AcasăDocument
DECIZIA nr. 454 din 24 iunie 2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ale art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 , în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 , precum și ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Ancuța Blanariu în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 271D/2018.
punctul 2.
Dezbaterile au avut loc la data de 18 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 24 iunie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 3.
Prin Încheierea din 19 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Ancuța Blanariu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestația sa împotriva hotărârii Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii de transfer a autoarei excepției de neconstituționalitate, judecător la Judecătoria Bacău.
punctul 4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că atât condițiile transferului, cât și criteriile în funcție de care se soluționează cererile de transfer atunci când sunt mai multe solicitări pentru același post vacant trebuie prevăzute expres în legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii sau în legea referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor. Se subliniază caracterul lacunar al normelor referitoare la transferul judecătorilor, din moment ce reguli substanțiale și esențiale în materia transferului nu sunt stabilite prin lege. Chiar dacă în discuție este o omisiune legislativă, nu se poate ignora viciul de neconstituționalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează încălcarea Constituției. Astfel, pentru a respecta art. 125 alin. (2) din Constituție, aspectele esențiale referitoare la transferul judecătorilor, precum criteriile de transfer, trebuie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de transfer trebuie să fie explicate și detaliate prin acte de rang inferior. Prin neadoptarea unor norme de către Parlament, acest domeniu a fost uzurpat de Consiliul Superior al Magistraturii, cu încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Se arată că acesta nu are competența legală de a elabora un regulament cu privire la transferul judecătorilor și procurorilor. Invocarea art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ca temei de drept pentru adoptarea unui asemenea regulament nu este pertinentă, acesta neconferind Consiliului Superior al Magistraturii competența de a adopta un regulament cu un asemenea obiect de reglementare.
punctul 5.
Se mai arată că dispozițiile legale criticate nu respectă cerințele de calitate ale legii, întrucât judecătorii, raportându-se la prevederile lacunare ale legii, nu sunt în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea precisă a derulării și a rezultatului procedurii de transfer. Textele criticate nu prevăd criteriile de transfer și condițiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de transfer, mai ales în situația în care sunt formulate mai multe cereri pentru același post vacant. Întrucât se lasă la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forță juridică infralegală, a unor elemente esențiale ale raportului de muncă al magistratului și, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis procedurii și cazurilor de transfer al magistraților. Astfel de norme, de natură infralegală, determină în privința magistraților o stare de incertitudine juridică. Se mai subliniază că practica autorității care dispune transferul judecătorilor este total imprevizibilă, aplicându-se în mod arbitrar și prioritar când un criteriu, când altul, în funcție de elemente necunoscute, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toți solicitanții. Se arată că nu există criterii precise și o ordine prestabilită de aplicare a acestora sau o pondere a lor, aspect care dă naștere la arbitrariu. Astfel, se susține că au fost admise cereri de transfer, chiar dacă vechimea în funcție a judecătorilor respectivi era de 1 lună sau 3 luni, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer, în condițiile în care vechimea judecătorului era de peste 15 ani; alteori au avut preponderență motive care țineau de situația familială, domiciliul solicitanților, motive personale deosebite sau gradul de încărcare a instanței la care s-a solicitat transferul.
punctul 6.
În susținerea motivelor de neconstituționalitate anterior expuse se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calitatea legii și la reglementarea prin lege a aspectelor esențiale ce caracterizează raporturile de muncă și se apreciază că soluția legislativă care nu precizează condițiile transferului judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională.
punctul 7.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, se invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerințele de calitate ale legilor. Se arată că, în accepțiunea Deciziei Curții Constituționale nr. 588 din 21 septembrie 2017, lipsa unui text legal expres cu privire la condițiile încetării detașării determină încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, subliniindu-se că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al magistraților trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act juridic cu forță inferioară acesteia și că aceste norme trebuie să respecte anumite exigențe de stabilitate, previzibilitate și claritate.
punctul 8.
Se precizează, în schimb, că textele legale criticate nu încalcă art. 1 alin. (4) și art. 125 alin. (2) din Constituție.
punctul 9.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
punctul 10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, și ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins:
-
Art. 60 din Legea nr. 303/2004: „Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.“;
-
Art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004:
CIT
Citat
Paragraf
Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor:
litera i)
aprobă transferul judecătorilor și procurorilor.
punctul 13.
Curtea reține că art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat prin art. I pct. 102 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Totodată, art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, soluția legislativă a acestuia fiind reglementată la art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004. Ulterior modificărilor operate, art. 60 din Legea nr. 303/2004 și art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 au dobândit următorul conținut normativ:
-
Art. 60 din Legea nr. 303/2004:
CIT
Citat
Alineatul (1)
Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al parchetului corespunzător.
Alineatul (2)
Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii.
Alineatul (3)
Normele de reglementare a procedurii transferului se stabilesc prin regulamente elaborate de secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.
-
Art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004:
CIT
Citat
Alineatul (1)
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor:
litera j)
aprobă transferul judecătorilor;
punctul 14.
Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecății.
punctul 15.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și alin. (5) privind calitatea legilor, precum și ale art. 125 alin. (2) cu referire la transferul judecătorilor.
punctul 16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. Curtea observă că, în cauză, este criticată numai teza referitoare la judecători, având în vedere calitatea de judecător a autoarei excepției de neconstituționalitate, astfel încât se va pronunța numai în limitele sesizării sale.
punctul 17.
Statutul judecătorilor este consacrat la nivel constituțional în art. 125 - Statutul judecătorilor, care face parte din titlul III - Autoritățile publice, cap. VI - Autoritatea judecătorească. Potrivit art. 125 din Constituție, judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
punctul 18.
La nivel infraconstituțional, statutul judecătorilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, iar textul de lege criticat prevede transferul judecătorilor și face parte din titlul II - Cariera judecătorilor și procurorilor, cap. VI - Delegarea, detașarea și transferul din această lege. Totodată, Legea nr. 317/2004 reglementează atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în privința carierei judecătorilor, iar una dintre aceste atribuții este cea de aprobare a transferului acestora.
punctul 19.
Art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu conține nicio prevedere cu privire la condițiile în care se realizează transferul judecătorilor. În schimb, art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 12 aprilie 2006, a stabilit că:
CIT
Citat
Paragraf
La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
-
volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;
-
vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;
-
vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;
-
vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
-
specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;
-
domiciliul solicitantului;
-
locul de muncă al soțului sau soției;
-
distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
-
starea de sănătate și situația familială.
punctul 20.
Transferul constă în schimbarea locului de muncă și reprezintă o modificare a raportului de muncă al judecătorului, care se face la cererea acestuia. Curtea reține că modul de reglementare a transferului este o garanție a asigurării inamovibilității judecătorilor. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul inamovibilității este acea stare de drept care, în garantarea independenței judecătorilor, îi apără de riscul de a fi demiși, destituiți sau retrogradați din funcție fără temei legitim ori mutați la alte instanțe, prin delegare, detașare sau chiar prin promovare, fără consimțământul lor [Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005]. Principiul inamovibilității îl apără pe judecător cu privire la posibilitatea de a fi transferat, mutat, înlocuit, retrogradat sau destituit din funcție în mod aleatoriu/șicanator/după bunul plac al reprezentanților autorităților executive, legiuitoare sau judiciare [Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 235].
punctul 21.
Curtea a constatat în jurisprudența sa, în mod constant, că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, paragraful 20).
punctul 22.
Prin urmare, Curtea constată că transferul judecătorilor vizează modificarea raportului de muncă al judecătorului și reprezintă un element esențial al statutului juridic al acestei categorii de personal.
punctul 23.
Referitor la posibilitatea de a reglementa, prin acte normative cu caracter inferior legii, aspecte esențiale ce țin de statutul unor categorii de personal, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, cu privire la statutul polițistului sau al judecătorilor și al procurorilor.
punctul 24.
Cu privire la statutul polițistului, Curtea a reținut că, având în vedere că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, și că acesta este învestit cu exercițiul autorității publice, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, raportul său de serviciu ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează raporturile de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, precitată, paragraful 17).
punctul 25.
Cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea a constatat că acesta este consacrat la nivel constituțional în art. 125 - Statutul judecătorilor și art. 132 - Statutul procurorilor, elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia. Astfel, atât condițiile detașării, cât și condițiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în statutul judecătorilor și procurorilor, și anume în Legea nr. 303/2004 [Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23].
punctul 26.
Mai mult, raportat la cauza de față, Curtea reține un element specific al acesteia, și anume că însuși art. 125 alin. (2) din Constituție stabilește că „Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice“. Astfel, textul constituțional reglementează expressis verbis că transferarea judecătorilor se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, indicând, așadar, atât autoritatea competentă să transfere judecătorii, cât și natura legii prin care se realizează transferarea judecătorilor, respectiv în condițiile legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce înseamnă că această lege este cea care reglementează procedura prin care se realizează transferul. Prin urmare, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004.
punctul 27.
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă art. 125 alin. (2) din Constituție.
punctul 28.
Totodată, prin Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28, Curtea a statuat că art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție cuprinde toată sfera de relații sociale privitoare la justiție, respectiv organizare, funcționare, statut. Curtea a arătat că, prin textul constituțional menționat, legiuitorul constituant derivat nu s-a îndepărtat de la unitatea de procedură și reglementare care trebuie să caracterizeze relațiile sociale care privesc justiția, eventuala dificultate de interpretare în sensul anterior arătat rezultând din faptul că la data adoptării Legii de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, nu existau mai multe legi care să reglementeze relații sociale referitoare la justiție pe componentele menționate, ci doar pe una singură, organizarea, care cuprindea atât organizarea propriu-zisă, cât și statutul. Prin urmare, rezultă că sfera art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție acoperă și statutul judecătorilor și procurorilor, aspect confirmat și prin art. 125 alin. (2) din Constituție, care stabilește că elementele esențiale ale carierei judecătorilor, inclusiv transferul, se reglementează prin lege organică. În același sens, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, paragrafele 17 și 28, Curtea a reținut că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al magistraților trebuie reglementate prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.
punctul 29.
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.
punctul 30.
Curtea reține că jurisprudența sa este constantă în sensul că revine legiuitorului competența să reglementeze aspectele esențiale ale raportului de muncă în privința acelor categorii de personal a căror statut se stabilește, potrivit Constituției, prin lege organică. În acest sens, Curtea reține, pe lângă deciziile antereferite, și Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 23 iulie 2019, Decizia nr. 90 din 21 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, Decizia nr. 307 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, Decizia nr. 109 din 8 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 23 mai 2018, Decizia nr. 840 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 7 februarie 2018, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, sau Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016.
punctul 31.
Curtea reține că art. 60 din Legea nr. 303/2004 se limitează la reglementarea expresă numai a autorității competente să dispună transferul judecătorului la cererea sa, fără a stabili criteriile și procedura de transfer al acestuia. Lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forță juridică infralegală, a unor elemente esențiale ale raportului de muncă al judecătorului și, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condițiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit art. 125 alin. (2) din Constituție, sunt contrare și exigențelor de stabilitate, previzibilitate și claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică.
punctul 32.
Or, referitor la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea, în jurisprudența sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). De asemenea, Curtea a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.
Paragraf
Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).
punctul 33.
Așadar, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate și, astfel, încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.
punctul 34.
Pe fondul lacunei legislative evidențiate mai sus, Curtea reține că art. 60 din Legea nr. 303/2004 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă și, ca atare, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, ceea ce determină și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 133 alin. (1) privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
punctul 35.
În consecință, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție.
punctul 36.
Totodată, Curtea reține că modificările operate cu privire la art. 60 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018 satisfac în mod parțial exigențele constituționale anterior menționate, întrucât acest act normativ, circumstanțiat la situația judecătorilor, stabilește că (i) transferul se dispune de Secția de judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii, și nu de Consiliu, modificare, de altfel, minoră, pentru că, în realitate, Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat în anul 2006, stabilea același lucru, respectiv că transferul se dispune de Secția de judecători pentru judecători și de Secția procurori pentru procurori; (ii) este nevoie de avizul consultativ al președintelui instanței corespunzătoare și (iii) transferul nu se poate face la instanțe de nivel superior celor la care judecătorul are dreptul să funcționeze. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat un nou Regulament privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.347/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, care, în esență, a menținut un statut quo normativ similar în privința transferului judecătorilor și procurorilor cu cel existent anterior.
punctul 37.
Prin urmare, art. 60 din Legea nr. 303/2004 în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, deși marchează o evoluție normativă corectă cu referire la alin. (2), suferă de aceleași probleme de constituționalitate precum art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018.
punctul 38.
În aceste condiții, deși, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, a fost analizat art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, decizia antereferită nu se opune, ci chiar impune ca, în temeiul art. 142 alin. (1) din Constituție, instanța constituțională să se pronunțe și să elimine din fondul activ al legislației noile dispoziții legale rezultate în urma modificării și completării textului constatat ca fiind neconstituțional în măsura în care acestea mențin soluția legislativă neconstituțională [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012]. În aceste condiții, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1), care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) - în ansamblul său - din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, încalcă art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție.
punctul 39.
În fine, cu privire la dispozițiile art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, Curtea constată că, prin natura sa, Constituția implică, pe de o parte, o dimensiune constitutivă, care vizează stabilirea/instituirea puterilor statului și a autorităților publice fundamentale, și, pe de altă parte, o dimensiune atributivă, care vizează conferirea și definirea atribuțiilor/competențelor autorităților publice antereferite [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 66]. Textul criticat cuprinde o normă atributivă de competență consacrată chiar la nivel constituțional, astfel încât nu se poate trage decât concluzia că art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, este în concordanță cu art. 125 alin. (2) din Constituție.
punctul 40.
Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, „Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“. Așadar, Curtea constată că dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, și Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă [a se vedea și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23].
punctul 41.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
punctul 1.
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ancuța Blanariu în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.
punctul 2.
Respinge excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 24 iunie 2020.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent-șef,
Paragraf
Benke Károly
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit