EN
AcasăDocument

REGULAMENT din 26 aprilie 2000

privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial

În vigoare
Emitent:MINISTERUL JUSTIȚIEI
Publicat:19.12.2023
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobat prin ORDINUL nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 16 mai 2000.
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziții comune

ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Asociațiile, fundațiile și federațiile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, denumita în continuare ordonanța, sunt supuse înscrierii în registre speciale, constituite, potrivit prezentului regulament, la instanțele judecătorești.
Alineatul (2)
Evidenta centralizata în materie se realizează prin Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, denumit în continuare Registrul național, aflat la Ministerul Justiției, și cuprinde atât evidenta persoanelor juridice care se înființează potrivit ordonanței, cat și a celor înființate potrivit Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații).
ART

Articolul 2

Paragraf
În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos au următorul înțeles:
litera a)
înscriere - consemnarea atât a mențiunilor făcute în vederea dobândirii personalității juridice, cat și a celor privind modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului, precum și a oricăror alte mențiuni care, potrivit legii, se înscriu în registrul special; în toate cazurile înscrierea se efectuează prin introducerea datelor în registre ținute în sistem computerizat, iar în lipsa acestora, în registre ținute pe suport hârtie;
litera b)
înregistrare - consemnarea făcuta în scop de publicitate pentru realizarea unei evidente centralizate la nivel național a persoanelor juridice fără scop patrimonial;
litera c)
persoane juridice fără scop patrimonial - asociațiile, fundațiile și federațiile care se înființează în baza ordonanței, persoanele juridice străine prevăzute laart. 76 din ordonanță, asociațiile, fundațiile, uniunile, federațiile și gruparile de persoane juridice înființate în bazaLegii nr. 21/1924, precum și filialele acestora;
litera d)
registrul special - registrul asociațiilor și fundațiilor, aflat la judecătorie sau, după caz, registrul federațiilor și registrul persoanelor juridice străine, prevăzute laart. 76 din ordonanță, ținute la tribunal;
litera e)
înscrisuri doveditoare în sensulart. 74 alin. (1) din ordonanță- actul constitutiv și statutul persoanei juridice fără scop patrimonial, inclusiv actele de modificare a acestora, precum și actele prin care s-a dispus reorganizarea ori dizolvarea.
ART

Articolul 3

Paragraf
Înscrierile din registrul special și înregistrările din Registrul național se intregesc cu datele rezultate din înscrisurile doveditoare.
ART

Articolul 4

Paragraf
Înscrierea în registrul special se face la cererea oricăruia dintre asociați sau fondatori, respectiv a oricăreia dintre persoanele juridice fără scop patrimonial care constituie federația, împuterniciți prin actul constitutiv, precum și a oricărei alte persoane interesate, în condițiile legii.
ART

Articolul 5

Paragraf
Cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice va cuprinde, conform modelului prevăzut în anexa nr. I:
litera a)
numele și domiciliul persoanei împuternicite în condițiileart. 6 alin. (2) lit. h) din ordonanță;
litera b)
numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul asociaților sau fondatorilor;
litera c)
denumirea și sediul asociației, fundației sau filialei;
litera d)
precizarea patrimoniului inițial;
litera e)
numărul și data autentificării actului constitutiv și a statutului.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
La cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice se vor atașa următoarele documente:
litera a)
un exemplar original și două exemplare în copie legalizată de pe actul constitutiv și statut;
litera b)
actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;
litera c)
dovada disponibilității denumirii, eliberată de compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, refuzul motivat de a elibera dovada disponibilității denumirii;
litera d)
certificate ori alte documente cerute potrivit legii speciale persoanelor fizice pentru înființarea legală a persoanei juridice;
litera e)
autorizațiile administrative prealabile, în cazul în care sunt cerute potrivit legii speciale, pentru înființare legală.
Alineatul (2)
Dacă activitatea desfășurată de persoana juridică intră în sfera de competență a două sau mai multe autorități publice, instanța va solicita atașarea unui număr corespunzător de copii legalizate de pe actul constitutiv și statut, în vederea îndeplinirii obligației stabilite la art. 40 din prezentul regulament.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
După dobândirea personalității juridice instanța întocmește certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, care se completează conform formularului prevăzut în anexa nr. II.
Alineatul (2)
Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial se eliberează, la cerere, reprezentantului ori mandatarului asociației, fundației, federației sau filialelor acestora.
ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Modificările aduse actului constitutiv și/sau statutului produc efecte de la data înscrierii lor în registrul special.
Alineatul (2)
Cererea de înscriere a modificării actului constitutiv și/sau a statutului persoanei juridice fără scop patrimonial va cuprinde, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la art. 5, conform modelului prevăzut în anexa nr. III. La cerere se vor atașa înscrisurile prevăzute la art. 6 lit. a), b) și e), înscrisurile prevăzute la art. 6 lit. c) și d) atunci când este cazul, actul modificator în original și copii ale acestuia în numărul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, în original.
Alineatul (3)
Cererea pentru înscrierea modificărilor actului constitutiv și/sau statutului se va înregistra la instanța competența, formând un dosar separat de cel inițial, care va fi conexat cu acesta.
NTA

Notă

Paragraf
Decizie de admitere: HP nr. 19/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 86 din 30 ianuarie 2024:
Paragraf
Afilierea de noi membri ai unei fundații sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.
Paragraf
Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiționate de înscrierea în Registrul federațiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.
ART

Articolul 9

Paragraf
În cazul admiterii cererii pentru înscrierea modificării actului constitutiv și/sau a statutului și după efectuarea înscrierii instanța va proceda, din oficiu, la completarea în mod corespunzător a certificatului de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, cu date privind denumirea, sediul sau durata de funcționare. Fiecare completare a certificatului de înscriere se va face sub semnătura judecătorului și va purta ștampila instanței.
ART

Articolul 10

Paragraf
Dispozițiile art. 5-9 se aplică în mod corespunzător și în cazul federațiilor.
CAPITOL

Capitolul 2 Organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor

ART

Articolul 11

Alineatul (1)
La fiecare judecătorie se înființează Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Alineatul (2)
Asociațiile și fundațiile, precum și filialele devin persoane juridice din momentul înscrierii lor în registru.
ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Registrul asociațiilor și fundațiilor prevăzut la art. 11 este compus din două părți: partea întâi - A - destinată înscrierii asociațiilor și filialelor acestora și partea a doua - B - destinată înscrierii fundațiilor și filialelor acestora.
Alineatul (2)
Fiecare dintre persoanele juridice menționate la alin. (1) va fi înscrisă în partea corespunzătoare a registrului special și va purta un număr de înscriere, începând de la numărul 1 pentru fiecare parte a registrului.
Alineatul (3)
În fiecare an se deschide un nou registru special.
Alineatul (4)
Toate mențiunile ulterioare cu privire la o asociație, fundație sau filiala înscrisă în registrul special se operează sub același număr.
ART

Articolul 13

Alineatul (1)
Partea întâi - A - va cuprinde doua secțiuni, numerotate cu cifre române.
Alineatul (2)
Secțiunea I conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către asociație ori de filiala unei asociații.
Alineatul (3)
Secțiunea I are următoarele rubrici:
litera a)
numărul și data înscrierii asociației;
litera b)
numărul dosarului judecătoriei, numărul și data încheierii prin care s-a admis cererea de înscriere și, dacă este cazul, numărul dosarului și al deciziei pronunțate în recurs, cu indicarea instanței și a secției;
litera c)
denumirea asociației;
litera d)
sediul asociației;
litera e)
durata de funcționare a asociației;
litera f)
patrimoniul inițial al asociației;
litera g)
numele sau, după caz, denumirea asociaților;
litera h)
scopul asociației;
litera i)
obiectivele asociației;
litera j)
indicarea componentei nominale a consiliului director și a organului de control, precum și a persoanei sau persoanelor desemnate sa reprezinte asociația;
litera k)
mențiuni cu privire la filialele asociației: sediul, patrimoniul inițial, radierea;
litera l)
mențiuni privind apartenența asociației la o federatie: denumirea, sediul, radierea;
litera m)
mențiuni privind afilierea asociației la organizații internaționale: denumirea, sediul acesteia, alte organizații afiliate;
litera n)
mențiuni privind statutul juridic de utilitate publică al asociației: numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a recunoscut utilitatea publică, indicarea numărului Monitorului Oficial al României în care au fost publicate rapoartele de activitate și bilanțurile anuale, numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a retras actul de recunoaștere a utilității publice;
litera o)
modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului asociației;
litera p)
mențiuni privind reorganizarea asociației: modalitatea și indicarea actului doveditor;
litera q)
mențiuni cu privire la dizolvarea asociației: modul dizolvării, indicarea actului prin care s-a constatat sau, după caz, s-a hotărât dizolvarea, precum și a organului care l-a emis;
litera r)
mențiuni cu privire la lichidarea asociației: numele lichidatorilor, indicarea operațiunilor de lichidare, hotărârea judecătorească prin care s-au soluționat contestațiile la bilanțul lichidatorilor;
litera s)
alte mențiuni;
litera t)
data radierii asociației.
Alineatul (4)
Înscrierea filialei unei asociații se face prin completarea, în mod corespunzător, a rubricilor prevăzute la alin. (3).
ART

Articolul 14

Alineatul (1)
Secțiunea a II-a este destinată înscrierii asociațiilor și filialelor acestora care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția instanței respective. Înscrierile efectuate în acesta secțiune, cu excepția celor privind radierea, nu au nici un efect asupra personalității juridice dobândite anterior.
Alineatul (2)
Secțiunea a II-a va cuprinde, în afară rubricilor prevăzute la art. 13 alin. (3), o rubrica noua privind numărul și data înscrierii la judecătoria în a carei circumscripție asociația ori filiala și-a schimbat sediul.
ART

Articolul 15

Alineatul (1)
Partea a doua - B - va cuprinde doua secțiuni, numerotate cu cifre române.
Alineatul (2)
Secțiunea I conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către fundație ori de filiala unei fundații.
Alineatul (3)
Secțiunea I va avea următoarele rubrici:
litera a)
numărul și data înscrierii fundației;
litera b)
numărul dosarului judecătoriei, numărul și data încheierii prin care s-a admis cererea de înscriere și, dacă este cazul, numărul dosarului și al deciziei pronunțate în recurs, cu indicarea instanței și a secției;
litera c)
denumirea fundației;
litera d)
sediul fundației;
litera e)
durata de funcționare a fundației;
litera f)
patrimoniul inițial al fundației;
litera g)
numele sau, după caz, denumirea fondatorilor;
litera h)
scopul fundației;
litera i)
obiectivele fundației;
litera j)
componenta nominală a consiliului director și a organului de control, dacă a fost stabilită prin actul constitutiv, precum și persoana sau persoanele desemnate sa reprezinte fundația;
litera k)
mențiuni cu privire la filialele fundației: sediul, patrimoniul inițial, radierea;
litera l)
mențiuni cu privire la apartenența fundației la o federatie: denumirea, sediul, alte organizații componente, radierea;
litera m)
mențiuni privind afilierea fundației la organizații internaționale: denumirea, sediul acesteia, alte organizații afiliate;
litera n)
mențiuni privind statutul juridic de utilitate publică: numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a recunoscut utilitatea publică, indicarea numărului Monitorului Oficial al României în care au fost publicate rapoartele de activitate și bilanțurile anuale, numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a retras actul de recunoaștere a utilității publice;
litera o)
modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului fundației;
litera p)
mențiuni privind reorganizarea fundației: modalitatea și indicarea actului doveditor;
litera q)
mențiuni cu privire la dizolvarea fundației: modul dizolvării, indicarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus dizolvarea, precum și a instanței care a pronunțat-o;
litera r)
mențiuni cu privire la lichidarea fundației: numele lichidatorilor, indicarea operațiunilor de lichidare, hotărârea judecătorească prin care s-au soluționat contestațiile la bilanțul lichidatorilor;
litera s)
alte mențiuni;
litera t)
data radierii fundației.
Alineatul (4)
Înscrierea filialei unei fundații se face prin completarea în mod corespunzător a rubricilor prevăzute la alin. (3).
ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Secțiunea a II-a este destinată înscrierii fundațiilor și a filialelor acestora care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția instanței respective. Înscrierile efectuate în aceasta secțiune, cu excepția celor privind radierea, nu au nici un efect asupra personalității juridice dobândite anterior.
Alineatul (2)
Dispozițiile art. 14 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
ART

Articolul 17

Alineatul (1)
În ziua rămânerii irevocabile a încheierii prin care a fost admisă cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice, înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor se efectuează de grefierul desemnat de președintele judecătoriei, sub supravegherea și controlul judecătorului cu atribuții privind activitatea de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Alineatul (2)
În cazul în care încheierea de admitere sau de respingere a cererii de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice a fost recurată, decizia instanței de recurs prin care se confirma sau, după caz, se dispune admiterea cererii se redactează în cel mult 48 de ore de la pronunțare, iar dosarul va fi înaintat instanței de fond care va efectua de îndată înscrierea.
Alineatul (3)
După efectuarea înscrierii instanța de fond va comunică Ministerului Justiției datele și înscrisurile doveditoare necesare în vederea înregistrării în Registrul național, în condițiile art. 38 și următoarele.
ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Toate operațiunile de înscriere în registrul special se efectuează, din oficiu, de instanța competența, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Alineatul (2)
Pentru înscrierea mențiunilor prevăzute la art. 13 lit. m) și, respectiv, la art. 15 lit. m) consiliul director al asociației sau, după caz, al fundației are obligația de a înștiința instanța în a carei circumscripție își are sediul cu privire la afilierea la organizații internaționale.
Alineatul (3)
Înscrierea mențiunilor prevăzute la art. 13 lit. n), respectiv la art. 15 lit. n), cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României a rapoartelor de activitate și a bilanțurilor anuale, se efectuează de instanța în al carei registru special este înscrisă asociația sau fundația recunoscută ca fiind de utilitate publică, la înștiințarea Ministerului Justiției.
Alineatul (4)
Înscrierea mențiunilor referitoare la numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a recunoscut utilitatea publică se efectuează de instanța în al cărei registru special este înscrisă asociația sau fundația recunoscută ca fiind de utilitate publică, la înștiințarea acesteia, iar înscrierea mențiunilor privitoare la numărul și data hotărârii Guvernului prin care s-a retras actul de recunoaștere a utilității publice, la înștiințarea autorității administrative care a propus retragerea actului de recunoaștere a statutului de utilitate publică.
ART

Articolul 19

Paragraf
Modificările actului constitutiv și/sau ale statutului se înscriu în registrul special astfel:
litera a)
la rubrica "Modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului" se vor menționa obiectul fiecărei modificări (de exemplu: denumirea, sediul, scopul etc.) și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost admisă cererea de modificare, cu indicarea numărului, a datei și a instanței care a pronunțat-o;
litera b)
la rubrica corespunzătoare obiectului modificării se vor înscrie sub cuvântul "modificări" hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost admisă cererea de modificare, cu indicarea numărului, a datei și a instanței care a pronunțat-o, precum și conținutul modificării.
ART

Articolul 20

Alineatul (1)
În cazul schimbării sediului în circumscripția altei judecătorii, instanța care a încuviințat cererea, după efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 19, va închide poziția respectiva, prin menționarea noului sediu și a hotărârii judecătorești irevocabile.
Alineatul (2)
După închiderea poziției aceeași instanța va transmite de îndată judecătoriei în a carei circumscripție se afla noul sediu o copie certificată de pe hotărârea judecătorească de modificare, rămasă irevocabilă, împreună cu dosarele conexate care privesc acea asociație sau filiala.
ART

Articolul 21

Alineatul (1)
Persoana juridică fără scop patrimonial își încetează existenta prin radiere.
Alineatul (2)
Radierea se face prin menționarea hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a dispus această măsură.
Alineatul (3)
După radiere nu mai poate fi înscrisă nici o alta mențiune cu privire la orice asociație, fundație sau, după caz, filiala.
ART

Articolul 22

Paragraf
Judecătoria în a carei circumscripție se afla filiala unei asociații sau fundații va comunică, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea de înscriere a filialei sau de dizolvare a acesteia, datele prevăzute la art. 13 lit. k), respectiv la art. 15 lit. k), judecătoriei în a carei circumscripție se afla sediul asociației sau fundației.
ART

Articolul 23

Paragraf
Evidenta computerizată se va tine cu respectarea dispozițiilor art. 12-16, conform modelelor formularelor prezentate în anexele nr. IV.1-IV.4.
ART

Articolul 24

Paragraf
Accesul la registrul special este permis în condițiile legii.
ART

Articolul 25

Alineatul (1)
Oricine se considera prejudiciat printr-o înscriere făcuta în registrul special are dreptul sa ceara radierea ei.
Alineatul (2)
Cererea de radiere se adresează instanței competente în al carei registru special este efectuată înscrierea.
Alineatul (3)
Încheierea se da cu citarea persoanei juridice și poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunțării.
Alineatul (4)
Recursul se judeca de urgenta în camera de consiliu.
Alineatul (5)
Încheierea irevocabilă se înscrie în registrul special, la rubrica "Alte mențiuni".
NTA

Notă

Paragraf
Prin SENTINȚA CIVILĂ nr. 225 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1145 din 19 decembrie 2023, Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și pe cale de consecință a anulat dispozițiile art. 25 din Regulamentul din 26.04.2000 privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul nr. 954/B/C/2000 emis de Ministerul Justiției.
ART

Articolul 26

Alineatul (1)
Erorile materiale strecurate în înscrierile din registrul special pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri, prin încheiere.
Alineatul (2)
Instanța poate cita persoana juridică, atunci când considera necesar, pentru unele lămuriri.
Alineatul (3)
Împotriva încheierii se poate exercita numai recurs; termenul de recurs curge de la pronunțare, dacă persoana juridică a fost citata.
Alineatul (4)
Dispozițiile art. 25 alin. (5) sunt aplicabile.
CAPITOL

Capitolul 3 Organizarea Registrului federațiilor

ART

Articolul 27

Paragraf
La fiecare tribunal se înființează un registru special, denumit Registrul federațiilor.
ART

Articolul 28

Alineatul (1)
Registrul federațiilor are doua secțiuni, numerotate cu cifre române.
Alineatul (2)
Secțiunea I conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către federatie ori de filiala unei federații.
Alineatul (3)
Secțiunea I are următoarele rubrici:
litera a)
numărul și data înscrierii federației;
litera b)
numărul dosarului tribunalului, numărul și data încheierii prin care s-a admis cererea de înscriere și, dacă este cazul, numărul dosarului și al deciziei pronunțate în recurs, cu indicarea instanței și a secției;
litera c)
denumirea federației;
litera d)
sediul federației;
litera e)
durata de funcționare a federației;
litera f)
patrimoniul inițial al federației;
litera g)
denumirea și sediul persoanelor juridice fără scop patrimonial care compun federația;
litera h)
scopul federației;
litera i)
obiectivele federației;
litera j)
indicarea organelor de conducere, administrare și control și a componentei nominale a acestora, precum și a persoanei sau persoanelor desemnate sa reprezinte federația;
litera k)
mențiuni cu privire la filiale: sediul, patrimoniul inițial și radierea;
litera l)
mențiuni privind afilierea la organizații internaționale: denumirea, sediul acestora, alte organizații afiliate;
litera m)
modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului federației;
litera n)
mențiuni privind reorganizarea: modalitatea și indicarea actului doveditor;
litera o)
mențiuni cu privire la dizolvare: modul dizolvării, indicarea actului prin care s-a constatat sau, după caz, s-a hotărât dizolvarea, precum și a organului care l-a emis;
litera p)
mențiuni cu privire la lichidare: numele lichidatorilor, indicarea operațiunilor de lichidare, hotărârea judecătorească prin care s-au soluționat contestațiile la bilanțul lichidatorilor;
litera q)
alte mențiuni;
litera r)
data radierii federației.
ART

Articolul 29

Alineatul (1)
Secțiunea a II-a este destinată înscrierii federațiilor și filialelor acestora care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția instanței respective. Înscrierile efectuate în aceasta secțiune, cu excepția celor privind radierea, nu au nici un efect asupra personalității juridice anterior dobândite.
Alineatul (2)
Secțiunea a II-a va cuprinde, în afară rubricilor prevăzute la art. 28 alin. (3), o rubrica noua privind numărul și data înscrierii la tribunalul în a cărui circumscripție federația ori filiala și-a schimbat sediul.
ART

Articolul 30

Paragraf
Dispozițiile art. 17-21 și ale art. 24-26 se aplică în mod corespunzător.
ART

Articolul 31

Paragraf
Tribunalul în a cărui circumscripție se afla sediul unei federații va comunică judecătoriilor în ale căror circumscripții se afla asociațiile sau fundațiile membre datele prevăzute la art. 13 lit. l), respectiv la art. 15 lit. l).
ART

Articolul 32

Paragraf
Evidenta computerizată se va tine cu respectarea dispozițiilor art. 28-31, conform modelelor formularelor prezentate în anexele nr. V.1 și V.2.
CAPITOL

Capitolul 4 Organizarea registrului persoanelor juridice străine

ART

Articolul 33

Paragraf
Persoanele juridice străine fără scop patrimonial, recunoscute în România, se înscriu într-un registru special aflat la Tribunalul București.
ART

Articolul 34

Paragraf
Cererea de înscriere va cuprinde, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la art. 5 și va fi însoțită de câte un exemplar de pe următoarele documente, în copie autentificată și traducere legalizată:
litera a)
actul de constituire în statul a cărui naționalitate o au persoanele juridice străine;
litera b)
statutul persoanei juridice străine (în măsura în care exista ca act de sine statator);
litera c)
hotărârea organului de conducere a acelei persoane juridice străine, prin care se solicita recunoașterea în România;
litera d)
statutul viitoarei reprezentante în România a acelei persoane juridice străine, cuprinzând prevederi referitoare la sediu, la capacitatea juridică și la persoanele care reprezintă persoana juridică străină;
litera e)
hotărârea Guvernului României de aprobare a cererii de recunoaștere în România a persoanei juridice străine solicitante.
ART

Articolul 35

Paragraf
Registrul prevăzut la art. 33 va avea următoarele rubrici:
litera a)
numărul și data înscrierii persoanei juridice străine;
litera b)
numărul dosarului tribunalului, numărul și data încheierii prin care s-a admis cererea de înscriere și, dacă este cazul, numărul dosarului și al deciziei pronunțate în recurs, cu indicarea instanței și a secției;
litera c)
denumirea persoanei juridice străine;
litera d)
sediul persoanei juridice străine;
litera e)
durata de funcționare a persoanei juridice străine;
litera f)
patrimoniul inițial al persoanei juridice străine;
litera g)
numele sau, după caz, denumirea asociaților sau fondatorilor persoanei juridice străine;
litera h)
scopul persoanei juridice străine;
litera i)
obiectivele persoanei juridice străine;
litera j)
hotărârea Guvernului României de aprobare prealabilă a cererii de recunoaștere în România a persoanei juridice străine;
litera k)
mențiuni privind sediul viitoarei reprezentante în România;
litera l)
mențiuni privind capacitatea juridică a reprezentantei persoanei juridice străine;
litera m)
persoanele care reprezintă persoana juridică străină;
litera n)
mențiuni privind retragerea recunoașterii persoanei juridice străine;
litera o)
alte mențiuni.
ART

Articolul 36

Paragraf
Dispozițiile art. 12 din ordonanță sunt aplicabile numai în ceea ce privește înscrierea persoanelor juridice străine în registrul special corespunzător.
ART

Articolul 37

Paragraf
Evidenta computerizată se va tine cu respectarea dispozițiilor art. 35, conform modelului formularului prezentat în anexa nr. VI.
CAPITOL

Capitolul 5 Organizarea Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial

ART

Articolul 38

Paragraf
În scopul ținerii evidenței centralizate a persoanelor juridice fără scop patrimonial și pentru aducerea la cunoștința publicului a informațiilor referitoare la acestea se înființează Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, care este ținut de Ministerul Justiției, prin compartimentul de specialitate.
ART

Articolul 39

Alineatul (1)
Registrul național se ține în sistem computerizat, conform modelelor prevăzute în anexele nr. VII.1-VII.5, prin replicarea de către instanțele judecătorești a înscrierilor cuprinse în registrele speciale ținute de acestea către serverul central instalat la sediul Ministerului Justiției.
Alineatul (2)
Replicarea se efectuează în termen de 3 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus înscrierea, modificarea actului constitutiv și/sau a statutului ori încetarea asociației, fundației, federației sau filialei.
ART

Articolul 40

Alineatul (1)
În termenul prevăzut la art. 39. alin. (2), instanța judecătorească competentă este obligată să trimită compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției copii de pe hotărârile judecătorești prin care s-a dispus înscrierea, modificarea actului constitutiv și/sau a statutului ori încetarea asociației, fundației, federației sau filialei, precum și de pe înscrisurile doveditoare, în sistem informatizat sau, în situația în care instanța nu deține mijloacele tehnice necesare, pe suport hârtie, în număr corespunzător.
Alineatul (2)
Numărul de copii se stabilește avându-se în vedere că Ministerul Justiției păstrează un exemplar de pe fiecare înscris pentru evidența centralizată a asociațiilor, fundațiilor și federațiilor și comunică celelalte exemplare autorităților publice în al căror domeniu de activitate intră scopul persoanei juridice, în condițiile art. 52 alin. (4) din ordonanță.
ART

Articolul 41

Paragraf
Înscrisurile referitoare la aceeași persoană juridică fără scop patrimonial alcătuiesc un singur dosar/fișier și sunt arhivate de compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
ART

Articolul 42

Alineatul (1)
Registrul național este alcătuit din cinci părți, identificate cu litere de la A la E, care vor cuprinde:
litera a)
prima parte - A - înregistrările privind asociațiile și filialele acestora, cu rubricile prevăzute laart. 13;
litera b)
partea a doua - B - înregistrările privind fundațiile și filialele acestora, cu rubricile prevăzute laart. 15;
litera c)
partea a treia - C - înregistrările cu privire la federații și filialele acestora, cu rubricile prevăzute laart. 28;
litera d)
partea a patra - D - înregistrările privind uniunile și gruparile de persoane juridice înființate potrivitLegii nr. 21/1924, conținând, în mod corespunzător, rubricile prevăzute laart. 28;
litera e)
partea a cincea - E - înregistrările persoanelor juridice străine fără scop patrimonial, recunoscute în România, cu rubricile prevăzute laart. 35.
Alineatul (2)
Fiecare persoana juridică fără scop patrimonial va fi înregistrată în partea corespunzătoare a Registrului național și va purta un număr de ordine, începând de la numărul 1 pentru fiecare parte.
Alineatul (3)
Pentru fiecare an se deschide un nou registru național.
ART

Articolul 43

Paragraf
Persoanele juridice fără scop patrimonial sunt obligate ca în actele pe care le emit sa menționeze numărul de înregistrare din Registrul național, alcătuit din numărul de ordine, partea corespunzătoare din Registrul național în care a avut loc înregistrarea indicată prin literele A, B, C, D sau E și anul înscrierii, despărțite prin bara oblica.
CAPITOL

Capitolul 6 Acordarea disponibilității denumirii

ART

Articolul 44

Alineatul (1)
O denumire este susceptibilă de a fi apropriată, dacă nu aparține unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de același fel - asociație, fundație sau federație - prin înscrierea ei anterioară în Registrul național.
Alineatul (2)
Orice denumire nouă trebuie să se deosebească de cele existente.
Alineatul (3)
Este interzisă utilizarea în denumirea asociației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național ori local.
Alineatul (4)
Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național sau local se înțelege includerea în denumirea asociației a unor termeni precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "academie", "autoritate", "consiliu", "agenție" sau derivatele acestora.
Alineatul (5)
Înscrierea unei asociații folosind în denumirea sa cuvintele "național" sau "român" ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.
Alineatul (6)
Denumirea persoanei juridice fără scop patrimonial trebuie să fie în acord cu ordinea publică și cu bunele moravuri.
ART

Articolul 45

Alineatul (1)
Verificarea disponibilității denumirii constă în verificarea de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 44 alin. (1) -(6).
Alineatul (2)
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 44 alin. (1) -(4) și (6), Ministerul Justiției va refuza motivat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii.
Alineatul (3)
Verificarea va fi solicitată înainte de autentificarea, respectiv atestarea actului constitutiv și a statutului asociației, al fundației sau, după caz, al federației. Notarul public sau, după caz, avocatul va refuza autentificarea, respectiv atestarea actului constitutiv și a statutului în lipsa dovezii privind disponibilitatea denumirii sau, după caz, a refuzului motivat al Ministerului Justiției de a elibera dovada disponibilității denumirii.
Alineatul (4)
Refuzul motivat al Ministerului Justiției poate fi înlăturat de instanța de judecată în condițiile art. 8 alin. (2^1) din ordonanță.
ART

Articolul 46

Alineatul (1)
Cererea privind verificarea disponibilității denumirii se formulează conform modelului prevăzut în anexa nr. VIII.
Alineatul (2)
Orice denumire solicitată spre verificare va conține cuvântul corespunzător categoriei persoanei juridice căreia îi aparține - asociație, fundație ori federație.
Alineatul (3)
În cazul denumirilor exprimate în limba străină se va preciza, pe propria răspundere a solicitantului, și traducerea în limba română, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 44 alin. (1) și (2) efectuându-se atât în limba străină, cât și în limba română.
Alineatul (4)
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), Ministerul Justiției va refuza motivat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii. Prevederile art. 45 alin. (4) sunt aplicabile.
ART

Articolul 47

Alineatul (1)
Verificarea disponibilității denumirii se face pe baza Registrului național și a unei evidente speciale conținând lista cuprinzând denumirile pentru care a fost eliberata și este valabilă dovada disponibilității și rezervarii, conform art. 48 alin. (1).
Alineatul (2)
Până la finalizarea procesului de constituire a Registrului național dovada disponibilității denumirii se eliberează pe baza înregistrărilor existente la acea data în evidenta Ministerului Justiției.
ART

Articolul 48

Alineatul (1)
În termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii, compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției va elibera dovada disponibilității denumirii, valabilă pentru o perioadă de 6 luni de la data eliberării, perioadă în care denumirea este rezervată.
Alineatul (2)
Rezervarea poate fi prelungită o singură dată, pentru o perioadă de 3 luni, printr-o cerere de prelungire a rezervării formulată de solicitantul rezervării inițiale, înregistrată la Ministerul Justiției până cel mai târziu la data expirării valabilității acesteia*).
Alineatul (3)
Pe perioada rezervării și a prelungirii solicitate în condițiile alineatului anterior, denumirea este indisponibilă spre rezervare de către o altă persoană.
Alineatul (4)
În caz de prelungire a rezervării disponibilității denumirii, se face mențiune despre aceasta pe dovada inițială, potrivit anexei nr. VIII.
Alineatul (5)
După expirarea prelungirii rezervării, dovada de disponibilitate a denumirii se va elibera primei persoane ce va înregistra la Ministerul Justiției cerere de rezervare, începând cu maximum două zile anterior datei de expirare a prelungirii.
ART

Articolul 49

Alineatul (1)
Dovada disponibilității denumirii se completează potrivit anexei nr. IX. O copie de pe aceasta rămâne în păstrarea compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Alineatul (2)
Copiile de pe dovezile de disponibilitate se păstrează într-o mapă separată, în ordinea numărului dovezii. Mapa constituie anexă la evidența specială prevăzută la art. 47.
Alineatul (3)
Dovada disponibilității denumirii va conține și lista cuprinzând denumirile anterioare, asemănătoare celei rezervate, inclusiv denumirile pentru care a fost eliberată, fiind valabilă dovada disponibilității și rezervării.
ART

Articolul 50

Paragraf
Eliberarea dovezii de disponibilitate și rezervare nu dispenseaza instanța de a face verificări cu privire la legalitatea denumirii.
ART

Articolul 51

Paragraf
Verificarea disponibilității denumirii este obligatorie în toate cazurile în care modificările aduse actelor constitutive atrag modificarea denumirii anterior înscrise.
CAPITOL

Capitolul 7 Accesul la Registrul național

ART

Articolul 52

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 53

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 54

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 55

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 56

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 57

Paragraf
Abrogat.
CAPITOL

Capitolul 8 Dispoziții speciale

ART

Articolul 58

Alineatul (1)
În termen de 5 zile de la data primirii copiilor de pe hotărârile judecătorești irevocabile privind constituirea, modificarea și încetarea oricărei asociații, fundații, federații sau filiale, precum și de pe înscrisurile doveditoare, Ministerul Justiției va expedia, din oficiu, un exemplar al acestor înscrisuri autorităților publice în a căror sfera de competența se încadrează scopul persoanelor juridice în cauza.
Alineatul (2)
Transmiterea datelor în condițiile alin. (1) se efectuează în scopul organizării evidentei persoanelor juridice fără scop patrimonial, în cadrul autorităților publice, potrivit art. 52 din ordonanță.
Alineatul (3)
Asociațiile, fundațiile și federațiile care, în temeiul art. 52 din ordonanță, solicita Ministerului Justiției să fie luate în evidenta acestuia, vor fi înregistrate într-o evidenta specială, menționându-se denumirea și numărul, determinat potrivit art. 43, sub care asociația, fundația sau federația a fost înregistrată în Registrul național. Evidenta specială se completează cu datele din Registrul național.
CAPITOL

Capitolul 9 Dispoziții tranzitorii și finale

ART

Articolul 59

Alineatul (1)
Ministerul Justiției va lua măsuri pentru dotarea instanțelor cu mijloacele tehnice necesare în vederea informatizarii sistemului de evidenta a persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Alineatul (2)
Până la obținerea mijloacelor tehnice instanțele judecătorești competente vor efectua înscrierile privind asociațiile, fundațiile, federațiile și filialele, înființate potrivit ordonanței, în registre speciale ținute pe suport hârtie și vor comunică Ministerului Justiției, în termen de 3 zile, copii de pe acestea.
ART

Articolul 60

Paragraf
În vederea constituirii Registrului național, președinții instanțelor vor lua măsuri pentru transpunerea în sistem computerizat și pentru transmiterea, în termenul prevăzut la art. 84 alin. (3) din ordonanță, a registrelor existente cu privire la persoanele juridice fără scop patrimonial, înființate potrivit Legii nr. 21/1924.
ART

Articolul 61

Alineatul (1)
Judecătoriile care nu dețin mijloacele tehnice necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 60 vor utiliza rețeaua de calculatoare a tribunalului în a cărui circumscripție se afla.
Alineatul (2)
În acest scop președinții acestor judecătorii, în acord cu președintele tribunalului, vor dispune, potrivit programării ce va fi stabilită, delegarea unuia sau mai multor grefieri de la judecătorie la tribunal, care vor asigura, sub îndrumarea și controlul unui judecător delegat, introducerea în sistem computerizat a datelor din registrele existente.
ART

Articolul 61^1

Paragraf
Prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător și asociațiilor religioase constituite potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
ART

Articolul 62

Paragraf
Anexele nr. I-IX fac parte integrantă din prezentul regulament.
ANX

Anexa nr. I nr

Paragraf
*1) Se completează doar în cazul cererilor de acordare a personalității juridice unei federații.
Paragraf
*2) Se va menționa, dacă nu rezultă din denumire, categoria persoanei juridice fără scop patrimonial din care va face parte persoana juridică ce se va înființa.
ANX

Anexa nr. II nr

Paragraf
INSTANȚA ...............................
ANX

Anexa nr. III nr

Paragraf
*) Inclusiv schimbarea sediului persoanei juridice fără scop patrimonial.
ANX

Anexa nr. IV.1 nr

Paragraf
JUDECĂTORIA ...................
SECTIUNE

Secţiunea I*)

Paragraf
*) Conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către asociație ori filiala unei asociații.
ANX

Anexa nr. IV.2 nr

Paragraf
JUDECĂTORIA ...............
SECTIUNE

Secţiunea a II-a*)

Paragraf
*) Conține înscrierile asociațiilor și filialelor asociațiilor care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția acestei instanțe.
ANX

Anexa nr. IV.3 nr

Paragraf
JUDECĂTORIA ...............................
SECTIUNE

Secţiunea I*)

Paragraf
*) Conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către fundații ori filiala unei fundații.
ANX

Anexa nr. IV.4 nr

Paragraf
JUDECĂTORIA ...............
SECTIUNE

Secţiunea a II-a*)

Paragraf
*) Conține înscrierile fundațiilor și filialelor fundațiilor care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția acestei instanțe.
ANX

Anexa nr. V.1 nr

Paragraf
TRIBUNALUL .....................
SECTIUNE

Secţiunea I*)

Paragraf
*) Conține înscrierile care au ca efect dobândirea personalității juridice de către federatie ori de filiala unei federații.
ANX

Anexa nr. V.2 nr

Paragraf
TRIBUNALUL ..................
SECTIUNE

Secţiunea a II-a*)

Paragraf
*) Conține înscrierile federațiilor care, ulterior constituirii, și-au schimbat sediul în circumscripția acestei instanțe.
ANX

Anexa nr. VI nr

Paragraf
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
ANX

Anexa nr. VII.1 nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Paragraf
*) Conține înscrierile care privesc asociațiile sau filialele asociațiilor.
ANX

Anexa nr. VII.2 nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Paragraf
*) Conține înscrierile care privesc fundațiile și filialele fundațiilor.
ANX

Anexa nr. VII.3 nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Paragraf
*) Conține înscrierile care privesc federațiile sau filialele federațiilor.
ANX

Anexa nr. VII.4 nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
ANX

Anexa nr. VII.5 nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Paragraf
*) Conține înscrierile care privesc persoanele juridice străine fără scop patrimonial recunoscute în România.
ANX

Anexa nr. VIII nr

ANX

Anexa nr. IX nr

Paragraf
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Paragraf
DIRECȚIA ............

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031