AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 466 din 11 iunie 2020

HOTĂRÂRE nr. 466 din 11 iunie 2020pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:15.06.2020
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 6 punctul II, subpunctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

punctul 1.
constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri și de alte acte normative ce interesează domeniul justiției, de documentare și/sau elaborare a studiilor de fundamentare a acestora și a strategiilor în domeniul justiției, putând folosi, în condițiile legii, și colaboratori externi - cadre didactice din învățământul superior juridic, cercetători științifici, judecători, procurori, membri ai profesiilor juridice reglementate sau alți specialiști, procedura de selecție, modul de organizare și funcționare a comisiilor fiind stabilite prin ordin al ministrului justiției;
punctul 2.
La articolul 6 punctul II, după subpunctul 1 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:

Citat

punctul 1^1.
încheie parteneriate, bazate pe voluntariat sau finanțate din fondurile proprii ale partenerilor, cu instituții de învățământ superior juridic și juridico-administrativ, cu organizațiile profesionale ale profesiilor juridice, cu institutele de pregătire profesională inițială și continuă ale profesiilor juridice, precum și cu alte entități de interes public din domeniul juridic și juridico-administrativ sau de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești, în vederea elaborării și promovării de strategii, studii, documentații sau programe privind politici publice și proiecte legislative;
punctul 1^2.
este autorizat, în exclusivitate, să editeze și să publice edițiile oficiale ale codurilor și legilor complexe din domeniul justiției;
punctul 3.
La articolul 6 punctul VIII, după subpunctul 4^2 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4^3, cu următorul cuprins:

Citat

punctul 4^3.
elaborează strategiile de comunicare, organizează conferințele de presă ale Ministerului și răspunde de asigurarea caracterului coerent și unic al mesajului public al Ministerului;
punctul 4.
Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 9

Paragraf
Ministrul îndeplinește, în domeniile de competență ale Ministerului, atribuțiile generale prevăzute de lege, în special la art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și atribuțiile specifice prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 5.
Articolul 14^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 14^1

Paragraf
Ministrul poate sesiza Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către procurori.
punctul 6.
Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 16

Paragraf
Ministrul este ajutat în activitatea de conducere și reprezentare a Ministerului de 5 secretari de stat, de secretarul general și de un secretar general adjunct.
punctul 7.
La articolul 18, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Alineatul (3)
Secretarul general coordonează Programul național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată aflate în municipiile reședință de județ și Programul «Cartierul pentru Justiție - complex urbanistic destinat sediilor unor instituții aparținând sistemului judiciar
punctul 8.
Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 21

Alineatul (1)
Pe lângă ministru funcționează Direcția Corpul de control al ministrului, condusă de un inspector-șef și înființată prin reorganizarea Corpului de control al ministrului.
Alineatul (2)
Componența și atribuțiile Direcției Corpul de control al ministrului se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.
punctul 9.
La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 22

Alineatul (1)
Ministerul dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcții, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, și compus din 423 de posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului și cele ale Direcției de implementare a proiectelor finanțate din împrumuturi externe, denumită în continuare DIPFIE, și Direcției Naționale de Probațiune, denumită în continuare DNP.
punctul 10.
La articolul 22, după alineatul (1^1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^2) și (1^3), cu următorul cuprins:

Citat

Alineatul (1^2)
Pentru elaborarea unor proiecte specifice realizării obiectivelor Ministerului, pe perioada mandatului său, ministrul poate numi, prin ordin, consilieri onorifici în domenii precum domeniul economic, management judiciar, comunicare, politici publice din domeniul justiției, afaceri externe și diplomație.
Alineatul (1^3)
Activitatea consilierilor onorifici prevăzuți la alin. (1^2) este neremunerată.
punctul 11.
După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 27^1

Alineatul (1)
Pentru îndeplinirea atribuțiilor privind strategiile de comunicare, la nivelul Ministerului se înființează Compartimentul pentru comunicare.
Alineatul (2)
Numărul de posturi pentru compartimentul prevăzut la alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului.
Alineatul (3)
Atribuțiile compartimentului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.
punctul 12.
Articolul 36^3 se abrogă.
punctul 13.
Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat

Articolul 39

Paragraf
Ministerul participă la procesul de coordonare și îndrumare a activității de statistică judiciară a instanțelor judecătorești, prin compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului.
punctul 14.
Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
punctul 15.
La anexa nr. 3 punctul III, poziția 4 se abrogă.

Articolul II

Alineatul (1)
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Institutul Național de Criminologie din subordinea Ministerului Justiției se desființează.
Alineatul (2)
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției preia pe bază de protocol de predare-primire patrimoniul, celelalte drepturi și obligații ale institutului prevăzut la alin. (1), personalul și posturile, precum și dosarele profesionale ale personalului angajat. Modalitățile de predare-primire a elementelor patrimoniale și a altor documente se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Alineatul (3)
Protocoalele de predare-primire cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate și drepturile salariale aferente, precum și celelalte drepturi și obligații ale institutului prevăzut la alin. (1). Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Până la data preluării efective a drepturilor și obligațiilor institutului prevăzut la alin. (1), plățile aferente se efectuează din bugetul aparatului propriu al ministerului.
Alineatul (5)
În termen de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului justiției se vor stabili încadrarea și repartizarea personalului preluat în cadrul direcțiilor, serviciilor sau birourilor din aparatul propriu al Ministerului Justiției, cu respectarea procedurii, dispozițiilor legale și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.

Articolul III

Alineatul (1)
În structura Ministerului Justiției se înființează Direcția economică, prin comasarea Direcției financiar-contabile și Direcției investiții din cadrul Ministerului Justiției, care se desființează.
Alineatul (2)
Direcția economică va prelua personalul și posturile aferente Direcției financiar-contabile și Direcției investiții. Personalul care a ocupat funcții de conducere în cadrul direcțiilor desființate va fi numit pe funcții de execuție în cadrul noii direcții, urmând ca posturile de conducere ale acesteia să fie ocupate prin concurs, în condițiile legii.
Alineatul (3)
La numirea în noile funcții a personalului care a ocupat funcții de conducere în cadrul direcțiilor desființate se au în vedere prevederile din actele normative care reglementează statutul categoriei din care funcționarii respectivi fac parte.

Articolul IV

Paragraf
Biroul de statistică judiciară din cadrul Ministerului Justiției se desființează, atribuțiile, personalul și posturile aferente fiind preluate de un compartiment nou-înființat în cadrul Direcției resurse umane.

Articolul V

Paragraf
Direcția Corpul de control al ministrului va prelua personalul și posturile aferente Corpului de control al ministrului.

Articolul VI

Alineatul (1)
Articolul I punctele 8, 11 și 14 și articolele III-V intră în vigoare la data la care va fi emis, în temeiul și pentru executarea prezentei hotărâri, ordinul ministrului justiției de stabilire a serviciilor și a birourilor, a numărului posturilor de conducere, precum și pentru alocarea personalului în direcții, servicii, birouri și compartimente.
Alineatul (2)
Ordinul ministrului justiției prevăzut la alin. (1) va fi emis în termen de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Alineatul (3)
Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

Articolul VII

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 14/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național de Criminologie, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 16 ianuarie 2017, se abrogă.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
LUDOVIC ORBAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul justiției,
Paragraf
Marian Cătălin Predoiu
Paragraf
p. Ministrul muncii și protecției sociale,
Paragraf
Ion Alin Dan Ignat,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Vasile-Florin Cîțu
Paragraf
București, 11 iunie 2020.
Paragraf
Nr. 466.

ANEXĂ^1)

Paragraf
Paragraf
^1) Anexa este reprodusă în facsimil.

Portiune

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 14 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031