AcasăDocument
DECIZIA nr. 118 din 2 martie 2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală , precum și ale art. 118 din Codul de procedură penală
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 379/42/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 817D/2018.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.310D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Arbănași în Dosarul nr. 3.071/101/2014 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.
punctul 4.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
punctul 5.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.310D/2018 la Dosarul nr. 817D/2018, care a fost primul înregistrat.
punctul 6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței instanței de control constituțional în materie. În acest sens, invocă deciziile Curții nr. 59 din 22 ianuarie 2019, nr. 63 din 22 ianuarie 2019 și nr. 162 din 26 mai 2020. Cât privește excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, solicită respingerea ca devenită inadmisibilă a acesteia față de soluția pronunțată de Curte prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020. Totodată, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, invocând considerentele reținute de Curte în deciziile precitate, în ceea ce privește declarațiile date de denunțător.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
punctul 7.
Prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 379/42/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția a fost ridicată de Ruxandra Popescu cu ocazia soluționării unei cauze penale.
punctul 8.
Prin Încheierea din 13 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.071/101/2014, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Marius Arbănași cu ocazia soluționării apelurilor formulate, printre alții, și de autorul excepției împotriva Sentinței penale nr. 117 din 11 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3.071/101/2014.
punctul 9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că, în practică, din combinarea dispozițiilor din Legea nr. 682/2002, s-a creat instituția „martorului denunțător“, ca „subspecie“ a două instituții autonome, și anume „denunțătorul“ (reglementat de dispozițiile art. 290 din Codul de procedură penală) și „martorul“ (reglementat de dispozițiile art. 114 din Codul de procedură penală). Apreciază că „martorul denunțător“ nu oferă aceleași garanții de obiectivitate și imparțialitate ca martorul obișnuit, deoarece este un martor condiționat de o dublă subiectivitate, una derivând din statutul său de denunțător, iar cealaltă derivând din beneficiul pe care il acordă legea, reprezentat de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care le-a comis. Susțin că, pe de o parte, persoana care formulează un denunț penal cu rea-credință este pasibilă de angajarea răspunderii penale atât pentru comiterea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cât și pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar, pe de altă parte, „martorul denunțător“ este o persoană profund interesată de obținerea beneficiului reducerii de pedeapsă. Apreciază că aceste două elemente, dublate de presiunea exercitată de procuror, determină lipsa de obiectivitate și bună-credință a „martorului denunțător“. Rețin că, în practică, deși „martorul denunțător“ și-a reconsiderat declarațiile date anterior, instanțele judecătorești au valorizat primele declarații ale acestuia, acestea fiind considerate suficiente pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție. Consideră că, în acest mod, se ajunge ca soluția de condamnare să se întemeieze „în mod exclusiv sau determinant“ pe declarațiile „martorului denunțător“, cu afectarea principiilor procesului echitabil și al prezumției de nevinovăție. Totodată, susțin că se aduce atingere principiului egalității de arme între acuzare și apărare. Dacă legiuitorul a limitat de o manieră absolută libertatea judecătorului de apreciere a probatoriului în ipotezele altor martori, potențial subiectivi, ca o măsură eficientă de contrabalansare și de menținere a echilibrului între diferitele principii fundamentale care guvernează procesul penal, aceeași măsură trebuie reglementată și cu privire la „martorul denunțător“. Or, nereglementarea de către legiuitor în acest sens determină încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) și art. 53. În concluzie, susțin că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu sunt incluse în excepția de la regula libertății aprecierii probelor și ipotezele declarațiilor învinuiților, ale suspecților, ale inculpaților din acea cauză, ale martorilor, care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunțate sau pe declarațiile celor care beneficiază de dispoziții legale de favoare pentru declarațiile date în fața organelor judiciare, ale martorului-denunțător. În plus, autorul excepției din Dosarul Curții nr. 1.310D/2018 susține că dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât excepția de la regula libertății probelor nu include și protecția celorlalți suspecți sau inculpați în aceeași cauză.
punctul 10.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, exprimându-și opinia, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Opțiunea de a nu include declarațiile „martorului denunțător“ între cele în privința cărora trebuie să existe rezerve de libertate de apreciere (cum este cazul declarațiilor investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați) aparține în exclusivitate legiuitorului, iar prin această modalitate de reglementare a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt încălcate nici dispozițiile menționate din Constituție și nici cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Caracterul determinant al informațiilor furnizate de martor [astfel cum este definit în art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002] încă din cursul urmăririi penale, în vederea aflării adevărului cu privire la infracțiunile grave, a determinat legiuitorul să excludă declarația sa dintre cele ale persoanelor menționate în art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Martorul este audiat în fața instanței de judecată în condiții de contradictorialitate, iar, pe de altă parte, instanța va pronunța o hotărâre ținând cont și de această declarație doar dacă se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză.
punctul 11.
Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că dispozițiile criticate nu au vicii de neconstituționalitate, deoarece, după cum arată autorul excepțiilor, legiuitorul este obligat să emită norme prin care să contracareze infracționalitatea și să apere drepturile și libertățile fundamentale. În aceste condiții, împrejurarea că declarația martorului denunțător nu este condiționată de alte mijloace de probă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece, în aceleași condiții, inculpatului care încearcă să contracareze acuzarea i se pot încuviința probe.
punctul 12.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
punctul 13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, potrivit notelor scrise ale autorului din Dosarul Curții nr. 1.310D/2018, acesta a ridicat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală.
punctul 16.
În acest context, Curtea reține că, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, și Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, a statuat că, în cazul în care instanța de judecată sesizează instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una sau unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
punctul 17.
Față de cele expuse, având în vedere și notele scrise ale autorului excepției din Dosarul Curții nr. 1.310D/2018, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 118 din Codul de procedură penală. Normele criticate au următorul conținut:
-
Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.“;
-
Art. 118 din Codul de procedură penală: „Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.“;
-
Art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală: „Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1^1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“;
-
Art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:
CIT
Citat
Paragraf
În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
litera a)
martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații:1.are calitatea de martor, potrivitCodului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
punctul 1.
are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
-
Art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“;
-
Art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002: „Persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența Direcției Naționale Anticorupție, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“
punctul 18.
În susținerea neconstituționalității normelor criticate, autorii excepției de neconstituționalitate susțin că acestea contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) potrivit cărora România este stat de drept, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor fiind obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
punctul 19.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, Curtea reține că motive de neconstituționalitate identice au fost analizate prin Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
punctul 20.
În motivarea soluției sale, Curtea a reținut, în esență, că, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor. Totodată, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunțată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79; Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunțată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46), Curtea a apreciat că, reglementând dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenței unor situații în care martorii protejați nu sunt prezenți pentru a fi audiați într-un proces public și contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanțiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane.
punctul 21.
Din perspectiva denunțătorului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunțătorul nu dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunțătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor. În acest din urmă caz, Curtea a distins două situații, după cum există sau nu există un interes în obținerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunțătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declarația sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declarația oricărui alt martor, beneficiind de același tratament.
punctul 22.
În cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente. Referitor la aceștia din urmă, Curtea a precizat că, fiind interesați în proces, aceștia acționează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susținerea poziției pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declarații necorespunzătoare adevărului. Or, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.
punctul 23.
Totodată, Curtea a constatat că în majoritatea țărilor membre ale Consiliului Europei nu există vreo dispoziție legală care să reglementeze valoarea probantă predefinită a declarației denunțătorului date în calitate de martor, fiind aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor de către instanța judecătorească.
punctul 24.
Așa încât, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată în raport cu criticile formulate.
punctul 25.
Întrucât nu au apărut elemente noi care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus-menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
punctul 26.
Referitor la excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, Curtea constată că a pronunțat Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. Curtea apreciază că motivele dezvoltate în considerentele deciziei sale precitate sunt relevante și în ceea ce privește susținerile formulate în prezenta cauză.
punctul 27.
În aceste condiții, Curtea reține că, din perspectiva participantului la săvârșirea unei fapte penale, care poate fi audiat în calitate de martor în cauza penală disjunsă, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. Dimpotrivă, în ipoteza în care persoana care are calitatea de suspect sau inculpat nu dobândește, în cauza penală disjunsă, calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, aceasta putând fi audiată în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor. În acest din urmă caz însă, în acord cu considerentele Deciziei nr. 236 din 2 iunie 2020, precitată, se reține că, deși legea procesual penală permite persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat să dobândească calitatea de martor în cauze penale disjunse, această persoană nu poate fi un „martor veritabil“, de vreme ce a participat la săvârșirea infracțiunii și nu are doar cunoștință despre aceasta ori despre fapte sau împrejurări esențiale care determină soarta procesului. Cu alte cuvinte, participantul la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracțiunea dedusă judecății, astfel încât în cazul său operează o prezumție de parțialitate - similar părților și subiecților procesuali principali. Or, Curtea a reținut în considerentele Deciziei nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, referitoare la denunțători, că, în cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, așa încât aceștia acționează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susținerea poziției pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declarații necorespunzătoare adevărului. În acest context, Curtea a observat că actuala lege procesual penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, Curtea a constatat că, exceptând declarațiile prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.
punctul 28.
Așa încât, Curtea reține că, dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declarației martorilor, rămân de actualitate considerentele potrivit cărora numai adânca și serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezășie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declarațiilor făcute de martori, concluzie aplicabilă mutatis mutandis și în ceea ce privește persoana care are calitatea de suspect sau inculpat și care dobândește, în cauza penală disjunsă, calitatea de martor. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, întrucât nu există o normă care să reglementeze valoarea probantă predefinită a declarației persoanei care are calitatea de suspect sau inculpat și care este audiată în cauza penală disjunsă ca martor, rămâne aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor de către instanța judecătorească, în acord cu dispozițiile constituționale invocate.
punctul 29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 379/42/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, respectiv de Marius Arbănași în Dosarul nr. 3.071/101/2014 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, la art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 118 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2021.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Mihaela Ionescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit