AcasăLegislațieHOTĂRÎRE nr. 329 din 15 iunie 1992

HOTĂRÎRE nr. 329 din 15 iunie 1992cu privire la destinatiile diferenţelor favorabile rezultate din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută şi a stocurilor de valori materiale, efectuată în baza Hotărîrii Guvernului nr. 26/22.01.1992

Abrogat
Emitent:GUVERN
Publicat:15.06.1992
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:

Articolul 1

Paragraf
În anul 1992 se constituie, ca anexa la bugetul de stat, fondul extrabugetar pentru acoperirea diferenţelor de curs nefavorabile, înregistrate la operaţiunile de import de bunuri şi servicii realizate pînă la data de 1 aprilie 1991 şi, respectiv, 11 noiembrie 1991 cînd a fost modificat cursul oficial, importuri care au fost plătite la extern ulterior, prin cumpărarea valutei la cursul de schimb în lei în vigoare la data plăţii.

Articolul 2

Paragraf
Veniturile se constituie din resursele provenite din reevaluarea unor active ale Băncii Naţionale a României, precum şi prin preluarea de la agenţii economici cu capital de stat, a cotei de 50% din diferenţele favorabile înregistrate, potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 26/1992, din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută şi a stocurilor de materii prime, materiale, produse, semifabricate, producţie neterminată şi mărfuri.

Articolul 3

Paragraf
Cheltuielile sînt destinate acoperirii diferenţelor de curs nefavorabile înregistrate de agenţii economici cu capital de stat, la operaţiunile de import de materii prime de baza, energie, combustibil, produse pentru agricultura (seminţe, substanţe de combatere, furaje, medicamente de uz veterinar etc.), maşini, utilaje şi alte bunuri pentru producţie, investiţii, apărarea naţionala şi ordinea publică, precum şi cereale, produse alimentare, bunuri de consum şi servicii, realizate pînă la data de 1 aprilie 1991 şi, respectiv, 11 noiembrie 1991, importuri care au fost plătite la extern, ulterior, prin cumpărarea valutei la cursul de schimb în lei, în vigoare la data plăţii.

Articolul 4

Paragraf
Fondul extrabugetar se gestionează de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Paragraf
Mecanismul de constituire şi utilizare a fondului extrabugetar se stabileşte de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Banca Naţionala a României.

Articolul 5

Paragraf
Disponibilităţile rămase la sfîrşitul anului se regularizează cu bugetul de stat.

Articolul 6

Paragraf
Ministerul Economiei şi Finanţelor va raporta execuţia fondului respectiv o dată cu execuţia anuală a bugetului de stat.

Articolul 7

Paragraf
Orice prevederi contrare celor stipulate în prezenta hotărîre sînt inaplicabile.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
THEODOR STOLOJAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
George Danielescu
Paragraf
Ministrul bugetului, veniturilor statului
Paragraf
şi controlului financiar,
Paragraf
Florian Bercea
Paragraf
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Paragraf
Mugur Isarescu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 7 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031