AcasăLegislațieHOTĂRÎREA nr. 27 din 23 ianuarie 1992

HOTĂRÎREA nr. 27 din 23 ianuarie 1992cu privire la stabilirea tarifelor orare şi a salariilor de baza în cazul desfăşurării unor activităţi plătite cu ora sau prin cumul de funcţii

În vigoare
Emitent:GUVERN
Publicat:23.01.1992
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:

Articolul 1

litera
(1) Salariile de baza ale persoanelor încadrate prin cumul de funcţii la instituţiile publice finanţate de la bugetul administraţiei centrale de stat sau de la bugetele locale nu cuprind sumele reprezentind indexarea pentru creşterea preţurilor. Aceste sume nu se cuprind nici în salariile pe baza cărora se stabilesc indemnizaţiile clinice de care beneficiază personalul medical sau farmaceutic pe lîngă salariul funcţiei didactice, nici în sumele acordate pentru activităţi salarizate cu tarife orare prin plata cu ora sau pentru efectuarea de garzi în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale.
litera
(2) Salariile de baza pentru stabilirea drepturilor prevăzute la alin. (1) sînt cele care au fost cuprinse în anexele nr. 1-11 la Hotărîrea Guvernului nr. 307/1991, neindexate, fără a fi mai mici decît salariul minim brut pe ţara, orar sau lunar, după caz.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta hotărîre se aplică pînă la data de 31 martie 1992.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
THEODOR STOLOJAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Paragraf
Dan Mircea Popescu
Paragraf
Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
George Danielescu
Paragraf
Ministrul bugetului, veniturilor statului
Paragraf
şi controlului financiar,
Paragraf
Florian Bercea

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031