AcasăDocument
DECIZIA nr. 220 din 17 aprilie 2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) , art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.588D/2017. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 2.
Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.589D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiș - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.589D/2017 la Dosarul nr. 1.588D/2017, care a fost primul înregistrat.
punctul 4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care învederează că dispozițiile criticate au mai fost analizate de instanța de contencios constituțional din perspectiva unor critici similare. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 198 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013. Susține că legiuitorul are dreptul de a stabili pentru această cauză de reducere a pedepsei obligativitatea ca inculpatul să recunoască toate faptele reținute în sarcina sa, prin rechizitoriu, întrucât ceea ce trebuie să prevaleze este aflarea adevărului. Legiuitorul nu a prevăzut o procedură mixtă care să presupună ca, în aceeași cauză, să se desfășoare în mod paralel atât o procedură simplificată, cât și una normală, în ipoteza recunoașterii doar a unor fapte reținute în sarcina inculpatului. În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
punctul 5.
Prin Încheierea din 26 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.311/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Chera, într-o cauză penală.
punctul 6.
Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 612/30/2017, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Păuna Mihai Cosmin, într-o cauză penală.
punctul 7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că, pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, inculpatul este obligat să recunoască toate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, chiar dacă nu a avut nicio contribuție la săvârșirea lor. Astfel, se ajunge la situația în care o persoană trimisă în judecată și care a săvârșit una sau mai multe fapte penale să fie obligată să recunoască și alte fapte pentru a beneficia de o reducere legală a limitelor de pedeapsă. Acest fapt determină încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, precum și dreptul acestuia la apărare. Aplicarea beneficiului prevăzut de lege doar anumitor categorii de inculpați, în funcție de conduita lor procesuală impusă, reprezintă o încălcare a egalității cetățenilor în fața legii. Aplicarea acestui beneficiu condiționat de recunoașterea în totalitate a faptelor descrise în rechizitoriu reprezintă o încălcare a caracterului echitabil al procesului penal, a prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare, principii stipulate în art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și art. 24 alin. (1) din Constituție.
punctul 8.
Mai mult, rechizitoriul reprezintă un act al acuzării, act pe care inculpatul nu are posibilitatea de a-l influența. Or obligarea inculpatului de a recunoaște toate faptele din rechizitoriu poate da naștere la situații abuzive de natură a înfrânge dreptul la apărare în componenta referitoare la egalitatea de arme. În consecință, procurorul se află pe o poziție de superioritate prin faptul că el este cel ce întocmește rechizitoriul, iar inculpatul este obligat să accepte faptele descrise de acesta în actul de sesizare al judecătorului de cameră preliminară. În concluzie, autorii excepției susțin că, deși procedura simplificată reprezintă un mijloc util în anumite situații, în același timp poate da naștere la situații inechitabile pentru inculpat, fiindu-i încălcate anumite drepturi individuale anterior menționate.
punctul 9.
Tribunalul Vâlcea - Secția penală apreciază că exigența reglementată de dispozițiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul că inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aduce atingere prevederilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Instanța judecătorească apreciază că este posibil ca, în practică, să existe situații în care în sarcina inculpatului se rețin atât fapte pe care le-a săvârșit, cât și fapte pe care nu le-a săvârșit. În această situație, inculpatul dispus să recunoască faptele săvârșite este obligat fie să recunoască și fapte pe care nu le-a săvârșit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, fie să ceară judecata în procedura obișnuită, cu efectuarea cercetării judecătorești, pierzând astfel beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă.
punctul 10.
În prima situație, când inculpatul ar recunoaște și fapte pe care nu le-a săvârșit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, se încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Apreciază că o dispoziție legală care obligă inculpatul să recunoască și să accepte condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, pentru a beneficia per ansamblu de o pedeapsă mai mică, lipsește de orice conținut dreptul la apărare, depășind grav limitele unei simple restrângeri, mergând până la suprimarea acestui drept. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, iar, potrivit art. 15 alin. (2) din Codul penal, infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Astfel, acceptând că, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi tras la răspundere penală și pentru infracțiuni pe care nu le-a săvârșit, dar le-a recunoscut, pentru a beneficia de reducerea pedepsei, se ajunge la situația în care pedeapsa se aplică cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Codul penal și ale art. 23 alin. (12) din Constituție.
punctul 11.
În situația în care inculpatul alege să nu recunoască faptele pe care nu le-a săvârșit, iar în urma cercetării judecătorești se pronunță achitarea pentru acestea, pierde beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă pentru faptele săvârșite și pe care a fost dispus să le recunoască, expunânduse riscului de a primi o pedeapsă mai mare decât ar fi primit dacă ar fi recunoscut și ar fi fost condamnat și pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. În această situație, inculpatul este într-o situație vădit discriminatorie față de acei inculpați care sunt trimiși în judecată doar pentru infracțiunile pe care le-au săvârșit ori sunt trimiși în judecată pentru mai multe fapte în dosare distincte.
punctul 12.
Tribunalul Timiș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, și Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015.
punctul 13.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 14.
Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, și Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală acoperă inclusiv ipoteza respingerii cererii de judecare în procedura accelerată pe motiv că inculpatul a recunoscut numai parțial infracțiunile reținute în sarcina sa, permițând și în acest caz reducerea limitelor speciale de pedeapsă dacă la sfârșitul procesului hotărârea instanței va confirma susținerile inculpatului. Așa fiind, întrucât incidența cauzei de reducere a pedepsei nu este condiționată de desfășurarea judecății în procedura accelerată, ci de împrejurarea că declarația de recunoaștere corespunde adevărului judiciar, dispozițiile criticate nu impun inculpatului să admită săvârșirea unor fapte pe care nu le-a comis. Mai mult, tocmai pentru a respecta prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, legiuitorul acordă acest beneficiu și inculpatului care, recunoscând numai parțial învinuirea, este judecat după procedura obișnuită, dacă în urma administrării tuturor probelor (inclusiv a celor propuse de apărare) instanța va constata că pentru celelalte infracțiuni ce fac obiectul învinuirii nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au fost săvârșite de inculpat.
punctul 15.
Referitor la pretinsul caracter discriminatoriu al dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că legiuitorul nu tratează diferit inculpații după cum au recunoscut sau nu în integralitate infracțiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată, ci după cum declarația de recunoaștere a învinuirii - în limitele în care a fost făcută - corespunde sau nu adevărului judiciar. O asemenea diferență de tratament nu poate fi socotită discriminatorie, căci se impune pentru a respecta principiul aflării adevărului în procesul penal. Pe de altă parte, nu se află în aceeași situație inculpatul judecat în procedura accelerată întrucât a recunoscut în totalitate învinuirea, și cel care - recunoscând-o numai parțial și fiind judecat după procedura obișnuită - a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni a căror săvârșire inițial a negat-o.
punctul 16.
Avocatul Poporului, făcând referire la Decizia nr. 489 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 18 noiembrie 2014, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și la Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
punctul 17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând actul de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
-
Art. 374 alin. (4): „În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).“;
-
Art. 375:
CIT
Citat
Alineatul (1)
Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.
Alineatul (1^1)
Inculpatul poate recunoaște faptele și solicita judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) și prin înscris autentic.
Alineatul (1^2)
În cazurile prevăzute la alin. (1) și (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară și încuviințarea reprezentantului său legal.
Alineatul (2)
Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
Alineatul (3)
Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).“;
-
Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1^1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“
punctul 20.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 25 referitor la libera circulație. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
punctul 21.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, a constatat constituționalitatea dispozițiilor criticate.
punctul 22.
Cu aceste prilejuri, Curtea a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului.
punctul 23.
Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa.
punctul 24.
De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-și recunoaște vinovăția și cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit, posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.
punctul 25.
Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or inculpatul care nu recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța - care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel deal doilea va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale.
punctul 26.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, apreciem că soluțiile și considerentele mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
punctul 27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secția penală și de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția penală și Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 17 aprilie 2018.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent
Paragraf
Daniela Ramona Marițiu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit