AcasăLegislațieLEGE nr. 322 din 22 noiembrie 2022

LEGE nr. 322 din 22 noiembrie 2022pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat:01.01.2026
Versiune:consolidata
Sursă oficială
4 versiuni ale acestui act — din 1 ianuarie 2024 până azi. Vezi textul la orice dată
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Paragraf
După articolul 66 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 66^1, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 66^1

Alineatul (1)
Copiii și juniorii legitimați la structurile sportive înființate conform prezentei legi și care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiții sportive naționale și internaționale oficiale sunt considerați sportivi de performanță și beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv.
Alineatul (2)
Tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României și sunt destinate achiziției de articole și echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transport între localități, suplimente nutritive sau recuperare medicală.
Alineatul (3)
Fiecare beneficiar are dreptul la un singur tichet de sportiv pe lună, valoarea nominală a acestuia fiind de 150 lei.
Alineatul (4)
Fiecare tichet de sportiv este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și cuprinde cel puțin următoarele:
litera A)
emitentul și datele sale de identificare;
litera B)
valoarea nominală a tichetului de sportiv;
litera C)
spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care este în drept să utilizeze tichetul de sportiv;
litera D)
interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activității sportive;
litera E)
seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat, și categoria de vârstă;
litera F)
elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului.
Alineatul (5)
Tichetul de sportiv are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii.
Alineatul (6)
Tichetele de sportiv nu înlocuiesc alte forme de venit oferite de structurile sportive.

Articolul II

Paragraf
Prezenta lege se aplică începând cu 1 ianuarie 2023, iar fondurile necesare pentru plata tichetelor de sportiv se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.

Notă

Paragraf
Conform alineatului (2) al articolului XX, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1186 din 9 decembrie 2022, termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 se prorogă până la data de 1 ianuarie 2024.
Paragraf
Conform alineatului (2) al articolului XIII, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 23 noiembrie 2022, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2025.
Paragraf
Conform alineatului (2) al articolului XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2026.

Articolul III

Paragraf
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sportului va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la emiterea și acordarea tichetelor de sportiv, astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
VASILE-DANIEL SUCIU
Paragraf
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU
Paragraf
București, 22 noiembrie 2022.
Paragraf
Nr. 322.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 4 versiuni ale acestui act, din 1 ianuarie 2024
  • 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031