HOTĂRÂRE nr. 470 din 3 iulie 2019pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014
În vigoare
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Paragraf
Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 1, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (8)
Pentru anul 2019, plafonul garanțiilor care pot fi emise potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare, este de 10 milioane lei.
punctul 2.
La articolul 5, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera D)
face dovada cu copia facturii proforme emise de vânzător că autoturismul care se achiziționează în cadrul Programului este nou și are un preț de vânzare care se încadrează în limitele prevăzute la art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare, este produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplinește cel puțin cerințele minime ale standardului EURO 6, după caz, și este achiziționat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor.
punctul 3.
Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Articolul 6
Paragraf
Persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani și capacitate deplină de exercițiu la data solicitării finanțării, care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare, și respectă condițiile generale ale Programului, pot beneficia de finanțări destinate achiziționării de autoturisme noi cu un avans de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid și pur electric, în funcție de tipul de autoturism nou care se achiziționează în cadrul Programului. Garanția statului este în procent de maximum 50% din finanțarea acordată.
punctul 4.
La articolul 7^1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (2)
În cazul garanțiilor solicitate pentru achiziționarea unui autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi de către beneficiarul prevăzut la alin. (1), valorile facilităților acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 661/2017, cu modificările și completările ulterioare, și prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prima de casare, ecobonusul și ecotichetul sunt acceptate pentru justificarea achitării avansului din prețul de achiziție a autoturismului nou, așa cum este prevăzut la art. 2^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 5.
La articolul 8, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera F)
solicită un avans de minimum 5%, 25% sau, după caz, de 30% beneficiarilor eligibili conform art. 2^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare, care acoperă diferența dintre prețul de achiziție al autoturismului nou conform facturii proforme și finanțarea garantată;
punctul 6.
La articolul 11 alineatul (2), litera d) se abrogă.
punctul 7.
La articolul 22 alineatul (1), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera J)
declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte că, la data solicitării creditului garantat, nu a mai deținut în proprietate un autoturism, bun nou, completată cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare.
Articolul II
Paragraf
Dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. j) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014, cu modificările și completările ulterioare, se aplică exclusiv în cazul garanțiilor acordate până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
Articolul III
Alineatul (1)
În termen de 10 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, finanțatorii vor transmite Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN F.N.G.C.I.M.M. și Ministerului Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor în cadrul programului, astfel cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, precum și valoarea estimată a finanțărilor care urmează să fie garantate în anul 2019 în cadrul Programului.
Alineatul (2)
În cazul în care valoarea totală a finanțărilor comunicată de finanțatori depășește plafonul de 10 milioane lei alocat pentru anul 2019, F.N.G.C.I.M.M. este autorizat, cu acordul prealabil al Ministerului Finanțelor Publice, să efectueze alocări pro-rata în limita acestuia.
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Eugen Orlando Teodorovici
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Paragraf
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Paragraf
București, 3 iulie 2019.
Paragraf
Nr. 470.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
