AcasăLegislațieORDONANȚĂ nr. 7 din 8 august 2019

ORDONANȚĂ nr. 7 din 8 august 2019pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:20.12.2021
Versiune:baza
Sursă oficială
1 hotărâre interpretează acest act
  • Obligare asigurare participare prin utilizarea oricăror mijloace electronice la şedinţele consiliului local · Tribunalul PRAHOVA · 25.11.2021Admis în parte
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VIII.1 din Legea nr. 128/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul I

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 2 alineatul (4), litera g) va avea următorul cuprins:

Citat

litera G)
elaborează și administrează baza de date pentru semințe sau material vegetativ săditor;
punctul 2.
Titlul capitolului II se abrogă.
punctul 3.
La articolul 5, alineatele (2) și (5) vor avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (2)
Utilizatorii pot folosi semințe și material de înmulțire vegetativ care nu sunt obținute conform metodei de producție ecologică, numai cu autorizarea organismelor de control aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe teritoriul României, în măsura în care utilizatorii unui astfel de material pot demonstra că nu au putut obține de pe piața națională/europeană un material de reproducere care să satisfacă exigențele metodelor de producție ecologică.
Alineatul (5)
Producătorii pot utiliza răsaduri care nu sunt obținute din agricultura ecologică numai cu autorizarea organismelor de control aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe teritoriul României, în măsura în care utilizatorii de răsaduri pot demonstra că nu au putut obține de pe piața națională/europeană un material de reproducere care să satisfacă exigențele metodelor de producție ecologică.
punctul 4.
La articolul 8, alineatele (1^1), (3^3)-(3^5) și (3^7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (1^1)
În cadrul inspecțiilor și controalelor prevăzute la alin. (1), organismele de control trebuie să respecte prevederile art. 65 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 250 din 18 septembrie 2008, și să se asigure că analiza probelor prelevate se realizează în laboratoarele oficiale desemnate conform art. 37 din Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009,(UE) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE,2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE,91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei nr. 92/438/CEE a Consiliului.
Alineatul (3^3)
Pentru analiza probelor prevăzute la alin. (1^1) și (3^2), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desemnează laboratoarele oficiale și naționale de referință, cu respectarea obligațiilor prevăzute la art. 37 și 100 din Regulamentul (UE) 2017/625, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
Alineatul (3^4)
Dacă în urma analizelor prevăzute la alin. (1^1) și (3^2) se identifică prezența unor substanțe care nu sunt prevăzute în anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei și se constată de către organismele de control că prezența substanțelor este determinată de contaminări accidentale, organismele de control aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului, fără a afecta plățile directe. În ceea ce privește plățile compensatorii acordate în baza măsurii 11 - Agricultura ecologică din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, se retrage plata pe anul curent dacă s-a aplicat sancțiunea privind declasarea terenului, dar nu se aplică sancțiuni administrative în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, și al Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 181 din 20 iunie 2014.
Alineatul (3^5)
Contaminare accidentală înseamnă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale solului și/sau produselor agroalimentare ecologice, produsă prin accident, avarie ori calamitate naturală, fără voia fermierului.
Alineatul (3^7)
Prin excepție de la prevederile alin. (3^3), în situația în care există laboratoare oficiale și naționale de referință desemnate potrivit prevederilor art. 37 și 100 din Regulamentul (UE) 2017/625 de către o altă autoritate națională și care pot efectua analiza probelor prevăzute la alin. (1^1) și (3^2), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate încheia protocoale de colaborare cu aceste laboratoare.
punctul 5.
Titlul capitolului VII se abrogă.

Articolul II

Paragraf
Acțiunile de prelevare de probe, precum și analiza acestora, începute înaintea intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se desfășoară conform legislației în vigoare la data declanșării acestora.

Articolul III

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Paragraf
Dumitru Daniel Botănoiu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 8 august 2019.
Paragraf
Nr. 7.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 1 hotărâre care îl interpretează, cu textul integral
  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031