AcasăDocument
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 53 din 1 iunie 2023
pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Deoarece serviciul public de educație reprezintă o prioritate strategică națională la toate nivelurile, iar statul, mediul privat și cetățenii își asumă împreună responsabilități pentru susținerea, modernizarea și eficientizarea acestui important serviciu public al României de care depind nivelul de educație și viitorul generațiilor de elevi și studenți, prin care se urmărește ca obiectiv pe termen scurt, mediu și lung susținerea tuturor celor implicați: elevi, cadre didactice și părinți, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea și afirmarea demnității umane au prioritate,
Paragraf
întrucât personalul didactic, precum și personalul didactic auxiliar reprezintă o categorie de personal din sistemul de învățământ de stat, cu rol strategic în asigurarea performanței educaționale, iar pentru a excela într-o serie de roluri specifice procesului de învățământ, cadrele didactice trebuie să își adapteze în permanență activitatea la nevoile educaționale specifice elevilor,
Paragraf
ținând cont de faptul că personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat are de asemenea un rol important în asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului de învățământ de stat, iar pentru aceasta are nevoie de un sistem de motivare corespunzător pentru a susține activitățile specifice procesului educațional,
Paragraf
în acest context, modificarea cadrului legal privind salarizarea personalului din învățământ reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional, generând performanță pe termen lung.
Paragraf
Ținând cont de necesitatea atragerii și menținerii cadrelor didactice în sistemul de învățământ de stat, în vederea garantării accesului la educație de calitate pentru elevi și studenți, ca obiectiv pe termen lung pentru modernizarea sistemului public de educație al României,
Paragraf
având în vedere faptul că în lipsa unor măsuri concrete și rapide ar fi afectat dreptul la educație al elevilor, cu impact semnificativ asupra nivelului de educație al acestora,
Paragraf
ținând cont de faptul că situația excepțională generată de greva generală care afectează sistemul de învățământ preuniversitar de stat conduce la o situație care în lipsa adoptării unui cadru legal adecvat ar determina imposibilitatea încheierii anului școlar 2022-2023, cu afectarea dreptului la educație pentru trei milioane de elevi,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART
Articolul i
Paragraf
La Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, anexa nr. I cap. I lit. A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
ART
Articolul ii
Paragraf
La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (1^1) se introduc trei noi alineate, alin. (1^2)-(1^4), cu următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (1^2)
Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. I cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
Alineatul (1^3)
Începând cu data de 1 iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 1.000 de lei fiecare.
Alineatul (1^4)
Începând cu data de 1 iunie 2023 prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin. (1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM MINISTRU
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Paragraf
Marius-Constantin Budăi
Paragraf
Ministrul educației,
Paragraf
Ligia Deca
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Adrian Câciu
Paragraf
București, 1 iunie 2023.
Paragraf
Nr. 53.
ANX
ANEXĂ
ANX
ANEXĂ nr
POR
Capitolul I lit. A - Salarii de bază pentru funcțiile din învățământ
punctul 1.
Funcțiile de conducere din învățământul superior
Paragraf
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
Paragraf
NOTE:
punctul 1.
Salarizarea președintelui Senatului universitar se face la nivel de rector.
punctul 2.
Stabilirea salariului de bază se face prin hotărârea conducerii, potrivit Cartei universității, după caz, între valorile corespunzătoare gradului I și gradului II, cu încadrarea în bugetul instituției, în funcție de gradul universității, mărimea și complexitatea structurii conduse.
punctul 2.
Funcțiile de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar
Paragraf
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
Paragraf
**) Nivelul salariilor de bază pentru funcțiile didactice de conducere, respectiv director și director adjunct, din învățământul preuniversitar de stat se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
NOTE:
punctul 1.
Pentru funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control, ocupate cu personal didactic care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcțiile de conducere cu studii superioare din tabelul de mai sus.
punctul 2.
Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
punctul 3.
Funcțiile de conducere pentru funcțiile didactice auxiliare
Paragraf
*) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent funcției de execuție.
Paragraf
**) Categoriile de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se normează funcțiile de conducere și nivelul salariilor de bază pentru acestea se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
NOTE:
punctul 1.
Pentru funcțiile didactice auxiliare de conducere, de îndrumare și control, ocupate cu personal didactic auxiliar care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcțiile de conducere cu studii superioare din tabelul prevăzut la pct. 3.
punctul 2.
Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
punctul 4.
Salarii de bază învățământ universitar
Paragraf
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
NOTE:
punctul 1.
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă la pct. 1, 3 și 4 reprezintă nivelul minim, iar nivelul maxim se stabilește prin majorarea acestuia în funcție de specificul activității desfășurate și de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste majorări se vor plăti cu încadrarea în bugetul aprobat.
punctul 2.
Încadrarea între limite se face, anual, pe baza criteriilor aprobate de consiliul de administrație.
punctul 5.
Salarii de bază învățământ preuniversitar
Paragraf
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Salariile de bază de la nr. crt. 1-8 și 17-21 se aplică și funcției didactice de educator-puericultor, conform studiilor absolvite. Diferențierea salariilor de bază în funcție de studiile absolvite se stabilește prin ordin al ministrului educației, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate învățământ preuniversitar.
punctul 6.
Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare
Paragraf
*) Se utilizează doar în bibliotecile din unitățile de învățământ preuniversitar.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Salariile de bază prevăzute la pct. 4, 5 și 6 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit