AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 73 din 17 iulie 2018pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:17.07.2018
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative și administrative care să conducă la creșterea eficienței operatorilor economici,
Paragraf
având în vedere faptul că în procesul complex de aplicare a Programului de guvernare 2018-2020 sunt necesare măsuri de consolidare pe termen lung a realizărilor anului 2017, ce includ o rată de creștere economică de 7%, un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB (mai mic decât în 2016), o datorie publică de 36,4% din PIB (în scădere față de 2016 cu mai mult de 1% din PIB), o rată a șomajului la minimum istoric și 13 din 14 criterii respectate din Procedura de dezechilibru macroeconomic instituită de Comisia Europeană,
Paragraf
dat fiind faptul că întreprinderile publice la care statul deține participații integrale sau majoritare reprezintă un segment important al economiei naționale și, în consecință, lichiditatea, solvabilitatea și funcționalitatea acestor societăți au o influență determinantă asupra stabilității ansamblului economiei, luând în considerare importanța strategică a creșterii investițiilor, atât a celor finanțate din buget sau prin accelerarea absorbției de fonduri europene, cât și prin stimularea investițiilor private și crearea premiselor necesare stimulării investitorilor străini prin acordarea de facilități,
Paragraf
dată fiind necesitatea creșterii rapide a contribuției reale a întreprinderilor publice la îmbunătățirea parametrilor economiei românești și la echilibrarea bugetului de stat,
Paragraf
având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice instituie norme cu aplicabilitate generală asupra întreprinderilor publice, la care statul deținea direct sau indirect participații majoritare la data intrării lor în vigoare,
Paragraf
întrucât prevederile celor două acte normative sus-menționate se pot dovedi contrare însuși scopului avut în vedere de legiuitor, atunci când pentru protejarea unor interese naționale strategice de natură economică și/sau socială este necesară transformarea în viitor a participațiilor minoritare deținute în prezent de statul român la unii agenți economici în participații majoritare la aceiași agenți economici,
Paragraf
eficiența unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanța managementului acestuia, de corecta implementare în funcționarea societății a mecanismelor de bună guvernare.
Paragraf
Constatând că legislația generală a societăților nu este adaptată specificului societăților de stat, neoferind premisele legislative pentru ca aceste societăți să poată funcționa eficient și să reprezinte un vector de relansare economică,
Paragraf
având în vedere că pentru eficientizarea activității societăților de stat este necesară dezvoltarea de noi mecanisme de guvernanță corporativă, suplimentare în raport cu cele reglementate de legislația generală a societăților și adaptate particularităților societăților de stat,
Paragraf
observând că actualul cadru legislativ prezintă lacune importante în ceea ce privește buna guvernare a regiilor autonome, influențând negativ performanța economică și competitivitatea acestora și generând, pe cale de consecință, disfuncționalități ale operatorilor economici cu care intră în raporturi contractuale,
Paragraf
întrucât neadoptarea în regim de urgență a acestui act normativ ar avea drept consecință crearea unor bariere în dezvoltarea investițiilor străine generate de disfuncționalități în diversificarea activităților societăților cu capital integral sau majoritar de stat, afectând capacitatea acestor operatori economici de a contribui la echilibrarea bugetului de stat și la relansarea economiei,
Paragraf
întrucât întârzierea în implementarea măsurilor de eficientizare a întreprinderilor publice influențează negativ lichiditatea, solvabilitatea și funcționalitatea acestor societăți, iar acest efect negativ se repercutează asupra echilibrului bugetului de stat consolidat,
Paragraf
date fiind importanța acestor entități economice și caracterul strategic al sectoarelor în care acestea operează, nefuncționalitatea lor fiind de natură a conduce la dezechilibre la nivel macroeconomic și social,
Paragraf
în considerarea faptului că aspectele mai sus menționate constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență pentru asigurarea stabilității economiei și a echilibrului bugetar,
Paragraf
necesitatea aprobării în regim de urgență a completării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, rezidă în exigența reglementarii situațiilor de acest gen, în care investitorul privat, acționar minoritar, invocă necesitatea luării deciziilor privitoare la situația societății în timp real, contrar înregistrându-se pierderi iremediabile pentru societate. Subliniem faptul că este necesar a se reglementa, în mod general, situațiile în care investitorul privat este cel care asigură capital, know-how, tehnologie, comenzi și contracte, mărci,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOL UNIC

Paragraf
După alineatul (3) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (4)
Sunt exceptați de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență operatorii economici care se încadrează în prevederile art. 2 pct. 2 ca urmare a faptului că acționarul privat nu mai deține participația majoritară și deține capacitatea financiară și tehnică necesară dezvoltării obiectului de activitate al operatorului, caz în care i se poate încredința conducerea executivă a societății, controlul managerial și/sau operațional al acestuia, în condiții de eficiență economică cu asigurarea de know-how, a portofoliului de clienți și a forței de muncă.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul economiei,
Paragraf
Bogdan Constantin Andronic,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Eugen Orlando Teodorovici
Paragraf
Ministrul comunicațiilor și societății informaționale,
Paragraf
Petru Bogdan Cojocaru
Paragraf
Ministrul tineretului și sportului,
Paragraf
Ioana Bran
Paragraf
Ministrul energiei,
Paragraf
Anton Anton
Paragraf
p. Ministrul transporturilor,
Paragraf
Mircea Florin Biban,
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Sorina Pintea
Paragraf
p. Ministrul cercetării și inovării,
Paragraf
Ciprian-Ion Preda,
Paragraf
București, 17 iulie 2018.
Paragraf
Nr. 73.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031