AcasăDocument
DECRET nr. 713 din 21 iulie 1967
privind construirea de către cetăţeni, cu sprijinul statului, de case proprietate personală - de odihnă sau turism - în localităţi balneoclimaterice şi în alte locuri turistice
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
ART
Articolul 1
Paragraf
Cetăţenii, indiferent de localitatea de domiciliu, pot să-şi construiască cu mijloace băneşti proprii, cu sprijinul statului, case proprietate personală - de odihnă sau turism - pentru ei şi familiile lor, în condiţiile prezentului decret.
Paragraf
Statul sprijină construirea acestor case prin atribuirea de terenuri, precum şi prin proiectarea şi execuţia construcţiilor şi repartizarea materialelor de construcţie.
ART
Articolul 2
Paragraf
Casele proprietate personală - de odihnă sau turism - se pot construi, individual sau în cooperare, pe terenuri proprii sau pe terenuri de stat atribuite în folosinţă, în localităţile balneoclimaterice, la munte sau la mare, precum şi în alte locuri turistice.
ART
Articolul 3
Paragraf
Cetăţenii vor putea sa proiecteze şi să execute casele proprietate personală - de odihnă sau turism - în regie proprie, sau vor putea încheia contracte pentru proiectarea şi executarea acestor case cu organizaţiile din subordinea sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta, precum şi cu cele ale cooperaţiei meşteşugăreşti.
ART
Articolul 4
Paragraf
Terenul proprietate de stat, pe care se va construi casa potrivit prevederilor prezentului decret, se va atribui beneficiarului în folosinţă pe timp nelimitat, prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta.
ART
Articolul 5
Paragraf
Titlul de proprietate asupra casei îl constituie, în cazul construcţiei executate în regie proprie, autorizaţia de construcţie, iar în cazul construcţiei executate prin organizaţiile socialiste subordonate sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta, sau cooperaţiei meşteşugăreşti, contractul de construire împreună cu procesul verbal de predare-primire a casei. Decizia de atribuire constituie titlul pentru dreptul de folosinţă asupra terenului.
Paragraf
În localităţile cu regim de registru de transcripţii imobiliare se va face transcrierea în acest registru, după caz, a deciziei de atribuire a terenului în folosinţă, a autorizaţiei de construcţie, precum şi a contractului pentru construirea casei şi a procesului verbal de predare-primire. În localităţile cu regim de carte funciară se va face înscrierea în aceasta a dreptului de proprietate asupra casei construite.
ART
Articolul 6
Paragraf
Casele construite în condiţiile prezentului decret sînt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor privitoare la normarea, repartizarea şi folosirea suprafeţei locative.
Paragraf
Contractele încheiate pentru construirea caselor, precum şi, după caz, operaţiunile de transcriere ori de înscriere prevăzute la articolul 5 sînt scutite de orice fel de taxe.
ART
Articolul 7
Paragraf
În caz de succesiune sau de înstrăinare a casei, se transmit asupra dobînditorului toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de construire, inclusiv dreptul de folosinţă asupra terenului pe care este amplasata construcţia, dacă acesta a fost atribuit prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta.
ART
Articolul 8
Paragraf
În cazul în care construirea caselor prevăzute în prezentul decret se proiectează şi se executa în regie proprie, pe terenuri proprietate de stat atribuite în folosinţă pe timp nelimitat, beneficiarii vor semna un angajament, autentificat de notariatul de stat, prin care se vor obliga să execute integral construcţia, în termen de cel mult doi ani de la data atribuirii terenului, pe baza proiectelor avizate de comitetul executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta şi a autorizaţiei de construcţie eliberata conform normelor în vigoare.
Paragraf
Dacă la expirarea termenului de doi ani se constată că beneficiarul nu a executat construcţia, comitetul executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta va anula decizia de atribuire a terenului respectiv.
Paragraf
În cazuri bine justificate, comitetul executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta va putea acorda o prelungire, de cel mult un an, a termenului prevăzut la alineatul 1.
Paragraf
La cererea comitetului executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta, în baza deciziei de anulare a atribuirii terenului, tribunalul va dispune, după caz, radierea transcrierii ori a înscrierii făcute potrivit articolului 5 alineatul 2.
Paragraf
În cazul anulării deciziei de atribuire a terenului, beneficiarul poate vinde construcţia neterminată, în termenul stabilit de comitetul executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta altei persoane care se angajează sa continue construcţia şi căreia i se atribuie terenul în condiţiile prezentului decret.
Paragraf
Dacă construcţia nu a fost valorificată în condiţiile alienatului precedent, proprietarul acesteia va elibera terenul, în termenul stabilit de comitetul executiv al sfatului popular regional sau al oraşului Bucureşti ori Constanta.
ART
Articolul 9
Paragraf
Atribuirea în folosinţă pe timp nelimitat a terenurilor proprietate de stat, în condiţiile prezentului decret, se va face cu plata unei taxe care va fi stabilită prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.
ART
Articolul 10
Paragraf
Modul de aplicare a prezentului decret se stabileşte prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit