EN
AcasăDocument

DECRET nr. 134 din 2 aprilie 1949

pentru naţionalizarea unităţilor sanitare ca: farmaciile urbane resedinte şi neresedinte de judeţ şi centre importante muncitoresti, laboratoare chimico - farmaceutice, drogherii medicinale şi laboratoare de analize medicale

În vigoare
Emitent:MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat:02.04.1949
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
Paragraf
În temeiul art. 44, punctul 2 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române,
Paragraf
Vazand decizia Consiliului de Miniştri cu Nr. 308 din 1 Aprilie 1949,
Paragraf
Emite următorul
Paragraf
DECRET:
CAPITOL

Capitolul 1

ART

Articolul 1

Paragraf
Se naţionalizeaza unităţile sanitare (farmaciile din comunele urbane, resedinte şi neresedinte de judeţ şi centre importante muncitoresti, laboratoarele chimico - farmaceutice, drogheriile medicinale, depozitele de medicamente şi laboratoarele de analize medicale), în funcţiune sau care şi-au încetat funcţiunea parţial sau total, fără a avea autorizaţie de închidere, fie ca sînt exploatate individual, de societăţi de orice fel sau de asociaţii, astfel cum sînt enumerate în tabloul anexat, care face parte integrantă din prezentul decret.
Paragraf
Unităţile sanitare prevăzute în tabloul anexat sînt considerate naţionalizate, chiar dacă sînt indicate parţial sau inexact, sau dacă şi-au schimbat denumirea sau adresa.
Paragraf
Unităţile sanitare naţionalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini. Ele vor fi administrate prin Ministerul Sănătăţii.
Paragraf
Acţiunile şi părţile sociale ale societăţilor, asociaţiilor care au exploatat unităţile sanitare naţionalizate, prin prezentul decret, trec, de asemenea în proprietatea Statului, libere de orice sarcini.
Paragraf
Dirigintii de farmacie, directorii, administratorii sau consiliile de administraţie ale unităţilor sanitare naţionalizate, îşi încetează activitatea pe data publicării decretului de faţa, rămînînd la dispoziţia organelor Ministerului Sănătăţii, precum şi a organelor delegate pentru luarea în primire a unităţilor sanitare naţionalizate, pe toată durata operaţiunilor de luare în primire şi inventariere.
ART

Articolul 2

Paragraf
Odată cu unităţile sanitare se naţionalizeaza orice instalaţii, mobilier, medicamente, material sanitar, instrumente, mijloace de transport, imobile, etc., care servesc în mod permanent activităţii unităţii sanitare naţionalizate, indiferent dacă aparţin proprietarului unităţii sanitare naţionalizate sau oricărui alt proprietar.
ART

Articolul 3

Paragraf
Societăţile sau asociaţiile naţionalizate de orice fel, care poseda mai multe unităţi sanitare, se naţionalizeaza în întregime, chiar dacă numai una din unităţi se încadrează în prevederile decretului de faţa.
ART

Articolul 4

Paragraf
Începînd de la data publicării prezentului decret, nici o unitate sanitară nu va putea instraina, nici în total, nici în parte şi nici nu va putea muta utilajul, instalaţiile sau mobilierul sau, sub orice titlu ar fi deţinute, fără autorizaţia Ministerului Sănătăţii, orice înstrăinare sau alt act de dispoziţie fiind nule de drept.
ART

Articolul 5

Paragraf
Nu intră în prevederile decretului de faţa şi nu se naţionalizeaza unităţile sanitare sau partea din capital al acestora, care se găsesc în proprietatea unui Stat făcînd parte din Natiunile Unite, care a dobîndit aceste bunuri sau drepturi, ca urmare a executării Tratatului de Pace, sau prin achitarea unor obligaţii de despăgubiri izvorand din starea de război.
Paragraf
Convenţiile încheiate de aceste State, sau de instituţii ori întreprinderi ale acestor State, cu exploatatorii unităţilor sanitare naţionalizate, trec asupra Ministerului Sănătăţii şi rămîn în vigoare, astfel cum au fost stipulate şi vor fi executate de ambele părţi.
CAPITOL

Capitolul 2 Efectele naţionalizarii

ART

Articolul 6

Paragraf
Prin efectul naţionalizarii, unităţile sanitare trec în proprietatea Statului cu fondul de comerţ şi cu toate obligaţiile contractate în vederea funcţionarii lor; unităţile sanitare particulare, sub forma de societate sau asociaţii, îşi păstrează patrimoniul, precum el va reieşi din bilanţul încheiat în vederea predării către noua conducere desemnată de Stat, în urma naţionalizarii; în activul şi pasivul unităţilor sanitare naţionalizate intrand:
litera a)
La activ, toate bunurile imobile şi mobile, corporale şi incorporale, precum: terenuri, clădiri, instalaţii sanitare, hârtii de valoare, cambii, numerar, sume datorate unităţii sanitare naţionalizate, accesorii, materiale sanitare şi farmaceutice.
litera b)
La pasiv, totalitatea obligaţiilor unităţii sanitare. Prin efectul prezentului decret, unităţile sanitare naţionalizate se substitue în toate drepturile şi obligaţiile vechilor unităţi sanitare.
ART

Articolul 7

Paragraf
Noua conducere a unităţii sanitare naţionalizate va putea cere în termen de 6 luni de la publicarea prezentului decret, sa declare nule obligaţiile sau tranzacţiile încheiate de unităţile sanitare respective înainte de naţionalizare care au fost încheiate cu scopul vadit de a păgubi unitatea sanitară în folosul personal al contractantului sau a unei persoane fizice sau juridice, străine.
Paragraf
Judecarea acestor cereri este de competenţa comisiei instituită prin art. 7 din legea Nr. 119 din 1948, care va judeca în aceleaşi condiţii.
CAPITOL

Capitolul 3

Paragraf
Procedura naţionalizarii
ART

Articolul 8

Paragraf
La intrarea în vigoare a prezentului decret, Ministerul Sănătăţii va numi directori sau administratori, care vor lua în primire unităţile sanitare naţionalizate, pe baza inventarelor de la proprietarii sau reprezentanţii ori împuterniciţii acestora.
Paragraf
Noii directori şi administratori vor exercita toate atribuţiile vechilor organe de conducere.
Paragraf
În caz de lipsa a proprietarilor, reprezentanţilor sau imputernicitilor lor, unitatea sanitară va fi preluată în prezenta autorităţilor militienesti, în comune urbane sau a autorităţilor comunale, în comunele rurale.
ART

Articolul 9

Paragraf
Pînă în momentul preluării unităţilor sanitare de către noua conducere, conform inventarului şi bilanţului, pe care unităţile sanitare sînt obligate să le încheie în acest scop, vechea conducere sta la dispoziţia celei noi pentru orice lămuriri, fiind responsabilă pentru lipsurile constatate, afară de lipsurile şi pagubele provenite din acte de administraţie ale noi conduceri.
ART

Articolul 10

Paragraf
La predarea unităţilor sanitare se va încheia un proces - verbal în triplu exemplar, la care se vor alătură copii de pe inventar şi bilanţ. Un exemplar al procesului - verbal se va inmana vechiului proprietar, un altul se va păstra de unitatea sanitară, ultimul se va inainta Ministerului Sănătăţii.
CAPITOL

Capitolul 4 Despăgubiri

ART

Articolul 11

Paragraf
Statul va acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor unităţilor sanitare naţionalizate, conform art. 11 din legea Nr. 119 din 1948.
ART

Articolul 12

Paragraf
Despăgubirile cuvenite proprietarilor se vor stabili de comisii funcţionînd pe lîngă Curţi, formate din 3 magistraţi numiţi de Ministerul de Justiţie. Împotriva deciziilor acestor comisii nu exista nici o cale de atac.
ART

Articolul 13

Paragraf
Din drepturile de despăgubire se vor scădea datoriile unităţilor sanitare, prevăzute în pasivul acestora, precum şi cele izvorand din evaziuni fiscale, sau alte operaţiuni contra legii, ca şi pierderile provenite din reaua administraţie a acestor unităţi sanitare înainte de naţionalizare.
ART

Articolul 14

Paragraf
Nu se acordă despăgubiri:
litera a)
Acelora care, fiind în serviciul Statului, judeţelor sau comunelor, s-au îmbogăţit în timpul cat erau în serviciul prin fapte ilicite constatate judecătoreşte;
litera b)
Acelora care au plecat din ţara în mod clandestin ori fraudulos, precum acelora care nu se întorc în ţara după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie eliberate de autorităţile române.
CAPITOL

Capitolul 5 Sancţiuni

ART

Articolul 15

Paragraf
Se pedepsesc cu 5 - 10 ani munca silnica şi confiscarea întregii averi, acei care, indiferent prin ce mijloace, cu intenţie, vor zădărnici sau incerca sa zadarniceasca naţionalizarea prevăzută de prezentul decret, vor tăinui parte din patrimoniul instituţiilor, sau vor vătăma, nimici, instraina, muta, exporta sau micşora, prin orice mijloace bunuri sau instalaţii supuse naţionalizarii.
Paragraf
Cu aceasta pedeapsa se vor sanctiona şi acei care intentionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau incomplete asupra acestor bunuri.
ART

Articolul 16

Paragraf
Se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 4 - 10 ani şi cu amendă de la 50.000 - 500.000 lei, funcţionarii publici sau persoanele împuternicite în temeiul prezentului decret, care nu vor executa sau vor zădărnici executarea însărcinărilor ce le revin, potrivit prevederilor ei.
Paragraf
Dat în Bucureşti la 2 Aprilie 1949.
Paragraf
C.I. PARHON
Paragraf
MARIN FLOREA IONESCU
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Dr. Vasile Marza
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
A. Bunaciu
Paragraf
Tabelul farmaciilor din Bucureşti
Paragraf
"Latina", Abovici Mesalinda, b - dul Republicii Nr. 74.
Paragraf
"Brezoianu", Abramovici Stefania, str. Brezoianu Nr. 4.
Paragraf
"Niton", Adelstein Hermina, str. Gh. Cosbuc Nr.4.
Paragraf
"Concordia", Aftalion Henriette dr., b - dul Republicii Nr. 70.
Paragraf
"Sf. Ion", Alexi Ion dr., Sos. Ştefan cel Mare Nr. 24.
Paragraf
"Carmel", Alterovici, Ettingher şi Fruchter, strada Cauzasi Nr. 1.
Paragraf
Anastasiu Filareta, b - dul Banu Manta Nr. 61.
Paragraf
Anca V. Elsa, strada Roma Nr. 57.
Paragraf
Andries Gh., dr., calea Plevnei Nr. 244.
Paragraf
Andeiasi Elena, calea Şerban Voda Nr. 147.
Paragraf
Andreescu Roman, Sos. Mihai Bravu Nr. 12.
Paragraf
"Virginia", Andronache Nicolae, b - dul Gh. Dimitrov Nr. 119.
Paragraf
Anghel Alexandru, str. Dr. Felix Nr. 10.
Paragraf
"Românească", Antonescu Gabriela, str. Viitor Nr. 194.
Paragraf
Apateanu Dora, sos. Pantelimon Nr. 262.
Paragraf
Apostolescu Mariana, calea Dudesti Nr. 183.
Paragraf
Apotecher Hermeline, b - dul Pake Nr. 45.
Paragraf
Arabin Isac, calea Vacaresti Nr. 83.
Paragraf
Armasescu Alexandra, str. Carol Davila Nr. 100.
Paragraf
"Panduri", Armasescu Sebastian sos. Panduri Nr. 1.
Paragraf
Armeanu Adina, calea Victoriei Nr. 100.
Paragraf
Aronovici Aron, calea Vacaresti Nr. 4.
Paragraf
Aronovici Roza, calea Rahovei Nr. 252.
Paragraf
"Sanas", Aurian Arthur, b - dul Republicii Nr. 54.
Paragraf
"Academiei", Aurian Jean, str. Academiei Nr. 2.
Paragraf
"Stirbei Voda", Avram Frima, str. Stirbei Voda Nr. 36.
Paragraf
Avram Solomon Bacau, str. Brezoianu Nr. 10.
Paragraf
"Sf. Gheorghe", Axente Georgeta, calea Calarasi Nr. 134.
Paragraf
Axinte Alexandrina, calea Rahovei Nr. 410.
Paragraf
Axler Marcel, str. Lanariei, Nr. 47.
Paragraf
"Ateneului", Bibichian Garabet, str. C. A. Rosetti Nr. 4.
Paragraf
Badila Nicolae, sos. Mihai Bravu Nr. 10.
Paragraf
Badulescu Mircea, Piaţa Dorobantilor Nr. 5.
Paragraf
Bainich Moise, str. Nerva Traian Nr. 98.
Paragraf
Baluta Olga, str. Fabrica de Chibrituri Nr. 16.
Paragraf
"Viitor", Bandel E. amp; Weissman T., str. Română Nr. 180.
Paragraf
Barad Lisnevischi Dora, calea Dorobanti Nr. 133.
Paragraf
"Isbanda", Barad Iacob, calea Vacaresti Nr. 36.
Paragraf
"Izvorul Tamaduirii", Barbieru Alexandrina, b - dul N. Titulescu Nr. 88.
Paragraf
"Propăşirea", Barbulescu amp; Elenescu, strada Laboratorului Nr. 1.
Paragraf
Bardeanu Alex. Ion, dr., sos. Giurgiului Nr. 138.
Paragraf
Baron Zoe, calea 13 Septembrie Nr. 142.
Paragraf
Barozii Vasile şi Vlasceanu Barozzi Valeria, calea Calarasi Nr. 184.
Paragraf
"Sf. Gheorghe", Bejan Aristita, calea Dudesti Nr. 133.
Paragraf
Belcot Albert, calea Grivitei Nr. 176.
Paragraf
Belcot Emil, dr., b - dul Gh. Dimitrov Nr. 59.
Paragraf
"Păcii", Bendel Ion, b - dul Schitu Magureanu, Nr. 5.
Paragraf
Bender Gheorghe, sos. Viilor Nr. 95.
Paragraf
"Providenta", Bendorf Alexandru, calea Moşilor Nr. 225.
Paragraf
"Hygen", Bente Georgeta, calea Grivitei Nr. 80.
Paragraf
"La Crucea de Aur", Berbier Alexandru, b - dul Republicii Nr. 65.
Paragraf
Berceanu Lucia, b - dul 1 Mai Nr. 397.
Paragraf
"La Ingerul Pazitor", Bercovici Avram, b - dul Banu Manta Nr. 23.
Paragraf
"Unirea", Berceanu Emilian (Bergman Emilian), calea Ferentari Nr. 63.
Paragraf
"Salus", Bernthal Lazar, calea Rahovei Nr. 211 A.
Paragraf
Bibescu Ion, dr., Pasajul Macca Nr. 2.
Paragraf
Bitman Hana, str. Traian Nr. 75.
Paragraf
Bilmes Emanoil, sos. Colentina Nr. 6.
Paragraf
"Cosmos", Blum Marta amp; Causanschi Ana, strada N. Pherekyde Nr. 5.
Paragraf
Bors Dumitru, str. Vasile Lascar Nr. 42.
Paragraf
Bors Gheorghe, dr., b - dul Gh. Dimitrov Nr. 106.
Paragraf
"Radorin", Bradescu Jean, calea Dudesti Nr. 151.
Paragraf
Braileanu Clement, dr., str. Română Nr. 137.
Paragraf
"Jeanina", Branover Antoinette, calea Dudesti Nr. 154.
Paragraf
"Antiseptica", Brantz David, calea Trinitatii Nr. 29.
Paragraf
Bronson Peisch, calea Moşilor Nr. 89.
Paragraf
Brucker Rozalia, calea Dudesti Nr. 139.
Paragraf
"Sf. Gheorghe Nou", Bulandra Gheorghe calea Grivitei Nr. 506.
Paragraf
"La Busuioc", Busuioc Aroneanu Viorica, b - dul Nic. Balcescu Nr. 1 - 3.
Paragraf
Buzescu Evdochia, str. Luterana Nr. 15.
Paragraf
Cafegiu Alexandrina, str. Toamnei Nr. 68 bis.
Paragraf
Calcan Dumitru, sos. Crangasi Nr. 49.
Paragraf
"Cartierului", Calmanovici M., str. Română Nr. 69.
Paragraf
"Mihaela", Caluschi Stela, b - dul Dacia Nr. 22.
Paragraf
"Luceafarul", Capitani Alina, sos. Colentina Nr. 36.
Paragraf
Caracas Ştefan, sos. Colentina Nr. 33.
Paragraf
Caranica Nicolae, b - dul Pache Nr. 104.
Paragraf
Carbunescu Olga, Piaţa Buzesti Nr. 2.
Paragraf
"Flora", Cepleanu Alexandru, str. Carol Davila Nr. 33.
Paragraf
"Vitamina", Cerchez Ceacalopol, Ceacalopol şi Leibivici, strada Halelor Nr. 26.
Paragraf
Cernetzki Manase, calea Şerban Voda Nr.100.
Paragraf
Chaland Oscar, b - dul Domnitei Nr. 14.
Paragraf
Checiulescu Margareta, str. Ed. Quinett Nr. 13.
Paragraf
Chiale Anastase, calea Şerban Voda Nr.258.
Paragraf
"Trinitatii", Chiale Sterie, dr., calea Dudesti Nr. 258.
Paragraf
"Rahova", Christide Ion, calea Rahovei Nr. 120.
Paragraf
"Margareta", Ciochina Dochia, str. Uranus Nr. 24.
Paragraf
Ciocoiu George, str. Şerban Voda Nr. 55.
Paragraf
Ciolacu Popa Aurelia, prel. Rahovei Nr. 86.
Paragraf
Cionga Emil, dr., b - dul Brancoveanu.
Paragraf
Cionga Traian, str. 30 Decembrie Nr. 17.
Paragraf
"Aurora", Cireseanu Pinath Barlad, b - dul Republicii Nr. 25.
Paragraf
Claudatu Petre, dr., b - dul Dacia Nr. 1.
Paragraf
"Farmec", Clopotaru Ioana, b - dul Ipsilanti Nr. 10.
Paragraf
"Junona", Codel David, sos. Colentina Nr. 78.
Paragraf
"Ferentari", Coeugniet Irina, calea Ferentari Nr. 108.
Paragraf
"Florica", Cofler Herscovici Florica, calea Grivitei Nr. 238.
Paragraf
Cola Ion, str. 30 Decembrie Nr. 33.
Paragraf
Constantinescu Ana, str. Traian Nr. 202.
Paragraf
Constantinescu Aurora, sos. Giurgiului Nr. 105.
Paragraf
Constantinescu C. Buzau, calea Dorobanti Nr. 170.
Paragraf
"Populara", Constantinescu Corina, sos. Giurgiului Nr. 38.
Paragraf
Constantinescu Dan, str. Traian Nr. 186.
Paragraf
Constantinescu Emilia, prel. Rahovei Nr. 4.
Paragraf
Constantinescu Henriette, sos. Pantelimon Nr. 269.
Paragraf
Constantinescu Lazar, str. Română Nr. 3.
Paragraf
"Sf. Anton", Constantinescu Lucia, sos. Mihai Bravu Nr. 203.
Paragraf
Constantinescu Maria, dr., calea Calarasi Nr. 267.
Paragraf
Constantinescu Marg., dr., b - dul Republicii Nr. 47.
Paragraf
Cornea Reghina amp; Kampelmacher Maria, str. Dobrogeanu Gherea Nr. 6.
Paragraf
Coroleuca Alexandru, calea Moşilor Nr. 217.
Paragraf
Costin Lucia, str. Popa Tatu Nr. 78.
Paragraf
Cotani Ana, dr., b - dul Gh. Dimitrov Nr. 104.
Paragraf
"Anion", Cotani Ion, dr., b - dul Gh. Dimitrov Nr. 93.
Paragraf
Cotinghiu Ion, b - dul Banu Manta Nr. 7.
Paragraf
Crasiuc Itic, calea Şerban Voda Nr. 10.
Paragraf
Crestinu Paula, str. Moruzi Voevod Nr. 23.
Paragraf
Cricorian Stiopu Ana, b - dul 1 Mai Nr. 55.
Paragraf
"Royal", Cristescu Elena, str. Brezoianu Nr. 24.
Paragraf
Dafu Ecaterina, b - dul Dimitrov Nr. 146.
Paragraf
Daianu Gheorghe, calea Rahovei Nr. 297.
Paragraf
Damian Cecilia, b - dul Pache Nr. 19.
Paragraf
Damian Maria, calea Grivitei Nr. 362.
Paragraf
"Pelicanul de Aur", Dan George, calea Grivitei Nr. 183.
Paragraf
Davidescu Mircea, str. Viilor Nr. 207.
Paragraf
"Tillia", Davidovici Matilda, b - dul Republicii Nr. 52.
Paragraf
Deciu Ana, b - dul 1 Mai Nr. 120.
Paragraf
Deciu Barbulescu Elena, str. Toamnei Nr. 43.
Paragraf
Devetacov Boris, str. Andrei Muresanu Nr. 27 bis.
Paragraf
Diaconescu Constanta, dr., b - dul Gh. Cosbuc Nr. 62.
Paragraf
"Isv. Tam.", Dimulescu Constanta, sos. Crangasi Nr. 15.
Paragraf
Dobrinescu Prelipceanu Maria str. Popa Tatu Nr. 53.
Paragraf
Donciu Zoe, str. Berzei Nr. 40.
Paragraf
Donea Georgeta, sos. N. Titulescu Nr. 133.
Paragraf
Doniga Vilag Emilia, sos. Iancului Nr. 82.
Paragraf
Draghici Aglaia, str. Aristide Briand Nr. 12.
Paragraf
Draghici Georgeta, calea Rahovei Nr. 151.
Paragraf
Dragomir Alexandrina, str. Nerva Traian Nr. 120.
Paragraf
Draganescu Victoria, str. Theodor Speranta Nr. 77.
Paragraf
"Sf. Maria", Dragus George, str. Viilor Nr. 114.
Paragraf
"Noua", Duce Angela, str. Eremia Grigorescu Nr. 25.
Paragraf
Duma Maria, str. Ziduri între Vii Nr. 39.
Paragraf
Dumitriu Constantin, calea Rahovei Nr. 5.
Paragraf
Dumitrescu Cristina, G - ral Lahovary Nr. 6.
Paragraf
"Santa", Eidingher Zora, str. Mihai Voda Nr. 18.
Paragraf
"Berthelot", Enasescu Ana, str. G - ral Berthelot Nr. 86.
Paragraf
Enescu Marcel, str. Doamnei Nr. 15.
Paragraf
Enescu Soreni Elena, b - dul Pache Nr. 111.
Paragraf
Epstein Rachela, calea Vacaresti Nr. 14.
Paragraf
Epureanu Paulina, b - dul Cuza Nr. 1.
Paragraf
Fait Vizanti Viorica, str. Sf. Vineri Nr. 11.
Paragraf
"Gara de Nord", Farsirotu Elena, b - dul Dinicu Golescu Nr. 55.
Paragraf
"Sanitas", Faingold Iosif, b - dul Gh. Cosbuc Nr. 29.
Paragraf
"Pache", Fich Rubin, dr., b - dul Pache Nr. 52. Concesia stinsă, farmacia lichidată.
Paragraf
"Corin", Finkelman I., str. A. Briand Nr. 19.
Paragraf
"Bulevard", Finkelstein I., b - dul Republicii Nr. 29.
Paragraf
Firica Elena, str. C. A. Rosetti Nr. 27.
Paragraf
"Antim", Fishman Nachman, str. Sf. Apostoli Nr. 52.
Paragraf
"Diana", Frederic, str. V. Lascar Nr. 109.
Paragraf
Focsa Calcaiu Gabriela, b - dul N. Balcescu Nr. 22.
Paragraf
Fondianer Betty, str. Th. Speranta Nr. 39.
Paragraf
"Piaţa Naţiunii", Friedman Abraham, b - dul Gh. Cosbuc Nr. 7.
Paragraf
"Caritas", Friedman Jean, str. Biserica Enei Nr. 7.
Paragraf
Fundoianu Izu, str. Sf. Vineri Nr. 37.
Paragraf
Funt Arnold, str. Ronda Nr. 24.
Paragraf
"Berzei", Ganea Ortansa, str. Berzei Nr. 26.
Paragraf
Garcineanu Margareta, str. Sf. Ionica Nr. 5.
Paragraf
Garotescu Nadejda, str. 11 Iunie Nr. 35.
Paragraf
Garusa Nicolae, sos. Ştefan cel Mare Nr. 56.
Paragraf
Gavanescu Ion, str. Buzesti Nr. 17.
Paragraf
"Dudesti", Georgescu Nicolae, str. Th. Speranta Nr. 1.
Paragraf
Georgescu amp; Popescu, b - dul 1 Mai Nr. 137.
Paragraf
Georgescu Elefterie, calea Rahovei Nr. 50.
Paragraf
Georgescu Viorel. dr., str. Edgar Quinet Nr. 2.
Paragraf
Ghelber Simon, calea Vacaresti Nr. 163.
Paragraf
Ghemaru Postelnicescu M., calea Grivitei Nr. 182.
Paragraf
Gheorghiu Victor str. Duiliu Zamfirescu nr. 9.
Paragraf
Gheorghiu Florica, sos. Panduri Nr. 28.
Paragraf
Gheorghiu Evlampia, calea 13 Septembrie Nr. 2.
Paragraf
Gheorghiu Cucu Paulina, str. Lizeanu Nr. 24.
Paragraf
"Osmoza", Glassman amp; Nadler, sos. Pantelimon Nr. 103.
Paragraf
Glesner Herman, calea Şerban Voda Nr. 76.
Paragraf
Goangea Enescu Aurelia, calea Grivitei Nr. 227.
Paragraf
"Iubirea de Oameni", Golden Isac, calea Grivitei Nr. 267.
Paragraf
"Tei", Goldenberg Izrael, str. Drumul Lac. Tei Nr. 31.
Paragraf
"Rex", Goldstein G. amp; Lauer Frederic, calea Dudesti Nr. 15.
Paragraf
Goldenstein Henry, str. Şerban Voda Nr. 2.
Paragraf
Gotsman amp; Dimulescu str. Petre Poni Nr. 2.
Paragraf
Grigoriu Lavinia, sos. Giulesti Nr. 44.
Paragraf
Grigorian Daniel Elena, b - dul 6 Martie Nr. 77.
Paragraf
"Dacia", Grigoriu Victor, str. Lipscani Nr. 79.
Paragraf
Grisaru Lazar, calea Rahovei Nr. 380.
Paragraf
Risaru Moscu, b - dul Schitu Magureanu Nr. 10.
Paragraf
Grunbaum Mendel, str. Labirint Nr. 22.
Paragraf
"Batistei", Grunbergh S., str. Alex. Sahia Nr. 31.
Paragraf
"Nirvana", Grunfeld Gustav, str. Lanariei Nr. 69.
Paragraf
"Victoria", Guci Const., calea Victoriei Nr. 33.
Paragraf
"Buna Vestire", Guttman Iosif, calea Grivitei Nr. 258.
Paragraf
"Bella", Guttman Bela, calea Dudesti Nr. 119.
Paragraf
"Cetateneasca", Haimovici amp; Abramovici, sos. Mihai Bravu Nr. 1.
Paragraf
"Lucian", Haimovici Beno, sos. Mihai Bravu Nr. 47.
Paragraf
Halpern Leon, str. Col. Orero Nr. 24.
Paragraf
Hamat Dr. Sandulescu, calea 13 Septembrie Nr. 276.
Paragraf
"Vulturul de Aur", Hanes Victor, calea Victoriei Nr. 124.
Paragraf
Hanganu Ortansa, sos. Ştefan cel Mare Nr. 238.
Paragraf
"Dacia", Haralambov Dobri, str. Română Nr. 85.
Paragraf
Hartopeanu David, calea Şerban Voda Nr. 128.
Paragraf
"Lemaitre", Henzel Elias, calea Vacaresti Nr. 158.
Paragraf
Herescu M., str. Brezoianu Nr. 11.
Paragraf
"Terapia", Herscovici amp; Zager, b - dul 6 Martie Nr. 23.
Paragraf
Herscovici Clara, str. Clemenceau Nr. 2.
Paragraf
Hesselman Matilda, calea Victoriei Nr. 72.
Paragraf
"Caritatea", Hettinger Clara, str. Popa Nan Nr. 119.
Paragraf
"Belvedere", Horn Moise, b - dul 6 Martie Nr. 19.
Paragraf
Hotaranu Gheorghe, str. V. Lascar Nr. 76.
Paragraf
"Pasteur", Hotineanu Boris, b - dul 6 Martie Nr. 8.
Paragraf
Hunian Moise (Proton), str. 13 Decembrie Nr. 9, fosta Campineanu.
Paragraf
Iancu Heler Marta, calea Moşilor Nr. 243.
Paragraf
Iarchi Bercu, calea Vacaresti Nr. 107.
Paragraf
Iliescu Lupa Eleonora, b - dul G - ral Magheru Nr. 43, fost Tache Ionescu.
Paragraf
Iliescu Maria, dr., str. Teiul Doamnei Nr. 37.
Paragraf
Iliescu Maria, sos. Mihai Bravu Nr. 27.
Paragraf
Ionescu Alexandrescu Ana, sos. Giulesti Nr. 74.
Paragraf
"Arta", Ionescu Athena Elly, calea Calarasi Nr. 88.
Paragraf
Ionescu Angela, b - dul 6 Martie Nr. 15.
Paragraf
"Sf. Dumitru", Ionescu Constantin, calea Grivitei Nr. 276.
Paragraf
Ionescu Dimitrie M., str. Berzei Nr. 46.
Paragraf
Ionescu Marius, calea Grivitei Nr. 235.
Paragraf
Ionescu Şerban, strada Fainari Nr. 28.
Paragraf
Ionescu Tomescu Niculina, soseaua Ştefan cel Mare Nr. 159.
Paragraf
Ionescu Vasile, strada Buzesti Nr. 10.
Paragraf
"Bayer", Ionescu Veturia, str. Berzei Nr. 74.
Paragraf
Iordanescu - Dumitrescu Sofia, soseaua Giurgiului Nr. 259.
Paragraf
Iorgulescu Dumitru, strada Lipscani Nr. 114.
Paragraf
"Helios", Iosefsohn Iosef, calea Victoriei Nr. 50.
Paragraf
Irescu Adela, calea Rahovei Nr. 46.
Paragraf
Isac D. Constanta, soseaua Grozavesti Nr. 2.
Paragraf
Ispir Virginia, calea Moşilor Nr. 181.
Paragraf
Istrate Cornelia, soseaua Mihai Bravu Nr. 64.
Paragraf
Izbasescu Constanta, bulevardul Cuza Nr. 49.
Paragraf
Jagolnita Lucretia, strada Academiei Nr. 16.
Paragraf
Jellea Traian, calea Calarasi Nr. 28.
Paragraf
Jurasek Lucia, bulevardul Gh. Dimitrov Nr. 137.
Paragraf
Kahane Reveca, strada Colonel Papazoglu Nr. 57.
Paragraf
"Sf. Imparati", Kijik Adolf şi Constantinescu Lucia, soseaua Mihai Bravu Nr. 221.
Paragraf
Kivu Maria, calea Grivitei Nr. 166.
Paragraf
Kleper Blima, Piaţa Buzesti Nr. 6.
Paragraf
Komornichi Brus, b - dul General Magheru Nr. 2.
Paragraf
Kulla Iulius, calea Victoriei Nr. 39.
Paragraf
Lacser amp; Silberman, bulevardul 1 Mai Nr. 334.
Paragraf
"Gloria", Lagara Nicolae, calea Vacaresti Nr. 25.
Paragraf
Landau Pepi, calea 13 Septembrie Nr. 53.
Paragraf
"La cerb", Lascar Octavian, Dr., strada Aristide Briand Nr. 8.
Paragraf
"Savoy", Lascar Maria, Dr., strada Dobrogeanu Gherea Nr. 8.
Paragraf
Lascar Romeo, Dr., calea Dorobanti Nr. 98.
Paragraf
Lazarescu Olimpia, bulevardul 1848 Nr. 16.
Paragraf
Lazeanu Visinescu Maria, strada Sf. Apostoli Nr. 40.
Paragraf
"Plevnei", Lederer Solomon, calea Plevnei Nr. 7.
Paragraf
"Sorina", Lichiter Sorina, calea Vergului Nr. 3.
Paragraf
"Aida", Leibovici Ernestina, b - dul 6 Martie Nr. 24.
Paragraf
Leist Alexandru, bulevardul 1 Mai Nr. 191.
Paragraf
"Poporului", Leiblich amp; Averbuch, calea Grivitei Nr. 130.
Paragraf
"Progresul", Livianu Bachman Clara, bulevardul 6 Martie Nr. 63.
Paragraf
Lupovici Avram, strada Baratiei Nr. 48.
Paragraf
Netty, bulevardul Dinicu Golescu Nr. 33.
Paragraf
Macarie Ecaterina, bulevardul Banu Manta Nr. 63.
Paragraf
Acri Romulus, calea Grivitei Nr. 145.
Paragraf
Malcescu Cristea, calea Şerban Voda Nr. 9.
Paragraf
"Peles", Maliner Leonora, calea Moşilor Nr. 297.
Paragraf
"Prosana", Mandelbaum Victor, bulevardul Republicii Nr. 28.
Paragraf
Manolescu Gheorghe, strada Scarlat Varnav Nr. 46.
Paragraf
Manolescu Vasile, calea Victoriei Nr. 169.
Paragraf
"Naţiunii", Manoliu Carol, bulevardul 1848 Nr. 39.
Paragraf
Manoliu Mihai, calea Grivitei Nr. 217.
Paragraf
"Juno Sana", Marcovici Lupu, strada Witing Nr. 1.
Paragraf
"Viaţa", Marcovici Michel, strada Antim Nr. 69.
Paragraf
"Vogan", Marcu Isac, calea Rahovei Nr. 23 bis.
Paragraf
Marcus Heinrich, calea Grivitei Nr. 23 bis.
Paragraf
Marculescu Gheorghe, calea Şerban Voda Nr. 18.
Paragraf
Margineanu Corneliu, calea Crangasi Nr. 62.
Paragraf
Marinescu Bratan Elena, strada Română Nr. 121.
Paragraf
"Sf. Const. şi Elena", Matasaru Iacob, calea Victoriei Nr. 112.
Paragraf
Mavromati Gheorghe, calea Victoriei Nr. 113.
Paragraf
Maxinoiu Elena, parcul Rahova, strada L Nr. 2.
Paragraf
Mazilu Ana, strada Av. Beller Nr. 13.
Paragraf
Mendelsohn Emanoil, piaţa Dr. Botescu Nr. 2.
Paragraf
Mendel Israel, calea Calarasi Nr. 135.
Paragraf
"Splaiul", Menicovici Menica, splaiul Unirii Nr. 187.
Paragraf
Micu Popescu Cristina, most., calea Vacaresti Nr. 299.
Paragraf
Mihalovici amp; Crisan Viorica, calea Calarasi Nr. 34.
Paragraf
"Dr. Davila", Mihalteanu Cornel, calea Moşilor Nr. 364.
Paragraf
Mihailescu Victoria Maria, calea Victoriei Nr. 214.
Paragraf
"Constanta", Mihailescu Ion, soseaua Ştefan cel Mare Nr. 54.
Paragraf
Mihailescu Ecaterina, calea Grivitei Nr. 431.
Paragraf
"Fanica", Milovici Frida, calea Rahovei Nr. 393.
Paragraf
Minter Rasela, calea Vacaresti Nr. 91.
Paragraf
Mironescu Constantin, calea Rahovei Nr. 204.
Paragraf
Molea Zoe, strada 11 Iunie Nr. 15.
Paragraf
"Dr. Brotescu", Moise Mina, piaţa Dr. Brotescu Nr. 4.
Paragraf
Moldoveanu Georgeta, bulevardul1 Mai Nr. 337.
Paragraf
Munteanu Georgeta, strada Cobalcescu Nr. 30.
Paragraf
"Coroana de Oţel", Munteanu Valeria, strada Mihail Voda Nr. 8.
Paragraf
Murgescu Paula, calea Grivitei Nr. 23.
Paragraf
"Elefterie", Musticu Alexandru, strada Sf. Elefterie Nr. 4.
Paragraf
Nacu Margareta, calea Dorobanti Nr. 139.
Paragraf
Nadu Chia, bulevardul N. Balcescu Nr. 25.
Paragraf
Negoita Gheorghe, Dr., soseaua Viilor Nr. 49.
Paragraf
Negoita Marga, calea Victoriei Nr. 18.
Paragraf
"Neva", Nicolescu C - ta, calea Rahovei Nr. 216.
Paragraf
Niculescu Lelia, strada Maica Domnului Nr. 7.
Paragraf
"La Traian", Niculescu Stoenescu Alexandrina, calea Calarasi Nr. 126.
Paragraf
Ionescu Alexandrina, bulevardul Pache Nr.34.
Paragraf
Niculescu Silvia, soseaua Mihai Bravu Nr. 46.
Paragraf
"Grivita", Nistor Traian, calea Grivitei Nr. 112.
Paragraf
Nitu F. Tinca, strada Popa Tatu Nr. 29.
Paragraf
Nitescu Sebastian, bulevardul Gh. Dimitrov Nr. 103.
Paragraf
Oana Alexandru, soseaua Panduri Nr. 2.
Paragraf
Ogasanu Gheorghiu Vasilichia, calea Moşilor Nr. 92.
Paragraf
Opari Valeria, strada Izvor Nr. 48.
Paragraf
"Ocrotirea", Opincar Baraf, calea 13 Septembrie Nr. 283.
Paragraf
"D. Nicolau", Opreanu C - ţin, calea Rahovei Nr. 79.
Paragraf
Paleacu Mihai, bulevardul 1 Mai Nr. 103.
Paragraf
Panea Ştefan, calea Vacaresti Nr. 171.
Paragraf
"Moderna", Papaianopol D - tru, bulevardul N. Balcescu Nr. 7.
Paragraf
"Cuza - Voda", Papinian Sterie, strada Cuza - Voda Nr. 63.
Paragraf
Pandele D. Pandele, calea Grivitei Nr. 308.
Paragraf
Paraschivescu Eugen, calea Şerban Voda Nr. 81.
Paragraf
Paraschivescu Victoria, soseaua Pantelimon Nr. 168.
Paragraf
"Minerva", Paraschivescu Gheorghe, calea Dudesti Nr. 57.
Paragraf
Paris Gh. amp; Milea Elena, bulevardul 1 Mai Nr. 193.
Paragraf
Patteli Eugenia, calea Victoriei Nr. 85.
Paragraf
Patrascoiu Zuzuca, strada Matei Basarab Nr. 23.
Paragraf
Patriche Lucia, soseaua Colentina Nr. 67.
Paragraf
"Antoinette", Petrescu Antoinette, bulevardul 1 Mai Nr. 34.
Paragraf
Petrescu Janeta şi Petrescu Lelia, strada Aristide Briand Nr. 1.
Paragraf
Petrescu Lucretia, Dr., soseaua Cotroceni Nr. 6.
Paragraf
Petrescu Silvestru, calea 13 Septembrie Nr. 196.
Paragraf
Perlman Benjamin, calea Grivitei Nr. 105.
Paragraf
"Naţionala", Pierre Andrei, calea Victoriei Nr. 14.
Paragraf
Pistner Clarice, most., soseaua Colentina Nr. 72.
Paragraf
Poenaru Nenisescu Elis, calea Grivitei Nr. 354.
Paragraf
Pollak Mayer Rozental, Soseaua Ştefan cel Mare Nr. 252.
Paragraf
Popa Ion C., bulevardul Gh. Cosbuc Nr. 51.
Paragraf
"Edison", Popa Vasile, calea Dudesti Nr. 1.
Paragraf
Popescu Adela, calea Calarasi Nr. 230.
Paragraf
"Fortuna", Popescu Frunza Elena, bulevardul Republicii Nr. 23.
Paragraf
"Celsius", Popescu R. amp; Draghiceanu, strada Cazarmii Nr. 21.
Paragraf
"Sf. Treime", Popovici Lucia, calea Grivitei Nr. 196.
Paragraf
"Sf. Nicolae", Popovici Napoleon, calea Rahovei Nr. 265.
Paragraf
Popovici Nicolae, Dr., bulevardul 1848, Nr. 27.
Paragraf
Predoiu Ştefan, bulevardul Nic. Balcescu Nr. 5.
Paragraf
Preutescu Margareta, strada V. Lascar Nr. 129.
Paragraf
Preutescu Popovici Cecilia, soseaua Ştefan cel Mare Nr. 132.
Paragraf
"Palas Atena", Prialnic Catalan, bulaverdul General Magheru Nr. 24.
Paragraf
Purchelea Florin, soseaua Iancului Nr. 67.
Paragraf
"Cornelia", Rabirovici Ghizela, strada Halelor Nr. 5.
Paragraf
"Oituz", Rabinovici F., Piaţa de Flori Nr. 30.
Paragraf
"Dr. Ygrec", Rachbuch Moise, bulevardul Pache Nr. 60.
Paragraf
"Colentina", Rachmuth Estera, soseaua Colentina Nr. 84.
Paragraf
Rădulescu Alexandru Lidia, soseaua Ştefan cel Mare Nr. 224.
Paragraf
"Salvarea", Rădulescu Albu Maria, soseaua Panduri Nr. 81.
Paragraf
Rădulescu Claudia, Dr., strada Blanari nr. 14.
Paragraf
"Mirella", Popescu, bulevardul Gh. Cosbuc Nr. 82.
Paragraf
Radovici Leon, strada 30 Decembrie Nr. 59.
Paragraf
Radu Nicolae, Dr., piaţa Rosetti Nr. 3.
Paragraf
"Coroana de Aur", Romascanu Garabet, bulevardul 1848 Nr. 4.
Paragraf
"Oteteleseanu", Rapaport Iosif, strada Oteteleseanu Nr. 5.
Paragraf
Rapeanu Tache, strada Sf. Ionica Nr. 6.
Paragraf
"Romulus", Raiculescu Romulus, Calea Giulesti Nr. 26 bis.
Paragraf
"Cilla", Rascanu C. amp; Cila, calea Grivitei Nr. 395.
Paragraf
Ratescu David, strada Th. Speranta Nr. 116.
Paragraf
"La arab", Ratiu Jean, strada 30 Decembrie Nr. 122.
Paragraf
Ratescu Iosif, calea 13 Septembrie Nr. 111.
Paragraf
Repanovic Iacob, calea 13 Septembrie Nr. 83.
Paragraf
"Pantelimon", Reisner Blumenfeld, Debora, soseaua Pantelimon Nr. 201.
Paragraf
"Astra", Rhoe Sofia, Bulevardul General Magheru Nr. 32.
Paragraf
"Infratirea", Rioseanu L., calea Vacaresti Nr. 174.
Paragraf
"B. 11", Rohrlich F. amp; E., calea Batistei Nr. 11.
Paragraf
"Centrala", Roman Ludovic Rintzler, bulevardul 1848 Nr. 38
Paragraf
"Basarab", Roncea Romi, bulevardul N. Titulescu Nr. 147.
Paragraf
"Sf. Ştefan", Roitman Luiza, calea Calarasi Nr. 85.
Paragraf
"Filantropia", Rotstein Iosif, calea Calarasi Nr. 15.
Paragraf
Ropcea Ana, soseaua Pantelimon Nr. 213.
Paragraf
Rosman Suzana, strada Maica Domnului Nr. 15.
Paragraf
"Zimbrul", Rosenberg Emil, calea Moşilor Ntr. 53.
Paragraf
"Marconi", Rosemberg amp; Ghelber, calea Grivitei Nr. 98.
Paragraf
Roşu Bart Melania, calea Dudesti Nr. 213.
Paragraf
"Centrala", Roşu Constantin, calea Moşilor Nr. 45.
Paragraf
"La Galen", Roşu Alexandru, calea Grivitei Nr. 78.
Paragraf
Rusu Aurel, dr., b - dul G - ral Magheru Nr. 35.
Paragraf
Rusu Mihai, sos. Giurgiului Nr. 9.
Paragraf
"Steluta", Rusu Corneliu, calea Grivitei Nr. 398.
Paragraf
"Alinarea", Rubinger Segal Clara, str. G - ral Mosoiu Nr. 61.
Paragraf
"Coltei", Salianu Renne, str. Coltei Nr. 33.
Paragraf
Sandu Ana, sos. Vitan Nr. 108.
Paragraf
"Zeus", Sandulescu Cornelia calea Rahovei Nr. 63.
Paragraf
"Credita", Sapira Pinchas, str. Nerva Traian Nr. 25.
Paragraf
Sarbu Eugenia, sos. Panduri Nr. 13.
Paragraf
Savopol Emil, sos. Iancului Nr. 89.
Paragraf
Savulescu Liuba, calea Calarasi Nr. 232.
Paragraf
"Bonaparte", Savulescu Popovici Elena sos. Bonaparte Nr. 9.
Paragraf
Sbora Paul, b - dul 1 Mai Nr. 177.
Paragraf
"Promereu", Schlessinger Izu, calea Moşilor Nr. 166.
Paragraf
"Straja", Segal Sedy, calea Dudesti Nr. 91.
Paragraf
"Uranus", Sendrea Carola, str. Uranuds Nr. 85.
Paragraf
"Vitan", Silberman C. amp; Voinea E., sos. Vitan Nr. 17.
Paragraf
"Gaius", Silberman Grunbaum Mina, str. Sf. Apostoli Nr. 37.
Paragraf
Sima Gheorghe, dr., calea Şerban Voda Nr. 198.
Paragraf
"Galileu", Simion Frederica, b - dul 1 Mai Nr. 1.
Paragraf
"Adalemmo", Sor Calman, calea Vacaresti Nr. 4.
Paragraf
Sotirescu Aurelia, sos. Ştefan cel Mare Nr. 2.
Paragraf
"Berzelius", Sotirescu amp; Polichroniade, b - dul 1 Mai Nr. 20.
Paragraf
Spineanu Serafim Eugenia, calea Crangasi Nr. 66.
Paragraf
Spiru Luzi, calea Moşilor Nr. 356.
Paragraf
Spornic V. amp; Edu Vasile, b - dul 1 Mai Nr. 69.
Paragraf
Stanescu George, str. Brezoianu Nr. 69.
Paragraf
Stanescu Petre b - dul. N. Titulescu Nr. 8.
Paragraf
"Lavoisier", Stanescu Popescu Rodica, b - dul Pache Nr. 159.
Paragraf
"Justiţiei", Stein Adolf, str. Halelor Nr. 1.
Paragraf
Stefanescu Victor, dr., b - dul 6 Martie Nr. 2.
Paragraf
Stefanescu Ketty, str. Agriculturii Nr. 142.
Paragraf
Stefanescu Barsan Cornelia, b - dul Schitu Magureanu Nr. 3.
Paragraf
"Esculap", Steinberg Marius, str. C. A. Rosetti Nr. 14.
Paragraf
"Electra", Sceopol Mercela, str. Mendelejef Nr. 14, fosta N. Balcescu.
Paragraf
Sterescu Mircea, b - dul 6 Martie Nr. 34.
Paragraf
Stoenescu Margareta, strada Română Nr. 206.
Paragraf
Stonescu Vasile, dr., calea Moşilor Nr. 169.
Paragraf
"Sf. Elisabeta", Steflea Calugaru Sofia, calea Victoriei Nr. 142.
Paragraf
"Frenkel", Stern Herman, calea Vacaresti Nr. 39.
Paragraf
Sterie Enescu Evdochie, str. Occidentului Nr. 1.
Paragraf
"Rodica", Stoian Ecaterina, calea Vacaresti Nr. 198.
Paragraf
Strugure Tony, calea Rahovei Nr. 141.
Paragraf
"Steaua", Szekely Gloria, str. Mantuleasa Nr. 22.
Paragraf
Tabacu Surcel Gloria, spl. Unirii Nr. 132.
Paragraf
Tatusescu Aurel, spl. Unirii Nr. 5.
Paragraf
Tanase Zoe, str. Izvor Nr. 43.
Paragraf
"Crucea Alba", Tanasescu Elena, str. Toamnei Nr. 13.
Paragraf
Tapu Gheorghe, str. Popa Tatu Nr. 8.
Paragraf
"Lipscani", Tarasinschi David, str. Lipscani Nr. 18.
Paragraf
Tarnauceanu Leon, str. Lizeanu Nr. 6.
Paragraf
"Bucovina", Tarulescu Rotaru Eugenia, calea Victoriei Nr. 54.
Paragraf
Teodosiu Valeriu, str. Filiti Nr. 1.
Paragraf
"Speranta", Thaler Perel, Parc. Rahova, str. L Nr. 1.
Paragraf
Theban Elena, str. Drumul Sarii Nr. 18.
Paragraf
Teodorescu Ecaterina, str. G - ral Stalin Nr. 21.
Paragraf
Tigoianu Elena, calea Victoriei Nr. 2.
Paragraf
"Lucaci", Tirilman Avram, str. Traian Nr. 114.
Paragraf
Todea Alexandrina, calea Victoriei Nr. 97.
Paragraf
"Norocel", Tomescu Nicolae, str. Română Nr. 158.
Paragraf
Trandafirescu Magdalena, sos. Colentina Nr. 131.
Paragraf
Trifanescu Rădulescu V., str. Th. Speranta Nr. 172.
Paragraf
"Fainari", Tuckel amp; Barcescu, calea Moşilor Nr. 287.
Paragraf
Ulea Elena, str. Maica Domnului Nr. 53.
Paragraf
"Salvator", Ulmeanu Ludovic, str. Carol Davila Nr. 7.
Paragraf
"Turia", Vaeni Constantin, str. Română Nr. 17.
Paragraf
"Avantul", Vais Sem, sos. Colentina Nr. 7.
Paragraf
Vartejanu Papurica Eug., str. Uranus Nr. 108.
Paragraf
Varcovici Herman, Piaţa Universitatii.
Paragraf
Vasiliu Constantin, sos. Iancului Nr. 33.
Paragraf
"Ortansa", Veleanu Ana, b - dul 1 Mai Nr. 53.
Paragraf
"Sf. Ecaterina", Velescu George, calea Şerban Voda Nr. 21.
Paragraf
"La doua cruci de aur,, Vespremeanu Emil, sos. Giulesti Nr. 117.
Paragraf
"Sf. Spiridon", Vespremeanu Ion, calea Şerban Voda Nr. 49.
Paragraf
Vinesti Luiza, calea Rahovei Nr. 327.
Paragraf
Voinescu amp; Gross, dr., str. Alex. Sahia Nr. 56.
Paragraf
"Apollo", Voitirovici Arthur, dr., calea Victoriei Nr. 206.
Paragraf
Wasserman Mihai, calea Moşilor Nr. 249.
Paragraf
"Domnitei", Wasserman Bernard, b - dul Domnitei Nr. 29.
Paragraf
"Soletta", Weiss Leizerovici Paulina, sos. Pantelimon Nr. 199.
Paragraf
"Izvorul Sănătăţii", Weber amp; Altheim, strada Doamnei Nr. 1.
Paragraf
"Observatorului", Weinstein Sabina, calea Şerban Voda Nr. 235.
Paragraf
Weinstein Sabina, str. 30 Decembrie Nr. 13.
Paragraf
"Muncii", Wilderman amp; Goldstein, b - dul 1848 Nr. 23.
Paragraf
"Chirigiu", Zamfir David, strada Vistieri Nr. 1.
Paragraf
"Remedia", Zarafu Zelma, strada Stirbei Voda Nr. 15.
Paragraf
"Lecuirea", Zilber amp; Cohn, prel. Rahovei Nr. 12.
Paragraf
"Adria", Zoltescu Elena, calea Ferentari Nr. 143.
Paragraf
Zuav Ioan, b - dul Gh. Cosbuc Nr. 1.
Paragraf
"Zeita", Zucherman Ada, strada Baratiei Nr. 29.
Paragraf
"La Urs", Iacobi Victor, strada Oituz Nr. 27.
Paragraf
Suburbane
Paragraf
Acherman I., Apărătorii Patriei, Sos. Berceni Nr. 153.
Paragraf
Bercu Ozias, Apărătorii Patriei, str. G - ral Raporgescu.
Paragraf
Otopeanu Gheorghe, Apărătorii Patriei, str. Graului Nr. 39.
Paragraf
Uaharescu Cornalia, Apărătorii Patriei, sos. Berceni Nr. 83.
Paragraf
Butoianu Grossu Elena, Baneasa, sos. Bucureşti - Ploiesti Nr. 16.
Paragraf
Rădulescu Bestoiu Valeria, Baneasa, sos. Bucureşti - Ploiesti Nr. 19.
Paragraf
Botez Constantin, Chiajna, str. Eroului Nr. 75.
Paragraf
Storescu Arifteanu, Chiajna, str. Eroului Nr. 60.
Paragraf
Anitescu Constanta, Colentina, str. 30 Decembrie Nr. 60.
Paragraf
Diaconescu Dumitru, Colentina, str. 7 Noiembrie Nr. 102.
Paragraf
Teodosiu Corneliu, Colentina, str. 30 Decembrie Nr. 4.
Paragraf
Teodosiu Zitti Eugenia, Colentina, str. 7 Noiembrie Nr. 13.
Paragraf
Tomescu Steliana, Colentina, str. 7 Noiembrie Nr. 63.
Paragraf
Caltaru Cornelia, Dudesti - Cioplea, sos. Pulberariei Nr. 150.
Paragraf
Dolinescu Maria, Dudesti - Cioplea.
Paragraf
Buricovici B. şi Burach Strul, Grivita, soseaua Chitilei Nr. 153.
Paragraf
Georgescu Milostivu Aurelia, Grivita, soseaua Chitilei Nr. 167.
Paragraf
Luca Valeria, Grivita, b - dul Bucureştii Noi Nr. 81.
Paragraf
Parvan Lepadatu Elefterie, Grivita.
Paragraf
Popescu Alexandrina, Grivita, b - dul Bucureştii Noi Nr. 183.
Paragraf
Popescu Mehedinti Ecaterina, Grivita, b - dul Gloriei Nr. 5.
Paragraf
Munteanu Gogoseanu H. Elena, Grivita, Bucureştii Noi Nr. 59.
Paragraf
Marinescu Maria, Grivita, sos. Chitilei Nr. 100.
Paragraf
Dr. Dragan Paula, comuna Militari str. Libertăţii Nr. 72.
Paragraf
Jalba Constantin, comuna Militari, b - dul Armata Poporului Nr. 190.
Paragraf
Motoc Constantin, comuna Militari, b - dul Armata Poporului Nr. 20.
Paragraf
Schomfeld Aizicovici Sah, comuna 30 Decembrie, prelungirea Pantelimon Nr. 40.
Paragraf
Pascu Florica, Pantelimon, soseaua Brailei Nr. 1.
Paragraf
Nastase Iacob, Popesti - Leordeni, sos. Oltenitei Nr. 91.
Paragraf
Tablou cu laboratoarele particulare din ţara
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, P - ta Rosetti Nr. 7, Dr. Saragea Alice.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Batistei Nr. 16 A, Gh. Mandroiu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Dionisie Lupu Nr. 2, Dr. Sandor.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, b - dul Bratianu Nr. 24, M. Predescu amp; Co.
Paragraf
Analize chimico - medicale, Bucureşti, str. Dianei Nr. 1, Nitescu Ioan.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Sagetei Nr. 6, Prof. Dr. Virgil Nitzulescu.
Paragraf
Analize bio - hormon, Bucureşti, strada I. G. Ducă Nr. 19, Prof. Dr. Alex. Creiniceanu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, b - dul Domnitei Nr. 15, Dr. A. Teitel.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, calea Moşilor Nr. 60, Dr. Alex. Codreanu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Mantuleasa Nr. 42, Patroianu Rodica.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Ioan Ghica Nr. 1, Danila Petru.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Decebal Nr. 9, Adelzberg Leon.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Radu Cristian Nr. 8, Willy Sufrim.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, b - dul 6 Martie Nr. 41, Constantin Ionescu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, b - dul Republicii Nr. 18, Dr. Z. Margarit şi C. Laurescu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Brezoianu Nr. 13, Dr. Moise.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Cazarmii Nr. 83, Dr. Eugeniu Obogeanu.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Izvor Nr. 41, Ambard.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Popa Tatu Nr. 82, Dr. N. Cioara.
Paragraf
Analize medicale, Bucureşti, str. Lipscani Nr. 19, Coniver L.
Paragraf
Judeţul Ilfov
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Bios (la Iromed), Abovici Leon, farm., Bucureşti, str. Matei Basarab Nr. 26.
Paragraf
Ag. Rom. Franceza, Nichitovici Gabriele, farm., str. O. Moroiu Nr. 28.
Paragraf
Amfar, S.A.R., Bucureşti, str. Principatele Unite Nr. 14.
Paragraf
Alga, S.A.R., Bucureşti, str. Luterana Nr. 22.
Paragraf
Prochimica, Farm. Andries Gh. Sapusnic, Bucureşti, calea Plevnei Nr. 244.
Paragraf
Intrep. Ştefan Balanescu, Bucureşti, str. Tepes Voda Nr. 92.
Paragraf
Chimicos + cosmetic, Beighian Leon, Bucureşti, fund. Rondul Bisericii Nr. 9.
Paragraf
Biol. S.A.R., Bucureşti, str. Octavian Nr. 23.
Paragraf
Bart Jean, Bucureşti, aleea 6 Nr. 20, Parc. D - na Oltea.
Paragraf
Bico amp; Biro, dr. chim. Daniel Biro, Bucureşti, calea Grivitei Nr. 136.
Paragraf
Birtler Edith, Bucureşti, str. Duiliu Zamfirescu Nr. 6.
Paragraf
Gheciulescu C. + cosm., Bucureşti, b - dul Av. Popisteanu Nr. 10.
Paragraf
Chinoin. (La Hynea - Cluj), S.A.R., Bucureşti, Spl. Unirii Nr. 127.
Paragraf
Chimico - Fortuna + cosm., Teofil Motoc şi Victor Mayer, Bucureşti, str. Bacani Nr. 4.
Paragraf
Inga, Cosmuta Nic., farm., Bucureşti, str. Lucaci Nr. 72.
Paragraf
Farm. Copea, dr. G. Gheorghiu, Bucureşti, calea Rahovei Nr. 169.
Paragraf
Melrod, Chirciulescu Melania, chimista, Bucureşti, B - dul Filantropia Nr. 339.
Paragraf
Biosan + cosm., Cerchez Nicolae, Bucureşti, str. Română Nr. 2.
Paragraf
Clotil, ing. Gh. Gheorghiu, Lucian Popescu, Bucureşti, calea Grivitei Nr. 398.
Paragraf
For Life + cosm., Celarianu Gh., str. Dr. Eugen Iosif Nr. 18.
Paragraf
Ing. Chim. Ciotan C. Maria, Bucureşti, str. N. Milescu Nr. 33.
Paragraf
Etienne, Dumitrescu Glontz Ana, Bucureşti, calea Şerban Voda Nr. 165.
Paragraf
Dym, ing. Rosetti, Dan Horia, Bucureşti, calea Dorobanti Nr. 170.
Paragraf
Regina Maria, chim. Damian A. George, Bucureşti, calea Grivitei Nr. 362.
Paragraf
Fontachin, S.A.R., Bucureşti, calea Calarasi Nr. 11.
Paragraf
Terapia, Freitag Sender User, Bucureşti, str. Cazarmii Nr. 41.
Paragraf
Herbadrog, S.A.R., Bucureşti, str. Armeneasca Nr. 27.
Paragraf
Farma - Tehnica, farm. Gottlieb Andrei, Bucureşti, str. Cav. De Flondor Nr. 10.
Paragraf
Gedeon Richter, S.A.R., Bucureşti, strada Logofatul Taut Nr. 99.
Paragraf
Iromed, Gheorghiu Iorgu, Bucureşti, strada Matei Basarab Nr. 6.
Paragraf
Galeno - Chimica + cosm., S.A.R., Bucureşti, str. V. Plesoianu Nr. 48.
Paragraf
Hygea, S.A.R., Bucureşti, splaiul Unirii Nr. 127.
Paragraf
Ifaco, Haas Ladislau, Bucureşti, aleea Rignault Nr. 4.
Paragraf
Iteanu + cosm., Dacia Lupascu Barbulescu, bucureşti, str. V. Lascar Nr. 5 - 7.
Paragraf
Ifar + cosm., S.A., Bucureşti, str. Const. Balacescu Nr. 241.
Paragraf
Într. Cero - Chimice, S.A.R., Bucureşti, str. Paris.
Paragraf
Incofarm., S.A.R., Bucureşti, prelungirea sos. Giurgiului Nr. 24.
Paragraf
Ipac, S.A.R., Bucureşti, str. Agricultori Nr. 29.
Paragraf
Farmarom, S. i. n. c., Ing. Nic. Ionescu, Farm. Mircea Ionescu, Bucureşti, str. Horatiu Nr. 8.
Paragraf
I.G. Pharma, Într. G - le Farm., Bucureşti, strada Dr. Teohari nr. 7.
Paragraf
Far. Dr. C. Collo, Bucureşti, str. Sf. Gheorghe - Tei, Nr. 23.
Paragraf
Helios, Lascar Octavian, calea Grivitei Nr. 70.
Paragraf
Larif., S.A.R., Bucureşti, str. Th. Massarik Nr. 27.
Paragraf
Lab. Dr. Pamfil, Bucureşti, strada Dionisie Lupu Nr. 39.
Paragraf
Dr. Sarteanu, Bucureşti, strada Cpt. Gh. Demetriade Nr. 4.
Paragraf
Lysoform Company, S.A.R., Bucureşti, calea Grivitei Nr. 136.
Paragraf
Cosmed., Luca Octavian, Bucureşti, strada Culcer Nr. 50.
Paragraf
Mărăşeşti S.A., Bucureşti, str. Carageale Nr. 1 bis.
Paragraf
Mirador, S.A.R., Bucureşti, str. Pictor Româno Nr. 22.
Paragraf
Nifar., S.A.R., Bucureşti, com. Progresul, soseaua Giurgiului Nr. 24.
Paragraf
Nitrogen, S.A.R., Bucureşti, calea 13 Septembrie.
Paragraf
Gnosse, Chim. Niculescu, Bucureşti, calea Plevnei Nr. 214.
Paragraf
Odol - Pharma, S.A.R., Bucureşti, strada Ap. Margarit Nr. 22.
Paragraf
Omnium, S.A.R., Bucureşti, soseaua Mihai Bravu Nr. 109.
Paragraf
Organil, Farm. Economu Vladimir, Bucureşti, strada Română Nr. 118 b.
Paragraf
Progal, S.i.n.c., Gh. Balalau, H. Rosentweig, Bucureşti, str. Luterana Nr. 3.
Paragraf
Dr. Popescu Marius + cosm., Bucureşti, strada Berzei Nr. 59.
Paragraf
Parin, S.A.R., Bucureşti, strada Blanari Nr. 33.
Paragraf
Dr. Papazoglu Const., Bucureşti, strada Bateriilor Nr. 30.
Paragraf
Napoleon Popovici + cosm., Bucureşti, calea Rahovei Nr. 265.
Paragraf
Prosan, S.A.R., Bucureşti, str. Orfeu Nr. 4.
Paragraf
Codifer + cosm., Popa Ion, chimist, Bucureşti, str. Disescu Nr. 11.
Paragraf
Alfa, Dr. Alex. Radu, Bucureşti, strada Porumbaru Nr. 22.
Paragraf
Rusu Aurel, Bucureşti, soseaua Vitan, Nr. 11.
Paragraf
Rador s.i.n.c., Bucureşti, strada General Anghelescu Nr. 91.
Paragraf
Sano, Rădulescu Valeria, farm., Bucureşti, strada Barbu Catargiu Nr. 14.
Paragraf
Rascanu C., chimist, bucureşti, soseaua Pantelimon Nr. 111.
Paragraf
Rofac, Rosenberg Lupui, Bucureşti 7, strada General Dragalina.
Paragraf
Val, Prof. Dr. Dan Rădulescu, strada Dumitrache Banul Nr. 32.
Paragraf
Sarchifa, S.A.R., Bucureşti, strada N. Beldicescu, clădirea M. U.
Paragraf
Farm. Szekley, Roza + cosm., Bucureşti, intrarea Moşilor Nr. 4.
Paragraf
Spic, S.A.R., Bucureşti, strada Ziduri între Vii Nr. 11 - 17.
Paragraf
S. P. I. P. A., S.A.R., Bucureşti, strada Frt. Mihai Cazan Nr. 5.
Paragraf
Spephar, Marcel Hott, Bucureşti, str. Profesor I. Bogdan Nr. 2 b.
Paragraf
Profarm, Saer Paula, farm., Bucureşti, strada Calomfirescu Nr. 5.
Paragraf
Safir, S. A. R., Bucureşti, strada Dr. L. Varhali Nr. 19.
Paragraf
Tehnomoedix, S. A. R., Bucureşti, calea Grivitei Nr. 42.
Paragraf
Cosmo - Chimica, S. A. R., Bucureşti, calea Gabroveni Nr. 20.
Paragraf
Tehnologică, Georgeta Ghenea, Bucureşti, strada Ana Davila, Nr. 5.
Paragraf
Neofarm, Ticusan Ion, Bucureşti, soseaua Vitan Nr. 11.
Paragraf
Farmaolt, S.A.R., Bucureşti, calea Grivitei Nr. 67.
Paragraf
Vasiliu Maria, most., Bucureşti, calea Colentina Nr. 112.
Paragraf
Logil, Farm. Virginia Vrabie Badulescu, Bucureşti, str. Pasteur Nr. 38.
Paragraf
Specimed, Farm. Wohlfeld Isidor, Bucureşti, str. C. A. Rosetti Nr. 47.
Paragraf
Vion, Farm. Zotta Victor, Bucureşti, strada Mierlei Nr. 5.
Paragraf
Chemica, Chim. Dr. M. Zapan, Bucureşti, strada Cariade Nr. 19.
Paragraf
Laromid, Lascar Romeo, farm., Bucureşti, strada Română Nr. 2.
Paragraf
Lafar, Farm. Dr. Balaceanu, Bucureşti, calea Rahovei Nr. 240.
Paragraf
Farm. Negruzzi Petre, Bucureşti, strada Londra Nr. 44.
Paragraf
Farm. Mihelitis, I. G., Bucureşti, strada Dristorului Nr. 102.
Paragraf
Hexan, S.A.R., Bucureşti, soseaua Giurgiului Nr. 65.
Paragraf
Remedia, Landes Liviu, Bucureşti, strada Dr. Clunet Nr. 3.
Paragraf
Grupul Ind. Chimice, S.A.R., Bucureşti, strada Bucureştii Noi Nr. 111.
Paragraf
Lafarm, S.A.R., Bucureşti, strada Mecet Nr. 8.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Alma, S.A.R., Bucureşti, strada Bucur Nr. 14.
Paragraf
Aprifar, Mosescu Octavian, Bucureşti, strada Bursei Nr. 3.
Paragraf
Barclay, S.A.R., Bucureşti, bulevardul Filantropiei Nr. 42.
Paragraf
Biorom, Bercovici Osias, Bucureşti, E. Văcărescu Nr. 50.
Paragraf
Cosplant, S.A.R., Bucureşti, strada Gramont Nr. 25.
Paragraf
Synarom, fuzionat Duvary cu Iris, Bucureşti, strada Principatele - Unite Nr. 35.
Paragraf
Celtica, S.A.R., Bucureşti, strada Transilvaniei Nr. 35.
Paragraf
Carmol, S. i. n. c., Bucureşti, strada Sperantei Nr. 37.
Paragraf
Dorian M. S., Bucureşti, bulevardul Take Ionescu Nr. 6.
Paragraf
Dacia, S.A.R., Bucureşti, strada I. C. Robescu, Nr. 26.
Paragraf
Arcogin, Fainaru Jean, strada Vatra Luminoasa.
Paragraf
Afac, Aizig Fagadau, Bucureşti, strada Traian Nr. 69 b.
Paragraf
Farimar, S. i. n. c., Bucureşti, strada V. Lascar Nr. 11.
Paragraf
Antony, Eugenia Gruia, Bucureşti, strada Vistieri Nr. 1.
Paragraf
Eldor, Ionescu Elena, Bucureşti, calea Rahovei Nr. 79.
Paragraf
Catalex, Isopescu Catina, Bucureşti, strada Maria Ghituleasa Nr. 45.
Paragraf
Ionescu Gisele, Bucureşti, strada Jules Michelet Nr. 1.
Paragraf
Kassol, S. Schaffer, Bucureşti, strada Orzari Nr. 61.
Paragraf
Legrain, S. i. n. c., Bucureşti, strada Octavian Nr. 2.
Paragraf
Laval, Petre Mazilu, Bucureşti, strada I. G.Ducă Nr. 4
Paragraf
Fremy, Lieblich Alex., Bucureşti, strada Cuza Voda Nr. 17.
Paragraf
Dropa, Farm. Lapusneanu Ecaterina, Bucureşti, strada Tintasului Nr. 2.
Paragraf
Ledicia, S.A.R., Bucureşti, strada Abrud Nr. 54.
Paragraf
Monique, Lazarovici Simon, Bucureşti, strada Traian Nr. 87.
Paragraf
Corel, Mateescu Coralia, Bucureşti, calea Vergului Nr. 8.
Paragraf
Malo, Lubel S., Bucureşti, calea Şerban Voda Nr. 7.
Paragraf
Marwal, S.i.n.c., Bucureşti, strada Smardan Nr. 29.
Paragraf
Parchil, Emil Perl Mendel, Bucureşti, strada Udricani Nr. 25.
Paragraf
Malou, Mihail Cocorascu, Bucureşti, strada El. Pherechide Nr. 10.
Paragraf
Myva, Iulian Capatana, Bucureşti, strada Anton Pan Nr. 4.
Paragraf
Kato, Nemeth Ecaterina, Bucureşti, calea Victoriei Nr. 45.
Paragraf
Griffar, Niculescu Violeta, Cecilia Grigorescu, Bucureşti, strada Poet Sihleanu Nr. 16 A.
Paragraf
Alida, Oprea Alexandru, Bucureşti, calea Victoriei Nr. 59.
Paragraf
Nortier, Ing. chim. A. Pascal, Bucureşti, strada Foisor Nr. 23 - 25.
Paragraf
Ortochim, Haimovici Saia, Bucureşti, strada Vergului Nr. 30.
Paragraf
Olivia, Olivia Aptovici, Bucureşti, strada I. G. Saita Nr. 4.
Paragraf
Optimal, S.i.n.c., Bucureşti, piaţa Sf. Ştefan Nr. 8.
Paragraf
Haway, Pavlov Nicol, Bucureşti, bulevardul Regina Maria Nr. 48.
Paragraf
Flamma, Popescu Elena, Bucureşti, bulevardul Basarab Nr. 12.
Paragraf
Petraco, S.A.R., Bucureşti, calea Vacaresti Nr. 146.
Paragraf
Radiosin, Ion Papaianas, Bucureşti, strada Frunzisului Nr. 3.
Paragraf
Pinyar, P. Jaroslavitz, Bucureşti, strada Cantemir Nr. 23.
Paragraf
Patty, S.A.R., Bucureşti, strada Romulus Nr. 68.
Paragraf
Parfram, S.A.R., Bucureşti, strada Vasile Lascar Nr. 209.
Paragraf
Recherches, Marcu Moscovici, Bucureşti, strada A. Saguna Nr. 27.
Paragraf
Rosenthal Const., Bucureşti, bulevardul Pache Nr. 15.
Paragraf
Romaco, Dr. Maria Dumitrescu - Militari, Bucureşti, comuna Militari, bulevardul Regele Alexandru I.
Paragraf
Raden, Ştefan Trandafirescu, Bucureşti, calea Colentina Nr. 54.
Paragraf
Schwadron Carol, Bucureşti, strada Brezoianu Nr. 7.
Paragraf
S.P.A.C., Dr. Dragulanescu, Bucureşti, strada Delea Veche Nr. 15 b.
Paragraf
Jerome Vizanti, Bucureşti, strada Laborator Nr. 168.
Paragraf
Loreal, Walter Ecat., Bucureşti, strada Al. Lahovary Nr. 5.
Paragraf
Rivoli, Ing. Lupu I. şi S. Hamer, Bucureşti, strada V. Adamachi Nr. 6.
Paragraf
Hidrofila, Moiş Behar, Bucureşti, strada Polona Nr. 23.
Paragraf
Soc. de parfumerie şi prod. Chimice, Bucureşti, strada Coltei Nr. 9.
Paragraf
Creation, Baltazar Narcise, Bucureşti, strada Calarasi Nr. 218.
Paragraf
Biomil, Melun Solomon, Bucureşti, strada Vînători Nr. 8.
Paragraf
Cosmetica Română, Munteanu C., Bucureşti, strada Sapientei Nr. 8.
Paragraf
Elixir, Doicescu Elena-sipotenau, Bucureşti, calea Rahovei Nr. 40.
Paragraf
Degen Carol, Bucureşti, strada Popa Savu Nr. 12.
Paragraf
Cooperativa Igiena şi Sănătate, Leibovici Adolf, Bucureşti, soseaua Pantelimon Nr. 40.
Paragraf
Permed, S.A.R., Bucureşti, strada V. Lascar Nr. 215.
Paragraf
Salome, Cezianu, Bucureşti, strada Pictor Minea Nr. 16.
Paragraf
Sorento, R. David, Bucureşti, strada Mitita Constantinescu.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
S.I.N.C., Biaton, Bucureşti, str. Dobrogeanu Gherea, Nr. 8.
Paragraf
Comptoir European, S.A., Bucureşti, str. Lipscani.
Paragraf
A.C.E.P.M.E.R., Consortiu Internaţional, Bucureşti, str. Dionisie Lupu Nr. 5.
Paragraf
Cioara Leonida, drogherie, Bucureşti, str. Sperantei Nr. 37.
Paragraf
S.A.R., Comercială Farmaceutica, Bucureşti, str. General Berthelot Nr. 39.
Paragraf
S.A.R., Codez, Bucureşti, str. Şerban - Voda Nr. 41.
Paragraf
S.A., Coloranil, Bucureşti, str. Romulus Nr. 6.
Paragraf
Balcanica, depozit şi import, Bucureşti, str. Sarindar Nr. 12.
Paragraf
S.A.R., Comerţul Tehnico - Chimic, depozit repr. şi import, Bucureşti, str. Bursei Nr. 1, et. VI.
Paragraf
Cohn Iacob, farmacist, Farcomed, Bucureşti, b - dul Filantropiei Nr. 66.
Paragraf
S.A.R., Carbon, Bucureşti, str. Poliţiei Nr. 1.
Paragraf
Depomed, Bucureşti, str. Sf. Apostoli Nr. 54.
Paragraf
S.A.R., Depofar, Bucureşti, str. Academiei Nr. 4.
Paragraf
S.I.N.C., Defarom, Bucureşti, str. Polizu Nr. 24.
Paragraf
S.A.R., Farmacosmo, Bucureşti, str. General Cristescu Nr. 12.
Paragraf
S.A.R., Centrala farmaceutica, fost Farmosar, Bucureşti, str. 30 Decembrie Nr. 54.
Paragraf
S.A.R., Farmaceutica, Bucureşti, str. Episcop Chesarie Nr. 5.
Paragraf
Depozit şi reprez., Dr. Charlotte Hoffman, Bucureşti, str. Porumbacu Nr. 18
Paragraf
S.A.R., Hygeia, Bucureşti, str. Botenu Nr. 5 et. I.
Paragraf
S.A.R., şi reprezentanta, Hanserex, Bucureşti, str. Boteanu Nr. 3.
Paragraf
Herescu Dora, droghista, Pharmadrog, Bucureşti, str. Sarindar Nr. 14, et. I.
Paragraf
S.A.R., Herbadrog, Bucureşti, str. Armeneasca Nr. 27.
Paragraf
Ing. Ionescu Nicolae, Ionescu George, farm., Bucureşti, str. Brancoveanu Nr. 11.
Paragraf
Farm. Ionescu Mircea, Farmarom, Bucureşti, str. Horatiu Nr. 8.
Paragraf
Farm. Kaufman Iosub, Minerva, Bucureşti, str. Dionisie Lupu Nr. 12
Paragraf
S.A.R., Medigen, Bucureşti, calea Moşilor Nr. 180.
Paragraf
S.A.R., Mondichimica, Bucureşti, str. Lipscani Nr. 19.
Paragraf
Moscovici Smil, farm., Bucureşti, str. Selari Nr. 9.
Paragraf
Nichitovici Gabriela, farm., Agenţia Româno - Franceza, Bucureşti, str. Const. Moroiu Nr. 28.
Paragraf
S.A.R., Mex, Bucureşti, str. Dionisie Lupu Nr. 66.
Paragraf
S.A.R., Merva, Bucureşti, str. Emil Garleanu Nr. 3.
Paragraf
Most. Mestor D., Bucureşti, str. Lipscani Nr. 102.
Paragraf
S.A.R., Oficiul Metalo - Chimic Roman, Bucureşti, b - dul Pache Nr. 8.
Paragraf
Jack Pol, Bucureşti, str. Vrajitoarei Nr. 9.
Paragraf
S.A.R., Româno - Americana, Bucureşti, calea Victoriei Nr. 126.
Paragraf
Farm. Raicu May Clementina, Vitamina, Bucureşti, str. General Budisteanu Nr. 1.
Paragraf
S.I.N.C., Rador, Bucureşti, str. General Anghelescu Nr. 91.
Paragraf
Israel Silberman, Saindrog, Bucureşti, str. N. Filipescu Nr. 51.
Paragraf
S.A.R., Sarchifa, Bucureşti, str. Deldiceanu, Vila Nr. 2.
Paragraf
S.A.R., Sanitaria Română, Bucureşti, b - dul Elisabeta Nr. 10.
Paragraf
Drog. Soghios Nicolae, Althea, Bucureşti, str. Enachita Văcărescu Nr. 6.
Paragraf
Farm. Stanciu Alexandrina, Bucureşti, str. Av. Iliescu Nr. 42.
Paragraf
Farm. Orenstein Marcu, Specidrog, Bucureşti, str. Smardan Nr. 43.
Paragraf
S.A.R., Socofarm, Bucureşti, b - dul 6 Martie Nr. 23.
Paragraf
S.A.R., şi import - export, Salvarsar, Bucureşti, str. Doamnei Nr. 15.
Paragraf
S.A.R., Sintex, A. Sohor, Bucureşti, str. Gh. Cosbuc Nr. 30.
Paragraf
S.A.R., Sarmed, Bucureşti, str. Carol Nr. 40.
Paragraf
S.A.R., Transmare, Bucureşti, str. Nicolae Golescu Nr. 15.
Paragraf
S.A.R., Tehno - Medix, Bucureşti, calea Grivitei Nr. 71.
Paragraf
Farm. Simon Schor, Unitas, Bucureşti str. Doamnei Nr. 3.
Paragraf
S.A.R., Vacum Oil Compay, Bucureşti, str. Tache Ionescu Nr. 28 - 32 (biroul), sos. Panduri Nr. 81(depozit).
Paragraf
Weisselberger Gross Cirl, farm., Cigromed, Bucureşti, str. Carol Nr. 32.
Paragraf
Depozite cosmetice
Paragraf
S.A.R., Concentra, Bucureşti, str. Lipscani Nr. 110, et. I, princip.
Paragraf
Zary Heiner, Bucureşti, str. Prof. Dr. Georgescu Nr. 19.
Paragraf
Iosif Marcovici, Imar, Bucureşti, str. Adamache Nr. 2, et. II.
Paragraf
S.A.R., Imed, Bucureşti, str. Luterana Nr. 2, et. II.
Paragraf
M. A. Popovici şi H. Cohn, Lumex, Bucureşti, str. Smardan Nr. 29.
Paragraf
Adolf Losner Livianu, Bucureşti, str. Sborului Nr. 4.
Paragraf
Farm. Froim Horatiu, Mona, Bucureşti, str. Romulus Nr. 59.
Paragraf
Manase Maiselman Maximilian, Bucureşti, calea Moşilor Nr. 44.
Paragraf
Mihaescu Ioan, Bucureşti, str. Lipscani Nr. 29 et.
Paragraf
S.I.N.C., Diveco, Bucureşti, str. Sf. Constantin Nr. 20.
Paragraf
S.I.N.C., Primar, Bucureşti, str. Vasile Lascar Nr. 11.
Paragraf
S. Nadler, Bucureşti, str. Soarelui Nr. 5.
Paragraf
S.I.N.C., Parcosan, Bucureşti, str. Oituz Nr. 2.
Paragraf
Rogea Dumitru, drog., Bucureşti, spl. Unirii Nr. 8.
Paragraf
Antoinette Constantinescu, Revelom, Bucureşti, b - dul N. Balcescu Nr. 32.
Paragraf
Marcel Regenstuff Teodorescu, Bucureşti, str. Sf. Ion Nou Nr. 23.
Paragraf
Dep. De vînzarea produs. Din ţiţei, Gryene, Bucureşti, Bucureşti, str. Princip.
Paragraf
Firme de import şi reprezentanta
Paragraf
S.A.R., Arix, Bucureşti, str. Moise Nicoara Nr. 11.
Paragraf
Reprezentanta Chemiroman, Bucureşti, str. T. Masarin Nr. 32.
Paragraf
Forek Rudolf, droguist, Bucureşti, str. General E. Grigorescu Nr. 9.
Paragraf
Dr. Folian, reprezent., Fricom, Bucureşti, str. Stela Nr. 9.
Paragraf
S.A.R., Iniţiativa, Bucureşti, str. Doamnei Nr. 27.
Paragraf
Marcel Robert Lercerc, Ciba, reprez. şi depozit def., Bucureşti, str. Ruginoasa Nr. 1.
Paragraf
Reprezentanta, Lusitania, Bucureşti, str. D. Teohari Nr. 16.
Paragraf
Reprezentanta, Farm. Dr. Eugen Roland Lupu, Bucureşti.
Paragraf
S.I.N.C., Medica, Bucureşti, str. Domnita Ruxandra Nr. 1.
Paragraf
Nicolae Roman, Omex, Bucureşti, str. General Berthelot Nr. 42.
Paragraf
Birou de import, Farm. Pucerea Tascu, Bucureşti, str. Chişinău Nr. 12.
Paragraf
Reprezentanta Radu Alexandru, Bucureşti, str. Sofia Nr. 30.
Paragraf
Farm. Avram Solomon, import, Bucureşti, str. Brezoianu Nr. 10.
Paragraf
S.A.R.D.A.G., S.A.R., de aprov. Generală, Bucureşti, str. E. Văcărescu Nr. 3.
Paragraf
Farm. Solomon Max, Bucureşti, str. Dr. Danielopol Nr. 3.
Paragraf
Sud Est Continental, import, Bucureşti, str. C. A. Rosetti Nr. 29.
Paragraf
S.A.R., Sulcop, Bucureşti, str. N. Golescu Nr. 14.
Paragraf
Reprezentanta Tauegne Charles, Bucureşti, str. Cosbuc Nr. 9.
Paragraf
Reprez. Urania, Bucureşti, str. V. Lascar Nr. 8.
Paragraf
Reprez. şi lab. Div., Verglas George, Bucureşti, str. Română Nr. 203.
Paragraf
Import, Farm. Wasserman, Bucureşti, b - dul Domnitei Nr. 29.
Paragraf
S.A.R., Reprez. Wabag, Bucureşti, b - dul N. Balcescu Nr.22, et. VIII.
Paragraf
S.A.R., Reprez. Knoll, Bucureşti, str. Atena Nr. 29.
Paragraf
Depozite de medicamente autorizate principal în Bucureşti
Paragraf
Fonescu Ivanoiu Dorina, princip., Bucureşti, str. Paleologu Nr. 7.
Paragraf
S.I.N.C., Froim Losack şi Mayer Schwartz, Bucureşti, str. Brezoianu Nr. 24.
Paragraf
S.A.R., Medrom, Bucureşti, str. Cazarmii Nr. 11.
Paragraf
Victor C. Sacu, Retorta, Bucureşti, str. Virgiliu Nr. 35.
Paragraf
S.A.R., Romigen, Bucureşti, str. Carol Nr. 10.
Paragraf
Farm. Haim Lupu, Sf. Gheorghe, Bucureşti, str. Anton Pan nr. 24.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Victor Ciupagea, med., str. Pieptanari Nr. 27.
Paragraf
Drog. Elisab Papaianopol, Med., b - dul Tache Ioescu Nr.7.
Paragraf
Farm. Moise Kalmanovici, med.
Paragraf
Drog. I. Danielescu med., str. Academiei Nr. 1.
Paragraf
Drog. N. Stanescu, med., calea Victoriei Nr. 177.
Paragraf
Drog. D-tru Cionga, med., str. Carol Nr. 17.
Paragraf
Drog. Grigoriu Traian, med., calea Grivitei Nr. 242.
Paragraf
Drog. Roman Ion, med., căutare de local.
Paragraf
Most. Marculescu, med., calea Calarasi Nr. 131.
Paragraf
Drog. Dionisie Tetu, med.
Paragraf
Drog. Alex. Stanian, med., str. Academiei, colt cu str. 6 Martie.
Paragraf
Drog. Handman S., med., calea Dudesti Nr. 79.
Paragraf
Drog. I. Arsenescu, med., calea Victoriei Nr. 122.
Paragraf
Drog. Ifrim Popescu, med., str. 6 Martie Nr. 18.
Paragraf
Farm. Paula Ornstein, med., str. Regala Nr. 19.
Paragraf
Farm. Lucia Popescu, med., str. Doamnei Nr. 23.
Paragraf
Drog. Ilie Marinescu, med., sos. Iancului Nr. 1 (evacuat).
Paragraf
Drog. M. Ghinsberg, med., b - dul Elisabeta Nr. 1.
Paragraf
Most. Nestor Dumitru, med., str Lipscani Nr. 102.
Paragraf
Drog. Iosif Tetu, med., str. Carol Nr. 50.
Paragraf
Drog. Garibaldi D., med., str. Lipscani Nr. 24.
Paragraf
Drog. Iordanovici Mileve, med., calea Moşilor Nr. 50.
Paragraf
Drog. Sandu Braunstein, med., str. Porumbacu Nr. 47.
Paragraf
Farm. Zuchi Ioan, med., calea Victoriei Nr. 2.
Paragraf
Drog. Victor Manolescu, med., B - dul Pache Nr. 102.
Paragraf
Farm. Mirela Manescu, med., str. N. Titulescu Nr. 92.
Paragraf
Drog. C-ţin Ionescu, med., calea Rahovei Nr. 109.
Paragraf
Drog. Th. Dargean, med., str. Stavropoleos Nr. 3.
Paragraf
Drog. Costea Gh., med., str. Carol Nr. 35.
Paragraf
Drog. Gionga Gusa, med., str. Lipscani Nr. 25.
Paragraf
Drog. Th. Gherman, med., calea Rahovei Nr. 232.
Paragraf
Ajutor farm. A. Frisman, med., b - dul Filantropia Nr. 127.
Paragraf
Farm. Anast. Garbialdi, med., str. Academiei Nr. 8.
Paragraf
Farm. Ilie Bardeanu, med., str. 6 Martie Nr. 7.
Paragraf
Drog. Goicea Mircea, med., str. Viitor Nr. 207.
Paragraf
Drog. Gh. Mavragea, med., calea Rahovei Nr. 206.
Paragraf
Drog. Fritz Guttman, med., str. M. Ferechide Nr. 13.
Paragraf
Drog. Rasela Lichter, med., str. Carol Nr. 57.
Paragraf
Drog. Ernest Hauffer, med., str. Lipscani Nr. 24.
Paragraf
Drog. A. Silberman, med., str. Col. Orero Nr. 8 bis.
Paragraf
Drog. Mengeru Aristofan, med., strada Banu Manta Nr. 68.
Paragraf
Farm. N. Negrea, med., str. Brancoveanu Nr. 50.
Paragraf
Drog. Victor Andreescu, med., calea Victoriei Nr. 56.
Paragraf
Drog. Alex. Constantinescu, med., str. 6 Martie Nr. 6.
Paragraf
Drog. Menglide Aristide, med., sos. Bonaparte Nr. 61.
Paragraf
Farm. I. Tarnauceanu, med., strada Lipscani Nr. 87.
Paragraf
Drog. Gh. Bratescu, med., str. Berzei Nr. 74.
Paragraf
Drog. Leon Grunvald, med., str. Baratiei Nr. 29.
Paragraf
Drog. P. Gheorghievici, med., str. Brîncovenu Nr. 32.
Paragraf
Drog. C-ţin Ciurda, med., sos. Colentina Nr. 30.
Paragraf
Drog. Poenaru Aneta med., str. Campineanu Nr. 8.
Paragraf
Drog. Marculescu Ch., med., calea Şerban Voda Nr. 18.
Paragraf
Drog. H. Cojocarescu, med., str. Cotroceni Nr. 15.
Paragraf
Drog. Stelian Popescu, med., sos. Basarab Nr. 88.
Paragraf
Drog. T. Radesiu, med., piaţa Ilie Pintilie Nr. 10.
Paragraf
Drog. Virgil Popa, med., calea Victoriei, Mica.
Paragraf
Drog. N. Stoian, med., str. Bozianu Nr.11.
Paragraf
Drog. D. Teodorescu, med., b - dul Regele Albert I Nr. 27.
Paragraf
Farm. Eug. Grigorescu David, med., calea Grivitei Nr. 150.
Paragraf
Drog. Clara Andries, med., calea Moşilor Nr. 129.
Paragraf
Drog. N. Teodorescu, med., str. Brezoianu Nr. 24.
Paragraf
Drog. Mara Sobieschi, med., str. Cpt. Cocorascu Nr. 56.
Paragraf
Drog. Stelian Capsali, med., calea Rahovei Nr. 308.
Paragraf
Drog. Ana Caragea, med., piaţa Kogălniceanu.
Paragraf
Farm. Marg. Ratiu, med., str. Dorobanti Nr. 182.
Paragraf
Drog. Gh. Ionescu, med., str. Tunari Nr. 85.
Paragraf
Drog. C-ţin Zamfirescu, med., sos. Colentina Nr. 2.
Paragraf
Virgil Motoc, med., str. Sabinelor Nr. 16.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Alba
Paragraf
Most. Alex Rusan şi Sabin Petrila, Alba - Iulia, strada Mihai Viteazul Nr. 4.
Paragraf
Vlad Virgil, Alba - Iulia, str. Mihai Viteazul Nr. 30.
Paragraf
Gynczy Alexandru, Alba - Iulia, str. Mihai Viteazul Nr. 12.
Paragraf
Hrusca Minodora, Alba - Iulia, str. Vasile Lucaci Nr. 7.
Paragraf
Horvath Ladislau, Alba - Iulia, piaţa Mihai Viteazul Nr. 18.
Paragraf
Rudlescu Virginia, Alba - Iulia, str. Unirii Nr. 3.
Paragraf
Kovacs Andrei, Adjud, piaţa Elisabeta Nr. 20.
Paragraf
Schuster Gustav, Adjud, piaţa Elisabeta Nr. 20.
Paragraf
Hagi Constantin Flora, Adjud, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 34.
Paragraf
Hagea Romul, Adjud str. Mihai Viteazul Nr. 93.
Paragraf
Blandea Petru, Sebes, str. Cuza Voda Nr. 2.
Paragraf
"Vulturul", Metz Walter, Sebes, str. Cuza Voda Nr. 22.
Paragraf
Alessi Oscar, Sebes, str. Libertăţii Nr. 3.
Paragraf
Rheinhardt Erna, Sebes, str. Libertăţii Nr. 11.
Paragraf
Schlett Oliver, Abrub, str. Reg. Ferdinand Nr. 16.
Paragraf
Rude Romulus, Abrud, str. Avram Iancu Nr. 8.
Paragraf
"Ingerul Pazitor", Gal Bela, Ocna - Muresului, str. Reg. Ferdinand Nr. 26.
Paragraf
Rusu Valeriu, Ocna - Muresului.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Arad
Paragraf
Roka Margareta, Arad, str. Mărăşeşti nr. 25.
Paragraf
Szylaszy Arnold, Arad, str. Ivan Calvin Nr. 41.
Paragraf
Reiner Alexandru, Arad, str. Moise Nicoara Nr. 1.
Paragraf
Kain Emeric, Arad, aleea Banatului Nr. 1.
Paragraf
Schramco Carol, Arad, calea Aurel Vlaicu Nr. 213.
Paragraf
Maria Jiga, Arad, piaţa Avram Iancu Nr. 21.
Paragraf
Ludovic Calman, Arad, str. Ducă Nr. 1.
Paragraf
Adalbert Fulda, Arad, str. Eminescu Nr. 21.
Paragraf
Alter Samoil, Arad, b - dul fost Reg. Maria Nr. 8.
Paragraf
Stauble Gheorghe, Arad, str. fost Bratianu Nr. 2.
Paragraf
Ludovic Karpati, Arad, b - dul fost Reg. Ferdinand Nr. 62.
Paragraf
Ghinaciu Elena, Arad, b - dul fost Reg. Ferdinand Nr. 17.
Paragraf
Binder Valeria, Arad, str. General Coanda Nr. 2.
Paragraf
Niedermayer Francisc, Arad, piaţa Sf. Sava Nr. 6.
Paragraf
"Hercules", Ştefan Anghel, Arad, str. Catedrala Nr. 1.
Paragraf
"Inima Domnului", Janka Eugen, Arad, b - dul fost Reg. Ferdinand Nr. 23.
Paragraf
"Duhul Sfant", Weisz Arnold, Arad, piaţa Avram Iancu.
Paragraf
"La Steaua", Kestenbaum Enric, Arad, str. Mărăşeşti Nr.68.
Paragraf
"Minerva", Omescu Corneliu, Arad, b - dul fost Regina Maria Nr. 16.
Paragraf
"Hygeia", Danciu Alexandru, Arad, piaţa Mihai Viteazul Nr. 3.
Paragraf
"Speranta", Frankel Ladislau, Arad, str. Aurel Nr. 70.
Paragraf
"Apostol", Nistor Ioana, Arad, str. Petru Rares Nr. 2
Paragraf
Dick Iosif, Arad, str. Episcopiei Nr. 24.
Paragraf
Weichelt Oscar, Arad, str. Metianu Nr. 7.
Paragraf
Schreiber Ladislau Vasile, Arad, calea Aurel Vlaicu Nr. 7.
Paragraf
Zoltan Szepsy, Arad, str. fost Reg. Ferdinand Nr. 65.
Paragraf
Plincas Magdalena, Arad, str. Horia Nr. 1.
Paragraf
Weinman Emeric, Arad, str. General Cernat Nr. 1.
Paragraf
Winnand Ghizela, Arad, fost b - dul Reg. Ferdinand Nr. 49.
Paragraf
Uueberall Adolf, Arad, str. Ioan Robu Nr. 2.
Paragraf
Kower Edmund, Aradul - Nou.
Paragraf
Donnborn Ladislau Vasile, Aradul - Nou.
Paragraf
Hary Alexandru, Ineu.
Paragraf
Motoasca Ilie, Ineu.
Paragraf
Francisc Pap, Nadlac.
Paragraf
Hedrich Rudolf, Nadlac.
Paragraf
Roth Eugen, Nadlac.
Paragraf
Hrianka Adalbert, Pecica.
Paragraf
Motoc Gheorghe, Pecica.
Paragraf
Edmund Sipos, Pecica.
Paragraf
Geml Ştefan, Pancota.
Paragraf
Cucu Viorica, Pancota.
Paragraf
Omescu Maria, Pancota.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimice, bacteriologice, Dr. A. Mayor şi Kallos, Arad, calea Mareşal Averescu Nr. 5.
Paragraf
Analize medicale, Dr. Sever. Pascutiu, Arad, str. R. Veliciu Nr. 2.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Schillinger Emeric, Arad, str. Grig. Comsa Nr. 42.
Paragraf
S.I.N.C., Unichemia + cosm. dr. Fericeanu, Arad, str. str. Grig. Comsa Nr. 60.
Paragraf
Thergan, Nistor Ioana, Kosen Dietrich, Arad, strada Mihai Viteazul Nr. 1.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Pharmadepot, Czuker dr. Multas Rozalia, str. Ferdinand Nr. 14.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Ladislau Ordelt, medic, Arad, b - dul Republicii Nr. 24.
Paragraf
Zeiner Emeric, medic, Arad, b - dul Republicii Nr. 26.
Paragraf
Eugen Israel, medic, Arad, b - dul Republicii Nr. 9.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Arges
Paragraf
Ionescu G. Petre, Pitesti, str. Craiovei Nr. 9.
Paragraf
"Aquila", Nicolae Bobancu, Pitesti, str. D - na Balasa Nr. 1.
Paragraf
"Rodica", Constantin Stavar, Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 16.
Paragraf
"Victoria", Maria Udrescu, Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 93.
Paragraf
Ioan Haret, Pitesti, b - dul Elisabeta Nr. 51.
Paragraf
Maria Pavlovici, Pitesti, b - dul Elisabeta Nr. 49.
Paragraf
"Nova", Mariana Iliescu Stefanescu, Pitesti, Piaţa Episcopiei Nr. 11 bis.
Paragraf
Most. Th. Cerchez, str. Şerban Voda Nr. 58.
Paragraf
Ion Galusca, Pitesti, str. D - na Balasa Nr. 9.
Paragraf
Aurel Constantinescu, Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 4.
Paragraf
Eugenia Popa Teodorescu, Pitesti, Şerban Voda Nr. 80.
Paragraf
Charlotta Goldner, Pitesti, str. Industriei Nr. 3.
Paragraf
N. Nicolescu, Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 67.
Paragraf
Most. Schirkanyer - Vitzel Elena, Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 62.
Paragraf
Adelsborg Emanoil, Pitesti, Piaţa Episcopiei, pravalia, Nr. 1.
Paragraf
Ivaceanu Iordache Elena, Pitesti, b - dul Elisabeta Nr. 73.
Paragraf
Savulescu Lucretia, Pitesti, str. Bratianu Nr. 29.
Paragraf
Eufrosina Utescu, Curtea de Arges, str. Negru Voda.
Paragraf
Adela Mitroiu, Curtea de Arges, str. Buna Vestire Nr. 2.
Paragraf
Margareta Berbier Wangner, Curtea de Arges, strada Negru Voda Nr. 31.
Paragraf
Velicu Clementa, Curtea de Arges.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analiza medicale, Pitesti, str. D - na Balasa Nr. 28. Dr. Cerchez.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. N. Demetrescu, medic, Pitesti, str. Lascar Catargiu Nr. 58.
Paragraf
Drog. Constantin Laibar, nemed., Pitesti, str. Şerban Voda Nr. 40.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Bacau
Paragraf
Marcu Nachmansohn, Bacau, str. Porumbacu Nr. 1.
Paragraf
Olga Silberman, Bacau, str. 10 Mai Nr. 1.
Paragraf
Ioan Balaban, Bacau, calea Reg. Ferdinand Nr. 38.
Paragraf
Most. Malhasovici, I. Malhasovici, Bacau.
Paragraf
Dr. Eugen Iliescu, Bacau, str. Mihai Viteazul.
Paragraf
Natalia Tanasescu, Bacau, str. Reg. Carol Nr. 10.
Paragraf
Georgeta Cricopol Vesbianu, Bacau, calea Reg. Ferdinand Nr. 72.
Paragraf
Ciortus Elena, Bacau, calea Reg. Ferdinand Nr. 112.
Paragraf
Weissman Aronovici Tony, Bacau, calea Mărăşeşti Nr. 28.
Paragraf
Fainaru Zelda, Bacau, str. Reg. Ferdinand Nr. 34.
Paragraf
Jehuda Silberman, Bacau.
Paragraf
Ghidale Ghidalovici, Bacau, str. Aroneanu Nr. 1.
Paragraf
Lazarovici Marcu, Bacau, str. Mihai Viteazul Nr. 4.
Paragraf
Bucholtz Pizam Jeaneta, Bacau, str. Reg. Ferdinand Nr. 30.
Paragraf
Mendel Segal, Bacau, str. Reg. Ferdinand Nr. 204.
Paragraf
Gronberg Mauriciu, Bacau, str. Domnească Nr. 17.
Paragraf
Rintzler Frederic, Bacau, str. Reg. Ferdinand Nr. 3.
Paragraf
Barber Josepha Edith, Bacau, str. Buna Vestire Nr. 10.
Paragraf
Sefler Iancu, Bacau, str. Reg. Ferdinand Nr. 105.
Paragraf
Greteiner Cohn Ilaia, Bacau, str. Ionita Sturza Nr. 50.
Paragraf
Rosner Avram, Bacau, str. 10 Mai Nr. 11.
Paragraf
Vasiliu Ioan, Tg. - Ocna.
Paragraf
Most. Mazarin, Tg. - Ocna.
Paragraf
Leon Lesner, Tg. - Ocna.
Paragraf
Maria Bruha Abramovici, Tg. - Ocna, str. Carol Nr. 8.
Paragraf
Most. V. Teodorescu, oraş Moinesti.
Paragraf
Vasilescu Georgeta, oraş Moinesti.
Paragraf
Constantin Macri, Slanic.
Paragraf
Constantinescu Gh. Florica, Slanic oraş.
Paragraf
Michel Berman, com. Comăneşti.
Paragraf
Gronberg Lupu, Oraş Moinesti.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale chimice şi bact., Bacau, calea Mărăşeşti Nr. 6, Dr. Craciunescu Vasile.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Centrofarm, Cohn Leibu, str. Mihai Viteazul Nr. 11.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Most. drog. D. Florescu, med., Bacau, fost Voevod Mihai Nr. 8.
Paragraf
Drog. Tibula Ion, nemed., Bacau.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Baia
Paragraf
W. Ghelberg, Falticeni, str. Reg Mihai Nr. 229.
Paragraf
S. Snittel, Falticeni, str. Reg Mihai Nr. 233.
Paragraf
Sulim Leibovici, Falticeni, str. Reg Mihai Nr. 246.
Paragraf
Lazar Offenberg, Falticeni, str. Sf. Ilie Nr. 8.
Paragraf
E. Natansohn, Falticeni, str. Sf. Ilie Nr. 26.
Paragraf
Constanta Mihailescu, Falticeni, str. Sf. Ilie Nr. 26.
Paragraf
C. Dornescu, oraş Pascani, str. Primăriei.
Paragraf
Eva Pincu Kettner, oraş Pascani, str. Primăriei.
Paragraf
B. Zalmanovici, oraş Pascani, str. Cuza Voda.
Paragraf
Moscovici Leiba, oraş Pascani, str. Ştefan cel Mare.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Bihor
Paragraf
Horovitz Erna, Oradea, Piaţa Malinovschi Nr. 6.
Paragraf
Masznyick Gheiza, Oradea, str. Teleki Paul Nr. 2.
Paragraf
Pajor Paul, Oradea, str. L. Kossuth Nr. 2.
Paragraf
Galosi Francisc, Oradea, Piaţa Malinovschi Nr. 5.
Paragraf
Scharfer Wilheilm, Oradea, str. Matei Corvin Nr. 1.
Paragraf
Suranyi Ervin, Oradea, Piaţa Stalin Nr. 1.
Paragraf
Csanda Andrei, Oradea, str. Cuza Voda Nr. 28.
Paragraf
Sebestyen Artur, Oradea, str. Dimitrie Cantemir Nr. 10.
Paragraf
Bernat Zoltan şi Ratz Zsolt Agneta, Oradea, str. Iosef Attila Nr. 1.
Paragraf
Akos Ernest, Oradea, str. Reg. Ferdinand Nr. 2.
Paragraf
Feder Wilhelm, Oradea, str. Episcopul Ciorogaru Nr. 20.
Paragraf
Klein Emil, Oradea, str. Kalinin Nr. 14.
Paragraf
Szabo Francisc, Oradea, str. Carol Marx Nr. 52.
Paragraf
Most. Hegedos Emeric, Oradea, Piaţa Szacsvay Emeric Nr. 1.
Paragraf
Most. Vertes Nicolae, Oradea, Piaţa Mihai Viteazul Nr. 3.
Paragraf
Most. Nemeth Lorand, Oradea, str. Vasinsky Nr. 55.
Paragraf
Szabo Theodor, most., Oradea, str. Aradului Nr. 35.
Paragraf
Most. Barla Desideriu, Oradea, str. Vasinsky Nr. 42.
Paragraf
Strutinschi Eugen, most., Oradea, b - dul Reg. Ferdinand Nr. 7.
Paragraf
Kunea Pavel, most., Oradea, str. Karl Marx Nr. 22.
Paragraf
Bartha Ladislau, most., Oradea, str. Vlahuţă Nr. 50 (Brainer Bela).
Paragraf
Stern Nicolae, Most., Oradea, Piaţa mihai Viteazul Nr. 2.
Paragraf
Bonyhay Coloman, most., Oradea, str. Bolesznay Nr. 1.
Paragraf
Somogyi Ladislau, most., Oradea, str. Kalinin Nr. 2.
Paragraf
Blaga Liviu, most., oraş Beius, Piaţa Ceardas, Nr. 9.
Paragraf
Ardeleanu Ion,. oraş Beius, Piaţa Dr. Ceardas, Nr. 16.
Paragraf
Schwimmer Andrei, oraş Beius, str. Horia Nr. 4.
Paragraf
Cristescu Florica, oraş Beius, str. Scoalei Nr. 3.
Paragraf
Kyeres Carol, oraş Salonta, str. Reg. Ferdinand Nr. 33.
Paragraf
Szekely Zoltan, oraş Salonta, Piaţa Libertăţii Nr. 18.
Paragraf
Papay Ioan, oraş, Salonta, Piaţa Libertăţii Nr. 11.
Paragraf
Tomcsik Eugen, Oradea, str. Avram Iancu Nr. 2.
Paragraf
Mihaly Ludovic, Oradea, Piaţa M. Viteazul Nr. 14.
Paragraf
Gyudi Ştefan, Oradea, str. Tudor Vladimirescu Nr. 40.
Paragraf
Salceanu Mociani Elena, oraş Beius, str. Episcopul S. Vulcan Nr. 1.
Paragraf
Engel Alexandru, oraş Salonta, str. Libertăţii Nr. 21.
Paragraf
Laza Teodor Adalbert, com. Tinca, rurală.
Paragraf
Messner Elisabeta, com. Tinca, rurală.
Paragraf
Dobreanu Atena, com. Alesd.
Paragraf
Kocsis Dezideriu, com. Alesd.
Paragraf
Szabo Adalbert, com. Sacueni.
Paragraf
Korpos Ludovic, com. Sacueni.
Paragraf
Paneth Gavril, com. Marghita.
Paragraf
Iordan Aleandru, com. Marghita.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Neodym, Bitai Valentin, Oradea, Piaţa Bisericii Nr. 1.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Lowenstein Iosif, med., Oradea, b - dul Republicii Nr. 1.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Brăila
Paragraf
Rapaport Max, Brăila, str. Galaţi Nr. 177.
Paragraf
Iarosch Artur, Brăila, calea Calarasi Nr. 120.
Paragraf
Gherghicianu Eugenia, Brăila, str. Galaţi Nr. 40.
Paragraf
Lazarescu Romantoiu N., Brăila, str. Galaţi Nr. 3.
Paragraf
Malcoci Rădulescu Viorica, Brăila, str. fosta Regala Nr. 62.
Paragraf
Panteli N., Brăila, str. fosta Regala Nr. 24.
Paragraf
Ionescu Berechet, Brăila, str. fosta Regala Nr. 24.
Paragraf
Egrescu I., Brăila, str. fosta Regala Nr. 167.
Paragraf
Jaja Ioan, Brăila, Farm. ,,Aurora Carpatilor".
Paragraf
Dr. D. Faltis, Brăila, str. Galaţi Nr. 29.
Paragraf
Fink Abram, Brăila, b - dul Cuza Nr. 20.
Paragraf
Zaharia Nicolae, Brăila, b - dul Cuza Nr. 147.
Paragraf
Constantinescu Petre, Brăila. str. fosta Regala Nr. 42.
Paragraf
Meleaca Aurica, Brăila, str. Victoriei Nr. 9.
Paragraf
Isacu Dumitru, Brăila, str. Stalin Nr. 12.
Paragraf
Dr. Filipescu N., Brăila, str. Calarasi Nr. 48.
Paragraf
Clecner Pincu, Brăila, str. Sf. Arhanghel Nr. 8.
Paragraf
Balanescu Fotache, Brăila, str. Victoriei Nr. 19.
Paragraf
Rosenstein Solomon, Brăila, str. fosta Regala Nr. 80.
Paragraf
Vargolici Vasile, Brăila, b - dul Cuza Nr. 155.
Paragraf
Hillel Ella, Brăila, str. Victoriei Nr. 10.
Paragraf
Balescu Nastase Victoria, Brăila, str. Galaţi Nr. 47.
Paragraf
Ioanid Nicolae, Brăila, str. fosta Regala Nr. 132.
Paragraf
Susman Charles, Brăila, str. fosta Regala Nr. 25.
Paragraf
Stoiculescu Flora, Brăila.
Paragraf
Rosenberg Ebner Carola, Brăila, str. Roşie Nr. 2.
Paragraf
Flandra Carol, Brăila, str. Victoriei Nr. 46.
Paragraf
Rarinca Constantin, Brăila, str. fosta Regala Nr. 113.
Paragraf
Lubel Solomon, Brăila, str. Galaţi Nr. 87.
Paragraf
Dragoteanu Mira, suburb. Nedelcu Chercea.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Laborator analize medicale, Brăila, b - dul Cuza Nr. 125, Dr. Mayer Henric.
Paragraf
Analize medicale, Brăila, Sf. Petru Nr. 6, Dr. Elena Moscu.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Farm. Clechner P., Brăila, str. Sf. Arhangheli Nr. 8.
Paragraf
Farm. Faltis I.D., Brăila, str. Galaţi Nr. 27.
Paragraf
Mecedonschi Victor, farm. Eugen Simata Makata, Brăila, str. Mărăşeşti Nr. 45.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Farm. Dr. Vargolici Vasile, Brăila, str. Cuza Voda nr. 155.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Gh. Paunescu Radu, med., Brăila, str. Mareşal Tolbukin Nr. 89.
Paragraf
Most. Ion Popescu, med., Brăila, str. Regala Nr. 57.
Paragraf
Farm. Eugen Simatu Macata, med., Brăila, str. Regala Nr. 61.
Paragraf
Drog. Gh. Teodorescu, med., Brăila, str. Regala Nr. 42.
Paragraf
Most. S. Ionescu, med., Brăila, str. Stalin Nr. 130.
Paragraf
Drog. Iacob Hertanu, med., Brăila, str. Regala Nr. 60.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Botosani
Paragraf
Feiga Leibovici, Botosani, calea Naţionala Nr. 200.
Paragraf
Corina Malinescu, Botosani, calea Naţionala Nr. 95.
Paragraf
Alexandrina Sofian, Botosani, calea Grivitei Nr. 63.
Paragraf
Lia Milian, Botosani, calea Naţionala Nr. 293.
Paragraf
Rubin Edelstein, Botosani, calea Naţionala Nr. 209.
Paragraf
Constantinescu Maria, Botosani, calea Naţionala Nr. 323.
Paragraf
Popovici Ortansa, Botosani, Piaţa Sf. Gheorghe Nr. 2.
Paragraf
Itic Schloma Scharf, Botosani, str. Carol.
Paragraf
David Roza, Botosani, Anton Pan Nr. 19.
Paragraf
Fohrer Malvina, Botosani, calea Naţionala Nr. 180.
Paragraf
Summer Axelrad, Botosani, calea Naţionala Nr. 222.
Paragraf
Zis Sachs Elias, Botosani, str. Rosiori Nr. 28.
Paragraf
Iancu Ernestina şi Sigmund Segal, Botosani, str. V. D. Vasiliu Nr. 2.
Paragraf
Wechsler Werner Hanora, Botosani, calea Naţionala Nr. 202.
Paragraf
Haim Herscu Strul Avram, Botosani, calea Naţionala Nr. 371.
Paragraf
Zaharia Rifca, Botosani, calea Naţionala Nr. 427.
Paragraf
Wechsler Solomon, Botosani, calea Naţionala Nr. 269.
Paragraf
Blumenfeld Hana, Botosani, calea Naţionala Nr. 170.
Paragraf
Schwartz Salia, Botosani str. Alba Iulia Nr. 8.
Paragraf
Buium Solomon, Botosani, str. Rosiori Nr. 14.
Paragraf
Eugenia Hurduc, oraş Stefanesti.
Paragraf
Lazarovici Roza, oraş Harlau, str. Ştefan cel Mare Nr. 10.
Paragraf
Schachter Moritz, oraş Harlau, str. Ştefan cel Mare Nr. 62.
Paragraf
Bratila Cecilia, Botosani, calea Naţionala Nr. 210.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Defar, Iosefsohn L., farmacist, Botosani, calea Naţionala Nr. 130.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Braşov
Paragraf
Tuliu Gheorghe, Braşov, Piaţa Libertăţii Nr. 1.
Paragraf
Schuster Iosif, Braşov, strada, fosta Carol Nr. 56.
Paragraf
Joos Emeric, Braşov, calea Victoriei Nr. 70.
Paragraf
Cuteanu Gheorghe, Braşov, strada Lungă Nr. 1.
Paragraf
Wagner Herman şi Rusu Matilda, Braşov, Piaţa Libertăţii Nr. 5.
Paragraf
Eichorn Albert, Braşov, calea Victoriei Nr. 59.
Paragraf
Zeno Marcu, Braşov, strada General Mosoiu Nr. 20 A.
Paragraf
Voicu Octav, Braşov, strada fosta Regele Carol Nr. 6 a.
Paragraf
Petrescu Angela, Braşov, strada Spitalul Militar Nr. 1.
Paragraf
Picu Viorica şi Calinescu Zefira, Braşov, strada fosta Regele Mihai Nr. 20.
Paragraf
Pheps Erich, Braşov, strada, fosta Regele Carol Nr. 17.
Paragraf
Kugler Rudolf, Braşov, strada Lungu Nr. 81.
Paragraf
Gyorgy Emud, Braşov, strada Brancoveanu Nr. 7.
Paragraf
Marcea Elena, Braşov, strada fosta Carol Nr. 15.
Paragraf
Domnariu Ioan, Braşov, Piaţa Libertăţii Nr. 15.
Paragraf
Paveleanu Teodor, Braşov, strada Hirscher Nr. 16.
Paragraf
Voith Iosif, Braşov, strada fosta I. Maniu Nr. 53.
Paragraf
Tavitiam Aram, Braşov, strada fosta Regina Maria Nr. 18.
Paragraf
Mumuianu Marcela, Braşov, strada Lungă Nr. 99.
Paragraf
Dr. Eug. Sianu Bulavischi, Braşov, strada Baritiu Nr. 8.
Paragraf
Tomescu Ortansa, Braşov, strada Prundului Nr. 9.
Paragraf
Urziceanu Iliescu Iulia, Braşov, strada CuzaVoda Nr. 50.
Paragraf
Arpad Singer, Braşov, strada Smardan Nr. 2.
Paragraf
Liebling Iuliana, Braşov, strada Lungă Nr. 42.
Paragraf
Massu Aurora, Braşov, calea Victoriei Nr. 63.
Paragraf
Ruchenstein Lupascu Henrieta, Braşov, strada Hirscher Nr. 3.
Paragraf
Grigorescu Matilda, Braşov, strada N. Balcescu Nr. 26.
Paragraf
Greif Leo, Braşov, Piaţa Libertăţii Nr. 4.
Paragraf
Gavrilescu Lucian, Braşov, strada Cpt. Ilie Birt Nr. 2.
Paragraf
Malinici Mandita, Braşov, strada Sf. Petru.
Paragraf
Donnenfeld Segal, Braşov, suburb. Scheiu.
Paragraf
Schaser Frederic, com. Rasnov.
Paragraf
Baboie Adelina Viorica, com. Rasnov.
Paragraf
Reiner Otto, com. Codlea.
Paragraf
Mahsam Carol, com. Codlea.
Paragraf
Nan Iancu, com. Intorsatura Buzaului.
Paragraf
Birea Aurel, com. Intorsatura Buzaului.
Paragraf
Mihaila Filofteia, com. Satulung.
Paragraf
Alfred Markovitz, com. Satulung.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Chim. Isac Alexandrina, Braşov, str. fost Bratianu Nr. 2.
Paragraf
Inchirom, S.I.N.C., Braşov, str. M. Viteazu Nr. 8 bis.
Paragraf
Pharmag, S.A., Braşov, str. Sf. Ion Nr. 2.
Paragraf
Salvator, dr. Senea Oct., Braşov, str. fosta Carol Nr. 3.
Paragraf
Vitax, Braşov, str. M. Viteazu Nr. 82.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Chlorodont, S.A.R., Braşov, str. Lepadatu Nr. 2.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Optima, S.I.N.C., Braşov, strada Voevodul Mihai Nr. 3.
Paragraf
Pharmag, drog. Gh. Roth, Braşov, str. Regina Maria Nr. 18.
Paragraf
Mondialfarm., Victor Tudoran, com. Satulung.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Kurt Neustader, med., Braşov, str. Republicii Nr. 14.
Paragraf
Drog. Mihail Kamner, med., Braşov, str. Republicii Nr. 18.
Paragraf
Farm. Fl. Iordanescu, med., Braşov, str. 7 Noiembrie Nr. 9.
Paragraf
Drog. Fromm Ervin, med., Braşov, str. Axente Sever Nr. 3.
Paragraf
Drog. Petre Ayntzn, nemed., Braşov, Piaţa Libertăţii Nr. 3.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Buzau
Paragraf
Taler Silvia, Buzau, str. Cuza Voda Nr. 25.
Paragraf
Agneze Nicolae, Buzau, str. Unirii Nr. 63.
Paragraf
Arginteanu Anastasia, Buzau, str. Unirii Nr. 110.
Paragraf
Catuneanu Maria şi Spinescu Teodor, Buzau, strada Cuza Voda Nr. 142.
Paragraf
Dragu Vasile, Buzau, str. Alex. Marghiloman Nr. 9.
Paragraf
Gerota Dumitru, Buzau, str. Targului Nr. 36.
Paragraf
Israel şi Mina Lupu Srauchwarger, Buzau, strada Cuza Voda Nr. 26.
Paragraf
Penculescu Ateny, Buzau, Piaţa Daciei Nr. 16.
Paragraf
Petrescu Maria, Buzau, str. Unirii Nr. 65.
Paragraf
Romascanu Constantin, Buzau, strada Cuza Voda Nr. 18.
Paragraf
Dragomirescu Cristache, Buzau, Piaţa Daciei Nr. 14.
Paragraf
Serbanescu Mihail, Buzau, strada Cuza Voda Nr. 98.
Paragraf
Tomescu Gheorghe, Buzau, strada Unirii Nr. 128.
Paragraf
Gatcoianu Ileana, Buzau, Piaţa Daciei Nr. 10.
Paragraf
Hoffman Aurel, Buzau, strada Cuza Voda Nr. 72.
Paragraf
Ana Vartan, Buzau, strada Carol Nr. 12.
Paragraf
Ciolca Pohrib Elena, Buzau, strada C. Sarateanu Nr. 1.
Paragraf
Tenescu Niculescu Elena, Buzau, strada Sf. Ingeri Nr. 6.
Paragraf
Pascu Ana, Buzau, strada Marghiloman Nr. 23.
Paragraf
Popa Ovidiu, Buzau, strada Marghiloman Nr. 30.
Paragraf
Georgescu Mihaescu Margareta, Buzau, strada Unirii Nr. 100.
Paragraf
Caleap Constantin, oraş Mizil, strada Carol Nr. 75.
Paragraf
Filoti Teodorescu Jeana, oraş Mizil, strada Carol Nr. 92.
Paragraf
Nica Teodor, oraş Mizil.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. Vicentiu Livovschi Roman, med., Buzau, strada Cuza Voda Nr. 24.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Campulung - Bucovina
Paragraf
Friedman Abraham, C - lung - Bucovina.
Paragraf
Garai Frieda, C - Lung - Bucovina.
Paragraf
Feuerstein Emil, C - Lung - Bucovina, str. Reg. Mihai Nr. 71.
Paragraf
Chitul Nicolae, C - Lung - Bucovina.
Paragraf
Schnarch Albin, C - Lung - Bucovina. str. fost Reg. Mihai Nr. 81.
Paragraf
Feuerstein Emli, C - Lung - Bucovina, str. Fost Reg. Mihai Nr. 71.
Paragraf
Solo Schmitdt, C - Lung - Bucovina.
Paragraf
Sielberberg Herman, Vatra Dornei.
Paragraf
Katz Mendel, Vatra Dornei.
Paragraf
Lowin Ana, Gura Humorului.
Paragraf
Heringer Leon, Gura Humorului.
Paragraf
Kupferberg Isig, Gura Humorului.
Paragraf
Glinschi Mihovan Vasile, oraş Vama.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Caras
Paragraf
Grose Emeric, Oravita, str. fosta Reg. Carol Nr. 37.
Paragraf
Knoblauck Augustin, Oravita, farm. ,,Vulturul Negru".
Paragraf
Bock David, Oravita, str. fosta Reg. Mihai Nr. 27.
Paragraf
Brada Eduard Dezideriu, or. Resita, str. fosta Reg. Maria Nr. 4.
Paragraf
Coama Pop Felicia, oraşul Resita, str. fosta Carmen Sylva Nr. 41.
Paragraf
Gruici Wilan Andrei, oraşul Resita, str. Elvat Nr. 1.
Paragraf
Farkas Francisc, oraşul Resita, fosta Pr. Elisabeta Nr. 46.
Paragraf
Korner Cornel, comuna Anina.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Ciuc
Paragraf
Loffler Wilhelm, Miercurea Ciucului, str. Petofi Nr. 3.
Paragraf
Ajiteny Ajvasz Arpad, Miercurea Ciucului, str. fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Antal Gavril, Miercurea Ciucului, str. Pet"fi Nr. 11.
Paragraf
Lazar Victor Nicolae, oraş Gheorghieni, Piaţa Libertăţii Nr.11.
Paragraf
Ioana Kozma, oraş Gheorghieni, Piaţa Libertăţii Nr. 5.
Paragraf
Coloman Deer, oraş Gheorghieni, Piaţa Libertăţii Nr. 15.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Cluj
Paragraf
Sebessy Bella, Cluj, str. Dosza Gyorgy.
Paragraf
Creţu Vasile, Cluj, str. G - ral Poetas Nr. 22.
Paragraf
Elekes Elisabeta, Cluj, calea Motilor Nr. 110.
Paragraf
Ioan Langer cu Handelsman Ladislau, Cluj, str. Gh. Dosza Nr. 36.
Paragraf
Joel Schaffer şi Schaffer Rebeca, Cluj, Piaţa M.Viteazu Nr. 22 - 23.
Paragraf
Ana Rugea Burla, Cluj.
Paragraf
Margareta Mathe Szabo, Cluj, Piaţa M. Viteazu Nr. 20.
Paragraf
Iuliu Codarcea, Cluj, str. Reg. Maria Nr. 9.
Paragraf
Eugen Czavassy, Cluj, str. Victor Babes Nr. 18.
Paragraf
Maximilian Weissbrod, Cluj, calea Horia Nr. 50.
Paragraf
Zoltan Kovacs, Cluj, Piaţa Universitatii.
Paragraf
Gh. Gh. Hintz, Cluj, Piaţa Libertăţii, Nr. 28.
Paragraf
Teodor Goina, Cluj, Piaţa Libertăţii, Nr. 34.
Paragraf
Most., Ştefan Mircea, Cluj, calea Horia, Nr. 13.
Paragraf
Dr. Iuliu Csereszneyes, Cluj, Piaţa Malinovschi Nr. 13.
Paragraf
Dr. Iuliu Kohn, Cluj, Piaţa Libertăţii, Nr. 10.
Paragraf
Simon Maria şi Barany Valentin, Cluj, str. Horia Nr. 6.
Paragraf
Zoltan Sebestyen, Cluj, str. Budai Nagy Antal Nr. 55.
Paragraf
Most. Weinrich Edmund, Cluj, str. Fosta Reg. Ferdinand Nr. 55.
Paragraf
Most. Garda Clara, Cluj, Piaţa Libertăţii, Nr. 29.
Paragraf
Gall Alexandru şi dr. V. Ciocanelea, Cluj, Piaţa fosta M. Viteazu Nr. 32.
Paragraf
Balasz Gheorghe, Cluj, str. Joky Nr. 2.
Paragraf
Antal Sabin, Cluj, str. fosta Reg. Maria Nr. 10.
Paragraf
Suranyi Zoltan, Cluj, str. Baritiu Nr. 16.
Paragraf
Kovats Iolanda, calea fosta Reg. Ferdinand Nr. 2.
Paragraf
Karacsony Adalbert, Cluj, Piaţa Fosta M. Viteazu Nr. 1.
Paragraf
Berger Teodor, Cluj, Piaţa Malinovschi Nr. 1.
Paragraf
Edith Laszlo Emiras, Cluj, str. Danto Nr. 1.
Paragraf
Sara Dr. Orient, dr. Tiberiu Orient şi Kiraly Ludovic, Cluj, str. Mărăşeşti Nr. 17.
Paragraf
Brief Charlotte, str. Horia Nr. 4.
Paragraf
Solomon Atlasz Aurora, Cluj, str. Dosza Nr. 19.
Paragraf
Szortaey Gall Margareta, Cluj, str. fost Reg. Mihai Nr. 11.
Paragraf
Panczel Geza cu Paradi Francisc, Cluj, Piaţa Marasti Nr. 14.
Paragraf
David Ladislau, Cluj, str. fost Reg. Maria Nr. 29.
Paragraf
Risca Emil, Cluj, str. fost Reg. Maria Nr. 16.
Paragraf
Gorog Vasile, Cluj, str. fost Reg. Maria Nr. 2.
Paragraf
Markovits Adalbert Bella, Cluj, calea Armatei Roşii Nr. 13.
Paragraf
Virgil Sotropa, Cluj, piaţa Ştefan cel Mare Nr. 1
Paragraf
Francisc Lukacs, Cluj, strada Dosza Gh. Nr. 37.
Paragraf
Ladislaul Martonfi, Cluj, strada N. Iorga Nr. 27.
Paragraf
Tab Tiberiu, calea Deportatilor Nr. 60.
Paragraf
Keresztessy Iosif, Cluj, strada Teofil Cipariu Nr. 13 - 15.
Paragraf
Vass Paul, Cluj, calea Horia Nr. 1.
Paragraf
Holicska Andrei, Cluj, calea Motilor Nr. 42.
Paragraf
Schapira Bojum Cecilia, Cluj, piaţa Mihai Viteazul Nr. 40.
Paragraf
Nagy Ioan, oraşul Huedin.
Paragraf
Rusu Valentin, oraşul Huedin.
Paragraf
Gheorghe Pop, oraşul Huedin.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Bacteriologic medical, Dr. Elisabeta Elian, Cluj, str. Horca Nr. 2.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Antacit S.i.n.c., Ing. Andrei Berzelles şi Dezideriu Mozes, Cluj, strada Kogălniceanu Nr. 21.
Paragraf
Mikrom, cosm., Farm. Boros Valentin, Cluj, strada Marzescu Nr. 19.
Paragraf
Farm. Dr. Ferencz Aron, Cluj, strada Dostoiewski Nr. 63.
Paragraf
Dr. Rozsa Gh., piaţa Libertăţii Nr. 27.
Paragraf
Pharmachemia, Puscas Tiberiu, farm., Cluj, calea Regele Ferdinand Nr. 83.
Paragraf
Lawrans, Buszttay Ioan, Cluj, str. fost Regina Maria Nr. 82.
Paragraf
Prof. Dr. Iuliu Moldovan, Cluj, strada Regala Nr. 47.
Paragraf
Nova, S.i.n.c., Cluj, strada Fantanele Nr. 11.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
F. Butyka, S.A., Cluj, strada 6 Martie Nr. 4.
Paragraf
Sanodrog, Hirsch Alex., Cluj, piaţa Libertăţii Nr. 32.
Paragraf
Sicodrog, S.I.N.C., Cluj, piaţa Libertăţii Nr. 32.
Paragraf
Depozite cosmetice
Paragraf
Mozes Desideriu, Central Chimic, Cluj, strada Molotov Nr. 18.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. S. Leidersdorfer, med., Cluj, strada Dosza Gheorghe Nr. 23.
Paragraf
Drog. M. Rosza, med., Cluj, piaţa Libertăţii Nr. 27.
Paragraf
Drog. A. Weissberger, Med., Cluj, piaţa Libertăţii Nr. 29.
Paragraf
Drog. N.I. Szegho, nemed., Cluj, Timotei Cipariu Nr. 5.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Constanta
Paragraf
Barbulescu Nicolae, Constanta, Bulevardul fost Regina Maria Nr. 140.
Paragraf
Pertoniu Sofia, Constanta, strada Moldovei Nr. 7.
Paragraf
Vasiliu Andrei Andreina, Constanta, strada Carol Nr. 186.
Paragraf
Mihailescu Cornelia, Constanta, str. fosta Carol Nr. 161.
Paragraf
Ticusan Sultana, Constanta, strada Costachi Negri.
Paragraf
Wellea Ecaterina, Constanta, str. fosta Carol Nr. 111.
Paragraf
Stanescu Stelian, Constanta, str. fosta Carol Nr. 136.
Paragraf
Sorin Miga, Constanta, strada fosta Carol Nr. 80.
Paragraf
Enachescu Dumitru, Constanta, strada Dragos - Voda nr. 13.
Paragraf
Marulis Dionisie, Constanta, str. fosta Carol Nr. 35.
Paragraf
Vasilescu George, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 23.
Paragraf
Berberianu Ion Nicolae, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 57.
Paragraf
Sumedrea Victoria, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 65.
Paragraf
Blumer Leon, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr.73.
Paragraf
Alifante Anastase, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 78.
Paragraf
Bitman Ghes, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 89.
Paragraf
Nicolau Mitacu Dumitru, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 100.
Paragraf
Rosin Iosif, Constanta, strada Ştefan cel Mare Nr. 153.
Paragraf
Niculescu Rusali Ecaterina, fosta strada Carol Nr. 56.
Paragraf
Garabetian Virginia, Constanta, str. Ştefan cel Mare Nr. 54.
Paragraf
Klinger Herman, Constanta, sos. Scarlat Varnav Nr. 20.
Paragraf
Ghetu Victoria, Constanta, strada Ştefan Mihailescu Nr. 24.
Paragraf
Contoguri Panait, Constanta, strada fosta Carol Nr. 129.
Paragraf
Teodora Oprica, Constanta, strada Ştefan cel Mare.
Paragraf
Tocila Petru Elena, Medgidia, Farm. "Sănătatea".
Paragraf
Micu Nicolae, Medgidia, Farm. "Sf. Elena".
Paragraf
Constantinescu Gh., Cernavoda, Farmacia "Sf. Gheorghe".
Paragraf
Sigmud Emil, Cernavoda, Farm. "Steaua României".
Paragraf
Busuioc Nistor Cecilia şi Scarlat Cinschi Maria, Mangalia, strada fosta Ferdinand Nr. 30.
Paragraf
Bozianu Clara, V. Roaita.
Paragraf
Wagner Andrei, V. Roaita.
Paragraf
Constantin I. Gheorghe, Hârşova, Farm. "Izvorul Tamaduirii".
Paragraf
Badescu Maria, Ostrov.
Paragraf
Leoncimidi Ana, suburb. Anadalchioi.
Paragraf
Pambucoglu Aurelia, Constanta, strada 23 August Nr. 90.
Paragraf
Dicu G. Silvia, suburb. Filimon Sarbu.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, Dr. Sachelarie N. Emilia, Constanta, strada Cuza Voda Nr. 17.
Paragraf
Analize medicale, Dr. C. Tunaru, Constanta, strada General Manu Nr. 35 bis.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Petre Tanasoca, med., Constanta strada fosta Carol.
Paragraf
Papaianus I., med., Constanta strada fosta Carol Nr. 90.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Covurlui
Paragraf
Ianculescu Teodor, Galaţi, str. Berthelot Nr. 7.
Paragraf
Lupascu P. Florica, Galaţi, str. Brailei Nr. 40.
Paragraf
Pavloff Petre, Galaţi, str. Brailei Nr. 146.
Paragraf
Gerea Nicolae, Galaţi, str. Tecuci Nr. 69.
Paragraf
Radu Paraschivescu Constanta, Galaţi, str. P. Negri Nr. 1.
Paragraf
Pierro Florica, Galaţi, str. Traian Nr. 1.
Paragraf
Schwartz Marcu, Galaţi, str. Tecuci Nr. 2.
Paragraf
Silvester Marcel, Galaţi, str. Sft. Dumitru Nr. 9.
Paragraf
Cancicov Margareta, Galaţi, str. Potului Nr. 99.
Paragraf
Suciu Pop Angela, Galaţi, str.Traian Nr. 116.
Paragraf
Stratman Moise, Galaţi, str.Traian Nr. 34.
Paragraf
Leibovici Sara, Galaţi, str. Independentei Nr. 20.
Paragraf
M. Finkelstein, Galaţi, str. Brailei Nr. 9.
Paragraf
Troia Valentina, Galaţi, str. Domnească Nr. 110.
Paragraf
Most. Scurtu Aurel, Galaţi, str. Domnească Nr. 33.
Paragraf
Pop Septimiu, Galaţi, str.Domnească Nr. 56.
Paragraf
S. Reingewurtz Sigismund Branda, Galaţi, str. Lahovary Nr. 40.
Paragraf
Moloiu Alexandrina, Galaţi, str. Domnească Nr. 30.
Paragraf
Moloiu Elena, Galaţi, str. Berthelot Nr. 30.
Paragraf
Gavrilescu Elvira, Galaţi, str. Domnească Nr. 60.
Paragraf
Smilovici Moise şi Riven Smil, Galaţi, Piaţa Negri Nr. 63.
Paragraf
Stefanescu Silvia, Galaţi, str. fosta Pr. Maria Nr. 12.
Paragraf
Moscovici Avram, Galaţi, str. Movilei Nr. 2.
Paragraf
Dimitrov Dacio, Galaţi, str. Traian Nr. 127.
Paragraf
Fichman Juster Etela, Galaţi, str. Codreanu.
Paragraf
Medeea Czleschi Ionescu, Galaţi, str. Tecuci Nr. 126.
Paragraf
Wasserman Florica, Galaţi, str. Virgil Poenaru Nr. 52 bis.
Paragraf
Wechsler Roza, Galaţi, str.Domnească Nr. 44.
Paragraf
Klinger Herman Galaţi, str. Scarlat Varnav Nr. 20.
Paragraf
Mendelsohn Anda, Galaţi, str. C. Negri Nr. 9.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimico - medicale, Galaţi, str. Traian Nr. 97.
Paragraf
Analize medicale, Galaţi, str. Maior Fotea Nr. 13, Dr. D. Rupile.
Paragraf
Analize chimico - medicale, Galaţi, Dr. Flax.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. I. Mihailescu, med., Galaţi, str. Independentei Nr. 20.
Paragraf
Drog. N. Busila, med., Galaţi, str. Traian Nr. 29.
Paragraf
Farm. Titus Apfel, med., Galaţi, str. Portului Nr. 167.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Dambovita
Paragraf
Greff Alexandrina, Targoviste, str. fosta Reg. Mihai Nr. 17.
Paragraf
Voronca Nicolae, Targoviste, str. fosta I.C. Bratianu Nr. 4.
Paragraf
Cristescu Agripina, Targoviste, str. fosta Reg. Mihai Nr. 37.
Paragraf
Naghi Alexandru, Targoviste, str. fosta Reg. Mihai Nr. 41.
Paragraf
Naghi Alexandru, Targoviste, str. fosta Reg. Mihai Nr. 41.
Paragraf
Naghi Alexandru, Targoviste, str. fosta Reg. Mihai Nr. 41.
Paragraf
Stoian Petre, Targoviste, str. I.C. Bratianu Nr. 27.
Paragraf
Sana Freier, Targoviste, str. Filipescu Nr. 3.
Paragraf
Rosenberg Samoil,Targoviste, str. fosta I.C. Bratianu Nr. 20.
Paragraf
Zghibarta Trofin, Targoviste.
Paragraf
Zelinschi Maximilian, oraş Pucioasa, str. fosta Regala Nr. 61.
Paragraf
Flanga Ioan, oraş Pucioasa.
Paragraf
Rusescu Ionescu Julieta, oraş Gaesti.
Paragraf
Banescu Marieta, oraş Gaesti.
Paragraf
Andreescu Maria, oraş Gaesti, str. Olanescu Nr. 55.
Paragraf
Bolos Ioachim, oraş. Racari.
Paragraf
Caracas Florian, oraş. Racari.
Paragraf
Banescu Rosanu Caliope. com. Pr. Mihai (Titu).
Paragraf
Popescu Mihai Viorica, com. Titu sat.
Paragraf
Dumitrescu A. Elena, com. Titu gara.
Paragraf
Meltz Petre, com. Titu Nucet.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimice bacteriologice, Targoviste, str. Alex. Stanescu Nr. 6. Dr. N. T. Teodorescu.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Dolj
Paragraf
Constantin C. Mihailescu, Craiova, str. Buzesti Nr. 35.
Paragraf
Most. C. Pictorian, Craiova, str. Unirii Nr. 32.
Paragraf
P. Crasnaru, Craiova, str. Unirii Nr. 58.
Paragraf
Cizmarescu Marcela, Craiova, b - dul fost Carol Nr. 126.
Paragraf
Constantinescu Virginia, Craiova, str. Buzesti Nr. 9.
Paragraf
Dumitriu Eustatiu, Craiova, str. Brostei Nr. 38.
Paragraf
Ioanovici Ioan, Craiova, str. Cuza Voda Nr. 44.
Paragraf
Gheorghiu Ştefan, Craiova, str. Cuza Voda Nr. 18.
Paragraf
Lazeanu Pandele Ivona, Craiova, str. Cuza Voda Nr. 26.
Paragraf
Munteanu Tulius, Craiova, str. Cuza Voda Nr. 96.
Paragraf
Most. Dr. Missbach Costin, Craiova, strada Cuza Voda Nr. 52.
Paragraf
Vita Marinescu Ileana, Craiova, b - dul fost Carol Nr. 25.
Paragraf
Most. Elvira Nadoiu, Craiova, str. Madona Dudu Nr. 21.
Paragraf
Petrescu Mihail Paul, Craiova, str. Lipscani Nr. 65.
Paragraf
Soimaru Carol, Craiova, str. Buzesti Nr. 26.
Paragraf
Teodoru Vasile, Craiova, str. Bucureştilor Nr. 12.
Paragraf
Hersohn H., Craiova, str. Unirii Nr. 2.
Paragraf
Dan Codru Viorel şi Ana Negritescu, Craiova, str. Unirii Nr. 2.
Paragraf
Lesovoi Elena, Craiova, str. Unirii Nr. 135.
Paragraf
Paraschiva Carp Mateescu, Craiova, str. Severinului Nr. 1.
Paragraf
Iuliana Costinescu, Craiova, str. Severinului Nr. 13.
Paragraf
Bunea Elias, Craiova, str. Unirea Nr. 72.
Paragraf
C. Popescu, Craiova, str. I. C. Bratianu.
Paragraf
Levy Nissim, Craiova, str. Lipscani Nr. 5.
Paragraf
Ilie Aronovici, Craiova, str. Buzesti Nr. 28.
Paragraf
Kitscher Ana, Craiova, str. b - dul fost Carol Nr. 88.
Paragraf
Alexandrescu Margareta, Craiova, str. Alexandru Lahovary Nr. 91.
Paragraf
Cioica Alexandrina, Craiova, str. General Argintoianu Nr. 2.
Paragraf
Morgenstren Aurel, Craiova, str. General Argintoianu Nr. 46.
Paragraf
Stanescu Ionescu Ana, Craiova, calea Bucureştilor Nr. 109.
Paragraf
Coplovici Samoil, Craiova, str. Madona Dudu Nr. 23.
Paragraf
Scutelmicu Nicolae, Craiova, str. Cuza Voda.
Paragraf
Protopopescu Stefania, Craiova, calea Bucureştilor Nr. 255.
Paragraf
Stefanescu Dumitru, Craiova, str. Imparatul Traian Nr. 104.
Paragraf
Nicolesco Badita, Craiova, calea Breslei Nr. 33.
Paragraf
User Haim Goldenberg, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 33.
Paragraf
Petrescu Costin Emilia, suburb. Româneşti - Dolj.
Paragraf
Most. Gheorghiu Sava, oraşul Plenita.
Paragraf
Cristescu Teofil, oraşul Plenita.
Paragraf
Chioralia Vintila, oraşul Plenita.
Paragraf
Lagara Anghel Olga, oraşul Calafat, str. Cuza Voda Nr. 43.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, dr. Savopol - dr. Mogos, Craiova, str. C. A. Rosetti Nr. 6.
Paragraf
Analize medicale, dr. E. Ratu, Craiova, str. Unirii Nr. 136.
Paragraf
Analize medicale, Carausu Gheorghe, Craiova strada Copertari Nr. 1.
Paragraf
Analize medicale, dr. Ionescu Barzu, str. Generalisimul Stalin Nr. 2.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Farm. Dr. Mogos Marin, Craiova, str. Imp. Traian Nr. 44.
Paragraf
Osmoza, Schreibman Pinchas, Craiova, str. Pr. Nicolae Nr. 34.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Chimicoza, chim. Lucia dr. Mogos, Craiova, str. Imp. Traian Nr. 44.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Chimidrog, Ovidiu Dabulescu, farmacist, Craiova, Str. Unirii Nr. 128.
Paragraf
Farm. Goldemberg Haim User, Craiova, fost b - dul Carol I Nr. 126.
Paragraf
Medidrag, farm. Gurau Maria, Craiova, strada Elea Nr. 19.
Paragraf
Armedica, farm. Armand Penchas, craiova, str. L. Catargiu Nr. 5.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. D. Diulescu, med., Craiova, str. Unirii Nr. 95.
Paragraf
Drog. Alex. Diulescu, med., Craiova, str. Cuza - Voda Nr. 3.
Paragraf
Drog. most. Ercul Cristina, med., Craiova, str. Unirii Nr. 31.
Paragraf
Drog. - farm. Angela Dumitrescu, med., Craiova, str. Unirii Nr. 48.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Dorohoi
Paragraf
Herscu Roşu, Dorohoi, str. Grigore Ghica Nr. 2.
Paragraf
Hirsch Marcovici, Dorohoi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 24.
Paragraf
Burah Solomon Dorohoi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 73.
Paragraf
Ciogolea Constantin, Dorohoi, str. Nonceru.
Paragraf
Saly Segal, Dorohoi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 24.
Paragraf
Rosner Eugen, Dorohoi, str. M. P. Moruzi Nr. 29.
Paragraf
Fanny Haifler şi Marcovici Roza, Dorohoi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 65.
Paragraf
Vitianu Constantin, comuna Saveni.
Paragraf
Sulimsohn Iulius, comuna Saveni.
Paragraf
Wechsler Isac, comuna Saveni.
Paragraf
Parvulescu Margareta, comuna Mihaileni.
Paragraf
Serbanescu Marin Elena, Darabani.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimico - bacteriologice, Dr. Iahr Iosif, str. Ştefan cel Mare Nr. 1.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Fagaras
Paragraf
Brumboiu Coriolan, Fagaras, Piaţa Unirii Nr. 25.
Paragraf
Grigoriu Damianivici Olga, Fagaras, str. Aron Pumnul Nr. 1.
Paragraf
Herman Ioan, Fagaras, Piaţa M. Viteazu Nr. 1.
Paragraf
Dr. Konttesweller Carol şi Duscha Iosif, Fagaras, Piaţa Unirii Nr. 2.
Paragraf
Dr. Spirescu Grama Eliza, Fagaras, Piaţa Unirii Nr. 11.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Falciu
Paragraf
Rodica Baiesu, Husi, str. Ghica Voda Nr. 68.
Paragraf
Herman Brandt, Husi, str. Ghica Voda Nr. 66.
Paragraf
Smil Smilovici, Husi, str. Lascar Catargiu Nr. 30.
Paragraf
Eugenia Dobrescu Mircea, oraş Tg. - Falciu.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Gorj
Paragraf
Titu Ivanoiu, Tg. - Jiu, str. Victoriei Nr. 3.
Paragraf
Titu Topescu, Tg. - Jiu, str. Victoriei Nr. 44.
Paragraf
Artur Poll, Tg. - Jiu, str. Tudor Vladimirescu Nr. 38.
Paragraf
Zarchievici Victor, Tg. - Jiu, str. Tudor Vladimirescu Nr. 22.
Paragraf
Natalia Dr. Lupescu, Tg. - Jiu, str. Victoriei Nr. 55.
Paragraf
Argola Gheorghe, Tg. - Jiu, str. Tudor Vladimirescu Nr. 55.
Paragraf
Parvulescu Puscariu Viorica, Tg. - Jiu, str. Tudor Vladimirescu Nr. 24.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. I. Rasina, med., Tg. - Jiu, str. Victoriei Nr. 46.
Paragraf
Drog. Grigore Crainic, med., Tg. - Jiu.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Hunedoara
Paragraf
Nussbaum Nicolae, Deva, Piaţa Unirii Nr. 15.
Paragraf
Eros Andrei, Deva, str. fosta Reg. Maria Nr. 16.
Paragraf
Pucerea Ionel, Deva, str. fosta Reg. Maria Nr. 1.
Paragraf
Schultz Paul, Deva, Piaţa Unirii Nr. 12.
Paragraf
Szabo Iacob Samoila, Deva, str. fosta Reg. Maria Nr. 3.
Paragraf
Reisman Pavel, Petrosani, piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 84.
Paragraf
Georgescu Nicolae, Petrosani, piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 84.
Paragraf
Reingewurtz Herman şi Levy Coloman, Petrosani, piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 60.
Paragraf
"Vulturul Negru", Ferenczy Caza, Hunedoara, piaţa Libertăţii Nr. 13.
Paragraf
Turceanu Maria Lucretia, Hunedoara.
Paragraf
Neuman Herman, oraş. Hateg, piaţa fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Szabo Carol, oraş. Hateg, piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 17.
Paragraf
Crisan Traian, Hateg, Piaţa fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Vad. Vlad Mariana, oraş. Orastie, str. Ardeleanu Nr. 1.
Paragraf
Dr. Crisan Cornel, oraş. Orastie.
Paragraf
Caimacan Elena, oraş. Orastie.
Paragraf
"Crucea Alba", Keleman Tiberiu, oraş Lupeni.
Paragraf
"Sănătatea", Papp Titica, oraş. Lupeni.
Paragraf
Stoica Ion, oraş. Brad.
Paragraf
"Sf. Gheorghe", Mihaly Carol, oraş. Brad.
Paragraf
Farmaciile din judeţul Ialomita
Paragraf
Emil Gradinescu, Calarasi, str. Stirbei Voda Nr. 56.
Paragraf
Samuel Grunberg, Calarasi, str. Stirbei Voda Nr. 9.
Paragraf
Ovidiu Ghioca, Calarasi, str. Bucureşti Nr. 94.
Paragraf
Dr. Maria Beroniade, Calarasi str. Bucureşti Nr. 147.
Paragraf
Radu Dutulescu, Calarasi str. Bucureşti Nr. 153.
Paragraf
Maria Furnica, Calarasi str. Perte Enescu Nr. 8.
Paragraf
Cristea Stefanescu Maria, Calarasi str. Bucureşti Nr. 143.
Paragraf
Marmureanu Teodora, Calarasi str. Petre Enescu Nr. 28.
Paragraf
Stancescu St. Marin, Calarasi str. Bucureşti Nr. 213.
Paragraf
Niculescu Florica, Calarasi str. Bucureşti Nr. 132.
Paragraf
Despina Serbanescu,. oraşul Urziceni, str. Ferdinand Nr. 26.
Paragraf
Polixenia Turtureanu, oraşul Urziceni, str. Teodoru Nr. 78.
Paragraf
Mircea Dan Popescu, oraşul Urziceni, str. fosta Carol Nr. 82.
Paragraf
Margareta Georgescu, oraşul Urziceni, str. Teodoru Nr. 40.
Paragraf
Atanase Cupali, oraşul Slobozia str. Matei Basarab Nr. 107.
Paragraf
Hristodor Luzi, oraşul Slobozia str. Matei Basarab Nr. 85.
Paragraf
Georgeta Dr. Balasoiu, oraşul Slobozia str. Matei Basarab Nr. 176.
Paragraf
Vanghele Dimica, oraşul Fetesti calea Calarasi Nr. 230.
Paragraf
Dinulescu C-ţin, oraşul Fetesti, Gara.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Dr. vet. Th. Lucas. med., Calarasi.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Ilfov
Paragraf
Urbane şi rurale
Paragraf
Ionescu Elvira, Oltenita.
Paragraf
Azdril Leon, Oltenita.
Paragraf
Gheorghe Manciulescu, Oltenita.
Paragraf
Elena Paraschivescu, most., Budesti.
Paragraf
Paulet Mika, Budesti.
Paragraf
Vasilichis Bertleg, Buftea.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Niculescu Stelian, nemed., Oltenita, str. fosta Carol Nr. 37.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Iaşi
Paragraf
Dr. D. G. Beceanu, Iaşi, str. Anton Panu Nr. 32.
Paragraf
Eliza Ghica Rateanu, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 83.
Paragraf
Giosanu Ortansa, Iaşi, str. Ştefan cel Mare Nr. 65.
Paragraf
Fichman Baruch, Iaşi, str. Anton Pan, Nr. 35.
Paragraf
Coroi Al. Maria, Iaşi, str. Nicolina Nr. 29.
Paragraf
Racovita Nicolae, Iaşi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 109.
Paragraf
Catrina Nicolae, Iaşi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 52.
Paragraf
Paun C. Constantin, Iaşi, str. Elena Damna Nr. 11.
Paragraf
Terenzi Petre, Iaşi, str. Lapusneanu Nr. 37.
Paragraf
Braunstein Erna, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 6.
Paragraf
Most. Werner, Iaşi, str. Lapusneanu Nr. 34.
Paragraf
Coman Lucia, Iaşi, str. Socola Nr. 25.
Paragraf
Popa Mihail Eugenia, Iaşi, str. Bucsinescu Nr. 1.
Paragraf
Martin Welt, Iaşi, str. Cucu Nr. 12.
Paragraf
Bercovici Iacob, Iaşi, str. Nicolina Nr. 104.
Paragraf
Tomescu C. Dumitru, Iaşi, str. Ştefan cel Mare Nr. 13.
Paragraf
Irofte S. Maria, Iaşi, b - dul fost Ferdinand Nr. 8.
Paragraf
Adace Justin, Iaşi, str. A. D. Xenopol Nr. 1.
Paragraf
Dr. C. Ichiu, Iaşi, str. Pacurari Nr. 1.
Paragraf
Emil Grozea Dr. Stavar, Iaşi, str. Lapusneanu Nr. 15.
Paragraf
Clara Bayer şi Henrieta Haimovici Bayer, Iaşi, str. Pacurari Nr. 185.
Paragraf
Abramovici Rebeca, Iaşi, str. Vasile Conta Nr. 2.
Paragraf
Moise Solomon şi Leibovici M. Adela, Iaşi, str. Mareşal Malinovischi Nr. 34.
Paragraf
Bercu Suzana, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 14.
Paragraf
M. Segal Caritas şi Miscovici Deutsch, Iaşi, piaţa Cuza Voda Nr. 5.
Paragraf
Sara Leibovici şi Ghizela Nathanasohn Marcovici, Iaşi, str. Ştefan cel Mare Nr. 35.
Paragraf
Rennee Dr. Ochs, Iaşi, str. Cismariei Nr. 5.
Paragraf
Daniil Meierovici şi Kaufman Iulia, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 32.
Paragraf
Sirchis David, Iaşi, str. Mareşal Malinovischi Nr. 4.
Paragraf
Goldenberg Golda, Iaşi, str. Victor Place Nr. 9.
Paragraf
Netty Guttman Haber şi Pesea Elgurth Davidsohn, Iaşi, piaţa Halei.
Paragraf
Blumenfeld Jeaneta, Iaşi, str. Anastasie Panu Nr. 50.
Paragraf
Dichtear Ghizela, Iaşi, str. C. Negri Nr. 15.
Paragraf
Cupfer Edmund, Iaşi, str. Palat Nr. 26.
Paragraf
Iosub Herscovici şi Cuperman Avram Iosub, Iaşi, piaţa Sf. Spiridon.
Paragraf
David Moise, Iaşi, str. Socola Nr. 82.
Paragraf
Moise Plopoi şi Bander Feiga, Iaşi, str. Costache Negri Nr. 41.
Paragraf
Wittner Hugo, Iaşi, b - dul fost Ferdinand Nr. 13.
Paragraf
Haim Lazar şi Netty Calamanovici, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 67 - 69.
Paragraf
Caufman Betty, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 83.
Paragraf
Bercu Bernard, Iaşi, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 52.
Paragraf
Idu Marius Sorin, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 30.
Paragraf
Horovitz Moscovici Alexandrina, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 1.
Paragraf
Carol Haimovici, com. Podul Iloaiei.
Paragraf
Herman Alexandru, com. Podul Iloaiei.
Paragraf
Steinic Meer, oraşul Tg. - Frumos, str. Cuza Voda Nr. 73.
Paragraf
Schonfeld Sofia, oraşul Tg. - Frumos.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, Dr. L. Wasserman,, Iaşi, str. Dobrogeanu Gherea Nr. 16.
Paragraf
Analize medicale, Dr. Diaca Lazar,, Iaşi, str. Lapusneanu Nr. 29.
Paragraf
Analize medicale, Dr. Herdan, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 13.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Dr. Beceanu, Iaşi, str. A. Panu Nr. 32.
Paragraf
Veritas, Kiselevschi Vladimir, Iaşi, str. Palat Nr. 49.
Paragraf
Mikrosan, farm. Morgenstern, Iaşi, str. Ghica Voda Nr. 12.
Paragraf
Judeţul Iaşi
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Mercur, Coffman Meier, Iaşi, str. Cuza Voda Nr. 6.
Paragraf
Farm. Mardare.
Paragraf
Irofte Maria, Iaşi, b-dul Ferdinand Nr. 8.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Mehedinti
Paragraf
Bojneagu Viorica, Tr.-Severin, str. Traian Nr. 97.
Paragraf
Teodor Popescu, Tr.-Severin, piaţa Radu Negru Nr. 1.
Paragraf
Pacuraru Pavel, Tr.-Severin, str. Traian Nr. 91.
Paragraf
"Coroana României", Blaga Simion, Tr.-Severin, str. Traian.
Paragraf
Hacila Eugen, Tr.-Severin, str. Traian Nr. 159.
Paragraf
Stiopul Mihail, Tr.-Severin, piaţa Radu Negru Nr. 9.
Paragraf
Marcu Fluerasu Florica, Tr.-Severin, str. Adrian Nr. 153.
Paragraf
Mandru Viorica, Tr.-Severin.
Paragraf
Dudescu Constanta, Tr.-Severin, piaţa Radu Negru Nr. 10.
Paragraf
Dr. Virgil Torjescu, Tr.-Severin, str. Traian Nr. 107.
Paragraf
Popescu Florian, oraşul Baia de Arama, str. Victoriei Nr. 38.
Paragraf
Cismarescu Gheorghe, oraşul Strehaia.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Mih. Nanu, med., Tr.-Severin, str. Maior Strehaianu Nr. 3.
Paragraf
Drog. M. Torjescu, med., Tr.-Severin, str. Traian Nr. 97.
Paragraf
Depozite cosmetice
Paragraf
Drog. Cristescu Ioan, Tr.-Severin, str. Smardan Nr. 1.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Mures
Paragraf
Osvath Carol, Tg. - Mures, str. Ştefan cel Mare Nr. 107.
Paragraf
Nagy Eugen, Tg. - Mures, str. Constantin Roman Nr. 2.
Paragraf
Gyalui Rosenberg Paul, Tg. - Mures, str. Calarasilor Nr. 1.
Paragraf
Ismael Martin, Tg. - Mures, str. Calarasilor Nr. 5.
Paragraf
Holicska Ştefan Andrei, Tg. - Mures, Piaţa Stalin Nr. 52.
Paragraf
Konari Iosif, Tg. - Mures, str. St. S. Popovici Nr. 4.
Paragraf
David Ioan, Tg. - Mures, Piaţa Stalin Nr. 38.
Paragraf
Sandor Zoltan, Tg. - Mures, str. Calarasilor Nr. 97.
Paragraf
Adela Suciu, Tg. - Mures.
Paragraf
Ferdinand Grosz, Tg. - Mures, Piaţa Unirii Nr. 28.
Paragraf
Kovacs Andrei, Tg. - Mures, Piaţa Unirii Nr. 6.
Paragraf
Widder Andrei, Tg. - Mures, str. Sf. Gheorghe Nr. 2.
Paragraf
Sabin neagos, Tg. - Mures, str. Eminescu Nr. 2.
Paragraf
Berkemery Iosif, Tg. - Mures, Piaţa Stalin Nr. 22.
Paragraf
Ajtay Mihail, Tg. - Mures, str. I. G. Ducă Nr. 1.
Paragraf
Elekes Emeric, Tg. - Mures, str. Sf. Gheorghe Nr. 56.
Paragraf
Florescu Genoiu Olimpia, oraş Reghin.
Paragraf
Lutsch Hugo, oraş. Reghin, str. fosta Reg. Mihai Nr. 30.
Paragraf
Mera Victor, oraş. Reghin, Piaţa Lenin Nr. 2.
Paragraf
Eugenia Vasiliu Mittelman, oraş. Reghin, str. Mihai Viteazu Nr. 8.
Paragraf
Galler Mordko, oraş. Reghin, soseaua Mihai Bravu Nr. 32.
Paragraf
Maria Teodoru Cornea, oraş Reghin, str. Karl Marx Nr. 20.
Paragraf
Klinger Gottlieb Jeaneta, oraş Reghin, calea Mihai Bravu Nr. 41.
Paragraf
Ghelman Sara, oraş Reghin.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Imhotep, Hadnagy Csaba, Tg. - Mures, Piaţa Stalin.
Paragraf
Uran, S.A.R., Tg. - Mures, strada Tudor Vladimirescu Nr. 44.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Medicina, S.A., Tg. - Mures, str. Sf. Gheorghe Nr. 20.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Most. Drog. I. Fekete, med., Tg. - Mures, Piaţa Stalin Nr. 21.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Muscel
Paragraf
Dumitriu Maria Agnes, Campulung, str. Negru Voda Nr. 152.
Paragraf
Dumitrescu Welcescu Florica, Campulung, str. Negru Voda Nr. 128.
Paragraf
Armasescu Octavian Sever, Campulung, str. Negru Voda Nr. 110.
Paragraf
Stanescu Ioan, Campulung, str. Negru Voda Nr. 107.
Paragraf
Popovici Adrian, Campulung, str. Negru Voda Nr. 124.
Paragraf
Ciorascu C-ţin, Campulung, str. Negru Voda Nr. 182.
Paragraf
Stefanescu Ganea, Alba Iulia, Campulung, strada Negru Voda Nr. 162.
Paragraf
Chirita Gheorghe, Campulung, str. fosta Reg. Mihai Nr. 65.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. I. Stanisan, med., C. - Lung.
Paragraf
Drog. Dumitru Suicescu, med., C. - Lung.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Nasaud
Paragraf
Dr. Zaharia Sutiu, Bistrita, str. fosta Carol Nr. 29.
Paragraf
Sangeorzan Mihailovici Salina, Bistrita, Piaţa Stalin Nr. 39, farm.
Paragraf
Oraşului.
Paragraf
Farm. Crucea Alba, Aurelia Minciuna, Bistrita, strada fosta carol Nr. 29.
Paragraf
"Minerva", Silvia Greaba, Bistrita, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 25.
Paragraf
Druga Gheorghe, Nasaud, Piaţa unirii.
Paragraf
Jiga Marius, Nasaud, str. Gh. Cosbuc Nr. 194.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Neamt
Paragraf
Lieber Lisidor, Piatra Neamt, Piaţa Kogălniceanu Nr. 28.
Paragraf
Mayer Baruch, Piatra Neamt, str. L - Catargiu Nr. 51.
Paragraf
Iancu Schwartz, Piatra Neamt, str. Cuza Voda Nr. 215.
Paragraf
Marcu Siegler, Piatra Neamt, str. Podoleanu Nr. 7
Paragraf
Lozinca Ioan, Piatra Neamt, str. Cuza Voda Nr. 331
Paragraf
C. Viorel, Piatra Neamt, str. Ştefan cel Mare Nr. 31.
Paragraf
Clement Cezar şi Petre Balin, Piatra Neamt, str. Alex. cel Bun Nr. 10.
Paragraf
Estera Fichman, Piatra Neamt, Piaţa Carol.
Paragraf
Tiberiu Popescu, Piatra Neamt, str. Carol Nr. 6
Paragraf
Maria Blumenfeld Bucareschi, Piatra Neamt.
Paragraf
Aizig Segal, Piatra Neamt, str. Elena Cuza Nr. 14
Paragraf
Beraru Iosupovici Sofia, Piatra Neamt, str. fosta Carol Nr. 10.
Paragraf
Papa Sotir Constantin, Piatra Neamt, str. Al. Lapusneanu Nr. 10.
Paragraf
Ilie Silberman, Tg. - Neamt, str. Ştefan cel Mare Nr. 56.
Paragraf
Iosif Grunberg, Tg. - Neamt, str. Ştefan cel Mare Nr. 40.
Paragraf
Bercovici Strul, Tg. - Neamt, str. fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Marcu Maria, Tg. - Neamt,Piaţa Kogălniceanu.
Paragraf
Jetty Gurman, Tg. - Buhusi, strada fosta Reg. Carol Nr. 5.
Paragraf
Mehel Iosub, Tg. - Buhusi str. fosta Reg. Carol Nr. 25.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, Dr. Micu Ilie, P. Neamt, str. I. V. Stalin Nr. 2.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Farm. Vorel Constantin, Piatra Neamt.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Most. Hanganu, med., Tg. - Neamt.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Odorheiu
Paragraf
Koncz Andrei, Odorhei, str. fosta Reg. Maria Nr. 15.
Paragraf
Hecser Coloman Pavel şi Dr. Vilma Fereman Hescer, Odorhei, Piaţa Stalin Nr. 22.
Paragraf
Csucsi Carol, Odorhei, str. Kossuth Nr. 15.
Paragraf
Vary Sigismund, Odorhei, str. Kossuth Nr. 12.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Lautzky Alex., nemed., Odorhei, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 31.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Prahova
Paragraf
Vasilescu Nicolaescu Steliana, Ploiesti.
Paragraf
Stoicescu Viorica, Ploiesti.
Paragraf
Dragomirescu Basarab, Ploiesti, str. Română Nr. 45.
Paragraf
Carol Schuler, Ploiesti.
Paragraf
Alexandra Ludwig, Ploiesti, Piaţa Unirii Nr. 5
Paragraf
Alexandru Constantinescu, Ploiesti, Piaţa Unirii Nr. 72
Paragraf
Most. Pericle Demetriade şi Emil Friedsam, Ploiesti, str. Fructelor Nr. 1
Paragraf
Gh. Comanescu, Ploiesti, b - dul Ferdinand Nr. 28.
Paragraf
Gheorghe Pacala, Ploiesti, str. Reg Maria Nr. 5
Paragraf
Most. Romulus Pop, Ploiesti, calea Campinei Nr. 44.
Paragraf
Marin Demetrescu şi Anghel M. Demetrescu, Ploiesti, str. N. Filipescu Nr. 28.
Paragraf
Mircea P. Dan, Ploiesti, str. Română Nr. 31.
Paragraf
Radu Buciumeanu, Ploiesti, str. Valeni Nr. 3.
Paragraf
Maria Popa Steflea, Ploiesti, str. Gh. Dobrescu Nr. 14.
Paragraf
Speranta Niculescu, Ploiesti, str. Unirii Nr. 7.
Paragraf
Dr. Elivra Ionescu Bordeianu, Ploiesti, str. Kogălniceanu Nr. 7.
Paragraf
Sergiu Torjescu, Ploiesti, str. Basarab Nr. 1.
Paragraf
Alexe Nan, Ploiesti, calea Campinei Nr. 78.
Paragraf
Stefanescu Simion, Ploiesti.
Paragraf
Homoraceanu Speranta, Ploiesti, str. Oilor Nr. 143.
Paragraf
Jack Locker şi Rosemberg Israel, Ploiesti, Piaţa Unirii Nr. 29.
Paragraf
Alexandrina Curcăneanu, Ploiesti, str. Brasoveni Nr. 4.
Paragraf
M. Schwartz, Ploiesti, str. I. G. Ducă Nr. 22.
Paragraf
Marcel Gruia, Ploiesti, strada Unirii Nr. 3.
Paragraf
Enescu Petre, Ploiesti, str. Alex. Vlahuţă Nr. 49.
Paragraf
Cherter Mehel şi Cherter Leo, Ploiesti, str. Lahovary Nr. 12.
Paragraf
Teodor Hirsch şi Blanche Posmantir, Dr. Vaisler, Ploiesti, str. Dr. Radovici Nr. 10.
Paragraf
Ioan Plosca, Ploiesti, str. Kogălniceanu Nr. 29.
Paragraf
Eugenia Aldea Atanasiu, Ploiesti, Halele Centrale Nr. 39.
Paragraf
Adelberg Emanoil, Ploiesti, str. N. Kogălniceanu Nr. 10.
Paragraf
Nedelcu Negrescu Florica, Ploiesti, Halele Centrale.
Paragraf
Pasulis Sechelarie Eugenia, Ploiesti.
Paragraf
Lack Rudolf, Ploiesti, str. Română Nr. 108.
Paragraf
Rosenberg Eugen, Ploiesti, b - dul Ferdinand Nr. 46.
Paragraf
Dobrescu Henriette, Ploiesti, str. Kogălniceanu Nr. 39.
Paragraf
Negrea Rotaru Constanta, Ploiesti, str. Banu Manta Nr. 62.
Paragraf
Solomon Itic, Ploiesti, str. Română Nr. 105.
Paragraf
Constantinescu Demetriade Penelopa, Ploiesti, str. Dragalina Nr. 92.
Paragraf
Dimian Ion, Ploiesti, str. Unirii Nr. 18.
Paragraf
Popescu Maria, Ploiesti, str. Barbu Delavrancea Nr. 77.
Paragraf
Stanciulescu Georgeta Botez, Ploiesti, str. G - ral Dragalina Nr. 161.
Paragraf
Nicolae Macri, Ploiesti, str. Carol Nr. 80.
Paragraf
Hrubes Mircioiu Alina, Campina, str. Carol Nr. 57.
Paragraf
Voiculescu Ioan, Campina, str. Carol Nr. 91.
Paragraf
Procopiu Marinescu, Campina, str. Grivitei Nr. 36.
Paragraf
Missir Coman Eftimie, Campina, str. fost Carol Nr. 64.
Paragraf
Draga Stefanescu Totolo, Campina, str. fost Carol Nr. 75.
Paragraf
Popovici Dobrescu Elena, Campina, str. Clujului Nr. 1.
Paragraf
Patron N.Gheorghe, Moreni.
Paragraf
Maria Moisescu, Moreni.
Paragraf
Mihai Radu, Moreni.
Paragraf
Iacob I. Ion, Moreni.
Paragraf
Zotter Emilie, Valenii de Munte.
Paragraf
Most.C. Muller, Valenii de Munte.
Paragraf
Pascu Iordanescu Maria, Predeal.
Paragraf
"Carmen - Sylva", farm., Russe Stanescu, Sinaia.
Paragraf
Gheorghe Gomoiu, Sinaia, b - dul Ghica Nr. 45.
Paragraf
Staicovici Bradisteanu Laurentia, Sinaia, b - dul Ghica Nr. 19.
Paragraf
Berechet Florica, Slanic, str. fosta Carol Nr. 5.
Paragraf
Smarandescu Daniel Maria, Slanic.
Paragraf
Fores Ema, Filipesti de Târg.
Paragraf
Ciortus Marius, Urlati.
Paragraf
Iuliu Gugiuanu, Busteni.
Paragraf
Tevanov Eva, Busteni.
Paragraf
Iliescu Gh. Maria, Busteni.
Paragraf
Ioan Iacobescu, Urlati.
Paragraf
Voiculescu Ana, com. Breaza.
Paragraf
Petre Munteanu, com. Breaza.
Paragraf
Sovaiala Constantin, com. Breaza, sos. Naţionala Nr. 96.
Paragraf
Iliescu Maria, com. Comarnic.
Paragraf
Plesoianu Maria, com. Comarnic.
Paragraf
Most. I. Fich, com. Azuga.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, Dr. Gh. Diculescu şi Dr. Tr. Dogaru, Ploiesti, b - dul Republicii Nr. 8.
Paragraf
Analize medicale, Botescu Gamelia, Ploiesti, Take Ionescu Nr. 3.
Paragraf
Analize medicale, Somer Solomovici, Ploiesti, Targsor Nr. 18 bis.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Unna, Badescu Provian şi David Pantelimon, Ploiesti, str. Targsor Nr. 35.
Paragraf
Farm. Miculescu Paul, Ploiesti, str. Nucilor Nr. 29.
Paragraf
Cyrene + cosm., Chim. Ion Popescu, Ploiesti, str. Maresti Nr. 33.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Cofarm, Duduica Viorica farm., Ploiesti, str. Cantacuzino Nr. 12.
Paragraf
Farm. Ecaterina Nicolaide, Ploiesti, Piaţa Unirii Nr. 38.
Paragraf
Prosana, Farm. Tudic Sofina, Ploiesti, Brasoveni Nr. 6.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. M. Tilenschi, med., Ploiesti, str. Română Nr. 32.
Paragraf
Farm. Alex. Lazarescu Muresan, med., Ploiesti, str. Română Nr. 26.
Paragraf
Drog. Th. Ionescu, med., Ploiesti, str. Kogălniceanu Nr. 6.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Putna
Paragraf
Dranga Petre, Focsani, str. Mare Nr. 24.
Paragraf
Penu Andrei, Focsani, str. Mare Nr. 51.
Paragraf
Rudic Aureliu, Focsani, str. Mare Nr. 72.
Paragraf
Secarescu Ştefan, Focsani, str. Mare Nr. 167.
Paragraf
Dr. Ionescu Iulia, Focsani, str. Mare Nr. 217.
Paragraf
Dumitrescu Constantin, Focsani, str. Mare Nr. 240.
Paragraf
Huzum Virgil, Focsani, str. Mare Nr.280.
Paragraf
Bucur Lucia, Focsani, str. Mare Nr. 325.
Paragraf
Kovacs Florica, Focsani, str. Mare Nr. 285.
Paragraf
Most. Oravetz Aleci Alexandrina, Focsani, str. fosta Bratianu Nr. 119.
Paragraf
Mandroiu Valeriu, Focsani, str. fosta Bratianu Nr. 85.
Paragraf
Martinescu Petre, Focsani, str. fosta Bratianu Nr. 60.
Paragraf
Bernstein Davidel şi Bernstein Jean, Focsani, str. fosta Bratianu Nr. 28.
Paragraf
Scorteanu Fany, Focsani, str. fosta Bratianu Nr. 45.
Paragraf
Rebeca Becher şi Berger Avram, Focsani, str. I. Gh. Ciurea Nr. 8.
Paragraf
Marcus M. Rosenstein, Focsani, str. Mare Nr. 214.
Paragraf
Iacobsohn Iosif, Focsani, piaţa Moldovei Nr. 9.
Paragraf
Saulescu Tomida Teodora, Focsani, piaţa Independentei Nr. 10.
Paragraf
Popescu Mitica, Panciu, str.Cuza Voda Nr. 45.
Paragraf
Capatana Adolf, Panciu, str.Ferdinand Nr. 3.
Paragraf
Comsa Constantin, Panciu, str.Tazlaoanu Nr. 3.
Paragraf
David H. Cru, Panciu.
Paragraf
Boiu Trifan, Adjud, str. Mare Nr. 87.
Paragraf
Tasica Rotaru, Adjud.
Paragraf
Munteanu Gheorghe, Odobesti, str.fosta Carol.
Paragraf
Maziliu Ecaterina, Odobesti, str. fosta Carol Nr. 77.
Paragraf
Robinson Moise, Odobesti str. fosta Carol Nr. 85.
Paragraf
Constantinescu Corneliu, Odobesti str. fosta Reg. Elisabeta Nr. 33.
Paragraf
Maria Dr. Rosianu Radianu, Odobesti str. fosta Carol Nr. 119.
Paragraf
Ionescu Petre, Mărăşeşti.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimico - medicale, Goldemberg Roza, Putna.
Paragraf
Analize bacteriologice, chimie biologica, Dr. Cazan Constantin, Focsani, str. Ştefan cel Mare Nr. 33.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Bilia, farm. al. Rădulescu, Focsani, str. Maior Sava Nr.10.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Farm. Dimitriu Şerban, Focsani, str. Mare a Unirii Nr. 225.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. Emilia Georgescu Cernatescu, med., Focsani, str. Mare Nr. 140.
Paragraf
Farm. Iacob Idelovici, med., Focsani, str. Mare Nr. 103.
Paragraf
Farm. Alex. Rădulescu, med., Focsani, str.Mare Nr. 113.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Radauti
Paragraf
Schwind Phoebus, Radauti, piaţa Unirii.
Paragraf
Dr. Merchel Adolf, Radauti, piaţa fosta Elisabeta.
Paragraf
Umt Valeriu, Radauti, piaţa Unirii Nr.12.
Paragraf
"La inger", Mecz Maria, Radauti, piaţa Unirii.
Paragraf
Dr. Bernstein Haim, Radauti, piaţa Unirii Nr. 38.
Paragraf
Carciu Felicia, Radauti, str. Palatul Primăriei Nr. 12.
Paragraf
Frenkel Samoil, Radauti, str. Ştefan cel Mare Nr. 36.
Paragraf
Deutsch Carol, Radauti, str. Unirii.
Paragraf
Abramovici Spreier Berta, Radauti, str. Ştefan cel Mare Nr. 9.
Paragraf
Artur Geber, Radauti, piaţa fosta Princ. Elisabeta Nr. 4.
Paragraf
Surkes Mina şi most. Silberbusch Elias, Siret, str. Mihai Viteazu Nr. 9.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Vaduva Erna Vagner, med., Radauti, str. Ştefan cel Mare.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul R. - Sarat
Paragraf
Gheorghiu Aristotel, R. - Sarat, str. Victoriei.
Paragraf
Zuchi Gheorghe, R. - Sarat, str. Victoriei.
Paragraf
Ramniceanu Negrea Marcel, R. - Sarat, str. Victoriei.
Paragraf
Mihailescu Elena, R. - Sarat, str. Victoriei.
Paragraf
Lowensohn Ghizela, R. - Sarat, str. Victoriei.
Paragraf
Macarie Dumitru, R. - Sarat, str. Victoriei Nr. 5.
Paragraf
Berger Frima, R. - Sarat, str. Victoriei Nr. 113.
Paragraf
Guttman Isac, R. - Sarat, str. Victoriei Nr. 114.
Paragraf
Dr. Adriano Virginia, R. - Sarat, str. fosta Ferdinand Nr. 34.
Paragraf
Constantinescu Radu Valeria, R. - Sarat, str. V. Crostoforeanu Nr. 17.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Roman
Paragraf
Victor Stefanescu, Roman, b - dul fost Carol Nr. 27.
Paragraf
Horovitz Iosif, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 92.
Paragraf
Bogza Margareta, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 138.
Paragraf
Gluckman I., Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 156.
Paragraf
Dr. V. Tebinca, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 54.
Paragraf
Bruck Maier Zalman, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 64.
Paragraf
Iosipovici Solomon, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 30.
Paragraf
I. Posmantir, Roman, str. Ştefan cel Mare.
Paragraf
Steinberg Liuba, Roman, str. Aprodul Arbore Nr. 28.
Paragraf
Coifman Feiga, Roman, str. fosta L. Catargiu Nr. 7.
Paragraf
Bercu Lubel, Roman, str. Principatele Unite Nr. 2.
Paragraf
Flexer Lipa, Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 199.
Paragraf
Maries Elisabeta, Roman, str. Bogdan Dragos Nr. 69.
Paragraf
Hildegard Stern, Roman, str. Anastasia Doamna.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, Flexer L., Roman, str. Ştefan cel Mare Nr. 199.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Romanati
Paragraf
Constantinescu Eftimie, Caracal, str. Beroineanu Nr. 1.
Paragraf
Most. Teodor I. Schartz, Caracal, str. Unirii.
Paragraf
Traian Aiteanu şi Ana Slaniceanu, Caracal, str. Şerban Jianu Nr. 4.
Paragraf
Ricman Maria, Caracal, str. fosta Reg. Mihai Nr. 38.
Paragraf
Blebea Ana, Caracal, str. fosta Reg. Mihai Nr. 7.
Paragraf
Buiculescu C. Maria, Caracal, str. fosta Reg. Mihai Nr. 27.
Paragraf
Florescu Ioan, Caracal, Hotelul Minerva, compart. 3.
Paragraf
Juta Aurel, Caracal, str. Unirii Nr. 10.
Paragraf
Daniile Alexandru Ruxandra Magdalena, Corabia, str. fosta Bratianu Nr. 97.
Paragraf
Stoenescu Ecaterina, Corabia, str. Cuza Voda Nr. 74.
Paragraf
Naftali Negru Maria, Corabia, str. Cuza Voda Nr. 64.
Paragraf
Grigorescu Ionescu Maria, Corabia, b - dul fost Carol Nr. 10.
Paragraf
Decebal Ivanus, Corabia, str. Cuza Voda Nr. 69.
Paragraf
Nicolaesu Constanta, Bals, str. fosta Reg. Mihai Nr. 2.
Paragraf
Stoenica F. Ioan, Bals, str. G - ral Dragalina Nr. 29.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. M. Diaconescu, med., Caracal, str. Unirii.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Satu - Mare
Paragraf
Guttman Ecaterina, Satu - Mare, str. Mareşal Manovschi Nr. 4.
Paragraf
Schett Gheza, Satu - Mare, piaţa fosta Bratianu Nr. 17.
Paragraf
Dr. Barkovitz Artur, Satu - Mare, str. Lucaci Nr. 10.
Paragraf
Barbul Suzana, Satu - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 28.
Paragraf
Tabajdi Gheorghe, Satu - Mare, str. T. Florescu Nr. 13.
Paragraf
Molnar Mihail, Satu - Mare, str. fosta Regele Ferdinand Nr. 21.
Paragraf
Voisa Ştefan, Satu - Mare, str. Avram Iancu Nr. 42.
Paragraf
Ordinul Mezericordian, Satu - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 1.
Paragraf
Berall Edith, Satu - Mare, str. Decebal Nr. 1.
Paragraf
Horvath Iosif, Satu - Mare, str. Berthelot Nr. 3.
Paragraf
Bernath Ileana, Satu - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 6.
Paragraf
Kovatz Ioan, Satu - Mare, calea Viilor Nr. 1.
Paragraf
Arpad Iacob, Satu - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 11.
Paragraf
Gall Ioan, Baia Mare.
Paragraf
Fodor Alecu, Baia Mare, piaţa Libertăţii Nr. 28.
Paragraf
Szantirmay Geza, Baia Mare, str. Closca Nr. 27.
Paragraf
Bajnoczi Alexandru, most., Baia Mare, str. Malinovschi Nr. 5.
Paragraf
Klein Nicolae şi Sar Lota,, Baia - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 5.
Paragraf
Dolny, Baia - Mare, piaţa Libertăţii Nr. 5.
Paragraf
Fig Emeric, Baia - Mare, strada 17 Octombrie Nr. 1.
Paragraf
Karantdt Desideriu, Baia - Sprie.
Paragraf
Hadnagy Anton, com. Negresti, rurală.
Paragraf
Gerber Adalbert, com. Seini, rurală.
Paragraf
Kreiger Ştefan, com. Seini, rurală.
Paragraf
Foltinek Aurel, com. Somcuta Mare, rurală.
Paragraf
Costin Mircea Victor, com. Somcuta Mare, rurală.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize medicale, dr. Fejes Vasile, Satu - Mare, str. Mihai Viteazu Nr. 31.
Paragraf
Analize medicale, Grcnfeld Auli, Satu - Mare, str. Malinovschi Nr. 4.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Medicheima, farm. Iacob Arpad, Satu - Mare, str. Mihai Viteazu Nr. 31.
Paragraf
Dr. Ernest Klein, Satu - Mare, str. Mihai Viteazu Nr. 39.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. A. Papolezy, nemed., Satu - Mare, str. Mihai Viteazu Nr. 27 B.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Salaj
Paragraf
Cosma Corneliu, Zalau, piaţa Libertăţii.
Paragraf
Berches Rozalia, Zalau, str. Dozsa Nr. 19.
Paragraf
Boczanczy Ana, Zalau, str. Dozsa Nr. 19.
Paragraf
Alexandru Keleman, Zalau, str. Mihai Viteazu Nr. 17.
Paragraf
Redesz Suzana, Zalau, piaţa Libertăţii, Nr. 2.
Paragraf
Popa Aurel, Careii Mari, calea Dacia Nr. 16.
Paragraf
Wachter Ioan, Careii Mari, piaţa Stalin Nr. 8.
Paragraf
Nonu Ioan, Careii Mari, calea Lenin Nr. 24.
Paragraf
Princzinger Anton, Careii Mari, calea Lenin Nr. 2.
Paragraf
Fogel Ştefan, Careii Mari, piaţa Libertăţii Nr. 6.
Paragraf
Kiss Iosif, oraşul Simleul Silvaniei, str. Libertăţii, Nr. 8.
Paragraf
Czermak Ludovic, oraşul Simleul Silvaniei, piaţa Libertăţii Nr. 6.
Paragraf
Trager Carol, comuna Tasnad, rurală.
Paragraf
Bran Gheorghe, comuna Tasnad, rurală.
Paragraf
Balasz Iolanda, com. Valea lui Mihai.
Paragraf
Marcovits Henric, com. Valea lui Mihai.
Paragraf
Nan Carol, com. Valea lui Mihai.
Paragraf
Husovschi Iosif, com. Jibou.
Paragraf
Fekete Andrei, com. Jibou.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Most., Drog. Papp Zoltan, med., Zalau, piaţa Libertăţii.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Suceava
Paragraf
Caba Nicolae, Suceava, str. fosta Reg. Ferninand Nr. 28.
Paragraf
Brillantt Otto Ernst, Suceava, str. Parcalabului Nr. 5.
Paragraf
Schwerberger Maxmilian, Suceava, str. fosta Regina Maria Nr. 37.
Paragraf
Besler Berta, Suceava, str. fosta Reg. Ferninand Nr. 59.
Paragraf
Denker Bernthal Paula şi Knobler Kimelman Gusta, Suceava, str. fosta Reg. Ferninand Nr. 25.
Paragraf
Burchis Zwilling Beila, Suceava, str. fosta Reg. Ferninand Nr. 15.
Paragraf
Fromm Eva, Suceava, str. fosta Reg. Ferninand Nr. 7.
Paragraf
Spreber Korner Fina, Suceava, str. Paharnicului Nr. 18.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Severin
Paragraf
Otto Ficher, Lugoj, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 5.
Paragraf
Vertes Felician, Lugoj, str.Bredicenu Nr. 1(Splai).
Paragraf
Vertes Carol, Lugoj, str. Saguna Nr. 2.
Paragraf
Sturza Fotescu Florica, Lugoj.
Paragraf
Turcu Teodor, Lugoj, piaţa fosta Reg. Maria Nr. 4.
Paragraf
Mayer Carol, Lugoj, str. Victor Mihali Nr. 1.
Paragraf
Folbert Carol, Lugoj, str. Timisoarei Nr. 4.
Paragraf
Tamas Tiberiu, Lugoj, str. fosta Reg. Maria Nr. 5.
Paragraf
Nicolescu Radita, Lugoj, piaţa Unirii Nr. 15.
Paragraf
Cabuz Gheorghe, oraşul Caransebes.
Paragraf
Muller Eduard, oraşul Caransebes, piaţa Unirii Nr. 457.
Paragraf
Demeter Iuliu, oraşul Caransebes, str. Episcopul Popazu Nr. 11.
Paragraf
Patrascanu Mihai, oraşul Caransebes, str. Episcopul Popazu Nr. 14.
Paragraf
Patrasscnu Paul Dorin, oraşul Caransebes, str. Unirii Nr. 2.
Paragraf
Panayoth Ladislau, oraşul Orşova, str. fosta Reg. Maria Nr. 100.
Paragraf
Mihailescu Dumitru, oraşul Orşova.
Paragraf
Hossu Adalbert, Baile Herculane.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize bact. - chim., Dr. Cacioula Ion, Lugoj, str. Vasile Goldis Nr. 33.
Paragraf
Analize bact. - chim., Adrian Greceanu, Caransebes, str. Ana Pauker Nr. 26.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Iuliu Popeti, nrmed., Lugoj, str. fosta Ferdinand Nr. 5.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Sibiu
Paragraf
Dr. Binder, Sibiu, str. Avram Nr. 9.
Paragraf
Boeru Aurel, Sibiu, str. fosta Reg. Ferdinand Nr.14.
Paragraf
Butta Traian, Sibiu, str. fosta Reg. Maria Nr. 37.
Paragraf
Jantea Marioara, Sibiu, Piaţa fost. Reg. Ferdinand Nr. 30.
Paragraf
Marinescu Constantin, Sibiu, b - dul fost Carmen Sylva Nr. 12.
Paragraf
Muller Erich, Sibiu, Piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 10.
Paragraf
Moga Ştefan, most., Sibiu, str. Elisabeta Nr. 6.
Paragraf
Niculescu Ioan, Sibiu, str. Ocnei Nr. 11 A.
Paragraf
Dr. Lefer Ioan, Sibiu, str. fost Reg. Maria Nr. 59 - 61.
Paragraf
Pop Victor, Sibiu, str. fost Reg. Maria Nr. 36.
Paragraf
Timak Siegfried, Sibiu, str. Turnisorului Nr. 18.
Paragraf
Wermescher Emil, Most., Sibiu, Piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 17.
Paragraf
Zobel Fritz, Sibiu, str. Ocnei Nr. 2.
Paragraf
Albescu Horatiu, Sibiu, str. Turnului Nr. 33.
Paragraf
Genanaru Erailia, Sibiu, str. Avram Iancu Nr. 36.
Paragraf
Dragomirescu Olga, Sibiu, str. Octavian Goga Nr. 3.
Paragraf
Posticescu Veronica, Sibiu, str. Tg. Vinului Nr. 6.
Paragraf
Metz Alfred, Sibiu, str. Elisabeta Nr. 56.
Paragraf
Herbert Iuliu, Sibiu, oraş. Cisnadie.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Biofarm, Farm. Macavei Augustin, Sibiu, str. Dogarilor Nr. 1.
Paragraf
Pharmagen, Farm. Spech Gonther, Sibiu, str. Dogarilor Nr. 1.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Albert Schaffer, Sibiu, Aleea Filsofilor Nr. 18.
Paragraf
Marcu Ilie, Droghist, Sibiu, str. Andrei Saguna Nr. 19.
Paragraf
Fire de import şi reprezentanta
Paragraf
Loew amp; Co., reprezentanta, Sibiu, str. Gh. Cosbuc Nr. 11.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. Victor Lyew, med., Sibiu, str. I. V. Stalin Nr. 32.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Tarnava Mica
Paragraf
Busoiu Victor, Blaj, Piaţa I. M. Klein Nr. 7.
Paragraf
Schieszl Carol, Blaj, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 4.
Paragraf
Salzer Friderich, com. Dumbraveni, Piaţa fosta Reg. Ferdinand, Farm. Elisabeta.
Paragraf
Vertes Dezideriu, com. Dumbraveni, Piaţa fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Winter Ştefan, Blaj, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 4 - 6.
Paragraf
Szaitz Carol, Blaj, str. Petru Maior Nr. 5.
Paragraf
Csionka Iosif, com. Tarnaveni, str. fosta Reg. Ferdinand.
Paragraf
Most. Gall Ladislau, com. Tarnaveni, str. fosta Reg. Mihai.
Paragraf
Czitron Elena, com. Tarnaveni, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 99.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Tarnava - Mare
Paragraf
Moga Octavian, Sighisoara, str. Andrei Muresanu Nr. 2.
Paragraf
Frederic Ernst, Sighisoara, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 21.
Paragraf
Martin Alexandru şi Constantinescu Margareta, Sighisoara, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 28.
Paragraf
Ligner Helmut, Sighisoara, Piaţa Unirii Nr. 28.
Paragraf
Salman Augustin, Sighisoara, Piaţa Unirii Nr. 45.
Paragraf
Daianu Gheorghe, Medias, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 1.
Paragraf
Tontsch Herman (most.), şi Otto Kremer, Medias, str. fosta Reg. Maria Nr. 3.
Paragraf
Dr. Oberth Iosif, Medias, Piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 23.
Paragraf
Lupu Romulus, Medias, str. Ludvig Roth Nr. 3.
Paragraf
Folberth Herman, Medias, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 32.
Paragraf
Kolonte Ghizela, Medias, str. I. G. Ducă Nr. 7.
Paragraf
Schwartz Eduard, com. Agnita str.23 ugust Nr. 15.
Paragraf
Dieszko Gertrud, com. Agnita, Piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 14.
Paragraf
Mederus Walther, com. Rupea.
Paragraf
Otto Fehdenfeld, comuna Rupea.
Paragraf
Laboratoare particulare
Paragraf
Analize chimice, bacteriologice, Medias, str. I. V. Stalin Nr. 37, Dr. Filomena Radasanu.
Paragraf
Chimico - farmaceutice
Paragraf
Chemofarm., Most. Maria Teutsch şi Frieda Segall, Medis, str. Barbierilor Nr. 10.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Freda, Alfred Auner, Medias, str. Honterus Nr. 4.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Hermina Sielbernagel, med., Medias, Piaţa fosta Reg. Ferdinand Nr. 5.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Tecuci
Paragraf
Sachelarie Constantin, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 253.
Paragraf
Iofciulescu Profira, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 184.
Paragraf
Marcus David, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 189.
Paragraf
Hasnas Eleonora, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 130.
Paragraf
Bossie George, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 157.
Paragraf
Stratulat Florica, Tecuci, str. I. G. Ducă Nr. 17 - 19.
Paragraf
Scortaru Silvia, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 134.
Paragraf
Schaffer Israel, Tecuci, str. Cuza Voda Nr. 8.
Paragraf
Saraga Clara, Tecuci, str. Ştefan cel Mare Nr. 210.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Trei - Scaune
Paragraf
Stanescu Liviu, Sf. Gheorghe, str. Piaţa fosta Reg. Maria Nr. 2.
Paragraf
Feder Alfred, Sf. Gheorghe, str. General Averescu Nr. 2.
Paragraf
Csutak Ştefan, Sf. Gheorghe.
Paragraf
Bernath Jakab, Sf. Gheorghe, str. Cuza Voda Nr. 4.
Paragraf
Zakarias Ştefan, Sf. Gheorghe, Piaţa Malinovschi Nr. 3.
Paragraf
Cerghi Pop Victor, Sf. Gheorghe, str. fosta Carol Nr. 1.
Paragraf
Cozac Aurelian, Tr. - Secuiesc, str. Gabor Aron Nr. 4.
Paragraf
Bajnok Jeny, Tr. - Secuiesc, Piaţa fosta Reg. Maria Nr. 29.
Paragraf
Szini Andrei, Tr. - Secuiesc, Piaţa fosta Reg. Maria Nr. 16.
Paragraf
Ernest Csiszar, Tr. - Secuiesc, str. Armatei Roşii Nr. 27.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. St. Deak, med., Sf. Gheorghe, Piaţa Libertăţii Nr. 2.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Teleorman
Paragraf
Cernea Liviu Titu, Tg. - Magurele, str. Independentei Nr. 54 - 56.
Paragraf
Divitari Spiru, Tg. - Magurele.
Paragraf
Heberling Carol, Tg. - Magurele, str. Independentei Nr. 82.
Paragraf
Heberling Aurel, Tg. - Magurele, str. Independentei Nr. 21.
Paragraf
Cleopatra Alexandratos, R. - de - Vede, str. Dunării Nr. 28.
Paragraf
Mihail Biltz, R. - de - Vede, str. General Manu Nr. 48.
Paragraf
Zaharescu Cristea, R. - de - Vede, str. Mărăşeşti Nr. 3.
Paragraf
Marinescu Blatz Elena, R. - de - Vede.
Paragraf
Isarescu Vladescu Irina şi Alexandrina Gutu Panculescu, R. - de - Vede.
Paragraf
Lenos Cocos Irina, R. - de - Vede, str. General Manu Nr. 18 - 20.
Paragraf
Turbaru Muller Valentina, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 227.
Paragraf
Teodorescu N. Anghel, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 267.
Paragraf
Henga Teodor, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 145.
Paragraf
Serbanescu Victoria, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 5.
Paragraf
Paul Levi Cociu, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 301.
Paragraf
Popescu Ciocarlan Eug., Alexandria, str. fosta Carol Nr. 224.
Paragraf
Bunea Ştefan, Zimnicea, str. Alexandria.
Paragraf
Dumitrescu Eufrosina, Zimnicea.
Paragraf
Vasiliu Lascar Coina, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 237.
Paragraf
Georgescu Nicolae, Alexandria, str. fosta Carol Nr. 319.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Farm. Divitari Manasse, Alexandria.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Farm. Ionescu Viorica, med., Tg. - Magurele, str. Independentei Nr. 29.
Paragraf
Dumitru Blatz, med., R. - de - Vede.
Paragraf
Drog. Most. Th. Serbanescu, med., Alexandria, str. fosta Carol Nr. 14.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Tulcea
Paragraf
Voinescu Surmasu Zoe, Tulcea, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 42.
Paragraf
Sapusnic Herman, Tulcea, str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 36.
Paragraf
Boganov Ghers, Tulcea, str. Babadag Nr. 3.
Paragraf
Leibovici Isidor, Tulcea, str. fosta Reg. Elisabeta Nr. 68.
Paragraf
Zosmer Feigold Coca, Tulcea, str. fosta Reg. Elisabeta Nr. 106.
Paragraf
Morareanu Blum Virginia, Tulcea, str. fosta Reg. Elisabeta Nr. 26.
Paragraf
Niculescu Zoe, Tulcea, str. fosta Reg. Elisabeta Nr. 102.
Paragraf
Feldman Maria, Tulcea, str. Sft. Nicolae Nr. 9.
Paragraf
Negrescu Maria, oraşul Macin., str. fosta Reg. Ferdinand Nr. 40.
Paragraf
Edelstein Bercovici Ana, oraşul Babadag, str. fosta Carol Nr. 66.
Paragraf
Gheorghiu Caliopi, oraşul Babadag, str. fosta Carol.
Paragraf
Radulian Egen, oraşul Isaccea.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Tutova
Paragraf
Goldstein User (Bucureanu Aurel), Barlad, str. fosta Regala Nr. 117.
Paragraf
Smilovici Milu, Barlad, str. fosta Regala Nr. 101.
Paragraf
Sachter Isac, Barlad, str. fosta Regala Nr. 71.
Paragraf
Scharf Leib, Barlad, str. fosta Regala Nr. 62.
Paragraf
Marcel Aron, Barlad, str. fosta Regala Nr. 41.
Paragraf
Schein Emil, Barlad, str. N. Grigoriade Nr. 23.
Paragraf
Perlmautter Leon, Barlad, str. fosta Regala Nr. 125.
Paragraf
Goldenstein Simon, Barlad, str. fosta Regala Nr. 112.
Paragraf
Rotaru Maria, Barlad, str. cpt. Ignat Nr. 30.
Paragraf
Marcovici Samuil, Barlad, str. cpt. Ignat Nr. 43.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Eva Rapaport, med., Barlad, str. cpt. Ignat Nr. 44.
Paragraf
Farmacii particulare din judeţul Turda
Paragraf
Sauteanu Ioan, Turda, Piaţa Mihai Viteazu Nr. 21.
Paragraf
Dr. Nanu I. Ion, Turda, Piaţa Saguna Nr. 13.
Paragraf
Murgau Scarlat Margareta, Turda, Piaţa M. Viteazu Nr. 53.
Paragraf
Ghitezen Cosinzeana, Turda, Piaţa M. Viteazu Nr. 10.
Paragraf
Velitz Carol, Turda, Piaţa Mihai Viteazu Nr. 37.
Paragraf
Inczeffy Carol, Turda, Piaţa Mihai Viteazu Nr. 7.
Paragraf
Cornea Iacob, Turda, str. Andrei Muresanu Nr. 46.
Paragraf
Popescu I. Constantin, str. fosta Reg, Ferdinand Nr. 37.
Paragraf
Denes Edith, Campia Turzii, rurală.
Paragraf
Bozsos Vasile, Campia Turzii, rurală.
Paragraf
Stanescu Vasile, comuna Campeni, rurală.
Paragraf
Cristu Grigorov Cosma, comuna Campeni, rurală.
Paragraf
Palade Botog Ileana, comuna Campeni, rurală.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Gligor Ioan, dr., Turda, str.fosta Reg, Ferdinand Nr. 49.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Timiş - Torontal
Paragraf
Paraschiva Alexa şi Marian Mincu, Timişoara, str. Alba Iulia Nr. 7.
Paragraf
Oscar Berger, Timişoara, str. Barbu Delavrancea.
Paragraf
Ionas Alexandru, Timişoara, str. Alba Iulia.
Paragraf
Livia Dr. David, Timişoara, str. Ştefan cel Mare Nr. 2.
Paragraf
Goldner Alexandru şi Ovidiu Popovici, Timişoara, Piaţa Dragalina Nr. 4.
Paragraf
Schreyer Albert, Timişoara, b - dul Diaconovici Loga Nr. 46.
Paragraf
Ştefan Bohm, Timişoara, Piaţa Libertăţii colt cu V. Alecsandri.
Paragraf
Matei Getz, Timişoara, Piaţa fosta Bratianu Nr. 5.
Paragraf
Viorica Ionescu Hayer, Timişoara, Piaţa Unirii Nr. 2.
Paragraf
Tiberiu Weiss, Timişoara, str. Merezy Nr. 9.
Paragraf
Leo Blumberg, Timişoara, str. 10 Mai Nr. 1.
Paragraf
Ioan Schiler, Timişoara, str. Ştefan cel Mare Nr. 3.
Paragraf
Arcadie Zeiner, Timişoara, str. Ştefan cel Mare Nr. 27.
Paragraf
Adolf Low, Timişoara, str. 23 August Nr. 33.
Paragraf
Keller Ştefan, Timişoara, str. Zlatna Nr. 2.
Paragraf
Czermak Ludovic, Timişoara, Piaţa Petru Maior Nr. 2.
Paragraf
Tiberiu Pap, Timişoara, Piaţa Traian Nr. 6.
Paragraf
Aladar Kowacs, Timişoara, Piaţa Dacilor Nr. 10.
Paragraf
Czegka Sandovici Maria, Timişoara, între str. Dacilor şi Splaiu Draghici.
Paragraf
Leopold Schul, Timişoara, str. Mareşal Joffre Nr. 4.
Paragraf
Sarbu Marinescu Ana, Timişoara, str. Mareşal Joffre Nr. 4.
Paragraf
Iosif Maszalits, Timişoara, Piaţa Badea Cartan Nr. 5.
Paragraf
Ştefan Petre Keler, Timişoara, b - dul fost Carol Nr. 27.
Paragraf
Iuliu Sarga, Timişoara, str. Ciprian Porumbescu Nr. 1.
Paragraf
Solomon Eugen, Timişoara, b-dul fost Carol Nr. 4.
Paragraf
Dr. Renee Bibescu, Timişoara, Piaţa General Dragalina Nr. 9.
Paragraf
Bela Xuhn, Timişoara, str. Alba Iulia Nr. 5.
Paragraf
Dr. Lupea Virgil, Timişoara, str. 10 Mai Nr. 5, colt cu str. Merczy.
Paragraf
Merkler Desideriu, Timişoara, b - dul Berthelot Nr. 9.
Paragraf
Bianu Vasile, Timişoara, str. Miron Costin Nr. 1.
Paragraf
Braun Andrei şi Farrber Francisc, Timişoara, Piaţa Dragalina Nr. 15.
Paragraf
Iosif Roxin Bibescu, Timişoara, Piaţa Kutla Nr. 5.
Paragraf
Maria Dr. Cristea, Timişoara, str. Lahovary Nr. 1.
Paragraf
Tiberiu V. Chioreanu, Timişoara, str. Closca Nr. 18.
Paragraf
Meszalits Emeric, Timişoara, str. fosta Bratianu Nr. 41.
Paragraf
Roxin Ioan, Timişoara, str. fosta Bratianu Nr. 23.
Paragraf
Eugen Hirschenhausen, Timişoara, str. Fr"bel Nr. 1.
Paragraf
Victor Ujfalasey, Timişoara, b - dul fost Carol Nr. 32.
Paragraf
Vida Nicolae, Timişoara, str. Berthelot Nr. 16.
Paragraf
Debora Zeirn, Timişoara, str. Preyer Nr. 25.
Paragraf
Doba Barbara, Timişoara, calea Sagului Nr. 30.
Paragraf
Taborszky Alfred, Timişoara, piaţa Avram Iancu Nr. 4.
Paragraf
Spitzer Andrei, Timişoara, piaţa Adamachi.
Paragraf
Gall Ernest, Timişoara, str. Fr"bel Nr. 39.
Paragraf
Farakas Ludovic, Timişoara, piaţa Libertăţii Nr. 1.
Paragraf
Iosif Ungvari şi Segwartzman Adolf, Timişoara, str. Prayer Nr. 1.
Paragraf
Gotterbarn Petru, Timişoara, b-dul fost Bratinau Nr. 29.
Paragraf
Andrei Victor, Timişoara, str. Iancu Văcărescu Nr. 37.
Paragraf
Iosif Hrianka, oraşul Lipova.
Paragraf
Francisc Ihm, oraşul Lipova.
Paragraf
Stanescu Alexandrina, oraşul Lipova.
Paragraf
Iosif Gallsz, oraşul Sanicolaul Mare, str. Vulturului Nr. 730.
Paragraf
Petru Bender, oraşul Sanicolaul Mare, str. Traian Nr. 3.
Paragraf
"Salvator", dr. Traian Petrovic, oraşul Sannicolaul Mare.
Paragraf
Burcavschi Zoe, oraşul Sannicolaul Mare.
Paragraf
Nicolae Moga, com. Buzias.
Paragraf
Emil Negru, com. Buzias.
Paragraf
Naphtanail Pulca, com. Deta.
Paragraf
Adam Holtz (închisă), com. Periam.
Paragraf
Ana Pasca Moldovan, com. Periam.
Paragraf
Most. Augustin Pop, com. Periam.
Paragraf
Fischer Alim, com. Jimbolia.
Paragraf
Matei Holtz, com. Jimbolia.
Paragraf
Svetozar Constantinovici, com. Vinga.
Paragraf
Popovici Valeriu, com. Deta.
Paragraf
Laboratoare chimico - farmaceutice
Paragraf
Banat (la Gea Krayer), S.A.R., Timişoara, str. Gh. Lazar Nr. 10.
Paragraf
Chemocolon + Cosm., S.A., Timişoara, str. Cezar Boliac Nr. 7.
Paragraf
Gotterbarm Petre, Timişoara, str. Văcărescu Nr. 33.
Paragraf
Galasanu Petre, Timişoara, str. Goliat Nr. 13.
Paragraf
Marginea Resita, S.A.R., Timişoara, str. Paulescu Nr. 2.
Paragraf
Medichimica, S.A.R., Timişoara, str. Solderer Nr. 5.
Paragraf
Farma, Dr. Steiner, Timişoara, b - dul Berthelot Nr. 16.
Paragraf
Vita, S.A., com. Ceacova - Timiş.
Paragraf
Chemicos, Timişoara, str. Preyer Nr. 7.
Paragraf
Cosmetice
Paragraf
Baeder - Lenor, Statislava, Lesze Bienkwska, Timişoara, str. Galaţi Nr. 1.
Paragraf
Dore, Ungerleider Ladislau, Timişoara, str. Penes Curcanu Nr. 3.
Paragraf
Cosmetica, Farm Parva Avram, Timişoara, str. Iosif Gall Nr. 4.
Paragraf
Depozite de medicamente
Paragraf
Medrog, Baruch Bruno, farm., Timişoara, str.Brediceanu Nr. 2.
Paragraf
Chemind., S.A.R., Timişoara, str. Prayer Nr. 7.
Paragraf
Singer Ladislau, farm., Timişoara, str. Saguna Nr. 7.
Paragraf
Stardrog, S.A., Timişoara, str. Ady Nr. 2.
Paragraf
Ufa - Demed, Timişoara, str. Prayer Nr. 7.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Honig Magd.,med., Timişoara, str. Ştefan cel Mare Nr. 4.
Paragraf
Drog. Krayer Elemer, med., Timişoara, str. fosta Bratianu Nr. 3.
Paragraf
Farm. aj. R. Blumberg, mad., Timişoara, str. Bowat Nr. 2.
Paragraf
Farm. Eug. Popescu Hrabel, mad., Timişoara, str. Traian Nr. 9.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Vlasca
Paragraf
Pantu Nicolae, Giurgiu, str. fosta Pr. Nicolae Nr. 20.
Paragraf
Dr. Irina Moga, Giurgiu, str. fosta Pr. Nicolae Nr. 56.
Paragraf
Gheorghiu Octavia, Giurgiu, str. Olari Nr. 2.
Paragraf
Voinea Marcele, Giurgiu, Piaţa fosta Carol Nr. 26.
Paragraf
Catafane Vasiliu, Giurgiu, str. Olari Nr. 44.
Paragraf
Grosz Simon, Giurgiu, str. Octavian Goga Nr. 17.
Paragraf
Dobre Ştefan, Giurgiu, str. fosta Princ.Nicolae Nr. 101.
Paragraf
Harles Alexandru, Giurgiu, str. Olari Nr. 26.
Paragraf
Botos Octavian, Giurgiu, str. Comerţului Nr. 1.
Paragraf
Bogdan Chircor, Giurgiu, str. Comerţului Nr. 30.
Paragraf
Niculescu Viorica, comuna Videle.
Paragraf
Stoianovici Nicolae, comuna Videle.
Paragraf
Drogherii
Paragraf
Drog. Remus Popescu, med., Giurgiu, str. Ghica Nr. 37.
Paragraf
Farmaciile particulare din judeţul Vaslui
Paragraf
Josephson Solomon Rasela, Vaslui, str. Hagi Chiriac Nr. 63.
Paragraf
Stefanescu Elza Paula, Vaslui, Farm. "Ingerul".
Paragraf
Nicolau Nicu, Vaslui, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 41.
Paragraf
Segal Cahane Rasela, Vaslui, str. fosta I. C. Bratianu Nr. 5.
Paragraf
Mucenic Leocovschi Ita, Vaslui, str. fosta Principesa Nr. 7.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031