DECIZIA nr. 643 din 20 noiembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă
În vigoare
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lia-Dorina Rusu și Aurel-Vladimir Rusu în Dosarul nr. 1.752/112/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.716D/2020.
punctul 2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 20 noiembrie 2025, când a pronunțat prezenta decizie.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 3.
Prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.752/112/2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Lia-Dorina Rusu și Aurel-Vladimir Rusu într-o cauză având ca obiect soluționarea revizuirii unei decizii prin care a fost admisă excepția tardivității contestației la executare.
punctul 4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este neconstituțională, deoarece nu instituie posibilitatea expresă de revizuire a unei decizii rămase definitivă, ca urmare a adoptării ulterioare a unei hotărâri de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Or, raportat la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la art. 148 din Constituție, acest motiv de revizuire trebuie să fie admisibil, în caz contrar deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene ar fi lipsite de efectivitate în dreptul intern.
punctul 5.
Se arată că în materia contenciosului administrativ este admisibilă revizuirea hotărârilor întemeiate pe încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, având în vedere prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
punctul 6.
Așadar, exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii trebuie să fie admisibilă și în cadrul litigiilor soluționate conform procedurii civile, nu doar celor din sfera dreptului public administrativ.
punctul 7.
Dispozițiile legale criticate împiedică exercitarea oricărei modalități concrete de verificare a legalității hotărârilor definitive prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, deși acest mecanism de control este prevăzut în mod expres pentru hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
punctul 8.
În continuare, se arată că în pofida reglementărilor ce atestă prioritatea aplicării dreptului unional față de dreptul național ce sunt relevate în legislația României prin Constituție, Codul civil și Codul de procedură civilă, în materia drepturilor consumatorilor nu se asigură același nivel de protecție precum în domeniul dreptului administrativ, avându-se în vedere interpretarea restrictivă a art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă.
punctul 9.
Se mai susține, raportat la cauza de față, că dispozițiile legale criticate trebuie analizate și din perspectiva materiei protecției consumatorilor, fiind vorba despre litigiile dintre profesioniști și consumatori derivate din contractele încheiate de instituțiile de credit și conținând clauze abuzive. Domeniul protecției consumatorilor trebuie analizat ca fiind un domeniu distinct, un domeniu situat intermediar între dreptul public (administrativ) și dreptul privat (civil) ce împrumută trăsături din cadrul ambelor ramuri de drept și este conceptualizat inclusiv prin intermediul jurisprudenței europene.
punctul 10.
Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
punctul 11.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 14.
Cu privire la modul în care instanța judecătorească a ales să sesizeze instanța constituțională, Curtea observă că aceasta a procedat la „sesizarea Curții Constituționale“ prin considerentele încheierii, și nu prin dispozitivul acesteia. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorii solicită instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor încheierii, și să dispună sesizarea Curții, prin dispozitivul aceleiași încheieri. Într-adevăr, în speță, instanța judecătorească în mod eronat a sesizat Curtea Constituțională prin considerente, și nu prin dispozitivul încheierii. O atare eroare nu este opozabilă Curții Constituționale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar răsfrânge asupra autorilor excepției de neconstituționalitate în mod negativ. În consecință, Curtea este legal sesizată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, paragraful 11, sau Decizia nr. 709 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 23 februarie 2018, paragraful 11).
punctul 15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă [...] 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;“.
punctul 16.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Din motivarea excepției rezultă că în susținerea acesteia sunt invocate și prevederile constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1), prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale.
punctul 17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia critică faptul că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă nu reglementează și cazul de revizuire întemeiat pe o hotărâre pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, neputând, astfel, exercita calea de atac extraordinară în baza Ordonanței Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 noiembrie 2019, pronunțată în Cauza C-75/19.
punctul 18.
Raportat la critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, o hotărâre definitivă poate fi revizuită doar în ipoteza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale printr-o hotărâre judecătorească și numai dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă. Cu alte cuvinte, cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 10 din cod este unul post factum, partea având posibilitatea să reanalizeze tocmai hotărârea definitivă pronunțată în litigiul său, dacă prin aceasta i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale.
punctul 19.
Astfel, spre deosebire de cazul de revizuire prevăzut de această dispoziție legală, Curtea observă că hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene produc efecte atât în cauza în care a fost solicitată pronunțarea unei hotărâri prealabile, cât și în alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Interpretarea pe care o dă instanța de la Luxemburg normelor de drept lămurește și precizează semnificația și întinderea acestei norme, astfel cum aceasta trebuie sau ar fi trebuit să fi fost înțeleasă încă de la momentul intrării sale în vigoare (referitor la efectele hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, a se vedea Hotărârea din 13 februarie 1996, pronunțată în cauzele reunite C-197/94 și C-252/94, paragraful 47). Așadar, având în vedere efectele hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, revine instanțelor judecătorești obligația de a aplica interpretarea dată prin acestea, asigurând, astfel, o aplicare uniformă a dreptului Uniunii Europene în toate statele membre.
punctul 20.
