AcasăLegislațieORDIN nr. 70 din 16 februarie 2023

ORDIN nr. 70 din 16 februarie 2023pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare

În vigoare
Emitent:MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
Publicat:21.11.2023
Versiune:consolidata
Sursă oficială
3 versiuni ale acestui act — din 24 octombrie 2023 până azi. Vezi textul la orice dată
Paragraf
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2.299 din 6.02.2023 al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,
Paragraf
în baza prevederilor:
-
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
-
Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;
-
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare;
-
Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene;
-
art. 41 și 58 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
-
Acordului privind delegarea de către Ministerul Energiei a competențelor și atribuțiilor aferente gestionării finanțării alocate prin Fondul pentru modernizare în scopul finanțării investițiilor corespunzătoare domeniului gestionat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Paragraf
în temeiul prevederilor:
-
art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-
art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
-
art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Paragraf
Derularea și implementarea schemei prevăzute la art. 1 începe după aprobarea finanțării acesteia de către Banca Europeană de Investiții, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Semnături

Paragraf
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Paragraf
Sorin Moise,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 16 februarie 2023.
Paragraf
Nr. 70.

ANEXĂ

Referință

Paragraf
privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei
Paragraf
electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din
Paragraf
cadrul sectorului agricol și industriei alimentare

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 3 versiuni ale acestui act, din 24 octombrie 2023
  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031