EN
AcasăDocument

DECRET nr. 394 din 25 decembrie 1981

privind contractările şi achiziţiile de produse agricole vegetale,

Abrogat
Emitent:CONSILIUL DE STAT
Publicat:25.12.1981
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În vederea infaptuirii obiectivelor fundamentale ale politicii agrare a Partidului Comunist Roman, pentru îmbunătăţirea permanenta a aprovizionarii populaţiei cu produse agroalimentare şi a statisfacerii celorlalte nevoi de produse agricole ale economiei naţionale, sînt alocate, an de an, importante fonduri materiale şi băneşti pentru dezvoltarea şi modernizarea agriculturii.
Paragraf
Totodată, în conformitate cu planul naţional unic de dezvoltare a agriculturii şi cu programele privind autoconducerea şi autoaprovizionarea teritorială, a fost adoptat un ansamblu de măsuri în vederea stimulării unităţilor agricole socialiste şi a gospodariilor populaţiei pentru sporirea producţiei agricole la hectar şi, pe aceasta baza a livrărilor la fondul de stat.
Paragraf
O pirghie importanţa de participare a ţărănimii la dezvoltarea economică a tarii, la schimbul echitabil de produse între sat şi oraş, la creşterea nivelului de trai al tuturor oamenilor muncii, o reprezintă sistemul contractarilor şi achiziţiilor de produse agricole.
Paragraf
În cadrul acestui sistem, statul asigura stimularea şi cointeresarea tot mai buna a producătorilor agricoli de toate categoriile în creşterea producţiei şi livrarea către fondul de stat a unor cantităţi tot mai mari de produse agricole, acordînd, pe lîngă preţurile de baza, prime de producţie în bani, diferenţiate în funcţie de produse şi în mod progresiv, în raport cu cantitatea de produse pe hectar livrate la fondul de stat.
Paragraf
Unităţile agricole de stat şi cooperatiste, toţi producătorii agricoli au îndatorirea sa acţioneze cu toată hotărîrea pentru îndeplinirea şi depăşirea planurilor de producţie stabilite, în vederea livrării unor cantităţi sporite de produse la fondul de stat, asigurind folosirea integrală şi eficienta a pămîntului, creşterea potenţialului productiv al acestuia, executarea la timp şi de calitate a tuturor lucrărilor agricole.
Paragraf
Creşterea producţiei agricole vegetale şi a cantităţilor de produse livrate la fondul de stat constituie cale sigura pentru dezvoltarea economică a unităţilor agricole, pentru ridicarea nivelului de trai al ţărănimii, al tuturor oamenilor muncii care lucrează în agricultura şi, totodată, pentru creşterea contribuţiei agriculturii la dezvoltarea generală a tarii.
Paragraf
În scopul infaptuirii măsurilor adoptate pentru stimularea producătorilor agricoli, mai buna aşezare pe principii economice a schimbului de produse între sat şi oraş şi întărirea aliantei muncitoresti - taranesti, precum şi în vederea perfecţionării activităţii de contractari şi achiziţii ale produselor agricole vegetale şi creării unui cadrul juridic unitar pentru desfăşurarea acesteia,
Paragraf
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Aprovizionarea populaţiei de la oraşe şi sate cu produse agricole se realizează, potrivit legii, pe baza principiilor autoconducerii şi autoaprovizionarii teritoriale, folosind resursele proprii din producţia unităţilor agricole cooperatiste şi din gospodăriile populaţiei, precum şi cele din fondul de stat.
ART

Articolul 2

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de produse agricole vegetale contribuie, prin preţurile şi celelalte avantaje acordate unităţilor agricole socialiste şi celorlalţi producători la creşterea producţiei de cereale, legume şi fructe, cartofi, plante tehnice şi altele în vederea aprovizionarii corespunzătoare a populaţiei, a asigurării de materii prime pentru industrie şi a furajelor necesare pentru dezvoltarea zootehniei.
ART

Articolul 3

Paragraf
Unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli sînt obligaţi sa cultive integral şi sa folosească intensiv terenurile destinate producţiei agricole vegetale, să respecte întocmai regimul de producere, circulaţie şi utilizare a seminţelor şi materialului săditor, să execute la timp şi în bune condiţii toate lucrările prevăzute în tehnologiile de cultura, sa recolteze producţia obţinută şi sa o livreze în cantităţile, la termenele şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în contractele încheiate.
ART

Articolul 4

Paragraf
În vederea creşterii producţiei agricole vegetale, producătorii agricoli sînt sprijiniti, potrivit legii, prin asigurarea de seminţe şi material săditor din soiuri şi hibrizi de mare productivitate, aplicarea măsurilor de imbunatatire şi amenajare a terenurilor, executarea mecanizata a unor lucrări agricole, precum şi prin alte avantaje şi stimulente.
ART

Articolul 5

Paragraf
Producătorii agricoli care livreaza, prin sistemul de contractari şi achiziţii, cereale, legume, cartofi, fructe, plante tehnice şi alte produse agricole vegetale beneficiază , în condiţiile prezentului decret, de preţuri avantajoase, credite şi avansuri, seminţe selecţionate şi material săditor, îngrăşăminte şi materiale de combatere a bolilor şi dăunătorilor, asistenţa tehnica de specialitate, produse sau materiale necesare obţinerii produselor contractate, precum şi alte avantaje şi stimulente.
Paragraf
De asemenea, se acordă unităţilor agricole de stat şi cooperatiste şi gospodariilor populaţiei, pentru produsele agricole vegetale valorificate la fondul de stat, prime după cum urmează:
PRE PRE_58
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_58
PRE PRE_60
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_60
Paragraf
Primele care se acordă producătorilor se stabilesc progresiv, în funcţie de cantitatea de produse la hectar livrate la fondul de stat, potrivit prezentului decret.
ART

Articolul 6

Paragraf
Cooperativele agricole de producţie au datoria sa sprijine membrii cooperatori şi ceilalţi locuitori din comune în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin de a cultiva în mod raţional şi eficient suprafeţele deţinute în folosinţă sau proprietate.
Paragraf
Totodată, cooperativele agricole de producţie vor sprijini contractarea şi livrarea la fondul de stat, de către membrii cooperatori şi ceilalţi producători agricoli, a unor cantităţi cat mai mari de produse agricole vegetale, precum şi stabilirea şi plata drepturilor şi avantajelor ce li se cuvin pentru produsele livrate.
ART

Articolul 7

Paragraf
Unităţile de preluare şi de industrializare a produselor agricole vegetale au obligaţia sa acorde unităţilor agricole socialiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi celorlalţi producători agricoli sprijinul necesar în realizarea producţiei, începînd cu amplasarea producţiei pe sole, asigurarea cu seminţe, aprovizionarea cu îngrăşăminte, executarea la timp şi de calitate a tuturor lucrărilor stabilite prin normele tehnologice, pînă la livrarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor.
ART

Articolul 8

Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare răspunde de întreaga activitate de contractari şi achiziţii ale produselor agricole vegetale de la unităţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi ceilalţi producători individuali, potrivit legii.
Paragraf
Pentru produsele agricole vegetale, stabilite potrivit prevederilor prezentului decret, contractarea şi achiziţionarea produselor disponibile din gospodăriile populaţiei se fac de Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum, prin unităţile sale.
ART

Articolul 9

Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Uniunea Naţionala a Cooperativelor Agricole de Producţie şi consiliile populare sînt obligate sa stabilească, în profil teritorial, cantităţile de produse agricole care urmează să fie livrate la fondul de stat prin contractari şi achiziţii, prin corelarea judicioasă a sarcinilor de sporire a producţiei agricole cu baza materială existenta, în vederea asigurării condiţiilor necesare ca, în raport cu producţia realizată şi livrata, toate unităţile agricole şi ceilalţi producători să obţină o creştere continua a veniturilor.
Paragraf
Consiliile unice agroindustriale de stat şi cooperatiste, conducerile unităţilor agricole socialiste sînt obligate sa acţioneze cu fermitate pentru îndeplinirea şi depăşirea planurilor de producţie stabilite, în vederea livrării unor cantităţi sporite de produse la fondul de stat şi ridicării continue a veniturilor ţărănimii, ale tuturor oamenilor muncii din agricultura.
CAPITOL

Capitolul 2 Contractările şi achiziţiile de cereale, leguminoase boabe şi plante tehnice

ART

Articolul 10

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de cereale şi leguminoase boabe de la unităţile agricole socialiste şi producătorii individuali se fac de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin unităţile sale.
Paragraf
Achiziţionarea cerealelor şi leguminoaselor boabe de la producătorii individuali se face şi prin unităţile Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum.
ART

Articolul 11

Paragraf
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin întreprinderile pentru valorificarea cerealelor şi plantelor tehnice, poate cumpara, prin intermediul cooperativelor agricole de producţie, disponibilul de grâu, secara, porumb şi leguminoase boabe oferite de membrii acestora din cantităţile primite ca retribuire în natura pentru munca prestată.
ART

Articolul 12

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de plante tehnice sfecla de zahăr, floarea-soarelui, soia, rapita, tutun, tulpini de în, canepa şi teisor pentru fibra, bumbac, cicoare, ricin, seminţe de dovleac şi seminţe de canepa, hamei de la unităţile socialiste şi producătorii individuali se fac de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin unităţile sale.
ART

Articolul 13

Paragraf
Preţurile de producţie, contractare şi achiziţie pentru cereale, leguminoase boabe şi plante tehnice, alte avantaje ce se acordă unităţilor agricole socialiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi celorlalţi producători individuali, precum şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor, sînt prevăzute în anexa 1 A şi anexa nr. 1 B.
Paragraf
Preţurile şi celelalte avantaje se acordă producătorilor în mod diferenţiat, în raport cu cantitatea şi calitatea produselor agricole vegetale livrate la fondul de stat.
ART

Articolul 14

Paragraf
În afară de preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie şi de celelalte avantaje stabilite potrivit art. 13, unităţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi ceilalţi producători individuali care livreaza cereale, leguminoase boabe şi plante tehnice beneficiază de prime în bani diferenţiate în funcţie de produs şi în mod progresiv în raport cu cantitatea de produse pe hectar livrate la fondul de stat, după cum urmează:
PRE PRE_127
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_127
ART

Articolul 15

Paragraf
Întreprinderile pentru valorificarea cerealelor şi plantelor tehnice, întreprinderile pentru producerea nutreturilor combinate, întreprinderile de în şi canepa, cele pentru industrializarea sfeclei de zahăr, de ulei, de cultura şi fermentarea tutunului şi de tigarete, precum şi celelalte unităţi de preluare şi industrializare a cerelealelor, leguminoaselor boabe şi plantelor tehnice, sînt obligate sa acorde unităţilor agricole socialiste şi celorlalţi producători asistenţa tehnica şi sprijin în toate etapele procesului de producţie agricolă, începînd cu amplasarea culturilor, asigurarea seminţelor, aprovizionarea cu îngrăşăminte, executarea lucrărilor şi pînă la lucrarea şi depozitarea produselor contractate.
CAPITOL

Capitolul 3 Contractările şi achiziţiile de legume, cartofi şi fructe

ART

Articolul 16

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de legume, cartofi şi fructe se fac de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin unităţile sale.
Paragraf
Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum achiziţionează, prin unităţile sale, în condiţiile legii, legume şi fructe de la producătorii individuali.
Paragraf
Contractările şi achiziţiile de cartofi de toamna de la producătorii individuali se fac de unităţile cooperaţiei de consum. Unităţile cooperaţiei de consum pot organiza, de asemenea, în localităţile necooperativizate, centre de industrializare şi semiindustrializare a legumelor, cartofilor şi fructelor, cu acordul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
ART

Articolul 17

Paragraf
Preţurile de producţie, de contractare şi de achiziţie pentru legume, cartofi şi fructe, celelalte avantaje ce se acordă unităţilor socialiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi celorlalţi producători individuali, precum şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor, sînt prevăzute în anexa nr. 2.
ART

Articolul 18

Paragraf
În afară preţurilor de producţie, de contractare şi de achiziţie şi avantajelor stabilite potrivit legii, unităţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi ceilalţi producători individuali care livreaza legume, cartofi, fructe şi struguri beneficiază de prime în bani diferenţiate în funcţie de produs şi în mod progresiv în raport cu cantitatea de produse pe hectar la fondul de stat, după cum urmează:
Paragraf
Pentru legumele, fructele, cartofii şi strugurii preluati de la membrii cooperativelor agricole de producţie şi alţi producători individuali, aceştia vor primi prima pentru fiecare tona predată la fondul de stat, dacă livreaza cantităţile corespunzătoare limitelor stabilite pe hectar, aferente suprafeţelor cultivate.
Paragraf
Pentru alte fructe decât cele prevăzute în tabel, cultivate pe suprafeţe restrânse (nuci, gutui, alune, migdale şi altele), se acordă tuturor categoriilor de producători o primă de 480 lei pentru fiecare tona predată la fondul de stat.
ART

Articolul 19

Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare răspunde de contractarea şi preluarea la timp a intergii cantităţi de legume, fructe şi cartofi destinate fondului de stat. De asemenea, are obligaţia de a prelua producţia oferită de producători peste prevederile contractelor încheiate.
Paragraf
În cazuri deosebite, cînd producţia nu poate fi preluată integral de beneficiari, datorită insuficienţei spaţiului de depozitare sau imposibilităţii de a fi transportată, unităţile producătoare au obligaţia de a insiloza produsele în spaţii şi în condiţii corespunzătoare; în acest caz vor primi, din partea unităţii beneficiare, contravaloarea cheltuielilor ocazionate de lucrările executate, în limitele prevăzute în anexa nr. 2.
Paragraf
Unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători răspund de livrarea ritmica a produselor, în cantităţile şi sortimentele contractate, precum şi de respectarea condiţiilor de calitate şi a celor sanitare.
ART

Articolul 20

Paragraf
Valorificarea legumelor, fuctelor şi cartofilor se face, de regula, pe baza contractelor încheiate de unităţile Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare cu unităţile agricole socialiste şi alţi producători, pe o perioadă de unu sau cinci ani.
ART

Articolul 21

Paragraf
Întreprinderile de legume şi fructe şi cele pentru industrializarea acestor produse sînt obligate sa acorde unităţilor agricole şi celorlalţi producători sprijinul necesar pentru realizarea producţiei, în asigurarea de seminţe şi material săditor, aprovizionarea cu îngrăşăminte, materiale de combatere a bolilor şi dăunătorilor, executarea lucrărilor stabilite prin normele tehnologice, transportul şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a legumelor, cartofilor, fructelor şi strugurilor livraţi pe bază de contracte.
CAPITOL

Capitolul 4 Contractările şi achiziţiile de alte produse agricole vegetale

ART

Articolul 22

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de plante medicinale şi aromatice din cultura şi flora spontana, precum şi a macului şi mustarului, se fac de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin întreprinderile Trustului "Plafar", care au obligaţia sa acorde unităţilor agricole asistenţa tehnica şi sprijinul necesar în realizarea producţiei acestor plante în cultura.
ART

Articolul 23

Paragraf
Achiziţionarea de la culegatori a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontana se face, potrivit legii, şi de unităţile Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii şi ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum.
Paragraf
Cantităţile de plante medicinale şi aromatice din flora spontana achiziţionate de la culegatori se valorifica numai prin întreprinderile Trustului "Plafar".
ART

Articolul 24

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de paie pentru industria de celuloza şi hârtie de la unităţile agricole socialiste se fac de Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii.
Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este obligat să asigure predarea de către unităţile agricole de stat şi cooperatiste, potrivit sarcinilor de plan, a întregii cantităţi de paie destinate industriei de celuloza şi hârtie.
ART

Articolul 25

Paragraf
Contractările şi achiziţiile de paie de sorg, de la unităţile socialiste şi producătorii individuali, se fac de Uniunea Centrala a Cooperativelor Meşteşugăreşti, prin unităţile sale.
Paragraf
Contractările şi achiziţiile de seminţe de sorg se fac de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin unităţile sale.
ART

Articolul 26

Paragraf
Preţurile de contractare şi de achiziţie pentru plante medicinale şi aromatice, mac, mustar, paie pentru industrializare, paie de sorg şi seminţe de sorg ce se acordă unităţilor agricole cooperatiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi ceilalţi producători individuali, precum şi condiţiile de încheiere şi executare a contractelor, sînt prevăzute în anexa nr. 3 A şi anexa nr. 3 B.
ART

Articolul 27

Paragraf
În afară de preţurile de contractare şi de achiziţie, unităţile agricole cooperatiste şi producătorii individuali beneficiază de prime în bani, diferenţiate în funcţie de produs şi în mod progresiv în raport cu cantitatea de plante medicinale livrata la fondul de stat, potrivit anexei nr. 3 A.
CAPITOL

Capitolul 5 Dispoziţii finale

ART

Articolul 28

Paragraf
Modul de suportare a cheltuielilor de transport pînă la locurile de recepţie a produselor agricole vegetale livrate la fondul de stat prin contractari şi achiziţii este prevăzut în anexa nr. 4.
ART

Articolul 29

Paragraf
Pentru produsele agricole vegetale predate de producători peste calităţile contractate se aplică aceleaşi preţuri şi avantaje ca şi pentru cele preluate în cadrul contractelor.
ART

Articolul 30

Paragraf
Prezentul decret intră în vigoare la 1 ianuarie 1982
Paragraf
Pe aceeaşi dată se abroga actele normativelor prevăzute în anexa nr. 5, precum şi orice alte dispoziţii legale anterioare din domeniul reglementat prin prezentul decret.
ART

Articolul 31

Paragraf
Anexele nr. 1A, 1B, 2, 3A, 3B, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezentul decret.
Paragraf
NICOLAE CEAUŞESCU
Paragraf
Preşedintele Republicii Socialiste România
ANX

Anexa 1 a

Paragraf
PREŢURI DE PRODUCŢIE, DE CONTRACTARE ŞI DE ACHIZIŢIE, AVANTAJELE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE ŞI EXECUTARE A CONTRACTELOR LA CEREALE ŞI LEGUMINOASE BOABE
PRE PRE_265
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_265
NTA

Notă

Paragraf
II. Condiţiile de acordare a preţurilor, precum şi de încheiere şi executare a contractelor
Paragraf
A. Contractele de livrare, de către unităţile socialiste, a cerealelor şi leguminoaselor boabe pentru fondul de stat se încheie pe o durată de 5 ani, pe baza sarcinilor stabilite prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială.
Paragraf
Contractele de livrare a cerealelor şi leguminoaselor boabe către fondul de stat de către producătorii individuali se încheie pe o durată de 1 an.
Paragraf
B. Recepţia cantitativă şi calitativă a produselor livrate se face la bazele de receptionare, centrele de achiziţii sau silozurile unităţilor beneficiare ori la fabricile de nutreturi combinate.
Paragraf
C. Sarcinile de predare prevăzute în contractele încheiate cu unităţile agricole socialiste se considera îndeplinite dacă produsele corespund calitativ, la corpuri străine şi umiditate, indicilor calitativi din prezenta anexa.
Paragraf
În cazul produselor livrate la indici de umiditate şi corpuri străine mai mari şi mai mici decât cei prevăzuţi, aceşti indici se vor compensa între ei. În raport cu diferenţa în plus sau în minus rezultată din aceasta compensare, faţă de cantitatea prevăzută în contract, se va micşora sau se va mari cantitatea de produse ce se va preda efectiv de către unitatea furnizoare.
Paragraf
Pentru diferenţele calitative faţă de indicii de baza, la greutatea hectolitrica, preţul se va majoră sau micşora în mod corespunzător.
Paragraf
Preţurile de producţie, de contractare şi achiziţie de baza:
litera a)
se majorează cu câte 1% pentru fiecare kg greutate hectolitrica în plus şi fiecare procent de umiditate şi corpuri străine în minus faţă de indicii calitativi de baza;
litera b)
se micşorează cu câte 1% pentru fiecare greutate hectolitrica în minus şi fiecare procent de umiditate şi corpuri străine în plus faţă de indicii calitativi de baza.
Paragraf 1
La grâu şi secara
litera a)
Saparturile mai mici de jumătate bob şi boabele sistave care depăşesc, pe total, procentul de corpuri străine admise la calitatea de baza se plătesc cu 0,45 lei/kg;
litera b)
secara din grâu se plăteşte cu 80% din preţul secarei, la calitatea de baza;
litera c)
orzul şi ovazul din grâu, pînă la 6% separat sau împreună, se socotesc la corpuri străine cu jumătate din greutatea procentuală. Orzul şi ovazul din grâu de la 6,01 la 15% se socotesc integral la corpuri străine;
litera d)
graul tare preluat la fondul de stat cu procent de gluten sub calitatea de baza şi sub prevederile STAS se va plati la preţul obişnuit al graului de consum;
litera e)
cooperativele agricole de producţie şi producătorii individuali care livreaza, pe bază de contract, grâu tare pot primi în schimb o cantitate echivalenta de grâu obişnuit, pe care o vor plati la preţul mediu de contractare stabilit prin prezenta anexa, la care se adauga suma de 100 lei/tona, reprezentând cheltuieli de manipulare.
Paragraf 2
La porumb
litera a)
Preţul se majorează cu 1% pentru fiecare procent de corpuri străine în minus şi cu procentul corespunzător din tabelul Duwal pentru fiecare procent de umiditate în minus faţă de indicii calitativi de baza;
litera b)
preţul se micşorează cu câte 1% pentru fiecare procent de corpuri străine în plus şi cu procentul corespunzător din tabelul Duwal pentru fiecare procent de umiditate în plus faţă de indicii calitativi de baza;
litera c)
sparturile mai mici de jumătate de bob, boabele strivite sau mancate de insecte şi nedezvoltate, care depăşesc, pe total, procentul de corpuri străine admise la calitatea de baza se plătesc cu 0,35 lei/kg, numai pentru livrări la fondul de stat.
Paragraf 3
La orz pentru bere şi orzoaica
litera a)
Preţul de producţie şi contractare la orzul pentru bare se plăteşte dacă orzul îndeplineşte şi condiţiile de calitate la energia germinativa, substanţe proteice şi uniformitate, prevăzute în standardele de stat;
litera b)
în zonele deficitare în grâu şi porumb, stabilite de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare împreună cu Uniunea Naţionala a Cooperativelor Agricole de Producţie, cooperativele agricole de producţie pot livra, pe bază de contract, orzoaica, pe schimb cu grâu, secara, porumb sau orz furajer, la echivalentul de 1,250 kg porumb sau orz, de 1,200 kg secara şi de 1,100 kg grâu pentru 1 kg orzoaica;
litera c)
orzoaica sub 62 kg greutate hectolitrica se plăteşte la preţul de contractare al orzului.
Paragraf 4
La orez
litera a)
Orezul brut care la preluare are o umiditate peste 17% şi corpuri străine peste 10% va fi uscat şi condiţionat de către întreprinderile de valorificare a cerealelor şi plantelor tehnice. Pentru operaţiunea de uscare şi condiţionare pînă la nivelul indicilor de mai sus se vor percepe unităţilor de producţie cheltuielile de uscare şi condiţionare, conform tarifelor în vigoare;
litera b)
întreaga cantitate de gozuri rezultată din condiţionarea orezului se va restitui gratuit unităţilor producătoare;
litera c)
unităţile agricole socialiste care cultiva orez primesc îngrăşăminte chimice, pentru care plătesc 50% din preţul de producţie al acestora.
Paragraf 5
La leguminoase boabe
litera a)
La mazare comestibila, în procentul de 10% corpuri străine se admit maximum 8% boabe gargaritate;
litera b)
cooperativele agricole de producţie care livreaza mazare comestibila boabe în afară contractului pot primi în schimb o cantitate de mazare furajera, de valoare echivalenta mazarei comestibile livrate, precum şi plata transportului pînă la baza de receptionare;
litera c)
cooperativele agricole de producţie şi gospodăriile populaţiei care vor preda la fondul de stat fasole boabe din soiurile Alba mare (boamba) şi Ceali, în condiţiile de calitate de 2% corpuri străine şi 14% umiditate, vor primi 1,60 lei/kg peste preţul de contractare prevăzut în prezenta anexa;
litera d)
fasolea de un anumit soi, care conţine pînă la 15% boabe de culoare alba din alte soiuri, se plăteşte integral la preţul soiului respectiv. În cazul depăşirii acestui procent, la întreaga cantitate se aplică preţul pentru fasolea boabe soiuri locale sau amestec de soiuri;
litera e)
sparturile de fasole şi boabe patate care depas esc proporţia admisă la preluare de 5% corpuri străine se plătesc producătorilor la preţul de 1 leu/kg;
litera f)
staţiunile pentru mecanizarea agriculturii vor plati cooperativelor agricole de producţie şi unităţilor agricole de stat contravaloarea pierderilor care depăşesc 5% boabe sparte, cauzate din vina lor la lucrările de recoltat şi treierat. Cuantumul acestor pierderi se determina prin diferenţa între preţul de producţie şi, după caz, de contractare al soiului de fasole respectiv şi preţul de 1 leu/kg stabilit pentru sparturi;
litera g)
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare împreună cu Ministerul Comerţului Interior, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri, vor încadra, prin asimilare, în grupele de soiuri de fasole prevăzute în prezenta anexa şi alte soiuri de fasole;
litera h)
la fasole boabe, contractările şi achiziţiile de la producătorii individuali se fac de Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum, prin organizaţiile sale.
Paragraf 6
Pentru produsele predate de cooperativele agricole de producţie din disponibilităţile membrilor, vor primi din partea întreprinderilor de valorificare a cerealelor şi plantelor tehnice un comision de 25 lei/tona.
ANX

Anexa 1 b

Paragraf
PREŢURILE DE PRODUCŢIE DE CONTRACTARE ŞI DE ACHIZIŢIE, AVANTAJELE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE ŞI EXECUTARE A CONTRACTELOR LA PLANTE TEHNICE
Paragraf
A. Oleaginoase
NTA

Notă

NTA

Notă

Paragraf
Preţurile de baza:
Paragraf
- se majorează cu câte 1% pentru fiecare kg greutate hectolitrica în plus şi fiecare procent de umiditate şi corpuri străine în minus faţă de indicii calitativi de baza;
Paragraf
- se micşorează cu câte 1% pentru fiecare kg greutate hectolitrica în minus şi fiecare procent de umiditate şi corpuri străine în plus faţă de indicii calitativi de baza.
Paragraf
B. Sfecla de zahăr şi cicoare
PRE PRE_377
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_377
Paragraf
C. Tulpini de în, canepa şi teisor pentru fibra, bumbac brut şi samanta de canepa
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Influentele financiare rezultate ca urmare a modificărilor preţurilor de cumpărare la samanta de canepa, prin Decretul prezidential nr. 9/1976, vor fi suportate din alocaţia bugetară ce va fi stabilită anual pentru acoperirea cotelor fixe ce se acordă la seminţele livrate unităţilor agricole cooperatiste.
Paragraf
D. Tutun
Paragraf
Preţurile de contractare pentru tutunuri se stabilesc pe soiuri şi clase de calitate, după cum urmează:
PRE PRE_385
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_385
PRE PRE_387
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_387
Paragraf
Pentru alte soiuri de tutun ce vor fi introduse în cultura, preţurile de contractare se stabilesc prin asimilare cu soiurile de tutun mai sus arătate, de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi Comitetului de Stat pentru Preţuri.
Paragraf
E. Hamei
Paragraf 1
Unităţile agricole socialiste care livreaza pe bază de contract sfecla de zahăr beneficiază de următoare avantaje:
Paragraf
A. Întreprinderile agricole de stat pot cumpara de la întreprinderile pentru industrializarea sfeclei de zahăr, pentru fiecare tona de sfecla livrata, câte 600 kg borhot umed cu 7 la suta substanţa uscata sau borhot presat, ori borhot uscat în echivalenta, la preţurile legale în vigoare, în condiţia de livrare franco vagon statia de predare a sfeclei de zahăr;
Paragraf
- borhot umed cu 7 la suma substanţa uscata sau borhot presat în echivalenta;
Paragraf
- borhot uscat cu 90 la suta substanţa uscata.
Paragraf
B. Cooperativele agricole de producţie şi asociaţiile economice intercooperatiste:
litera a)
primesc un spor de preţ de 30 de lei pentru tona pentru sfecla de zahăr păstrată în silozuri proprii şi livrata beneficiarului după data de 1 decembrie;
litera b)
primesc gratuit 4 kg zahăr pentru fiecare tona de sfecla de zahăr livrata;
litera c)
pot cumpara, pentru fiecare tone de sfecla de zahăr livrata, câte 400 kg borhot umed cu 7 la suta substanţa uscata, sau borhot presat ori borhot uscat în echivalenta, la preţurile şi în condiţiile prevăzute la pct. 1, lit. A;
litera d)
pot cumpara în plus, în condiţiile prevăzute la lit. c), câte 200 kg borhot umed pentru fiecare tona de sfecla livrata loco întreprinderea pentru industrializarea sfeclei de zahăr;
litera e)
pot cumpara, pentru fiecare tona de sfecla de zahăr livrata, câte 6 kg melasa, la preţul legal vigoare, în condiţia de livrare franco vagon statia de predare a sfeclei de zahăr;
litera f)
li se acordă gratuit, prin întreprinderile pentru industrializarea sfeclei de zahăr, samanta de sfecla de zahăr necesară insamantarii în caz de calamitate şi insecticide pentru combaterea dăunătorilor.
Paragraf 2
Prevederile de la pct. 1 lit. B. lit. b), c), d) şi f) se aplică şi producătorilor individuali care livreaza pe bază de contract sfecla de zahăr.
Paragraf 3
Cooperativele agricole de producţie care livreaza floarea-soarelui din soiuri superioare pot cumpara, pentru fiecare tona livrata, câte 750 kg stroturi, la preţul legal în vigoare, pe tona, în condiţia de livrare loco fabrica.
Paragraf 4
Producătorii care incheiee contracte pe durata de minimum 3 ani şi livreaza cel puţin cantitatea de tutun contractată pentru anul agricol respectiv beneficiază de un spor de preţ de 20 la suta pentru întreaga cantitate predată în anul respectiv, cu condiţia ca tutunurile din clasa superior şi I livrate sa reprezinte, faţă de cantitatea contractată, cel puţin următoarele procente:
Paragraf
Sporul de preţ se va plati în termen de 15 zile de la livrarea ultimei cantităţi de tutun.
Paragraf 5
Centrala producţiei şi industrializarii tutunului şi întreprinderile din subordine vor acorda producătorilor care se obliga prin contracte sa producă şi să livreze tutun următoarele avantaje:
litera a)
samanta necesară pentru insamantarea suprafeţei de rasad, precum şi cantitatea necesară pentru reinsamantare în caz de calamitate, în mod grautit;
litera b)
inventarul necesar pentru producerea rasadului pe suprafeţele stabilite anual de către direcţiile generale judeţene pentru agricultura şi industria alimentara împreună cu unităţile contractante, în folosinţă gratuita: inventarul consta din rasadnite cu o durată de folosinţă de 8 ani sau, după caz, din arce metalice pentru amenajarea de tuneluri joase, cu o durată de folosinţă de 10 ani, acestea fiind acoperite cu folie de polietilena care se acordă în folosinţă gratuita o singură dată la 8 ani pentru rasadnite şi la 10 ani pentru tuneluri joase, şi contra cost, la preţurile în vigoare, pentru înlocuirea celei degradate, în limita cantităţilor repartizate;
litera c)
stropitorile, sfoara şi materialele necesare amenajării de solarii, soproane şi magazii pentru uscarea şi păstrarea tutunului, care se asigura contra cost la preţurile legale în vigoare, în limita cantităţilor repartizate.
Paragraf
Răsadniţele şi arcele metalice pentru tuneluri date în folosinţă vor fi utilizate pe toată durata de folosinţă prevăzută la lit. b).
Paragraf
Producătorii nu au dreptul sa folosească alte culturii sau în alte scopuri răsadniţele, materialele pentru amenajarea tunelurilor şi solariilor, precum şi maşinile şi utilajele de lucru puse la dispoziţie în baza contractului.
Paragraf 6
Unităţile de producţie şi industrializare a tutunului vor acorda producătorilor de tutun asistenţa tehnica şi vor pune în mod gratuit la dispoziţia acestora documentaţii tehnice.
Paragraf 7
Producătorii care livreaza, pe bază de contracte, tulpini de canepa şi teisor pentru fibra beneficiază de un spor de preţ de 100 lei pe tona pentru cantităţile de tulpini de calitatea I şi a II-a. Judeţele în care producătorii beneficiază de sporul prevăzut la alin. 1, precum şi datele de livrare pînă la care se acordă sporul, se stabilesc anual de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Paragraf 8
Unităţile agricole cooperatiste şi producătorii individuali care încheie contracte pentru cultura de în pentru fibra şi cultura de canepa şi teisor pentru fibra vor primi de la întreprinderile subordonate Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare seminţe necesare insamantarii suprafeţelor prevăzute în contracte la preţul de 2,72 lei pe kg seminţele de canepa şi de 1,15 lei pe kg seminţele de în pentru fibra.
Paragraf 9
Producătorii care livreaza, pe bază de contracte, cel puţin 60 tone tulpini de canepa sau teisor pentru fibra vor primi, pentru întreaga cantitate livrata, un spor de preţ de 60 lei pe tona, iar cel care livreaza cel puţin 200 tone tulpini de cinepa sau de teisor vor primi pentru întreaga cantitate livrata un spor de preţ de 120 lei pe tona.
Paragraf 10
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare poate achizitiona, prin întreprinderile din subordine, tulpini de în pentru fibra, canepa şi teisor pentru fibra de la reproducatorii necontractanti, la preţurile legale, fără a acorda alte avantaje.
Paragraf 11
Unităţile agricole cooperatiste primesc gratuit, pentru fiecare tona de cicoare livrata, câte 4 kg zahăr şi 0,5 kg surogat de cafea, în condiţia de livrare franco vagon statia de predare a cicoarei.
Paragraf 12
Unităţile agricole socialiste cultivatoare de cicoare pot cumpara la preţurile legale în vigoare, de la întreprinderile pentru industrializarea sfeclei de zahăr, pentru fiecare tona de cicoare livrata, câte 400 kg borhot umed cu 7 la suta substanţa uscata, sau borhot uscat în echivalenta cu 90 la suta substanţa uscata, precum şi 6 kg melasa furajera, în condiţia de livrare franco vagon statia de predare a cicoarei.
Paragraf 13
Samanta de cicoare necesară insamantarii şi reinsamantarii suprafeţelor prevăzute în contracte se acordă gratuit prin întreprinderile pentru industrializarea sfeclei de zahăr.
Paragraf 14
Cooperativele agricole de producţie care livreaza la fondul de stat seminţe de ricin decapsulat pot cumpara, la preţul de amănuntul, câte 400 kg sorturi de ricin detoxicat pentru fiecare tona de seminţe de ricin decapsulat predată.
Paragraf 15
Sarcinile prevăzute în contractele încheiate de cooperativele agricole de producţie pentru floarea soarelui, soia, seminţe de în pentru ulei, seminţe de ricin decapsulat şi seminţe de dovleac se considera îndeplinite dacă produsele corespund calitativ indicilor de baza privind corpurile străine şi umiditatea, prevăzuţi la lit. A din anexa 1 B.
Paragraf
Dispoziţiile pct. II lit. C din anexa 1 A la decret se aplică şi pentru livrările prevăzute în alineatul precedent.
Paragraf 16
Producătorii contractanţi vor livra plantele tehnice la centrele şi bazele de recepţie ale unităţilor beneficiare unde se face recepţia cantitativă şi calitativă a produselor.
Paragraf
Pentru tutun, livrarea şi recepţia se fac la furnizor, la locul de recepţie convenit de părţi.
Paragraf 17
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va putea repartiza pentru ingrasatoriile de animale ale asociaţiilor economice intercooperatiste borhotul cuvenit, pentru sfecla de zahăr livrata de către cooperativele agricole de producţie asociate, corespunzător cu balanţa furajera întocmită pentru această categorie de furaje.
Paragraf 18
Întreprinderile agricole de stat care contractează şi cultiva cicoare, tulpini de canepa, teisor şi în pentru fuior vor beneficia de condiţiile contractuale prevăzute pentru cooperativele agricole de producţie, cu excepţia avantajului în zahăr la cicoare.
ANX

Anexa 2

Paragraf
PREŢURILE DE PRODUCŢIE CONTRACTARE ŞI DE ACHIZIŢIE,
Paragraf
AVANTAJELE ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE A CONTRACTELOR PENTRU LEGUME,
Paragraf
CARTOFI, FRUCTE ŞI STRUGURI
PRE PRE_455
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_455
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Judeţele se încadrează în zone teritoriale, după cum urmează:
Paragraf
La tomate:
Paragraf
Zona I:
Paragraf
- Judeţele Arad, Bihor, Brăila, Buzau, Calarasi, Dolj, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş şi Sectorul Agricol Ilfov
Paragraf
Zona II
Paragraf
Restul judeţelor care nu sînt cuprinse în zona I
Paragraf
La varza:
Paragraf
Zona I
Paragraf
- Judeţele Arad, Bihor, Brăila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Sectorul Agricol Ilfov
Paragraf
Zona II
Paragraf
Restul judeţelor care nu sînt cuprinse în zona I
Paragraf
La ardei gras:
Paragraf
Zona I
Paragraf
- Judeţele Arad, Bihor, Brăila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Sectorul Agricol Ilfov
Paragraf
Zona II
Paragraf
Restul judeţelor care nu sînt cuprinse în zona I
Paragraf
La ardei gogosar roşu:
Paragraf
Zona I
Paragraf
- Judeţele Arad, Bihor, Brăila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dolj, Dambovita, Galaţi, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Sectorul Agricol Ilfov
Paragraf
Zona II
Paragraf
Restul judeţelor care nu sînt cuprinse în zona I
Paragraf 2
Pentru ardeiul de boia crud şi neinsirat, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va stabili preţurile de contractare, în corelare cu preţurile de la ardeiul crud şi insirat.
Paragraf 3
Preţurile de mai sus se înţeleg loco furnizor, la punctele prevăzute în contract pentru produsele preluate de la organizaţiile agricole socialiste şi loco centrul de recepţie, pentru produsele preluate de la alţi producători.
PRE PRE_483
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_483
Paragraf
Judeţele se încadrează în zone teritoriale după cum urmează:
Paragraf
Zona I:
Paragraf
Judeţele Arad, Bihor, Brăila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Ialomita, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Sectorul Agricol Ilfov
Paragraf
Zona II:
Paragraf
Restul judeţelor care nu sînt cuprinse în zona I
Paragraf
Grupa A cuprinde: Adretta, Bintje, Colina, Desiro, Eba, Flisak, Jaerla, Manuela, Merkur, Muncel, Ora, Ostare, Procura, Prosna, Ressy, Semenic, Spartan, Super, Uran.
Paragraf
Grupa B cuprinde amestecuri de soiuri.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Preţurile de contractare stabilite se înţeleg în condiţia de livrare loco producător, la punctele prevăzute în contracte pentru cartofii preluati de la organizaţiile socialiste şi loco centrul de achiziţie - recepţie pentru cartofii preluati de la alţi producători.
Paragraf
Producătorii sînt obligaţi sa sorteze cartofii în condiţiile de calitate prevauzte de STAS.
Paragraf 2
În cazurile în care se vor prelua de la producători şi unele cantităţi de cartofi nesortate, acestea se vor plati în funcţie de cantităţile determinate pe soiuri, calităţi şi sub STAS, la preţurile prevăzute în prezentul decret, din care se va scădea 100 lei/tona pentu cheltuielile de sortare.
Paragraf 3
Cartofii livraţi de producători în saci, puşi la dispoziţie de întreprinderile valorificatoare, vor fi plătiţi cu 25 lei/tona, în plus peste preţurile prevăzute în prezentul decret.
Paragraf 4
Producătorii care transporta cartofii cu mijloace proprii sau închiriate vor primi contravaloarea cheltuielilor de la locul de recoltare pînă la centrul de recepţie calculate pe baza tarifelor legale în vigoare, pentru mijloacele de transport folosite.
Paragraf 5
Pentru cartofii contractati care se păstrează de producători pe timpul iernii se vor plati acestora peste preţurile prevăzute, cheltuielile de păstrare în limita a 300 lei/tona.
Paragraf 6
Cooperativele agricole de producţie, membrii acestora şi producătorii individuali, din zonele specializate în cultura cartofilor de toamna, care nu produc porumb, vor putea cumpara din fondul de stat la preţul de vânzare cu amănuntul cîte 1 kg porumb pentru 3 kg cartofi de calitatea I din grupa A şi câte 1 kg porumb pentru 5 kg cartofi de calitatea a II-a, grupele A şi B, vanduti statului pe bază de contract sau prin achiziţie.
Paragraf 7
Preţurile de livrare pentru cartofii de toamna se vor forma astfel:
litera a)
în condiţia de franco centrul de achiziţie sau franco statia de încărcare, prin adăugarea la preţurile de contractare, din prezentul decret, a sumei de 70 lei/tona;
litera b)
în condiţia de franco silozul unităţii cumparatoare, la preţurile de contractare, plus 70 lei/tona sau la preţul de livrare stabilit potrivit lit. a), se vor adauga şi cheltuielile de insilozare de 325 lei/tona, pentru perioada 1 decembrie - 1 martie, exclusiv, sau 425 lei/tona, pentru perioada după 1 martie;
litera c)
în condiţia de franco depozitul organizaţiei comerciale, franco silozul acesteia sau franco rampa puţin un rabat comercial 10%.
Paragraf
Aprovizionarea toamna - iarna a organizaţiilor de consum colectiv (cantine, cămine, spitale, santiere şi altele asemenea) şi a unităţilor cu sarcini speciale se va face în condiţia franco centrul de schizitie din judeţul în care îşi are sediul beneficiarul sau franco vagon statia de destinaţie, prin adăugarea la preţurile de contractare a sumei de 125 lei/tona.
PRE PRE_512
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_512
NTA

Notă

Paragraf
Preţurile de achiziţie pentru legume, cartofi timpurii şi de vara, fructe şi struguri de masa sînt cu 10% mai mici decât preţurile de contractare.
Paragraf
C. Preţuri limita la produsele pentru care preţurile de cumpărare se stabilesc de întreprinderile şi organizaţiile de valorificare şi industrializare, restaurante, cantine şi alţi consumatori colectivi, în condiţia loco-producător.
PRE PRE_519
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_519
Paragraf
Preţurile cu amănuntul se vor stabili direct de către întreprinderile comerciale care vand aceste produse.
Paragraf
D. Cheltuieli ce se acordă producătorilor pentru legume şi fructe livrate la export în condiţiile de calitate cerute de clienţii externi şi care se includ în preţul complet de export, valoarea lor în valută fiind încasată prin preţul extern.
PRE PRE_523
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_523
Paragraf
În cazurile în care producătorii efectuează numai o parte din operaţiunile necesare pregătirii produselor în condiţiile de export, primesc numai cheltuielile corespunzătoare acestor operaţiuni, stabilite de comun acord cu întreprinderile cumparatoare, pe bază de deviz înainte de livrare.
Paragraf 2
Pentru operaţiunile care se efectuează cu livrarea legumelor şi fructelor de la producători pînă la statia de expediţie, incarcatul şi amenajarea vagoanelor, se stabilesc următoarele limite de cheltuieli:
Paragraf
Costul ambalajelor, preracirea vagoanelor şi cheltuielile efectuate cu transportul legumelor şi fructelor de la statia de încărcare şi pînă la frontiera română se decontează separat la preţurile sau tarifele legale.
Paragraf 3
Pentru acoperirea eventualelor lipsuri, pe perioada transportului de la încărcare şi pînă la destinaţie se constituie, la unităţile exportatoare, un fond de 1% la produsele de sera şi de 2% la legume de camp şi fructe exportate, asupra preţului franco-frontiera română. Din acest fond se vor suporta bonificatiile plătite clienţilor externi, determinate de cauze obiective, pe baza verificărilor făcute de Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara şi Banca Română de Comerţ Exterior.
Paragraf
Bonificatiile plătite din alte cauze se vor suporta de cei vinovaţi de producerea lor.
Paragraf 4
Adaos pentru insilozarea produselor pentu aprovizionarea de toamna-iarna
ANX

Anexa 3 a

Paragraf
I. Preţurile de contractare şi de achiziţie a plantelor medicinale, aromatice, mac, mustar şi avantajele ce se acordă producătorilor contractanţi .
Paragraf 1
Preţurile de contractare la plantele medicinale, aromatice, mac şi mustar din culturi sînt următoarele:
PRE PRE_540
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_540
Paragraf
Preţurile de mai sus se înţeleg loco-producători, recepţia cantitativă şi calitativă făcându-se la centrele de recepţie Plafar.
Paragraf
Plata transportului de la producători la centrul de recepţie se suporta de unităţile beneficiare potrivit prevederilor legale.
Paragraf 2
Producătorii care încheie contracte cu întreprinderile Plafar beneficiază de următoarele avantaje:
litera a)
vor primi gratuit material de înmulţire de la întreprinderile Plafar;
litera b)
vor putea primi cu plata imediata, sau pe credit pînă la termenul contractual de predarea producţiei, îngrăşăminte şi alte produse chimice necesare aplicării tehnologiilor de cultura, în limita repartiilor, la preţurile legale în vigoare;
litera c)
pot primi în folosinţă, fără plata, tocuri, rame sau rasadnite complete, rame de uscat, ambalaje, utilaje specifice şi alte materiale necesare producţiei de la întreprinderile Plafar;
litera d)
vor primi asistenţa tehnica şi documentaţie tehnica în mod gratuit de la întreprinderile Plafar
Paragraf 3
Preţurile de achiziţie la plantele medicinale din flora spontana sînt următoarele:
Paragraf
Preţurile de mai sus se înţeleg loco centrul de achiziţie Plafar iar la cetina loco drum de acces a mijloacelor de transport.
Paragraf 4
Se autoriza Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca, pentru alte plante medicinale şi aromatice şi produse rezultate din prelucrarea acestora, care nu sînt prevăzute în prezenta anexa, sa stabilească preţuri de contractare şi de achiziţie, cu acordul Comitetului de Stat pentru Preţuri.
Paragraf
II. PRIME ÎN BANI CARE SE ACORDA PRODUCĂTORILOR CONTRACTANŢI ŞI CULEGATORILOR, LA PLANTE MEDICINALE ŞI AROMATICE LIVRATE LA FONDUL DE STAT
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Primele se acordă dacă plantele medicinale şi aromatice îndeplinesc condiţiile de calitate, inclusiv principiile active preveazute, pentru fiecare planta, în condiţiile tehnice de recepţie.
ANX

Anexa 3 b

Paragraf
PREŢURILE DE CONTRACTARE ŞI ACHIZIŢII LA PAIE PENTRU INDUSTRIALIZARE,
Paragraf
PAIE DE SORG ŞI SEMINŢE DE SORG
Paragraf
A. Paie pentru industrializare
Paragraf 1
Pentru paiele balotate cumpărate de la cooperativele agricole de producţie se stabileşte preţul plafon de 228 lei tona, care se compune din:
Paragraf
- 78 lei pe tona, tarif pe care cooperativa agricolă de producţie urmează sa-l plătească staţiunilor pentru mecanizarea agriculturii pentru balotarea paielor.
Paragraf
- 150 lei pe tona pentru paie nebalotate şi transportul balotilor la drum accesibil pentru mijloacele auto.
Paragraf
Preţurile prevăzute mai sus se înţeleg în condiţia de livrare loco şi la drum accesibil auto, cu umiditatea conventionala a paielor de 15 la suta şi corpuri şi plante străine, pleava, paie innegrite în procent de 10 la suta.
Paragraf 2
Pentru paiele balotate preluate de la unităţile agricole de stat, preţul de livrare se stabileşte la 200 lei/tona.
Paragraf
B. Paie de sorg
Paragraf
Preţ de contractare 7 lei/kg
Paragraf
C. Seminţe de sorg
Paragraf
Preţ de contractare 1 leu/kg
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Preţurile de achiziţie la paie de sorg se stabilesc de Uniunea Centrala a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi vor fi cu cel puţin 10 la suta mai mici decît preţurile de contractare.
Paragraf 2
Condiţiile de calitate la paiele de sorg sînt următoarele:
Paragraf
- culoarea galbena de diferite nuante;
Paragraf
- lungimea conificatiei minimum 25 cm, iar a tijei maximum 20 cm;
Paragraf
- panicule elastice minimum 90%;
Paragraf
- panicule cu defecte maximum 20%;
Paragraf
- umiditate maxima 14%.
ANX

Anexa 4

Paragraf
MODUL DE SUPORTARE A CHELTUIELILOR DE TRANSPORT AL PRODUSELOR AGRICOLE
Paragraf
VEGETALE DE LA UNITĂŢILE FURNIZOARE LA CELE BENEFICIARE
Paragraf
Pentru produsele agricole care se receptioneaza loco furnizor, obligaţia efectuării transportului o au unităţile beneficiare, iar pentru produsele care se receptioneaza la centrele de preluare ale unităţilor, obligaţia revine unităţilor furnizoare.
Paragraf
Unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli vor primi, de la unităţile cu sarcini de contractare şi de achiziţii, pentru produsele agricole vegetale livrate la fondul de stat, inclusiv cele pentru producerea nutreturilor combinate, cheltuielile de transport, dacă acesta se efectuează direct de la locul de producţie la locul de descărcare, la beneficiar. Cheltuielile de transport se calculează potrivit tarifelor legale în vigoare, corespunzător mijloacelor de transport utilizate.
Paragraf
Sumele cuvenite pentru plata transportului produselor sînt scutite de plată impozitelor şi taxelor.
Paragraf
Cheltuielile totale de transport pentru produsele preluate la fondul de stat de către întreprinderile pentru valorificarea cerealelor şi plantelor tehnice se vor finanta de la bugetul de stat.
Paragraf
Cheltuielile de transport pentru cerealele furajere preluate de către întreprinderile pentru producerea nutreturilor combinate sau întreprinderile pentru valorificarea cerealelor şi plantelor tehnice, pentru producerea de nutreturi combinate, de la unităţile socialiste se decontează din sumele cuprinse în preţurile de livrare, iar diferenţa pînă la cheltuielile calculate conform tarifelor în vigoare, se acoperă cu prioritate faţă de celelalte destinaţii, din beneficiile întreprinderilor pentru producerea nutreturilor combinate.
Paragraf
Pentru fasole boabe, linte şi naut, unităţile beneficiare vor deconta şi o sumă fixa de 30 lei/tona produs util, reprezentind cheltuielile de încărcare, descărcare, uzura ambalaje şi retributia insotitorilor.
ANX

Anexa 5

Paragraf
ACTELE NORMATIVE ŞI PREVEDERILE DIN UNELE ACTE NORMATIVE CARE SE ABROGA*)
Paragraf 1
Legea nr. 28 din 29 decembrie 1976 privind organizarea producţiei de legume şi cartofi, precum şi valorificarea legumelor, cartofilor şi fructelor, publicată în Buletinul Oficial nr. 120 din 31 decembrie 1976, art. 27, 29, 34, 35 şi 36, anexele nr. 4 şi 6, prevederile privind preţurile de contractare şi achiziţie cuprinse în anexele nr. 1 - 3, precum şi pct. 3 din anexa nr. 5.
Paragraf 2
Decretul Consiliului de Stat nr. 219/1973 privind îmbunătăţirea preţurilor de contractare la grîu şi porumb, publicat în Buletinul Oficial nr. 50 din 10 aprilie 1973.
Paragraf 3
Decretul Consiliului de Stat nr. 705 din 28 decembrie 1973 privind stabilirea preţurilor de contractare la tutun, publicat în Buletinul Oficial nr. 210 din 30 decembrie 1973.
Paragraf 4
Decretul Consiliului de Stat nr. 393 din 23 decembrie 1980 privind actualizarea şi îmbunătăţirea corelării, pe principii economice, a preţurilor de producţie, contractare şi achiziţie la unele produse agricole, publicat în Buletinul Oficial nr. 115 din 26 decembrie 1980, anexa nr. 1.
Paragraf 5
Decretul prezidential nr. 17 din 4 aprilie 1974 privind stabilirea preţului de contractare, producţie şi livrare la griul tare şi a preţurilor de producţie şi livrare a fainurilor rezultate din aceasta, publicat în Buletinul Oficial nr. 60 din 12 aprilie 1974, art. 1, 3, 4 şi 6.
Paragraf 6
Decretul prezidential nr. 9 din 10 februarie 1976 privind modificarea preţului de producţie, contractare şi livrare a semintei de cinepa.
Paragraf 7
Decretul prezidential nr. 82 din 17 aprilie 1980 privind stabilirea preţurilor de contractare, de achiziţie, de producţie şi de livrare la plantele medicinale şi aromatice, a preţurilor de producţie şi de livrare la uleiurile eterice şi a preţurilor de producţie la unele medicamente şi produse cosmetice, publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 23 aprilie 1980, anexele nr. 1 şi 2.
Paragraf 8
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 115/1955 privind contractarea plantelor tehnice, medicinale şi aromatice, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 8 din 7 februarie 1955.
Paragraf 9
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 212/1957 privind regimul de contractare al plantelor tehnice necesare industriei alimentare, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 22 din 14 februarie 1957.
Paragraf 10
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 207/1964 privind reglementarea contractării sfeclei de zahăr, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 15 din 17 aprilie 1964.
Paragraf 11
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 571 din 12 iulie 1965 privind regimul de contractare şi achiziţie, regimul de livrare de către întreprinderile pentru valorificarea cerealelor, subordonate Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, precum şi preţurile cu amănuntul la grîu, secara şi porumb, republicată în Buletinul Oficial nr. 107 din 5 septembrie 1970.
Paragraf 12
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 572 din 12 iulie 1965 privind regimul de contractare şi achiziţie la floarea-soarelui, fasole, orz, orzoaica, orez, mazare şi alte produse agricole vegetale, preţurile de livrare ale întreprinderilor pentru valorificarea cerealelor, subordonate Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, pentru aceste produse, precum şi preţurile cu amănuntul la linte, orz şi ovaz, republicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 7 septembrie 1970.
Paragraf 13
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1812/1965 privind regimul de contractare, achizitionare şi livrare a seminţelor şi paielor de sorg pentru maturi, publicată în Buletinul Oficial nr. 20 din 22 decembrie 1965.
Paragraf 14
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1815/1965 privind regimul de contractare şi achiziţie la tulpinile de cinepa, teisor şi în cu capsule pentru fibra, publicată în Buletinul Oficial nr. 20 din 22 decembrie 1965.
Paragraf 15
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 997/1967 privind stabilirea preţurilor la unele produse agricole vegetale livrate organizaţiilor subordonate Comitetului de Stat pentru Valorificarea Produselor Agricole de către organizaţiile agricole de stat, publicată în Buletinul Oficial nr. 42 din 17 mai 1967.
Paragraf 16
Hotărîrea consiliului de Miniştri nr. 310 din 25 martie 1972 pentru extinderea unor prevederi din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 207/1964 şi prevederilor art. 8 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 572/1965 şi asupra producătorilor individuali cultivatori de sfecla de zahăr, publicată în Buletinul Oficial nr. 34 din 25 martie 1972.
Paragraf 17
Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1045 din 14 august 1973 privind modificarea regimului de contractare şi de livrare a seminţelor de ricin şi stabilirea preţurilor de producţie şi de livrare a uleiurilor de ricin, publicată în Buletinul Oficial nr. 120 din 18 august 1973.
NTA

Notă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031