EN
AcasăDocument

METODOLOGIE din 22 decembrie 2022

de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2023

În vigoare
Emitent:MINISTERUL EDUCAȚIEI
Publicat:16.01.2023
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobată prin ORDINUL nr. 6.450 din 22 decembrie 2022, publicat în Monitorul Ofical al României, Partea I, nr. 43 din 16 ianuarie 2023.
ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Sumele stabilite pentru finanțarea de bază și cea suplimentară, provenite de la bugetul Ministerului Educației, sunt evidențiate distinct în contractul instituțional al instituțiilor de învățământ superior. În contract sunt specificate: numărul de studenți (echivalenți unitari) finanțați de la bugetul de stat, pe cicluri de studii, și numărul de granturi doctorale finanțate.
Alineatul (2)
Contractele instituționale pentru alocarea de fonduri bugetare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educației (ME) și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Toate fondurile pentru finanțarea de bază și suplimentară a universităților de stat sunt considerate drept venituri proprii.
Alineatul (2)
Distribuția fondurilor pentru finanțarea instituțională a universităților din bugetul național pentru anul 2023 este prezentată în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
Alineatul (3)
Veniturile pentru finanțarea de bază și suplimentară sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului privind învățământul și cercetarea științifică universitară, conform legislației în vigoare.
ART

Articolul 3

Paragraf
Finanțarea de bază se referă la:
punctul 1.
cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic și nedidactic, personalul de cercetare implicat în desfășurarea programelor de studii, sporuri, CAS, alte contribuții legale, deplasări interne și internaționale;
punctul 2.
cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreținere și gospodărie, cheltuieli pentru materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparații curente, cărți și publicații, perfecționarea personalului, protocol, protecția muncii etc.;
punctul 3.
cheltuieli pentru susținerea proiectelor educaționale și de dezvoltare a resursei umane;
punctul 4.
cheltuieli cu regia instituțiilor de învățământ superior pentru desfășurarea programelor de studii.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
În vederea încurajării excelenței în instituțiile de învățământ superior, se constituie la nivel național un fond de finanțare suplimentară a universităților în valoare, la nivel național, de minimum 30% din suma alocată la nivel național universităților de stat ca finanțare de bază.
Alineatul (2)
Atribuirea fondurilor pentru finanțarea suplimentară se realizează pe baza criteriilor și a standardelor de calitate propuse de CNFIS și aprobate de ME.
Alineatul (3)
Rectorii universităților de stat, prin contractul instituțional încheiat cu ME, alocă fondurile pentru finanțare suplimentară prioritar spre departamentele și structurile cele mai performante din universitate.
ART

Articolul 5

Paragraf
Sumele atribuite fiecărei universități pentru finanțarea de bază, pentru studenții înmatriculați pe baza cifrelor de școlarizare primite de universitate, într-un program de studii universitare de licență și de master, se alocă proporțional cu numărul de studenți echivalenți unitari ai acesteia. Numărul de studenți echivalenți unitari ai universității se determină prin ponderarea numărului fizic de studenți ai acesteia cu coeficienții de echivalare și de cost.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Pentru doctoranzii înmatriculați pe baza cifrei de școlarizare aprobate (număr de locuri - granturi de studii), finanțarea se face prin granturi doctorale. Valoarea grantului anual (VGD) pentru studenții doctoranzi este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
Alineatul (2)
Din fondurile cuprinse în bugetul de stat pentru finanțarea instituțională se constituie, ca o componentă distinctă, un fond pentru finanțarea granturilor doctorale (FGD), care acoperă sumele pentru granturi doctorale (VGD), în care nu sunt cuprinse bursele studenților doctoranzi.
Alineatul (3)
Repartizarea pe universități a fondului pentru finanțarea granturilor doctorale (FGD) pentru studenții doctoranzi se face prin cumularea valorii sumelor aferente granturilor repartizate acesteia:
Paragraf
unde:
-
VGD_rs sunt valorile granturilor doctorale (în care nu este cuprinsă bursa doctorală), corespunzătoare ramurii de știință rs, acestea fiind prezentate în anexa nr. 2;
-
GD_rs reprezintă numărul de granturi doctorale pentru anul de studiu I, II, III, respectiv IV (doar pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie și medicină veterinară), finanțate pentru universitatea U, în programe de studii asociate ramurii de știință rs;
-
Nrs este numărul total al ramurilor de știință rs finanțate.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Procedurile de alocare a fondurilor pentru finanțarea de bază și pentru finanțarea suplimentară pentru studenții înmatriculați într-un program de studii de licență și de master sunt prezentate în art. 8 și 9.
Alineatul (2)
Valorile coeficienților de echivalare și de cost pentru anul 2023 sunt cuprinse în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
ART

Articolul 8

Paragraf
Determinarea alocațiilor bugetare pentru universitățile de stat pentru finanțarea de bază (FB), asociată ciclurilor de studii universitare (licență, master) și altor forme de pregătire menționate în tabelul 1 din anexa nr. 3, se face pe baza următoarei proceduri:
punctul 1.
Se determină fondurile alocate pentru finanțarea de bază (FB) pentru anul 2023, asociată ciclurilor de studii universitare (licență și master) și formelor de pregătire menționate în tabelul 1 din anexa nr. 3:
litera a)
din suma alocată în bugetul național pentru finanțarea instituțională (FI) a universităților se scad următoarele valori: valoarea alocată pentru finanțarea situațiilor speciale, care nu pot fi integrate în formula de finanțare (FSS), și valoarea alocată pentru finanțarea granturilor doctorale pentru studenții doctoranzi înmatriculați pe baza cifrei de școlarizare (FGD);
litera b)
din suma rămasă (FI’) se calculează valoarea fondurilor alocate pentru FB, ce corespunde proporției prevăzute înanexa nr. 1.
punctul 2.
Se determină numărul de studenți echivalenți unitari din fiecare universitate și fiecare ciclu de studii universitare (licență și master) și alte forme de pregătire menționate în tabelul 1 din anexa nr. 3. Procedura are două etape:
litera a)
În prima etapă se determină, pentru fiecare universitate U și ciclu de studii sau formă de pregătire r, numărul SE^U_r,rs de studenți echivalenți din ramura de știință rs:
Paragraf
unde:
-
S^(U)_fr,rs este numărul de studenți fizici din ramura de știință rs, de la forma de învățământ fr, asociată ciclului de studii sau formei de pregătire r, înscriși în universitatea U la forma de finanțare buget, raportat la o dată de referință stabilită (1 octombrie 2022 pentru repartizarea preliminară și 1 ianuarie 2023 pentru repartizarea finală);
-
e_fr este coeficientul de echivalare corespunzător formei de învățământ fr (vezi tabelul 1 din anexa nr. 3);
-
Fr este numărul total al formelor de învățământ finanțate de la bugetul de stat asociate ciclului de studii sau formei de pregătire r în universitățile din România (vezi tabelul 1 din anexa nr. 3).
litera b)
În a doua etapă se determină, pentru fiecare universitate U și fiecare ciclu de studii sau formă de pregătire r, numărul SEU_r (U) de studenți echivalenți unitari:
Paragraf
unde:
-
c_rs este coeficientul de cost corespunzător ramurii de știință rs (vezi tabelul 2 din anexa nr. 3);
-
Nrs este numărul total al ramurilor de știință finanțate (vezi tabelul 2 din anexa nr. 3).
punctul 3.
Se determină numărul total de studenți echivalenți unitari SEU:
Paragraf
unde u este numărul total de universități de stat finanțate de la bugetul Ministerului Educației.
punctul 4.
Se determină alocația fb_s pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar:
Paragraf
unde:
-
FB este valoarea alocației pentru finanțarea de bază;
-
SEU reprezintă numărul total de studenți echivalenți unitari.
punctul 5.
Pentru fiecare universitate U și ciclu de studii r, valoarea fondurilor pentru finanțarea de bază FB_r^(U) se calculează multiplicând alocația fb_s cu numărul de studenți echivalenți unitari ai universității, înmatriculați la programele de studii asociate ciclului r:
Paragraf
unde:
-
SEU^U_r reprezintă numărul total de studenți echivalenți unitari ai universității U;
-
fb_s este valoarea alocației pentru finanțarea de bază pe student echivalent unitar.
punctul 6.
Se determină pentru fiecare universitate U alocația FB^(U) pentru finanțarea de bază:
ART

Articolul 9

Paragraf
Determinarea alocațiilor bugetare pentru universitățile de stat, pentru finanțarea suplimentară (FS), se face pe baza următoarei proceduri:
punctul 1.
În prima etapă se determină:
litera a)
valoarea alocațiilor bugetare totale pentru finanțarea suplimentară;
litera b)
valoarea alocațiilor bugetare pentru finanțarea suplimentară pentru fiecare ramură de știință rs;
litera c)
valoarea alocațiilor bugetare pentru finanțarea suplimentară pentru fiecare indicator de calitate Ck, din fiecare ramură de știință rs.
Paragraf
În acest sens:
punctul (i)
din suma alocată pentru finanțarea instituțională (FI) se scad fondurile pentru granturi doctorale (FGD) și fondurile pentru finanțarea situațiilor speciale (FSS), rezultând suma FI’, din care se calculează valoarea fondurilor alocate pentru FS, corespunzătoare proporției prevăzute în anexa nr. 1;
punctul (ii)
se determină fondurile FS_rs alocate pentru finanțarea suplimentară FS pe anul 2023, pentru fiecare ramură de știință rs, după cum urmează:
-
se determină numărul SEU’_rs de studenți echivalenți unitari din ramură de știință rs (pentru ciclurile de studii universitare de licență și master, cu excepția studenților de la alte forme de pregătire, menționate în tabelul 1 din anexa nr. 3):
Paragraf
unde SEU’^U_rs reprezintă numărul de studenți echivalenți unitari ai universității U din ramura de știință rs, determinați după eliminarea categoriilor menționate anterior;
-
se determină fondurile FS_rs din valoarea totală FS pe baza ponderii studenților echivalenți unitari din ramura de știință rs:
punctul (iii)
analog procedurii prin care se determină FS_rs, se determină sumele FS_rs(C_k) alocate pentru finanțarea suplimentară corespunzătoare indicatorilor de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de știință rs:
Paragraf
unde p_k reprezintă ponderea indicatorului de calitate IC_k (în totalul finanțării suplimentare), iar ∑^n_k=1p_k = 1 și n este numărul de indicatori de calitate. Lista indicatorilor de calitate IC_k și a ponderilor asociate sunt prezentate în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
punctul 2.
În a doua etapă se determină sumele FS^(U)_rs(C_k) alocate universității U, pentru finanțarea suplimentară corespunzătoare indicatorilor de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de știință rs, după cum urmează:
punctul 2.1.
Se determină valoarea indicatorilor de calitate IC^(U)_k, pentru fiecare universitate U, conform modului de calcul prezentat în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta metodologie, astfel:
punctul 2.1.1.
pentru fiecare ramură de știință rs se determină IC^(U)_(rs,k), dacă indicatorul de calitate este aplicat pe ramură de știință;
punctul 2.1.2.
la nivel de universitate U se determină IC^(U)_k, dacă indicatorul de calitate se aplică la acest nivel, valoarea IC(U)rs,k pentru fiecare ramură de știință a universității fiind aceeași cu cea obținută la nivel de universitate, IC^(U)_rs,k = IC(U)_k.
punctul 2.2.
Se determină valoarea indicatorilor de calitate relativi pentru fiecare universitate, IR^(U)_k ,astfel:
punctul 2.2.1.
pentru fiecare ramură de știință se determină IR^(U)_rs,k, dacă indicatorul de calitate a fost aplicat pe ramură de știință;
punctul 2.2.2.
la nivel de universitate se determină IR^(U)_k, dacă indicatorul de calitate se aplică la acest nivel, valoarea IR(U)rs,k pentru fiecare ramură de știință a universității fiind aceeași cu cea obținută la nivel de universitate, IR^(U)_rs,k = IR(U)_k.
Paragraf
Indicatorul de calitate relativ IR^(U)_k, corespunzător indicatorului de calitate ICk pentru universitatea U, exprimă, în termeni matematici, rezultatele evaluării valorii indicatorului de calitate al universității U, în comparație cu valoarea indicatorului pentru celelalte universități.
Paragraf
Matematic, acest calcul se exprimă astfel:
Paragraf
unde:
-
IR^(U)_k - valoarea indicatorului de calitate relativ k al universității U (și similar pentru universitățile notate cu Um, UM, Un);
-
IC^(U)_k - valoarea indicatorului de calitate absolut k al universității U (și similar pentru universitățile notate cu Um, UM, Un);
-
SEU^(Un) - numărul de studenți echivalenți unitari ai universității Un (și similar pentru universitățile notate cu Um, UM);
-
N - numărul total al universităților de stat din România pentru care se fac alocări financiare de către CNFIS.
Paragraf
Pentru fiecare universitate abaterea față de valoarea 1 (unu) (valoarea medie) a oricărui indicator de calitate relativ reprezintă diferența dintre suma dimensiunilor universităților (notate Um) care au obținut rezultate inferioare și suma dimensiunilor universităților (notate UM) care au obținut rezultate superioare, raportată după aceea la dimensiunea totală a universităților.
punctul 2.3.
Se determină, pentru fiecare universitate U, sumele FS^(U)_rs(C_k) alocate pentru finanțarea suplimentară corespunzătoare fiecărui indicator de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de știință rs, după cum urmează:
punctul 3.
În a treia etapă se determină sumele totale FS^(U) ce revin universității U pentru finanțarea suplimentară, astfel:
punctul 3.1.
se determină sumele totale FS^(U)_rs ce revin universității pentru finanțarea suplimentară, corespunzătoare ramurii de știință rs, după cum urmează:
punctul 3.2.
se determină sumele totale FS^(U) alocate universității U pentru finanțarea suplimentară, după cum urmează:
ART

Articolul 10

Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
ANX

Anexa nr. 1 nr

Paragraf
la metodologie
Paragraf
Din suma alocată în bugetul național pentru finanțarea instituțională (FI) a universităților se repartizează 1,5% pentru finanțarea situațiilor speciale, care nu pot fi integrate în formula de finanțare. Pentru finanțarea granturilor doctorale pentru studenții doctoranzi se alocă o sumă calculată conform anexei nr. 2 la metodologie. Suma rămasă (FI’) se distribuie după cum urmează:
litera a)
finanțarea de bază (FB): 68,50%;
litera b)
finanțarea suplimentară (FS): 30,00%;
litera c)
fondul pentru dezvoltare instituțională (FDI): 1,50%.
ANX

Anexa nr. 2 nr

Paragraf
la metodologie
Paragraf
În domeniul de finanțare D1 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de știință (RS): Științe juridice; Științe administrative; Științe ale comunicării; Sociologie; Științe politice; Științe militare, informații și ordine publică; Științe economice (fără cele din domeniile de studii universitare de doctorat: Cibernetică și statistică, Informatică economică și specializările Economie agroalimentară și Economie agroalimentară și a mediului); Psihologie și științe comportamentale; Filologie; Filozofie; Istorie; Teologie; Studii culturale; Arte (doar din domeniul de studii universitare de doctorat Istoria și teoria artei).
Paragraf
În domeniul de finanțare D2 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de știință: Matematică; Informatică; Fizică; Chimie și inginerie chimică; Științele pământului și atmosferei; Inginerie civilă; Inginerie electrică, electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale; Inginerie geologică, mine, petrol și gaze; Ingineria transporturilor; Ingineria resurselor vegetale și animale; Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației; Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială și management; Biologie; Biochimie; Științe economice (doar din domeniile de studii universitare de doctorat: Cibernetică și statistică, Informatică economică și specializările Economie agroalimentară și Economie agroalimentară și a mediului); Știința sportului și educației fizice.
Paragraf
În domeniul de finanțare D3 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de știință: Medicină; Medicină veterinară; Medicină dentară; Farmacie; Arhitectură și urbanism.
Paragraf
În domeniul de finanțare D4 intră programele de studii doctorale din ramura de știință Arte (fără cele din domeniul de studii universitare de doctorat Istoria și teoria artei).
ANX

Anexa nr. 3 nr

Paragraf
la metodologie
POR

Tabelul 1: Lista formelor de învățământ cu coeficienții de echivalare corespunzători folosiți pentru finanțarea studenților înmatriculați într-un program de studii de licență sau de master

Paragraf
^(1) Coeficientul se aplică și studenților înscriși la forma „Studii desfășurate în afara localității de rezidență a universității“ de la ciclul universitar de licență și master.
Paragraf
^(2) Pentru domeniul medicină, ultimii 3 ani (clinici), care se desfășoară în limba română, se utilizează coeficientul de echivalare de la studii în limba română.
Paragraf
^(3) La forma de masterat de un an și jumătate, pentru anul 2 cu un semestru se consideră coeficientul de echivalare corespunzător numai pentru un semestru.
Paragraf
^(4) Coeficientul se aplică studenților înscriși la „Studii de masterat în limba germană (limbă maternă)“ și „Studii de masterat în limba maghiară (limbă maternă)“ de la ciclul universitar de masterat.
Paragraf
^(5) La programul de Pregătire pedagogică suplimentară nivel II, care se realizează comasat pentru studenții de la ciclul de masterat de un an, se consideră coeficientul de echivalare corespunzător întregului program de pregătire pedagogică.
POR

Tabelul 2: Lista ramurilor de știință cu coeficienții de cost corespunzători, folosiți pentru finanțarea studenților înmatriculați într-un program de studii de licență sau de master

Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Se consideră valoarea 1 (unu) pentru coeficientul de cost corespunzător pentru studenții/participanții din universitățile de stat finanțate de ME, înscriși la formele de învățământ speciale (Pregătire preliminară pentru studenți străini, Pregătire psihopedagogică suplimentară, Activități asociate acordării gradelor didactice în învățământul preuniversitar).
ANX

Anexa nr. 4 nr

Paragraf
la metodologie
ANX

Anexa nr. 5 nr

Paragraf
la metodologie
POR

Clasa de indicatori C1. Predare/Învățare

POR

IC1.1 Raportul dintre numărul studenților și numărul de cadre didactice

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul total al studenților (bugetați și cu taxă) de la ciclurile de studii de licență și master și numărul total de norme didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcția de bază (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării), conform relației:
Paragraf
unde: TPD^(U)_rs - numărul total al cadrelor didactice din ramura de știință rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării);
Paragraf
TS^(U)_rs - numărul total de studenți^1 (bugetați și cu taxă) de la ciclurile de studii (L, M - Licență, Master), din ramura de știință rs, de la universitatea U, obținut pe baza relației:
Paragraf
iar e_fmaster este un coeficient de multiplicare egal cu 1,5, care se aplică la ciclul de master;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenții înscriși în anul universitar 2021/2022, respectiv personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități, ARACIS
Paragraf
^1 Numărul de studenți pentru licență și master este ajustat la o valoare optimă pe ramură de știință (care variază în funcție de cerințele ARACIS), în cazul în care are o valoare mai mică decât aceasta.
POR

IC1.2 Raportul dintre numărul de studenți de la ciclul de master și numărul de studenți de la ciclul de licență

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul studenților fizici (bugetați și cu taxă) de la ciclul de master și numărul studenților fizici (bugetați și cu taxă) de la ciclul de studii de licență, conform relației:
Paragraf
unde: SF^(U)_rs(M) - numărul de studenți fizici de la ciclul de studii de master (bugetați și cu taxă), din ramura de știință rs, de la universitatea U, unde, pentru studenții în regim cu taxă, se aplică un coeficient de multiplicare egal cu 1,5;
Paragraf
SF^(U)_rs(L) - numărul de studenți fizici de la ciclul de studii de licență^2 (bugetați și cu taxă), din ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenții înscriși în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Pentru ramurile de știință arhitectură, medicină, medicină veterinară, medicină dentară și farmacie, la ciclul de master se iau în considerare doar studenții de la programele de master distincte de programele de licență, precum și studenții de la rezidențiat.
Paragraf
Sursă date: universități, ARACIS
Paragraf
^2 Numărul de studenți pentru licență este ajustat la o valoare optimă pe ramură de știință (care variază în funcție de cerințele ARACIS), în cazul în care are o valoare mai mică decât aceasta.
POR

IC1.3 Raportul dintre numărul de cadre didactice cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, și numărul total de cadre didactice

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul total al normelor didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcția de bază, corespunzătoare cadrelor didactice cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, și numărul total al normelor didactice pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării), conform relației:
Paragraf
unde: TPDT^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv, corespunzătoare cadrelor didactice titulare din ramura de știință rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării);
Paragraf
TPD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare, din ramura de știință rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării);
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

IC1.4 Raportul dintre numărul cadrelor didactice titulare care au dreptul de a conduce doctorat și numărul de cadre didactice

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul total al normelor didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcția de bază, corespunzătoare cadrelor didactice care au dreptul de a conduce doctorat, și numărul total al normelor didactice pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării), conform relației:
Paragraf
unde: TPDCD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare care au dreptul de a conduce doctorat, din ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
TPD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare, din ramura de știință rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare și cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării);
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

Clasa de indicatori C2. Cercetare științifică/Creație artistică/Performanță sportivă

POR

IC2.1 Calitatea resursei umane

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, media scorurilor CNATDCU obținute de cadrele didactice și de cercetare^3 ale universității, din ramura de știință rs, ponderată cu fracțiile de normă ale cadrelor didactice și de cercetare în rs. Scorul CNATDCU pentru fiecare cadru didactic și de cercetare se determină ca raport între punctajul comunicat de universitate pentru acesta (calculat conform reglementărilor legale privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, în vigoare la data de referință a raportării) și punctajul minim, stabilit de CNATDCU^4, pentru domeniul în care acesta deține titlul respectiv.
Paragraf
^3 Toate cadrele didactice și de cercetare titulare și angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării. Punctajul pentru cadrele didactice și de cercetare cu activitatea științifică în alte ramuri de știință decât cele raportate de universitate este calculat conform standardului minim al CNATDCU pentru domeniul în care își desfășoară activitatea științifică, cadrul didactic și de cercetare fiind raportat în ramura/ramurile de știință unde desfășoară activitatea didactică. Pentru cadrele didactice și de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea științifică/creația artistică/performanța sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0.
Paragraf
^4 Pentru cadrele didactice și de cercetare care nu îndeplinesc criteriile minimale obligatorii CNATDCU, dar au un punctaj mai mare decât cel minim, scorul CNATDCU va avea valoarea 1.
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza doar pentru cadrele didactice și de cercetare cu funcția didactică de profesor sau conferențiar sau echivalent, pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021^5,
Paragraf
^5 Dacă universitatea a raportat mai puțin de două norme și jumătate ocupate de către cadrele didactice titulare (profesori, conferențiari sau echivalenți) pe o ramură de știință, media scorurilor se face împărțind la 2,5 suma scorurilor obținute de acestea.
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde:
-
scorul obținut pentru cadrul didactic și de cercetare titular CD_j (care este profesor, conferențiar sau echivalent), de la universitatea U;
Paragraf
punctaj_CD^(U)_j - punctajul comunicat de universitate pentru cadrele didactice și de cercetare CD_j (conform reglementărilor legale în vigoare la data de referință a raportării privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice și de cercetare);
Paragraf
punctaj_min_CNATDCU_j^(U) - punctajul minim stabilit de CNATDCU pentru domeniul în care cadrul didactic și de cercetare CD_j deține titlul respectiv;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs(prof,conf)- numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare titulare din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare titulare (profesori, conferențiari și echivalenți) din universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv scorurile calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic și de cercetare, conform Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.129/2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare, până la data de referință a raportării).
Paragraf
Sursă date: universități, ME
POR

IC2.2 Impactul activității științifice/creației artistice/performanței sportive

Paragraf
Se calculează pentru fiecare ramură de știință media scorurilor Hirsch obținute de către cadrele didactice și de cercetare raportate de universitate pe ramura de știință rs^6, ponderată cu fracțiile de normă ale cadrelor didactice și de cercetare în rs. Scorul Hirsch pentru fiecare cadru didactic și de cercetare se determină ca media ponderată a indicilor^7 Hirsch h corespunzători la momentul raportării, pentru cadrele didactice și de cercetare raportate de universitate pe ramura de știință rs.
Paragraf
^6 Dacă universitatea a raportat mai puțin de cinci cadre didactice pe ramură de știință, media se face împărțind la 5 suma scorurilor obținute de cadrele didactice raportate pe ramură de știință, respectiv dacă universitatea a raportat mai puțin de 25 de cadre didactice pe universitate, media se face împărțind la 25 suma scorurilor obținute de cadrele didactice raportate la nivel de universitate. Astfel, va rezulta o penalizare procentuală, graduală, din valoarea indicatorului calculat în cazul în care universitățile au programe universitare în ramuri de știință pentru care nu au resurse umane specializate în domeniile corespunzătoare.
Paragraf
^7 Pentru domeniile CNATDCU corespunzătoare domeniilor fundamentale Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale (cod_DF:10, 20, 30), bazele de date folosite pentru citări sunt Web of Science, Scopus și Google Scholar. Pentru celelalte domenii baza de date folosită este Google Scholar. Pentru domeniile artistice și domeniul Știința sportului și educației fizice se va folosi un indicator alternativ.
Paragraf
Se iau în calcul toate cadrele didactice și de cercetare titulare și angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării. Pentru cadrele didactice și de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea științifică/creația artistică/performanța sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0.
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: H(CD^rs,U_j,as - scorul Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa științifică as, cu normă didactică în ramura de știință rs de la universitatea U. Pentru atenuarea distorsiunilor determinate de distribuțiile neomogene ale valorilor intrate în media ponderată a scorului Hirsch, s-a aplicat H_j^3/2;
Paragraf
p_1 = 0,5, p_2 = 0,3 și p_3 = 0,2 - pentru domeniile fundamentale Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale (cod_DF 10, 20, 30), respectiv p_1 = 0, p_2 = 0 și p_3 = 1, pentru celelalte domenii fundamentale;
Paragraf
h_j^WebofSci(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa științifică, cu normă didactică în ramura de știință rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Web of Science;
Paragraf
h_j^Scopus(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa științifică, cu normă didactică în ramura de știință rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Scopus;
Paragraf
h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare pentru activitatea sa științifică, cu normă didactică în ramura de știință rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare titulare raportate de universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare titulare din universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv scorurile Hirsch calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic și de cercetare).
Paragraf
Mod de calcul alternativ pentru domeniile artistice: Se calculează, pentru fiecare domeniu artistic în parte, media aritmetică a punctajelor calculate, la momentul raportării, pentru citări nominale în publicații de specialitate și cronici în presa scrisă, pentru fiecare dintre cadrele didactice și de cercetare raportate de universitate în domeniul artistic la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic și de cercetare CD_j deține titlul respectiv.
Paragraf
Se acordă punctaj (1 punct) pentru o citare nominală în publicații de specialitate și cronici în presa scrisă.
Paragraf
Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au și (sau doar) activitate științifică în domeniul artistic, modul de calcul pentru activitatea științifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de știință (indicele Hirsch corespunzător).
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: cit(CD^rs,U_j,ca) - tipul de citare nominală, din publicații de specialitate și cronici în presa scrisă, pentru creația artistică a cadrului didactic sau de cercetare, cu normă didactică în ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
cp_art - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de creație artistică (este calculat, pentru fiecare domeniu CNATDCU, ca raportul dintre valoarea mediană a valorilor indicilor Hirsch și valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de creație artistică, înregistrată la nivel național);
Paragraf
h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch corespunzător cadrului didactic sau de cercetare j, pentru activitatea sa științifică, cu normă didactică în domeniul rs, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv indicii Hirsch și/sau numărul de citări calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic și de cercetare).
Paragraf
Mod de calcul alternativ pentru domeniul Știința sportului și educației fizice: Se calculează media aritmetică a punctajelor calculate, la momentul raportării, pentru citări nominale în publicații de specialitate și/sau recunoașterea națională și internațională, pentru fiecare dintre cadrele didactice și de cercetare raportate de universitate în domeniul Știința sportului și educației fizice la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic și de cercetare CD_j deține titlul respectiv.
Paragraf
Se acordă punctaj pentru o citare nominală în publicații de specialitate, respectiv recunoaștere națională sau internațională. Tipurile de recunoaștere națională și internațională la nivel de titlu onorific, publicație de specialitate și/sau premiu sunt: antrenor emerit, maestru al sportului, maestru emerit al sportului, arbitru național și internațional, comisar, observator pe ramuri de sport, membru în structurile sportului la nivel internațional, autor de publicații de specialitate (strategii, metodologii, linii metodice, planuri de pregătire, programe de pregătire sportivă/refacere/recuperare/reeducare motrică și funcțională, pentru copii/tineri/adulți, pentru obținerea și menținerea sănătății, menținerea vieții active a persoanelor vârstnice), realizate la solicitarea unor organisme de specialitate, reprezentative la nivel național sau internațional. Se diferențiază nivelul internațional față de cel național cu un indice 2, calitatea de autor cu un indice 2 și recunoașterea cu indice 5.
Paragraf
Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au și (sau doar) activitate științifică în domeniul Știința sportului și educației fizice, modul de calcul pentru activitatea științifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de știință (indicele Hirsch corespunzător).
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: perf_tip(CD^rs,U_j,ps) - tipul de performanță sportivă, sub formă de citare nominală, din publicații de specialitate sau de recunoaștere națională sau internațională a cadrului didactic sau de cercetare j, cu normă didactică în ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
p_perf_tip - punctajul acordat tipului de performanță sportivă, sub formă de citare nominală din publicații de specialitate sau element de recunoaștere națională sau internațională (se diferențiază nivelul internațional față de cel național cu un indice 2, calitatea de autor cu un indice 2 și recunoașterea cu indice 5);
Paragraf
cp_perf - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de performanță sportivă (este calculat ca raportul dintre valoarea mediană a valorilor indicilor Hirsch și valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de performanță sportivă, înregistrată la nivel național);
Paragraf
h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch corespunzător cadrului didactic sau de cercetare j, pentru activitatea sa științifică, cu norma didactică în ramura de știință rs, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare raportate de universitatea U în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv indicii Hirsch și/sau numărul de citări nominale, din publicații de specialitate și de recunoașteri naționale sau internaționale, calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic și de cercetare).
Paragraf
Sursă date: universități, Web of Science, Google Scholar, Scopus
POR

IC2.3 Performanța activității științifice/creației artistice/performanței sportive

Paragraf
Se calculează, pentru fiecare ramură de știință, media punctajelor finale obținute în ultimii patru ani la data de referință a raportării, prin publicarea de articole/lucrări în reviste sau volume clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Proceedings IEEE Proceedings sau ISI Emerging și prin dobândirea de brevete de către personalul didactic și de cercetare al universității care activează în acea ramură de știință, ponderată cu fracțiile de normă ale personalului didactic și de cercetare titular al universității în acea ramură de știință^8. Punctajul final pentru fiecare cadru didactic și de cercetare titular se determină ca sumă ponderată, în funcție de fiecare categorie de articole și brevete, a punctajelor raportate pentru contribuția individuală la publicarea de articole și obținerea de brevete în ultimii patru ani.
Paragraf
^8 Dacă universitatea a raportat mai puțin de cinci cadre didactice pe ramură de știință, media se face împărțind la 5 suma scorurilor obținute de cadrele didactice raportate pe ramură de știință, respectiv dacă universitatea a raportat mai puțin de 25 de cadre didactice pe universitate, media se face împărțind la 25 suma scorurilor obținute de cadrele didactice raportate la nivel de universitate. Astfel, va rezulta o penalizare procentuală, graduală, din valoarea indicatorului calculat în cazul în care universitățile au programe universitare în ramuri de știință pentru care nu au resurse umane specializate în domeniile corespunzătoare.
Paragraf
Pentru activitatea științifică, acordarea punctajelor pentru fiecare lucrare publicată în jurnale sau volume clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Proceedings, IEEE Proceedings sau ISI Emerging se face astfel: Nature sau Science - 15 puncte; reviste clasificate/indexate ISI (zona roșie - 7 puncte, zona galbenă - 5 puncte, zona albă și Arts Humanities - 2 puncte), reviste clasificate ERIH Plus - 1 punct; ISI Emerging - 2 puncte, lucrările în Proceedings-uri ISI și IEEE - 1 punct. Pentru fiecare brevet obținut, acordarea punctajelor se face astfel: brevet național - 2 puncte, brevet european - 6 puncte, internațional - 4 puncte, brevet triadic - 12 puncte. Pentru activitatea de creație artistică sau performanță sportivă realizată în domeniile artistice, respectiv domeniul Știința sportului și educației fizice se iau în calcul criteriile alternative, menționate mai jos.
Paragraf
Se iau în calcul toate cadrele didactice și de cercetare titulare și angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării. Pentru cadrele didactice și de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea științifică/creația artistică/performanța sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0.
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: ar_tip(CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic și de cercetare al universității U care activează în ramura de știință rs, în ultimii patru ani;
Paragraf
p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menționate mai sus;
Paragraf
br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcție de tipul de brevet (triadic, european/internațional sau național) obținute în ultimii patru ani de către personalul didactic și de cercetare al universității U, care activează în ramura de știință rs, în ultimii patru ani;
Paragraf
p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obținut la nivel național sau internațional, în funcție de tipul de brevet mai sus menționat;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a activității științifice recunoscute în ultimii patru ani).
Paragraf
O lucrare poate fi raportată doar o singură dată de universitate. În cadrul revistelor încadrate în mai multe domenii, se va lua în considerare încadrarea cea mai favorabilă. Zonele roșie, galbenă și albă sunt definite pentru fiecare an în parte.
Paragraf
Sursă date: universități, UEFISCDI
Paragraf
Mod de calcul alternativ pentru domeniile artistice: Se calculează, pentru fiecare domeniu artistic în parte, media punctelor finale obținute în ultimii patru ani la data de referință a raportării, prin realizarea de (sau participarea la) proiecte de creație artistică, precum și obținerea de premii, distincții și nominalizări, individuale sau colective, la nivel național, internațional și internațional de vârf^9, de către personalul didactic și de cercetare al universității, care activează în acel domeniu artistic, ponderată cu fracțiile de normă ale personalului didactic și de cercetare titular raportat de universitate în acel domeniu artistic la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic și de cercetare CDj deține titlul respectiv.
Paragraf
^9 Domeniile artistice pentru care se realizează modul de calcul alternativ sunt cuprinse în Lista de manifestări, festivaluri și concursuri organizate la nivel național, internațional și internațional de vârf, specifice fiecărui domeniu artistic, prevăzută în anexa la prezenta anexă.
Paragraf
Punctajul final pentru fiecare cadru didactic și de cercetare titular se determină ca sumă ponderată, în funcție de fiecare categorie de activitate de creație artistică realizată în ultimii patru ani și punctele corespunzătoare acestora.
Paragraf
Pentru proiecte realizate individual și nominalizări obținute la nivel național se acordă 1 punct, 3 puncte pentru cele la nivel internațional, respectiv 5 puncte pentru cele de la nivel internațional de vârf. Pentru participarea la proiecte colective realizate la nivel național și internațional, punctajul menționat anterior, pentru proiecte individuale, se împarte la 2 pentru participarea în colective de 2-4 participanți sau la 5, pentru colective de peste 5 participanți, iar pentru cele realizate la nivel internațional de vârf, se împarte la 2 indiferent de mărimea colectivului. Pentru premii individuale, punctajele menționate anterior pentru nominalizări se multiplică cu 2.
Paragraf
Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au și (sau doar) activitate științifică în domeniul artistic, modul de calcul pentru activitatea științifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de știință, articole publicate în reviste clasificate/indexate și brevete obținute.
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: pr_tip (CD^rs,U_j,ca) - numărul de proiecte realizate sau distincții obținute în ultimii patru ani, pe tipuri de rezultate, pentru creația artistică a cadrului didactic sau de cercetare j, cu normă didactică în ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
p_pr_tip - punctajul acordat tipului de rezultat, proiect realizat sau distincție obținută, menționat mai sus;
Paragraf
cp_art - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de creație artistică (este calculat, pentru fiecare domeniu CNATDCU, ca raportul dintre valoarea mediană a punctajului pentru cercetare științifică - articole și brevete - și valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de creație artistică, înregistrate la nivel național);
Paragraf
ar_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic și de cercetare al universității U, care activează în ramura de știință rs;
Paragraf
p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menționate mai sus;
Paragraf
br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcție de tipul de brevet (triadic, european/internațional sau național), obținute în ultimii patru ani, de către personalul didactic și de cercetare al universității U, care activează în ramura de știință rs;
Paragraf
p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obținut la nivel național sau internațional, în funcție de tipul de brevet menționat mai sus;
Paragraf
m_j,rs - norma sau fracția de normă a cadrului didactic și de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_j,rs = 1;
Paragraf
m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice și de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a activității științifice recunoscute în ultimii patru ani).
Paragraf
Mod de calcul alternativ pentru domeniul Știința sportului și educației fizice: Se calculează ca media punctelor finale obținute în ultimii patru ani, prin obținerea de performanțe sportive și prin dobândirea de brevete de către personalul didactic și de cercetare al universității, care activează în domeniul Știința sportului și educației fizice, ponderată cu fracțiile de normă ale personalului didactic și de cercetare titular raportat de universitate în domeniul Știința sportului și educației fizice la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic și de cercetare CDj deține titlul respectiv.
Paragraf
Pentru performanțele sportive obținute la nivel național și internațional se acordă următoarele punctaje: 0,5; 0,35; 0,25 puncte pentru locurile I, II, respectiv III la campionate (fază finală) de nivel național/universitar; 1,5; 1,25; 1, respectiv 0,75 puncte pentru locurile I, II, III, respectiv IV-VI, la competiții de nivel european; 1; 0,75; 0,5 pentru locurile I, II respectiv III, pentru competiții internaționale de reprezentare a României, 10; 8; 6; 5; 4; 3; 1,5 puncte pentru locurile I, II, III, IV, V, VI, respectiv - VII-VIII, la competiții de nivel mondial/Jocuri mondiale, Special Olympics/Jocuri paralimpice/Jocuri olimpice (la campionate se includ și competițiile oficiale asimilate campionatelor). Se acordă bonificație de 1 punct pentru record național, 2 puncte pentru record
Paragraf
european, 3 puncte pentru record mondial/olimpic. Se acordă 2 puncte pentru fiecare brevet național, 4 puncte pentru brevetele europene/internaționale și 12 puncte pentru brevetele triadice.
Paragraf
Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au și (sau doar) activitate științifică în domeniul Știința sportului și educației fizice, modul de calcul pentru activitatea științifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de știință, articole publicate în reviste clasificate/indexate și brevete obținute.
Paragraf
Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referință 1 ianuarie 2021,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: ps_tip (CD^rs,U_j,ps) - tipul de performanță sportivă realizată sau distincție obținută în ultimii patru ani, de cadrul didactic sau de cercetare j, din ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
p_ps_tip - punctajul acordat tipului de performanță sportivă realizată sau distincție obținută, menționate mai sus;
Paragraf
cp_perf - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de performanță sportivă (este calculat ca raportul dintre valoarea mediană a punctajului obținut pentru cercetare științifică - articole și brevete - și valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de performanță sportivă, înregistrată la nivel național);
Paragraf
ar_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic și de cercetare al universității U, care activează în ramura de știință rs;
Paragraf
p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menționate mai sus;
Paragraf
br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcție de tipul de brevet (triadic, european/internațional sau național), obținute în ultimii patru ani, de către personalul didactic și de cercetare al universității U, care activează în ramura de știință rs;
Paragraf
p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obținut la nivel național sau internațional, în funcție de tipul de brevet menționat mai sus;
Paragraf
TPDCtit^(U)_rs - reprezintă numărul total al personalului didactic și de cercetare titular al universității respective U, în acea ramură de știință rs;
Paragraf
m_rs - numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de știință rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice și de cercetare raportate de universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic și de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situația de la 1 ianuarie 2021 a activității științifice recunoscute în ultimii patru ani).
Paragraf
Sursă date: universități, UEFISCDI
POR

IC2.4 Fondurile pentru cercetare științifică/creație artistică/performanță sportivă

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor valide a ultimilor patru ani calendaristici, pentru raportul dintre suma fondurilor din proiecte de cercetare/creație artistică^10 (inclusiv cele finanțate din bugetul propriu al universității) și numărul total de persoane titulare pe posturi didactice sau de cercetare în universitate^11,
Paragraf
^10 Nu se iau în considerare proiectele de tip POS-DRU, POS-CCE, POCU și POCA.
Paragraf
^11 Se iau în calcul toate cadrele didactice și de cercetare titulare și angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referință a raportării.
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde: TV ^(U)_pr_cercetare - reprezintă valoarea totală a veniturilor din proiecte de cercetare/creație artistică/performanță sportivă (inclusiv cele finanțate din bugetul propriu al universității), de la universitatea U;
Paragraf
TPDCtit^(U) - reprezintă numărul total de persoane titulare, pe posturi didactice sau de cercetare, în universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, cadre didactice cu normă de bază în anul universitar 2021/2022, date statistice financiare ale anului 2021);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități/ME
POR

Clasa de indicatori C3. Orientare internațională

POR

IC3.1 Ponderea mobilităților studențești

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca indicator compus, astfel: pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul studenților care au participat la mobilități^12, studenți români în străinătate - outgoing și studenți străini în România - incoming (la incoming se aplică un coeficient de multiplicare în valoare de 1,5) și numărul total de studenți înmatriculați în universitatea U, iar pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul studenților universității care au participat la mobilități (calculat similar cu numărătorul din raportul anterior) și numărul total de studenți din universitățile de stat care au participat la mobilități, conform relației:
Paragraf
^12 Prin programele ERASMUS studiu sau practică, programe bilaterale sau alte forme.
Paragraf
unde: SF^(U) (mob_ro) - numărul de studenți fizici români (bugetați și cu taxă) care au participat la mobilități în străinătate, de la toate ciclurile de studii din universitatea U;
Paragraf
SF^(U) (mob_st) - numărul de studenți fizici străini care au participat la mobilități în România, de la toate ciclurile de studii din universitatea U;
Paragraf
SF^(nat) (mob_ro) - numărul de studenți fizici români (bugetați și cu taxă) care au participat la mobilități în străinătate, de la toate ciclurile de studii la nivel național, din universitățile de stat;
Paragraf
SF^(nat) (mob_st) - numărul de studenți fizici străini care au participat la mobilități în România, de la toate ciclurile de studii la nivel național, din universitățile de stat;
Paragraf
p_dmob - ponderea acordată unei mobilități realizate de student, în funcție de durata mobilității și a tipului de mobilitate: 0,2 pentru mobilități foarte scurte, fără alte forme (< 1 lună), și 0,1 pentru alte forme de mobilități foarte scurte; 0,6 pentru mobilități scurte (≥ 1 lună < 1 semestru); 1 pentru mobilități medii (≥ 1 semestru și < 1 an) și pentru mobilități lungi (≥1 an);
Paragraf
TSF^(U) - Numărul total de studenți fizici (bugetați și cu taxă) de la toate ciclurile de studii, de la universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător, pentru mobilitățile realizate (finalizate) în anul universitar anterior (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru studenții înscriși în anul universitar 2021/2022, respectiv mobilitățile realizate și finalizate în anul universitar anterior 2020/2021);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

IC3.2 Ponderea studenților străini înscriși în programe de studii

Paragraf
Se calculează, la nivel de ramură de știință, ca indicator compus, astfel: pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul studenților străini (cu altă cetățenie decât română) înmatriculați la programe de licență, master și doctorat ale universității și numărul total al studenților din universitate înmatriculați la toate ciclurile de studii, iar pentru 50% din indicatori se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați pentru raportul dintre numărul studenților străini (cu altă cetățenie decât română) înmatriculați la programe de licență, master și doctorat ale universității și numărul total al studenților străini din universitățile de stat, conform relației:
Paragraf
unde: SF_rs^(U) (străini) - numărul de studenți fizici străini (bugetați și cu taxă), de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de știință rs, din universitatea U;
Paragraf
SF_rs^(nat) (străini) - numărul de studenți fizici străini (bugetați și cu taxă), de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de știință rs, la nivel național, din universitățile de stat;
Paragraf
TSF_rs^(U) - numărul total de studenți fizici (bugetați și cu taxă) de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de știință rs, din universitatea U;
Paragraf
p_str - ponderea acordată studenților străini: 1 pentru studenții străini (alții decât etnici români) și studenții străini etnici români cu taxă; 0,5 pentru studenții străini etnici români de la buget;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenți înscriși în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

Clasa de indicatori C4. Orientare regională echitate socială

POR

IC4.1 Capacitatea de a integra persoanele provenite din medii dezavantajate socioeconomic în programe educaționale

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul studenților proveniți din medii dezavantajate socio-economic^13 și numărul total al studenților, conform relației:
Paragraf
unde: SF^(U) (medii_dezavantajate) - numărul de studenți fizici (bugetați și cu taxă) de la toate ciclurile de studii, care au domiciliul în mediul rural sau orașe cu sub 10.000 de locuitori sau provin din centre de plasament (orfani) sau aparțin unor grupuri etnice dezavantajate (romi), de la universitatea U;
Paragraf
TSF^(U) - numărul total de studenți fizici (bugetați și cu taxă) de la toate ciclurile de studii (L, M, D), de la universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenți înscriși în anul universitar 2021/2022);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
Paragraf
^13 Sintagma „medii dezavantajate socioeconomic“ are în vedere acele persoane care au domiciliul în mediul rural sau orașe cu sub 10.000 de locuitori, care provin din centre de plasament (orfani) sau aparțin unor grupuri etnice dezavantajate (romi) sau sunt persoane cu dizabilități.
POR

IC4.2 Contribuția universității la fondul de burse, inclusiv alte forme de sprijin pentru studenți

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor validate pentru ultimii 4 ani calendaristici, pentru raportul dintre sumele alocate de universitate, din surse proprii, pentru fondul de burse și pentru alte forme de sprijin pentru studenți (exclusiv sursele bugetare) și fondul total de burse pentru studenți, conform relației:
Paragraf
unde: CB^(U)_surse proprii - cheltuieli cu burse și alte forme de sprijin financiar pentru studenți (inclusiv fondurile raportate la art. 57 din execuția bugetară de la nivelul ME), din sursele proprii ale universității, altele decât alocațiile bugetare - în lei;
Paragraf
VB^(U)_total - fondurile totale de burse pentru studenți ale universității - în lei;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru date statistice financiare ale anului 2021);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: ME
POR

IC4.3 Activitatea de practică pentru ciclul de studii de licență

Paragraf
Se calculează, la nivel de ramură de știință, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre numărul total de ore de practică din planul de învățământ, pentru studenții cu frecvență, de la ciclul de studii de licență, și numărul total de ore din planul de învățământ (fără disciplinele facultative și DPPD) pentru studenții cu frecvență de la ciclul de studii de licență din acel an universitar.
Paragraf
Pentru anul 2023, având în vedere datele disponibile, aplicarea formulei se va realiza cu datele raportate la 1 ianuarie 2023, conform relației generale:
Paragraf
pentru anul 2023:
Paragraf
unde: NH_med_rs^(U) (L_pract) - numărul mediu de ore de practică din planul de învățământ, pentru un student fizic cu frecvență (bugetat și cu taxă) de la ciclul de studii de licență, din ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
NH_med_rs^(U)(L_total) - numărul mediu de ore din planul de învățământ (fără disciplinele facultative și DPPD), pentru un student fizic cu frecvență (bugetat și cu taxă) de la ciclul de studii de licență, din ramura de știință rs, de la universitatea U;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru studenții înscriși în anul universitar 2021/2022, respectiv studenții care au realizat practică în anul universitar 2020/2021);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

IC4.4 Locuri în cămine studențești

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizați, pentru raportul dintre suma numărului de studenți cazați în căminele universității și numărul de studenți care au primit subvenții pentru cazare în afara campusului universitar, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2004 privind instituirea subvențiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenții care locuiesc în alte spații decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, aprobată prin Legea nr. 527/2004, cu modificările ulterioare, și numărul total de studenți din afara localității de rezidență a universității, de la forma de învățământ cu frecvență și toate ciclurile de studii (L, M, D).
Paragraf
Pentru anul 2023, având în vedere datele disponibile în perioada generată de pandemia cu virusul SARS-CoV2, aplicarea formulei se va realiza gradual, pentru 50% din indicator cu datele colectate până la momentul declanșării pandemiei (IC4.4a), iar pentru 50% din indicator pe baza datelor raportate la 1 ianuarie 2023 (IC4.4b),
Paragraf
conform relației generale:
Paragraf
sau pentru anul 2023:
Paragraf
unde: TSC^(U) - numărul de studenți cazați în căminele universității U;
Paragraf
TSSC^(U) - numărul de studenți care au primit subvenții pentru cazare în afara campusului universității, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2004, aprobată prin Legea nr. 527/2004, cu modificările ulterioare;
Paragraf
LC^(U) - numărul locurilor de cazare administrate de universitatea U;
Paragraf
SC^(U) - numărul de subvenții pentru cămine acordate de universitatea U
Paragraf
TSF^(U)_(nerezid_zi) - numărul total de studenți fizici (bugetați și cu taxă) din afara localității de rezidență a universității, de la forma de învățământ cu frecvență și toate ciclurile de studii (L, M, D), de la universitatea U;
Paragraf
an_i -anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2020 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2020, pentru studenții înscriși în anul universitar 2019/2020, respectiv numărul de locuri în cămine și numărul de subvenții pentru cămine în anul universitar 2019/2020);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: universități
POR

IC4.5 Fondurile nerambursabile atrase de universitate

Paragraf
Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor validate pentru ultimii 4 ani calendaristici, pentru raportul dintre totalul fondurilor nerambursabile atrase efectiv de universitate (sunt incluse veniturile din programele europene și alte surse externe) și totalul fondurilor nerambursabile atrase efectiv de universitățile de stat, la nivel național,
Paragraf
conform relației:
Paragraf
unde:Tfond^(U)_nerambursabile - total fonduri nerambursabile atrase de universitatea U, exprimate în lei;
Paragraf
TFond_ nerambursabile^(național) - total fonduri nerambursabile atrase de universitățile de stat, la nivel național, exprimate în lei;
Paragraf
an_i - anul de referință pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru datele financiare ale anului 2021);
Paragraf
ac - anul curent de aplicare a indicatorului.
Paragraf
Sursă date: ME
ANX

ANEXĂ

Paragraf
la anexa nr. 5 la metodologie
litera a)
domeniul muzică:
litera a1)
internațional de vârf: Festivalul Internațional „George Enescu“, BBC Proms, Salzburg Festival, săli spectacole (Wiener Konzerthaus, Tonhalle Orchester Zürich, The Metropolitan Opera, Teatro alla Scala - Milano, Mariinsky Theatre, Berliner Philharmoniker, Concertgebouw);
litera a2)
internaționale: festivaluri, concursuri organizate de instituții de profil (filarmonici și teatre de operă și operetă; festivaluri) în capitale naționale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare;
litera a3)
naționale: festivaluri, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, Festivalul Internațional Meridian, Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul Cluj Modern, Festivalul Internațional de Muzică Nouă Intrada (Timișoara), Festivalul Muzicii Românești (Iași), Festivalul Timișoara Muzicală;
litera b)
domeniul teatru:
litera b1)
internațional de vârf: Edinburg, Avignon, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa - Itinerant, Festivalul Internațional de la Viena, Festivalul Internațional de la Sankt-Petersburg; Lugano (Festival International de Marionettes de Lugano);
litera b2)
internaționale: festivaluri, concursuri organizate de instituții de profil în capitale naționale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [exemple: Athens (International Festival Making Theatre), Moskow (Chekhov International Festival), Belgrade (BITEF), Craiova (Shakespeare International Festival), Timișoara (European Festival of Performing Arts/Romanian Drama Fest), Sibiu (International Theatre Festival), Praga (World Festival of Puppet Art, Prague Quadriennial of Performance Design and Space), Istanbul (International Theatre Festival), Bratislava (New Drama Festival), Dublin (Dublin Theatre Festival), Iași (Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași - FITPTI), Festival Internacional de Teatro Infantil Y Juveni (FITIJ), Austria (Internationale Puppentheatertage Mistelbach), Union International de la Marionettes (UNIMA), Festivalul internațional de teatru din Serbia, Cehia DIVADLI Pilsen Pilsen Theater Festival];
litera b3)
naționale: manifestații, concursuri sau festivaluri organizate de UNITER; Festivalul Național de Teatru (FNT);
litera c)
domeniul film:
litera c1)
internațional de vârf: Oscar, Globul de Aur, Cannes, Berlin, Veneția, BAFTA;
litera c2)
internaționale: festivaluri, concursuri organizate de instituții de profil în capitale naționale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [Marrakesh, Shanghai, San Sebastian, New York (Tribeca), Cehia (Anifilm), Utrecht (Holland Animation Film Festival), Lisabona (MONSTRA), Karlovy Vary, Salerno, Cluj (TIFF)];
litera c3)
naționale: Ion Popescu Gopo, BIEFF BIEFF - Bucharest International Film Festival;
litera d)
domeniul arte vizuale:
litera d1)
internațional de vârf: Bienala de Artă de la Veneția, Cvadrienala de la Kassel, muzee (expoziții/exponate la Museum of Modern Art - MoMA, Tate, Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou);
litera d2)
internaționale: festivaluri/concursuri de artă organizate în capitale naționale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [Paris/Berlin/NY/Londra - Fashion Week (câte două sesiuni pe an); Carnavalul de la Veneția; La Triennale Mondiale de l’Estampe et de la Gravure Originale - Chamalières - Franța; Bienala Internațională de Afiș Social-Politic de la Oświęcim (Auschwitz) - Polonia; Brno Biennial of Graphic Design - Cehia; Tallinn Print Triennial/Estonia; Graphic Design Festival - Breda - Olanda; International Poster Biennale in Warsaw - Polonia; Mini Print International of Cadaqués/Spania; Trienala de Grafică Mică - Lodz/Polonia; Riga International Textile Fibre Art Triennial; Contemporary Textile Art Biennial CONTEXTILE; The Tapestry Triennale of Lodz; Quadrienala de Scenografie Praga; Festivalul Internațional de Film -Wiesbaden; La Moix de la Photo, Paris, France; Contemporary Art Ruhr - Media Art Fair, Essen Germany; International Festival of Photography Lodz, Lodz Poland; PHotoExpana - International Festival of Photography (Madrid, Spain); Bienala Internațională de Artă - Porto (Portugalia); Bienala Internațională de Ceramică - Marratxí (Spania); Bienala Internațională de Ceramică - Aveiro (Portugalia); Bienala Internațională de Ceramică - Manises (Spania); GlassFest, Karlovy Vary, Cehia; International Glass Festival, Luxemburg; International Exhibition of Glass Kanazawa, Japonia; International Biennale of Glass, Bulgaria; MURO Street Art Festival Lisbon, Portugal];
litera d3)
naționale: saloanele naționale de artă, cu juriu, organizate de Uniunea Artiștilor Plastici; B-FEET Festival internațional de scenografie și teatru de stradă; Festivalul de film „I. Popescu Gopo“; BIEFF BIEFF - Bucharest International Film Festival - București, România, Romanian Design Week;
litera e)
domeniul arhitectură:
litera e1)
internațional de vârf: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, manifestărilor, concursurilor organizate de: Union Internationale des Architectes (UIA), Consiliul European al Urbaniștilor (ECTP), Federația Internațională a Peisagiștilor (IFLA), Asociația Europeană a Școlilor de Arhitectură (AEEA), Royal Institute of British Architects (RIBA), Architects’ Council of Europe (ACE), The Royal Town Planning Institute (RTPI), Rețeaua Europeană a Universităților pentru Implementarea Convenției Europene a Peisajului (UNISCAPE), Asociația Școlilor de Urbanism din Europa (AESOP), Biennale di Architettura di Venezia, East Centric Architecture Triennale, Mies van der Rohe Awards (EUMiesaward);
litera e2)
internaționale: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, manifestărilor, concursurilor organizate de: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO), The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage (TICCIH);
litera e3)
naționale: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, concursurilor organizate de: Uniunea Arhitecților din România (UAR), Ordinul Arhitecților din România (OAR), Registrul Urbaniștilor din România (RUR).

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031