EN
AcasăDocument

ORDONANTA nr. 56 din 30 ianuarie 2000

privind reglementarea depozitarii cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.01.2000
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. D pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Pentru a se asigura în România depozitarea în bune condiţii a cerealelor şi seminţelor oleaginoase de către agenţii economici care deţin spaţii special amenajate cu aceasta destinate, prin prezenta ordonanţă se stabilesc reglementări privind modul de licentiere a depozitelor şi a agenţilor economici respectivi, precum şi regimul certificatelor de depozit pentru cereale şi/sau seminţe oleaginoase.
ART

Articolul 2

Paragraf
Pentru asigurarea şi garantarea integrităţii cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate se instituie un sistem de garanţii de operare, care include o garanţie de buna operare şi un fond de garantare a certificatelor de depozit, în condiţiile prevederilor prezentei ordonanţe.
ART

Articolul 3

Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, denumit în continuare ministerul de resort, reprezintă autoritatea publică care stabileşte şi autorizeaza depozitarea, la cererea deponentilor, în condiţiile prevederilor prezentei ordonanţe.
ART

Articolul 4

Paragraf
În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile menţionate mai jos sunt definite astfel:
litera a)
depozitul - o construcţie, structura sau un spaţiu protejat, inclusiv siloz, administrat legal de un agent economic şi utilizat special pentru depozitarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase destinate comercializării;
litera b)
depozitarul - agentul economic care deţine cel puţin un depozit care este atestat - ca urmare a inspectarii şi autorizării date, la cererea sa scrisă, de ministerul de resort sau de un inspector autorizat - ca îndeplineşte condiţiile corespunzătoare pentru depozitarea şi gradarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase pentru utilizare interna sau export/import şi ca este îndreptăţit pentru a emite certificate de depozit;
litera c)
deponentul - orice persoană fizica sau juridică care, în calitate de deţinător de buna-credinţa al certificatului de depozit, poate pretinde predarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, la prima cerere;
litera d)
deţinătorul de certificat de depozit - deponentul care primeşte, în schimbul depozitarii de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase, un certificat de depozit, conform condiţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă;
litera e)
certificatul de depozit - un document care constituie titlu de credit negociabil reprezentativ de mărfuri, emis de către depozitar la purtător, în schimbul primirii cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase de la deponent sau de la oricare reprezentant al acestuia;
litera f)
depozitarea - activitatea, incluzând operaţiile de recepţie, gradare, condiţionare, stocare şi livrare a cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase, efectuată de către depozitar sau de un alt agent economic care administrează legal un depozit;
litera g)
activitatea de gradare - evaluarea şi certificarea calităţii cerealelor şi/sau a seminţelor oleaginoase predate depozitarului;
litera h)
licenta de depozit - documentul emis de ministerul de resort, care atesta ca, pe o anumită perioada determinata, depozitarul îndeplineşte condiţiile tehnice şi financiare pentru depozitare şi pentru activitatea de gradare, conform prevederilor prezentei ordonanţe şi ale normelor metodologice prevăzute la art. 36.
CAPITOL

Capitolul 2 Licentierea depozitarului

SECTIUNE

Secţiunea 1 Licenta de depozit

ART

Articolul 5

litera
(1) Licenta de depozit se acordă pentru fiecare depozit, la cererea oricărui agent economic constituit în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, deţinător al depozitului, dacă sunt îndeplinite condiţiile minime de performanţă tehnica şi viabilitate financiară pentru depozitare şi gradare, conform prevederilor prezentei ordonanţe şi ale normelor metodologice prevăzute la art. 36, pe care agentul economic se obliga să le respecte.
litera
(2) Verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare se realizează, după caz, fie de către o unitate din cadrul ministerului de resort pe care acesta a abilitat-o în acest sens, fie de către inspectori autorizaţi de ministerul de resort.
ART

Articolul 6

Paragraf
Licenta de depozit se va elibera contra unei taxe de licentiere, care nu va depăşi costurile normale necesare emiterii licenţei. Cuantumul taxei şi actualizarea acesteia în funcţie de rata inflaţiei se vor stabili prin ordin comun al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi al ministrului finanţelor.
ART

Articolul 7

Paragraf
Licenta de depozit are o perioadă de valabilitate de 3 ani de la data emiterii sale pentru fiecare depozit.
ART

Articolul 8

Paragraf
Licenta de depozit poate fi suspendată, revocată sau anulată pentru situaţiile şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 36.
ART

Articolul 9

litera
(1) După ce se oferă depozitarului, licenţiat conform prezentei ordonanţe, posibilitatea de a fi audiat şi de a da explicaţii, în cazul suspendării sau revocării licenţei de depozit, ministerul de resort va controla depozitul la care s-a constatat încălcarea prevederilor legale, iar depozitarul este obligat sa presteze activitatea de depozitare până la stingerea obligaţiilor din contractele încheiate cu deponentii.
litera
(2) Pe perioada suspendării sau revocării activitatea de control se poate exercita şi pentru cerealele şi/sau seminţele oleaginoase expediate şi depozitate în altă parte, indiferent dacă aceste produse depozitate sunt proprietatea deponentului sau a însuşi depozitarului.
ART

Articolul 10

Paragraf
După stabilirea tuturor pierderilor financiare ce decurg din situaţia prevăzută la art. 15, stabilite de ministerul de resort sau, după caz, de către inspectori autorizaţi de ministerul de resort, acestea vor fi acoperite şi rambursate deponentilor în primul rând din garanţia de buna operare oferită de fiecare depozitar şi, în completare, din Fondul de garantare pentru certificatele de depozit, prevăzut pentru protecţia acestor deponenti, conform prezentei ordonanţe şi a normelor metodologice prevăzute la art. 36.
ART

Articolul 11

Paragraf
Exista posibilitatea de prelungire a licenţei de depozit, la cererea depozitarului, pe unul sau mai mulţi ani, fără a se depăşi maximul de 3 ani.
ART

Articolul 12

Paragraf
Depozitarul poate solicita anularea propriei licenţe de depozit printr-o cerere scrisă înaintată ministerului de resort, în condiţiile stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 36.
ART

Articolul 13

Paragraf
În situaţiile de suspendare, revocare, anulare şi expirare a licenţei de depozit, depozitarul transmite ministerului de resort certificatele de depozit anulate ca urmare a predării cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase, certificatele de depozit greşit completate şi anulate, precum şi certificatele necompletate.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Tariful de depozitare

ART

Articolul 14

Paragraf
Depozitarul va afişa permanent tariful de depozitare practicat, la loc vizibil, în spaţiile destinate relaţiilor cu publicul, şi îl va publică în doua ziare, dintre care unul de răspândire naţionala.
ART

Articolul 15

Paragraf
Pentru serviciile de depozitare cu plata în avans perioada negociata nu va depăşi 12 luni. Dacă termenul de depozitare va depăşi termenul negociat, deponentul va plati tariful corespunzător la livrarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Asigurarea depozitarului

ART

Articolul 16

litera
(1) Fiecare depozitar este obligat sa contracteze o asigurare a depozitului aflat în proprietatea sa.
litera
(2) Plaja riscurilor pentru care depozitarul este obligat să se asigure cuprinde asigurări contra incendiilor, inundaţiilor şi cutremurelor, precum şi alte asigurări stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 36.
SECTIUNE

Secţiunea a 4-a Depozitarea

ART

Articolul 17

Paragraf
Depozitarul va păstra cerealele şi/sau seminţele oleaginoase separat, în funcţie de calitatea lor înregistrată în fiecare certificat de depozit emis, pentru a se permite astfel în orice moment o identificare precisa, precum şi livrarea lor corespunzător calităţii.
CAPITOL

Capitolul 3 Activitatea de gradare a cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase

SECTIUNE

Secţiunea 1 Sistemul naţional de gradare a cerealelor

ART

Articolul 18

litera
(1) Se înfiinţează Comisia Naţionala de Gradare a Cerealelor şi Seminţelor Oleaginoase, ca organism neguvernamental, fără personalitate juridică, formată din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, ai patronatelor şi ai agenţilor economici reprezentativi din domeniu.
litera
(2) Atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare, precum şi componenta Comisiei Naţionale de Gradare a Cerealelor şi Seminţelor Oleaginoase se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Emiterea licenţei de gradator

ART

Articolul 19

Paragraf
Gradarea cerealelor şi a seminţelor oleaginoase, depozitate conform prevederilor prezentei ordonanţe, se efectuează de către agenţii gradatori, autorizaţi prin acordarea unei licenţe de gradator, în conformitate cu prevederile sistemului naţional de gradare a cerealelor şi seminţelor oleaginoase.
ART

Articolul 20

Paragraf
Gradarea se efectuează conform Manualului de gradare a cerealelor şi seminţelor oleaginoase, care se aproba de ministerul de resort, prin ordin al ministrului, la propunerea Comisiei Naţionale de Gradare a Cerealelor şi Seminţelor Oleaginoase, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Manualul de gradare a cerealelor şi seminţelor oleaginoase va fi reactualizat, dacă este necesar, conform aceleiaşi proceduri.
CAPITOL

Capitolul 4 Certificatul de depozit

SECTIUNE

Secţiunea 1 Cerinţele de emitere şi conţinutul

ART

Articolul 21

Paragraf
Certificatul de depozit este emis sub forma unui document cu regim special, inseriat de ministerul de resort şi pus la dispoziţie depozitarilor. Ministerul de resort va tine evidenta tuturor certificatelor de depozit emise, printr-un registru al certificatelor de depozit.
ART

Articolul 22

Paragraf
Depozitarii eliberează certificate de depozit, la cerere, deponentului, pentru cerealele şi/sau seminţele oleaginoase predate de către acesta şi depozitate, conform prevederilor prezentei ordonanţe.
ART

Articolul 23

litera
(1) Certificatul de depozit conţine date privind cantitatea, termenii şi condiţiile de recepţie, calitate, condiţionare, custodie, garanţie şi de livrare a cerealelor şi a seminţelor oleaginoase, precum şi condiţiile de plată pentru serviciile prestate de către depozitar.
litera
(2) Certificatul de depozit constituie titlu negociabil la purtător, transmisibil, fără limite sau restrictii, în lipsa de stipulaţie contrară inserată în titlu la cererea deponentului.
litera
(3) Valabilitatea certificatului de depozit este de maximum 3 ani de la data emiterii sale.
ART

Articolul 24

Paragraf
Certificatul de depozit poate servi la constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART

Articolul 25

Paragraf
Certificatul de depozit emis în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
litera a)
denumirea şi sediul depozitarului, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, adresa depozitului;
litera b)
data emiterii certificatului de depozit;
litera c)
numărul şi seria certificatului de depozit;
litera d)
denumirile exacte ale cerealelor şi/sau ale seminţelor oleaginoase şi cantităţile depozitate din fiecare;
litera e)
tipul, clasa şi gradarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate;
litera f)
tariful serviciilor de depozitare şi, unde este cazul, valoarea serviciilor plătite în avans;
litera g)
semnatura autorizata şi ştampila depozitarului;
litera h)
o secţiune afectată pentru gajarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase în care se vor înscrie următoarele: data constituirii gajului, valoarea garantată, numele/denumirea şi semnatura constituentului gajului şi numele/denumirea şi semnatura creditorului gajist, precum şi data rambursarii creditului şi semnăturile de certificare a rambursarii creditului.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Înregistrarea certificatelor de depozit

ART

Articolul 26

Paragraf
Depozitarul este obligat sa ţină, în condiţiile stabilite de normele metodologice prevăzute la art. 36, înregistrări complete referitoare atât la certificatele de depozit emise, cat şi la cerealele şi/sau seminţele oleaginoase depozitate.
ART

Articolul 27

Paragraf
Ministerul de resort poate cere oricărui depozitar sa îi transmită date şi informaţii precise privind evidenta certificatelor de depozit, cantitatea şi calitatea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, condiţiile de depozitare ale depozitarului, precum şi date privind situaţia financiar-contabila.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Livrarea şi expedierea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate

ART

Articolul 28

Paragraf
La cererea deţinătorului certificatului de depozit, depozitarul este obligat să livreze, fără întârziere, cerealele şi/sau seminţele oleaginoase depozitate, în condiţiile de cantitate şi calitate specificate în certificatul de depozit, după îndeplinirea obligaţiilor scadente de plată referitoare la tariful de depozitare, calculate până la data livrării. Costurile expedierii vor fi suportate de către deţinătorul certificatului de depozit.
CAPITOL

Capitolul 5 Garanţiile de buna operare şi Fondul de garantare pentru certificatele de depozit

ART

Articolul 29

Paragraf
În vederea asigurării şi garantarii integrităţii cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, atât din punct de vedere cantitativ, cat şi calitativ, conform prevederilor prezentei ordonanţe, este stabilită o garanţie de buna operare, precum şi un Fond de garantare pentru certificatele de depozit, denumit în continuare Fondul.
ART

Articolul 30

Paragraf
Fondul se înfiinţează sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni la care statul, reprezentat de ministerul de resort, deţine acţiunea de control. Modul de constituire a capitalului social, părţile, organizarea şi funcţionarea Fondului sunt prevăzute în statutul care se aproba prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 31

Paragraf
Portofoliul garanţiilor angajate de către Fond poate fi reasigurat, în condiţiile legii.
ART

Articolul 32

Paragraf
Fondul este împuternicit sa examineze în orice moment registrele, înregistrările, documentele, conturile şi informaţiile referitoare la depozitar, aferente certificatelor de depozit.
ART

Articolul 33

litera
(1) Fiecare depozitar care solicită o licenta de depozit conform prezentei ordonanţe va depune şi va inregistra la Fond o garanţie de buna operare, valida şi suficienta, sau alte garanţii acceptabile a căror valoare va fi determinata de ministerul de resort pentru a garanta îndeplinirea corecta a obligaţiilor sale ca depozitar.
litera
(2) Nivelul garanţiei de buna operare, depusa de depozitar, şi modul de actualizare sau de modificare a acestuia se stabilesc prin normele metodologice prevăzute la art. 36.
litera
(3) Dacă aceasta garanţie de buna operare nu este constituită într-o perioadă determinata, care va fi stabilită în comunicarea scrisă a ministerului de resort, licenta poate fi suspendată sau, după caz, anulată.
ART

Articolul 34

litera
(1) Fondul poate cere plata unor cote depozitarilor şi oricăror entităţi care au legătură cu depozitarea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase, conform prezentei ordonanţe, determinate de ministerul de resort, într-un fond pentru asigurarea intereselor financiare ale deponentilor privind produsele depozitate în depozitele licentiate conform prezentei ordonanţe şi normelor metodologice prevăzute la art. 36. Aceste cote colectate şi introduse în acest fond vor avea o singura utilizare, respectiv protejarea intereselor financiare ale deponentilor, în situaţia în care un depozitar nu reuşeşte să îşi îndeplinească sarcinile şi obligaţiile conform prezentei ordonanţe şi normelor metodologice prevăzute la art. 36.
litera
(2) Pierderile înregistrate de orice deponent ca urmare a încălcării de către depozitar a oricăror obligaţii pentru care a fost emisă o garanţie de buna operare vor fi compensate de către Fond în mod corespunzător. Fondul are dreptul sa acţioneze în judecata, în nume propriu, depozitarul pentru a-şi recupera pierderile suferite.
CAPITOL

Capitolul 6 Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART

Articolul 35

Paragraf
Faptele ce constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe şi modul de sancţionare a acestora vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Constatarea săvârşirii faptelor şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoane împuternicite în acest sens prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei. Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
ART

Articolul 36

Paragraf
În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe ministerul de resort va elabora şi supune aprobării Guvernului normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe.
ART

Articolul 37

Paragraf
Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:
litera a)
art. 19 şi 20 din cap. III, care se aplică începând din data de 1 mai 2000;
litera b)
prevederile cap. II, IV şi V, care se aplică începând din data de 1 iunie 2000;
litera c)
art. 30, care intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 38

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe orice dispoziţii contrare se abroga.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul agriculturii şi
Paragraf
alimentaţiei,
Paragraf
Ştefan Pete,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor,
Paragraf
Decebal Traian Remes

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031