EN
AcasăDocument

ORDIN nr. 658 din 23 aprilie 2002

privind exercitarea controlului respectării reglementărilor din domeniul transporturilor rutiere, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor

Abrogat
Emitent:MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE
Publicat:23.04.2002
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 951/1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional, ale art. 13 din Normele privind aplicarea etapizata în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.374/2000, ale art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier şi ale art. 13 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale,
Paragraf
în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
Paragraf
emite următorul ordin:
ART

Articolul 1

Paragraf
Controlul respectării reglementărilor din domeniul transporturilor rutiere, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor corespunzătoare, prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), d) e), f), m), n), o), p), r) şi s) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, la art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 951/1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 11 din Normele privind aplicarea etapizata în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.374/2000, controlul respectării reglementărilor în utilizarea infrastructurii de transport rutier, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, precum şi controlul privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă de către conducătorii auto, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la prevederile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale se efectuează de personalul împuternicit de ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, în baza autorizaţiei nominale de control, ale carei model, forma şi conţinut sunt prevăzute în anexa nr. 1.
ART

Articolul 2

Paragraf
Locul de încadrare, funcţiile şi competenţa de control ale personalului împuternicit sunt prevăzute în anexa nr. 2.
ART

Articolul 3

Paragraf
Eliberarea autorizaţiilor de control şi evidenta controalelor executate se fac potrivit anexei nr. 3.
ART

Articolul 4

Paragraf
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART

Articolul 5

Paragraf
Inspectoratul rutier din cadrul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART

Articolul 6

Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
p. Ministrul lucrărilor publice,
Paragraf
transporturilor şi locuinţei,
Paragraf
Ion Selaru,
Paragraf
secretar de stat
ANX

Anexa 1

PRE PRE_78
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_78
ANX

Anexa 2

PRE PRE_84
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_84
PRE PRE_86
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_86
ANX

Anexa 3

Paragraf
Eliberarea autorizaţiilor de control şi evidenta controalelor
Paragraf
executate în baza acestora
Paragraf 1
Autorizaţiile de control se atribuie de secretarul de stat coordonator al activităţii transporturilor rutiere şi se eliberează de către Inspectoratul rutier din cadrul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., care va tine evidenta seriilor acestora într-un registru.
Paragraf 2
Anual autorizaţiile de control se vor viza pentru valabilitate de către inspectorul-şef al Inspectoratului rutier din cadrul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.
Paragraf 3
Pentru personalul încadrat la sediul central şi la agenţiile Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. eliberarea autorizaţiilor de control se face la cererea acestora, adresată inspectorului-şef al Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.
Paragraf 4
Inspectoratul rutier din cadrul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. va tine evidenta centralizata a tuturor controalelor executate de agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., precum şi de personalul propriu, în baza prevederilor art. 40 lit. a), b), c), d), e), f), m), n), o), p), r) şi s) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, ale art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 951/1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional, precum şi a constatării şi sanctionarii contravenţiilor prevăzute la art. 11 din Normele privind aplicarea etapizata în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.374/2000, a controlului respectării reglementărilor în utilizarea infrastructurii de transport rutier, a constatării şi sanctionarii contravenţiilor la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, precum şi a controlului privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă de către conducătorii auto, şi a constatării şi sanctionarii contravenţiilor la prevederile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031