EN
AcasăDocument

DECRET nr. 292 din 2 iulie 1949

pentru înfiinţarea şi organizarea tribunalelor speciale feroviar şi a parchetului feroviar

Abrogat
Emitent:MAREA ADUNARE NAŢIONALA
Publicat:02.07.1949
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 44, pct. 2 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române,
Paragraf
Vazand hotărîrea Consiliului de Miniştri cu Nr.715 din 1 Iulie 1949,
Paragraf
Emite următorul decret:
ART

Articolul 1

Paragraf
Pentru asigurarea disciplinei muncii şi a unei normale funcţionari în sectorul feroviar, precum şi sanctionarii rapide a infracţiunilor prin care stanjeneste bunul mers al transporturilor şi siguranţa circulaţiei pe C.F.R., se înfiinţează o jurisdicţie specială feroviara care va funcţiona în conformitate cu prevederile prezentului decret.
ART

Articolul 2

Paragraf
Sînt supuse jurisdicţiei speciale feroviare, în conformitate cu dispoziţiunile decretului de faţa;
litera a)
Accidentele, crimele şi delictele de catastrofa de cale ferată, actele de sabotaj, întîrziere sistematica a încărcării şi descărcării vagoanelor sau deteriorarea acestora din neglijenţa grava sau rea credinţa, furturile şi orice alte infracţiuni prevăzute de codul penal şi de alte legi speciale care aduc atingerea patrimoniului C.F.R ori bunurilor încredinţate spre transport sau păstrate;
litera b)
Infracţiunile care aduc atingerea disciplinei sau stanjenesc buna funcţionare a transporturilor, atelierelor, santierelor ori a altor instalatiuni deservind transporturile şi lucrările în legătură cu acestea;
litera c)
Infracţiunile îndreptate contra personalului C.F.R. aflat în exerciţiul funcţiunii;
litera d)
Infracţiunile săvîrşite de personalul C.F.R în serviciu ori în legătură cu serviciul.
CAPITOL

Capitolul 2 Instanţele speciale feroviare

ART

Articolul 3

Paragraf
În localităţile unde exista direcţii regionale C.F.R va funcţiona câte un tribunal special feroviar, avînd una sau mai multe secţii. Competenţa teritorială a fiecărui tribunal corespunde circumscriptiilor directiunilor regionale C.F.R. respective. Se pot înfiinţa tribunale speciale feroviare şi în alte localităţi prin decizia ministrului justiţiei.
Paragraf
Numărul secţiunilor se va stabili prin decizia ministrului justiţiei la propunerea Departamentului C.F.R.
Paragraf
Fiecare tribunal este condus de un preşedinte şi are numărul de judecători ce se va stabili prin decizia ministrului justiţiei. Fiecare tribunal va avea de asemenea un număr de asesori populari, stabilit în acelaşi mod.
ART

Articolul 4

Paragraf
Tribunalele speciale feroviare judeca, în materie de delicte, cu un judecător şi doi asesori populari, iar în materie de crime, cu doi judecători şi trei asesori populari.
ART

Articolul 5

Paragraf
Dintre judecătorii tribunalului special feroviar se vor delega, prin decizia ministrului justiţiei, numărul necesar de judecători de instrucţie. Prin aceeaşi decizie se va stabili şi numărul cabinetelor de isntructie.
ART

Articolul 6

Paragraf
Pe lîngă fiecare tribunal special feroviar va funcţiona câte o Camera de instrucţie, cu unul sau mai multe complete, în compunerea căreia vor intra judecătorii desemnaţi de preşedintele tribunalului special feroviar şi asesorii populari al căror număr se va stabili prin decizia ministrului justiţiei.
CAPITOL

Capitolul 3 Parchetul feroviar

ART

Articolul 7

Paragraf
Pe lîngă fiecare tribunal special feroviar va funcţiona câte un procuror şef şi numărul necesar de procurori şi asesori populari ce se va stabili prin decizia ministerului justiţiei.
ART

Articolul 8

Paragraf
În cadrul Curţilor şi Parchetului Curţii Supreme se va delega, prin decizia ministrului justiţiei, numărul de procurori care vor pune, în mod special, concluziuni în cauzele supuse jurisdicţiei feroviare.
ART

Articolul 9

Paragraf
Membrii parchetelor funcţionînd pe lîngă instanţele speciale feroviare au atribuţiunile prevăzute în legea pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, codul de procedura penală şi orice alte legi.
ART

Articolul 10

Paragraf
Procurorul general al R.P.R. are dreptul prevăzut de art. 6 din decretul Nr. 2 din 22 Aprilie 1948 pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, şi în ceea ce priveşte activitatea parchetelor prevăzute de prezentul decret.
CAPITOL

Capitolul 4 Personalul de grefa şi administrativ:

ART

Articolul 11

Paragraf
Pe lîngă tribunalele speciale feroviare şi parchetele acestora va funcţiona angajaţi, cu funcţiuni de grefa şi funcţiuni administrative, în numărul stabilit prin decizia ministrului justiţiei. Ei vor fi angajaţi şi salariaţi de Ministerul Justiţiei, de care vor depinde.
CAPITOL

Capitolul 5 Dispoziţiuni procedurale

ART

Articolul 12

Paragraf
Hotărîrile tribunalului special feroviar pot fi atacate cu recurs. În materie de delicte, recursul se judeca de Curtea în circumscripţia căreia îşi are sediul tribunalul special feroviar, iar în materie de crime de Curtea Suprema.
ART

Articolul 13

Paragraf
Tribunalele speciale feroviare vor judeca şi infracţiunile conexe sau indivizibile cu infracţiunile intrand în prevederile prezentului decret, instanţa constituindu-se după distincţiunile dela art. 4.
ART

Articolul 14

Paragraf
Procedura de judecată este acea prevăzută de dreptul comun. Infracţiunile din legile speciale vor fi judecate de instanţele prevăzute de prezentul decret, cu procedura arătată în acele legi.
CAPITOL

Capitolul 6 Asesorii populari

ART

Articolul 15

Paragraf
Asesorii populari ce vor funcţiona la tribunalele speciale feroviare şi la parchetele de pe lîngă acestea, vor fi desemnaţi de către preşedintele tribunalului ordinar, dintre asesorii populari aleşi în circumscripţia în care funcţionează tribunalul special feroviar, după procedura prevăzută de art. 54 din decretul Nr. 132 din 2 Aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.
CAPITOL

Capitolul 7 Dispoziţiuni finale şi tranzitorii

ART

Articolul 16

Paragraf
Pe lîngă fiecare din Curţile arătate la art. 12 vor funcţiona complete speciale desemnate de ministrul justiţiei, pentru judecarea recursurilor date în competenţa acestor instanţe, în materie feroviara.
Paragraf
De asemenea, la Curtea Suprema, în cadrul secţiunii penale, se vor desemna în acelaşi mod, complete speciale, care vor judeca recursurile date în competenţa acestei Curţi, în aceeaşi materie.
ART

Articolul 17

Paragraf
Preşedinţii şi judecătorii tribunalelor speciale feroviare, precum şi procurorii de pe lîngă aceleaşi tribunale, au ierarhia prevăzută în decretul pentru organizarea judecătorească şi decretul pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, cu privire la funcţiunile echivalente dela tribunale.
Paragraf
Personalul judecătoresc, indeplinind funcţiuni de grefa, şi personalul administrativ are de asemenea ierarhia prevăzută în decretul pentru organizarea judecătorească.
ART

Articolul 18

Paragraf
Cauzele de competenţa tribunalelor speciale feroviare, aflate în curs de cercetare la parchete şi cabinete de instrucţie, sau în curs de instrucţie, precum şi cele ce se găsesc în curs de jduecata înaintea primei instanţe, vor fi înaintate organelor competente, potrivit prezentului decret, fără a mai fi necesară o hotărîre declinatorie de competenţa.
ART

Articolul 19

Paragraf
Dispoziţiunile decretului de faţa se compelteaza cu acelea din decretul pentru organizarea judecătorească şi pentru organizarea şi funcţionarea Parchetului, care nu sînt contrarii prezentului decret.
ART

Articolul 20

Paragraf
Infracţiunile prevăzute de Legea Nr. 16 din 15 Ianuarie 1949, pentru sancţionarea unor crime care primejduesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, rămîn supuse dispoziţiunilor acelei legi.
ART

Articolul 21

Paragraf
Dispoziţiunile decretului de faţa, intră în vigoare pe data de 15 Septemvrie 1949.
Paragraf
Pentru desemnarea asesorilor populari ce vor funcţiona între 15 Septemvrie şi 31 Decemvrie 1949 la tribunalele speciale feroviare şi la parchetele de pe lîngă aceste instanţe, dispoziţiunile art. 15 din prezentul decret, vor intra în vigoare dela 1 Septemvrie 1949, cînd se vor efectua de către preşedinţii tribunalelor acolo arătaţi, tragerile la sorţi, prevăzute de art. 54 din decretul Nr. 132/949.
Paragraf
Data în Bucureşti la 2 Iulie 1949.
Paragraf
C.I.PARHON
Paragraf
MARIN FLOREA IONESCU
Paragraf
Ministrul comunicaţiilor,
Paragraf
Prof ing.N.Profiri
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
A.Bunaciu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031