecția animalelor de fermă;
litera C)
cap. 7.2 pct. 7.2.3, 7.2.9 și 7.2.12 din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor.
Alineatul (5)
În vederea obținerii certificatului prevăzut la alin. (1), solicitantul depune sau trimite în format electronic, la direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii, o cerere-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, și documente din care să reiasă că a absolvit studii de medicină veterinară.
Alineatul (6)
În urma promovării examenului, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii emit certificatul în baza cererii și a documentelor de studii prevăzute la alin. (5).
Alineatul (7)
Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii introduc medicii veterinari în baza de date a medicilor veterinari abilitați să însoțească transportul de animale vii pe durata călătoriilor navale.

Articolul 14

Paragraf
Pe pagina web a direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene care autorizează și verifică navele de transport animale vii se creează o secțiune care conține următoarele informații:
litera A)
lista medicilor veterinari abilitați să însoțească transportul de animale vii pe durata călătoriilor navale: numele, prenumele, naționalitatea, numărul de telefon, adresa de poștă electronică;
litera B)
bibliografia prevăzută la art. 13 alin. (4), în limbile română și engleză;
litera C)
informații referitoare la modul de obținere a certificatelor de avizare a competențelor.

Articolul 15

Paragraf
Pentru a însoți transportul de animale vii, pe durata călătoriilor navale, medicul veterinar trebuie să dețină carnet de marinar sau un document similar, eliberat de statul de pavilion.

Articolul 16

Paragraf
Reprezentantul centrului de colectare animale vii/exploatației de origine are următoarele obligații:
litera A)
să transmită următoarele documente către autoritatea competentă din punctul de ieșire:
punctul (I)
notificarea privind intenția de îmbarcare a animalelor vii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, cu 4 zile lucrătoare anterior sosirii animalelor în punctul de ieșire;
punctul (II)
copia certificatului de avizare a competențelor medicului veterinar care va însoți transportul, în cazul în care exportatorul este organizator, respectiv reprezentantul centrului de colectare animale vii/exploatației de origine;
punctul (III)
o listă cu numărul de femele gestante și stadiul gestației acestora, după caz;
litera B)
asigură creșterea suprafeței alocate fiecărui animal cu minimum 15%, atunci când temperatura exterioară la îmbarcare este de minimum 35 grade Celsius;
litera C)
asigură creșterea suprafeței alocate fiecărui animal cu 7%, atunci când se transportă animale cu coarne, pentru a preveni rănirea animalelor la contactul cu celelalte animale aflate în boxă.

Articolul 17

Alineatul (1)
Comandantul navei maritime de transport animale vii are următoarele obligații:
litera A)
pune la dispoziția medicului veterinar din punctul de ieșire declarația pe propria răspundere privind echipamentele și echipajul care manipulează și îngrijește animalele pe durata transportului maritim, conform modelului prevăzut înanexa nr. 8;
litera B)
semnează documentul privind necesarul minim zilnic de apă și hrană pe nava de transport animale vii, elaborat de către medicul veterinar oficial din punctul de ieșire, conform modelului prevăzut în secțiunea 2 cap. IV din anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005;
litera C)
atunci când la bordul navei de transport animale vii sunt asigurate servicii de asistență medicală veterinară, semnează raportul zilnic privind protecția animalelor transportate completat de către medicul veterinar care însoțește transportul de animale vii, al cărui model este prevăzut înanexa nr. 9, și îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieșire;
litera D)
atunci când la bordul navei de transport animale vii nu sunt asigurate servicii de asistență medicală veterinară, completează și semnează raportul zilnic privind protecția animalelor transportate, al cărui model este prevăzut înanexa nr. 9, și îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieșire;
litera E)
întocmește raportul final privind călătoria, conform modelului prevăzut înanexa nr. 10, și îl transmite medicului veterinar oficial din punctul de ieșire;
litera F)
întocmește un plan de urgență referitor la gestionarea situațiilor care ar putea afecta bunăstarea animalelor.
Alineatul (2)
Atunci când nava nu dispune de echipamente automate pentru adăparea și furajarea animalelor, aceste operațiuni realizându-se manual, numărul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să fie corelat cu numărul de animale transportate, durata călătoriei și anotimpul.

Articolul 18

Paragraf
Personalul medical veterinar de la bordul navei de transport animale vii are următoarele obligații:
litera A)
realizează inspecția zilnică a animalelor cu privire la starea de sănătate și bunăstarea acestora;
litera B)
asigură asistență medical-veterinară pentru animalele transportate;
litera C)
completează raportul zilnic prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. c).

Articolul 19

Alineatul (1)
Medicul veterinar oficial din punctul de ieșire are următoarele obligații:
litera A)
verifică informațiile transmise prin intermediulanexei nr. 4și, după caz, solicită organizatorului modificarea programării, pentru a se evita supraaglomerarea și creșterea timpului de așteptare în vederea descărcării;
litera B)
transmite reprezentantului centrului de colectare animale vii/exploatației de origine o copie a jurnalului de călătorie;
litera C)
preia declarația comandantului navei de transport animale vii, al cărei model este prevăzut înanexa nr. 8;
litera D)
întocmește documentul privind necesarul minim zilnic de apă și hrană pe nava de transport animale vii, al cărui model este prevăzut în secțiunea 2 din cap. IV al anexei I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005, și îl înmânează comandantului navei de transport animale vii;
litera E)
primește și arhivează, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, raportul final al călătoriei, semnat și ștampilat de comandantul navei, și notifică Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în cazul constatării unor neconformități;
litera F)
transmite instrucțiuni tehnice comandantului navei, înainte de îmbarcarea animalelor, în funcție de destinație, durata călătoriei, prognoza meteorologică, și solicită acestuia prezentarea unui plan de urgență pentru călătoria preconizată.
Alineatul (2)
Medicul veterinar oficial din punctul de ieșire efectuează un control documentar pentru fiecare mijloc de transport, în cadrul căruia:
litera A)
verifică:
punctul (I)
autorizația sanitar-veterinară de transport animale vii pentru călătorii rutiere de scurtă/lungă durată; și
punctul (II)
certificatul de înregistrare sanitar-veterinară pentru mijlocul de transport animale vii pe distanțe de până la 65 km; sau
punctul (III)
autorizația sanitar-veterinară pentru mijloace de transport animale vii pentru călătorii rutiere de scurtă durată; sau
punctul (IV)
certificatul de autorizare sanitar-veterinară pentru mijloace de transport animale vii pentru călătorii rutiere de lungă durată;
litera B)
verifică autorizația sanitar-veterinară de transport animale vii pentru călătorii maritime care depășesc 10 mile marine, precum și certificatul de autorizare pentru nave de transport animale vii pentru călătorii care depășesc 10 mile marine;
litera C)
verifică certificatul de competență profesională pentru conducătorii și însoțitorii vehiculelor rutiere;
litera D)
verifică dovezile de instruire a echipajului cu privire la îmbarcarea, debarcarea, manipularea, separarea, adăparea, furajarea și inspecția zilnică a animalelor, asigurarea așternutului, precum și îngrijirea și izolarea animalelor bolnave sau rănite;
litera E)
verifică dacă la bordul vasului există proceduri operaționale pentru echipaj referitor la manipularea și îngrijirea animalelor în timpul călătoriei;
litera F)
verifică dacă notificarea intenției de îmbarcare animale vii, transmisă de către exportator/organizator cu 4 zile lucrătoare înainte de ziua planificată pentru încărcare, conține:
punctul (I)
informații cu privire la călătoria planificată, numărul IMO al navei, locul de destinație, speciile, numărul și greutatea animalelor, durata călătoriei, data și ora planificate pentru încărcare și plecare;
punctul (II)
numărul de înregistrare alocat de operatorul economic și data transmiterii către punctul de ieșire, în vederea verificării respectării termenului de notificare cu 4 zile înainte de data planificată pentru îmbarcarea animalelor;
litera G)
verifică deținerea certificatului de avizare a competențelor de către medicii veterinari, în cazul în care la bordul navei maritime de transport animale vii sunt asigurate servicii sanitar-veterinare.
Alineatul (3)
Medicul veterinar oficial din punctul de ieșire efectuează un control fizic pentru fiecare mijloc de transport și verifică următoarele:
litera A)
mijloacele de transport rutier sosite în port de la centrul de colectare animale vii/exploatația de origine;
litera B)
dacă animalele sunt apte de transport și asistă la îmbarcarea acestora pe navele de transport animale vii;
litera C)
dacă animalele sunt apte să continue călătoria și respectă condițiile prevăzute în capitolul I din anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005;
litera D)
dacă modul de repartizare a spațiului pentru animale respectă valorile menționate în capitolul VII din anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005;
litera E)
dacă stocurile de apă, hrană și așternut îmbarcate la bordul navei corespund celor menționate în documentul prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. b).

Capitolul IV DISPOZIȚII APLICABILE ÎN CAZUL TRANSPORTULUI CU NAVE ROLL-ON-ROLL-OFF

Articolul 20

Alineatul (1)
În cazul efectuării transportului animalelor cu nave roll-on-roll-off, acestea trebuie să dispună de facilități pentru îmbarcarea și debarcarea mijloacelor de transport rutier/feroviar.
Alineatul (2)
Transportul rutier pe teritoriul național de la centrul de colectare/exploatația de origine până la portul unde mijloacele de transport rutier/feroviar vor fi încărcate pe nava roll-on roll-off se face cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2005.
Alineatul (3)
Navele roll-on-roll-off trebuie să dispună de următoarele dotări minime:
litera A)
sisteme de ventilație forțată pentru punțile semiînchise și închise;
litera B)
sisteme de iluminat și de stingere a incendiilor;
litera C)
surse de alimentare cu apă pe toate punțile;
litera D)
puncte de fixare a vehiculelor rutiere;
litera E)
sistem adecvat de protecție împotriva apei de mare.
Alineatul (4)
Navele roll-on-roll-off trebuie să dispună, la plecarea în călătorie, în funcție de durata acesteia, de suficiente materiale pentru așternut, precum și de apă și hrană pentru a asigura necesarul minim zilnic precizat în Regulamentului (CE) nr. 1/2005.

Articolul 21

Alineatul (1)
Comandantul unei nave roll-on-roll-off are obligația de a verifica următoarele, înainte de îmbarcare:
litera A)
funcționarea sistemului de ventilație;
litera B)
funcționarea sistemului de iluminat și de stingere a incendiilor;
litera C)
existența unui sistem de alarmă;
litera D)
funcționalitatea surselor de apă pe toate punțile;
litera E)
funcționarea sistemului de protecție împotriva apei de mare.
Alineatul (2)
După îmbarcarea pe navă, comandantul verifică dacă mijloacele de transport rutier sunt bine fixate pe navă, astfel încât să împiedice deplasarea acestora pe durata transportului.

Capitolul V DISPOZIȚII APLICABILE TRANSPORTURILOR AERIENE

Articolul 22

Alineatul (1)
În cazul efectuării transportului animalelor cu aeronave de transport animale vii, acestea trebuie să dispună de facilități în conformitate cu ultima versiune a regulamentelor Asociației de Transport Aerian Internațional (IATA) privind animalele vii, prevăzută de anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1/2005.
Alineatul (2)
Medicul veterinar oficial din punctul de ieșire verifică următoarele:
litera A)
dacă animalele sunt transportate în containere, cuști sau boxe adecvate speciilor transportate;
litera B)
dacă există facilități de încărcare a containerelor în aeronavă.
Alineatul (3)
Animalele se transportă numai în condiții în care calitatea, temperatura și presiunea aerului pot fi păstrate în limite convenabile pe toată durata călătoriei, în funcție de specia de animale.

Articolul 23

Paragraf
Animalele sunt transportate rutier până în punctul de ieșire, iar încărcarea în containere și ulterior în aeronavă se face cu respectarea prevederilor legislative în vigoare.

Articolul 24

Paragraf
Autoritatea competentă de la locul de plecare autorizează călătoria doar după ce se asigură că prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2005 și ale prezentelor norme metodologice sunt respectate de către organizator.

Capitolul VI CERTIFICAREA OFICIALĂ PENTRU EXPORTUL ANIMALELOR VII DIN ROMÂNIA CĂTRE ȚĂRI TERȚE

Articolul 25

Alineatul (1)
Certificatele de sănătate care însoțesc mijloacele de transport și certificatul centralizator de sănătate pentru exportul animalelor vii din România către țări terțe se eliberează de către medicul veterinar oficial din centrul de colectare sau din exploatația de origine, în urma efectuării controlului oficial.
Alineatul (2)
Tabelul centralizator în care sunt înscrise seriile crotaliilor cu care animalele sunt identificate, emis de către operatorul economic, este verificat și avizat de către medicul veterinar oficial din centrul de colectare sau din exploatația de origine.
Alineatul (3)
Certificatul de sănătate pentru exportul animalelor vii din România către țări terțe se eliberează de către medicul veterinar oficial din punctul de ieșire, în baza certificatului centralizator oficial eliberat și a tabelului centralizator în care sunt înscrise seriile crotaliilor identificate, avizat de către reprezentantul desemnat al autorității competente prevăzute la alin. (1).
Alineatul (4)
Eliberarea certificatului de sănătate pentru exportul animalelor vii din România către țări terțe de către medicul veterinar oficial din punctul de ieșire se face numai după verificarea aleatorie a identității animalelor în proporție de până la 10% și a conformității prevederilor prezentelor norme metodologice.
Alineatul (5)
Prezentele norme metodologice se aplică fără a aduce atingere cerințelor specifice în materie de certificare prevăzute în alte acte emise de către Uniunea Europeană sau Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor sau în acorduri încheiate de către Uniunea Europeană sau Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu țările terțe.

Capitolul VII MĂSURILE ÎN CAZUL CONSTATĂRII DE NECONFORMITĂȚI

Articolul 26

Alineatul (1)
În cazul identificării de neconformități față de prevederilor prezentelor norme metodologice se iau măsuri cu privire la respingerea sau interzicerea exportului animalelor, după caz, cu expedierea animalelor către locul de origine, cu respectarea prevederilor relevante ale Regulamentului (CE) nr. 1/2005 și a legislației în vigoare privind sănătatea animalelor.
Alineatul (2)
Atunci când medicul veterinar oficial consideră că animalele nu sunt apte pentru a fi transportate până la locul de origine, în condițiile alin. (1), acesta dispune ca animalele să fie descărcate în facilitățile existente la posturile de inspecție la frontieră/punctele de ieșire, unde sunt adăpate, hrănite și beneficiază de repaus, sau în facilitățile unor centre de colectare situate în apropierea posturilor de inspecție la frontieră/punctelor de ieșire cu care administratorul punctului de ieșire a încheiat contracte de prestări servicii în acest sens.
Alineatul (3)
Costurile aferente ce decurg în cazul aplicării dispozițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt suportate de către exportator.

Capitolul VIII DISPOZIȚII FINALE

Articolul 27

Paragraf
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice se sancționează în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare.

Articolul 28

Paragraf
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa nr. 1 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_725
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_725
Paragraf
Operator economic de la locul de origine: S.C. .............. (Centrul de colectare animale vii/Exploatația de origine)
Paragraf
Mijloc de transport: ..................../.........(Număr autorizație sanitar-veterinară/Număr de înmatriculare)
Paragraf
Operator economic destinație finală țară terță: ........................ (Deținătorul de la locul de destinație)

Anexa nr. 2 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_742
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_742
Paragraf
Reprezentant al transportatorului ........................................
Paragraf
Semnătură .......................................

Anexa nr. 3 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_758
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_758
Paragraf
.................................., în calitate de organizator al călătoriei având ca punct de plecare ....................., cu destinația ........................., declar că am îmbarcat în data ................., ora .............., un nr. de ........................... animale din specia/categoria ........................... .
Paragraf
În data ...................., la destinație au ajuns: 1. animale vii, ............ capete; 2. animale rănite, ......................... capete; 3. animale moarte ................ capete.
Paragraf
Cauza rănirii sau morții: ..................................................................................
Paragraf
Precizez că v-am transmis, în format electronic, următoarele date:
Paragraf
• date stocate de sistemul de navigație
Paragraf
• înregistrări temperatură
Paragraf
Data ..........................
Paragraf
Semnătura .............................

