AcasăDocument
LEGE Nr. 88 din 22 iulie 1992
pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi din Codul de procedură penală
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART
Articolul 1
Paragraf
Codul penal se completează după cum urmează:
Paragraf
După articolul 302^1 se introduce articolul 302^2, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri
Paragraf
Art. 302^2 - Efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice natura sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul tarii, fără respectarea dispoziţiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmăririle arătate în art. 182 ori au cauzat o paguba materială importanţa, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepseşte."
ART
Articolul 2
Paragraf
Codul de procedură penală se modifica după cum urmează:
Paragraf
Articolul 209 alineatul 3 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 174-177, 179, 189-191, 212, art. 225 alin. 3, art. 226, 236, 254, 255, 257, 265, 266, 267^1, 268, 273-276, 282-285, 299-302, 302^2 alin. 2 şi 317 Cod penal, în cazul infracţiunilor arătate în art. 26 pct. 2 lit. b), art. 27 pct. 1 lit. b) şi d), art. 28 pct. 1 lit. c) şi art. 29 pct. 1 lit. b) din acest cod, precum şi în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii."
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
IONEL ROMAN
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 14 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit