AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 522 din 5 mai 2021

HOTĂRÂRE nr. 522 din 5 mai 2021pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Autostrada Ploiești-Buzău" județele Prahova și Buzău

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:05.05.2021
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Ploiești-Buzău“, județele Prahova și Buzău, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Paragraf
Finanțarea obiectivului de investiții, prevăzut la art. 1, se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Paragraf
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
FLORIN-VASILE CÎȚU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
Ilie-Dan Barna
Paragraf
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Paragraf
Cătălin Drulă
Paragraf
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Paragraf
Cseke Attila Zoltán
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Alexandru Nazare
Paragraf
București, 5 mai 2021.
Paragraf
Nr. 522.

ANEXĂ

Paragraf
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Paragraf
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Paragraf
Amplasament: județele Prahova și Buzău
Paragraf
Capacități:
-
lungime traseu proiectat autostradă: 63,25 km
-
lățime platformă/parte carosabilă: 26 m/4 x 3,75 m
Paragraf
Factori de risc
Paragraf
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Finanțarea investiției
Paragraf
Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031