AcasăDocument
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020
privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ținând cont de faptul că întreprinderile mici și mijlocii, reglementate prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgență cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activitățile IMM-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în șomaj tehnic, fie de faptul că activitățile desfășurate de IMM-uri au fost interzise prin ordonanțe militare pe perioada declarării stării de urgență sau au fost îngrădite pe perioada stării de alertă, situație în care de asemenea personalul angajat al IMM-urilor a fost trimis în șomaj tehnic, iar toate aceste măsuri au condus la un blocaj al acestor activități economice la nivel național,
Paragraf
deoarece IMM-urile dețin o pondere importantă în activitatea economică la nivel național, numărul total al acestora fiind de 723.595 de companii, cu o pondere însemnată pentru microîntreprinderi de 666.356 de companii, respectiv o pondere relativ medie de 48.230 de întreprinderi mici, precum și 9.009 întreprinderi mijlocii care desfășoară activități în diferite domenii de activitate, iar pentru reluarea urgentă a activității curente au nevoie de capital de lucru, astfel cum acesta este definit prin Regulamentul (UE) 2020/460 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.301/2013,(UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID -19 - Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus, care urmează a fi utilizat pentru finanțarea activităților curente ale IMM-urilor,
Paragraf
având în vedere faptul că ajutorul de stat se poate acorda doar până la data de 31 decembrie 2020,
Paragraf
întrucât IMM-urile dețin o parte însemnată din forța de muncă activă a României prin contractele individuale de muncă încheiate, respectiv un număr total de 2.564.484 de contracte, din care 886.803 contracte încheiate de microîntreprinderi, 860.996 de contracte încheiate de întreprinderi mici și 816.685 de contracte încheiate de întreprinderile mijlocii, astfel încât nevoia de sprijin a acestora fie prin granturi pentru capital de lucru, fie prin granturi de investiții este o nevoie reală cu un impact major asupra echilibrelor macroeconomice ale României,
Paragraf
având în vedere că măsurile de sprijin pentru reluarea activităților economice la nivel național influențează direct capacitatea operațională a IMM-urilor de a relua activitățile pe o piață de consum și producție grav afectată de epidemia de COVID-19, iar prin neluarea acestor măsuri de sprijin IMM-urile se pot confrunta cu grave dificultăți în desfășurarea activităților curente și de investiții, cu impact direct asupra veniturilor bugetului de stat, dar și asupra creșterii ratei șomajului în România,
Paragraf
deoarece o parte din IMM-uri au nevoie de grant pentru capital de lucru necesar pentru plata datoriilor curente, constituirea stocurilor de materie primă, mărfuri, materiale consumabile, dar și pentru achiziționarea echipamentelor de protecție medicală necesare propriilor salariați, iar în lipsa capitalului de lucru reluarea activității curente va fi dificil de realizat,
Paragraf
întrucât o parte din IMM-uri, ca urmare a crizei provocate de COVID-19, trebuie să își realoce activitatea prin crearea unor capacități de producții noi, prin desfășurarea unor activități noi sau prin implementarea unor proiecte de investiții noi, iar pentru aceasta au nevoie de granturi pentru investiții de mică valoare, astfel încât să se creeze capacități de producție mici și să se poată obține produse și servicii noi adaptate la cerințele consumatorilor,
Paragraf
luând în considerare că există un risc substanțial de recesiune economică în anul 2020, iar în acest context multe segmente ale economiei europene sunt blocate din cauza epidemiei de COVID-19 și lanțurile de aprovizionare și schimburile comerciale globale sunt profund afectate, fiind necesare măsuri de sprijin pentru deblocarea redresarea activităților economice,
Paragraf
având în vedere faptul că, în lipsa adoptării măsurilor propuse în regim de urgență, sectorul IMM, care reprezintă o prioritate a programului de relansare economică a Guvernului României, nu ar putea beneficia de condiții de finanțare adecvată pentru proiectele de relansare a activităților, de investiții sau pentru capitalul de lucru necesar derulării activității curente ale întreprinderilor grav afectate de pandemia de COVID-19,
Paragraf
ținând cont de faptul că sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului de relansare economică al Guvernului României, în condițiile în care acest sector are o contribuție importantă la creșterea economică națională și crearea de locuri de muncă, sens în care trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează printre altele îmbunătățirea accesului la finanțare,
Paragraf
luând în considerare faptul că este necesară adoptarea unui act normativ care să asigure temeiul juridic pentru modificarea Programului operațional Competitivitate în sensul stabilirii valorilor sumelor forfetare, având în vedere numărul mare de IMM-uri afectate și impactul implicit asupra economiei, precum și faptul că semnarea contractelor pentru acordarea ajutorului de stat are ca dată-limită 31 decembrie 2020, motiv pentru care este necesară adoptarea de urgență a măsurilor de sprijin pentru capitalul de lucru și investițional propus,
Paragraf
întrucât neadoptarea prezentului act normativ determină imposibilitatea acordării în cadrul Programului operațional Competitivitate a unui sprijin financiar în cuantum de 1 miliard de euro pentru IMM-urile afectate în contextul pandemiei de COVID-19,
Paragraf
întrucât neadoptarea unor măsuri în regim de urgență pentru IMM-uri ar conduce la blocarea/întârzierea relansării economice și, implicit, la pierderea unor sume considerabile din fondurile europene alocate României,
Paragraf
având în vedere că elementele mai sus menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
CAPITOL
Capitolul I Dispoziții generale
ART
Articolul 1
Alineatul (1)
Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Alineatul (2)
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se referă la:
litera a)
microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
litera b)
granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri;
litera c)
abrogată;
Alineatul (3)
Întreprinderile mici și mijlocii, denumite în continuare IMM-uri, sunt beneficiari pentru fondurile externe nerambursabile prevăzute la alin. (2), iar persoanele fizice autorizate, denumite în continuare PFA, și cabinetele medicale individuale, denumite în continuare CMI, pentru fondurile externe nerambursabile prevăzute la alin. (2) lit. a).
ART
Articolul 2
Paragraf
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
litera a)
administrator al schemei de ajutor de stat - Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, denumit în continuare MEEMA, în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului, denumite în continuare AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, denumit în continuare MFE, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional Competitivitate, denumită în continuare AM-POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM-POC;
litera b)
administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS;
litera c)
administrator operațional al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat - MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE;
litera d)
sistem informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - sistemul informatic integrat proiectat și dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale furnizate de MEEMA, în scopul gestionării acordării sprijinului financiar pentru beneficiarii prevăzuți laart. 1 alin. (3), în condițiile prezentei ordonanțe de urgență; sistemul informatic este găzduit și administrat din punct de vedere tehnic de STS, respectiv din punct de vedere operațional de MEEMA și AIMMAIPE, fondurile necesare proiectării, dezvoltării, testării, punerii în funcțiune, operării, administrării tehnice și operaționale, respectiv mentenanței preventive și corective fiind asigurate din fonduri externe nerambursabile, prin POC, și de la bugetul de stat, în baza contractului de finanțare semnat în acest sens de AM-POC cu MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform regulilor de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului;
litera e)
beneficiarii finali ai ajutorului de stat - IMM/microîntreprinderi/PFA/CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, denumite în continuare ONG-uri cu activitate economică și sportivă, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat;(la 15-06-2021,
Litera e) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată dePunctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 iunie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 15 iunie 2021)
litera f)
CMI - unitatea, cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistență medicală umană preventivă, curativă, de recuperare și de urgență. Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialiști și alte categorii de personal medical autorizat. În CMI își exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal;
litera g)
capital de lucru - diferența dintre activele curente și datoriile curente ale unei întreprinderi;
litera h)
grant pentru capital de lucru - grant direct acordat beneficiarilor de ajutor de stat sub formă de sumă forfetată reprezentând 15% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2019;
litera i)
abrogată;
litera j)
IMM - întreprinderile înființate în bazaLegii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în bazaLegii nr. 1/2005privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prinLegea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește echivalentul în lei a 43 milioane euro;
litera k)
microgrant - grant direct în valoare de 2.000 euro acordat sub formă de sumă forfetară beneficiarilor de ajutor de stat considerați vulnerabili la riscul de răspândire a virusului SARS-CoV-2;
litera l)
PFA - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă;
litera m)
industrii creative - industrii care își au originea în creativitatea, talentul și măiestria indiviziilor și care au potențialul creării de locuri de muncă și prosperitate prin generarea și exploatarea proprietății intelectuale.
ART
Articolul 3
Alineatul (1)
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2) se acordă în cadrul POC pentru care MFE îndeplinește funcția de Autoritate de management, denumită în continuare AM, și furnizor de ajutor de stat.
Alineatul (2)
Pentru formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2), MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE îndeplinește funcția de administrator de schemă de ajutor de stat, în condițiile prevăzute în contractele de finanțare încheiate între MFE, prin AM-POC, pe de o parte, și MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE, pe de altă parte.
CAPITOL
Capitolul II Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile
ART
Articolul 4
Alineatul (1)
Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
Alineatul (2)
Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.
ART
Articolul 5
Alineatul (1)
Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
litera a)
întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019;
litera b)
PFA, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați deart. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute înanexa nr. 1;(la 02-11-2020,
Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 5 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 220 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1011 din 30 octombrie 2020)
litera b)
PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați deart. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute înanexa nr. 1.(la 19-11-2020,
Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 5 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 199 din 18 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1108 din 19 noiembrie 2020)
litera c)
PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 82/2020.Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului.
Alineatul (2)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA și CMI.
ART
Articolul 6
Paragraf
Microgranturile prevăzute la art. 4 alin. (1) se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
litera a)
au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/CMI pentru care începerea activității poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;
litera b)
au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți laart. 5 alin. (1) lit. a), care au fost înființați în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, și a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți laart. 5 alin. (1) lit. b)șic).(la 19-11-2020,
Litera b) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 199 din 18 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1108 din 19 noiembrie 2020)
litera c)
își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
ART
Articolul 7
Alineatul (1)
Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările din fonduri externe nerambursabile pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera a)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
litera b)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
litera c)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
litera d)
cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
litera e)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;
litera f)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
litera g)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;
litera h)
cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Alineatul (2)
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Alineatul (3)
Beneficiarii de microgranturi vor depune o declarație pe proprie răspundere prin care își vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.
ART
Articolul 8
Paragraf
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate care vor fi stabilite în Ghidul solicitantului.
ART
Articolul 9
Alineatul (1)
Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:
litera a)
MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui sa își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune Fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din fonduri externe nerambursabile, denumit în continuare FEN post aderare F1, conformart. 2 alin. (2)și(3) din Normele metodologicede aplicare a prevederilorOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;
litera b)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
litera c)
MFE și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;
litera d)
MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de microgranturi. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de microgranturi;
litera e)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;
litera f)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismul de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;
litera g)
MEEMA solicită Ministerului Finanțelor Publice (MFP) deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant;
litera h)
beneficiarul final al ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MEEMA/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;
litera i)
băncile efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și încarcă în aplicația electronică extrasele de cont;(la 16-10-2020,
Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 16 octombrie 2020)
litera j)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MFE cereri de rambursare efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conformart. 21 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declarații de cheltuieli lunare;
litera k)
MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date. Verificarea utilizării fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face pe bază de eșantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.(la 16-10-2020,
Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 16 octombrie 2020)
Alineatul (2)
Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.
CAPITOL
Capitolul III Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor
ART
Articolul 10
Alineatul (1)
Prin acordarea de granturi pentru capital de lucru în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență se înțelege alocarea de fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
Alineatul (2)
Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Alineatul (3)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.
ART
Articolul 11
Alineatul (1)
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește astfel:
litera a)
pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
litera b)
pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
Alineatul (2)
Dacă un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru.
Alineatul (3)
Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.
Alineatul (4)
Pentru aplicațiile de finanțare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 1.067.095.588 euro, din care 765.000.000 euro fonduri externe nerambursabile și 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare de 160.064.338 euro de la beneficiari.
Alineatul (5)
În situația în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată care nu se încadrează în categoria IMMurilor a depus o singură cerere de finanțare în condițiile prevăzute la alin. (7), valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.
Alineatul (6)
Fondurile pentru granturile destinate capitalului de lucru pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (5) se vor aloca de la bugetul de stat și nu includ cofinanțarea beneficiarilor prevăzută la alin. (3).
Alineatul (7)
Termenele și condițiile de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, în calitate de furnizor de ajutor de stat, ulterior autorizării schemei în condițiile legii.
ART
Articolul 12
Alineatul (1)
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, viticultură, distribuția de bunuri, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/ bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută în anexa nr. 2.
Alineatul (2)
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, ONG-urilor cu activitate economică din domeniile învățământ, cultură și sport, cât și celor de utilitate publică din domeniul social.
ART
Articolul 13
Alineatul (1)
Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
litera a)
au obținut certificat de situații de urgență în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
litera b)
au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;
litera c)
dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
litera d)
mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri.
Alineatul (2)
În perioada 1 august-15 septembrie 2020, MEEMA eliberează certificate de situații de urgență, la cerere, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 în perioada stării de urgență.
Alineatul (3)
Certificatul pentru situații de urgență emis de către MEEMA constată în baza declarației pe propria răspundere că operatorul economic a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate.
Alineatul (4)
Prin excepție de la alin. (1) lit. a), sunt eligibile pentru accesarea granturilor privind capitalul de lucru și companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activității lor (și anume organizare anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioadă din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minimum 25% prevăzut ca și condiție de eliberare a certificatului de situații de urgență). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situații de urgență se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparație cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul al 2-lea 2020 prin comparație cu 2019.
ART
Articolul 14
Alineatul (1)
Beneficiarii pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanțate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera a)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
litera b)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
litera c)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
litera d)
cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
litera e)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
litera f)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;
litera g)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității;
litera h)
cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Alineatul (2)
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Alineatul (3)
Beneficiarii vor depune declarație pe propria răspundere că utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.
ART
Articolul 15
Paragraf
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii cererii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.
ART
Articolul 16
Alineatul (1)
Pentru granturi destinate capitalului de lucru, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:
litera a)
MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui să își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din FEN post aderare - F1, conformHotărârii Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;
litera b)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
litera c)
MFE și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;
litera d)
MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de capital de lucru. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi de capital de lucru;
litera e)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;
litera f)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismele de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;
litera g)
MEEMA solicită MFP deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip grant pentru capital de lucru;
litera h)
beneficiarul de ajutor de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MEEMA/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de grant pentru capital de lucru; sumele rămase neutilizate se restituie bugetului din care au fost acordate, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;
litera i)
băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat și transmit lunar prin aplicația electronică ordinele de plată către MEEMA;
litera j)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MFE cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conformOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor prin declarații de cheltuieli lunare;
litera k)
MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea sau suplimentarea numărului de angajați timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pe bază de eșantion, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.
Alineatul (2)
Granturile pentru capital de lucru se acordă după regimul de sumă forfetară, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
CAPITOL
Capitolul IV Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor
ART
Articolul 17
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 18
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 19
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 20
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 21
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 22
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 23
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 24
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 25
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 26
Paragraf
Abrogat.
CAPITOL
Capitolul V Măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile
ART
Articolul 27
Alineatul (1)
Pe perioada stării de alertă, prin derogare de la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, instituțiile și autoritățile publice, autoritățile de management, organismele intermediare și alți beneficiari de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile pot organiza concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor necesare implementării proiectelor.
Alineatul (2)
Pentru finalizarea implementării schemei de ajutor de stat aferente, cheltuielile realizate de MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS sunt eligibile pentru sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare 2021-2027, în condițiile legii, pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare activității de monitorizare a durabilității proiectelor derulate și a investițiilor realizate de beneficiari, implicit a realizării indicatorilor de proiect, în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2025.
Alineatul (3)
Bugetele pentru formele de sprijin prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt indicative și se pot reloca între tipurile de măsuri în funcție de nevoile IMM-urilor și în condițiile încadrării în alocarea totală a măsurilor din prezenta ordonanță de urgență, în limita alocărilor cu această destinație din POC, facilitatea de finanțare REACT-EU sau alte fonduri externe nerambursabile, cu aplicarea prevederilor art. 30.
ART
Articolul 28
Alineatul (1)
MEEMA întocmește raportul de implementare pe baza documentelor primite, inclusiv cele de la bănci, și le transmite către MFE - AM-POC prin sistemul informatic MySMIS 2014+, lunar.
Alineatul (2)
MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cheltuielile, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS.
ART
Articolul 29
Paragraf
Pe baza convențiilor bancare încheiate cu băncile, MEAT transferă, în termen de maximum 7 zile calendaristice, fondurile externe nerambursabile pe baza necesarului de fonduri transmise de bănci, în contul de disponibil al băncilor. Băncile în baza convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile din fonduri externe nerambursabile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant sau grant pentru capital de lucru, după caz.
ART
Articolul 30
Paragraf
Valoarea contractelor de finanțare care se pot încheia între MIPE prin AM-POC și MEAT, în parteneriat AIMMAIPE și STS, este în limita valorii prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 11 alin. (4), la care se aplică supracontractarea prevăzută la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
ART
Articolul 31
Alineatul (1)
Fondurile acordate beneficiarilor sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru rămase neutilizate vor fi returnate administratorului de schemă în termen de 30 de zile de la expirarea duratei contractului de acordare a ajutorului de stat.
Alineatul (2)
În situația în care beneficiarul ajutorului de stat nu returnează sumele neutilizate în termenul prevăzut la alin. (1), acestea vor fi recuperate în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
ART
Articolul 32
Alineatul (1)
Regulile de acordare a ajutorului de stat sunt prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri, supusă avizării Comisiei Europene.
Alineatul (2)
Modificarea și/sau completarea schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri își produce efectele de la data comunicării de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare.
ART
Articolul 33
Paragraf
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
NTA
Notă
Paragraf
Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 15 iunie 2021, prevede:
Paragraf
Articolul II
Paragraf
Cererile de finanțare depuse pentru granturile pentru investiții până la data de 29 ianuarie 2021 vor fi modificate sau completate, după caz, și depuse pentru finanțare cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite la nivelul Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
Paragraf
București, 31 iulie 2020.
Paragraf
Nr. 130.
ANX
Anexa nr. 1 nr
ANX
Anexa nr. 2 nr
ANX
Anexa nr. 3 nr
ANX
Anexa nr. 4 nr
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit