LEGE nr. 218 din 27 iulie 2018pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național
În vigoare
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Paragraf
Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 1 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Citat
litera A)
lucrări de construire de drumuri și căi ferate forestiere;
litera B)
lucrări de intervenții de natura investițiilor la drumurile și căile ferate forestiere existente, în scopul menținerii integrității și funcționalității acestora, inclusiv repuneri provizorii în funcțiune.
punctul 2.
La articolul 6, literele a)-d) se modifică și vor avea următorulcuprins:
Citat
litera A)
proiectarea lucrărilor de construire a drumurilor forestiere și a căilor ferate forestiere;
litera B)
proiectarea lucrărilor de intervenții de natura investițiilor la drumurile forestiere și la căile ferate forestiere existente;
litera C)
executarea lucrărilor de construire a drumurilor forestiere și a căilor ferate forestiere noi;
litera D)
executarea lucrărilor de intervenții de natura investițiilor la drumurile forestiere și la căile ferate forestiere existente.
Articolul II
Paragraf
Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Semnături
Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
FLORIN IORDACHE
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
București, 27 iulie 2018.
Paragraf
Nr. 218.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
