AcasăDocument
DECRET nr. 784 din 15 noiembrie 1969
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL
Capitolul 1
ART
Articolul 1
Paragraf
Ministerul Finanţelor, organ central al administraţiei de stat, înfăptuieşte politica partidului şi statului în domeniul finanţelor.
ART
Articolul 2
Paragraf
Ministerul Finanţelor, în exercitarea atribuţiilor sale, urmăreşte asigurarea resurselor financiare necesare îndeplinirii planului de stat, folosirea cu maximum de eficienta a mijloacelor materiale şi băneşti aflate la dispoziţia organizaţiilor socialiste, realizarea integrală a drepturilor patrimoniale ale statului, precum şi păstrarea integrităţii proprietăţii socialiste.
ART
Articolul 3
Paragraf
Ministerul Finanţelor asigura în activitatea sa aplicarea legilor, decretelor şi hotărîrilor Consiliului de Miniştri.
ART
Articolul 4
Paragraf
Ministerul Finanţelor colaborează cu celelalte ministere şi organe centrale, precum şi cu organele locale, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin.
ART
Articolul 5
Paragraf
Ministerul Finanţelor are următoarele atribuţii:
Paragraf
A. Cu privire la elaborarea şi urmărirea executării bugetului de stat şi a planului financiar centralizat:
litera a)
întocmeşte lucrările pregătitoare pentru elaborarea proiectului bugetului de stat şi le prezintă Consiliului de Miniştri;
litera b)
elaborează, cu forte proprii sau în colaborare cu celelalte ministere şi organe centrale, analize şi studii cu privire la menţinerea echilibrului financiar în economie, urmăreşte realizarea acestuia şi face propuneri corespunzătoare Consiliului de Miniştri;
litera c)
colaborează cu C.S.P. la elaborarea propunerilor de plan privind cheltuielile de producţie şi de circulaţie, precum şi a indicatorilor de eficienta economică;
litera d)
colaborează cu organele centrale de sinteza la elaborarea şi urmărirea planului financiar centralizat, a balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei, a balanţei de plati externe şi a altor planuri valutare, precum şi a planurilor de casa şi de credite ;
litera e)
elaborează metodologia de planificare financiară; stabileşte clasificatia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor; avizează normele privind execuţia de casa a bugetului de stat;
litera f)
aproba repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor din planurile financiare ale ministerelor şi celorlalte organe centrale şi a dotărilor de echilibrare a bugetelor locale;
litera g)
aproba deschiderile de credite bugetare precum şi efectuarea de plati de la buget pentru ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, în limita creditelor bugetare aprobate;
litera h)
avizează cererile de suplimentare a cheltuielilor cu acoperire din rezerva bugetară la dispoziţia Consiliului de Miniştri şi aproba sau avizează, după caz, virările de credite bugetare, potrivit legii;
litera i)
urmăreşte executarea bugetului de stat şi propune măsuri pentru realizarea indicatorilor financiari aprobaţi;
litera j)
organizează stabilirea şi încasarea veniturilor statului datorate de organizaţiile socialiste ;
litera k)
îndrumă şi controlează modul de stabilire a impunerilor, identificarea veniturilor şi încasarea impozitelor şi taxelor de la populaţie;
litera l)
întocmeşte dările de seama contabile asupra execuţiei bugetului de stat şi pregăteşte lucrările privind contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pe care le prezintă Consiliului de Miniştri.
Paragraf
B. Cu privire la exercitarea controlului financiar:
litera a)
răspunde de coordonarea activităţii de control financiar desfăşurată pe plan central şi local şi elaborează norme metodologice unitare cu caracter obligatoriu privind aceasta activitate;
litera b)
exercita controlul asupra activităţii economico-financiare a ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, comitetelor executive ale CPJ şi al municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor subordonate acestora.
Paragraf
De asemenea, exercita controlul asupra organizaţiilor centrale cooperatiste şi obşteşti, precum şi asupra organizaţiilor subordonate acestora, în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, utilizarea fondurilor primite de la stat, precum şi respectarea disciplinei financiare, în condiţiile legii;
litera c)
îndrumă şi verifica activitatea organelor care, potrivit legii, exercita atribuţii de control financiar;
litera d)
analizează în colaborare cu celelalte organe centrale interesate, situaţia pagubelor în avutul obştesc şi propune măsuri de ansamblu pentru prevenirea şi recuperarea pagubelor.
Paragraf
C. Alte atribuţii:
litera a)
exercita conducerea generală a activităţii financiare şi creditare a investiţiilor;
litera b)
exercita conducerea generală a activităţii privind asigurările de stat de bunuri şi persoane;
litera c)
exercita conducerea generală a activităţii de atragere în circuitul economic a disponibilităţilor băneşti ale populaţiei;
litera d)
elaborează propunerile de planuri de muncă şi salarii, de investiţii şi reparaţii capitale pentru organele centrale, la care planificarea indicatorilor respectivi este data prin dispoziţii legale în sarcina Ministerului Finanţelor, şi urmăreşte realizarea lor;
litera e)
elaborează cu forte proprii şi în colaborare cu organele specializate proiectul planului valutar privind prestaţiile de servicii internaţionale şi alte operaţiuni necomerciale şi urmăreşte executarea acestuia;
litera f)
stabileşte norme pentru plati necomerciale în valută şi participa la elaborarea sistemului de salarizare pentru personalul trimis în străinătate;
Paragraf
LITERELE g-v ALINEAT C ale ARTICOLULUI 5 sînt continuate în ART. 26
ART
Articolul 6
Paragraf
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Finanţelor are dreptul:
litera a)
sa dea organizaţiilor socialiste, ca urmare a controlului, dispoziţii obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare a legii şi sa suspende executarea măsurilor cu caracter economico-financiar, luate de organizaţiile socialiste, cînd contravin legii;
litera b)
sa suspende finanţarea şi creditarea în cazurile în care constata cheltuirea ilegala a mijloacelor băneşti în lei sau în valută, risipa sau proasta gospodărire, sau cînd organizaţiile socialiste nu prezintă, conform legii, dările de seama contabile;
litera c)
sa dispună blocarea fondurilor destinate drepturilor băneşti ale personalului tehnico-administrativ cu funcţii de conducere în cazul în care constata abateri de la lege în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti;
litera d)
sa dispună blocarea fondurilor valutare atunci cînd constata abateri de la lege în folosirea acestora;
litera e)
sa introducă modificări în planurile financiare ale ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi în bugetele locale, în cazuri în care modificările apar necesare în aplicarea unor dispoziţii legale;
litera f)
sa dispună virarea, din conturile organizaţiilor socialiste plătitoare în contul bugetului de stat, a impozitelor şi a altor vărsăminte obligatorii la buget, neachitate în termen, precum şi a penalitatilor pentru întîrziere în plata a acestora;
litera g)
sa aprobe scutiri, alte înlesniri de plată, precum şi restituiri de taxe, impozite şi alte vărsăminte obligatorii la buget, putind sa delege acest drept şi altor organe, în condiţiile prevăzute de lege;
litera h)
sa ia măsuri pentru aplicarea de sancţiuni disciplinare angajaţilor care au savirsit abateri de la dispoziţiile legale, în cazurile în care fapta nu atrage răspundere penală sau contravenţională;
litera i)
sa participe prin delegaţii săi, la şedinţele organelor de conducere ale organizaţiilor socialiste, în care se analizează problemele economico-financiare şi de apărare a proprietăţii socialiste.
ART
Articolul 7
Paragraf
Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, comitetele executive ale CPJ şi al municipiului Bucureşti organizaţiile subordonate acestora, precum şi organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti, sînt obligate sa pună la dispoziţia Ministerului Finanţelor, la cererea acestuia, datele şi informaţiile necesare realizării atribuţiilor sale.
CAPITOL
Capitolul 2
ART
Articolul 8
Paragraf
Ministerul Finanţelor este condus de Colegiul ministerului, organ deliberativ, care hotărăşte în problemele generale privind activitatea ministerului.
ART
Articolul 9
Paragraf
Colegiul ministerului se compune din:
litera a)
ministru, primul adjunct al ministrului, adjunctii ministrului şi secretarul general;
litera b)
Preşedintele Băncii de Investiţii, preşedintele CEC-ului, directorul general al ADAS -ului şi directorul general al Administraţiei de Stat Loto-Pronosport;
litera c)
guvernatorul Băncii Naţionale a RSR, preşedintele Băncii Agricole şi preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior;
litera d)
directori generali şi directori din aparatul ministerului;
litera e)
reprezentanţi şi specialişti de înaltă calificare din conducerea unor organe centrale de sinteza şi a altor instituţii;
litera f)
un delegat al sindicatelor, desemnat de UGSR.
Paragraf
Componenta colegiului se aproba de Consiliul de Miniştri, la propunerea ministrului.
Paragraf
Preşedintele colegiului este ministru; în lipsa ministrului atribuţiile de preşedinte se îndeplinesc de primul adjunct al ministrului.
ART
Articolul 10
Paragraf
La şedinţele colegiului pot fi invitaţi delegaţi ai unor organe şi organizaţii de stat sau obşteşti, interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii.
Paragraf
De asemenea, la şedinţele colegiului pot fi invitaţi specialişti din cadrul ministerului sau din afară acestuia.
ART
Articolul 11
Paragraf
Colegiul ministerului îşi desfăşoară activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi aproba hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.
Paragraf
În caz de divergenta între ministru şi majoritatea membrilor colegiului, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri care coordonează activitatea ministerului; dacă una dintre părţi nu este de acord cu soluţia data, problema va fi supusă Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri, pentru a hotărî.
ART
Articolul 12
Paragraf
Şedinţele colegiului au loc cel puţin o dată pe trimestru şi se convoacă, în timp util, de ministru. Colegiul poate fi convocat şi la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
ART
Articolul 13
Paragraf
Colegiul ministerului în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa Consiliului de Miniştri pentru întreaga activitate a ministerului; fiecare membru al colegiului răspunde în faţa colegiului şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredinţate.
ART
Articolul 14
Paragraf
Între şedinţele colegiului, ministrul împreună cu primul adjunct al ministrului, adjunctii ministrului şi secretarul general dezbat şi rezolva probleme curente ale activităţii ministerului şi stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărîrilor colegiului.
ART
Articolul 15
Paragraf
În executarea hotărîrilor colegiului ministerului şi în exercitarea atribuţiilor proprii, ministrul emite, potrivit legii, ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege.
ART
Articolul 16
Paragraf
Pentru analizarea unor probleme de mare complexitate sau care interesează întreaga activitate a ministerului, colegiul poate institui colective de lucru cuprinzînd specialişti din cadrul ministerului sau din afară acestuia. Desemnarea specialiştilor din afară ministerului se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central respectiv.
ART
Articolul 17
Paragraf
Ministrul informează colegiul ministerului asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţe.
ART
Articolul 18
Paragraf
Ministerul are în conducerea sa un ministru, un prim-adjunct al ministrului, trei adjuncţi ai ministrului şi un secretar general.
Paragraf
Primul adjunct al ministrului, adjunctii ministrului şi secretarul general se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, iar atribuţiile lor se stabilesc de colegiul ministerului.
ART
Articolul 19
Paragraf
Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.
ART
Articolul 20
Paragraf
Ministerul Finanţelor are următoarea structura organizatorică:
litera a)
Direcţia generală a bugetului statului şi a coordonării;
litera b)
Direcţia generală a controlului;
litera c)
Direcţia generală a veniturilor statului;
litera d)
Direcţia generală a finanţelor industriei, construcţiilor şi transporturilor;
litera e)
Direcţia finanţelor agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare;
litera f)
Direcţia finanţelor comerţului interior şi economiei locale;
litera g)
Direcţia acţiunilor social-culturale, administraţiei de stat şi a drepturilor de personal;
litera h)
Direcţia valutară;
litera i)
Direcţia relaţiilor financiare externe;
litera j)
Direcţia specială;
litera k)
Direcţia metodologiei şi îndrumării contabile;
litera l)
Direcţia plan, organizarea muncii şi contabilitate;
litera m)
Direcţia secretariat - administrativă;
litera n)
Direcţia de personal şi învăţămînt;
litera o)
Oficiul juridic;
litera p)
Direcţiile teritoriale de control şi revizie.
Paragraf
Numărul maxim de posturi din administraţia centrala, raportul minim dintre numărul funcţiilor de execuţie şi cel al funcţiilor de conducere, precum şi ponderea personalului de deservire faţă de totalul salariaţilor, sînt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul decret.
Paragraf
Atribuţiile, structura organizatorică şi normele de funcţionare a unităţilor prevăzute în prezentul articol se stabilesc de colegiul ministerului potrivit normelor legale.
ART
Articolul 21
Paragraf
Ministerul exercita conducerea generală a Băncii de Investiţii, a CEC-ului ADAS-ului şi Administraţiei de Stat Loto-Pronosport.
ART
Articolul 22
Paragraf
Ministerul are în subordine sa licee şi publicaţii de specialitate.
ART
Articolul 23
Paragraf
Ministerul colaborează cu Banca Naţionala a RSR, Banca Agricolă, şi Banca Română de Comerţ Exterior, în scopul rezolvarii unitare a problemelor privind efectuarea controlului financiar şi bancar, realizarea veniturilor statului, finanţarea şi creditarea economiei, circulaţia bănească şi celelalte operaţiuni bancare şi financiar-valutare.
CAPITOL
Capitolul 3
ART
Articolul 24
Paragraf
Decretul nr. 840/1964 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, precum şi orice dispoziţii contrare prezentului decret, se abroga.
ART
Articolul 25
Paragraf
Prezentul decret intră în vigoare la data de 22 noiembrie 1969.
ART
Articolul 26
litera g)
autorizeaza potrivit legii, operaţiunile cu mijloace de plată străine, metale preţioase şi pietre preţioase;
litera h)
participa al tratative externe în probleme financiar-valutare, de plati şi cooperare economică, avizează acordurile, convenţiile şi orice alte angajamente externe din care rezultă drepturi sau obligaţii valutare, cu excepţia celor care prin lege sînt date în competenţa exclusiva a altor organe;
litera i)
elaborează, cu forte proprii şi în colaborare cu alte organe centrale, sau avizează, după caz, lucrările privind relaţiile financiare-valutare cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale;
litera j)
exercita atribuţiile ce-i revin, potrivit legii, cu privire la preţuri şi tarife, în lei şi în valută;
litera k)
elaborează metodologia de evidenţa contabilă, de inventariere a patrimoniului şi de întocmire a bilanţurilor pentru unităţile economice şi bugetare; întocmeşte, în colaborare cu celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, planurile de conturi pe ramuri de activitate şi stabileşte structura darilor de seama contabile;
litera l)
răspunde de îndrumarea şi verificarea activităţii de executare a expertizelor contabile - judiciare;
litera m)
elaborează, pe baza şi în vederea executării legii, norme privind planificarea financiară şi pentru orice alte activităţi din domeniul sau, obligatoriu pentru toate organizaţiile socialiste;
litera n)
participa la elaborarea propunerilor privind perfecţionarea sistemelor de organizare şi salarizare;
litera o)
avizează proiectele de acte normative privitoare la emiterea şi punerea în circulaţie a banilor;
litera p)
stabileşte condiţiile de emitere, vînzare şi punere în circulaţie a timbrelor fiscale;
litera r)
elaborează şi transmite prin comitetele executive ale CPJ şi al municipiului Bucureşti indicaţii de specialitate pentru administraţiile financiare;
litera s)
prezintă Consiliului de Miniştri proiecte de acte normative şi alte acte prevăzute de lege; avizează proiectele de acte normative şi cu alt caracter elaborate de celelalte ministere şi alte organe centrale şi locale, care interesează domeniul sau de activitate;
litera t)
reprezintă statutul ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa organelor arbitrale, judecătoreşti, precum şi în orice alte situaţii, în care acesta participa nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice, în cazurile în care legea nu stabileşte, în acest scop, alte organe;
litera u)
asigura aplicarea politicii partidului şi statului în problemele de personal, în care scop:
Paragraf
- stabileşte criterii unitare de selecţionare, pregătire, perfecţionare şi promovare a cadrelor din sfera sa de activitate şi controlează aplicarea lor;
Paragraf
- stabileşte necesarul de personal în perspectiva şi ia măsuri de pregătire a acestuia, potrivit legii;
Paragraf
- angajează personalul pentru aparatul propriu; numeşte organele de conducere ale unităţilor subordonate;
Paragraf
- organizează şi asigura perfecţionarea cadrelor de conducere şi a specialiştilor;
Paragraf
- asigura baza materială şi dotarea liceelor de specialitate din subordinea sa, precum şi cadrele didactice de specialitate necesare;
litera v)
îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit