AcasăLegislațieLEGE Nr. 4 din 13 ianuarie 1994

LEGE Nr. 4 din 13 ianuarie 1994privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:13.01.1994
Versiune:unica
Sursă oficială
2 hotărâri interpretează acest act
  • Decizia ICCJ nr. 3456 · Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal · 08.11.2017Respinge
  • Decizia ICCJ nr. 3848 · Secţia I civilă · 18.06.2010Respinge
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Paragraf
În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, se abiliteaza Guvernul ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 1994, sa emita ordonanţe în domenii care privesc:
litera A)
acoperirea financiară a unor cheltuieli rămase neregularizate prin preluarea lor la datoria publică interna în limita sumei de 210 miliarde lei;
litera B)
întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici;
litera C)
moderarea inflaţiei prin prelungirea aplicării impozitului suplimentar asupra fondului de salarii, cu consultarea prealabilă a sindicatelor şi a patronatului;
litera D)
includerea în salarii de baza ale personalului din instituţiile publice a compensatiei acordate separat începând cu 1 mai 1993 pentru corectarea şi corelarea, cu acest prilej, a nivelului salariilor de baza, cu modificarea corespunzătoare a transelor de venit în vederea impozitării, ca şi în cazul indexării;
litera E)
modificarea accizelor la băuturi obţinute din distilare şi la tigari de calitate superioară şi instituirea de accize la autoturisme cu capacitate cilindrică de peste 1800 cmc, noi sau rulate;
litera F)
aprobarea listei de concesii tarifare a României, anexa la Acordul general pentru tarife vamale şi comerţ (G.A.T.T.) şi modificarea unor tarife vamale care decurg din acesta şi din alte acorduri internaţionale la care România este parte g) actualizarea nivelului de prime şi a limitei de despăgubire la asigurările prin efectul legii de răspundere civilă auto începând cu data de 1 ianuarie 1994 h) stimularea dezvoltării construcţiilor de locuinţe, a lucrărilor publice, fără schimbarea regimului juridic al terenurilor, punerea în siguranţa a fondului construit, a calităţii în construcţii şi stabilirea limitelor amenzilor contravenţionale prevăzute în Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu modificarea lor între 200.000 şi 2.000.000 lei;
litera I)
asigurarea resurselor de finanţare pentru continuarea participării României la construirea Combinatului de produse cu conţinut de nichel şi cobalt de la La Camariocas - Cuba şi a termocentralei electrice 3x12 MW de la Cao-Cun - Republica Populara Chineza;
litera J)
stimularea exporturilor, instituirea unor taxe speciale la exportul de materii prime, precum şi la unele produse din import, cu respectarea obligaţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte;
litera K)
unele măsuri pentru continuarea lucrărilor la Centrala nuclearo-electrica Cernavoda în vederea punerii în funcţiune a Unităţii nr. 1, precum şi pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a acestor lucrări;
litera L)
constituirea fondului de dezvoltare al regiilor autonome;
litera M)
perfecţionarea unor reglementări privind taxa pe valoarea adăugată;
litera N)
modificarea Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor cu privire la majorarea limitelor amenzilor pentru contravenţiile de competenţa Guvernului şi modificarea acestor limite între 50.000 şi 1.000.000 lei, precum şi modificarea competentei de rezolvare a plângerilor;
litera O)
ratificarea unor amendamente la unele acorduri internaţionale încheiate în domeniile financiar, comercial şi bancar.

Articolul 2

Paragraf
În baza art. 114 alin. (3) din Constituţie, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 1994, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 din prezenta lege vor fi înaintate Parlamentului spre aprobare, potrivit procedurii legislative, sub sancţiunea încetării efectelor lor.
Paragraf
Ordonanţele depuse de Guvern, potrivit alin. 1, vor fi dezbătute în procedura de urgenta.

Articolul 3

Paragraf
În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate şi depuse rapoarte de fond de către comisiile permanente, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanţelor.

Articolul 4

Paragraf
Se autorizeaza Guvernul şi Banca Naţionala a României sa contracteze şi sa garanteze, în cursul anului 1994, credite financiare externe în limita sumei de 2,0 miliarde dolari, în scopul asigurării resurselor valutare necesare aprovizionarii cu materii prime de baza (combustibil, energie şi altele), pentru finanţarea investiţiilor şi pentru creşterea rezervelor valutare ale statului.
Paragraf
Guvernul va informa trimestrial Parlamentul asupra derulării creditelor contractate potrivit alin. 1, a condiţiilor de contractare, a garanţiilor acordate şi a modului de folosire.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 2 hotărâri care îl interpretează, cu textul integral
  • 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031