EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ nr. 22 din 31 ianuarie 2007 (**republicată**)

privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză**)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:05.08.2018
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
**) Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 6 octombrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 139/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2009, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Ordonanța Guvernului nr. 22/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2007 și a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziții generale și principalele atribuții

ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului, având rolul de a elabora studii și prognoze pe termen scurt, mediu și lung privind evoluția economiei românești în ansamblu, pe sectoare și în profil teritorial, sinteze macroeconomice, de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare economico-socială și măsurile de politică economică proiectate de Guvern, în concordanță cu Programul de guvernare, precum și de a coordona, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, și monitoriza politicile publice, cu deosebire ale investițiilor în parteneriat public-privat și din domeniul ajutorului de stat.
Alineatul (2)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză este o instituție cu rol de sinteză, în domeniile prevăzute la alin. (1).
Alineatul (3)
Activitatea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Alineatul (4)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză are sediul în municipiul București, str. Cristian Popișteanu nr. 2-4, sectorul 1.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Comisia Națională de Strategie și Prognoză îndeplinește următoarele funcții:
litera a)
de strategie, prin care se asigură elaborarea și implementarea de programe și proiecte cu impact în dezvoltarea economică și socială pe termen scurt, mediu și lung, precum și elaborarea prognozelor și studiilor privind echilibrul macroeconomic, sectorial și regional;(la 05-08-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată dePunctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 226 din 1 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 02 august 2018)
litera b)
de prognoză, prin care se asigură elaborarea de studii și prognoze pe termen scurt, mediu și lung privind evoluția economiei românești în ansamblu, pe sectoare și în profil teritorial, precum și fundamentarea principalelor măsuri de politică economică;
litera c)
de evaluare a modului de implementare și a efectelor economico-sociale ale politicilor publice, inclusiv pe bază de anchete statistice proprii, în conformitate cu deciziile Guvernului sau ale Consiliului de Programare Economică;
litera d)
de evaluare ex-ante și ex-post a impactului economic și social al schemelor de ajutor de stat și al proiectelor de investiții publice ca parteneriate între sectorul public și unul sau mai mulți parteneri privați;
litera e)
de administrare și după caz împreună cu Ministerul Finanțelor Publice a schemelor de ajutor de stat aplicate începând cu anul 2018 și al căror furnizor este desemnat conform prevederilor legale;
litera f)
de unitate centrală de fundamentare și atribuire pentru proiectele strategice de investiții realizate între sectorul public și unul sau mai mulți parteneri privați;(la 05-08-2018, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată dePunctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 226 din 1 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 02 august 2018)
litera g)
de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;
litera h)
de armonizare a metodelor și tehnicilor de previziune, precum și a cadrului legislativ din domeniul său de activitate cu reglementările și recomandările Uniunii Europene;
litera i)
de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării reglementărilor din domeniul său de activitate;
litera j)
de administrare, prin care se asigură administrarea și gestionarea eficientă a bunurilor din patrimoniul său, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;
litera k)
de autoritate cu competențe în coordonarea metodologică a unităților de politici publice din ministere, împreună cu Secretariatul General al Guvernului;
litera l)
de reglementare și sinteză prin care se asigură propuneri pentru elaborarea cadrului normativ din domeniul specific de activitate, îmbunătățirea legislației cu impact macroeconomic, simplificarea reglementărilor și debirocratizarea din administrația publică centrală.
Alineatul (2)
Activitatea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză se întemeiază pe principiile obiectivității, confidențialității, transparenței, responsabilității și deontologiei profesionale.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
În realizarea funcțiilor sale, Comisia Națională de Strategie și Prognoză are următoarele atribuții:
punctul 1.
elaborează prognoze privind dezvoltarea economico-socială a României pe termen scurt, mediu și lung, în corelare cu prevederile Programului de guvernare, ale strategiilor naționale, sectoriale și regionale, precum și pe baza tendințelor din economia națională și cea mondială;
punctul 2.
fundamentează orientările strategice de dezvoltare economico-socială a României, în corelare cu prevederile Programului de guvernare și ale strategiilor naționale, sectoriale și regionale, cu evidențierea priorităților strategice pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare asumate;
punctul 3.
participă la monitorizarea modului de realizare a Programului de guvernare, efectuează analize cu privire la stadiul îndeplinirii prevederilor acestuia și propune măsuri pentru atingerea obiectivelor asumate prin Programul de guvernare;
punctul 4.
elaborează anual sau de câte ori este necesar rapoarte cu privire la implementarea măsurilor din Programul de guvernare, pe care le propune spre analiză Consiliului de Programare Economică și le înaintează prim-ministrului;
punctul 5.
realizează analize și previziuni pentru fundamentarea proiectelor de buget, în concordanță cu cerințele Ministerului Finanțelor Publice;
punctul 6.
evaluează și elaborează prognoze privind produsul intern brut potențial, output-gap și deficitul structural, care vor fi utilizate de Ministerul Finanțelor Publice în procesul bugetar;
punctul 7.
realizează analize și prognoze cu privire la convergența reală și nominală a României;
punctul 8.
efectuează evaluări și prognoze cu privire la sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice, inclusiv pe bază de modele specifice, având responsabilitatea transmiterii rezultatelor la Ministerul Finanțelor Publice;
punctul 9.
realizează analize și prognoze cu privire la echilibrul energetic, pe care le publică pe site-ul instituției;
punctul 10.
participă la elaborarea de programe și strategii de dezvoltare regionale și județene și sprijină autoritățile administrației publice locale cu analize și prognoze pentru fundamentarea proiecțiilor bugetare, la solicitarea acestora;
punctul 11.
analizează evoluțiile și politicile din domeniul productivității și al competitivității;
punctul 12.
coordonează sau participă la elaborarea de strategii și programe de dezvoltare naționale, sectoriale sau regionale;
punctul 13.
participă la elaborarea și actualizarea anuală a documentelor programatice pe care România trebuie să le pregătească în calitate de țară membră a Uniunii Europene, precum Programul de convergență și Programul național de reformă;
punctul 14.
participă la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei Europene, constituite în domeniul propriu de competență;
punctul 15.
evaluează efectele principalelor măsuri de politică economică asupra creșterii economice prin prisma obiectivelor prevăzute în programele naționale și regionale de dezvoltare;
punctul 16.
în calitate de furnizor, elaborează și inițiază, după caz și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, proiecte de acte normative cu privire la noi scheme de ajutor de stat;
punctul 17.
elaborează și inițiază în domeniul propriu de competență proiecte de acte normative cu privire la proiectele strategice de investiții în parteneriat public-privat; emite avize consultative cu privire la oportunitatea și concordanța cu Programul de guvernare pentru proiectele de investiții în parteneriat public-privat inițiate de autoritățile locale;
punctul 18.
participă la evaluările ex-ante și ex-post ale impactului politicilor publice asupra proceselor economice și sociale la nivel macroeconomic și sectorial;
punctul 19.
efectuează analize de impact, estimări și prognoze cu privire la implicațiile cadrului financiar multianual al Comisiei Europene asupra economiei românești;
punctul 20.
realizează analize și prognoze cu privire la impactul economico-social al fondurilor europene în România, prin utilizarea de modele macroeconomice specifice;
punctul 21.
efectuează analize cu privire la riscurile interne și externe ce pot afecta evoluția economiei românești;
punctul 22.
efectuează evaluări de impact economico-social pentru proiectele de acte normative supuse spre aprobare Guvernului, la cererea inițiatorilor, și comunică, pe baza acestor evaluări, prin Consiliul de Programare Economică, dacă proiectele de acte normative sunt în concordanță cu Programul de guvernare și direcțiile strategice de dezvoltare;
punctul 23.
propune Secretariatului General al Guvernului, la solicitarea Consiliului de Programare Economică, modificări legislative care să asigure îmbunătățirea aplicării politicilor publice prevăzute în Programul de guvernare și maximizarea efectelor economico-sociale ale respectivelor măsuri și politici publice;
punctul 24.
în domeniul propriu de competență, gestionează și implementează proiecte și programe de sprijin al populației și mediului de afaceri cu impact în dezvoltarea economică și socială, pentru care este desemnată prin acte normative;
punctul 25.
în calitate de furnizor, gestionează și implementează, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, după caz, scheme de ajutor de stat care intră în vigoare începând cu anul 2018, în conformitate cu prevederile legale;
punctul 26.
elaborează și utilizează modele macroeconomice pentru fundamentarea și asigurarea coerenței prognozelor și scenariilor de dezvoltare;
punctul 27.
în calitate de unitate centrală pentru proiectele strategice de investiții în parteneriat public-privat, elaborează sau contractează, în condițiile legii, efectuarea documentațiilor de fundamentare a deciziei de a se realiza un anumit proiect, precum și a documentației de atribuire;
punctul 28.
derulează, în domeniul propriu de competență, proceduri de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, pentru proiectele strategice de investiții realizate în parteneriat publicprivat, pentru care este desemnată prin hotărâre a Guvernului;
punctul 29.
monitorizează respectarea indicatorilor și a impactului schemelor de ajutor de stat implementate în calitate de furnizor sau aflate în responsabilitatea instituțiilor guvernamentale și efectuează analize cu privire la impactul macroeconomic și social al acestora;
punctul 30.
monitorizează, în domeniul propriu de competență, derularea investițiilor publice și cu deosebire a proiectelor strategice de investiții în parteneriat public-privat;
punctul 31.
dezvoltă modele și metode econometrice pentru evaluarea efectelor reformelor structurale și a politicilor publice, precum modele de echilibru general și structurale;
punctul 32.
dezvoltă metodologii și modele specifice de evaluare a impactului ex-ante și ex-post și de programare economică;
punctul 33.
efectuează studii metodologice cu privire la domeniul său de activitate, care să faciliteze utilizarea datelor statistice și de prognoză în administrația publică centrală și locală;
punctul 34.
analizează impactul politicilor financiare, monetare, valutare și bugetare asupra economiei reale;
punctul 35.
efectuează analize și prognoze cu privire la evoluția pieței financiare;
punctul 36.
efectuează studii și analize privind perspectivele economiei mondiale, evidențiind principalele tendințe și posibilele lor efecte asupra economiei românești;
punctul 37.
analizează periodic situația economică internă, inclusiv pe bază de anchete proprii de conjunctură, în scopul evidențierii unor riscuri sau disfuncții în evoluția unor sectoare ori activități economice;
punctul 38.
realizează estimări asupra evoluției economice pe termen scurt și avansează propuneri pentru încadrarea în prognozele anuale;
punctul 39.
elaborează prognoze referitoare la echilibrul forței de muncă; întocmește studii și analize privind unele activități cu profil social și de protecție socială;
punctul 40.
efectuează previziuni pe termen scurt, mediu și lung privind activitatea de comerț exterior și balanța de plăți externe;
punctul 41.
evaluează impactul fondurilor structurale și al altor surse financiare externe atrase asupra indicatorilor macroeconomici;
punctul 42.
analizează și prognozează evoluția și efectele procesului inflaționist asupra echilibrelor la nivel macroeconomic;
punctul 43.
efectuează analize și proiecții privind evoluția principalelor sectoare de activitate: industrie, agricultură, transport, comerț, comunicații;
punctul 44.
elaborează analize și prognoze economice privind evoluția în profil teritorial a principalilor indicatori economico-sociali;
punctul 45.
efectuează analize privind impactul asupra creșterii economice a programelor locale de dezvoltare;
punctul 46.
în domeniul propriu de competență, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, transmite punctul de vedere al instituției referitor la propunerile legislative, întrebările și interpelările adresate de parlamentari, circumscrise problematicii economico-sociale, la solicitarea Ministerului pentru Relația cu Parlamentul sau a celorlalte ministere;
punctul 47.
la solicitarea Secretariatului General al Guvernului, Ministerului pentru Relația cu Parlamentul sau Ministerului Finanțelor Publice, poate susține în Parlament punctele de vedere ale Guvernului privind proiectele proprii de acte normative din domeniul economic;
punctul 48.
editează reviste pe problematica circumscrisă și buletine informative domeniului său de activitate; cheltuielile legate de tipărirea și difuzarea buletinelor informative vor fi suportate din prevederile bugetare aprobate Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în condițiile legii;
punctul 49.
răspunde solicitărilor autorităților și instituțiilor publice, precum și ale persoanelor fizice și juridice private, prin efectuarea de analize, cercetări, previziuni și pe alte domenii și subsectoare, la cerere;
punctul 50.
asigură sau participă la formarea profesională a personalului din administrația publică centrală și locală pe problematica circumscrisă domeniului său de activitate;
punctul 51.
asigură, în condițiile legii, formarea profesională a personalului din aparatul propriu;
punctul 52.
elaborează proiectul bugetului anual al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, precum și programul de investiții al instituției;
punctul 53.
organizează controlul financiar preventiv și monitorizează execuția bugetară;
punctul 54.
participă la coordonarea activităților circumscrise procesului de adoptare a monedei euro;
punctul 55.
coordonează, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, activitatea unităților de politici publice din ministere din punct de vedere metodologic și al lucrărilor de informare și analiză;
punctul 56.
la cerere, formulează puncte de vedere cu privire la propunerile de politici publice, înainte de a fi transmise la Secretariatul General al Guvernului;
punctul 57.
în domeniul propriu de competență participă la coordonarea activității de perfecționare legislativă, în concordanță cu Programul de guvernare și strategiile aprobate de Guvern;
punctul 58.
analizează periodic progresele efectuate în direcția simplificării reglementărilor și debirocratizării și informează prim-ministrul cu privire la rezultatele analizelor și propune măsuri pentru urgentarea acestora.
Alineatul (2)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză îndeplinește și alte atribuții prevăzute în legi sau alte acte normative pentru domeniul său de activitate.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Națională de Strategie și Prognoză colaborează cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, Banca Națională a României, cu institutele de cercetare și cu autoritățile administrației publice locale.
Alineatul (2)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză este abilitată să solicite datele și informațiile necesare în vederea realizării atribuțiilor legale, cu păstrarea confidențialității acestora, în mod gratuit, de la autoritățile administrației publice centrale și locale și alte instituții publice, de la Banca Națională a României, operatori economici, instituții de credit și de la alte persoane juridice, în condițiile legii.
Alineatul (3)
Pentru domenii de cercetare specifice, unde fluxul reciproc de informații este intens, Comisia Națională de Strategie și Prognoză poate încheia convenții de colaborare.
Alineatul (4)
Pentru realizarea de strategii, studii, analize și evaluări de impact, precum și pentru fundamentarea prognozelor și direcțiilor strategice, Comisia Națională de Strategie și Prognoză poate încheia contracte de cercetare-dezvoltare finanțate din bugetul propriu, în condițiile legii și cu avizul C.P.E.
Alineatul (5)
Atribuirea în condițiile legii a contractelor de lucrări de cercetare-dezvoltare, prevăzute la alin. (4), se efectuează pe baza normelor elaborate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză și aprobate prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
ART

Articolul 5

Paragraf
Abrogat
CAPITOL

Capitolul II

Paragraf
Conducerea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză este condusă de un președinte, a cărui funcție este asimilată din punctul de vedere al salarizării cu funcția de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.
Alineatul (2)
În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine și instrucțiuni.
Alineatul (3)
Președintele îndeplinește, conform legii, funcția de ordonator de credite.
Alineatul (4)
Președintele numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Președintele reprezintă Comisia Națională de Strategie și Prognoză în raporturile cu autoritățile administrației publice, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum și cu organisme din țară și din străinătate.
Alineatul (2)
Prin ordin al președintelui, unele atribuții pot fi delegate, în condițiile legii, și persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
CAPITOL

Capitolul II^1 Consiliul de Programare Economică

ART

Articolul 8

Alineatul (1)
În cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză funcționează Consiliul de Programare Economică, denumit în continuare CPE, organism cu caracter consultativ, fără personalitate juridică.
Alineatul (2)
În condițiile art. 3, CPE are următoarele atribuții principale:
litera a)
coordonează procesul de evaluare a priorităților strategice de dezvoltare a României;
litera b)
avizează rapoartele, analizele și prognozele efectuate de direcțiile de specialitate din cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză în scopul supunerii acestora aprobării Guvernului;
litera c)
propune tematici pentru evaluarea efectelor economico-sociale ale politicilor publice și ale măsurilor din Programul de guvernare;
litera d)
avizează rapoartele cu privire la implementarea măsurilor din Programul de guvernare;
litera e)
face parte, prin reprezentanți, din Comitetul de Supraveghere Macroprudențială, în concordanță cu decizia prim-ministrului;
litera f)
propune măsuri de ordin legislativ care să asigure îmbunătățirea aplicării politicilor publice prevăzute în Programul de guvernare și maximizarea efectelor economico-sociale ale respectivelor măsuri și politici publice;
litera g)
participă la coordonarea activităților circumscrise procesului de adoptare a monedei euro;
litera h)
transmite, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului sau a inițiatorilor, puncte de vedere cu privire la concordanța proiectelor de acte normative cu prevederile Programului de guvernare și cu direcțiile strategice de dezvoltare pe termen lung;
litera i)
avizează rapoartele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și efectuează propriile analize cu privire la activitatea de investiții în parteneriat public-privat în vederea prezentării acestora Guvernului;(la 05-08-2018, Litera i) din Alineatul (2) , Articolul 8 a fost modificată dePunctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 226 din 1 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 02 august 2018)
litera j)
coordonează, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, activitatea unităților de politici publice din ministere din punct de vedere metodologic și al lucrărilor de informare și analiză;
litera k)
formulează puncte de vedere cu privire la propunerile de politici publice, înainte de a fi transmise la Secretariatul General al Guvernului;
litera l)
coordonează activitatea de perfecționare legislativă, în concordanță cu Programul de guvernare și strategiile aprobate de Guvern;
litera m)
analizează periodic progresele efectuate în direcția simplificării reglementărilor și debirocratizării și informează prim-ministrul cu privire la rezultatele analizelor și propune măsuri pentru urgentarea acestora;
litera n)
efectuează cercetări științifice.
litera o)
efectuează analize și cercetări cu privire la evoluția productivității muncii și a competitivității, inclusiv pe baza recomandărilor Comisiei Europene pentru Consiliile Naționale de Productivitate.(la 05-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 8 a fost completat dePunctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 226 din 1 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 02 august 2018)
Alineatul (3)
Din componența CPE fac parte reprezentanți de prestigiu ai mediului universitar, academic și ai societății civile, cu preocupări în domeniul analizei și previziunii macroeconomice.
Alineatul (4)
Numărul de membri ai CPE se stabilește anual, prin decizia prim-ministrului, în funcție de complexitatea și amploarea activității acestuia, dar nu mai puțin de 11 membri.
Alineatul (5)
Conducerea CPE este asigurată de președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care este și președintele acestuia, și de un vicepreședinte, ales prin votul membrilor CPE.
Alineatul (6)
Membrii CPE sunt numiți pe o perioadă de 4 ani, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (7)
Președintele, vicepreședintele și membrii CPE beneficiază de o indemnizație lunară pentru activitatea desfășurată în cadrul acestuia, egală cu indemnizația președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (8)
CPE poate constitui grupuri sau comisii de lucru, prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, cu activitate temporară, alcătuite din specialiști pe domeniul de activitate al acestora, inclusiv pentru elaborarea studiului de fundamentare și a documentației de atribuire pentru proiectele de investiții în parteneriat public-privat.
Alineatul (9)
Pentru participarea la lucrările grupurilor sau comisiilor de lucru, membrii acestora au dreptul la o indemnizație de ședință egală cu 50% din indemnizația lunară a președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (10)
Abrogat.
Alineatul (11)
CPE se întrunește lunar, în ședințe ordinare, sau ori de câte ori este necesar, în ședințe extraordinare.
Alineatul (12)
Activitatea curentă de evaluare, analiză și avizare a CPE se desfășoară la sediul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în cadrul ședințelor periodice sau prin mijloace electronice de comunicare.
Alineatul (13)
CPE prezintă în Guvern rapoarte semestriale de activitate, prin intermediul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (14)
Secretariatul CPE este asigurat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
ART

Articolul 9

Alineatul (1)
Secretarul general al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză este înalt funcționar public, numit prin concurs sau prin examen, pe criterii de profesionalism, în condițiile legii, și îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Secretarul general coordonează activitățile stabilite potrivit structurii organizatorice a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, îndeplinind și alte atribuții prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a instituției ori încredințate de președinte.
CAPITOL

Capitolul III

Paragraf
Organizarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Structura organizatorică și numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Alineatul (2)
În cadrul structurii organizatorice prevăzute la alin. (1) se pot organiza, prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, servicii, birouri și compartimente, stabilindu-se numărul posturilor de conducere, potrivit legii.
Alineatul (2^1)
În cadrul structurii organizatorice prevăzute la alin. (1) se pot organiza, în condițiile legii, compartimente cu funcție de pregătire profesională și de redactare a publicațiilor și materialelor documentare.
Alineatul (2^2)
Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, cabinetul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, instituție publică cu rol de sinteză, va avea un număr maxim de 8 posturi.
Alineatul (2^3)
Prin derogare de la prevederile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul direcțiilor generale se pot înființa posturi de natură contractuală pentru desfășurarea unor activități specifice în concordanță cu atribuțiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, posturi ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (3)
Abrogat.
ART

Articolul 11

Alineatul (1)
Structura organizatorică internă, circuitul documentelor, atribuțiile compartimentelor din aparatul propriu al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al președintelui.
Alineatul (2)
Statul de funcții și structura posturilor pe compartimente, încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori, după caz, a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Alineatul (3)
Atribuțiile și răspunderile personalului se stabilesc prin fișa postului, potrivit legii.
ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Pentru activitatea de analiză și prognoză în profil teritorial, Comisia Națională de Strategie și Prognoză poate constitui compartimente și birouri în județele în care își au sediul agențiile pentru dezvoltare regională, denumite în continuare compartimente regionale de prognoză.
Alineatul (2)
Compartimentele regionale de prognoză nu au personalitate juridică, urmând să facă parte din Direcția de modelare și prognoze regionale.
Alineatul (3)
Autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile prevăzute de lege, spațiile corespunzătoare necesare pentru desfășurarea activității compartimentelor regionale de prognoză.
Alineatul (4)
Comisia Națională de Strategie și Prognoză asigură, la cerere, suportul informațional și metodologic necesar, precum și pregătirea profesională a specialiștilor autorităților administrației publice locale cu atribuții în domeniul analizei și prognozei economice.
ART

Articolul 13

Alineatul (1)
Personalul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză se compune din funcționari publici și personal contractual.
Alineatul (2)
Personalul din cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză se încadrează, conform legii, cu respectarea structurii organizatorice și în limita numărului de posturi prevăzute.
Alineatul (2^1)
Personalul din cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză beneficiază de prevederile art. 17 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2^2)
Personalul din cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
CAPITOL

Capitolul IV Dispoziții finale

ART

Articolul 14

Paragraf
Numărul de autoturisme din dotarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și consumul lunar de carburant pentru acestea se stabilesc potrivit legii.
ART

Articolul 15

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 757/2003 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 8 iulie 2003, cu completările ulterioare.
ART

Articolul 16

Paragraf
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANX

Anexă

Paragraf
Abrogată.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031