AcasăDocument
CRITERII DE PERFORMANȚĂ din 27 iunie 2019
privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA
Notă
Paragraf
Aprobate prin ORDINUL nr. 75 din 27 iunie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 533 din 28 iunie 2019.
CAPITOL
Capitolul I Dispoziții comune
ART
Articolul 1
Alineatul (1)
Serviciile voluntare și serviciile private pentru situații de urgență, denumite în continuare servicii voluntare și servicii private, sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau privat în situații de urgență.
Alineatul (2)
Serviciile voluntare se constituie, potrivit legii, în comune, orașe și municipii, în subordinea consiliilor locale.
Alineatul (3)
Serviciile private se constituie potrivit legii, la operatori economici și instituții.
Alineatul (4)
Serviciile private pot fi:
litera a)
servicii proprii, organizate în cadrul operatorilor economici și instituțiilor;
litera b)
societăți prestatoare de servicii.
ART
Articolul 2
Paragraf
Termenii și expresiile utilizate în prezentele criterii de performanță au următoarele înțelesuri:
litera a)
autospecială de capacitate mare - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă este mai mare sau egal cu 5.000 litri;
litera b)
autospecială de capacitate medie - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă se încadrează între 2.000 și 5.000 litri;
litera c)
autospecială de capacitate mică - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă este mai mic sau egal cu 2.000 litri;
litera d)
autospecială de intervenție - autospecială destinată intervenției pentru diferite tipuri de risc, alta decât autospeciala de stingere cu apă și spumă;
litera e)
autospecială - oricare dintre autospecialele prevăzute lalit. a)-d);
litera f)
sector de competență - reprezintă, în cazul serviciului voluntar, suprafața unității administrativ-teritoriale în care acesta a fost constituit, iar în cazul serviciului privat, suprafața desfășurată a construcțiilor/clădirilor sau a ansamblului de clădiri, precum și spații amenajate din acestea, dintr-un singur amplasament, inclusiv terenul aferent acestora, precum și suprafața aferentă utilajelor și instalațiilor tehnologice, administrate de operatorul economic/instituția care are obligația constituirii serviciului pentru amplasamentul respectiv;
litera g)
extinderea/restrângerea activității - reprezintă modificarea condițiilor care au stat la baza înființării și/sau a funcționării serviciului voluntar sau a serviciului privat, în ceea ce privește creșterea sau scăderea numărului autospecialelor de stingere cu apă și spumă;
litera h)
formație de intervenție - structură de intervenție care are în compunere o grupă/grupe de intervenție și/sau echipă/echipe specializate și care își desfășoară activitatea într-un singur sector de competență;
litera i)
grupă de intervenție - structură de intervenție care încadrează o autospecială;
litera j)
echipă specializată - structură de intervenție care îndeplinește atribuții privind gestionarea situațiilor de urgență determinate de tipurile de riscuri identificate în sectorul de competență;
litera k)
forțe de intervenție - oricare dintre entitățile prevăzute lalit. h)-j);
litera l)
timp de răspuns - intervalul de timp cuprins între momentul alarmării forțelor de intervenție și intrarea acestora în acțiune la locul intervenției;
litera m)
capacitate de răspuns - potențialul forțelor de intervenție de a gestiona o situație de urgență;
litera n)
societate prestatoare de servicii - societate constituită în bazaLegii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca domeniu de activitate și activitate principală „Activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora“, potrivit Clasificării activităților din economia națională (CAEN);
litera o)
dispecerat - structură a cărei activitate se desfășoară într-un spațiu prevăzut cu mijloace de comunicații, care asigură primirea și transmiterea informațiilor și mesajelor necesare pentru desfășurarea unei intervenții;
litera p)
compartiment pentru prevenire - structura cu atribuții de prevenire a situațiilor de urgență;
litera q)
tură de serviciu - totalitatea persoanelor care lucrează în același timp și după același program într-o structură a serviciului voluntar sau a serviciului privat, care execută serviciul în ture.
ART
Articolul 3
Paragraf
Constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private sunt realizate în funcție de:
litera a)
numărul de gospodării și/sau clădiri de locuit colective;
litera b)
distanța față de structurile de intervenție ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență;
litera c)
tipurile de riscuri identificate în sectorul de competență și concluziile rezultate din Planul de analiză și acoperire a riscurilor, întocmit potrivitMetodologieide elaborare a Planului de analiză și acoperire a riscurilor și a Structurii-cadru a Planului de analiză și acoperire a riscurilor, aprobate prinOrdinul ministrului administrației și internelor nr. 132/2007;
litera d)
destinația, numărul de utilizatori și/sau suprafața construcțiilor/aferentă utilajelor și instalațiilor tehnologice și nivelul riscului de incendiu;
litera e)
asigurarea timpului de răspuns;
litera f)
asigurarea permanentă a intervenției;
litera g)
dotarea cu instalații de stingere a incendiilor.
ART
Articolul 4
Alineatul (1)
Avizul de înființare, desființare, extindere și restrângere a activității unui serviciu voluntar sau serviciu privat, prevăzut la art. 33 alin. (5) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, se emite:
litera a)
de către inspectoratul pentru situații de urgență județean sau de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii“ București-Ilfov, denumit în continuare inspectorat, în a cărui zonă de competență își are sediul autoritatea administrației publice locale, pentru serviciul voluntar;
litera b)
de către inspectoratul în a cărui zonă de competență își are sediul instituția, respectiv sediul social în cazul operatorului economic, pentru serviciul privat.
Alineatul (2)
Avizul pentru sector de competență, prevăzut la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, republicată, se emite de către inspectoratul în a cărui zonă de competență serviciul voluntar/privat solicită să își desfășoare activitatea.
ART
Articolul 5
Alineatul (1)
Structura organizatorică generală a unui serviciu voluntar sau a unui serviciu privat se compune din:
litera a)
comandă;
litera b)
compartiment pentru prevenire;
litera c)
una sau mai multe formații de intervenție;
litera d)
compartiment atelier propriu de întreținere și reparații;
litera e)
dispecerat.
Alineatul (2)
Structura organizatorică generală prevăzută la alin. (1) se particularizează în funcție de tipul serviciului voluntar sau al serviciului privat, stabilit potrivit prezentelor criterii de performanță.
ART
Articolul 6
Alineatul (1)
Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor voluntare și a serviciilor private este emis, după caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici și instituțiilor care au constituit serviciile.
Alineatul (2)
Structura-cadru a regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor voluntare și serviciilor private pentru situații de urgență este prevăzută în anexa nr. 1.
ART
Articolul 7
Alineatul (1)
Documentele de organizare și funcționare a serviciilor voluntare și serviciilor private pentru situații de urgență sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Alineatul (2)
Documentele prevăzute la alin. (1) sunt păstrate de către șeful serviciului/formației de intervenție, în sectorul de competență.
ART
Articolul 8
Paragraf
Funcțiile specifice serviciilor voluntare și serviciilor private sunt următoarele:
litera a)
șef serviciu;
litera b)
șef compartiment pentru prevenire;
litera c)
șef formație de intervenție;
litera d)
șef grupă de intervenție;
litera e)
șef echipă specializată;
litera f)
specialist pentru prevenire;
litera g)
conducător autospecială;
litera h)
servant pompier;
litera i)
electromecanic auto;
litera j)
operator în verificarea, întreținerea și repararea autospecialelor destinate apărării împotriva incendiilor;
litera k)
dispecer/telefonist.
ART
Articolul 9
Alineatul (1)
Personalul serviciilor voluntare și al serviciilor private trebuie să fie apt din punct de vedere fizic, medical și psihologic și se compune, după caz, din:
litera a)
personal voluntar;
litera b)
personal angajat pe funcțiile specifice serviciului;
litera c)
personal angajat pe alte funcții ale operatorului economic, instituției sau autorității publice locale care a constituit serviciul.
Alineatul (2)
Evaluarea personalului prevăzut la alin. (1) lit. a) se realizează potrivit Statutului personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (3)
Evaluarea personalului prevăzut la alin. (1) lit. b) și c) se realizează:
litera a)
pentru aptitudinile fizice, la încadrare de către angajator, pe baza baremelor prevăzute înanexa nr. 3;
litera b)
pentru aptitudinile medicale, la încadrare și, ulterior, anual;
litera c)
pentru aptitudinile psihologice, la încadrare și, ulterior, cel puțin o dată la 3 ani.
ART
Articolul 10
Alineatul (1)
Pregătirea personalului serviciilor voluntare și al serviciilor private se realizează prin: programe de pregătire, instruiri, convocări, verificări, exerciții și concursuri profesionale, care se cuprind în Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, întocmit potrivit Structurii-cadru, aprobată prin Ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 2/2019, publicat pe pagina de internet a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la secțiunea Legislație.
Alineatul (2)
Coordonarea activității de pregătire a personalului serviciilor voluntare și al serviciilor private se execută de inspectoratele în a căror zonă de competență se află acestea.
Alineatul (3)
Programele de pregătire și exercițiile din Planul de pregătire în domeniul situațiilor de urgență prevăzut la alin. (1) se stabilesc în funcție de tipurile de risc identificate în sectorul de competență și de particularitățile intervenției.
ART
Articolul 11
Paragraf
Serviciile voluntare și serviciile private dețin, în vederea antrenării personalului, baze de pregătire proprii, dotate cu aparate, utilaje și echipamente specifice intervenției în situații de urgență, inclusiv pentru concursurile profesionale, sau pot încheia protocoale de colaborare cu alte servicii voluntare sau servicii private deținătoare de astfel de baze de pregătire.
ART
Articolul 12
Alineatul (1)
Serviciile voluntare și serviciile private se dotează cu autospeciale și utilaje, în funcție de riscurile gestionate în sectorul de competență.
Alineatul (2)
Autospecialele, utilajele, mijloacele și echipamentul de protecție, uniforma și mijloacele de anunțare-alarmare, alertare și conducere a intervenției sunt deținute de serviciul voluntar sau serviciul privat, în baza unor titluri valabile, pe toată durata de funcționare a acestuia.
Alineatul (3)
Pe timpul sezonului rece, autospecialele și utilajele se garează în spații închise care asigură o temperatură de minimum 5°C.
Alineatul (4)
Scoaterea și repunerea din/în funcțiune a oricărei autospeciale se comunică, de îndată, la inspectoratul în a cărui zonă de competență asigură acțiunile de răspuns.
Alineatul (5)
Înlocuirea unei autospeciale se comunică în scris în termen de 5 zile lucrătoare inspectoratului care a emis avizul de înființare și celui care a emis aviz pentru sector de competență.
Alineatul (6)
Autospeciala cu care se face înlocuirea trebuie să fie cel puțin similară din punctul de vedere al capacității de intervenție cu cea înlocuită.
ART
Articolul 13
Alineatul (1)
Autospecialele, echipamentul de protecție și uniforma trebuie să fie inscripționate, vizibil, cu denumirea serviciului voluntar/serviciului privat.
Alineatul (2)
Autospecialele trebuie să fie inscripționate cu numărul de telefon la care poate fi apelat serviciul voluntar sau serviciul privat.
Alineatul (3)
Numărul de telefon se afișează atât la sediul serviciului, cât și în zonele cu risc din sectorul de competență.
ART
Articolul 14
Alineatul (1)
Uniforma și echipamentul de protecție se asigură, gratuit, potrivit prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 307/2006, republicată.
Alineatul (2)
Portul, condițiile de acordare și folosire a uniformei, echipamentului de protecție și a însemnelor distinctive ale personalului serviciilor voluntare și serviciilor private se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului privind portul, descrierea, condițiile de acordare și folosire a uniformei, echipamentului de protecție și însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situații de urgență voluntare/private, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 160/2007.
Alineatul (3)
Norma de dotare cu echipament de protecție a personalului serviciilor voluntare și serviciilor private pentru situații de urgență este prevăzută în anexa nr. 4.
ART
Articolul 15
Alineatul (1)
Norma orientativă privind dotarea spațiilor, a autospecialelor de stingere cu apă și spumă și a echipelor specializate este prevăzută în anexa nr. 5.
Alineatul (2)
În baza normei orientative de dotare, fiecare serviciu voluntar/serviciu privat își stabilește propria normă de dotare în funcție de tipul serviciului, riscurile identificate, precum și de tipul/capacitatea/destinația autospecialei, astfel încât să asigure:
litera a)
intervenția operativă și gestionarea tuturor situațiilor de urgență în funcție de riscurile identificate;
litera b)
spații pentru garare/revizie a mijloacelor de intervenție și funcționalitatea dispeceratului;
litera c)
capacitatea maximă de lucru a autospecialelor;
litera d)
îndeplinirea atribuțiilor și asigurarea protecției personalului serviciului.
ART
Articolul 16
Paragraf
Pentru efectuarea lucrărilor de verificare, întreținere și reparare a mijloacelor de intervenție din dotare, serviciile voluntare și serviciile private își organizează ateliere proprii sau încheie contracte în acest sens cu operatori economici de profil.
ART
Articolul 17
Paragraf
Serviciile voluntare și private trebuie să asigure un mecanism apt pentru primirea și transmiterea mesajelor specifice desfășurării unei intervenții eficiente și operative.
ART
Articolul 18
Alineatul (1)
Serviciile voluntare și private intervin singure sau în cooperare cu structurile profesioniste de intervenție ale inspectoratului competent teritorial.
Alineatul (2)
Atunci când intervin singure, șeful serviciului voluntar/serviciului privat notifică inspectoratul în a cărui zonă de competență se află, în termen de maximum 5 ore de la finalizarea intervenției.
CAPITOL
Capitolul II Criterii specifice pentru serviciile voluntare
SECTIUNE
Secţiunea 1 Criterii specifice privind constituirea și dotarea
ART
Articolul 19
Alineatul (1)
Serviciile voluntare se constituie în comune, orașe și municipii, în subordinea consiliilor locale, pe următoarele tipuri:
litera a)
servicii tip V1 - la nivelul unităților administrativ-teritoriale care au în evidență un număr de cel mult 1.000 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective;
litera b)
servicii tip V2 - la nivelul unităților administrativ-teritoriale care au în evidență un număr cuprins între 1.000 și 3.000 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective;
litera c)
servicii tip V3 - la nivelul unităților administrativ-teritoriale care au în evidență un număr de peste 3.000 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective.
Alineatul (2)
Serviciile tip V2 au obligația să se doteze cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar serviciile tip V3, cu minimum două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Alineatul (3)
Serviciile voluntare care dețin una sau mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar nu au obligația dotării cu aceasta/acestea, se pot constitui ca servicii de tip V2 sau tip V3, indiferent de numărul de gospodării și/sau clădiri de locuit colective din sectorul de competență.
ART
Articolul 20
Paragraf
În funcție de tipul lor, serviciile voluntare au următoarea compunere:
litera a)
servicii tip V1: șef serviciu, compartiment pentru prevenire și echipe specializate;
litera b)
servicii tip V2: șef serviciu, compartiment pentru prevenire, grupă de intervenție care încadrează autospeciala de stingere cu apă și spumă, și, după caz, una sau mai multe echipe specializate și atelier de reparații;
litera c)
servicii tip V3: șef serviciu, compartiment pentru prevenire, două sau mai multe grupe de intervenție, care încadrează autospecialele de stingere cu apă și spumă și, după caz, una sau mai multe echipe specializate și atelier de reparații.
ART
Articolul 21
Alineatul (1)
Prin excepție de la art. 19, în cazul unităților administrativ-teritoriale amplasate la o distanță mai mică de 20 km față de localitatea unde funcționează subunități din cadrul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, care au în dotare minimum două autospeciale de stingere cu apă și spumă, indiferent de numărul de gospodării și/sau clădiri de locuit colective avute în evidență, consiliile locale au obligația constituirii serviciului voluntar, minimum de tip V1.
Alineatul (2)
Distanța prevăzută la alin. (1) se măsoară pe căi de comunicații rutiere, între punctele care marchează km 0/centrul civic al localității de reședință al unității administrativ-teritoriale și cel al localității unde funcționează serviciile profesioniste.
SECTIUNE
Secţiunea a 2-a Criterii specifice privind încadrarea
ART
Articolul 22
Alineatul (1)
Serviciul voluntar se încadrează cu personal angajat pe funcțiile specifice și personal voluntar.
Alineatul (2)
Personalul angajat pe funcții specifice deține calificarea sau competențele profesionale ale acelor funcții, atestate potrivit reglementărilor în vigoare.
Alineatul (3)
Funcția de șef serviciu voluntar se încadrează, în mod obligatoriu, cu personal angajat pe această funcție, iar funcția de conducător autospecială se încadrează cu personal angajat pe această funcție sau cu personal angajat pe alte funcții în cadrul autorității publice locale, care deține competențele specifice funcției, atestate potrivit reglementărilor în vigoare.
Alineatul (4)
În situația în care, la data avizării unui serviciu, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (2), cu excepția funcțiilor de șef serviciu și servant pompier, personalul specificat deține cel puțin calificarea sau competențele specifice de cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, inspector protecție civilă sau de servant pompier.
ART
Articolul 23
Paragraf
Șeful serviciului voluntar trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
litera a)
să aibă avizul inspectoratului competent teritorial, potrivit modelului prevăzut înanexa nr. 6;
litera b)
să fie apt din punct de vedere fizic, medical și psihologic.
ART
Articolul 24
Paragraf
Compartimentul pentru prevenire se dimensionează cu personal, astfel încât să asigure:
litera a)
un specialist pentru toate instituțiile publice și operatorii economici din subordinea consiliilor locale;
litera b)
un specialist la fiecare 500 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective, în mediul rural;
litera c)
un specialist la fiecare 1.000 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective, în mediul urban.
ART
Articolul 25
Paragraf
Din compartimentul pentru prevenire poate face parte și personalul grupei/grupelor de intervenție/echipelor specializate, precum și personalul care deține competențe certificate pentru a desfășura activități de verificare, curățare și reparare a coșurilor de fum.
ART
Articolul 26
Alineatul (1)
Grupa de intervenție care încadrează o autospecială de capacitate medie sau mare este compusă din șef grupă de intervenție, 3 servanți pompieri și conducător autospecială.
Alineatul (2)
Grupa de intervenție care încadrează o autospecială de capacitate mică este compusă din șef grupă de intervenție, 2 servanți pompieri și conducător autospecială.
Alineatul (3)
În situația în care programul serviciului voluntar este organizat în ture de serviciu, încadrarea grupelor de intervenție prevăzute la alin. (1) și (2) este obligatorie pentru fiecare tură.
Alineatul (4)
Compunerea grupei de intervenție care încadrează alte tipuri de autospeciale de intervenție este stabilită conform cărții tehnice.
Alineatul (5)
Personalul care încadrează grupa de intervenție poate îndeplini și atribuțiile echipelor specializate.
ART
Articolul 27
Alineatul (1)
Echipa specializată se constituie pentru:
litera a)
stingere incendii, numai pentru serviciile voluntare constituite în cadrul unităților administrativ-teritoriale care nu au obligația dotării cu autospeciale de stingere cu apă și spumă;
litera b)
avertizare-alarmare-căutare-deblocare-salvare-evacuare, cu atribuții în cazul situațiilor de urgență determinate de toate tipurile de risc identificate.
Alineatul (2)
Echipa specializată se încadrează cu minimum 3 persoane, care include și șeful echipei specializate.
Alineatul (3)
În situația în care programul serviciului voluntar este organizat în ture de serviciu, încadrarea echipei specializate este obligatorie pentru fiecare tură.
SECTIUNE
Secţiunea a 3-a Criterii operaționale
ART
Articolul 28
Alineatul (1)
Amplasarea în teritoriu a formației de intervenție a serviciului voluntar se realizează astfel încât timpul de răspuns în caz de incendiu să fie:
litera a)
la instituțiile și operatorii economici din subordinea consiliului local - maximum 15 minute;
litera b)
în cel mai îndepărtat punct al sectorului de competență - maximum 20 de minute.
Alineatul (2)
În funcție de mărimea sectorului de competență, în vederea respectării timpului de răspuns, formația de intervenție poate avea amplasate grupe de intervenție/echipe specializate în locații diferite.
ART
Articolul 29
Paragraf
Autospeciala de stingere cu apă și spumă asigură intervenția 24 de ore din 24 de ore, indiferent dacă programul de lucru este organizat în ture de serviciu sau prin permanență de la domiciliu.
ART
Articolul 30
Alineatul (1)
Autoritățile administrației publice locale pot încheia contracte ori convenții de colaborare pe bază de reciprocitate cu alte asemenea autorități care au constituit servicii voluntare.
Alineatul (2)
Pentru limitarea și înlăturarea urmărilor situațiilor de urgență, autoritățile administrației publice locale care au constituit servicii voluntare pot încheia protocoale cu asociații ce desfășoară activități în domeniu.
Alineatul (3)
Serviciul voluntar solicită sprijinul entităților prevăzute la alin. (1) și (2) sau, după caz, intervenția structurilor profesioniste de intervenție ale inspectoratului competent teritorial, ori de câte ori amploarea situației de urgență depășește capacitatea de răspuns a acestuia.
ART
Articolul 31
Alineatul (1)
Conducerea intervenției se asigură de către primar, până la finalizarea acesteia ori până la sosirea structurilor profesioniste de intervenție ale inspectoratului competent teritorial.
Alineatul (2)
Intervenția se realizează gradual, astfel:
litera a)
alarmarea serviciului voluntar, concomitent cu anunțarea/alertarea structurilor profesioniste de intervenție ale inspectoratului competent teritorial, precum și, după caz, a entității cu care a fost încheiat contract, convenție de colaborare sau protocol;
litera b)
realizarea intervenției propriu-zise de către serviciul voluntar;
litera c)
acordarea de sprijin la intervenție, cu tehnică și personal specializat, de către entitatea cu care a fost încheiat contract, convenție de colaborare sau protocol;
litera d)
participarea la intervenție, cu tehnică și personal specializat, a structurilor profesioniste de intervenție ale inspectoratului competent teritorial.
SECTIUNE
Secţiunea a 4-a Documente necesare avizării
ART
Articolul 32
Alineatul (1)
Emiterea avizului de înființare a serviciului voluntar se solicită printr-o cerere scrisă, însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 7, depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
Alineatul (2)
Concomitent cu avizul de înființare a serviciului voluntar se emite și avizul pentru sector de competență, pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 7.
ART
Articolul 33
Alineatul (1)
Emiterea avizului de extindere/restrângere a activității serviciului voluntar se solicită printr-o cerere scrisă, însoțită, după caz, de documentele prevăzute în anexa nr. 7, depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
Alineatul (2)
În cazul în care prin extinderea/restrângerea activității serviciului voluntar sunt îndeplinite criteriile pentru constituirea altui tip de serviciu, emiterea avizului nu implică reluarea procedurii de înființare a serviciului corespunzătoare noului tip de serviciu.
ART
Articolul 34
Alineatul (1)
Serviciul voluntar se poate desființa dacă în localitatea în care acesta este constituit s-a înființat o subunitate din cadrul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, care are în dotare minimum două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Alineatul (2)
Emiterea avizului de desființare a serviciului voluntar se solicită printr-o cerere scrisă.
CAPITOL
Capitolul III Criterii specifice pentru serviciile private
SECTIUNE
Secţiunea 1 Criterii specifice privind constituirea și dotarea
ART
Articolul 35
Paragraf
Serviciile private se constituie pe următoarele tipuri:
litera a)
servicii tip P1 - ca servicii proprii, la nivelul operatorilor economici și instituțiilor;
litera b)
servicii tip P2 - ca servicii proprii la nivelul operatorilor economici supuși legislației privind controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase;
litera c)
servicii tip P3 - ca servicii proprii, la nivelul operatorilor economici și instituțiilor care desfășoară activități cu risc de incendiu sau ca societăți prestatoare de servicii.
ART
Articolul 36
Paragraf
În funcție de tipul lor, serviciile private au următoarea compunere:
litera a)
servicii tip P1: șef serviciu, compartiment pentru prevenire și echipe specializate;
litera b)
servicii tip P2: șef serviciu, compartiment pentru prevenire, o grupă de intervenție care încadrează o autospecială de stingere cu apă și spumă și, după caz, una sau mai multe echipe specializate, atelier de reparații și dispecerat;
litera c)
servicii tip P3: șef serviciu, compartiment pentru prevenire, două sau mai multe grupe de intervenție care încadrează autospecialele de stingere cu apă și spumă și, după caz, una sau mai multe echipe specializate, atelier de reparații și dispecerat.
ART
Articolul 37
Alineatul (1)
Au obligația constituirii serviciului tip P1 operatorii economici și instituțiile care au în administrare, în același sector de competență:
litera a)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri de învățământ de nivel centru universitar, inclusiv spații de cazare aferente acestora cu un număr mai mare de 1.000 de studenți, forma de învățământ - zi;
litera b)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri pentru sănătate, cu un număr mai mare de 300 de paturi;
litera c)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri pentru cultură, cu capacitatea mai mare de 600 de persoane;
litera d)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri pentru activități sportive și spectacole cu capacitatea mai mare de 600 de persoane;
litera e)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri și spații anexe pentru comerț și/sau alimentație publică, cu suprafața desfășurată peste 3.500 mp;
litera f)
clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri pentru turism, având un număr mai mare de 200 de locuri de cazare;
litera g)
clădiri înalte sau foarte înalte, cu excepția clădirilor de locuit;
litera h)
construcții, clădiri/spații amenajate în clădiri/ansamblu de clădiri pentru producție și/sau depozitare, cu suprafața desfășurată între 10.000 și 50.000 mp, cu risc mare și/sau foarte mare de incendiu.
Alineatul (2)
Are obligația constituirii serviciului tip P2 operatorul economic supus legislației privind controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase, care are în administrare în același sector de competență construcții pentru producție și/sau depozitare cu risc mare și/sau foarte mare de incendiu, cu utilajele și instalațiile tehnologice aferente.
Alineatul (3)
Au obligația constituirii serviciului tip P3 operatorul economic și instituția care are în administrare în același sector de competență:
litera a)
construcții pentru producție și/sau depozitare, identificate cu risc mare și/sau foarte mare de incendiu, pe o suprafață desfășurată însumată mai mare de 50.000 mp;
litera b)
utilaje și instalații tehnologice identificate cu risc mare și/sau foarte mare de incendiu, pe o suprafață desfășurată însumată mai mare de 50.000 mp;
litera c)
tipul de construcții, utilaje și instalații specificate lalit. a)șib), identificate cu risc mare și/sau foarte mare de incendiu, dacă suma suprafețelor desfășurate este mai mare de 50.000 mp.
Alineatul (4)
Serviciile private constituite ca societăți prestatoare de servicii sunt obligatoriu de tip P3.
ART
Articolul 38
Paragraf
În cazul în care construcțiile pentru producție și/sau depozitare sau utilajele și instalațiile tehnologice, prevăzute la art. 37 alin. (2) și (3), sunt dotate cu instalații de stingere a incendiilor, potrivit scenariilor de securitate la incendiu și/sau altor documente justificative, exceptând pe cea de hidranți interiori și exteriori, operatorul economic sau instituția care le administrează nu are obligația dotării serviciului cu autospecială/ autospeciale de stingere cu apă și spumă, serviciul constituit fiind de tip P1.
ART
Articolul 39
Paragraf
În situația în care un operator economic/o instituție nu are obligația constituirii serviciului privat, dar constituie serviciul, acesta se supune avizării, cu respectarea criteriilor de performanță, măsură ce nu poate substitui obligațiile legale privind apărarea împotriva incendiilor, serviciul constituit fiind minimum de tip P1.
ART
Articolul 40
Alineatul (1)
Obligația operatorilor economici/instituțiilor de a constitui servicii private poate fi îndeplinită și prin încheierea unui contract cu un serviciu voluntar sau privat, dacă sunt respectate prevederile art. 41.
Alineatul (2)
Contractul prevăzut la alin. (1) are ca obiect îndeplinirea de către serviciul voluntar sau privat a atribuțiilor corespunzătoare serviciului pe care are obligația să îl constituie operatorul economic/instituția, potrivit prezentelor criterii de performanță.
ART
Articolul 41
Alineatul (1)
Serviciul voluntar încheie contract, potrivit art. 40, numai în situația în care beneficiarul își desfășoară activitatea în sectorul acestuia de competență și nu implică obținerea unui nou aviz pentru sector de competență.
Alineatul (2)
Serviciul privat propriu încheie contract, potrivit art. 40, numai în situația în care beneficiarul își desfășoară activitatea în același amplasament, nefiind necesară obținerea unui nou aviz pentru sector de competență.
Alineatul (3)
Serviciul privat constituit ca societate prestatoare de servicii încheie contract, potrivit art. 40, cu obligativitatea obținerii avizului pentru sector de competență.
ART
Articolul 42
Paragraf
În vederea luării în evidență, serviciile voluntare și serviciile private proprii au obligația de a transmite inspectoratelor competente teritorial toate contractele încheiate în sensul art. 40, în termen de 30 de zile de la data încheierii.
ART
Articolul 43
Paragraf
În cazul serviciilor private constituite ca societăți prestatoare de servicii, pentru emiterea avizului pentru sector de competență în cadrul unui operator economic sau instituție care nu are obligația constituirii serviciului privat, acestea trebuie să respecte criteriile de performanță corespunzătoare serviciului pe care beneficiarul dorește să îl constituie, măsură ce nu poate substitui obligațiile legale privind apărarea împotriva incendiilor ale acestuia.
SECTIUNE
Secţiunea a 2-a Criterii specifice privind încadrarea
ART
Articolul 44
Alineatul (1)
Funcțiile serviciului privat propriu care nu are în dotare autospecială/autospeciale de stingere cu apă și spumă se exercită de personalul angajat al operatorului economic sau al instituției, încadrat, de regulă, pe alte funcții.
Alineatul (2)
Funcțiile serviciului privat propriu care are în dotare autospecială/autospeciale de stingere cu apă și spumă se exercită de personalul angajat al operatorului economic sau al instituției, încadrat astfel:
litera a)
exclusiv pe funcțiile de șef serviciu, precum și șef grupă și conducător autospecială pentru fiecare grupă de intervenție pe tura de serviciu;
litera b)
prin cumul de funcții, pentru celelalte funcții din cadrul serviciului.
Alineatul (3)
Funcțiile serviciilor private constituite ca societăți prestatoare de servicii se exercită de personalul angajat al societății încadrat exclusiv pe aceste funcții.
Alineatul (4)
Personalul prevăzut la alin. (3) desfășoară exclusiv atribuții prevăzute în sarcina serviciului privat pentru situații de urgență.
ART
Articolul 45
Alineatul (1)
Personalul angajat pe funcțiile specifice, precum și cel care îndeplinește prin cumul funcția de șef serviciu, șef compartiment pentru prevenire și șef echipă specializată trebuie să aibă calificarea sau competențele profesionale specifice, atestate potrivit reglementărilor în vigoare.
Alineatul (2)
În situația în care, la data avizării unui serviciu, nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1), cu excepția funcțiilor de șef serviciu și servant pompier, personalul specificat deține cel puțin calificarea sau competențele specifice de cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, inspector protecție civilă sau de servant pompier.
ART
Articolul 46
Paragraf
Compartimentul pentru prevenire are în componență minimum 2 specialiști pentru prevenire, care include și șeful compartimentului.
ART
Articolul 47
Alineatul (1)
Grupa de intervenție care încadrează o autospecială de capacitate medie sau mare este compusă din șef grupă de intervenție, 3 servanți pompieri și conducător autospecială, pe fiecare tură.
Alineatul (2)
Grupa de intervenție care încadrează o autospecială de capacitate mică este compusă din șef grupă de intervenție, 2 servanți pompieri și conducător autospecială, pe fiecare tură.
Alineatul (3)
Compunerea grupei de intervenție care încadrează alte tipuri de autospeciale de intervenție este stabilită conform cărții tehnice.
Alineatul (4)
Personalul care încadrează grupa de intervenție poate îndeplini și atribuțiile echipelor specializate.
ART
Articolul 48
Alineatul (1)
Echipa specializată se constituie pentru:
litera a)
stingere incendii;
litera b)
avertizare-alarmare-căutare-deblocare-salvare-evacuare, cu atribuții în cazul situațiilor de urgență determinate de toate tipurile de risc identificate;
litera c)
cercetare-intervenție pentru riscurile chimic, biologic și nuclear.
Alineatul (2)
Echipa specializată are în compunere minimum 3 persoane/tură, care include și șeful echipei specializate.
Alineatul (3)
În cazul în care echipa pentru stingere incendii este încadrată cu personal angajat pe funcțiile specifice și deține calificarea sau competențele profesionale specifice atestate potrivit reglementărilor în vigoare, aceasta poate îndeplini și atribuțiile echipei constituite pentru avertizare-alarmare-căutare-deblocare-salvare-evacuare.
Alineatul (4)
Serviciile private care au în dotare autospeciale de stingere cu apă și spumă nu au obligația constituirii echipei specializate pentru stingere incendii.
ART
Articolul 49
Alineatul (1)
Serviciile private proprii pot să își constituie dispecerat.
Alineatul (2)
Serviciile private constituite ca societăți prestatoare de servicii sunt obligate să își constituie dispecerat.
SECTIUNE
Secţiunea a 3-a Criterii operaționale
ART
Articolul 50
Alineatul (1)
Serviciile private au obligația de a menține autospecialele deținute, permanent, în sectorul de competență.
Alineatul (2)
În cazul în care în sectorul de competență al serviciului privat sunt identificate spații cu risc de explozie, remiza poate fi amplasată în afara sectorului de competență, astfel încât intervenția să fie operativă.
Alineatul (3)
În cadrul unui sector de competență nu pot funcționa simultan două servicii private.
Alineatul (4)
Serviciile private constituite ca societăți prestatoare de servicii asigură în sectorul de competență, prin formația de intervenție, gestionarea intervenției pentru toate riscurile identificate.
ART
Articolul 51
Alineatul (1)
Pentru asigurarea intervenției 24 de ore din 24 de ore, programul de lucru al grupei de intervenție care încadrează autospeciala de stingere cu apă și spumă se organizează în ture, doar cu personalul prevăzut la art. 44 alin. (2) lit. a).
Alineatul (2)
Pentru fiecare sector de competență avizat se asigură prezența echipelor specializate, doar pe timpul programului de lucru.
Alineatul (3)
Personalul dispeceratului execută serviciul în ture, 24 de ore din 24 de ore.
ART
Articolul 52
Alineatul (1)
Serviciile private constituite ca societăți prestatoare de servicii au obligația să dețină cel puțin două autospeciale de capacitate medie sau de capacitate mare, funcționale.
Alineatul (2)
Toate autospecialele de stingere cu apă și spumă ale unui serviciu privat constituit ca societate prestatoare de servicii sunt deținute în baza unui titlu valabil de utilizare.
ART
Articolul 53
Paragraf
Serviciile private constituite ca societăți prestatoare de servicii trebuie să asigure menținerea operativității și capacității de intervenție stabilită, 24 de ore din 24 de ore.
ART
Articolul 54
Alineatul (1)
Conducerea intervenției se asigură de către administratorul operatorului economic/conducătorul instituției sau de către persoanele desemnate de acesta.
Alineatul (2)
Conducerea intervenției la serviciul privat constituit ca societate prestatoare de servicii se asigură de către șeful serviciului sau șeful formației de intervenție.
SECTIUNE
Secţiunea a 4-a Documente necesare avizării
ART
Articolul 55
Paragraf
Emiterea avizului de înființare a serviciului privat se solicită printr-o cerere scrisă, însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 8, depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
ART
Articolul 56
Alineatul (1)
Emiterea avizului pentru sector de competență al serviciului privat se solicită printr-o cerere scrisă, însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 8, depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
Alineatul (2)
Concomitent cu solicitarea emiterii avizului pentru sector de competență al serviciului privat se poate solicita și avizarea planului de intervenție, cu respectarea prevederilor în vigoare.
ART
Articolul 57
Paragraf
Concomitent cu avizul de înființare a serviciului privat se poate emite și avizul pentru sector de competență, pe baza documentelor prevăzute în anexa nr. 8.
ART
Articolul 58
Paragraf
Emiterea avizului de extindere/restrângere a activității serviciului privat se solicită printr-o cerere scrisă, însoțită de documentele prevăzute în anexa nr. 8, depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
ART
Articolul 59
Alineatul (1)
Serviciul privat se desființează în următoarele situații:
litera a)
la încetarea activității operatorului economic;
litera b)
în caz de restrângere a activității operatorului economic/ instituției, dacă prin aceasta nu mai are obligația constituirii serviciului privat;
litera c)
dacă intervenția în situații de urgență se realizează prin încheierea unui contract cu un serviciu voluntar sau privat, potrivit legii.
Alineatul (2)
Emiterea avizului de desființare a serviciului privat se solicită printr-o cerere scrisă însoțită de documentele care atestă una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), depuse în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul.
ART
Articolul 60
Alineatul (1)
Nerespectarea criteriilor de performanță de către serviciile de urgență private implică anularea avizelor de înființare/pentru sectoare de competență, ca sancțiune contravențională complementară.
Alineatul (2)
Avizul de înființare a serviciului privat se anulează în următoarele situații:
litera a)
încheierea de contracte fără a fi respectate prevederileart. 42;
litera b)
nerespectarea dotării cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, care a stat la baza emiterii acestuia;
litera c)
funcționarea serviciului privat constituit ca societate prestatoare de servicii într-un sector de competență pentru care nu deține aviz.
Alineatul (3)
Avizul pentru sector de competență al serviciului privat se anulează în următoarele situații:
litera a)
neîncadrarea grupei/grupelor de intervenție și/sau a echipelor specializate pentru stingere incendii;
litera b)
nemenținerea autospecialelor deținute în stare de funcționare și permanent în sectorul de competență.
Alineatul (4)
În situația în care avizul pentru sector de competență a fost emis concomitent cu avizul de înființare, încadrarea în una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) și (3) presupune anularea ambelor avize.
CAPITOL
Capitolul IV Dispoziții finale
ART
Articolul 61
Alineatul (1)
Serviciile voluntare și serviciile private pot asigura măsuri de prevenire și intervenție fără aviz pentru sectorul de competență, în situațiile și în condițiile prevăzute în Dispozițiile generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spații închise sau în aer liber, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administrației și internelor, nr. 14/2009.
Alineatul (2)
Măsurile de prevenire și intervenție la activitățile prevăzute la alin. (1) nu trebuie să afecteze capacitatea de intervenție și dispunerea mijloacelor tehnice de intervenție în sectoarele de competență avizate.
ART
Articolul 62
Paragraf
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele criterii de performanță.
ANX
Anexa nr. 1 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
Paragraf
Capitolul 1 - Dispoziții generale:
punctul 1.
date referitoare la constituirea serviciului;
punctul 2.
prezentarea succintă a activității serviciului în funcție de tipurile de risc gestionate;
punctul 3.
alte date de interes general.
Paragraf
Capitolul 2 - Organizarea și atribuțiile serviciului:
punctul 1.
conducerea și structura organizatorică;
punctul 2.
atribuțiile serviciului;
punctul 3.
atribuțiile compartimentului și ale specialiștilor pentru prevenire;
punctul 4.
atribuțiile formațiilor de intervenție;
punctul 5.
atribuțiile grupelor de intervenție;
punctul 6.
atribuțiile echipelor specializate;
punctul 7.
atribuțiile dispeceratului;
punctul 8.
atribuțiile compartimentului atelier propriu de întreținere și reparații.
Paragraf
Capitolul 3 - Atribuțiile personalului din structura serviciului:
punctul 1.
atribuțiile șefului serviciului*;
Paragraf
* La stabilirea atribuțiilor șefului serviciului voluntar și al serviciului privat se au în vedere următoarele obligații principale:
litera a)
întocmește documentele de organizare și funcționare a activității serviciului voluntar/serviciului privat;
litera b)
planifică și conduce activitatea de pregătire a personalului serviciului voluntar/serviciului privat;
litera c)
asigură respectarea prevederilor actelor normative specifice în vigoare;
litera d)
organizează activitatea de prevenire;
litera e)
verifică întreținerea autospecialelor, utilajelor și materialelor din dotare;
litera f)
conduce acțiunile de intervenție în limita competențelor stabilite;
litera g)
întocmește rapoartele de intervenție.
punctul 2.
atribuțiile șefului compartimentului pentru prevenire;
punctul 3.
atribuțiile membrilor compartimentului pentru prevenire;
punctul 4.
atribuțiile șefului formației de intervenție**;
Paragraf
** În cazul serviciului privat cu mai multe sectoare de competență, atribuțiile șefului serviciului pot fi îndeplinite de către șeful formației de intervenție.
punctul 5.
atribuțiile șefului grupei de intervenție;
punctul 6.
atribuțiile șefului echipei specializate;
punctul 7.
atribuțiile membrilor grupelor de intervenție;
punctul 8.
atribuțiile membrilor echipelor specializate;
punctul 9.
atribuțiile conducătorilor autospecialelor de intervenție;
punctul 10.
atribuțiile dispecerului/telefonistului;
punctul 11.
atribuțiile electromecanicului auto;
punctul 12.
atribuțiile operatorului în verificarea, întreținerea și repararea autospecialelor destinate apărării împotriva incendiilor.
Paragraf
Capitolul 4 - Gestionarea patrimoniului serviciului privat:
Paragraf
dotare, exploatare, întreținere, evidență și control al patrimoniului.
ANX
Anexa nr. 2 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
punctul I.
Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului
punctul II.
Dosarul privind activitatea și înzestrarea serviciului:
punctul 1.
hotărârea consiliului local/dispoziția administratorului/conducătorului privind înființarea serviciului voluntar/serviciului privat, cu organigrama și nominalizarea personalului pe funcții;
punctul 2.
contractele de voluntariat încheiate între consiliul local și voluntari;
punctul 3.
contractele sau convențiile de colaborare pentru realizarea intervenției;
punctul 4.
tabelul nominal cu personalul, funcțiile ocupate în cadrul serviciului, locul de muncă și modul de înștiințare;
punctul 5.
tabelul cu materialele și tehnica de intervenție, existente în dotare, stabilite conform normei proprii de dotare;
punctul 6.
evidența referatelor privind completarea cu materiale și tehnică, întocmite de șeful serviciului;
punctul 7.
schema legăturilor fir-radio cu forțele ce acționează în cazul situațiilor de urgență.
punctul III.
Dosar cu planurile operative ale serviciului:
punctul 1.
planuri de intervenție și/sau de apărare, în funcție de riscurile identificate în sectorul de competență;
punctul 2.
planuri de cooperare;
punctul 3.
planul de evacuare în caz de situații de urgență;
punctul 4.
planul sectorului de competență pe care sunt marcate zonele locuite, operatorii economici și instituțiile, sursele de alimentare cu apă, zonele greu accesibile și vulnerabile la riscuri;
punctul 5.
planuri de urgență internă (pentru obiective SEVESO).
punctul IV.
Dosar operativ:
punctul 1.
organizarea intervenției pe ture de serviciu;
punctul 2.
registrul cu note de anunțare și de evidență a intervențiilor;
punctul 3.
rapoartele de intervenție;
punctul 4.
proceduri specifice de intervenție pe tipuri de riscuri.
punctul V.
Dosar privind pregătirea personalului:
punctul 1.
planul de pregătire profesională lunară și anuală, pe teme și exerciții;
punctul 2.
registrul de evidență a participării la pregătirea profesională și calificativele obținute;
punctul 3.
planificarea exercițiilor și aplicațiilor.
punctul VI.
Dosar privind activitatea de prevenire:
litera A.
Serviciul voluntar:
punctul 1.
graficul controalelor la gospodăriile populației, operatorilor economici și instituțiilor din subordine;
punctul 2.
graficul activităților de verificare, curățare și reparare a coșurilor de fum;
punctul 3.
carnetele și notele de control cu constatările rezultate din controale;
punctul 4.
graficul acțiunilor de informare preventivă.
litera B.
Serviciul privat:
punctul 1.
graficul de control;
punctul 2.
programul serviciului de rond;
punctul 3.
registrul cu constatările rezultate din serviciul de rond;
punctul 4.
notele de control;
punctul 5.
registrul cu evidența lucrărilor cu foc sau a lucrărilor periculoase.
punctul VII.
Dosar tehnic:
punctul 1.
planul de asistență al autospecialelor și utilajelor;
punctul 2.
dosar tehnic al autospecialelor și utilajelor.
punctul VIII.
Registrul istoric (pentru serviciile voluntare)
ANX
Anexa nr. 3 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
ANX
Anexa nr. 4 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
litera a)
Șef serviciu:
punctul 1.
costum de protecție tip pompier;
punctul 2.
cizme scurte din piele cu branț metalic;
punctul 3.
cască de protecție cu vizor;
punctul 4.
brâu pompier (centură de siguranță);
punctul 5.
mănuși de protecție.
litera b)
Membrii grupelor de intervenție:
punctul 1.
costum de protecție tip pompier;
punctul 2.
cizme scurte din piele cu branț metalic;
punctul 3.
cască de protecție cu vizor;
punctul 4.
brâu pompier (centură de siguranță);
punctul 5.
aparat de respirat cu aer comprimat (minim 2 buc./grupă);
punctul 6.
mănuși de protecție.
litera c)
Membrii echipelor specializate de stins incendii:
punctul 1.
costum de protecție tip pompier;
punctul 2.
cizme scurte din piele cu branț metalic;
punctul 3.
cască de protecție cu vizor;
punctul 4.
brâu pompier (centură de siguranță);
punctul 5.
mănuși de protecție.
litera d)
Membrii echipelor specializate, altele decât cele de stins incendii:
punctul 1.
costum de protecție;
punctul 2.
bocanci;
punctul 3.
cască de protecție;
punctul 4.
brâu pompier (centură de siguranță);
punctul 5.
mănuși de protecție.
ANX
Anexa nr. 5 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
litera A.
Dotarea spațiilor aferente serviciului
litera a)
Dispeceratul:
punctul 1.
mese de lucru și scaune;
punctul 2.
post telefonic cu legătură directă la beneficiar;
punctul 3.
stații de emisie-recepție mobile;
punctul 4.
mijloace de alarmare;
punctul 5.
calculator;
punctul 6.
imprimantă.
litera b)
Spații pentru garare/revizie mijloace de intervenție:
punctul 1.
spații pentru gararea/depozitarea, adăpostirea și întreținerea materialelor/mijloacelor tehnice, încălzite pe timpul sezonului rece;
punctul 2.
utilaje și scule adecvate lucrărilor de întreținere și reparații.
litera B.
Dotarea unei autospeciale de stingere cu apă și spumă
TABEL
Tabel Tabel_1707
Paragraf
* Cu caracter de obligativitate.
litera C.
Dotarea echipei specializate
TABEL
Tabel Tabel_1714
Paragraf
** În cazul în care clădirea nu este echipată cu instalație de hidranți interiori.
ANX
Anexa nr. 6 nr
Paragraf
la criteriile de performanță
PRE PRE_1723
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Paragraf
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Paragraf
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „...........“ Nr. .........
Paragraf
din ........
Paragraf
Domnul/Doamna ............., posesor/posesoare al/a BI/CI seria ..... nr. ........., CNP .............................., întrunește condițiile legale*) pentru a putea fi încadrat(ă) pe funcția de șef serviciu voluntar pentru situații de urgență al localității .............................. .
Paragraf
*) Deține competențele specifice ocupației de șef serviciu voluntar/privat sau deține brevet de pompier specialist.
Paragraf
Avizul se emite astăzi, ............................ .
Paragraf
Inspector-șef,
ANX
Anexa nr. 7*) nr
Paragraf
*) Anexa nr. 7 este reprodusă în facsimil.
Paragraf
la criteriile de performanță
ANX
Anexa nr. 8*) nr
Paragraf
*) Anexa nr. 8 este reprodusă în facsimil.
Paragraf
la criteriile de performanță
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit