AcasăDocument
DECRET nr. 79 din 30 martie 1950
pentru organizarea Notariatului de Stat
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Prezidiul Marii Adunări Naţionale emite următorul decret:
CAPITOL
Capitolul 1 Dispoziţiuni generale
ART
Articolul 1
Paragraf
Notariatul de Stat are drept scop de a ajuta cetăţenii din Republica Populara Română în întocmirea inscrierilor constatatoare ale raporturilor lor juridice, asigurându-le şi inlesnindu-le astfel exerciţiul drepturilor lor civile în spiritul legalităţii socialiste.
ART
Articolul 2
Paragraf
Sînt acte de notariat: redactarea şi autentificarea inscrierilor, eliberarea copiilor legalizate, legalizarea semnaturilor şi actelor de protest ale cambiilor, cecurilor şi altor titluri la ordin.
Paragraf
Actele de notariat se efectuează numai prin Birourile de Notariat de Stat.
ART
Articolul 3
Paragraf
Birourile de Notariat de Stat mai au dreptul de a primi în depozit înscrisuri şi documente şi de a da data certa înscrisurilor ce li se prezintă în acest scop.
Paragraf
Ele vor efectua de asemenea şi traduceri în şi din limba română.
Paragraf
Traducerile se vor face fie de notar sau substitut, fie de traducatori special angajaţi şi încadraţi în Birourile de Notariat de Stat.
Paragraf
Vor funcţiona traducatori la Biroul principal de Notariat de Stat din Bucureşti, precum şi la Birourile de Notariat de Stat din oraşele care vor fi determinate prin decizia ministrului justiţiei.
CAPITOL
Capitolul 2 Organizarea Notariatului de Stat
ART
Articolul 4
Paragraf
Birourile de Notariat de Stat se înfiinţează prin decizia ministrului justiţiei.
Paragraf
În capitalele de judeţe va funcţiona câte un Birou principal şi numărul necesar de Birouri de Notariat de Stat.
Paragraf
De asemenea, vor funcţiona, după necesitate, Birouri de Notariat de Stat în celelalte comune în care se afla sedii principale sau secundare de judecătorii populare.
Paragraf
Birourile principale de Notariat de Stat sînt conduse de un notar principal, iar celelalte de un notar. Ei sînt ajutaţi în executarea funcţiunilor lor de un secretar.
ART
Articolul 5
Paragraf
Pe lîngă Birourile principale de Notariat de Stat vor funcţiona arhivele centrale judeţene ale Notariatului de Stat.
ART
Articolul 6
Paragraf
Notarii principali, notarii şi secretarii Birourilor de Notariat de Stat se angajează şi se revoca de ministrul justiţiei.
Paragraf
Ministrul justiţiei va putea angaja substituti de notari, precum şi personalul necesar Birourilor de Notariat de Stat.
ART
Articolul 7
Paragraf
Pentru ca cineva să poată fi angajat substitut de notar, trebuie să îndeplinească următoarele condiţiuni:
litera a)
Sa aibă 25 ani împliniţi;
litera b)
Sa fi satisfăcut obligaţiunile de serviciu militar;
litera c)
Sa fie licenţiat în drept sau sa fi absolvit o şcoala juridică;
litera d)
Sa cunoască limba română şi limba naţionalităţii conlocuitoare în care se distribuie justiţia în regiunea unde va funcţiona;
litera e)
Sa nu fi fost condamnat pentru infracţiuni care aduc atingere bazei politice, sociale sau economice a Republicii Populare Române sau orice alte infracţiuni care vor fi apreciate ca fac pe cel condamnat inapt pentru funcţiunea de notar.
ART
Articolul 8
Paragraf
Vor putea fi angajaţi notari acei care au funcţionat timp de doi ani ca substituti de notari, precum şi acei care, indeplinind condiţiunile articolului precedent, au o activitate cu caracter juridic de cel puţin 3 ani.
ART
Articolul 9
Paragraf
Notarul principal, notarii şi substitutii de notari dintr-un judeţ alcătuiesc Colegiul judeţean al notarilor. Notarul principal al judeţului este, de drept, preşedintele Colegiului.
Paragraf
Organizarea Colegiilor judeţene de notari va fi stabilită prin decizia ministrului justiţiei.
CAPITOL
Capitolul 3 Funcţionarea Notariatului de Stat
ART
Articolul 10
Paragraf
Notarul principal, notarul sau substitutul de notar redactează, la cererea părţilor, înscrisurile pe care urmează să le autentifice.
Paragraf
În vederea îndeplinirii sarcinii sale, notarul se va strădui sa desluseasca raporturile reale între părţi spre a stabili drepturile şi interesele lor, dându-se explicatiunile şi îndrumările necesare asupra consecinţelor juridice ce vor decurge din act.
Paragraf
El va da înscrisul, cuprinsul corespunzător intentiei şi intereselor ambelor părţi şi o redactare potrivita cu puterea de înţelegere a părţilor.
ART
Articolul 11
Paragraf
Înainte de efectuarea oricărui act de notariat, notarul este dator să-i verifice conţinutul.
Paragraf
El va refuza îndeplinirea actului de notariat în toate cazurile în care tinde a se crea o situaţie contrară legilor intereselor Statului, bunelor moravuri, sau a se aduce vătămare consolidării legalitatilor socialiste, sau drepturilor şi intereselor cetăţenilor din Republica Populara Română, institutiunilor, organizaţiunilor, întreprinderilor de stat, cooperativelor şi oricăror alte instituţii obşteşti.
ART
Articolul 12
Paragraf
Înscrisurile vor fi redactate în limba română.
Paragraf
În regiunile în care justiţia se distribuie şi în una din limbile naţionalitatilor conlocuitoare, părţile vor putea cere redactarea înscrisului în această limbă.
ART
Articolul 13
Paragraf
Înscrisurile ce urmează a fi autentificate, se vor întocmi în atâtea exemplare câte vor fi cerute de părţi, în plus doua, din care unul se va păstra la Biroul de Notariat de Stat, la care s-a întocmit înscrisul, iar celălalt la Arhiva centrala judeteana de pe lîngă Biroul principal de Notariat de Stat.
Paragraf
Pentru legalizarea semnaturilor sau pentru darea de data certa se va face numai un singur exemplar în plus, pentru Biroul de Notariat.
ART
Articolul 14
Paragraf
Îndeplinirea actelor de notariat prevăzute de art. 2, precum şi a actelor prevăzute la art. 3, se va face conform dispoziţiunilor legii pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, legii asupra cambiei şi biletului de ordin, precum şi oricăror legi speciale.
Paragraf
La autentificarea înscrisurilor, notarul va fi asistat de secretarul Biroului de Notariat de Stat care va contrasemna înscrisul.
Paragraf
În cazurile în care, potrivit dispoziţiunilor legale în vigoare, este necesară formalitatea transcriptiei sau înscrierii, înscrisurile se vor inainta de urgenta tribunalului sau judecătoriei de carte funduara competente.
Paragraf
După transcriere, înscrisurile se vor înapoia Biroului de Notariat de Stat, iar notarul va da părţilor exemplarele destinate lor, ele semnand de primire chiar pe petiţia de autentificare.
ART
Articolul 15
Paragraf
Oricine poate cere Biroului de Notariat de Stat care a autentificat înscrisul, sau Biroului principal de Notariat de Stat în a cărui arhiva este depus un exemplar al înscrisului, copii legalizate.
ART
Articolul 16
Paragraf
La primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor, potrivit art. 3, notarul va încheia un proces-verbal care va cuprinde, pe lîngă numele deponentului şi arătarea persoanei căreia trebuie să elibereze înscrisurile, cu identificarea numărului şi altor date necesare pentru identificarea înscrisurilor depuse.
Paragraf
Restituirea înscrisurilor primite în depozit se va face tot prin încheiere de proces-verbal, semnat şi de persoana care primeşte înscrisul.
Paragraf
Notarul este dator să se încredinţeze de identitatea deponentului şi a primitorului.
ART
Articolul 17
Paragraf
Actele autentificate de Birourile de Notariat de Stat se vor investi şi executa de instanţele judecătoreşti competente, conform dreptului comun.
ART
Articolul 18
Paragraf
Autorizarea notarilor de a efectua traduceri în şi din limba română se da prin decizia ministrului de justiţie.
CAPITOL
Capitolul 4 Îndrumare şi control
ART
Articolul 19
Paragraf
În toate cazurile cînd notarul refuza îndeplinirea oricărui act ce cade în atribuţiunile sale, el va da o încheiere în care va motiva refuzul sau.
Paragraf
În termen de 15 zile de la data încheierii de respingere, partea nemultumita va putea face plângere la tribunal, dacă încheierea de respingere este data de notarul principal, iar, în celelalte cazuri la judecătoria populara în circumscripţia căreia se afla Biroul de Notariat de Stat.
Paragraf
Instanţa va examina plângerea în camera de chibzuire, fără citarea părţilor. Hotărîrea nu este supusă niciunei cai de atac. Dacă plângerea este primită, notarul este obligat să efectueze actul.
ART
Articolul 20
Paragraf
Activitatea notarilor este pusă sub îndrumarea şi controlul Ministerului Justiţiei, care va inspecta periodic, Birourile de Notariat de Stat.
Paragraf
Colegiile judeţene de notari vor supraveghea şi controla permanent activitatea notarilor, raportand periodic Ministerului Justiţie.
CAPITOL
Capitolul 5 Dispoziţiuni finale şi tranzitorii
ART
Articolul 21
Paragraf
Pentru îndeplinirea actelor de notariat, Birourile de Notariat de Stat, vor anula timbre, coli timbrate sau vor pretinde părţilor chitanţa doveditoare de plată taxelor stabilite, potrivit tarifului ce se va fixa de Ministerul Finanţelor, la propunerea Ministerului Justiţiei.
ART
Articolul 22
Paragraf
Ministerul Justiţiei va stabili, pe cale de deciziuni şi instrucţiuni, norme generale obligatorii în toate chestiunile privitoare la organizarea, controlul şi competenţa Birourilor de Notariat de Stat.
Paragraf
De asemenea, va fi stabilită prin decizia ministrului justiţiei, data de la care actele de notariat prevăzute de art. 2 vor fi efectuate numai de Birourile de Notariat de Stat
Paragraf
Data va putea fi stabilită deosebit pentru diferitele regiuni ale tarii.
Paragraf
Drepturile avocaţilor de a redacta orice înscrisuri rămîn neatinse.
Paragraf
C.I. PARHON
Paragraf
MARIN FLOREA IONESCU
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Stelian Nitulescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit