AcasăLegislațieORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 11 din 15 martie 2023

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 11 din 15 martie 2023pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:15.03.2023
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Având în vedere faptul că prin Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se reglementează funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor/echipamentelor mai sus identificate,
Paragraf
luând în considerare că în cadrul legislativ actual alimentarea cu hidrogen a diverselor categorii de consumatori nu este reglementată, aspect care este necesar a fi determinat prealabil elaborării Strategiei Naționale pentru Hidrogen, asumată prin Planul național de redresare și reziliență (componenta 6 - Energie, reforma 4),
Paragraf
ținând cont că transportul hidrogenului de la instalațiile de producere la instalațiile de alimentare se realizează în recipiente sub presiune transportabile cu presiune ridicată de 350, 700 bari sau superioară acestor valori, fabricate inclusiv din materiale compozite, iar activitatea de umplere a acestor recipiente nu este reglementată în momentul actual, prescripția tehnică în vigoare, aprobată în anul 2003, fiind depășită din acest punct de vedere,
Paragraf
constatând că în momentul de față există formulări insuficient detaliate ale legislației în vigoare referitoare la aprobarea proiectelor prescripțiilor tehnice elaborate de către Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR,
Paragraf
luând în considerare că în prezent cadrul legislativ nu conține referiri explicite la posibilitatea stabilirii prin prescripții tehnice a distanțelor de protecție și de siguranță care trebuie să se respecte la instalarea/montarea echipamentelor/instalațiilor, în situația în care acestea nu se stabilesc de alte autorități,
Paragraf
în considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOL UNIC

Paragraf
Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 8 iunie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 5, litera n) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera N)
prescripție tehnică - norma tehnică elaborată de către ISCIR și aprobată prin ordin al ministrului economiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conține, pentru domenii clar definite, condiții și cerințe tehnice referitoare la instalații/echipamente, inclusiv distanțe de protecție și de siguranță ale acestora, acolo unde este cazul, și la activități specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piață, punerii în funcțiune și utilizării instalațiilor/echipamentelor respective în condiții de siguranță în funcționare;
punctul 2.
La articolul 5, după litera s) se introduce o nouă literă, lit. s^1), cu următorul cuprins:

Citat

litera S^1)
umplere - activitatea, cu caracter repetitiv, de încărcare a recipientelor transportabile cu gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, conform prescripțiilor tehnice;
punctul 3.
La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 8

Alineatul (1)
Activitățile de construire, montare, instalare, umplere, punere în funcțiune, supraveghere tehnică, reviziile, reparațiile, lucrările de întreținere, operațiunile de sudare, control nedistructiv și încercări distructive, de deservire a instalațiilor/echipamentelor, verificările tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață pentru echipamentele/instalațiile prevăzute în anexele nr. 2-4, precum și verificările tehnice în vederea admiterii funcționării și verificările tehnice în utilizare pentru echipamentele/instalațiile prevăzute în anexa nr. 4 se realizează de către persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile stabilite de prescripțiile tehnice și prezenta lege.
punctul 4.
La anexa nr. 2, după punctul 2^1 se introduce un nou punct, pct. 2^2, cu următorul cuprins:

Citat

punctul 2^2.
Instalații de alimentare cu hidrogen
punctul 5.
La anexa nr. 4, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

punctul 1.
Cazane pentru abur și pentru apă fierbinte având presiune x volum ≤ 60 (bar x litru) și presiunea > 4 bari

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei,
Paragraf
Florin Marian Spătaru
Paragraf
p. Inspectorul de stat șef al Inspecției
Paragraf
de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Paragraf
Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat,
Paragraf
Ionel-Emanuel Oproiu
Paragraf
p. Ministrul energiei,
Paragraf
Dan-Dragoș Drăgan,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 15 martie 2023.
Paragraf
Nr. 11.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031