AcasăDocument
REGULAMENT din 30 septembrie 2010
privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri
În vigoare
Emitent:MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI
Publicat:26.07.2021
Versiune:consolidata
Sursă oficialăPrevizualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA
Notă
Paragraf
Aprobat prin ORDINUL nr. 2.237 din 30 septembrie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 683 din 8 octombrie 2010.
CAPITOL
Capitolul I Dispoziții generale
ART
Articolul 1
Alineatul (1)
Prezentul regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, denumit în continuare regulament, stabilește cadrul legal pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor - persoane fizice - cu activitate în construcții, ca auditor energetic pentru clădiri.
Alineatul (2)
În înțelesul prezentului regulament, specialiști pot fi cetățeni români, precum și cetățeni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European care îndeplinesc cerințele prevăzute în prezentul regulament și care doresc să acceadă la profesia reglementată de auditor energetic pentru clădiri și să o exercite în România în mod independent sau ca angajați ai unor persoane juridice.
Alineatul (3)
Prevederile prezentului regulament se aplică și specialiștilor cetățeni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European care sunt titularii unor titluri de calificare obținute pe teritoriul unui stat terț, dacă aceștia au o experiență profesională de 3 ani în profesia reglementată de auditor energetic pentru clădiri pe teritoriul statului membru unde au obținut recunoașterea calificării profesionale și doresc să o exercite în România.
ART
Articolul 2
Alineatul (1)
Pentru profesia reglementată de auditor energetic pentru clădiri în România, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este autoritatea competentă în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4), coroborate cu cele ale lit. A i) din anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, denumit în continuare autoritatea competentă, organizează și asigură funcționarea sistemului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor - persoane fizice - cu activitate în construcții ca auditor energetic pentru clădiri, conform prevederilor art. 5 pct. IV lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu modificările și completările ulterioare.
ART
Articolul 3
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 4
Alineatul (1)
Persoanele fizice atestate, în condițiile legii, ca auditori energetici pentru clădiri își desfășoară activitatea în baza certificatului de atestare și a legitimației în termen de valabilitate, documente emise de către autoritatea competentă, precum și a ștampilei de auditor energetic pentru clădiri.
Alineatul (2)
Certificatul de atestare, legitimația și ștampila sunt nominale și netransmisibile.
Alineatul (3)
Modelele certificatului de atestare, legitimației și ștampilei sunt prevăzute în anexele nr. 1a, 1b și 1c.
ART
Articolul 5
Paragraf
Auditorii energetici pentru clădiri:
litera a)
desfășoară activități intelectuale specifice domeniului și potrivit competențelor pentru care au fost atestați, cu respectarea prevederilorLegii nr. 372/2005privind performanța energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare, a actelor normative subsecvente acesteia, a reglementărilor tehnice în domeniu, precum și a prevederilor prezentului regulament;
litera b)
răspund pentru realitatea, corectitudinea și completitudinea datelor și informațiilor înscrise în documentele întocmite, semnate și ștampilate.
CAPITOL
Capitolul II Grade profesionale, competențe, cerințe
ART
Articolul 6
Paragraf
Persoanele fizice care îndeplinesc cerințele prevăzute în prezentul regulament și promovează examenul sunt atestate ca auditori energetici pentru clădiri, pe grade profesionale, specialitățile construcții și instalații, după cum urmează:
litera a)
auditor energetic pentru clădiri, grad profesional I, specialitățile construcții și instalații - simbol AE Ici;
litera b)
auditor energetic pentru clădiri, grad profesional II, specialitățile construcții și instalații - simbol AE IIci.
ART
Articolul 7
Alineatul (1)
Auditorii energetici pentru clădiri, grad profesional I, au următoarele competențe:
litera a)
elaborează certificatul de performanță energetică pentru toate categoriile de clădiri prevăzute laart. 7 alin. (1) din Legea nr. 372/2005, cu modificările ulterioare, care se construiesc, se reabilitează termic, sunt vândute sau închiriate inclusiv pentru clădirile care se încadrează în prevederile art. 14 din lege;
litera b)
realizează auditul energetic pentru toate categoriile de clădiri existente, prevăzute laart. 7 alin. (1) din Legea nr. 372/2005, cu modificările ulterioare, care se reabilitează termic.
Alineatul (2)
Auditorii energetici pentru clădiri, grad profesional II, elaborează certificatul de performanță energetică pentru clădirile tip locuință unifamilială și blocurile de locuințe care se construiesc, precum și pentru clădirile tip locuință unifamilială și apartamentele din blocurile de locuințe care se vând sau se închiriază.
ART
Articolul 8
Paragraf
Specialistul - persoana fizică care solicită atestarea ca auditor energetic pentru clădiri, denumită în continuare solicitant, este eligibilă în vederea susținerii examenului de atestare în situația în care îndeplinește, cumulativ, următoarele cerințe:
litera a)
capacitatea deplină de exercițiu;
litera b)
starea de sănătate fizică și psihică corespunzătoare;
litera c)
lipsa antecedentelor penale;
litera d)
nivelul de pregătire, reprezentând atât pregătirea profesională generală, cât și pregătirea specifică în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente;
litera e)
experiența profesională.
ART
Articolul 9
Paragraf
Starea de sănătate fizică și psihică prevăzută la art. 8 lit. b) se atestă pe bază de examen de specialitate și se dovedește prin adeverință medicală semnată și parafată, în condițiile legii.
ART
Articolul 10
Paragraf
Lipsa antecedentelor penale prevăzută la art. 8 lit. c) se confirmă cu certificat de cazier judiciar pentru solicitanții cetățeni români sau document echivalent, emis în condițiile legii, pentru solicitanții cetățeni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European.
ART
Articolul 11
Alineatul (1)
Pregătirea profesională generală a solicitantului prevăzută la art. 8 lit. d) se dovedește cu diplomă de inginer/arhitect - absolvent al unei instituții de învățământ superior acreditată, în următoarele profiluri/specialități absolvite: instalații pentru construcții, construcții civile, industriale și agricole, arhitectură, alte profiluri/specialități cu conotație energetică aplicabilă în domeniul construcțiilor și instalațiilor pentru construcții.
Alineatul (2)
Conotația energetică prevăzută la alin. (1) se demonstrează prin existența în foaia matricolă/suplimentul de diplomă, după caz, care însoțește diploma de studii universitare pentru profesia de inginer/arhitect sau diploma de master/studii aprofundate în domeniul eficienței energetice a clădirilor a uneia ori mai multor discipline de învățământ, cu o durată de minimum un semestru, promovată/promovate în anii de studiu, după cum urmează: higrotermica construcțiilor, energetica clădirilor, termodinamică, termotehnică, transfer de căldură și masă, construcții, materiale de construcții, mașini termice, instalații termice, instalații frigorifice, instalații de ventilare/climatizare, aparate electrice, instalații electrice și automatizări pentru clădiri.
ART
Articolul 12
Alineatul (1)
Pregătirea specifică a solicitantului prevăzută la art. 8 lit. d) se dovedește cu certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, cu o durată de minimum 80 de ore, finalizat cu proiect corespunzător gradului profesional pentru care solicitantul va susține examenul de atestare.
Alineatul (2)
Cursul de specialitate prevăzut la alin. (1) se bazează pe deținerea de către cursanți a unui nivel de cunoștințe generale teoretice/practice în domeniul construcțiilor și al instalațiilor aferente acestora și are drept scop aprofundarea și sintetizarea cunoștințelor necesare aplicării legislației și metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, în vigoare la data organizării cursului.
Alineatul (3)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), specialiștii, absolvenți ai cursurilor de master/studii aprofundate cu o durată de minimum două semestre în domeniul eficienței energetice a clădirilor/confort și eficiență în clădiri/performanța energetică a clădirilor/tehnica auditului energetic pentru clădiri/energie, confort și dezvoltare durabilă sau care dețin titlul științific de doctor în inginerie civilă/mecanică/arhitectură/inginerie energetică - specializarea termoenergetică, dovedesc pregătirea specifică cu diploma de absolvire, însoțită de foaia matricolă/suplimentul de diplomă.
ART
Articolul 13
Alineatul (1)
Cursul de specialitate precizat la art. 12 alin. (1) se organizează de către instituțiile de învățământ superior în cadrul cărora funcționează facultăți/secții/catedre de construcții civile și instalații pentru construcții, de către institutele acreditate de cercetare-dezvoltare în construcții și instalații pentru construcții, în cadrul cărora funcționează departamente/ laboratoare de construcții și instalații pentru construcții, precum și de către asociațiile profesionale cu atribuții/activități relevante în domeniul construcțiilor și arhitecturii, instalațiilor pentru construcții, eficienței energetice a clădirilor, cu avizul autorității competente privind programa de desfășurare a cursului.
Alineatul (2)
Predarea cursurilor de specialitate se asigură, de regulă, de către cadre didactice universitare din cadrul catedrelor de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior precizate la alin. (1). În scopul predării cursurilor pot fi cooptați:
litera a)
cercetători științifici gradul I/II care dețin titlul științific de doctor din cadrul institutelor acreditate de cercetare-dezvoltare în construcții și instalații pentru construcții precizate laalin. (1);
litera b)
specialiști atestați ca auditori energetici pentru clădiri grad profesional I, specialitățile construcții și instalații, din cadrul structurilor tehnice de reglementare în construcții ale autorității competente;
litera c)
alte cadre didactice universitare, atestate ca auditori energetici pentru clădiri, cu activitate recunoscută în domeniul eficienței energetice a clădirilor.
Alineatul (3)
Cursurile de specialitate cuprind minimum două module, finalizate cu examen - probă scrisă și, respectiv, interviu pentru prezentarea și susținerea proiectului elaborat în cadrul cursului de specialitate -, astfel:
litera a)
modulul de teorie, cuprinzând, în principal prezentarea metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, a surselor regenerabile de energie, a legislației specifice și a reglementărilor tehnice aplicabile, în vigoare la data organizării cursului;
litera b)
modulul de aplicație, cuprinzând elaborarea de către fiecare cursant a unei documentații, diferențiate în funcție de opțiunea cursantului privind atestarea prin examen în gradul profesional I sau II.
Alineatul (4)
În aplicarea prevederilor alin. (3) lit. b), pentru gradul profesional I, cursantul va elabora certificatul de performanță energetică și va realiza auditul energetic ale unei clădiri nerezidențiale dintre cele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c)-g) din Legea nr. 372/2005, cu modificările ulterioare.
Alineatul (5)
În aplicarea prevederilor alin. (3) lit. b), pentru gradul profesional II, cursantul va elabora certificatul de performanță energetică a unui bloc de locuințe și a unui apartament din blocul de locuințe.
ART
Articolul 14
Alineatul (1)
Experiența profesională a solicitantului prevăzută la art. 8 lit. e) se referă la activități desfășurate în profilul/specialitatea absolvită.
Alineatul (2)
Experiența profesională prevăzută la alin. (1), în funcție de gradul profesional pentru care persoana fizică solicită atestarea, este de:
litera a)
minimum 5 ani, pentru atestarea ca auditor energetic pentru clădiri, grad profesional I;
litera b)
minimum 3 ani, pentru atestarea ca auditor energetic pentru clădiri, în grad profesional II, cu respectarea nivelului de pregătire profesională generală prevăzut laart. 11 alin. (1).
Alineatul (3)
Experiența profesională minimă prevăzută la alin. (2) se dovedește prin cumularea perioadelor de activitate desfășurată și se atestă prin adeverințe emise de către persoanele juridice pentru care solicitantul a desfășurat/desfășoară aceste activități pe bază contractuală.
CAPITOL
Capitolul III Documente necesare înscrierii la examenul de atestare
ART
Articolul 15
Paragraf
Solicitantul, cetățean român, în vederea înscrierii la examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, înregistrează cererea la autoritatea competentă, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2a, însoțită, în mod obligatoriu, de următoarele documente:
litera a)
act de identitate al solicitantului, precum și certificatul de naștere/căsătorie, în cazul schimbării numelui, în copie;
litera b)
adeverință medicală din care să rezulte starea de sănătate fizică și psihică a solicitantului pentru exercitarea atribuțiilor profesiei de auditor energetic pentru clădiri;
litera c)
certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar;
litera d)
diplomă de absolvire a institutului de învățământ superior și foaia matricolă/suplimentul de diplomă, după caz, în copii legalizate, precum și documentul de recunoaștere/echivalare a acesteia, emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competente, în copie legalizată, în cazul absolvenților români cu diplomă în domeniile prevăzute laart. 11 alin. (1), obținută în străinătate;
litera e)
curriculum vitae, conform modelului prevăzut înanexa nr. 3, cuprinzând detaliat pregătirea profesională și experiența profesională dobândită în activități corespunzătoare profilului și specialității absolvite;
litera f)
adeverință/adeverințe emisă/emise de persoanele juridice pentru care solicitantul a desfășurat/desfășoară activități pe bază contractuală, conform modelului prevăzut înanexa nr. 4, din care să rezulte experiența profesională în profilul și specialitatea absolvită;
litera g)
certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente sau, după caz, diploma de master/studii aprofundate/ doctor în inginerie civilă/mecanică/arhitectură, în copie;
litera g^1)
documentația elaborată de solicitant în cadrul modulului de aplicație prevăzut la art. 13 alin. (3) lit. b) al cursului de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, însoțită de dovada avizării acesteia după verificare și însușire de către organizatorul cursului, corespunzător gradului profesional pentru care se înscrie la examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, respectiv:
punctul (i)
pentru gradul profesional I - auditul energetic al unei clădiri nerezidențiale, cu elaborarea certificatului de performanță energetică pentru această clădire;
punctul (ii)
pentru gradul profesional II - certificatul de performanță energetică pentru un bloc de locuințe și certificatul unui apartament din blocul de locuințe respectiv, însoțite de documentația care a stat la baza elaborării acestora;
litera h)
abrogată;(la 19-07-2016,
Lit. h) a art. 15 a fost abrogată depct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 996 din 11 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 19 iulie 2016.)
litera i)
două poze color, format 5/4 cm.
ART
Articolul 16
Paragraf
Solicitantul, cetățean al altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, în vederea înscrierii la examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, înregistrează cererea la autoritatea competentă, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2b și însoțită, în mod obligatoriu, de următoarele documente redactate în limba română sau în traducere legalizată în limba română, după caz, astfel:
litera a)
dovada naționalității;
litera b)
certificat lingvistic sau orice alt mijloc de probă concludent prin care solicitantul face dovada cunoașterii limbii române, necesară exercitării atribuțiilor profesiei de auditor energetic pentru clădiri pe teritoriul României;
litera c)
adeverință medicală din care să rezulte starea de sănătate fizică și psihică a solicitantului pentru exercitarea atribuțiilor profesiei de auditor energetic pentru clădiri;
litera d)
document prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu a săvârșit o infracțiune sau o greșeală profesională gravă; declarația se face de către solicitant în fața unei autorități judiciare ori administrative competente sau, după caz, în fața unui notar ori a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de proveniență, care eliberează un certificat ce atestă respectiva declarație;
litera e)
diploma de absolvire a unui institut de învățământ superior de specialitate și foaia matricolă, însoțite de documentul de recunoaștere/echivalare a acestora emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competente, în copie legalizată;
litera f)
document de atestare a experienței profesionale privind natura și durata activității, eliberat de autoritatea sau de organismul competent al statului membru de origine ori de proveniență;
litera g)
curriculum vitae întocmit conform modelului prevăzut înanexa nr. 3, cu prezentarea detaliată a pregătirii profesionale și experienței profesionale dobândite;
litera h)
certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, în copie;
litera h^1)
documentația elaborată de solicitant în cadrul modulului de aplicație prevăzut la art. 13 alin. (3) lit. b) al cursului de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, însoțită de dovada avizării acesteia după verificare și însușire de către organizatorul cursului, corespunzător gradului profesional pentru care se înscrie la examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, respectiv:
punctul (i)
pentru gradul profesional I - auditul energetic al unei clădiri nerezidențiale, cu elaborarea certificatului de performanță energetică pentru aceasta;
punctul (ii)
pentru gradul profesional II - certificatul de performanță energetică pentru un bloc de locuințe și certificatul unui apartament din blocul de locuințe respectiv, însoțite de documentația care a stat la baza elaborării acestora;
litera i)
abrogată;(la 19-07-2016,
Lit. i) a art. 16 a fost abrogată depct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 996 din 11 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 19 iulie 2016.)
litera j)
două poze color, format 5/4 cm.
ART
Articolul 16^1
Paragraf
Prin excepție de la prevederile art. 15 lit. g), respectiv art. 16 lit. h), solicitantul precizat la art. 12 alin. (3) nu depune certificatul de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, dar este obligat să depună, la autoritatea competentă, documentația elaborată de acesta corespunzător gradului profesional pentru care se înscrie la examenul de atestare ca auditor energetic pentru clădiri, verificată și însușită de organizatorul unui curs prin emiterea documentului de avizare a acesteia.
ART
Articolul 17
Alineatul (1)
Autoritatea competentă confirmă primirea dosarului solicitantului, cuprinzând cererea și documentele prevăzute la art. 15 sau 16, după caz, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii, și informează solicitantul în scris, cu confirmare de primire, la adresa de corespondență indicată în cerere, cu privire la:
litera a)
documentele lipsă ori neconforme cu prevederile prezentului regulament;
litera b)
obligația solicitantului de a înregistra la autoritatea competentă completările solicitate în termen de 30 de zile de la data solicitării acestora. Neprezentarea completărilor în termenul precizat conduce la restituirea dosarului.
Alineatul (2)
Procedura de examinare a cererii și a documentelor anexate acesteia se finalizează prin comunicarea, în scris, a solicitantului, la adresa de corespondență indicată în cerere, a deciziei, motivate, de admitere sau respingere a cererii, în termen de maximum 3 luni de la data prezentării dosarului complet de către solicitant.
Alineatul (3)
În cazul aplicării regimului general de recunoaștere a titlurilor de calificare și al recunoașterii experienței profesionale, termenul prevăzut la alin. (2) pentru finalizarea procedurii de examinare a cererii și a documentelor anexate acesteia poate fi prelungit cu 30 de zile calendaristice.
Alineatul (4)
În cazul în care există dubii asupra unor documente prevăzute la art. 15, autoritatea competentă poate cere solicitantului completări/clarificări, iar atunci când există dubii asupra unor documente prevăzute la art. 16, autoritatea competentă română poate cere autorității competente din statul membru emitent confirmarea autenticității acestora.
Alineatul (5)
Autoritatea competentă poate decide, după caz, anterior susținerii examenului de atestare, parcurgerea de către solicitant, cetățean al altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, a unui stagiu de adaptare, în condițiile art. 25 din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de până la un an.
Alineatul (6)
Informarea scrisă prevăzută la alin. (1) și decizia prevăzută la alin. (2) se afișează pe pagina de internet a autorității competente în termen de 15 zile de la data emiterii acestora și produc efecte de la data comunicării.
Alineatul (7)
Decizia prevăzută la alin. (2) sau absența acesteia, după caz, poate fi atacată în fața instanțelor române de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (8)
Sub sancțiunea nulității, decizia de respingere prevăzută la alin. (2) va cuprinde obligatoriu termenul și instanța jurisdicțională unde aceasta poate fi contestată.
CAPITOL
Capitolul IV Comisiile de examinare
ART
Articolul 18
Alineatul (1)
Comisia de examinare pentru atestarea specialiștilor ca auditori energetici pentru clădiri, denumită în continuare comisie de examinare, se constituie din 7 membri atestați auditori energetici pentru clădiri, grad profesional I, specialitatea construcții și instalații.
Alineatul (2)
Secretariatul comisiei de examinare se asigură de către personalul compartimentului de specialitate din cadrul autorității competente cu atribuții în organizarea și asigurarea funcționării sistemului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții, denumit în continuare compartimentul de specialitate.
Alineatul (3)
Comisia de examinare se alcătuiește în baza propunerilor transmise, la solicitarea scrisă a autorității competente, de către instituții de învățământ superior de profil arhitectură/ construcții/instalații pentru construcții acreditate și asociații profesionale reprezentative în domeniu.
Alineatul (4)
Comisia de examinare își desfășoară activitatea cu minimum 5 din membrii săi și ia decizii cu votul majorității membrilor prezenți.
Alineatul (5)
Membrii comisiei de examinare își desfășoară activitatea prin prezența fizică la sediul autorității competente sau într-un sediu ales și comunicat de autoritatea competentă sau în mediul on-line, pe o platformă electronică pusă la dispoziție de autoritatea competentă.
ART
Articolul 19
Paragraf
Componența nominală a comisiei de examinare, desemnarea președintelui și a secretarului acesteia se aprobă și se modifică, ori de câte ori este necesar, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
ART
Articolul 20
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 21
Alineatul (1)
Comisia de examinare are, în principal, următoarele atribuții:
litera a)
la propunerea compartimentului de specialitate, aprobă bibliografia pentru examinarea candidaților;
litera b)
elaborează, având în vedere propunerile de subiecte transmise conform prevederiloralin. (2), chestionarele pentru examenul de atestare și stabilește baremul de evaluare și notare, distinct pentru fiecare grad profesional, cu asigurarea confidențialității chestionarelor propuse, din momentul elaborării acestora până la data susținerii examenului de atestare;
litera c)
corectează și notează răspunsurile fiecărui candidat.
Alineatul (2)
În scopul elaborării chestionarelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cadrele didactice universitare atestate ca auditori energetici pentru clădiri din instituțiile de învățământ superior de profil arhitectură/construcții/instalații pentru construcții acreditate, precum și asociațiile profesionale reprezentative ale inginerilor de instalații pentru construcții și ale auditorilor energetici pentru clădiri formulează propuneri de subiecte în concordanță cu structura metodologiei de calcul, diferențiate pe grade profesionale.
Alineatul (3)
Propunerile prevăzute la alin. (2) se sigilează și se înmânează președintelui până cel târziu la data-limită prevăzută la art. 24 alin. (3), cu indicarea sursei bibliografice pentru fiecare subiect propus, sau se încarcă pe platforma electronică pusă la dispoziție de autoritatea competentă.
Alineatul (4)
Odată cu transmiterea în scris a propunerilor de subiecte, elaboratorii transmit și răspunsul corect aferent fiecărui subiect, în conformitate cu sursa bibliografică indicată, cu asumarea răspunderii privind nivelul științific al propunerilor și corectitudinea răspunsurilor la acestea.
Alineatul (5)
Președintele comisiei de examinare verifică și corectează, dacă este cazul, propunerile prevăzute la alin. (2).
Alineatul (6)
La încheierea examenului de atestare, activitatea comisiei de examinare se consemnează în procesul-verbal întocmit cu ocazia susținerii examenului de atestare.
CAPITOL
Capitolul V Procedura de atestare
SECTIUNE
Secţiunea 1 Înregistrarea cererilor și verificarea documentelor
ART
Articolul 22
Paragraf
Cererile, însoțite de documentele prevăzute la art. 15, respectiv 16, constituind dosarul solicitantului, se înregistrează de către solicitant la registratura generală a autorității competente.
ART
Articolul 23
Alineatul (1)
În vederea respectării termenelor prevăzute la art. 17, compartimentul de specialitate din cadrul autorității competente:
litera a)
constată completitudinea documentelor din dosarul solicitanților și, după caz, solicită, în scris, completări/clarificări;
litera b)
verifică documentele anexate fiecărei cereri pentru atestare, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, și întocmește decizia prevăzută laart. 17 alin. (2);
litera c)
abrogată;(la 19-07-2016,
Lit. c) a alin. (1) al art. 23 a fost abrogată depct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 996 din 11 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 19 iulie 2016.)
Alineatul (2)
Dosarele complete ale solicitanților care nu se încadrează în prevederile prezentului regulament, însoțite de motivarea restituirii, precum și dosarele solicitanților care nu au fost completate în termenul legal prevăzut la art. 17 alin. (1) se restituie solicitanților de către compartimentul de specialitate din cadrul autorității competente.
SECTIUNE
Secţiunea a 2-a Planificarea și organizarea examenelor de atestare
ART
Articolul 24
Alineatul (1)
Examenul de atestare se organizează de către autoritatea competentă de regulă semestrial, în ultima lună a semestrului și, după caz, trimestrial, în ultima decadă a trimestrului.
Alineatul (2)
Data, locul și ora desfășurării examenului de atestare, precum și lista candidaților cu dosare înregistrate la registratura generală a autorității competente și bibliografia specifică se afișează pe pagina web a autorității competente cu minimum 30 de zile înainte de data desfășurării examenului.
Alineatul (3)
Lista candidaților cu documentele complete, înregistrate la registratura generală a autorității competente până la data anunțată pentru desfășurarea examenului de atestare și care întrunesc condițiile prevăzute în prezentul regulament, se afișează pe pagina web a autorității competente cu 15 zile înainte de data programată pentru desfășurarea examenului de atestare.
ART
Articolul 25
Alineatul (1)
Secretariatul comisiei de examinare și al comisiei de analiză și soluționare a contestațiilor este comun și se asigură de către personalul desemnat în acest sens din cadrul compartimentului de specialitate, care realizează, în principal, următoarele acțiuni:
litera a)
afișează pe pagina de internet a autorității competente, într-o secțiune dedicată sesiunii de atestare tehnico-profesionale, bibliografia specifică, data și locația stabilite pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională, listele solicitanților cu dosare înregistrate la autoritatea competentă, listele candidaților programați pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională;
litera b)
afișează pe pagina de internet a autorității competente rezultatele obținute de către fiecare candidat la examenul de atestare, în termen de maximum 72 de ore de la încheierea acestuia, precum și rezultatele finale după soluționarea eventualelor contestații;
litera c)
întocmește procesul-verbal al examenului de atestare;
litera d)
completează și editează certificatele de atestare și legitimațiile pentru candidații care au promovat, în condițiile legii, examenul de atestare, în vederea prezentării acestora spre semnare;
litera e)
ține evidența candidaților atestați și actualizează baza de date cu specialiștii - persoanele fizice atestate;
litera f)
arhivează documentele din dosarul aferent persoanei fizice atestate;
litera g)
întocmește procesul-verbal în urma analizei și soluționării contestațiilor.
Alineatul (2)
Secretarul comisiei de examinare răspunde pentru legalitatea, realitatea și exactitatea documentelor întocmite, precum și pentru documentele arhivate.
ART
Articolul 26
Paragraf
Abrogat.
SECTIUNE
Secţiunea a 3-a Examinarea candidaților
ART
Articolul 27
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 28
Alineatul (1)
Procedura de examinare a candidaților este unitară, se desfășoară în limba română, într-o singură etapă - probă scrisă, și constă în rezolvarea unui chestionar cu 20 de subiecte de tip grilă din bibliografia specifică, în scopul evaluării cunoștințelor referitoare la evaluarea performanței energetice a clădirilor. Fiecare subiect din chestionar este cotat cu un punct. Timpul alocat probei scrise este de 120 de minute, iar condiția de promovare a examenului de atestare este obținerea a minimum 16 puncte.
Alineatul (2)
În data și la ora programată, candidații sunt acceptați în sala de examen pe baza actului de identitate.
Alineatul (3)
Intrarea candidaților în sala de examen nu este permisă după ora programată pentru începerea examenului.
Alineatul (4)
Candidații nu vor avea asupra lor materiale pe care le-ar putea consulta în vederea rezolvării chestionarului.
Alineatul (5)
Orice încercare de fraudă în timpul desfășurării examenului de atestare se sancționează cu eliminarea candidatului din examen.
Alineatul (6)
Eliminarea din examen se face în prezența întregii comisii de atestare și se consemnează în procesul-verbal.
SECTIUNE
Secţiunea a 4-a Comunicarea rezultatelor și emiterea documentelor de atestare
ART
Articolul 29
Alineatul (1)
Rezultatul examenului de atestare se afișează pe pagina web a autorității competente, în termen de maximum 72 de ore de la data încheierii examenului.
Alineatul (2)
Fișa individuală de examinare și procesul-verbal al examenului de atestare se completează și semnează de către membrii comisiei de examinare.
Alineatul (3)
Fișa individuală de examinare și o copie a procesului-verbal al examenului de atestare fac parte integrantă din dosarul candidatului.
Alineatul (4)
Candidatul care nu a promovat examenul de atestare sau candidatul care nu a participat la examenul de atestare poate solicita restituirea dosarului, în termen de maximum 30 de zile de la data afișării rezultatului examenului de atestare pe pagina web a autorității competente, respectiv de la data afișării rezultatului contestației, după caz.
Alineatul (5)
Dosarele nesolicitate pentru restituire după expirarea termenului prevăzut la alin. (4) se distrug.
ART
Articolul 30
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 31
Alineatul (1)
Certificatul de atestare, aprobat de către conducerea autorității competente, ștampilat, cu timbrul sec și sigiliul de securizare aplicate, însoțit de legitimația aferentă și de adeverința privind formatul ștampilei, se eliberează de către compartimentul de specialitate în termen de până la 60 de zile de la data promovării examenului de atestare și poate fi ridicat de titular, sub semnătură, sau de către reprezentantul legal al acestuia, cu împuternicire specială notarială.
Alineatul (2)
Auditorul energetic pentru clădiri atestat va achiziționa ștampila realizată conform modelului prevăzut în anexa nr. 1c, pe care vor fi înscrise datele și informațiile corespunzătoare gradului profesional și specialității înscrise în certificatul de atestare.
Alineatul (3)
Eliberarea certificatului de atestare și a legitimației se înscrie în registrul unic de eliberări care se gestionează de către compartimentul de specialitate din cadrul autorității competente.
Alineatul (4)
Pentru actualizarea bazei de date cu persoanele fizice atestate, acestea au obligația de a informa în scris autoritatea competentă asupra oricărei modificări a datelor personale înscrise în cererea pentru atestare.
SECTIUNE
Secţiunea a 5-a Contestații
ART
Articolul 32
Alineatul (1)
Candidații care nu au promovat examenul de atestare pot formula contestație, motivată, în termen de 5 zile de la data afișării pe pagina web a autorității competente a rezultatelor examenului de atestare.
Alineatul (2)
Contestația se înregistrează la registratura generală a autorității competente.
Alineatul (3)
Contestațiile înregistrate după termenul prevăzut la alin. (1) nu se iau în considerare.
Alineatul (4)
Soluționarea contestațiilor se realizează de către o comisie numită de autoritatea competentă, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a contestațiilor. Rezultatele procedurii de soluționare a contestațiilor se consemnează într-un proces-verbal, se semnează de toți membrii comisiei și se înaintează compartimentului de specialitate.
Alineatul (5)
Rezultatele finale se afișează pe pagina web a autorității competente, în termen de 72 de ore, de la primirea rezultatelor la contestațiile depuse.
Alineatul (6)
Deciziei de soluționare a contestației îi sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. (8).
ART
Articolul 33
Alineatul (1)
În cazul în care au fost formulate contestații, autoritatea competentă constituie o comisie pentru analiza și soluționarea acestora, alcătuită din 3 membri, auditori energetici pentru clădiri gradul I, care nu au făcut parte din comisia de examinare a candidatului care a formulat contestația, dintre care unul este desemnat președinte.
Alineatul (2)
Comisia prevăzută la alin. (1) este numită prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, în baza propunerilor prevăzute la art. 18 alin. (3).
CAPITOL
Capitolul VI Prelungirea valabilității dreptului de practică al auditorului energetic pentru clădiri
ART
Articolul 34
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri își desfășoară activitatea ca expert independent, persoană fizică autorizată sau ca angajat al unei persoane juridice, conform legislației în vigoare și are obligația de a se conforma prevederilor codului de conduită a auditorului energetic pentru clădiri, prevăzut în anexa nr. 6.
ART
Articolul 35
Alineatul (1)
Calitatea de auditor energetic pentru clădiri se dovedește prin certificatul de atestare emis de autoritatea competentă.
Alineatul (2)
Dreptul de practică se dovedește cu legitimația aflată în termen de valabilitate, emisă de autoritatea competentă odată cu certificatul de atestare prevăzut la alin. (1).
Alineatul (3)
Valabilitatea legitimației este de 5 ani de la data emiterii certificatului de atestare, iar dreptul de practică se poate prelungi din 5 în 5 ani, în condițiile prezentului regulament, prin emiterea unei noi legitimații cu același termen de valabilitate.
ART
Articolul 36
Alineatul (1)
În vederea prelungirii dreptului de practică, în scopul continuării activității, auditorul energetic pentru clădiri înregistrează la autoritatea competentă, cu minimum 30 de zile înainte de data expirării valabilității legitimației, dar nu mai devreme de 90 de zile înainte de data expirării valabilității legitimației, o cerere pentru prelungirea dreptului de practică, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7.
Alineatul (2)
La cererea de prelungire a dreptului de practică, auditorul energetic pentru clădiri anexează următoarele documente:
litera a)
legitimația, în original;
litera b)
actul de identitate/pașaportul, în copie;
litera c)
certificatul de atestare tehnico-profesională, în copie;
litera d)
registrul de evidență a activității auditorului energetic pentru clădiri completat la zi conform prevederilor legale în vigoare, în copie, pe hârtie și pe suport electronic, în format editabil, fișiere de tip .doc/.xls, sau, după caz, declarație pe propria răspundere că în perioada de valabilitate a legitimației nu a desfășurat activitate ca auditor energetic pentru clădiri, conform modelului prevăzut înanexa nr. 8;
litera e)
adeverință medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei, eliberată cu cel mult 6 luni anterior depunerii dosarului, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății, prin care se confirmă capacitatea de exercitare a profesiei;
litera f)
documente din care să rezulte efectuarea unui curs de pregătire profesională continuă, în conformitate cu prevederileart. 9 lit. o) din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera g)
certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute laart. 35 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
litera h)
alte acte necesare dacă au intervenit evenimente care au condus la schimbarea datelor personale avute la momentul eliberării legitimației, după caz, depuse în copie: certificat de căsătorie, hotărârea judecătorească de admitere a divorțului și schimbare a numelui, dispoziția prin care s-a admis schimbarea pe cale administrativă a numelui și altele asemenea.
Alineatul (3)
În vederea confirmării și prelungirii valabilității dreptului de practică, compartimentul de specialitate al autorității competente analizează cererea și verifică documentele prevăzute la alin. (2).
Alineatul (4)
Dacă este cazul, în termen de maximum 10 zile de la data primirii documentelor, compartimentul de specialitate solicită clarificări cu privire la documentele prevăzute la alin. (2), în scris sau prin poștă electronică.
Alineatul (5)
În situația în care dosarul auditorului energetic pentru clădiri este complet, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii, se eliberează legitimația care confirmă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate.
Alineatul (6)
În situația în care au fost depuse documentele menționate la alin. (2) lit. h) și după verificarea tuturor documentelor prevăzute la alin. (2) se constată că acestea sunt corecte și complete, autoritatea competentă emite noua legitimație cu noile date personale.
Alineatul (7)
Cererea de prelungire a dreptului de practică, o copie a legitimației și documentele prevăzute la alin. (2) se arhivează de către compartimentul de specialitate al autorității competente.
Alineatul (8)
Legitimația care confirmă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate, poate fi ridicată de la sediul autorității competente, în funcție de opțiunea titularului înscrisă în cuprinsul cererii prevăzute la alin. (1):
litera a)
de către titularul legitimației;
litera b)
de către o persoană împuternicită de către titularul legitimației prin împuternicire scrisă din partea titularului legitimației;
litera c)
de către un operator de servicii poștale de curierat împuternicit de titularul legitimației, cu mențiunea suportării tarifelor de expediție de către titular.
CAPITOL
Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
ART
Articolul 37
Paragraf
Dosarele solicitanților, înregistrate la autoritatea competentă până la data intrării în vigoare a prezentului regulament și nesoluționate prin programarea la examenul de atestare sau prin respingerea motivată a dosarului, după caz, se vor soluționa astfel:
litera a)
solicitanții cu dosarele complete, care îndeplinesc condițiile de atestare potrivit actelor normative în vigoare la data înregistrării cererilor la autoritatea competentă, vor fi programați la examenul de atestare în termen de cel mult 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;
litera b)
dosarele solicitanților, care nu îndeplinesc condițiile de atestare potrivit actelor normative în vigoare la data înregistrării cererilor la autoritatea competentă, se restituie acestora.
ART
Articolul 38
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 39
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 40
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 41
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 42
Alineatul (1)
În situația pierderii/deteriorării certificatului de atestare și/sau a legitimației, posesorul acestora poate solicita eliberarea unui duplicat, sens în care se va adresa autorității competente cu o cerere motivată, însoțită de copia actului de identitate, dovada și copia publicării anunțului privind pierderea/deteriorarea certificatului de atestare și/sau a legitimației în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Alineatul (2)
Duplicatul se eliberează de către compartimentul de specialitate al autorității competente în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării solicitării.
ART
Articolul 43
Paragraf
Abrogat.
ART
Articolul 44
Alineatul (1)
Datele referitoare la auditorii energetici pentru clădiri atestați sunt informații de interes public, se afișează pe pagina web a autorității competente și se actualizează periodic cu date și informații comunicate de către specialiștii atestați.
Alineatul (2)
Datele prevăzute la alin. (1) se referă la: datele de identificare și de contact - numele și prenumele, adresa de corespondență poștală și electronică, gradul profesional și specialitatea în care a fost atestat, seria și numărul certificatului de atestare și a legitimației, data emiterii documentelor de atestare, data-limită a dreptului de practică, observații privind dreptul de practică, după caz.
ART
Articolul 44^1
Alineatul (1)
Pentru membrii comisiei de examinare prevăzuți la alin. (1), precum și pentru membrii comisiei pentru analiza și soluționarea contestațiilor prevăzuți la art. 33, alții decât personalul de specialitate al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, se efectuează cheltuieli curente din veniturile proprii constituite la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în baza prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de venituri proprii ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Alineatul (2)
Plata indemnizației de participare se acordă membrilor prevăzuți la alin. (1), precum și membrilor comisiei pentru analiza și soluționarea contestațiilor prevăzuți la art. 33, alții decât personalul de specialitate al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe baza participării la activitățile curente și la ședințele comisiilor de examinare a candidaților sau ale comisiilor de contestații, după caz, conform pontajului întocmit de către secretarul comisiei și aprobat de către președintele comisiei.
Alineatul (3)
În aplicarea prevederilor art. 43 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul indemnizației de participare prevăzute la alin. (2) se calculează în funcție de numărul de ore aferent activităților și ședințelor comisiei de examinare și ședințelor comisiei de analiză și soluționare a contestațiilor în funcție de cuantumul salariului de bază brut al funcției de profesor universitar cu vechime în învățământ peste 25 de ani, gradația 0, pentru anul 2022, prevăzut în cap. I lit. A pct. 4 nr. crt. 1 - «Funcția profesor universitar» din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, după următoarea formulă:
Paragraf
unde:
-
I este cuantumul indemnizației de participare a membrilor comisiilor de examinare a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții și a membrilor comisiilor de contestații;
-
Spu este salariul de bază brut stabilit pentru funcția de profesor universitar cu vechime în învățământ peste 25 de ani, gradația 0, pentru anul 2022, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare;
-
Nmed este numărul mediu de ore pe lună pentru anul în curs pentru un program complet de lucru potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicabilă;
-
n - numărul de ore lucrate efectiv în cadrul comisiei.
Alineatul (4)
Membrul desemnat ca secretar al comisiei de examinare nu este remunerat pentru activitatea desfășurată în cadrul sesiunii de examinare.
ART
Articolul 44^2
Paragraf
Modelul registrului auditorului precizat la art. 36 alin. (2) lit. c) este prevăzut în anexa nr. 8.
ART
Articolul 45
Paragraf
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul regulament.
ANX
Anexa nr. 1a nr
Paragraf
la regulament
Paragraf
Anexa nr. 1a a fost înlocuită cu anexa nr. 1 la ORDINUL nr. 996 din 11 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 19 iulie 2016 conform pct. 27 al art. I din ordinul mai sus menționat.
ANX
Anexa nr. 1b nr
Paragraf
la regulament
Paragraf
Anexa nr. 1b a fost înlocuită cu anexa nr. 2 la ORDINUL nr. 996 din 11 iulie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 19 iulie 2016 conform pct. 27 al art. I din ordinul mai sus menționat.
ANX
Anexa nr. 1c nr
Paragraf
la regulament
ANX
Anexa nr. 2a nr
Paragraf
la regulament
punctul 2.
În susținerea cererii anexez următoarele documente:
litera a)
act de identitate, precum și certificatul de naștere/căsătorie, în cazul schimbării numelui, în copie;
litera b)
adeverință medicală din care rezultă capacitatea fizică și psihică pentru exercitarea atribuțiilor profesiei de auditor energetic pentru clădiri;
litera c)
certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate la data înregistrării cererii;
litera d)
diplomă de absolvire a institutului de învățământ superior și foaia matricolă, în copii legalizate;
litera e)
adeverință/adeverințe emisă/e de persoane juridice, din care rezultă vechimea în profesie și, respectiv, experiența profesională;
litera f)
curriculum vitae cu prezentarea detaliată a pregătirii și experienței;
litera g)
certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente sau, după caz, diploma de master/studii aprofundate/doctor în inginerie civilă/mecanică/arhitectură, în copie;
litera h)
document de plată a tarifului în contul organizatorului examenului de atestare, în original;
litera i)
două poze color, format 5/4 cm.
punctul 3.
În prezent îmi desfășor activitatea în cadrul ......., unde am funcția de ......, cu sediul în țara ......., județul/sectorul ......., localitatea ......, str. .... nr. ...., telefon /fax ......., e-mail .......... .
punctul 4.
Declar că am luat cunoștință de obligațiile ce îmi revin potrivit prevederilor legale și înțeleg să le respect întocmai.
punctul 5.
Adresă de corespondență: codul poștal ......., țara ......, județul/sectorul ......., localitatea ......., telefon ........, fax .........., e-mail ............. .
punctul 6.
Tariful se virează în contul ....., cod IBAN ........, deschis la ...../(datele de identificare ale instituției bancare a solicitantului) ........ [în condițiile art. 44 alin. (2) din Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 2.237/2010].
ANX
Anexa nr. 2b nr
Paragraf
la regulament
punctul 2.
În susținerea cererii anexez următoarele documente:
litera a)
dovada naționalității;
litera b)
certificat lingvistic sau orice alt mijloc de probă concludent prin care solicitantul face dovada cunoașterii limbii române;
litera c)
adeverință medicală din care să rezulte capacitatea fizică și psihică pentru exercitarea atribuțiilor profesiei de auditor energetic pentru clădiri;
litera d)
document prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu a săvârșit o infracțiune sau o greșeală profesională gravă; declarația se face de către solicitant în fața unei autorități judiciare ori administrative competente sau, după caz, în fața unui notar ori a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de proveniență, care eliberează un certificat ce atestă respectiva declarație;
litera e)
diploma de absolvire a unui institut de învățământ superior de specialitate - cursuri de lungă durată și foaia matricolă -, însoțite de documentul de recunoaștere/echivalare a acestora, emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competente, în copie legalizată;
litera f)
document de atestare a experienței profesionale privind natura și durata activității, eliberat de autoritatea sau de organismul competent al statului membru de origine ori de proveniență;
litera g)
curriculum vitae, cu prezentarea detaliată a pregătirii profesionale și experienței dobândite;
litera h)
certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și a instalațiilor aferente acestora, în copie;
litera i)
document de plată a tarifului în contul organizatorului examenului de atestare, în original;
litera j)
două poze color, format 5/4 cm.
punctul 3.
În prezent îmi desfășor activitatea în cadrul ........, unde am funcția de ....., cu sediul în țara ......, județul/sectorul ...., localitatea ........, str. .... nr. ....., telefon /fax ............, e-mail ................. .
punctul 4.
Declar că am luat cunoștință de obligațiile ce îmi revin potrivit prevederilor legale și înțeleg să le respect întocmai.
punctul 5.
Adresă de corespondență: codul poștal ....., țara ......, județul ....., localitatea ....., telefon ....., fax ......., e-mail ............. .
punctul 6.
Tariful se virează în contul ......, cod IBAN .........., deschis la ....../(datele de identificare ale instituției bancare a solicitantului) ........ [în condițiile art. 44 alin. (2) din Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 2.237/2010].
ANX
Anexa nr. 3 nr
Paragraf
la regulament
ANX
Anexa nr. 4 nr
Paragraf
la regulament
NTA
Notă
Paragraf
*) Activitatea desfășurată în concordanță cu domeniul și/sau specialitatea absolvită precizată în diploma de studii universitare, conform prevederilor Regulamentului privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 2.237/2010.
ANX
Anexa nr. 5a nr
ANX
Anexa nr. 5b nr
ANX
Anexa nr. 6 nr
Paragraf
la regulament
Paragraf
● Codul de conduită a auditorului energetic pentru clădiri definește valorile și principiile de conduită care trebuie aplicate în relațiile cu clienții, partenerii, colegii etc. În același timp servește drept ghid pentru creșterea răspunderii auditorului energetic pentru clădiri.
Paragraf
● Principiile detaliate în cadrul acestui cod de conduită nu sunt exhaustive, însă, asociate cu simțul răspunderii față de parteneri, acestea stabilesc reguli esențiale de comportament și de etică.
Paragraf
● Aceste reguli nu se substituie în niciun caz legilor și reglementărilor aplicabile în domeniu.
CAPITOL
Capitolul I Prevederi cu caracter general
ART
Articolul 1
Alineatul (1)
Codul de conduită al profesiei reglementate de auditor energetic pentru clădiri, denumit în continuare cod, cuprinde norme de conduită profesională a auditorilor energetici pentru clădiri.
Alineatul (2)
Codul are ca scop stabilirea unor principii și reguli de conduită a auditorilor energetici pentru clădiri în scopul prevenirii apariției unor situații care ar putea afecta reputația și buna practică a acestora în relațiile cu beneficiarii și/sau cu alte categorii profesionale.
ART
Articolul 2
Alineatul (1)
Respectarea prevederilor prezentului cod constituie o obligație profesională pentru fiecare auditor energetic pentru clădiri.
Alineatul (2)
Desfășurarea activităților de elaborare a certificatului de performanță energetică și a auditului energetic al clădirilor se realizează în condițiile respectării legislației în vigoare, precum și ale prezentului cod.
ART
Articolul 3
Paragraf
Principiile care guvernează conduita profesională a auditorului energetic pentru clădiri sunt:
litera a)
profesionalismul - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri are obligația de a-și îndeplini atribuțiile cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate, prin aplicarea prevederilor din reglementările tehnice referitoare la performanța energetică a clădirilor;
litera b)
imparțialitatea - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri trebuie:
-
să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, religios sau de altă natură, în exercitarea atribuțiilor;
-
să efectueze un audit energetic cu strictă independență, obiectivitate și imparțialitate și fără a considera interesele personale;
-
să nu se bazeze pe informațiile esențiale furnizate de un client sau de orice altă parte, fără o verificare adecvată a acestor informații ori fără o confirmare a veridicității informațiilor din partea unei surse independente, cu excepția cazului în care natura și importanța gradului de încredere în informațiile primite sunt specificate ca o condiție limitativă;
-
să nu accepte o misiune de evaluare energetică a unei clădiri care presupune raportarea unor opinii și concluzii predeterminate;
litera c)
integritatea morală - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri trebuie:
-
să nu redacteze și să comunice în mod conștient un raport de audit energetic care conține opinii și analize false, inexacte sau părtinitoare;
-
să nu prezinte denaturat/neadevărat calificările sale profesionale sau să sugereze o astfel de prezentare;
-
să nu folosească în mod conștient pretenții sau reclame false, eronate ori exagerate, cu intenția de a-și asigura efectuarea auditurilor energetice;
-
să răspundă ca salariații sau colaboratorii subordonați, care iau parte la efectuarea auditului energetic, să respecte acest cod;
litera d)
libertatea gândirii și a exprimării - principii conform cărora auditorul energetic pentru clădiri poate să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;
litera e)
cinstea și corectitudinea - principii conform cărora, în exercitarea funcției și în îndeplinirea atribuțiilor sale, auditorul energetic pentru clădiri trebuie să fie de bună-credință și să acționeze pentru îndeplinirea conformă a atribuțiilor;
litera f)
confidențialitatea - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri trebuie:
-
să trateze întotdeauna problemele clientului cu discreția și confidențialitatea corespunzătoare;
-
să nu divulge informațiile obținute de la un client sau rezultatele unei lucrări elaborate pentru un client altor persoane decât celor autorizate de client, cu excepția cazului în care se solicită acest lucru în condițiile legii;
litera g)
conflictul de interese - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri va acționa în sensul evitării/eliminării conflictului de interese ce se poate crea în cadrul activității desfășurate;
litera h)
competența profesională - principiu conform căruia auditorul energetic pentru clădiri trebuie:
-
să posede cunoștințele, competența și experiența necesare pentru a-și îndeplini în mod eficient activitatea;
-
să informeze clientul asupra stadiilor lucrărilor pentru care a fost angajat;
-
să își îmbogățească permanent cunoștințele profesionale.
ART
Articolul 4
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri trebuie să promoveze și să respecte valorile profesiei, precum și metodologia exercitării profesiei.
CAPITOL
Capitolul II Independența profesională și responsabilitatea auditorului energetic pentru clădiri
ART
Articolul 5
Alineatul (1)
Auditorul energetic pentru clădiri își desfășoară activitatea pe baza principiului independenței profesionale, care îi conferă dreptul de inițiativă și decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia.
Alineatul (2)
Independența auditorului energetic pentru clădiri nu poate prejudicia în niciun fel interesele beneficiarului serviciului profesional.
ART
Articolul 6
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri își exercită profesiunea cu responsabilitate, în conformitate cu competențele corespunzătoare specialității și gradului profesional dobândit.
ART
Articolul 7
Paragraf
Actul profesional al auditorului energetic pentru clădiri se exercită în mod obligatoriu prin semnarea și aplicarea ștampilei profesionale individuale.
ART
Articolul 8
Paragraf
Pentru serviciile prestate în relațiile contractuale stabilite cu beneficiarul acestora, auditorul energetic pentru clădiri beneficiază de un salariu sau onorariu negociat în mod liber cu beneficiarii serviciilor prestate ori cu altă entitate angajatoare în cadrul căreia activează, după caz.
CAPITOL
Capitolul III Obligațiile auditorului energetic pentru clădiri
ART
Articolul 9
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri contribuie la promovarea profesiei reglementate de auditor energetic pentru clădiri, precum și la susținerea spiritului de breaslă.
ART
Articolul 10
Paragraf
În spiritul promovării demnității profesiei, auditorul energetic pentru clădiri se va preocupa permanent ca partenerii, asociații și/sau angajații săi să nu lezeze drepturile persoanelor cu care interacționează în actul profesional, să nu diminueze încrederea publică în profesionalismul, onestitatea și responsabilitatea breslei.
ART
Articolul 11
Alineatul (1)
Relațiile auditorului energetic pentru clădiri cu beneficiarii serviciilor sale profesionale se bazează pe onestitate și confidențialitate, acesta având obligația de a informa beneficiarii asupra problemelor specifice și cheltuielilor probabile pe care le implică prestarea serviciilor.
Alineatul (2)
Auditorul energetic pentru clădiri are obligația de a informa beneficiarul - persoana fizică sau persoană juridică - în timp util asupra oricăror modificări intervenite în legătură cu prestația sa, care ar putea influența calitatea, costurile sau termenele de prestare a serviciilor.
ART
Articolul 12
Alineatul (1)
Respectarea principiului autodeterminării obligă auditorul energetic pentru clădiri să nu decidă în numele beneficiarului.
Alineatul (2)
Auditorul energetic pentru clădiri sprijină beneficiarii pentru identificarea și dezvoltarea resurselor în vederea alegerii celei mai bune opțiuni.
Alineatul (3)
La elaborarea auditului energetic și a certificatului energetic, auditorul energetic nu va accepta aplicarea unor date privind valorile, soluțiile sau elementele dimensionale impuse de factori externi, diferite de cele constatate ori determinate pe baza analizelor proprii.
ART
Articolul 13
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri va furniza serviciile sale profesionale beneficiarilor numai în contextul unei relații profesionale contractuale.
ART
Articolul 14
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri utilizează un limbaj clar și adecvat pentru a informa beneficiarii despre scopul și limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul beneficiarilor de a refuza sau de a rezilia relațiile contractuale stabilite.
ART
Articolul 15
Alineatul (1)
Auditorul energetic pentru clădiri va evita/va elimina conflictele de interese în exercitarea profesiei.
Alineatul (2)
Auditorul energetic pentru clădiri nu folosește relația profesională cu beneficiarii serviciilor sale profesionale pentru obținerea de avantaje sau alte beneficii de orice natură, necuvenite.
ART
Articolul 16
Paragraf
Auditorul energetic pentru clădiri se bazează în activitatea profesională pe principiile respectării intimității beneficiarului și a confidențialității.
ART
Articolul 17
Paragraf
Accesul la documentele beneficiarilor se realizează astfel încât să se asigure protecția deplină a informațiilor confidențiale conținute.
ART
Articolul 18
Alineatul (1)
Relațiile dintre auditorii energetici pentru clădiri se bazează pe respect profesional reciproc.
Alineatul (2)
Auditorul energetic pentru clădiri își construiește reputația profesională pe baza competenței sale profesionale.
ART
Articolul 19
Alineatul (1)
Concurența profesională între auditorii energetici pentru clădiri se bazează numai pe competența și calitatea serviciilor profesionale oferite beneficiarilor.
Alineatul (2)
Sunt interzise și sunt considerate acte de concurență profesională neloială următoarele acțiuni:
litera a)
tentativa sau acțiunea de denigrare ori de discreditare a auditorilor energetici pentru clădiri în scopul atragerii beneficiarilor de servicii;
litera b)
utilizarea unor mijloace de presiune în vederea atragerii beneficiarilor serviciilor.
ANX
Anexa nr. 7 nr
Paragraf
la regulament
Paragraf
Subsemnatul(a), .............................., născut(ă) la data de ......./....../......(ziua/luna/anul), CNP .........................., posesor al/posesoare a documentului de identitate BI/CI cu seria ….......... nr. ........, eliberat la data de .............., cu valabilitate până la data de ................, domiciliat(ă) în județul/sectorul ......................., localitatea ........., str. ...................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., solicit prelungirea dreptului de practică și preschimbarea legitimației de auditor energetic pentru clădiri, gradul profesional ……………....., aferentă Certificatului de atestare tehnico-profesională .......(seria și numărul)....... .
Paragraf
În susținerea cererii anexez dosarul cu următoarele documente:
Paragraf
Sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că nu am pierdut dreptul de practică prin act administrativ sau ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive.
Paragraf
Am luat cunoștință că datele privind auditorii energetici pentru clădiri sunt informații de interes public și sunt de acord ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate competentă în domeniul atestării tehnico-profesionale a specialiștilor cu activitate în construcții, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal și să publice în registrele de evidență datele de identificare și de contact - numele și prenumele, adresa de corespondență electronică, seria și numărul fiecărui certificat de atestare și a legitimației, data emiterii documentelor de atestare, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observații privind dreptul de practică, după caz.
Paragraf
În cazul aprobării prezentei cereri, legitimația va fi ridicată de la sediul autorității competente de către (Se va bifa căsuța aferentă și se vor completa, după caz, informațiile solicitate.):
Paragraf
Declar că am luat cunoștință de obligațiile ce îmi revin potrivit prevederilor legale și înțeleg să le respect întocmai.
Paragraf
Adresă de corespondență: codul poștal ………..…........., țara ..............., județul/sectorul ..................., telefon ........................., fax ......................., e-mail ............................................
Paragraf
Data …………...............
Paragraf
Semnătura olografă și ștampila auditorului energetic pentru clădiri sau semnătura electronică calificată, în cazul documentațiilor transmise electronic.
Paragraf
* Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. 9 lit. o) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
** Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior, printr-o notificare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin e-mail către birou.atestari@mlpda.ro sau printr-o cerere înregistrată la registratura generală a ministerului. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR, care poate fi consultat pe pagina de internet a ministerului la adresa https://mlpda.ro/pages/atestaritehnicoprofesionale.
Paragraf
În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în general, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: datepersonale@mdrap.ro.
ANX
Anexa nr. 8 nr
Paragraf
Auditor energetic pentru clădiri
Paragraf
Numele și prenumele ........................................
Paragraf
Specialitatea .........................., gradul profesional .................
Paragraf
Certificat atestare ................. seria ............. nr. ..............
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit