EN
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 30 septembrie 2002

pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România

Abrogat
Emitent:MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE
Publicat:13.11.2002
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, se introduce tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit în continuare T.U.R.D.N.
ART

Articolul 2

Paragraf
T.U.R.D.N. se va aplica etapizat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002.
ART

Articolul 3

litera
(1) Pentru plata T.U.R.D.N., utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România li se eliberează de către distribuitor rovinieta - document care atesta dreptul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale - şi factura fiscală corespunzătoare sumei încasate, emisă manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, după caz.
litera
(2) O copie a facturii fiscale va fi păstrată la bordul autovehiculului prin grija conducătorului auto.
ART

Articolul 4

Paragraf
Sumele încasate în urma aplicării T.U.R.D.N. se constituie venit la dispoziţia Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi vor fi utilizate, în exclusivitate, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, pentru oricare dintre scopurile prevăzute la art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, inclusiv pentru garantarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele naţionale şi internaţionale, după caz.
ART

Articolul 5

Paragraf
Cheltuielile legate de eliberarea rovinietelor se suporta de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România".
ART

Articolul 6

Paragraf
În sensul prezentelor reglementări, utilizatori ai reţelei de drumuri naţionale din România sunt:
litera a)
persoane juridice şi persoane fizice care utilizează reţeaua de drumuri naţionale cu autovehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români;
litera b)
persoane juridice şi persoane fizice care utilizează reţeaua de drumuri naţionale cu autovehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
ART

Articolul 7

litera
(1) Rovinieta se prezintă sub forma de autocolant.
litera
(2) Modelul rovinietei este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.
ART

Articolul 8

litera
(1) Personalizarea rovinietei se realizează de către distribuitor prin marcarea cu un dispozitiv mecanic a zonelor prevăzute în modelul prezentat în anexa nr. 1, respectiv: masa totală maxima autorizata (MTMA), clasa de emisii poluante, anul, luna, ziua de la care este valabilă şi anul, luna, ziua expirării, în funcţie de tipul şi durata de valabilitate declarate de plătitor pe propria răspundere.
litera
(2) Datele în funcţie de care se realizează personalizarea rovinietei se declara de plătitor pe propria răspundere.
ART

Articolul 9

litera
(1) Rovinieta va fi aplicată obligatoriu vizibil, pe partea interioară a parbrizului autovehiculului, astfel încât să poată fi verificata.
litera
(2) Responsabilitatea privind păstrarea în stare buna a rovinietei corespunzătoare tipului şi duratei de valabilitate şi a copiei facturii fiscale revine în exclusivitate conducătorului auto.
CAPITOL

Capitolul 2 Achitarea T.U.R.D.N. şi eliberarea rovinietei

Paragraf
A. Generalitati
ART

Articolul 10

litera
(1) Utilizatorii români pot achită T.U.R.D.N. la oficiile Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A., la staţiile publice de distribuire a carburantilor auto sau la agenţiile de control şi încasare ale Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" amplasate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, denumite în continuare incasatori.
litera
(2) Utilizatorii români pot achită T.U.R.D.N. integral sau eşalonat, în doua până la patru rate trimestriale. Achitarea esalonata a T.U.R.D.N. se poate efectua numai la oficiile Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A., iar sumelor eşalonate li se va aplica o dobânda de 10% pe an. La eliberarea sau vizarea anuală de către Autoritatea Rutiera Română - A.R.R. a licenţei de execuţie pentru vehicul, utilizatorii români vor face dovada achitării T.U.R.D.N.
litera
(3) Utilizatorii străini pot achită T.U.R.D.N. la agenţiile de control şi încasare ale Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", amplasate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, sau la staţiile publice de distribuire a carburantilor auto.
litera
(4) Lista sediilor agentiilor Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", amplasate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, este prevăzută în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
litera
(5) Lista adreselor oficiilor Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A., prevăzute la alin. (1) va fi publicată prin grija Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
litera
(6) Lista adreselor statiilor publice de distribuire a carburantilor auto, autorizate pentru eliberarea rovinietei, prevăzute la alin. (1) şi (3), va fi publicată prin grija agentului economic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
litera
(7) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va încheia cu Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. şi cu agentul economic distribuitor de carburanţi la pompa convenţii privind încasarea T.U.R.D.N. şi eliberarea rovinietelor, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice.
litera
(8) Convenţiile vor fi avizate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Industriei şi Resurselor şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei.
litera
(9) Convenţiile vor prevedea obligativitatea dotării cu tehnica de calcul necesară emiterii facturilor, circuitul documentelor, modul de gestionare şi verificare a emiterii rovinietei şi încasarea T.U.R.D.N.
Paragraf
B. Achitarea T.U.R.D.N. şi eliberarea rovinietei utilizatorilor români
ART

Articolul 11

litera
(1) La achitarea T.U.R.D.N. incasatorul va elibera utilizatorilor români rovinieta, precum şi factura fiscală.
litera
(2) Valabilitatea rovinietei începe de la data solicitată de plătitor şi expira după 12 luni calendaristice.
ART

Articolul 12

Paragraf
În cazul schimbării proprietarului autovehiculului sau cedarii dreptului de folosinţă, rovinieta îşi menţine valabilitatea.
ART

Articolul 13

Paragraf
Plata T.U.R.D.N. se efectuează în lei, pe baza cursului de schimb valutar comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei cumpărării rovinietei.
ART

Articolul 14

litera
(1) Pentru autovehiculele înmatriculate în România încadrarea în clasa de emisii poluante se face pe baza decodificarii ultimelor doua caractere alfanumerice ale numărului de omologare înscris în rubrica nr. 5 din cartea de identitate a autovehiculului sau în rubrica nr. 10 din certificatul de înmatriculare al acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
litera
(2) În cazul în care ultimele doua caractere menţionate la alin. (1) sunt numerice, deţinătorul autovehiculului se poate prezenta la Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" pentru obţinerea unei note de constatare tehnica cu privire la încadrarea autovehiculului în clasa de emisii poluante.
litera
(3) Lipsa caracterelor alfanumerice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, a notei de constatare tehnica prevăzute la alin. (2), din care să rezulte încadrarea autovehiculului în una dintre clasele de emisii poluante, alta decât NON-EURO, impune utilizatorului obligaţia de a achită T.U.R.D.N. corespunzător clasei de emisii poluante NON-EURO.
ART

Articolul 15

litera
(1) În cazul radierii din circulaţie a autovehiculului, la solicitarea utilizatorului român, Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va returna contravaloarea T.U.R.D.N. corespunzătoare perioadei de neutilizare.
litera
(2) Cererea pentru returnarea T.U.R.D.N. se depune la Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" împreună cu factura fiscală emisă la achitarea T.U.R.D.N. şi copia de pe dovada de radiere din circulaţie a autovehiculului.
litera
(3) Dovada de radiere din circulaţie a autovehiculului, emisă de organele de poliţie, se depune în copie legalizată la Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România".
litera
(4) Suma ce se va returna va fi calculată proporţional cu timpul de neutilizare a autovehiculului, respectiv cu perioada cuprinsă între data emiterii dovezii de radiere din circulaţie a autovehiculului şi data expirării rovinietei pentru care a fost achitat T.U.R.D.N.
litera
(5) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" are obligaţia sa verifice temeinicia cererii de returnare şi sa restituie utilizatorului suma la care acesta are dreptul, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
litera
(6) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", în cazul în care constata ca utilizatorul nu are dreptul la restituirea sumelor solicitate, va comunică în termen de 15 zile lucrătoare motivul pentru care cererea a fost respinsă, total sau parţial, după caz.
Paragraf
C. Achitarea T.U.R.D.N. şi eliberarea rovinietei utilizatorilor străini
ART

Articolul 16

litera
(1) La achitarea T.U.R.D.N. incasatorul va elibera rovinieta utilizatorilor străini, precum şi factura fiscală.
litera
(2) Valabilitatea rovinietei începe la ora 0,00 a primei zile şi expira la ora 24,00 a ultimei zile de parcurs şi stationare pe teritoriul României.
ART

Articolul 17

Paragraf
În cazul în care utilizatorii străini vor solicita eliberarea rovinietei pentru durate de parcurs şi stationare pe teritoriul României, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, incasatorul va elibera un număr corespunzător de roviniete, în vederea asigurării acoperirii întregii perioade de valabilitate, fără întrerupere.
ART

Articolul 18

Paragraf
Plata T.U.R.D.N. se efectuează în valută liber convertibilă la echivalentul tarifului exprimat în euro sau în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionala a României valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei cumpărării.
ART

Articolul 19

litera
(1) Pentru autovehiculele înmatriculate în alte state încadrarea în clasa de emisii poluante se face pe baza menţiunilor referitoare la poluare şi siguranţa rutiera cuprinse în certificatul pentru vehicul "verde" (EURO I), certificatul pentru vehicul "mai verde şi sigur" (EURO II) sau certificatul pentru vehicul "EURO 3 sigur", prevăzute de Rezoluţia CEMT/CM (2001)9/Final din 26 noiembrie 2001.
litera
(2) Lipsa documentelor prevăzute la alin. (1) determina obligativitatea utilizatorilor de achitare a T.U.R.D.N. corespunzător clasei de emisii poluante NON-EURO.
litera
(3) Utilizatorii străini vor achită tariful aferent duratei de parcurs şi stationare pe teritoriul României, respectiv de o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni sau 12 luni, la agenţiile Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" din punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României sau la staţiile publice de distribuire a carburantilor.
litera
(4) În sensul prezentelor norme metodologice, prin durata de parcurs şi stationare pe teritoriul României se înţelege perioada cuprinsă între data începerii valabilităţii rovinietei şi data depăşirii frontierei naţionale, declarata pe propria răspundere de utilizator în momentul achitării T.U.R.D.N.
litera
(5) În cazul în care la ieşirea din ţara a utilizatorilor străini se va constata depăşirea duratei de parcurs şi stationare pentru care s-a achitat T.U.R.D.N., aceştia sunt obligaţi sa achite, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) şi la art. 18, şi contravaloarea T.U.R.D.N. corespunzătoare perioadei de depasire.
CAPITOL

Capitolul 3 Gestionarea rovinietelor

ART

Articolul 20

litera
(1) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" răspunde de gestionarea şi distribuirea rovinietei, scop în care va pune la dispoziţie incasatorilor T.U.R.D.N., în timp util, un număr corespunzător de exemplare, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
litera
(2) Gestionarea rovinietei şi răspunderea pentru respectarea prevederilor convenţiilor încheiate potrivit art. 10 alin. (7), (8) şi (9) revin incasatorilor.
litera
(3) Numărul exemplarelor de rovinieta care se vor distribui incasatorilor de către Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" se stabileşte pe baza cererilor acestora şi a datelor statistice privind numărul de autovehicule înmatriculate în România aflate în circulaţie, comunicat de inspectoratele judeţene de poliţie, de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", precum şi a datelor statistice referitoare la utilizatorii străini ai reţelei de drumuri naţionale din România.
CAPITOL

Capitolul 4 Controlul achitării T.U.R.D.N. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor

ART

Articolul 21

Paragraf
Controlul respectării prevederilor prezentelor norme metodologice se executa pe reţeaua de drumuri naţionale şi în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
ART

Articolul 22

Paragraf
Controlul achitării T.U.R.D.N. se executa de către:
litera a)
personalul împuternicit din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, din agenţiile de control şi încasare ale Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", care funcţionează în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, împreună cu organele poliţiei de frontieră;
litera b)
ofiţerii şi subofiterii de poliţie care îndrumă, supraveghează şi controlează circulaţia rutiera pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
ART

Articolul 23

Paragraf
Conducătorii auto sunt obligaţi să permită personalului prevăzut la art. 22 verificarea documentelor care atesta încadrarea autovehiculului în clasa de emisii poluante şi a valabilităţii rovinietei.
ART

Articolul 24

litera
(1) Fapta posesorilor de autovehicule sau a conducătorilor auto care utilizează reţeaua de drumuri naţionale din România fără să deţină rovinieta valabilă, însoţită de copia facturii fiscale corespunzătoare, constituie contravenţie.
litera
(2) În cazul utilizatorilor români, responsabilitatea circulaţiei fără rovinieta valabilă, însoţită de copia facturii fiscale corespunzătoare, revine, după caz, persoanei fizice sau juridice proprietare a autovehiculului.
litera
(3) În cazul utilizatorilor străini responsabilitatea revine în exclusivitate conducătorului auto.
litera
(4) Prin rovinieta valabilă se înţelege rovinieta eliberata în condiţiile prevăzute la art. 8, aplicată în locul stabilit, corespunzătoare categoriei de autovehicul şi clasei de emisii poluante, a carei durata de valabilitate nu este depăşită şi care asigura, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România fără discontinuitate.
ART

Articolul 25

litera
(1) Contravenţiile prevăzute de prezentele norme metodologice se sancţionează conform prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002.
litera
(2) Cuantumul amenzilor contravenţionale ce se aplică utilizatorilor este cel prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.
CAPITOL

Capitolul 5 Dispoziţii finale

ART

Articolul 26

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va desfiinta următoarele tarife:
litera a)
tariful pentru activitate în afară orelor de program;
litera b)
tariful pentru folosirea parcarilor şi a zonelor situate în lungul drumurilor;
litera c)
tariful aplicat autovehiculelor înmatriculate în Germania, posesoare de autorizaţii pentru trafic internaţional de marfa cu scutire de la plata tarifelor pentru folosirea drumurilor.
ART

Articolul 27

Paragraf
Achitarea T.U.R.D.N. nu exonereaza utilizatorii de la plata altor tarife percepute de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", prevăzute de reglementările în vigoare.
ART

Articolul 28

litera
(1) Falsificarea rovinietelor, deţinerea sau utilizarea de roviniete falsificate constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 282 din Codul penal.
litera
(2) Înscrierea de către incasator în factura fiscală a altor date decât cele corespunzătoare elementelor de personalizare ale rovinietei eliberate constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 290 din Codul penal.
litera
(3) Folosirea de către utilizatori a facturii fiscale în care incasatorul a înscris alte date decât cele corespunzătoare elementelor de personalizare a rovinietei constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 291 din Codul penal.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
MODEL DE ROVINIETA*)
Imagine IMG_431
[Imagine: 20642 bytes]
Imagine - Imagine IMG_431
Paragraf
NOTA C.T.C.E. PIATRA-NEAMT
Paragraf
MODELUL DE ROVINIETA este prezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 13 noiembrie 2002, pag. 14.
ANX

Anexa 2

PRE PRE_440
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_440
ANX

Anexa 3

Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
În certificatul de înmatriculare al autovehiculului codificarea gradului de poluare se regaseste în ultimele doua caractere, respectiv 14 şi 15, ale numărului de omologare înscris în rubrica 10.
ANX

Anexa 4

PRE PRE_471
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_471

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031