EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020

privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:16.10.2020
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ținând cont de faptul că întreprinderile mici și mijlocii, reglementate prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgență cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activitățile IMM-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în șomaj tehnic, fie de faptul că activitățile desfășurate de IMM-uri au fost interzise prin ordonanțe militare pe perioada declarării stării de urgență sau au fost îngrădite pe perioada stării de alertă, situație în care de asemenea personalul angajat al IMM-urilor a fost trimis în șomaj tehnic, iar toate aceste măsuri au condus la un blocaj al acestor activități economice la nivel național,
Paragraf
deoarece IMM-urile dețin o pondere importantă în activitatea economică la nivel național, numărul total al acestora fiind de 723.595 de companii, cu o pondere însemnată pentru microîntreprinderi de 666.356 de companii, respectiv o pondere relativ medie de 48.230 de întreprinderi mici, precum și 9.009 întreprinderi mijlocii care desfășoară activități în diferite domenii de activitate, iar pentru reluarea urgentă a activității curente au nevoie de capital de lucru, astfel cum acesta este definit prin Regulamentul (UE) 2020/460 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.301/2013,(UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID -19 - Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus, care urmează a fi utilizat pentru finanțarea activităților curente ale IMM-urilor,
Paragraf
având în vedere faptul că ajutorul de stat se poate acorda doar până la data de 31 decembrie 2020,
Paragraf
întrucât IMM-urile dețin o parte însemnată din forța de muncă activă a României prin contractele individuale de muncă încheiate, respectiv un număr total de 2.564.484 de contracte, din care 886.803 contracte încheiate de microîntreprinderi, 860.996 de contracte încheiate de întreprinderi mici și 816.685 de contracte încheiate de întreprinderile mijlocii, astfel încât nevoia de sprijin a acestora fie prin granturi pentru capital de lucru, fie prin granturi de investiții este o nevoie reală cu un impact major asupra echilibrelor macroeconomice ale României,
Paragraf
având în vedere că măsurile de sprijin pentru reluarea activităților economice la nivel național influențează direct capacitatea operațională a IMM-urilor de a relua activitățile pe o piață de consum și producție grav afectată de epidemia de COVID-19, iar prin neluarea acestor măsuri de sprijin IMM-urile se pot confrunta cu grave dificultăți în desfășurarea activităților curente și de investiții, cu impact direct asupra veniturilor bugetului de stat, dar și asupra creșterii ratei șomajului în România,
Paragraf
deoarece o parte din IMM-uri au nevoie de grant pentru capital de lucru necesar pentru plata datoriilor curente, constituirea stocurilor de materie primă, mărfuri, materiale consumabile, dar și pentru achiziționarea echipamentelor de protecție medicală necesare propriilor salariați, iar în lipsa capitalului de lucru reluarea activității curente va fi dificil de realizat,
Paragraf
întrucât o parte din IMM-uri, ca urmare a crizei provocate de COVID-19, trebuie să își realoce activitatea prin crearea unor capacități de producții noi, prin desfășurarea unor activități noi sau prin implementarea unor proiecte de investiții noi, iar pentru aceasta au nevoie de granturi pentru investiții de mică valoare, astfel încât să se creeze capacități de producție mici și să se poată obține produse și servicii noi adaptate la cerințele consumatorilor,
Paragraf
luând în considerare că există un risc substanțial de recesiune economică în anul 2020, iar în acest context multe segmente ale economiei europene sunt blocate din cauza epidemiei de COVID-19 și lanțurile de aprovizionare și schimburile comerciale globale sunt profund afectate, fiind necesare măsuri de sprijin pentru deblocarea redresarea activităților economice,
Paragraf
având în vedere faptul că, în lipsa adoptării măsurilor propuse în regim de urgență, sectorul IMM, care reprezintă o prioritate a programului de relansare economică a Guvernului României, nu ar putea beneficia de condiții de finanțare adecvată pentru proiectele de relansare a activităților, de investiții sau pentru capitalul de lucru necesar derulării activității curente ale întreprinderilor grav afectate de pandemia de COVID-19,
Paragraf
ținând cont de faptul că sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului de relansare economică al Guvernului României, în condițiile în care acest sector are o contribuție importantă la creșterea economică națională și crearea de locuri de muncă, sens în care trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează printre altele îmbunătățirea accesului la finanțare,
Paragraf
luând în considerare faptul că este necesară adoptarea unui act normativ care să asigure temeiul juridic pentru modificarea Programului operațional Competitivitate în sensul stabilirii valorilor sumelor forfetare, având în vedere numărul mare de IMM-uri afectate și impactul implicit asupra economiei, precum și faptul că semnarea contractelor pentru acordarea ajutorului de stat are ca dată-limită 31 decembrie 2020, motiv pentru care este necesară adoptarea de urgență a măsurilor de sprijin pentru capitalul de lucru și investițional propus,
Paragraf
întrucât neadoptarea prezentului act normativ determină imposibilitatea acordării în cadrul Programului operațional Competitivitate a unui sprijin financiar în cuantum de 1 miliard de euro pentru IMM-urile afectate în contextul pandemiei de COVID-19,
Paragraf
întrucât neadoptarea unor măsuri în regim de urgență pentru IMM-uri ar conduce la blocarea/întârzierea relansării economice și, implicit, la pierderea unor sume considerabile din fondurile europene alocate României,
Paragraf
având în vedere că elementele mai sus menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziții generale

ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Alineatul (2)
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se referă la:
litera a)
microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
litera b)
granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri;
litera c)
granturi pentru investiții productive acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiții depus.
Alineatul (3)
Întreprinderile mici și mijlocii, denumite în continuare IMM-uri, sunt beneficiari pentru fondurile externe nerambursabile prevăzute la alin. (2), iar persoanele fizice autorizate, denumite în continuare PFA, și cabinetele medicale individuale, denumite în continuare CMI, pentru fondurile externe nerambursabile prevăzute la alin. (2) lit. a).
ART

Articolul 2

Paragraf
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
litera a)
administrator al schemei de ajutor de stat - Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, denumit în continuare MEEMA, în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului, denumite în continuare AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, denumit în continuare MFE, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional Competitivitate, denumită în continuare AM-POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM-POC;
litera b)
administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS;
litera c)
administrator operațional al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat - MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE;
litera d)
sistem informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - sistemul informatic integrat proiectat și dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale furnizate de MEEMA, în scopul gestionării acordării sprijinului financiar pentru beneficiarii prevăzuți laart. 1 alin. (3), în condițiile prezentei ordonanțe de urgență; sistemul informatic este găzduit și administrat din punct de vedere tehnic de STS, respectiv din punct de vedere operațional de MEEMA și AIMMAIPE, fondurile necesare proiectării, dezvoltării, testării, punerii în funcțiune, operării, administrării tehnice și operaționale, respectiv mentenanței preventive și corective fiind asigurate din fonduri externe nerambursabile, prin POC, și de la bugetul de stat, în baza contractului de finanțare semnat în acest sens de AM-POC cu MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform regulilor de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului;
litera e)
beneficiari finali ai ajutorului de stat - IMM/ microîntreprinderi/PFA/CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, denumite în continuare ONG-uri cu activitate economică, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru/grantului pentru investiții productive, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat;
litera f)
CMI - unitatea, cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistență medicală umană preventivă, curativă, de recuperare și de urgență. Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialiști și alte categorii de personal medical autorizat. În CMI își exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal;
litera g)
capital de lucru - diferența dintre activele curente și datoriile curente ale unei întreprinderi;
litera h)
grant pentru capital de lucru - grant direct acordat beneficiarilor de ajutor de stat sub formă de sumă forfetată reprezentând 15% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2019;
litera i)
grant pentru investiții productive - grant acordat beneficiarilor de ajutor de stat din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea de investiții necesare pentru extinderea/reabilitarea/modernizarea capacităților de producție existente, realizarea unor capacități de producții noi, achiziționarea de echipamente, utilaje și instalații, precum și pentru modernizarea, reabilitarea, extinderea clădirilor existente sau achiziționarea unor clădiri destinate activităților de producție noi, inclusiv pentru achiziționarea de terenuri necesare realizării investițiilor, în limita a 10% din valoarea proiectelor care fac obiectul cererilor de finanțare;
litera j)
IMM - întreprinderile înființate în bazaLegii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în bazaLegii nr. 1/2005privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prinLegea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește echivalentul în lei a 43 milioane euro;
litera k)
microgrant - grant direct în valoare de 2.000 euro acordat sub formă de sumă forfetară beneficiarilor de ajutor de stat considerați vulnerabili la riscul de răspândire a virusului SARS-CoV-2;
litera l)
PFA - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă;
litera m)
industrii creative - industrii care își au originea în creativitatea, talentul și măiestria indiviziilor și care au potențialul creării de locuri de muncă și prosperitate prin generarea și exploatarea proprietății intelectuale.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2) se acordă în cadrul POC pentru care MFE îndeplinește funcția de Autoritate de management, denumită în continuare AM, și furnizor de ajutor de stat.
Alineatul (2)
Pentru formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2), MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE îndeplinește funcția de administrator de schemă de ajutor de stat, în condițiile prevăzute în contractele de finanțare încheiate între MFE, prin AM-POC, pe de o parte, și MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE, pe de altă parte.
CAPITOL

Capitolul II Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile

ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
Alineatul (2)
Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.
ART

Articolul 5

Alineatul (1)
Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
litera a)
întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019;
litera b)
PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute înanexa nr. 1;
litera c)
PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 82/2020.Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului.
Alineatul (2)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA și CMI.
ART

Articolul 6

Paragraf
Microgranturile prevăzute la art. 4 alin. (1) se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
litera a)
au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/CMI pentru care începerea activității poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;
litera b)
au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți laart. 5 lit. b)șic);
litera c)
își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările din fonduri externe nerambursabile pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera a)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
litera b)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
litera c)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
litera d)
cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
litera e)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;
litera f)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
litera g)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;
litera h)
cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Alineatul (2)
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Alineatul (3)
Beneficiarii de microgranturi vor depune o declarație pe proprie răspundere prin care își vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.
ART

Articolul 8

Paragraf
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate care vor fi stabilite în Ghidul solicitantului.
ART

Articolul 9

Alineatul (1)
Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:
litera a)
MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui sa își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune Fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din fonduri externe nerambursabile, denumit în continuare FEN post aderare F1, conformart. 2 alin. (2)și(3) din Normele metodologicede aplicare a prevederilorOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;
litera b)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
litera c)
MFE și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;
litera d)
MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de microgranturi. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de microgranturi;
litera e)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;
litera f)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismul de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;
litera g)
MEEMA solicită Ministerului Finanțelor Publice (MFP) deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant;
litera h)
beneficiarul final al ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MEEMA/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;
litera i)
băncile efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și încarcă în aplicația electronică extrasele de cont;(la 16-10-2020, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 16 octombrie 2020)
litera j)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MFE cereri de rambursare efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conformart. 21 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declarații de cheltuieli lunare;
litera k)
MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date. Verificarea utilizării fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face pe bază de eșantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.(la 16-10-2020, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 16 octombrie 2020)
Alineatul (2)
Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.
CAPITOL

Capitolul III Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor

ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Prin acordarea de granturi pentru capital de lucru în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență se înțelege alocarea de fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
Alineatul (2)
Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Alineatul (3)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.
ART

Articolul 11

Alineatul (1)
Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește astfel:
litera a)
pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;
litera b)
pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
Alineatul (2)
Dacă un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru.
Alineatul (3)
Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.
Alineatul (4)
Fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 350.000.000 euro, din care 265.000.000 euro fonduri externe nerambursabile și 42.500.000 euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare de 42.500.000 euro de la beneficiari.
Alineatul (5)
În situația în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată care nu se încadrează în categoria IMMurilor a depus o singură cerere de finanțare în condițiile prevăzute la alin. (7), valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.
Alineatul (6)
Fondurile pentru granturile destinate capitalului de lucru pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (5) se vor aloca de la bugetul de stat și nu includ cofinanțarea beneficiarilor prevăzută la alin. (3).
Alineatul (7)
Termenele și condițiile de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, în calitate de furnizor de ajutor de stat, ulterior autorizării schemei în condițiile legii.
ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/ bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută în anexa nr. 2.
Alineatul (2)
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, ONG-urilor cu activitate economică din domeniul învățământ.
ART

Articolul 13

Alineatul (1)
Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
litera a)
au obținut certificat de situații de urgență în bazaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
litera b)
au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;
litera c)
dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
litera d)
mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri.
Alineatul (2)
În perioada 1 august-15 septembrie 2020, MEEMA eliberează certificate de situații de urgență, la cerere, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 în perioada stării de urgență.
Alineatul (3)
Certificatul pentru situații de urgență emis de către MEEMA constată în baza declarației pe propria răspundere că operatorul economic a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate.
ART