Anexa nr. 4 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_778
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_778
Paragraf
Subsemnatul, ................., organizator al transportului din data ............................. al unui număr de ................. animale din specia ..................., cu destinația finală ......................, declar că transportul de la origine până în portul .............................. se va realiza cu un număr de ............. mijloace de transport rutier*) (detaliate mai jos), care vor pleca în intervalul orar ......................... și vor ajunge la P.I.F. în intervalul orar ......................... :
punctul 1.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 2.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 3.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 4.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 5.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 6.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 7.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 8.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
punctul 9.
nr. de înmatriculare .............................................., nr. de animale ......................................................
Paragraf
Din portul .................... până în portul ................ din ......(țara)......., călătoria se va efectua cu nava de transport animale vii ............................................. .
Paragraf
Pe teritoriul țării terțe, animalele se vor îmbarca în mijloace de transport rutier care corespund prevederilor cap. 7.3 din Codul sanitar pentru animalele terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, până la debarcare în ....................................., pe o distanță de .................................. .
Paragraf
Data ........................
Paragraf
Semnătura .......................
Paragraf
*) Se va completa cu nr. total al mijloacelor de transport rutier.

Anexa nr. 5*) NR

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.
PRE PRE_833
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_833

Anexa nr. 6 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_841
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_841
Paragraf
Subsemnatul, ......................................., de naționalitate ..................., domiciliat în ...................(adresa completă)..................., născut la data ................., în țara ..................., localitatea .................., cu nr. tel. ..........................., posesor al BI/CI seria ............. nr. .............., eliberat(ă) de .................................. la data ..............., solicit prin prezenta susținerea testului on-line pe pagina web a Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ................... în vederea abilitării pentru însoțirea transporturilor de animale vii pe durata călătoriilor navale.
Paragraf
I, the undersigned ............................., nationality ..............., residing in ......................(full address).................., born on ......(date)......., in ...........(country and place)........., phone no .................., owner of ID series ................... no ........................., issued by ................... on ................................, hereby apply for taking the on-line test on the SVFSD’s website in order to be empowered to accompany the consignments during the transport of live animals by sea.
Paragraf
Sunt de acord cu publicarea pe pagina web a Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor .............................. a datelor personale, respectiv numărul de telefon și adresa de poștă electronică.
Paragraf
I hereby agree my personal data, namely my phone number and my e-mail address being published on the SVFSD’s website.
Paragraf
Declar că sunt în posesia/urmează să intru în posesia documentului prevăzut la art. 15 din norme.
Paragraf
I hereby declare that I possess/I am about to possess the document referred to in art. 15 from the rules.
Paragraf
Atașez la prezenta o copie a diplomei de studii universitare de licență în domeniul medicinei veterinare.
Paragraf
I have enclosed a copy of my graduate diploma in veterinary science.
Paragraf
Data
Paragraf
Date
Paragraf
Nume și prenume
Paragraf
Surname and first name
Paragraf
Semnătura
Paragraf
Signature

Anexa nr. 7 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_874
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_874
Paragraf
*) Densitățile efectivelor per animal sunt menționate în capitolul VII din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1/2005.

Anexa nr. 8 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_887
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_887
Paragraf
Subsemnatul, ............................., comandant al navei de transport animale vii ................, care va transporta în data ..................................... un număr de ..........................animale din specia ........................, pe ruta ................... - ..................., din portul ....................., România, în portul ..............., din ........(țară terță)...., cu data de sosire la destinația finală .............../................./............, declar pe propria răspundere că dețin echipamente și un număr de.............persoane în echipaj, care au experiența profesională necesară pentru a desfășura acțiuni de manipulare și îngrijire a animalelor vii transportate la bordul navei, fără a aduce atingeri normelor de protecție a animalelor în timpul transportului.
Paragraf
I, the undersigned, .........................., master of the livestock vessel ................, that will transport on .....(date)......, ........(number)..... animals of species ..........................., from .................. to ......................................, from Romanian port................to port .............. in ......... (non-EU country)........, to arrive at the final destination on .....(date)...., declare on my honour that I have equipment and ......(number).... persons experienced in handling and caring for the live animals transported on board, without prejudice to the rules of animal welfare during transport.
Paragraf
Data Semnătura
Paragraf
Date Signature

Anexa nr. 9 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_907
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_907
Paragraf
Semnătura căpitanului navei
Paragraf
* Se completează cu toate speciile de animale de pe punte.
Paragraf
** Se precizează specia și numărul de animale izolate în ziua respectivă.
Paragraf
*** Se completează doar în situații speciale, legate strict de animale.
Paragraf
Ship master’s signature
Paragraf
* All species of animals on the decks to be indicated.
Paragraf
** Species and number of animals isolated that day.
Paragraf
*** To be filled in for particular situations only related to animals.

Anexa nr. 10 NR

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_934
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_934

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031