În vederea îndeplinirii obligației instanțelor judecătorești, Codul de procedură civilă reglementează suspendarea de drept a cauzelor în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare [art. 412 alin. (1) pct. 7], judecarea procesului urmând să fie reluată după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (art. 415 pct. 4), precum și suspendarea facultativă atunci când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară (art. 413 pct. 1^1). Având în vedere stabilirea cazurilor de suspendare a judecății proceselor atunci când este necesară interpretarea dreptului unional, legiuitorul român nu a mai reglementat cazul de revizuire întemeiat pe acest motiv.
punctul 21.
Raportând aceste garanții procesuale la cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia aveau posibilitatea să solicite suspendarea judecății până la pronunțarea Ordonanței din 6 noiembrie 2019 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-75/19, având în vedere că cererea de decizie preliminară a fost primită de instanța europeană anterior soluționării definitive a litigiului. De asemenea, autorii excepției de neconstituționalitate aveau posibilitatea, în lipsa unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene, să invoce încălcări ale dreptului unional, situație în care instanța judecătorească ori făcea aplicarea directă a acestuia, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție, ori putea formula cerere de decizie preliminară, ipoteză în care deveneau aplicabile prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7, respectiv ale art. 415 pct. 4 din Codul de procedură civilă. Aflându-se în ultima cale de atac, apelul, în situația invocării unei astfel de chestiuni, instanța judecătorească ar fi fost obligată să formuleze o trimitere preliminară, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit căreia o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept [al Uniunii] în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția de drept al Uniunii Europene în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene sau că aplicarea corectă a dreptului [Uniunii] se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-283/81, Srl CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA împotriva Ministerului Sănătății, paragraful 21).
punctul 22.
Referitor la situația în care, ulterior soluționării definitive a cauzei, este pronunțată o hotărâre preliminară de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea reține că posibilitatea formulării unei cereri de revizuire ar încălca principiul autorității de lucru judecat, componentă a dreptului la un proces echitabil, care are ca finalitate asigurarea securității raporturilor juridice - valoare fundamentală a statului cuprinsă în mod implicit la art. 1 din Constituție și care reprezintă o garanție a statului de drept, iar rațiunea sa constă tocmai în a proteja individul de arbitrar, mai ales în relațiile dintre individ și stat. Deși nu este în mod expres consacrat de Legea fundamentală, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99), potrivit căreia „unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice“ (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, paragraful 146).
punctul 23.
Totodată, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 427 din 24 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2025, paragraful 20, că principiul securității raporturilor juridice prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării. Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase.
punctul 24.
De altfel, Curtea Constituțională observă că și Curtea de Justiție a Uniunii Europene amintește importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale. Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca deciziile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea din 10 iulie 2014, pronunțată în Cauza C-213/13 - Impresa Pizzarotti C. SpA împotriva Comune di Bari, paragraful 58).
punctul 25.
Totodată, instanța de la Luxemburg a reținut în jurisprudența sa că dreptul Uniunii nu impune instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu acest drept. În aceste condiții, în cazul în care normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanța națională să revină, în anumite condiții, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat pentru a face ca situația să fie compatibilă cu dreptul național, această posibilitate trebuie să prevaleze, în conformitate cu principiile echivalenței și eficacității, pentru a restabili conformitatea situației în discuție în litigiul principal cu dreptul Uniunii. Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că principiul echivalenței nu se opune ca o instanță națională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei acțiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curte ulterior datei la care hotărârea menționată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunțate în cadrul unor acțiuni de natură administrativă (a se vedea, Hotărârea din 6 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniuni Europene în Cauza C-69/14, Dragoș Constantin Târșia împotriva Statului român, paragrafele 29, 30 și 35).
punctul 26.
În continuare, referitor la calea de atac extraordinară a revizuirii, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că aceasta poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză a temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății. Dispozițiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 29).
punctul 27.
Faptul că în materia contenciosului administrativ (art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004) este reglementată calea de atac a revizuirii unei hotărâri rămase definitivă prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene se justifică prin aceea că unul dintre subiectele raportului de drept administrativ este întotdeauna statul, iar această reglementare reprezintă o garanție suplimentară prin care legiuitorul a vrut să se asigure că administrația publică acționează în limitele actelor Uniunii Europene.
punctul 28.
Având în vedere cele de mai sus, nu poate fi reținută, pentru lipsa de reglementare în materia procesual civilă a revizuirii pentru motivul analizat, încălcarea dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
punctul 29.
Distinct de cele arătate, Curtea reține că prin ordonanța instanței europene invocată de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate s-a statuat că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia s-a declanșat o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unei clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen.
punctul 30.
Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorii prezentei excepții de neconstituționalitate erau, la momentul soluționării contestației la executare, beneficiarii unei hotărâri judecătorești prin care se constatase caracterul abuziv al unor clauze ale contractului de credit.
punctul 31.
În aceste condiții, posibilitatea, ipotetică, de a formula revizuire nu ar fi avut nicio înrâurire asupra cauzei lor deoarece o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi aplicată izolat de contextul factual și legal al speței, chestiunea trebuind să fie pertinentă, adică să influențeze soluționarea litigiului.
punctul 32.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lia-Dorina Rusu și Aurel-Vladimir Rusu în Dosarul nr. 1.752/112/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Andreea Costin
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