Articolul 14

Alineatul (1)
Beneficiarii pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanțate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
litera a)
cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
litera b)
datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
litera c)
cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
litera d)
cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
litera e)
cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
litera f)
cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;
litera g)
cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității;
litera h)
cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Alineatul (2)
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Alineatul (3)
Beneficiarii vor depune declarație pe propria răspundere că utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.
ART

Articolul 15

Paragraf
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii cererii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.
ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Pentru granturi destinate capitalului de lucru, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:
litera a)
MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui să își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din FEN post aderare - F1, conformHotărârii Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;
litera b)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
litera c)
MFE și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;
litera d)
MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de capital de lucru. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi de capital de lucru;
litera e)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;
litera f)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismele de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;
litera g)
MEEMA solicită MFP deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip grant pentru capital de lucru;
litera h)
beneficiarul de ajutor de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MEEMA/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de grant pentru capital de lucru; sumele rămase neutilizate se restituie bugetului din care au fost acordate, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;
litera i)
băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat și transmit lunar prin aplicația electronică ordinele de plată către MEEMA;
litera j)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MFE cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conformOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor prin declarații de cheltuieli lunare;
litera k)
MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind menținerea sau suplimentarea numărului de angajați timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pe bază de eșantion, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.
Alineatul (2)
Granturile pentru capital de lucru se acordă după regimul de sumă forfetară, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
CAPITOL

Capitolul IV Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor

ART

Articolul 17

Alineatul (1)
Prin granturi pentru investiții se înțelege sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care implementează investiții în domeniul curent de activitate sau într-un domeniu diferit de activitate, necesare pentru:
litera a)
extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestări servicii;
litera b)
realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare servicii;
litera c)
reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare servicii.
Alineatul (2)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE pe perioada implementării proiectelor, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.
ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.
Alineatul (2)
Granturile pentru investiții prevăzute la alin. (1) nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.
Alineatul (3)
Fondurile totale alocate pentru granturile destinate investițiilor sunt în valoare de 550.000.000 euro, din care 415.870.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 62.380.500 cofinanțare de la bugetul de stat și 71.749.500 euro contribuția proprie.
ART

Articolul 19

Alineatul (1)
Domeniile de investiții susținute din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat includ:
litera a)
industria alimentară, panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;
litera b)
industria auto și servicii specifice auto, inclusiv servicii de reparații și spălătorii auto și altele asemenea;
litera c)
energie și echipamente/tehnologii/utilaje pentru eficiență energetică;
litera d)
construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții;
litera e)
servicii de transport, inclusiv servicii de transport internațional;
litera f)
servicii de îngrijire și întreținere corporală;
litera g)
servicii de reparații și întreținere;
litera h)
turism, pensiuni turistice, hoteluri, restaurante și servicii de agrement, inclusiv infrastructura specifică de agrement;
litera i)
confecții metalice/lemn/mobilier;
litera j)
confecții textile/pielărie;
litera k)
industria farmaceutică și echipamente medicale, inclusiv depozite medicale pentru intervenții în situații de urgență;
litera l)
industrii creative, inclusiv din domeniul culturii și serviciilor creative;
litera m)
servicii de educație: creșe și grădinițe, școli;
litera n)
servicii de sănătate: cabinete medicale, echipamente medicale, dispozitive medicale și altele asemenea;
litera o)
comerț.
Alineatul (2)
Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută la anexa nr. 3.
Alineatul (3)
Investițiile incluse la finanțare în domeniile prevăzute la alin. (1) pot să fie complementare cu investițiile finanțate din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală.
ART

Articolul 20

Paragraf
Granturile pentru investiții se acordă IMM-urilor, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat.
ART

Articolul 21

Paragraf
Granturile pentru investiții prevăzute la art. 17 se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
litera a)
au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minimum un an înaintea depunerii cererii de finanțare;
litera b)
au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanțare;
litera c)
se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
litera d)
realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii 2 ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;
litera e)
dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru regiunea București-Ilfov, de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;
litera f)
se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat.
ART

Articolul 22

Alineatul (1)
Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții se stabilesc prin grija AM-POC, sunt prevăzute în anexa nr. 4 și includ:
litera a)
criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții, denumit în continuare RIR;
litera b)
criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții;
litera c)
raportul între profitul operațional și grantul solicitat;
litera d)
apartenența domeniului de activitate - cod CAEN - la soldul balanței comerciale. Vor fi sprijinite prioritar domeniile de activitate în care în anul 2019 importurile au fost mai mari decât exporturile și au avut o contribuție la soldul negativ al balanței comerciale.
Alineatul (2)
Proiectele de investiții sunt selectate la finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat potrivit schemei de ajutor de stat la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României. La punctaje egale, departajarea se va face în funcție de procentul cofinanțării, valoarea cifrei de afaceri și ordinea înscrierii aplicației.
Alineatul (3)
Bugetul total destinat granturilor pentru investiții, fără cofinanțarea proprie a beneficiarilor, se repartizează pe regiuni de dezvoltare ale României, după cum urmează:
litera a)
15% din valoarea bugetului alocat din fonduri externe nerambursabile pentru regiunea București-Ilfov ca regiune mai dezvoltată;
litera b)
85% din valoarea bugetului alocat din fonduri externe nerambursabile pentru celelalte 7 regiuni mai puțin dezvoltate, prin utilizarea formulei de alocare din cadrul Programului operațional regional 2014-2020.
Alineatul (4)
În urma evaluării cererilor de finanțare depuse, MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați.
ART

Articolul 23

Alineatul (1)
Beneficiarii de granturi pentru investiții pot utiliza granturile pentru investiții alocate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:
litera a)
cheltuieli cu realizarea/achiziția construcțiilor, achiziția de echipamente, inclusiv IT C, tehnologii software, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, achiziția de terenuri în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului, cheltuieli cu consultanța și proiectarea, managementul de proiect, asistența tehnică, dirigenția de șantier, cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordarea la utilități, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la târguri, evenimente, conferințe, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuală, active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse, software necesar desfășurării activității, precum și orice alte categorii de cheltuieli care sunt în legătură cu proiectul de investiții care face obiectul contractului de finanțare;
litera b)
cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate intervenției pentru situații de urgență;
litera c)
cheltuieli cu achiziția de echipamente, inclusiv echipamente IT C, tehnologii software, tehnologii, utilaje, instalații, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe pentru unitățile de producție/prestări servicii existente, precum și active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse, software necesar desfășurării activității.
Alineatul (2)
Pentru înființarea, extinderea, modernizarea/reabilitarea unităților de producție/servicii noi și/sau existente sunt eligibile categoriile de cheltuieli prevăzute la alin. (1) lit. a) și c).
Alineatul (3)
Dacă un proiect de investiții depus de beneficiari include atât reabilitarea/modernizarea unităților de producție/servicii existente, cât și extinderea unităților de producție/servicii, categoriile de cheltuieli eligibile sunt prevăzute la alin (1) lit. a) și c).
Alineatul (4)
Beneficiarii de granturi pentru investiții productive din domeniul serviciilor de transport pot utiliza fonduri externe nerambursabile și pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:
litera a)
cheltuieli cu reabilitarea/modernizarea/extinderea și/sau realizarea unor depouri pentru mijloacele de transport din dotare sau pentru cele care urmează a se achiziționa;
litera b)
cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport pentru transport persoane și mărfuri necesare pentru desfășurarea activităților de transport, cu excepția mijloacelor de transport în regim de taxi sau a celor care sunt destinate activităților administrative ale operatorului economic ori activităților de transport în interes propriu al acestora;
litera c)
cheltuieli privind dotarea mijloacelor de transport existente cu echipamente și tehnologii care conduc la îmbunătățirea confortului/calității serviciilor de transport persoane și mărfuri prestate.
Alineatul (5)
Din granturile pentru investiții nu se finanțează:
litera a)
cereri de finanțare care au drept obiect realizarea unor servicii de consultanță, studii sau alte activități asimilate acestora;
litera b)
cereri de finanțare care au drept obiect sedii de birouri sau alte activități destinate investițiilor imobiliare pentru închirierea de birouri/concesionarea sau orice alte forme de valorificare ale acestora;
litera c)
orice alte cereri de finanțare care nu sunt în legătură cu domeniile de investiții prevăzute laart. 19 alin. (1)și(2).
ART

Articolul 24

Paragraf
Cheltuielile generate după punerea în funcțiune a proiectului de investiții de natura cheltuielilor cu salariile, cheltuielilor cu achiziția de materii prime, materiale consumabile, reparații și mentenanță și alte asemenea categorii de cheltuieli sunt în sarcina beneficiarului final al ajutorului de stat.
ART

Articolul 25

Paragraf
Beneficiarii contractelor de acordare a ajutorului de stat pentru investiții prevăzuți la art. 20 pot solicita plata valorii contractelor/cheltuielilor efectuate prin metode similare cu mecanismele cererilor de plată și/sau, după caz, mecanismul cererilor de prefinanțare sau al cererilor de rambursare, astfel cum sunt acestea prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 26

Alineatul (1)
Pentru granturile destinate investițiilor, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:
litera a)
MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui să își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din FEN post aderare - F1, conformHotărârii Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;
litera b)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aprobat conform legii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
litera c)
MFE și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară, cu respectarea procedurilor legale ale AM-POC;
litera d)
MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de investiții. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi pentru investiții;
litera e)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;
litera f)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari, pe seama cărora se derulează mecanismele de acordare a prefinanțărilor, cererii de plată sau cererilor de rambursare;
litera g)
MEEMA solicită MFP deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă fondurile în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiari finali de ajutor de stat de tip grant pentru investiții productive;
litera h)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, asigură verificarea procedurilor de achiziție, a procedurilor de monitorizare a proiectelor, de avizare a cheltuielilor pentru care se efectuează plăți către beneficiari, de evaluare a conformității administrative și a eligibilității, de evaluare tehnică și financiară, de încheiere a contractelor de acordare a ajutorului de stat, precum și a altor etape necesare în derularea proiectelor;
litera i)
băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat, a cererilor de rambursare și a cererilor de plată avizate de MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, și transmit lunar prin aplicația electronică cererile de prefinanțare/plată/rambursare împreună cu ordinele de plată operate de către bănci către MEEMA, împreună cu raportul de progres al beneficiarului. Autorizarea de cheltuieli de către AM-POC are loc pe bază de eșantion;
litera j)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MFE cerere de plată/prefinanțare/rambursare a cheltuielilor efectuate de parteneriat, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conformOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prinLegea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declarații de cheltuieli lunare;
litera k)
MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind îndeplinirea indicatorilor pentru care s-a acordat ajutorul de stat conform planului de afaceri și prevederilor din contractul de acordare a ajutorului de stat, pe baza interogării bazelor de date sau a raportului de activitate primit de la beneficiari, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pe perioada de durabilitate a proiectului care nu poate depăși o perioadă de 3 ani.
Alineatul (2)
MFE - AM-POC va efectua verificări privind cererile de prefinanțare/rambursare/plată depuse în cadrul contractelor de finanțare a ajutorului de stat, pe bază de eșantion, stabilit prin grija AM-POC.
Alineatul (3)
Contractelor de finanțare/Contractelor de acordare a ajutorului de stat pentru finanțarea investițiilor le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare privind mecanismul cererilor de prefinanțare/plată/rambursare potrivit legii.
Alineatul (4)
MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, prin derogare de la prevederile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, poate solicita prefinanțări în limita de 30% din valoarea contractului de finanțare pentru a asigura necesarul de plăți către beneficiarii finali de ajutor de stat. Justificarea prefinanțărilor acordate se face conform legii și contractului de finanțare. MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE, transferă prefinanțările către bănci în baza solicitărilor de fonduri. Băncile asigură plățile către beneficiari din prefinanțare numai pe bază de documente justificative și numai în condițiile prevăzute de contractele de acordare a ajutoarelor de stat pentru investiții.
Alineatul (5)
Băncile, în baza convențiilor încheiate, vor asigura efectuarea plăților pentru beneficiarii de granturi pentru investiții numai condiționat de asigurarea cofinanțării potrivit contractului de ajutor de stat încheiat. Cofinanțarea se asigură de către beneficiar odată cu efectuarea plăților în cadrul contractului de acordare a ajutorului de stat.
Alineatul (6)
Băncile pot acorda credite-punte pentru finanțarea proiectelor destinate investițiilor, cu compensarea ulterioară a plăților pentru cheltuieli asigurate din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat. Toate obligațiile contractuale în situația acordării de credite-punte rămân valabile pentru toate părțile contractuale astfel cum acestea au fost stabilite pe bază de contracte încheiate. Comisioanele, taxele, dobânzile, precum și alte cheltuieli generate de acordarea creditului-punte rămân în sarcina exclusivă a beneficiarului.
CAPITOL

Capitolul V Măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile

ART

Articolul 27

Alineatul (1)
Pe perioada stării de alertă, prin derogare de la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, instituțiile și autoritățile publice, autoritățile de management, organismele intermediare și alți beneficiari de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile pot organiza concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor necesare implementării proiectelor.
Alineatul (2)
Pentru finalizarea implementării schemei de ajutor de stat aferente, cheltuielile realizate de MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS sunt eligibile pentru sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare 2021-2027, în condițiile legii, pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare activității de monitorizare a durabilității proiectelor derulate și a investițiilor realizate de beneficiari, implicit a realizării indicatorilor de proiect, în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2025.
ART

Articolul 28

Alineatul (1)
MEEMA întocmește raportul de implementare pe baza documentelor primite, inclusiv cele de la bănci, și le transmite către MFE - AM-POC prin sistemul informatic MySMIS 2014+, lunar.
Alineatul (2)
MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cheltuielile, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS.
ART

Articolul 29

Paragraf
Pe baza convențiilor bancare încheiate cu băncile, MEEMA transferă, în termen de maximum 7 zile calendaristice, fondurile externe nerambursabile pe baza necesarului de fonduri transmise de bănci, în contul de disponibil al băncilor. Băncile, în baza convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile din fonduri externe nerambursabile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant, grant pentru capital de lucru sau grant pentru investiții productive, după caz.
ART

Articolul 30

Paragraf
Valoarea contractelor de finanțare care se pot încheia între MFE prin AM-POC și MEEMA, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, este în limita valorii prevăzute la art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (4) și art. 18 alin. (3), la care se aplică supracontractarea prevăzută la art. 12 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 31

Alineatul (1)
Fondurile acordate beneficiarilor sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru rămase neutilizate vor fi returnate administratorului de schemă în termen de 30 de zile de la expirarea duratei contractului de acordare a ajutorului de stat.
Alineatul (2)
În situația în care beneficiarul ajutorului de stat nu returnează sumele neutilizate în termenul prevăzut la alin. (1), acestea vor fi recuperate în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
ART

Articolul 32

Paragraf
Regulile de acordare a ajutorului de stat sunt prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri, supusă avizării Comisiei Europene.
ART

Articolul 33

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Paragraf
București, 31 iulie 2020.
Paragraf
Nr. 130.
ANX

Anexa nr. 1 nr

ANX

Anexa nr. 2 nr

ANX

Anexa nr. 3 nr

ANX

Anexa nr. 4 nr

litera a)
Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) - 25 puncte
Paragraf
Indicatori tehnico-economici:
Paragraf
• RIR: < 5% - 25 puncte
Paragraf
• RIR: ≥ 5,00% și < 7,5% - 15 puncte
Paragraf
• RIR: ≥ 7,50% - 10 puncte
litera b1)
Criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte
Paragraf
• peste 35% - 35 puncte
Paragraf
• ≥ 25% și < 35% - 30 puncte
Paragraf
• ≥ 20% și < 25% - 20 puncte
Paragraf
• > 15% și < 20% - 10 puncte
litera b2)
Pentru regiunea București-Ilfov, criteriile privind cofinanțarea proiectelor de investiții - maximum 35 puncte se calculează după cum urmează:
Paragraf
• peste 45% - 35 puncte
Paragraf
• ≥ 40% și < 45% - 30 puncte
Paragraf
• ≥ 35% și < 40% - 20 puncte
Paragraf
• > 30% și < 35% - 10 puncte
litera c)
Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare - 30 puncte
Paragraf
• ≤ 3 - 30 puncte
Paragraf
• > 3 și ≤ 4 - 15 puncte
Paragraf
• > 4 - 5 puncte
Paragraf
În cazul în care aplicantul nu a înregistrat profit operațional în anul fiscal anterior, va fi punctat cu zero puncte.
litera d)
Apartenența domeniului de activitate pe codul CAEN la soldul negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) - 10 puncte
Paragraf
• Sold negativ - 10 puncte
Paragraf
• Sold pozitiv - 0 puncte
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS) cu privire la valoarea exporturilor și importurilor se va calcula pentru fiecare cod CAEN eligibil balanța comercială, soldul fiind pozitiv sau negativ.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031