AcasăLegislațieORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:20.11.2020
Versiune:baza
Sursă oficială
Paragraf
Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel global, în care, potrivit datelor publicate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, mai mult de 4 milioane de persoane au fost infectate și peste 290 de mii au decedat, precum și declararea „Pandemiei“ de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020,
Paragraf
luând în considerare experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socioeconomice neesențiale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,
Paragraf
în contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, inclusiv de instituire a unor stări excepționale în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției,
Paragraf
având în vedere contagiozitatea extrem de înaltă a virusului care nu poate fi ținută sub control în lipsa unor măsuri de protecție pentru întreaga populație, proporționale cu gradul riscului asociat evidențiat de nivelul de manifestare al acestui virus la un moment dat,
Paragraf
înțelegând că protejarea vieții, în principal, și a sănătății, în subsidiar, ca drepturi fundamentale ale omului necesită, în context pandemic, asumarea unor măsuri, inclusiv normative, a căror aplicare să fie realizată fără echivoc, în timp real și în scop pozitiv, fără a aduce atingere în substanța drepturilor și libertăților fundamentale,
Paragraf
având în vedere deciziile europene privind protecția civilă, în plus față de cele emise în context pandemic, potrivit cărora se constată creșterea semnificativă a numărului și gravității situațiilor de urgență naturale și a celor provocate de om în ultimii ani și dat fiind că situațiile de urgență viitoare pot atinge cote extreme și un grad mai ridicat de complexitate, cu consecințe extinse și pe termen mai lung, ca rezultat al schimbărilor climatice și al interacțiunii potențiale între mai multe pericole naturale și tehnologice,
Paragraf
având în vedere și faptul că, pe fondul constatării pe teritoriul național, în mod concret, în ultima perioadă de timp, a unor manifestări climaterice violente, cu un grad ridicat de imprevizibilitate, care pun în pericol viața și integritatea fizică a populației și care diminuează capacitatea de răspuns instituțional prin raportare la timpul de reacție foarte scurt, devine tot mai importantă o abordare integrată a managementului situațiilor de urgență, care să maximizeze capacitățile operative ale tuturor instituțiilor responsabilizate, inclusiv la nivel decizional, și să înlăture pe cât posibil efecte negative.
Paragraf
Luând în considerare în special necesitatea simplificării mecanismului de luare a deciziilor și de eficientizare a structurii de coordonare integrată, cu precădere a Departamentului pentru Situații de Urgență, în cazul situațiilor de urgență curente și al celor de amploare și de intensitate deosebite sau al dezastrelor cu impact deosebit de grav, produse pe teritoriul național - obiective care au în vedere inclusiv concluziile observatorilor interni și internaționali, participanți la exercițiile „SEISM 2018“ și „EU MODEX 2018“,
Paragraf
având în vedere imperativul eficientizării unor activități la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în domeniul aviației, în sensul eficientizării activității de coordonare integrată a Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, din perspectiva componentei aeromedicale,
Paragraf
ținând cont de necesitatea prevederii unor structuri organizatorice și funcționale care să permită îndeplinirea tuturor atribuțiilor specifice din competența Departamentului pentru Situații de Urgență, în concordanță cu rolul și locul acestei structuri în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
Paragraf
având în vedere intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008 și necesitatea întăririi rolului de autoritate pe segmentul supravegherii pieței mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor,
Paragraf
în vederea asigurării cadrului legal necesar notificării la Comisia Europeană a Centrului Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă ca organism de evaluare a constanței performanței produselor pentru construcții și stabilirea personalității juridice pentru alte unități subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,
Paragraf
întrucât neadoptarea măsurilor propuse poate genera consecințe negative grave asupra fluxului informațional-decizional, constând în aceea că, de la data producerii situației de urgență și până la desfășurarea acțiunii de răspuns, este necesară desfășurarea mai multor activități de informare a factorului decizional, de luare a deciziei și de punere în aplicare a acesteia, activități care sunt asigurate din punct de vedere organizațional de structuri specializate asupra cărora se exercită o relație de coordonare, astfel că inexistența acestor structuri specializate și a coordonării lor integrate are impact direct în privința asigurării măsurilor de protecție a populației și a eficienței managementului situațiilor de urgență și al consecințelor dezastrelor,
Paragraf
ținând cont de faptul că urgența reglementării rezultă din aceea că în data de 15 mai 2020 încetează efectele Decretului nr. 240/2020 de prelungire a stării de urgență pe teritoriul național, în timp ce obiectivul pentru care acesta a fost instituit, de refacere a stării de normalitate provizorie, trebuie urmărit în continuare, dat fiind că pericolul de răspândire a COVID-19 subzistă,
Paragraf
înțelegând că aceasta este o situație extraordinară, dat fiind că, în continuare, viața și sănătatea populației sunt grav amenințate, datele statistice prezentând evoluții în acest sens, datorită caracterului imprevizibil al evoluției răspândirii COVID-19,
Paragraf
în considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 4 februarie 2014, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul I, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul I

Alineatul (1)
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înființează Departamentul pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Departamentul, structură operațională, fără personalitate juridică, cu atribuții de:
litera A)
coordonare integrată, cu caracter permanent, la nivel național, a activităților de protecție civilă, de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență, în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, denumite în continuare UPU/CPU, precum și în cadrul structurilor SMURD și serviciilor publice de ambulanță, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU;
litera B)
elaborare, coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătății și ale celorlalte instituții sau structuri cu atribuții în domeniu;
litera C)
coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic, precum și a activităților de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență, în colaborare cu structurile specializate cu atribuții în domeniu.
punctul 2.
La articolul I, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (1^1)
Departamentul asigură monitorizarea, controlul operațional și inspecția activității structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională, implementarea proiectelor cu finanțare externă în domeniul situațiilor de urgență, protecției civile și al cooperării civil-militare, pentru care Departamentul sau structurile din coordonare au calitatea de beneficiari, precum și implementarea managementului calității în cadrul structurilor din subordonare/coordonare și coordonare operațională.
Alineatul (1^2)
Departamentul asigură, sub coordonarea ministrului afacerilor interne, comunicarea publică în domeniul situațiilor de urgență și al dezastrelor, potrivit domeniilor de competență ale structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională.
Alineatul (1^3)
Procedura de elaborare, coordonare și evaluare metodologică, precum și evaluare a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat se stabilește prin ordin comun a ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății.
punctul 3.
La articolul I alineatul (3), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (3)
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, coordonează:
punctul 4.
La articolul I alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera B)
Inspectoratul General de Aviație, cu excepția misiunilor de ordine publică care sunt coordonate de către secretarul de stat pentru ordine publică.
punctul 5.
La articolul I, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (4)
Departamentul coordonează operațional serviciile de ambulanță județene, respectiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, UPU/CPU, serviciile publice Salvamont și Salvaspeo și activitățile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență.
punctul 6.
La articolul I, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) și (4^2), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (4^1)
Departamentul, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Corpul Român Salvaspeo elaborează și emit proceduri operaționale comune în domeniul coordonării operaționale și metodologice, precum și al evaluării formării profesionale.
Alineatul (4^2)
Departamentul colaborează cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, cu Corpul Român Salvaspeo și cu asociațiile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență în vederea coordonării metodologice și evaluării activității de formare profesională și de educație continuă, precum și a exercițiilor la nivel național, regional sau transfrontalier în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic.
punctul 7.
La articolul I, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (5)
În exercitarea atribuțiilor, Departamentul folosește personal încadrat în condițiile legii, inclusiv prin detașare, din cadrul Ministerului Sănătății, precum și din alte instituții publice, după caz.
punctul 8.
La articolul I, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (5^1)
În vederea realizării atribuțiilor specifice, Departamentul are în componență structuri funcționale, care includ, fără a se limita, Direcția generală urgențe medicale, Direcția generală pentru protecție civilă și Direcția suport decizional.
punctul 8^1.
La articolul I, după alineatul (5^1) se introduce un nou alineat, alineatul (5^2), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (5^2)
Personalul Departamentului pentru Situații de Urgență are dreptul la uniformă, care se acordă gratuit.
punctul 9.
La articolul I, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (6)
În exercitarea atribuțiilor, Departamentul colaborează cu celelalte ministere, autorități și instituții din cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Articolul II

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 2, litera f) se abrogă.
punctul 2.
La articolul 2, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:

Citat

litera N)
coordonarea operațională - totalitatea măsurilor dispuse și a acțiunilor desfășurate de către factorii de decizie premergător și pe timpul gestionării unei situații de urgență, în vederea organizării intervenției și utilizării capabilităților disponibile într-o concepție unitară, pentru atingerea obiectivelor stabilite.
punctul 3.
La articolul 4 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera B)
declararea stării de alertă;
punctul 4.
La articolul 4, alineatele (2)-(6) se abrogă.
punctul 5.
După articolul 4 se introduc șase noi articole, articolele 4^1-4^6, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 4^1

Paragraf
Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.

Articolul 4^2

Alineatul (1)
Starea de alertă se declară la nivel local, al municipiului București, județean sau național, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situație de urgență, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
Alineatul (2)
Stare de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
Alineatul (3)
Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat.
Alineatul (4)
În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:
litera A)
amploarea situației de urgență, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, al municipiului București, județean sau național;
litera B)
intensitatea situației de urgență, respectiv viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate;
litera C)
insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns;
litera D)
densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;
litera E)
existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.

Articolul 4^3

Alineatul (1)
Comitetul local pentru situații de urgență declară, cu acordul prefectului, starea de alertă la nivel local, precum și prelungirea sau încetarea acesteia.
Alineatul (2)
Comitetul județean pentru situații de urgență declară, cu acordul ministrului afacerilor interne, starea de alertă la nivelul uneia sau mai multor localități din județ ori la nivelul întregului județ, precum și prelungirea sau încetarea acesteia. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență declară, cu acordul ministrului afacerilor interne, starea de alertă la nivelul municipiului București.
Alineatul (3)
Comitetul național pentru situații de urgență declară, cu acordul prim-ministrului, starea de alertă la nivelul mai multor județe ori la nivel național, precum și prelungirea sau încetarea acesteia.
Alineatul (4)
Hotărârile privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă se fundamentează în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 4^1 de către grupurile de suport tehnico-științific constituite pe tipuri de risc.

Articolul 4^4

Paragraf
La declararea stării de alertă și pe durata acesteia comitetele pentru situații de urgență hotărăsc aplicarea, în condițiile legii, a uneia sau mai multor măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc.

Articolul 4^5

Paragraf
Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
litera A)
baza legală;
litera B)
perioada stării de alertă;
litera C)
măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri;
litera D)
instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.

Articolul 4^6

Paragraf
Măsurile aplicate pe durata stării de alertă potrivit art. 4^4 se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 4^1.
punctul 6.
La articolul 6, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:

Citat

litera A^1)
Departamentul pentru Situații de Urgență;
punctul 7.
La articolul 7 alineatul (1), litera a^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera A^1)
Comitetul național pentru situații de urgență;
punctul 8.
La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (2)
Comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale cu rol decizional în managementul situațiilor de urgență, hotărârile acestora având caracter obligatoriu pentru destinatarii acestora.
punctul 9.
Articolul 8^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 8^1

Alineatul (1)
În vederea adoptării deciziilor strategice necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență determinate de tipurile de risc stabilite prin hotărâre a Guvernului, se constituie și funcționează Comitetul național pentru situații de urgență, denumit în continuare Comitetul național, sub conducerea nemijlocită a prim-ministrului, în calitate de președinte.
Alineatul (2)
Comitetul național are trei vicepreședinți, după cum urmează:
litera A)
ministrul cu atribuții în domeniul afacerilor interne;
litera B)
ministrul cu atribuții în domeniul administrației publice;
litera C)
șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Alineatul (3)
Comitetul național este un organism interinstituțional format din miniștri sau secretari de stat desemnați de aceștia și conducători ai instituțiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceștia, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Alineatul (4)
În cazul situațiilor de urgență de amploare și intensitate deosebită sau în cazul dezastrelor, suportul decizional al Comitetului național se asigură prin Centrul național de coordonare și conducere a intervenției.
Alineatul (5)
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național.
punctul 10.
La articolul 8^1, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (6)
Directorul general al Direcției generale management operațional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au calitatea de membri ai Comitetului național.
Alineatul (7)
Organizarea, funcționarea și componența Comitetului național se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
punctul 11.
La articolul 15, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 15

Alineatul (1)
La nivelul Secretariatului General al Guvernului, al ministerelor, al altor instituții publice centrale cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, al municipiilor - cu excepția municipiului București -, orașelor, sectoarelor municipiului București și comunelor se constituie centre operative pentru situații de urgență, denumite în continuare centre operative.
Alineatul (2)
La Secretariatul General al Guvernului, precum și la ministerele și instituțiile publice centrale cu atribuții și funcții de sprijin complexe în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, stabilite prin hotărâre a Guvernului, centrele operative se constituie ca structuri cu activitate permanentă.
punctul 12.
Articolul 15^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 15^1

Alineatul (1)
Atunci când comandantul acțiunii este șeful Departamentului pentru Situații de Urgență sau persoana desemnată de acesta, coordonarea operațională a situațiilor de urgență la nivel național se realizează prin Centrul național de coordonare și conducere a intervenției, care asigură suportul decizional pentru comandantul acțiunii la nivel național și pentru Comitetul național.
Alineatul (2)
Organizarea, funcționarea și componența Centrului național de coordonare și conducere a intervenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
punctul 13.
La articolul 20, literele a) și c) se abrogă.
punctul 14.
La articolul 20, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

Citat

litera O)
propune Guvernului spre aprobare Metodologia unitară de evaluare a pagubelor în situații de urgență/la dezastre, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
punctul 15.
La articolul 20, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera F)
hotărăște, în baza propunerii șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, solicitarea/acordarea de asistență internațională în cazul situațiilor de urgență cu impact deosebit de grav, potrivit angajamentelor internaționale asumate de România, cu avizul prim-ministrului și informarea prealabilă a Președintelui României.
punctul 16.
La articolul 22, litera c) se abrogă.
punctul 17.
La articolul 23, litera c) se abrogă.
punctul 18.
La articolul 24, litera c) se abrogă.
punctul 19.
După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 24^1

Paragraf
Departamentul pentru Situații de Urgență îndeplinește următoarele atribuții principale:
litera A)
coordonarea, în sistem integrat, a acțiunilor de gestionare a situațiilor de urgență;
litera B)
informarea operativă a ministrului afacerilor interne, a prim-ministrului României și a președintelui României, după caz, asupra stărilor potențial generatoare de situații de urgență sau a producerii situațiilor de urgență;
litera C)
monitorizarea, controlul operațional și inspecția activității structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională;
litera D)
coordonarea activităților, la nivel național, în domeniul rezilienței comunităților;
litera E)
integrarea acțiunilor de prevenire, pregătire și răspuns în situații de urgență;
litera F)
implementarea proiectelor cu finanțare externă în domeniul situațiilor de urgență, protecției civile și al cooperării civil-militare;
litera G)
implementarea managementului calității în sistemul național de urgență;
litera H)
coordonarea metodologică și evaluarea activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, în colaborare cu Ministerul Sănătății;
litera I)
colaborarea cu instituțiile abilitate în asigurarea coordonării metodologice și evaluării activităților de formare profesională și de educație continuă în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic;
litera J)
coordonarea activităților de acordare, solicitare și/sau primire a asistenței/sprijinului internațional în cazul situațiilor de urgență de amploare;
litera K)
elaborarea și supunerea spre aprobarea organismelor competente a strategiei naționale de dezvoltare a Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență;
litera L)
coordonarea activității metodologice de formare în unitățile de învățământ din cadrul structurilor aflate în coordonare;
litera M)
comunicarea publică în domeniul situațiilor de urgență și al dezastrelor, sub coordonarea ministrului afacerilor interne, potrivit domeniilor de competență ale structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională.
punctul 20.
La articolul 25, litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

litera O)
coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situațiilor de urgență la nivel național.
punctul 21.
La articolul 31, alineatele (1) și (2) se abrogă.
punctul 22.
La articolul 35, alineatul (2) se abrogă.
punctul 23.
Articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 42

Alineatul (1)
Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării.
Alineatul (2)
Hotărârile prevăzute la alin. (1) se aduc neîntârziat la cunoștință populației prin mijloacele de comunicare în masă, se difuzează pe posturile de radio și de televiziune în cel mult două ore de la adoptare și sunt retransmise în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de alertă.
Alineatul (3)
Hotărârile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Articolul III

Paragraf
Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (2)
Inspectoratul General este condus de un inspector general, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, care este ajutat de un prim-adjunct și doi adjuncți, numiți prin ordin al ministrului afacerilor interne.
punctul 2.
Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 10

Alineatul (1)
În subordinea Inspectoratului funcționează instituții de învățământ, studii și experimentări, unități și subunități specializate, baze, ateliere și depozite de asigurare tehnică, logistică și de reparații.
Alineatul (2)
In structura serviciilor de urgență profesioniste sau a unităților prevăzute la alin. (1) pot funcționa unități de cazare a personalului și a membrilor lor de familie pe timpul cât se află în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical.
Alineatul (3)
Unitățile prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 187 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot dobândi personalitate juridică prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul IV

Paragraf
Articolul 7 din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 7

Alineatul (1)
Coordonarea în domeniul protecției civile se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență.
Alineatul (2)
Controlul și acordarea asistenței tehnice de specialitate în domeniul protecției civile se asigură, la nivel central, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la nivel local, de către inspectoratele județene și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov.

Articolul V

Paragraf
În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea „Comitetul național pentru situații speciale de urgență“ și acronimul „CNSSU“ se înlocuiesc cu denumirea „Comitetul național pentru situații de urgență“ și, respectiv, cu acronimul „CNSU“.

Articolul VI

Paragraf
Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății privind stabilirea procedurii de elaborare, coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, prevăzut la art. I alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță de urgență, se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul VII

Alineatul (1)
În termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministrul afacerilor interne, precum și conducătorii ministerelor, autorităților și instituțiilor publice centrale cu atribuții și funcții de sprijin în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență modifică și/sau completează ori propun Guvernului spre aprobare, după caz, actele normative subsecvente emise în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit modificărilor și completărilor aduse prin prezenta ordonanță de urgență.
Alineatul (2)
Până la intrarea în vigoare a modificărilor și/sau completărilor prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile actelor normative subsecvente emise anterior, în măsura în care nu contravin Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență.

Articolul VIII

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
LUDOVIC ORBAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul afacerilor interne,
Paragraf
Marcel Ion Vela
Paragraf
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
Paragraf
Ion Ștefan
Paragraf
Ministrul fondurilor europene,
Paragraf
Ioan Marcel Boloș
Paragraf
Secretarul general al Guvernului,
Paragraf
Antonel Tănase
Paragraf
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Paragraf
Virgil-Daniel Popescu
Paragraf
Ministrul muncii și protecției sociale,
Paragraf
Victoria Violeta Alexandru
Paragraf
Ministrul educației și cercetării,
Paragraf
Cristina Monica Anisie
Paragraf
p. Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Dănuț-Sebastian Neculăescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul apărării naționale,
Paragraf
Nicolae-Ionel Ciucă
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Nelu Tătaru
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Vasile-Florin Cîțu
Paragraf
București, 14 mai 2020.
Paragraf
Nr. 68.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 22 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031