AcasăDocument
LEGE nr. 237 din 10 octombrie 2018
pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul i
Paragraf
Articolul 6^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
ART
Articolul 6^1
Paragraf
Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate în termen de 30 de zile, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
ART
Articolul ii
Alineatul (1)
Se aprobă exonerarea de la plată a sumelor reprezentând indemnizații acordate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, sume considerate a fi încasate necuvenit și pe care beneficiarii trebuie să le restituie drept consecință a constatării, prin decizie, de către Casa de Pensii a Municipiului București sau casele județene de pensii ori alte instituții cu atribuții de control, a unor prejudicii.
Alineatul (1^1)
Potrivit prevederilor alin. (1) sunt exonerate, de asemenea, de la plată debitele constatate după data de 14 octombrie 2018 în sarcina beneficiarilor de indemnizație aflați în evidența sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi.
Alineatul (2)
Abrogat.
Alineatul (3)
La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către beneficiari a sumelor reprezentând indemnizații acordate potrivit alin. (1), pentru care Casa de Pensii a Municipiului București sau casele județene de pensii ori alte instituții cu atribuții de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, precum și orice formă de recuperare a acestora.
ART
Articolul iii
Alineatul (1)
Sumele reprezentând indemnizații acordate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, recuperate de la beneficiari începând cu data de 1 ianuarie 2015 și până la data de 1 martie 2019 se restituie într-o singură tranșă, începând cu data de 1 martie 2019 și până la data de 31 decembrie 2019.
Alineatul (2)
Restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către beneficiari la casele județene de pensii sau, după caz, Casa de Pensii a Municipiului București, în a cărei evidență se află beneficiarul dreptului.
Alineatul (3)
După înregistrarea cererii, casa de pensii procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru restituirea sumelor recuperate și calculează suma totală de restituit.
Alineatul (4)
Nedepunerea cererii prevăzute la alin. (2) atrage nerestituirea sumelor.
Alineatul (5)
Suma de restituit se achită odată cu drepturile de care beneficiază solicitantul, prin aceleași mijloace de plată, în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii cererii.
ART
Articolul iv
Paragraf
Debitele care au avut drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a indemnizației, nu fac obiectul scutirii de la plată și al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi.
ART
Articolul v
Paragraf
Sumele care fac obiectul restituirii sunt cele provenite din debite constituite anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2015 și recuperate, total sau parțial, după caz, începând cu data de 1 ianuarie 2015 și până la data de 1 martie 2019. Aceste sume se evidențiază prin contul de creditori.
ART
Articolul vi
Paragraf
Sumele ce urmează a fi restituite beneficiarilor în condițiile art. III alin. (1) nu se actualizează cu indicele de inflație și nu sunt purtătoare de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
SMN
Semnături
Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
FLORIN IORDACHE
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
București, 10 octombrie 2018.
Paragraf
Nr. 237.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit