ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 216 din 30 decembrie 2020privind prorogarea unui termen
În vigoare
Paragraf
Având în vedere cadrul normativ în vigoare, respectiv dispozițiile art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
ținând cont de faptul că, începând cu data 15 mai 2020, a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, stare de alertă care a fost ulterior prelungită succesiv prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020, Hotărârea Guvernului nr. 553/2020, Hotărârea Guvernului nr. 668/2020, Hotărârea Guvernului nr. 782/2020, Hotărârea Guvernului nr. 856/2020, Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 și Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020,
Paragraf
luând în considerare prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, prin care, până în prezent, este suspendat, pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice, orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor din sistemul sanitar, a celor a căror ocupare este necesară exclusiv pentru prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, precum și a celor nedidactice, didactice auxiliare, a celor din instituțiile care fac parte din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, din autoritățile administrației publice locale și județene și instituțiile din subordinea sau coordonarea acestora, a celor din Parlamentul României, a celor din Agenția Națională pentru Resurse Minerale, din Inspecția Judiciară, din structurile cu sau fără personalitate juridică care derulează programe cu finanțare din fonduri nerambursabile, europene și naționale, precum și pentru posturile vacante de asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și medici din unitățile de învățământ,
Paragraf
totodată, ținând cont de faptul că art. II din Legea nr. 281/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2020 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 9 decembrie 2020, prevede posibilitatea organizării de către Ministerul Afacerilor Externe, pe durata stării de alertă, de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante și că durata minimă a unui astfel de concurs este de 6 luni,
Paragraf
având în vedere că termenul de 31 martie 2021, prevăzut la articolul unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2020 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 281/2020, pentru ocuparea posturilor prin concurs nu poate fi respectat, iar încetarea detașărilor din sectorul privat ar conduce la funcționarea defectuoasă sau blocarea activității Ministerului Afacerilor Externe, în special a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare,
Paragraf
ținând cont de faptul că resursele umane reprezintă principalul instrument al administrației publice, inclusiv în domeniul afacerilor externe în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor de politică externă ale României, sens în care personalul Ministerului Afacerilor Externe are îndatorirea să promoveze și să apere interesele statului și ale cetățenilor români în cadrul relațiilor externe, inclusiv prin acordarea protecției diplomatice și consulare și a sprijinului necesar cetățenilor români, în limitele competențelor lor și cu respectarea prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte,
Paragraf
întrucât toate aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ARTICOL UNIC
Paragraf
Termenul privind încetarea detașărilor prevăzut la art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 august 2021.
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
FLORIN-VASILE CÎȚU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Bogdan Lucian Aurescu
Paragraf
Ministrul muncii și protecției sociale,
Paragraf
Raluca Turcan
Paragraf
București, 30 decembrie 2020.
Paragraf
Nr. 216.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 1 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
