EN
AcasăDocument

LEGE NR. 9 din 01 ianuarie 1971

privind cantinele-restaurant pentru salariaţi

Abrogat
Emitent:MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat:01.01.1971
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În vederea îmbunătăţirii activităţii cantinelor-restaurant pentru servirea salariaţilor, pensionarilor şi a membrilor lor de familie cu preparate de calitate superioară, în sortimente variate şi la preţuri corespunzătoare,
Paragraf
Marea Adunare Naţionala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
CAPITOL

Capitolul 1 Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cantinelor-restaurant

ART

Articolul 1

Paragraf
Cantinele-restaurant se înfiinţează şi se organizează, la cererea şi pe lîngă organizaţiile socialiste de stat, prin decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare orăşeneşti, municipale sau judeţene, cu consultarea organelor sindicale locale.
Paragraf
Înfiinţarea şi organizarea cantinelor-restaurant se fac în cazurile în care exista un număr corespunzător de consumatori care iau masa la aceste unităţi, astfel încît să se asigure folosirea integrală a capacităţii lor de preparare şi servire a meselor, precum şi funcţionarea lor pe baze economice eficiente.
ART

Articolul 2

Paragraf
Cantinele-restaurant sînt subordonate organizaţiilor comerciale locale, au gestiune economică, ţin evidenta activităţii şi încheie bilanţ propriu.
Paragraf
Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti pot stabili ca direcţiile comerciale să aibă în subordine directa anumite cantine-restaurant; în asemenea cazuri, cantinele-restaurant au personalitate juridică.
ART

Articolul 3

Paragraf
Localurile cantinelor-restaurant care se construiesc în viitor se realizează de către organizaţiile socialiste de stat titulare de plan de investiţii împreună cu comitetele executive ale consiliilor populare şi se amplaseaza în afară incintei unităţilor.
ART

Articolul 4

Paragraf
Cantinele existente se reorganizează în cantine-restaurant de către unităţile pe lîngă care funcţionează, împreună cu comitetele executive ale consiliilor populare, potrivit prevederilor prezentei legi.
Paragraf
Conducerile unităţilor pe lîngă care funcţionează cantinele existente sînt obligate sa ia măsuri pentru a le separa de incinta unităţilor şi să asigure accesul direct din afară la localul acestora, pentru ca şi salariaţii altor unităţi să poată lua masa în cantinele-restaurant.
ART

Articolul 5

Paragraf
În scopul folosirii depline a bazei materiale a cantinelor-restaurant şi pentru realizarea unor venituri suplimentare destinate îmbunătăţirii calităţii mesei şi ieftinirii costului acesteia, comitetele executive ale consiliilor populare sînt obligate sa ia măsuri ca, pe lîngă masa de prinz, cantinele-restaurant sa servească micul dejun şi masa de seara, iar în funcţie de cerere sa funcţioneze ca restaurant după orele de program şi în zilele de sarbatori. La aceste mese se pot servi şi meniuri dietetice.
Paragraf
Cantinele-restaurant organizează bufete, chioscuri şi alte unităţi mobile în incinta organizaţiilor socialiste de stat pentru servirea salariaţilor în timpul pauzei de masa. Cantinele-restaurant pot asigura şi alimentaţia de protecţie pentru muncitori.
Paragraf
La cantina-restaurant pot servi masa şi membrii de familie ai salariaţilor, salariaţii aflaţi în delegaţie, pensionării şi membrii lor de familie, precum şi alte persoane, pe baza aprobării comitetului de conducere al cantinei-restaurant. De asemenea, se poate organiza servirea meniurilor la domiciliul consumatorilor, pe bază de abonament sau comenzi prealabile, precum şi desfacerea de semipreparate tip gospodina.
ART

Articolul 6

Paragraf
Pe măsura creării bazei materiale necesare, în cantinele-restaurant se introduce sistemul de autoservire.
Paragraf
În acest scop, Ministerul Comerţului Interior şi celelalte organe centrale şi locale care au în subordine unităţi producătoare de utilaj comercial iau măsuri pentru sporirea producţiei de linii de autoservire, de utilaje frigorifice, termice şi de mecanizare a muncii destinate funcţionarii cantinelor-restaurant.
ART

Articolul 7

Paragraf
În vederea asigurării bunei sale funcţionari, cantina-restaurant are un comitet de conducere format din: delegatul conducerii organizaţiei socialiste de stat ai carei salariaţi sînt abonati; delegatul sindicatului; delegatul organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist; delegatul comisiei de femei; reprezentanţii salariaţilor abonati aleşi de aceştia în funcţie de numărul lor; şeful cantinei-restaurant.
Paragraf
În cazul cînd la cantina-restaurant servesc masa salariaţi ai mai multor organizaţii socialiste de stat, din comitetul de conducere al cantinei-restaurant pot face parte şi delegaţi din cadrul acestor organizaţii socialiste de stat, potrivit alineatului precedent.
Paragraf
Membrii comitetului de conducere al cantinei-restaurant aleg, din rindul lor, un preşedinte al acestui comitet, care nu poate fi şeful cantinei-restaurant.
ART

Articolul 8

Paragraf
Comitetul de conducere al cantinei-restaurant exercita următoarele atribuţii:
Paragraf
- adopta hotărîri privind dezvoltarea activităţii cantinei-restaurant şi stabileşte măsurile necesare pentru buna funcţionare a acesteia;
Paragraf
- hotărăşte, cu acordul conducerii organizaţiei socialiste de stat, în funcţie de nevoi, înfiinţarea de bufete, chioscuri, tonete în incinta acesteia;
Paragraf
- ia măsuri pentru îmbunătăţirea permanenta a calităţii meniurilor fixe şi a preparatelor, diversificarea sortimentelor potrivit cerinţelor salariaţilor şi asigura respectarea normelor igienico--sanitare în cantina-restaurant;
Paragraf
- urmăreşte folosirea eficienta a bunurilor cantinei-restaurant, păstrarea integrităţii patrimoniului acesteia şi gospodărirea fondului de mărfuri;
Paragraf
- aproba orarul de funcţionare al cantinei-restaurant, după consultarea conducerii organizaţiilor socialiste de stat respective;
Paragraf
- stabileşte meniurile fixe şi celelalte preparate, inclusiv meniurile dietetice, care pot fi servite la cantina-restaurant, precum şi preţurile acestora;
Paragraf
- analizează şi avizează dările de seama prezentate de şeful cantinei-restaurant.
Paragraf
Hotărîrile comitetului de conducere al cantinei-restaurant se iau cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor comitetului.
Paragraf
Comitetul de conducere al cantinei-restaurant şi membrii acestuia răspund de măsurile luate şi activitatea desfăşurată atît faţă de comitetul executiv al consiliului popular, cît şi faţă de salariaţi, conducerile întreprinderilor şi organizaţiile obşteşti pe care le reprezintă.
ART

Articolul 9

Paragraf
Şeful cantinei-restaurant se numeşte şi se eliberează din funcţie de către comitetul executiv al consiliului popular cu acordul comitetului de conducere al cantinei-restaurant. El conduce în mod operativ întreaga activitate a cantinei-restaurant, ia măsuri concrete pentru îndeplinirea hotărîrilor comitetului de conducere, angajează patrimonial şi răspunde de activitatea economico-financiară, potrivit dispoziţiilor legale.
ART

Articolul 10

Paragraf
Organele de conducere colectivă ale organizaţiilor socialiste de stat urmăresc modul cum sînt gospodărite mijloacele materiale, calitatea şi varietatea meniurilor fixe şi ale celorlalte preparate, fac propuneri sau iau măsuri ce intră în competenţa lor, ca activitatea cantinelor-restaurant să se desfăşoare în bune condiţii, pentru satisfacerea deplina a nevoilor salariaţilor şi informează periodic adunarea generală a salariaţilor.
ART

Articolul 11

Paragraf
Comitetele sindicatelor din organizaţiile socialiste de stat, consiliile orăşeneşti, municipale şi judeţene ale sindicatelor îndrumă, sprijină şi controlează sistematic modul de funcţionare a cantinelor-restaurant, aprovizionarea acestora la timp şi cu mărfurile necesare, prepararea, diversificarea şi buna calitate a meniurilor fixe, precum şi a celorlalte preparate, potrivit cerinţelor salariaţilor şi la preţuri accesibile, respectarea regulilor igienico-sanitare, asigurarea unei serviri corespunzătoare.
ART

Articolul 12

Paragraf
Comitetele de conducere ale cantinelor-restaurant sînt obligate sa ia măsuri operative pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de comitetele executive ale consiliilor populare şi de organele de conducere colectivă ale organizaţiilor socialiste de stat, precum şi pentru realizarea obiectivelor stabilite de organele sindicale în urma controalelor efectuate, în vederea îmbunătăţirii activităţii generale a cantinelor-restaurant şi inlaturarii deficienţelor constatate.
ART

Articolul 13

Paragraf
Ministerul Comerţului Interior şi comitetele executive ale consiliilor populare răspund de aprovizionarea şi buna funcţionare a cantinelor-restaurant.
Paragraf
Aprovizionarea cantinelor-restaurant cu mărfurile agroalimentare necesare se asigura de la fondul central, la preţuri fixe de stat, direct din depozitele comerţului cu ridicată sau de la furnizorii locali, beneficiind de rabat comercial la nivelul cotelor stabilite pentru comerţul cu amănuntul.
Paragraf
Pentru completarea fondului de mărfuri, cantinele-restaurant au dreptul sa cumpere produse alimentare, inclusiv animale vii, de la cooperativele agricole de producţie, de la producătorii individuali şi de pe piaţa neorganizata sau din magazinele cu amănuntul, în aceleaşi condiţii ca şi unităţile de alimentaţie publică.
Paragraf
Cantinele-restaurant pot organiza gospodării anexe, îndeosebi crescatorii de animale şi păsări, acolo unde exista condiţii corespunzătoare şi unde furajarea este asigurata.
Paragraf
Pentru folosirea raţională a mijloacelor de transport şi aprovizionarea operativă, comitetele executive ale consiliilor populare iau măsuri ca, în cazul cantinelor-restaurant situate în oraşe, municipii sau în sectoarele municipiului Bucureşti, aprovizionarea să se facă - în mod organizat - în cadrul întreprinderilor şi organizaţiilor comerciale pentru toate cantinele-restaurant situate în localitatea sau sectorul respectiv. Aprovizionarea cantinelor-restaurant se face cu prioritate faţă de celelalte unităţi de alimentaţie publică.
ART

Articolul 15

Paragraf
În vederea sporirii eficientei economice a activităţii cantinelor-restaurant, comitetele executive ale consiliilor populare iau măsurile organizatorice necesare pentru ca bucătăriile mari ale unor cantine-restaurant, care dispun de baza materială corespunzătoare, sa aprovizioneze şi alte cantine-restaurant din zona cu preparate culinare şi semipreparate, precum şi pentru înfiinţarea unor gospodării anexe mari în vederea aprovizionarii mai multor cantine-restaurant.
ART

Articolul 16

Paragraf
Ministerul Comerţului Interior şi Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor * asigura fondul de marfa necesar pentru aprovizionarea ritmica şi cu produse de buna calitate a cantinelor-restaurant.
Paragraf
Ministerul Comerţului Interior şi comitetele executive ale consiliilor populare iau măsuri în vederea asigurării, pregătirii şi instruirii personalului cantinelor-restaurant.
Paragraf
Ministerul Sănătăţii acorda asistenţa de specialitate şi controlează desfăşurarea activităţii cantinelor-restaurant în condiţii corespunzătoare de igiena.
Paragraf
* În prezent Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, conform Decretului nr. 19/1972.
CAPITOL

Capitolul 2 Finanţarea, creditarea şi acoperirea cheltuielilor

ART

Articolul 17

Paragraf
Realizarile cantinelor-restaurant, ale bufeteleor şi celorlalte unităţi ce funcţionează pe lîngă acestea sînt scutite de plată impozitului pe circulaţia mărfurilor.
Paragraf
De asemenea, cantinele-restaurant sînt scutite de plată impozitului asupra clădirilor pe care le deţin.
ART

Articolul 18

Paragraf
Cantinele-restaurant au cont curent la banca şi se finanţează cu avansuri de la abonati şi cu credite bancare, cu o dobinda de 0,5 la suta.
ART

Articolul 19

Paragraf
Activitatea cantinelor-restaurant nu se planifica cu beneficii. Eventualele beneficii realizate de către acestea din activitatea bufetelor, a chioscurilor şi a celorlalte unităţi, precum şi din funcţionarea lor pe regim de restaurant vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea mesei, reducerea preţurilor pentru meniurile fixe servite pe bază de abonament şi dezvoltarea activităţii economice.
ART

Articolul 20

Paragraf
Organizaţiile socialiste de stat suporta pentru meniurile fixe servite pe bază de abonament, precum şi pentru celelalte preparate vîndute salariaţilor proprii prin bufetele şi alte unităţi din incinta organizaţiilor socialiste de stat: costul apei, energiei electrice, combustibilului şi al transporturilor pentru aprovizionarea cantinei-restaurant, cheltuielile legate de amortisment, chirie şi reparaţii ale mijloacelor fixe, precum şi uzarea sau înlocuirea obiectelor de inventar.
Paragraf
Acolo unde exista condiţii, organizaţiile socialiste de stat pun la dispoziţia cantinei-restaurant, spre folosinţă, localul necesar funcţionarii.
Paragraf
În cazul în care la cantina-restaurant iau masa salariaţi ai mai multor organizaţii socialiste de stat, cheltuielile arătate în prezentul articol se plătesc lunar de acestea, în raport cu numărul de abonati şi numărul meselor servite.
Paragraf
Pentru pensionării care servesc meniuri fixe pe bază de abonament la cantinele-restaurant ale organizaţiilor socialiste de stat de unde provin, acestea suporta cheltuielile prevăzute la alineatul 1.
ART

Articolul 21

Paragraf
Organizaţiile economice, cu aprobarea adunării generale a salariaţilor *, pot aloca - din beneficiile rămase la dispoziţia lor pentru premii şi investiţii necentralizate - o sumă destinată dezvoltării cantinei-restaurant, precum şi pentru îmbunătăţirea mesei servite salariaţilor.
Paragraf
Cuantumul sumei prevăzute în alineatul precedent se stabileşte de adunarea generală a salariaţilor anual, o dată cu dezbaterea dării de seama asupra activităţii prezentate de comitetul de direcţie * al organizaţiei economice.
Paragraf
De asemenea, organizaţiile socialiste de stat ai căror salariaţi iau masa la cantina-restaurant sprijină, prin salariaţii lor tehnico-administrativi, ţinerea unor evidente, efectuarea inventarelor şi calcularea preţurilor la cantina-restaurant; aceşti salariaţi răspund de calitatea lucrărilor executate.
ART

Articolul 22

Paragraf
Organizaţiile comerciale locale nu pot percepe cote pentru cheltuielile de administraţie şi conducere de la cantinele-restaurant în subordine.
ART

Articolul 23

Paragraf
Salariaţii şi pensionării proprii care servesc meniuri fixe la cantina-restaurant pe bază de abonament suporta prin preţul mesei: costul alimentelor, calculat pe baza preţurilor de procurare; fondul de salarii şi celelalte drepturi băneşti cuvenite personalului cantinei-restaurant, inclusiv contribuţia pentru asigurări sociale; cheltuielile de regie ale cantinei-restaurant, în afară celor prevăzute la art. 20.
ART

Articolul 24

Paragraf
Preţurile se stabilesc de comitetul de conducere al cantinei-restaurant, după cum urmează:
litera a)
preţurile pentru meniurile fixe servite salariaţilor şi pensionarilor proprii, pe bază de abonament, dimineata, la prinz şi seara, se calculează fără beneficii, potrivit prevederilor art. 23;
litera b)
preţurile pentru celelalte preparate şi produse, şi precum şi pentru meniurile fixe servite fără abonament în cantina-restaurant se formează din costul alimentelor calculat pe baza preţurilor de procurare şi a cheltuielilor totale de regie, la care se adauga şi un anumit beneficiu. Preţul astfel format trebuie să fie mai mic decît preţul cu care se desfac preparatele şi produsele în unităţile comerciale de alimentaţie publică de categoria a III-a.
Paragraf
Preţurile la pîine şi produse zaharoase sînt cele în vigoare pentru desfacerea cu amănuntul la populaţie.
Paragraf
Comitetele executive ale consiliilor populare şi comitetele de conducere ale cantinelor-restaurant iau măsuri pentru stabilirea meniurilor fixe servite pe bază de abonament, precum şi a celorlalte preparate la preţuri accesibile tuturor categoriilor de salariaţi.
ART

Articolul 25

Paragraf
Cantinele-restaurant pot servi şi creşele, căminele de copii, stationarele, internatele pentru elevii şcolilor profesionale sau ucenicii întreprinderilor ai căror salariaţi iau masa la cantina-restaurant, în condiţiile de hrana prevăzute de reglementările în vigoare, decontind cu întreprinderile respective preţul de cost total al meselor servite, fără beneficii.
ART

Articolul 26

Paragraf
Salarizarea personalului cantinelor-restaurant se face potrivit reglementărilor în vigoare.
Paragraf
Plata salariilor personalului cantinelor-restaurant se face din încasările realizate.
ART

Articolul 27

Paragraf
Activitatea economică a cantinelor-restaurant şi a unităţilor acestora, gestionarea valorilor materiale şi băneşti, precum şi respectarea regulilor generale de comerţ în aceste unităţi se verifica de către organele de control şi inspecţie, potrivit reglementărilor legale cu privire la competenţa şi atribuţiile acestora în unităţile comerciale.
Paragraf
* În prezent "adunarea generală a oamenilor muncii" şi respectiv "comitetul oamenilor muncii", conform Legii nr. 11/1971 privind organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat.
CAPITOL

Capitolul 3 Dispoziţii finale

ART

Articolul 28

Paragraf
Cantinele existente şi cantinele-restaurant care funcţionează pe lîngă organizaţiile socialiste de stat din localităţile în care aprovizionarea populaţiei se realizează prin unităţile comerţului de stat trec în subordinea organizaţiilor comerciale sau direcţiilor comerciale, după caz, conform art. 2, iar obiectele de inventar aflate în folosinţă lor se transfera acestora fără plata.
Paragraf
Totodată, se predau şi indicatorii de plan economico-financiari şi de muncă şi salarii. Personalul operativ şi tehnico-administrativ afectat activităţii cantinelor-restaurant se transfera în interes de serviciu.
ART

Articolul 29

Paragraf
Rămîn în subordinea întreprinderilor, desfasurindu-şi activitatea în condiţiile prezentei legi, cantinele pentru salariaţii întreprinderilor agricole de stat şi ai întreprinderilor pentru mecanizarea agriculturii, cantinele care funcţionează pe lîngă santierele de construcţii-montaj şi exploatările forestiere, precum şi altele situate în locuri izolate.
Paragraf
În cazul în care condiţiile locale permit, comitetele executive ale consiliilor populare pot lua măsuri şi pentru preluarea acestora.
ART

Articolul 30

Paragraf
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică la:
litera a)
popotele personalului unităţilor Ministerului Forţelor Armate, Ministerului Afacerilor Interne şi Consiliului Securităţii Statului;
litera b)
cantinele şcolare de orice fel, inclusiv cele studenţeşti, precum şi cele ale spitalelor, creselor şi căminelor de copii. Salariaţii unităţilor pot lua masa la aceste cantine, nefiind obligatorie înfiinţarea şi organizarea unei cantine-restaurant distincte. În asemenea cazuri, plata preparatelor consumate se face în condiţiile prezentei legi.
Paragraf
Organizarea şi funcţionarea cantinelor menţionate în prezentul articol se fac potrivit instrucţiunilor emise de organele centrale interesate, adaptate prevederilor prezentei legi.
ART

Articolul 31

Paragraf
Se recomanda Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi celorlalte organizaţii obşteşti sa ia măsuri pentru aplicarea în mod corespunzător a prevederilor prezentei legi.
ART

Articolul 32

Paragraf
Se recomanda Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum sa ia măsuri pentru preluarea cantinelor existente - în localităţile în care aprovizionarea populaţiei se realizează prin unităţile din sistemul sau - şi pentru organizarea lor în condiţiile prezentei legi. În asemenea cazuri, obiectele de inventar ale cantinelor trec în folosinţă gratuita la organizaţiile cooperaţiei de consum în subordinea cărora vor funcţiona cantinele-restaurant.
Paragraf
De asemenea, se recomanda Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum sa organizeze noi cantine-restaurant, potrivit prevederilor prezentei legi, în localităţile în care aprovizionarea populaţiei se realizează prin unităţile din sistemul sau.
ART

Articolul 33

Paragraf
Vînzările realizate prin cantinele-restaurant care se preiau de către comitetele executive ale consiliilor populare şi Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum se includ în planul vinzarilor cu amănuntul şi în sarcina de încasări în numerar ale acestora, potrivit reglementărilor în vigoare.
ART

Articolul 34

Paragraf
Comitetul de Stat al Planificarii şi Ministerul Finanţelor sînt autorizate sa modifice în mod corespunzător indicatorii de plan economic, munca şi salarii şi financiar ai ministerelor, celorlalte organe centrale, consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu influentele rezultate din aplicarea prevederilor prezentei legi, în baza protocoalelor încheiate de ministere şi celelalte organe centrale şi locale interesate, în limita indicatorilor de plan şi buget aprobaţi pe anul 1971.
ART

Articolul 35

Paragraf
În funcţie de specificul şi complexitatea cantinelor-restaurant, comitetul de conducere al acestora elaborează proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a cantinei-restaurant şi îl supune aprobării adunării generale a salariaţilor.
ART

Articolul 36

Paragraf
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1.375/1953 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a cantinelor, cu modificările ulterioare, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 56/1955 privind preţul meselor la cantina, pct. 6 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2.579/1956 privind modificarea şi completarea unor hotărîri ale Consiliului de Miniştri, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 727/1959 privind înfiinţarea şi organizarea de restaurante-cantina de către Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1.273/1959 privind acoperirea cheltuielilor cantinelor pentru salariaţi, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abroga.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031