AcasăDocument
DECIZIA nr. 10 din 17 aprilie 2019
referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: "Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți?"
În vigoare
Emitent:ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Publicat:17.04.2019
Versiune:unica
Sursă oficialăPrevizualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Dosar nr. 377/1/2019
Paragraf
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți?“.
Paragraf
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Ședința a fost prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.
Paragraf
La ședința de judecată a participat doamna Mihaela Mustață, magistrat-asistent-șef în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf
Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Cosma, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Paragraf
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
Paragraf
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunțate în materie și opiniile magistraților din cadrul următoarelor instanțe: Curtea de Apel București - Secția I penală, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Tribunalul București și judecătoriile arondate, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomița și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Moinești, Judecătoria Constanța, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Zărnești, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huși, Judecătoria Caransebeș, Judecătoria Videle, Judecătoria Roman, Judecătoria Bacău, Judecătoria Onești, Judecătoria Medgidia, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Judecătoria Timișoara, Judecătoria Lugoj, Tribunalul Timiș, Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Ploiești, punctul de vedere al specialiștilor Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, raportul din data de 26 martie 2019, întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeași dată, a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, și concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării.
Paragraf
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a arătat că, în ceea ce privește condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, este necesar a se observa, în contextul jurisprudenței conturate în materia hotărârilor prealabile, că instanța de trimitere, în cuprinsul încheierii de sesizare, nu și-a exprimat punctul de vedere conform art. 476 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, aspect care a fost sancționat anterior în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Paragraf
De asemenea a susținut că motivarea sesizării este lacunară întrucât instanța se limitează doar la a indica textele de lege care ar fi incidente, în realitate solicitându-se Înaltei Curți dezlegarea chestiunii de drept cu care aceasta este învestită. Or, în această situație, i-ar reveni instanței supreme sarcina de a stabili obiectul sesizării și de a justifica înrâurirea pe care dezlegarea chestiunii de drept ar avea-o asupra cauzei pendinte, ceea ce ar echivala cu modificarea obiectului și a limitelor sesizării.
Paragraf
Nu în ultimul rând, a arătat că întrebarea formulată de instanța de trimitere își are mai degrabă izvorul într-o situație de fapt, care se circumscrie momentului în care este audiat martorul, respectiv după momentul pronunțării hotărârii de condamnare, și nu neapărat într-o dispoziție legală.
Paragraf
Pentru toate aceste considerente a apreciat că sesizarea este inadmisibilă și a solicitat să fie respinsă ca atare.
Paragraf
La interpelarea președintelui Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu înțelege să formuleze concluzii pe fondul problemei de drept care se solicită a fi dezlegată în prezenta cauză, neavând mandat în acest sens din partea procurorului general.
Paragraf
Președintele completului, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare asupra problemei de drept supuse dezlegării.
Paragraf
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
punctul I.
Titularul și obiectul sesizării:
Paragraf
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți?“.
punctul II.
Dispoziții legale incidente:
POR
Codul penal
CIT
Citat
ART
Articolul 273
Alineatul (1)
Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
POR
Codul de procedură penală
CIT
Citat
ART
Articolul 114
Alineatul (1)
Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
Alineatul (2)
Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații:
litera a)
de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație;
litera b)
de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;
litera c)
de a spune adevărul.
ART
Articolul 115
Alineatul (1)
Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.
ART
Articolul 118
Paragraf
Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.
punctul III.
Expunerea succintă a cauzei:
Paragraf
Prin Sentința penală nr. 2.297 din 27 iulie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului C.V., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Paragraf
În esență, pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Paragraf
La data de 3.01.2017, inculpatul C.V. a fost audiat de organele de cercetare penală, în Dosarul nr. 4.533/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, făcând afirmații mincinoase, declarând că a săvârșit singur infracțiunea de tâlhărie în data de 7.04.2011, nefiind ajutat de inculpatul E.A.E.
Paragraf
De asemenea a arătat că l-a apelat pe E.A.E. la data de 07.04.2011, după comiterea faptei, în momentul în care a ajuns acasă, specificând că telefonul mobil nu s-a aflat asupra sa, lăsându-l acasă, toate aceste aspecte fiind contrazise de probatoriul aflat la dosar.
Paragraf
Anterior, prin Rechizitoriul nr. 14.136/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus trimiterea în judecată a autorului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și disjungerea cauzei față de numitul E.A.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 233 din Codul penal, art. 234 alin. (1) lit. a) și c) din Codul penal.
Paragraf
Prin Sentința penală nr. 1.615 din 25.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în Dosarul nr. 16.836/4/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1.147/A din 18.09.2015 a Curții de Apel București, s-a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 din Codul penal raportat la art. 234 alin. (1) lit. a) și c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.
Paragraf
În raport cu situația de fapt reținută de instanța de fond s-a constatat că afirmațiile inculpatului C.V., făcute cu ocazia audierii sale în calitate de martor în Cauza penală nr. 4.533/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București sunt mincinoase.
Paragraf
În opinia instanței s-a apreciat că, în cazul în care la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane, cea audiată în calitate de martor cu privire la infracțiunea comisă de un participant, care, în aceeași cauză, a avut anterior calitatea de inculpat și a fost condamnată definitiv, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Paragraf
În esență, în argumentarea acestei soluții, au fost invocate, pe de o parte, dispozițiile art. 114 din Codul de procedură penală, care definesc martorul ca fiind orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală și instituie obligația martorului de a spune adevărul, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, relativ la dreptul martorului de a nu se acuza.
Paragraf
În cauza dedusă judecății, declarația dată, în calitate de martor, de către inculpatul C.V., poate fi avută în vedere la analiza infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.A.E., însă nu poate servi ca temei pentru atragerea răspunderii penale a martorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Paragraf
Împotriva Sentinței penale nr. 2.297 din 27.07.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 17.643/4/2017, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, condamnarea inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, argumentând, în esență, că dispozițiile legale incidente, respectiv art. 273 alin. (1) din Codul penal și art. 114-118 din Codul de procedură penală, nu interzic, în mod expres, condamnarea unei persoane pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, atunci când aceasta a fost anterior condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor.
punctul IV.
Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:
Paragraf
Curtea de Apel București a arătat că nu își exprimă un punct de vedere cu privire la problema de drept analizată, întrucât ar echivala cu o antepronunțare asupra motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
punctul V.
Punctul de vedere al procurorului și al părților cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită:
Paragraf
Procurorul a apreciat, în raport cu motivele de apel invocate, că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Paragraf
Apărătorul inculpatului C.V. a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și că este exclus a se reține o dublă calitate a aceleiași persoane, respectiv subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă și martor în cauză.
punctul VI.
Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate:
Paragraf
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în această materie, au fost conturate două opinii, după cum urmează:
Paragraf
Într-o primă opinie, s-a apreciat că participantul la comiterea unei infracțiuni, care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Paragraf
Disjungerea, ca act procedural, nu schimbă calitățile procesuale ale părților din cauză și nu se poate pune semnul egalității între martori, în sensul strict al noțiunii, și martorii asimilați, pentru care legea nu instituie o calitate procesuală specifică, dar care au o strânsă legătură cu fapta judecată, participând anterior la comiterea acesteia.
Paragraf
În esență, s-a reținut că, deși poate fi ascultat ca martor, poziționarea persoanei în raportul juridic nu se pierde prin parcurgerea etapelor procesului penal și nici nu se poate transforma, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Paragraf
Calitatea procesuală de suspect sau inculpat și cea de martor se diferențiază în raport cu drepturile și obligațiile distincte ale titularilor. În timp ce martorul este obligat să declare tot ceea ce știe, inculpatul are dreptul necondiționat de a nu da declarații în fața organelor judiciare.
Paragraf
A se reține infracțiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care martorul nu face declarații adevărate, fiind obligat să își asume riscul ca aspectele declarate să poată fi folosite chiar împotriva sa, constituie un mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil.
Paragraf
De asemenea s-a reținut că, pornind de la dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, declarația martorului poate fi utilizată pentru stabilirea unor împrejurări de fapt care nu au legătură cu persoana acestuia, fiind o garanție a respectării dreptului persoanei care depune mărturie și care, anterior sau ulterior acestei declarații, a avut sau a dobândit calitatea de suspect sau de inculpat, neputând fi folosite împotriva sa.
Paragraf
Aceasta este de altfel și rațiunea pentru care textul de lege invocat face referire și la obligația organului judiciar de a menționa calitatea procesuală anterioară a martorului.
Paragraf
În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel București - Secția I penală, în opinie majoritară, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în opinie majoritară, Tribunalul București și judecătoriile arondate, în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomița și instanțele arondate, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, în opinie majoritară, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Moinești, Judecătoria Constanța, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Zărnești, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huși și Judecătoria Caransebeș.
Paragraf
Într-o altă opinie, s-a apreciat că persoana audiată ulterior în cauza disjunsă, în calitate de martor, poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă dacă, în contextul ansamblului probator al cauzei, se face dovada existenței condițiilor de tipicitate ale infracțiunii.
Paragraf
În esență, s-a reținut că persoana care a participat la săvârșirea infracțiunii, dar care a fost judecată separat de ceilalți participanți, poate dobândi calitatea de martor în cauza disjunsă. În această calitate, martorul nu poate refuza să se prezinte în instanță și nici nu poate refuza depunerea jurământului ori a declarației solemne. Acesta are dreptul de a nu se autoincrimina prin declarațiile pe care le face. În exercitarea acestui drept, martorul poate fie să se prevaleze de dreptul la tăcere, fie să continue declarația, renunțând în mod expres la tăcere.
Paragraf
Dacă a renunțat la dreptul la tăcere, continuând să facă declarații, persoana care a participat la săvârșirea infracțiunii și a fost judecată separat de ceilalți participanți, fiind audiată, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, are obligația de a spune adevărul, chiar cu riscul de a se autoincrimina, în caz contrar săvârșind infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Paragraf
S-a susținut că martorul ar avea de ales între a nu face nicio declarație, prevalându-se de privilegiul autoincriminării și de dreptul la tăcere.
Paragraf
Ca atare, având în vedere că unul dintre participanții la comiterea unei infracțiuni nu are calitate de parte, respectiv de inculpat, în cauza disjunsă cu privire la ceilalți participanți, ci doar în cauza în care el a fost judecat, s-a apreciat că acesta are capacitatea de a fi martor, chiar și cu privire la aceeași faptă, având obligația să declare tot ceea ce știe cu privire la activitatea infracțională a celor trimiși în judecată și, prin urmare, poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Paragraf
De asemenea s-a mai reținut că dobândirea calității de martor în cadrul procesului penal atrage în mod obligatoriu respectarea obligațiilor stabilite de art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală, indiferent dacă persoana respectivă a avut anterior calitatea de suspect ori inculpat și, ulterior, a fost condamnată în cadrul dosarului penal inițial.
Paragraf
Sancțiunea, în cazul constatării incidenței dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală, nu este înlăturarea răspunderii penale a unei persoane acuzate de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ci excluderea declarației de martor a persoanei care, anterior, a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect sau de inculpat în același dosar.
Paragraf
În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în opinie minoritară, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Videle, Judecătoria Roman, Judecătoria Bacău, Judecătoria Onești, Judecătoria Medgidia, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Curtea de Apel Brașov, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Judecătoria Timișoara, Judecătoria Lugoj, Tribunalul Timiș, Tribunalul Caraș-Severin, Curtea de Apel Ploiești, Judecătoria Ploiești.
punctul VII.
Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale:
Paragraf
Prin Decizia nr. 519 din 6.07.2017 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 teza I din Codul de procedură penală.
Paragraf
La paragraful 16 din considerentele deciziei, Curtea reține că declarațiile autoincriminante ale martorului sunt, în același timp, și declarații necesare soluționării cauzei, privitor la un alt acuzat, în condițiile în care un principiu fundamental al procesului penal este aflarea adevărului, pentru a se putea realiza scopul procesului penal, respectiv cunoașterea completă și exactă a faptelor în materialitatea lor, precum și a persoanei care le-a săvârșit, pentru ca aceasta din urmă să fie trasă la răspundere penală. Curtea a constatat că obligația organelor judiciare însărcinate cu ancheta este aceea de a administra toate probele disponibile pentru aflarea adevărului cu privire la faptă și la persoana care a săvârșit-o, urmând ca dreptul martorului de a nu se acuza să fie salvgardat în temeiul art. 118 din Codul de procedură penală.
Paragraf
De asemenea, prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017 s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin. (2) lit. a) și b) din Codul de procedură penală, care exclud dreptul de a refuza să fie audiate, în calitate de martor, persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți.
Paragraf
La pct. 14 din considerentele deciziei se arată că poate avea calitate de martor orice persoană care are cunoștință de fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală și care, în același timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente. Așadar, în cazul persoanelor care au, în cauză, calitatea de parte ori subiect procesual principal există o prezumție relativă de parțialitate, fiind apreciat că acestea au un interes substanțial în modul de soluționare a cauzei, nefiind considerate observatori imparțiali ai faptelor deduse judecății.
punctul VIII.
Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Paragraf
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate: Decizia penală nr. 397/A din 21.11.2014; Decizia penală nr. 217/A din 17.09.2018; Decizia penală nr. 213 din 9.06.2015; Decizia penală nr. 1.957 din 29.09.1979, Tribunalul Suprem - Secția penală; Decizia penală nr. 40/A din 20.02.2018.
punctul IX.
Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului:
Paragraf
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie a statuat că dreptul unui acuzat de a păstra tăcerea cu privire la faptele pentru care este acuzat și de a nu contribui la propria sa incriminare reprezintă o garanție a unei proceduri echitabile în procesul penal. De asemenea s-a reținut că, deși art. 6 din Convenție nu menționează expres aceste drepturi, ele reprezintă norme general recunoscute, circumscrise noțiunii de „proces echitabil“. S-a mai statuat că dreptul de a nu contribui la propria incriminare este strâns legat de prezumția de nevinovăție. Această prezumție tinde să protejeze o persoană acuzată de săvârșirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal și privește ansamblul procedurii penale litigioase (Hotărârea din 25.02.1993, pronunțată în Cauza Funke împotriva Franței; Hotărârea din 8.02.1996, pronunțată în Cauza John Murray împotriva Regatului Unit al Marii Britanii; Hotărârea din 17.12.1996, pronunțată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).
punctul X.
Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
Paragraf
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.
Paragraf
În esență, s-a susținut că tehnica de redactare a întrebărilor trebuie să fie adecvată și să permită identificarea problemei de drept, iar existența legăturii de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei trebuie să fie motivată.
Paragraf
S-a făcut trimitere la Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015,Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, Decizia nr. 77 din 12 noiembrie 2018, Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Paragraf
De asemenea s-a făcut referire și la faptul că instanța de trimitere, contrar dispozițiilor art. 476 alin. (1) teza a II-a finală din Codul de procedură penală, nu și-a exprimat punctul de vedere, încălcându-și rolul de prim filtru în procedura jurisdicțională prevăzută de art. 475 și următoarele din același cod.
Paragraf
S-a arătat că motivarea sesizării este, pe de o parte, redusă la invocarea textelor legale considerate a fi incidente, iar, pe de altă parte, relevă faptul că, în realitate, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea cauzei cu care instanța de trimitere a fost sesizată.
Paragraf
Prin urmare, s-a susținut că, în absența elementelor esențiale soluționării chestiunii prealabile, Încheierea din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), nu îndeplinește condițiile unui act de sesizare legal întocmit, aspect care determină, totodată, neîndeplinirea condițiilor cumulative privind existența unei chestiuni de drept, respectiv a raportului de dependență dintre aceasta și soluționarea cauzei pe fond.
punctul XI.
Opinia specialiștilor consultați:
Paragraf
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a apreciat că participantul la comiterea unei infracțiuni, care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, nu poate răspunde penal pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Paragraf
În esență, s-a reținut că problema de drept supusă analizei trebuie privită din două perspective, una materială, în sensul că noțiunea de martor cuprinde acele persoane care au cunoștințe directe sau indirecte despre săvârșirea unei infracțiuni, și una formal procesuală, adică martorul este persoana care dobândește această calitate prin dispoziția unui organ judiciar.
Paragraf
Din punct de vedere formal procesual, chiar și un participant sau un fost participant la săvârșirea unei infracțiuni poate fi audiat în calitate de martor. În acest caz însă martorul nu poate fi constrâns, sub sancțiunea răspunderii pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, la a declara adevărul, dacă această declarație sinceră ar putea duce la autoincriminare.
Paragraf
Mărturia mincinoasă nu poate fi reținută nici atunci când declarația solicitată martorului ar putea duce la condamnarea sa, chiar și într-o altă procedură judiciară decât în cea în care este ascultat.
Paragraf
Într-o cauză disjunsă, participantul condamnat definitiv va putea fi audiat ca martor în cauzele celorlalți participanți la aceeași faptă. S-a susținut însă că, din punct de vedere procesual, nu există incompatibilitate ca un fost condamnat să fie audiat în calitate de martor raportat la cadrul procesual actual. Totuși, în lipsa dimensiunii materiale a calității de martor, aplicarea unei sancțiuni penale este nejustificată.
Paragraf
Principial, participanții la comiterea unei infracțiuni nu pot fi acuzați de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece ei nu au o obligație legală de a spune adevărul legat de acuzația ce li se aduce. Se poate ajunge la situația absurdă ca fostul inculpat, care a dat sau nu declarații în cauza în care a fost condamnat, să fie sancționat penal pentru mărturie mincinoasă pentru că a dat declarații mincinoase cu privire la comiterea aceleiași fapte care a atras condamnarea lui, dar care, din motive procesuale, nu a atras și condamnarea altor persoane posibil a fi implicate. Noua declarație continuă să păstreze urmele „originale“ ale unei „declarații de suspect sau inculpat“, chiar dacă, formal, persoana are în noul cadru procesual calitatea de martor.
punctul XII.
Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării:
Paragraf
Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3018/2018), este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
Paragraf
Pe fondul sesizării s-a apreciat că persoana care are atât calitatea de martor, ca urmare a disjungerii cauzei, cât și calitatea de inculpat, în legătură cu infracțiunea pe care o comisese anterior împreună cu alți participanți, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 din Codul penal.
punctul XIII.
Înalta Curte de Casație și Justiție:
Paragraf
Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:
litera A.
Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării:
Paragraf
Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Paragraf
Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizării admisibilității sesizării, se impune verificarea a patru condiții, și anume:
punctul 1.
să existe o cauză în curs de judecată;
punctul 2.
cauza să se afle pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;
punctul 3.
de chestiunea de drept invocată să depindă soluționarea pe fond a cauzei respective;
punctul 4.
asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Paragraf
Din această perspectivă se constată ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
litera B.
Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:
Paragraf
Problema de drept ce face obiectul analizei constă în aceea dacă poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți.
Paragraf
Dezlegarea problemei de drept supuse analizei se impune a fi examinată prin prisma a două coordonate:
-
prima, din perspectiva normelor de drept penal substanțial;
-
a doua, din perspectiva dreptului martorului de a nu se acuza.
Paragraf
Sub primul aspect, se reține că infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
Paragraf
În art. 277 alin. 1 din Codul penal Carol al II-lea, în secțiunea a III-a, titlul „Mărturia mincinoasă și jurământul fals“, se prevedea că „acela care, în materie criminală sau corecțională, depunând ca martor sub jurământ înaintea unei instanțe sau referindu-se la un jurământ anterior prestat, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale pentru judecată, asupra cărora este întrebat, în mod special, comite delictul de mărturie mincinoasă“.
Paragraf
În art. 281 alin. 1 din același cod se arată că „acela care, dacă ar fi făcut afirmații adevărate sau ar fi spus tot adevărul, s-ar fi acuzat de o infracțiune pe sine (...) sau și-ar fi cauzat lui (...) un grav prejudiciu în ce privește onoarea sau libertatea“.
Paragraf
Mărturia mincinoasă sau „falsitas in judicio“ era reprimată și de Codul penal din 1864, un element esențial al delictului constând în aceea că mărturia mincinoasă trebuia să cauzeze un prejudiciu unei persoane sau posibilitatea producerii unui prejudiciu.
Paragraf
Codul penal din 1968 nu a reglementat privilegiul martorului împotriva propriei încriminări, apreciindu-se că „Noul cod nu prevede aceste cazuri de nepedepsire, fiindcă s-a socotit că aflarea adevărului trebuie să primeze în realizarea justiției, față de interesele persoanei chemate să depună ca martor“.
Paragraf
În actuala reglementare, situația premisă a acestei infracțiuni constă în existența unei declarații necorespunzătoare adevărului, dată de o persoană audiată în calitate de martor.
Paragraf
Martor este persoana care, având cunoștință de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, este audiată în legătură cu aceasta.
Paragraf
În timp ce față de părți și subiecții procesuali principali operează o prezumție de parțialitate, martorul se situează în afara intereselor raportului juridic concret dedus judecății și, tocmai de aceea, se pretinde ca el să fie obiectiv și să contribuie la aflarea adevărului.
Paragraf
Calitatea de martor trebuie să se mențină pe toată durata procesului, pentru că doar atunci i se poate cere să fie consecvent în relatarea adevărului.
Paragraf
În doctrină s-a reținut că poate fi martor numai persoana care a perceput în mod direct faptele sau împrejurările de fapt, întrucât calitatea de martor este legată de percepția directă și imediată a persoanei, adică de ceva ce a văzut, auzit sau simțit cu privire la chestiunea pentru are a fost propusă ca martor.
Paragraf
Din perspectiva infracțiunii de mărturie mincinoasă, calitatea cerută subiectului activ reprezintă o cerință pentru existența infracțiunii, în lipsa acesteia nefiind îndeplinită condiția tipicității și, ca atare, nu se impune analiza normei de incriminare sub aspectul elementului material al laturii obiective, respectiv a formei de vinovăție cerute de lege.
Paragraf
Sub cel de-al doilea aspect, în doctrină s-a apreciat că „atât în procesul civil, cât și în cel penal, dacă martorul, pentru a nu se învinui pe sine de săvârșirea unei infracțiuni, face afirmații mincinoase sau, cu intenție, trece sub tăcere anumite împrejurări esențiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă, deoarece nu poate apărea în această calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările care i se adresează ar conduce la implicarea sa într-un proces penal dacă le-ar răspunde sincer. Într-o asemenea situație, martorului nu i se poate cere să fie obiectiv, în același timp în care, deasupra sa, planează sancțiunea penală“ (Avram Filipaș, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1980, pag. 60-61).
Paragraf
Și legislația procesual penală a altor state europene conține dispoziții procesual penale care reglementează dreptul martorului de a nu se acuza. În acest sens pot fi amintite, cu titlu exemplificativ: Codul de procedură penală bulgar - art. 121 alin. (1), potrivit căruia „martorii nu pot fi obligați să răspundă la întrebări care i-ar putea incrimina de comiterea unei infracțiuni“; Codul de procedură penală ceh - art. 100 alin. (2), potrivit căruia „pot refuza să depună mărturie cei care, prin aceasta, s-ar încrimina pe ei“; Codul de procedură penală croat - art. 286, potrivit căruia „martorul nu este obligat să răspundă la anumite întrebări dacă este posibil ca prin aceasta să se expună pe sine sau pe o rudă apropiată unei acuzații penale, oprobiului public sau unui prejudiciu material serios“.
Paragraf
În legislația națională, potrivit art. 118 din Codul de procedură penală, „declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.“
Paragraf
Norma procesual penală la care s-a făcut trimitere prevede dreptul martorului de a nu se acuza, legiuitorul definind acest drept ca obligația procesuală negativă a organului judiciar care nu poate folosi declarația dată în calitate de martor împotriva persoanei care a dobândit calitatea de suspect sau de inculpat în aceeași cauză.
Paragraf
Textul are în vedere două ipoteze, și anume:
litera a)
situația în care persoana este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar ulterior, a dobândit calitatea de suspect;
litera b)
situația în care persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat și, ulterior, organul judiciar dispune disjungerea cauzei, iar în dosarul nou-format persoana dobândește calitatea de martor.
Paragraf
O persoană citată în calitate de martor, care spune adevărul, se poate autoincrimina, iar dacă nu spune adevărul, evitând o autoincriminare, poate comite infracțiunea de mărturie mincinoasă. Acest mecanism duce, în realitate, la punerea sub învinuire a persoanei audiate ca martor, ceea ce este inechitabil dacă, anterior audierii persoanei în calitate de martor, organele de urmărire penală aveau date din care rezultă, cu evidență, participarea acesteia la comiterea faptei ce face obiectul audierii în calitate de martor.
Paragraf
Disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, pentru buna soluționare a unei cauze, însă, în realitate, ambele dosare - cel inițial și cel nou-format ca urmare a disjungerii - constituie o singură cauză. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârșirea infracțiunii - cu privire la care se pronunțase anterior o hotărâre de condamnare definitivă - în calitate de martor în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil, în sensul normei de incriminare prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
Paragraf
Martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârșirea infracțiunii, ci doar are cunoștință despre aceasta, respectiv are cunoștință despre fapte sau împrejurări esențiale care determină soarta procesului.
Paragraf
Participantul la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală este, în realitate, un „martor asimilat“, pentru care legea nu instituie o calitate procesuală specifică, dar care are o strânsă legătură cu infracțiunea dedusă judecății, participantul la comiterea ei fiind condamnat anterior printr-o hotărâre definitivă.
Paragraf
Raportând distincțiile teoretice, expuse anterior, la problema de drept supusă dezlegării, rezultă că participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 din Codul penal.
Paragraf
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 17.643/4/2017 (3.018/2018), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți?“
Paragraf
Stabilește că participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.
Paragraf
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Paragraf
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2019.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Paragraf
judecător DANIEL GRĂDINARU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Mihaela Mustață
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit